Cuprins 1 politic social 4


PIAŢA MUNCII Dansatoarele, mai căutate decât IT-ştii



Yüklə 136,26 Kb.
səhifə3/7
tarix13.11.2017
ölçüsü136,26 Kb.
#31616
1   2   3   4   5   6   7

PIAŢA MUNCII

Dansatoarele, mai căutate decât IT-ştii

Adevărul, 12 august 2011


Autor: Iulia Tudor, Ionuţ Morariu |

Numai în 2011, numărul ofertelor de muncă destinate dansatoarelor a depăşit 3.500. Cele mai multe joburi sunt disponibile în state precum Grecia sau Italia. Mitul „vânătorii“ de IT-işti este spulberat de realitatea din piaţa de recrutare. Portalurile de profil arată că angajatorii străini vor mai degrabă dansatoare din România.

Afacerile din domeniul entertainementului cresc, în statele vestice, de la an la an. Această veritabilă industrie este în continuă căutare de personal, iar România este una dintre ţinte. În momentul de faţă, un singur portal de recrutare găzduieşte nu mai puţin de 850 de oferte care se adresează fetelor care vor să facă din dans o meserie. Spre comparaţie, numărul posturilor vacante dedicate specialiştilor români în IT se rezumă la 97 de poziţii.

Poveştile româncelor care au făcut bani frumoşi peste hotare ca dansatoare încep odată cu Revoluţia. Fenomenul a devenit unul cu adevărat de masă abia în ultimii ani. Ramona Băloiu, fostă balerină a teatrului din Deva, este unul dintre pionieri. Primul său contract în străinătate a dus-o în Coreea de Sud. „Acest lucru se întâmpla prin anii 2000. Am lucrat într-un parc de distracţii, un adevărat Disneyland. Am stat mai bine de două luni în Coreea, unde susţineam zilnic câte trei spectacole. Am fost cazată la un hotel de patru stele, iar salariul era de patru ori mai mare ca în România", spune Ramona Băloiu.

Ea precizează că efortul depus nu era mare, având în vedere condiţiile de lucru şi răsplata financiară. În prezent, Ramona nu a mai urcat pe scenă în calitate de balerină de mai bine de un an. S-a apucat de coregrafie şi predă baletul clasic mai multor copii din Deva şi Hunedoara, încercând astfel să-i determine să renunţe la orele petrecute în faţa calculatorului. Dorinţa sa arzătoare este ca, într-o zi, să aibă propria sală unde să predea balet.

Pensionare de la 34 de ani

De cererea mare din partea angajatorilor străini pentru dansatoare din România ne vorbesc şi reprezentanţii portalului de recrutare Tjobs.ro. „Cu toate că locurile de muncă de dansatoare sau hostess în cluburi sunt meserii exotice pentru multe dintre românce, acestea reprezintă posturi bune dacă au la bază contracte de muncă serioase", precizează aceştia. În momentul de faţă, grecii, italienii şi turcii deschid topul angajatorilor care caută dansatoare din România.

De altfel, la începutul anului şi până în luna august, peste 3.500 de anunţuri ale angajatorilor exprimau intenţia acestora de a recruta dansatoare române. „Este o meserie care se adresează femeilor tinere, în majoritatea cazurilor, nefiind necesară experienţa", mai spun reprezentanţii portalului de recrutare, care arată că circa 92% din CV-urile primite vin de la femei care nu au depăşit vârsta de 34 de ani şi pentru care singura condiţie de angajare este aspectul plăcut. Chiar dacă pensia vine rapid în această meserie, salariile mari compensează impedimentul. Cluburile din ţări precum Austria, Franţa sau Irlanda oferă salarii mari, de circa 3.000 de euro, încă de la începutul contractelor de muncă. Sunt şi cazuri excepţionale în care angajatori din Africa de Sud sau Elveţia promit venituri lunare de 10.000-12.000 de euro.

