Cuprins introducere 5 Capitolul I scurt rezumat asupra istoriei transilvaniei 7

Reprezentanţi legali şi administratori ai acestei societăţi sunt domnul Baciu Ionel şi domnul Igna Nicolae. Societatea a fost înfiinţată în anul 1992, pornind cu un număr de 20 muncitori. în anul 1993 s-au făcut noi investiţii, s-a construit o fabrică cu 3 nivele, întinzându-se pe o suprafaţă de 1726 metri pătraţi. între anii 1995-1997, Consiliul de Administraţie a societăţii a demarat (a pornit) un pro­gram de tehnologizare a întregii societăţi, asigurându-se îmbunătăţirea producţieicalitativ şi cantitativ, oferind muncitorilor posibilitatea de a se dezvolta profesional, folosind utilaje cu o tehnologie superioară. Această societate lucrează în prezent (anul 2005) cu o cifră de afaceri de 142 miliarde lei şi cu un număr de 220 de angajaţi. începând cu anul 2000 a făcut contracte de colaborare cu parteneri străini din Anglia, Italia, Germania, Franţa şi Spania, ţări în care se exportă 80% din producţia lunară de încălţăminte iar restul de 20% este destinată pieţei in­terne.

Capacitatea de producţie lunară a societăţii este de 25 000 perechi de încălţăminte. Se preconizează ca în viitorul apropiat, acest proces de dezvoltare şi tehnologizare să continue prin construirea unei noi fabrici cu o capacitate de producţie mult mai mare şi cu creşterea numărului de angajaţi până la 450 locuri de muncă.

Din totalul de 221 angajaţi în prezent, 11 persoane au studii superioare, între care sunt 3 bărbaţi şi 8 femei, un număr de 11 persoane (4 femei şi 6 bărbaţi) au calificare specifică domeniului în care lucrează, având studii medii tehnice, 63

de angajaţi au liecul teoretic iar un număr de 137 angajaţi au şcoala profesională, în contextul economic actual, pe o piaţă variabilă aflată în permanentă evoluţie, Domnul Baciu Ionel a reuşit prin cunoştinţele sale dobândite, să menţină competitivitatea atât pe plan intern cât şi pe plan extern, dovedind autentice abilităţi manageriale. A ştiut să îmbine utilul cu frumosul, să-şi extindă relaţiile manageriale la parteneri serioşi internaţionali şi nu în ultimul rând a ştiut să se apropie afectiv de oamenii cu care lucrează, oferindu-le posibilitatea însuşirii cunoştinţelor tehnice profesionale spre folosul tuturor. Toate aceste calităţi i-a deschis drum larg spre succes, care până în prezent este incontestabil. Domnul Baciu Ionel este cea mai mare mândrie a Tilecuşului din această generaţie. Toate felicitările şi urări de succes în continuare.

A doua „Perlă" a Tilecuşului, la care ne referim în prezenta lucrare a răsărit dintr-o „Stea" strălucitoare ale acestei aşezri sărăcăcioase. Chiar dacă ne exprimăm prin metafore, acestea reflectă întru totul realitate. Doamna Camelia Meşter căsătorită Fuscaş, căci despre domnia sa este vorba, s-a născut dintr-o familie modestă dinTilecuş dar care avea o inteligenţă sclipitoare. Tatăl său, Aurel Meşter s-a ridicat de la pământ pe propriile sale puteri, prin muncă şi inteligenţă, ajungând profesor universitar la unităţi de învăţământ cu profil nuclear.

Doamna Camelia Fuscaş s-a remarcat încă din perioada adolescenţei că este dotată nu numai cu inteligenţă dar şi cu un pronunţat spirit practic, gospodăresc, harnică în activităţile întreprinse, modestă în mijlocul celor care au înconjurat-o, silitoare la învăţătură, parcurgând cu „brio" Şcoala generală din Tilecuş, Liceul Industrial de Construcţii Oradea, Şcoala Post liceală de Normare-salarizare în construcţii Oradea, Academia de Studii Economice 5 ani în Bucureşti şi 4 ani Facultatea de Protecţia mediului Oradea. în specialitatea Zootehnie.

Activităţi profesionale prestate:

1987-1990, funcţionar economic la Cooperativa „Victoria" Oradea;

1990-1995, Contabil la aceeaşi cooperativă;

1995-1998, Contabil Şefia Cooperativa „Automatica" Oradea;

1998 şi în prezent, Director economic la Societatea comercială „THE KING COMEXIM" Ineul de Criş judeţul bihor. Această societate are ca profil procesare şi comercializarea produselor şi preparatelor din carne. în paralel cu desfăşurarea acestei activităţi,

Doamna Camelia Meşter, căsătorită Fuscaş, este una din Perlele strălucitoare, răsărită şi crescută din binecuvântatul pămânat al Tilecuşului.

familia Fuscaş şi-a îndreptat atenţia şi spre alte domenii - creşterea animalelor şi cultivarea pământului care, în extravilanul comunei Ineul deCriş este de foarte bună fertilitae. Astfel, în anul 1998 a cumpărat o fermă de vaci pentru lapte, un număr de 66 exemplare, toate gestante. într-o asemenea afacere trebuie să fii unbun manager. Constatând că nu este rentabil ca să creşti animale cu furaje achiziţionate de pe piaţa liberă, a cumpărat 296 hectare de pământ în extravilanul Ineului. Această treabă implică multe acţiuni care solicită eforturi financiare deosebite. In primul rând parcelarea terenurilor, instalarea unei reţele electrice pe un km lungime, construirea locuinţei pentru îngrijitori, construirea unui grajd modernizat pentru animale, conform normelor Uniunii Europene.

Pentru a-şi putea realiza toate obiectivele preconizate, doamna Camelia Fuscaş, în calitate de agricultor - persoană fizică, cere şi obţine subvenţie de la Statul Român şi îşi procură 3 tractoare cu toată gama de atelaje ale acestora. Cum însă socotelile de acasă nu întotdeauna se potrivesc cu cele din târg, Eroina noastră se confruntă cu mari greutăţi în desfacerea laptelui pe care nu-l poate valorifica decât la un preţ foarte scăzut care nu-i acoperă cheltuielile de regie. în aceste circumstanţe, renunţă la vaci, vânzându-le în vara anului 2004.

In iarna anului 2004/2005 investeşte banii în 500 de oi, scontând că va ajunge la 3000 de capete până în anul 2007, când se speră ca şi România să fie primită în Uniunea Europeană. Surpriza din partea oilor nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Prima oaie care a fătat a adus pe lume 3 (trei) miei sănătoşi şi zburdalnici. Cazul a fost mediatizat atât de televiziunea locală cât şi de cea naţională.

„Perla" Tilecuşului îşi propune ca să fie consecventă în realizarea „visurilor" sale şi să intre cu demnitate în Uniunea Europeană la data prognozată.

Al treilea caz pe care ne-am propus să-l prezentă şi despre care nu s-a mai vorbit până în prezent, este domnul Baciu Florian - Sufletul Folclorului local din Tilecuş, să încercăm ca să-l cunoaştem:

S-a născut la data de 4 iunie 1956 în satul Tilecuş comuna Tileagd judeţul Bihor. Este căsătorit şi are doi copii.

In anul 1964 a absolvit 8 clase şcoală generală în Tilecuş, după care a făcut Şcoala profesională la „înfrăţirea" Oradea.

Domnul Florian Baciu - Rapsodul Tilecuşului de care este legat prin rădăcinile arborelui său genealogic. Este păstrătorul şi promovatorul obiceiurilor strămoşeşti şi a folclorului local cu o echipă care face faimă Tilecuşului.

Din anul 1976 a urmat Şcoala Populară de Artă, profilându-se pe construcţia de viori cu goarnă. Din activitatea sa cultural-artistică putem arăta următoarele:

• 
  în anul 1975 a luat locul I pe judeţ, în cadrul formaţiei „înfrăţirea" ca solist la vioară şi taraf. A luat tot premiul I pe judeţ la Ediţia a IV-a „Cântarea României";
  
• 
  în anul 1985 a luat premiul IV şi titlul de laureat, ca solist-instrumentist, vioară cu goarnă la Etapa REPUBLICANĂ Deva;
  
• 
  în anul 2004 a luat locul I pe judeţ ca solist la vioară cu goarnă, cu ocazia participării la manifestările culturale care au avut loc în localitatea Vadul Crişului.
  

Domnul Florian Baciu are meritul de a păstra şi a cultiva preţiosul folclor local al Tilecuşului, cu datinile, obiceiurile şi portul popular moştenit din moşi-strămoşi. Despre folclorul local şi despre datinile dinbătrâni, am scris un capitol întreg în cuprinsul acestei lucrări, manifestări care se conjugă în mod permanent cu activitatea şi trăirile domnului Florian Baciu.

SATUL BĂLAIA
Satul Bălaia este aşezat pe un teren deluros la poalele munţilor Plopişului, marginalizat din totdeauna, datorită locului aşezării geografice pe care îl are. A fost atestat documentar de către Cancelariile maghiare în anul 1622 sub denumirea „Kabalaşpatak", care în traducere înseamnă „Gârla ameţită". Moşia pe care a fost aşezat era proprietatea Familiei Telegdi. Se găseşte la o distanţă de circa 25 km de Gara C.F.R. Tileagd şi încă nu are drum modernizat până în prezent.

Conform Evidenţei Serviciului de Cadastru Oradea, are o suprafaţă totală de 1047 ha pământ din care 699 ha arabil, 76 ha fâneţe, 98 ha păşune, 94 ha lunci cu pomi fructiferi şi cu viţă de vie 42 ha cu pădure şi 67 ha pământ accidentat neproductiv. De remarcat faptul că în pădurea bălăienilor vegetează pe scară largă arbori care produc castane comestibile. Asemenea pomi fructiferi se mai găsesc pe raza judeţului Bihor numai în arealul localităţii Dobreşti - zona Beiuşului, cunoscută şi pentru zăcămintele de Bauxită care s-au găsit aici. Se mai precizează că Bălaia ca şi Tilecuşul, nu are nici un pârâu cu apă curgătoare permanentă.

Date privind trecutul istoric al satului Bălaia
Bălaia apare în primele documente de arhivă în anul 1712, document din care rezultă că era compusă numai din 6 familii. în anul 1713 apare cu 17 familii,

având în posesie 26 de boi, 34 de vaci, un cal, 34 porci, 12 oi şi unsprezece capre. Tot din acelaşi document reiese că erau 17 iobagi pe moşia familiei Telegdi. Nu rezultă din document dacă au mai fost şi alte persoane. In anul 1719, satul Bălaia mai este evidenţiat cu 10 iobagi, 6 boi, 9 vaci, 6 cai şi 8 porci. Peste 66 de ani, adică în anul 1785 se arată că în Bălaia au fost 74 de case cu 82 de familii, 361 persoane de religie ortodoxă. Aproximativ în jurul anului 1800, bălăienii şi-au construit biserica lor ortodoxă, din pământ bătut. In limbajul lor cotidian, bălăienii îşi cunoşteau aşezarea lor de la începuturi sub următoarele denumiri: Uliţa de pe deal, unde este amplasată şi biserica, Uliţa de pe vale, Uliţa de pe cionc şi Uliţa Ţumandului, unde se află Şcoala elementară, compusă din două săli de clasă şi locuinţa directorului Şcoli, compusă din 3 camere, bucătărie şi cămară de alimente. Aceste denumiri ale localităţii au rămas până în prezent.

In perioada anilor 1935-1938, prin forma de organizare a teritoriilor ţării, Bălaia a primit titlul de Comună, perioada în care s-a construit o clădire pentru primărie şi pentru Notariat. Ulterior această clădire a fost şi este utilizată pentru săli de învăţământ, spaţiul şcolii mai vechi fiind insuficient pentru numărul de copii ajunşi la vârsta şcolară. Din păcate nu putem prezenta date concrete asupra învăţământului din Bălai, întrucât persoanele abilitate la care ne-am adresat în acest scop, nu au fost receptive la solicitarea noastră, nu au dat dovadă de patri­otism local. Păcat! Din alte surse de informare am aflat că şcoala cu limbă de predare română a funcţionat în Bălaia începând cu anul 1892, învăţătorii fiind plătiţi din subvenţiile locuitorilor până în anul 1919 1920 când învăţământul a fost preluat de către Statul Român. Cu toate acestea, foarte puţini intelectuali s-au ridicat din Bălaia, în comparaţie cu Tilecuşul, ambele sate având un număr de populaţie foarte apropiat şi aceleaşi condiţii pedoclimatice.

Populaţia satului Bălaia, dealungul veacurilor s-a ocupat cu agricultura, creşterea animalelor, pomicultura şi viticultura, trăind cu mentalitatea din generaţie în generaţie, că odrasele lor să rămână lângă părinţi, ca să le fie de ajutor la bătrâneţe, păstrându-şi obiceiurile avute din moşi strămoşi, precum şi folclorul local.

Incepând cu toamna anului 1940, Dictatul de la Viena le-au tulburat profund liniştea în care îşi duceau viaţa. Ocuparea Ardealului de Nord de către administraţia Ungariei s-a făcut simţită şi în marginalizatul sat Bălaia. La data aplicării acestui Diktat. Bălaia avea 209 gospodării şi o populaţie de 977 persoane din care 975 erau români ortodoxi şi doi maghiari, unul fiind medicul chirurg Krizsâr Zoltân, cel mai mare moşier din localitate şi fratele său alcoolist până în măduva oaselor.

In scurt timp de la sosirea trupelor hortiste de ocupaţie, preotul Nicolae Baciu, care în acelaşi timp era şi învăţător la şcoala elementară din Bălaia, a fost arestat,

agresat fizic, batjocorit şi apoi expulzat în România, jefuindu-i toate bunurile materiale adunate de o viaţă. In perioada 1940-1944, deşi nu era în Bălaia nici un copil maghiar de vârstă şcoalră, cursurile de învăţământ au fost ţinute numai în limba maghiară, cu profesori aduşi din Anyaorszag, care nu cunoşteau nici un cuvânt din limba română, ca să poată comunica cu elevii.

Preotul Nicolae Baciu, după expulzarea în România s-a stabilit la Timişoara cu familia compusă din 7 persoane. Când s-a reîntors la domiciliu în anul 1945 şi-a găsit toată gospodăria distrusă de către vandali. Aceste fapte parcă nu erau de ajuns pentru Regimul comunist care s-a instalat la putere în anul 1946. Adevărul este că preotul Nicolae Baciu, fiu de ţăran harnic din Tilecuş, prin moştenire genetică a fost un bun gospodar, prin muncă cinstită a reuşit să-şi înjghebeze o gospodărie frumoasă. Mult „luminoasele minţi bolnăvicioase" ale activiştilor Partidului l-au declarat chiabur, categorisire în urmă căreia au avut de suferit atât persoana sa cât şi cei 5 copii ai săi, care au fost stigmatizaţi şi obstrucţionaţi din punct de vedere ale drepturilor civile, având numai „VINA" de a se fi născut dintr-o familie de creştini cu înalte valori morale. Să-i nominalizăm pe, cei 5 fii de preot şi să le urmărim evoluţia vieţii prin hăţişurile regimului comunist de tristă amintire.

1. 
   Aurelia Baciu, născută în anul 1921, a reuşit ca să termine studiile gimnaziale. Copii de preoţi nu aveau acces la Institutele de învăţământ superior, numai la Institutul de Mine Petroşani. Aurelia a lucrat o perioadă de timp în calitate de profesor suplinitor la Şcoala din Bălaia. S-a căsătorit cu avocatul Maliţa, originar din satul Săbolciu. A dat naştere la 3 copii, după care a rămas casnică. Datorită circumstanţelor în care se aflau, toţi cei trei copii au urmat conservatorul. Unul dintre ei a părăsit ţara şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americei.
   
2. 
   Ovidiu Baciu, născut în anul 1922, a urmat Liceul Industrial din Timişoara şi după absolvire a lucrat în calitate de tehnician în Timişoara, Cluj şi Oradea. A decedat în anul 2002.
   
3. 
   Georgina Baciu, născută în anul 1927, a avut şansa de a urma Institutul Politehnic din Timişoara şi a lucrat la Institutul Politehnic Cluj. Aici s-a căsătorit cu inginerul profesor universitar Vasile Ilea care a decedat în anul 1997. Din această căsătorie au rezultat 2 copii. Primul a devenit inginer cu două doctorate. Primul, examen de doctorat 1-a luat în România iar al doilea în Franţa la Lyon. Al doilea băiat şi-a luat doctoratul în domeniul Matematicei şi lucrează la Institutul Politehnic din Cluj.
   
4. 
   Minerva Baciu, a urmat Şcoala Pedagogică, s-a căsătorit cu Inginerul Dumitru Copăceanu din Sacadat, care a lucrat la întreprinderi de contrucţii din Oradea. Acesta a fost ridicat de la domiciliu de către organele securităţii, fără nici