Top angajatori care caută dansatoare

Ţară Număr de Oferte

Grecia 130

Italia 100

Turcia 100

Insulele Caraibe 80

Austria 70

http://www.adevarul.ro/financiar/Dansatoarele-mai_cautate_decat_IT-stii_0_533947191.html

PUBLICITATE

Femeile spun NU publicitatii ofensatoare!

Garbo, 12 August 2011


In perioada iulie-decembrie 2011, Centrul FILIA implementeaza proiectul “Femeile spun NU Publicitatii Ofensatoare (Women Say NO to Disrespectful Advertising!)”, finantat de Ambasada Regatului Tarilor de Jos.

Membrele organizatiei pentru apararea drepturilor femeii justifica elaborarea acestui proiect astfel: “Consideram ca misoginismul, sexismul si stereotipurile de gen prezente in publicitatea romaneasca, ipostazele deseori degradante in care sunt prezentate femeile, precum si dispretul exprimat fata de ele si de experientele lor de viata trebuie sa primeasca un raspuns; un raspuns nu numai din partea noastra, a celor de la Centrul FILIA, ci si din partea femeilor consumatoare”.

Astfel, proiectul se va desfasura pe mai multe planuri, aflam de pe site-ul organizatiei. Un prim plan il constituie editarea si publicarea, in format electronic si in varianta tiparita, a doua volume:

A. Un volum de analize asupra imaginii femeilor in publicitatea romaneasca actuala si recenta.

B. Un al doilea volum care va cuprinde un Catalog al Publicitatii din Romania. Catalogul va contine o evidenta a reclamelor vizate, a produselor promovate si a agentiilor de publicitate, precum si scurte reactii si opinii. “Prin acest volum nu ne propunem sa realizam o evidenta completa a reclamelor ofensatoare la adresa femeilor; de altfel, credem ca pentru un astfel de demers ar fi nevoie de mai multe volume”, scrie Centrul FILIA.

“Ne dorim sa pornim un dialog si sa deschidem o punte de comunicare intre femeile consumatoare si industria de publicitate. Astfel, Catalogul va fi postat pe un blog pe care il vom deschide tocmai pentru a le oferi o platforma femeilor (si nu numai) sa isi exprime in mod direct reactiile fata de maniera in care publicitatea romaneasca le prezinta”.

Sunteti deci incurajate sa participati activ in cadrul acestui proiect, prin intermediul observatiilor personale pe care le aveti cu privire la modul cum femeile din Romania sunt prezentate in publicitate. Garbo.ro a condamnat de asemenea in nenumarate randuri limbajul publicitar extrem de sexist din advertisingul romanesc. (de exemplu: Schimbati reclamele cu blonde! sau Sfaturile pentru femei din reclame sunt bune?)

Revenind la proiectul initiat de Centrul FILIA, va fi realizata o cercetare calitativa, prin interviuri si focus grupuri cu femei intre 18 si 55 ani privind, modul in care acestea percep si raspund reclamelor prezentate (pe baza selectiei realizate de echipa proiectului).

In fazele ulterioare ale proiectului, vor fi trimise scrisori deschise reprezentantilor agentiilor de publicitate, precum si reprezentantilor firmelor care comercializeaza produse promovate prin reclame ofensatoare la adresa femeilor.

De asemenea, va fi organizata o masa rotunda in cadrul careia reprezentanti ai agentiilor de publicitate, ai firmelor, ONG-urilor, institutiilor relevante in domeniu, alaturi de femeile consumatoare ale acelor produse vor identifica posibilitati de imbunatatire a situatiei actuale si principii de buna practica.

Denumire Proiect: Women Say NO to Disrespectful Advertising!

Finantator: Ambasada Regatului Tarilor de Jos

Echipa proiectului:

Oana Baluta (coordonatoare)

Alice Iancu

Miruna Matei

Andreea Molocea

Valeriu Antonovici

Sprijinite de:

Tudorina Mihai

Alice Calin

http://www.garbo.ro/articol/Social/8838/Femeile-spun-NU-Publicitatii-Ofensatoare.html


Yüklə 136,26 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin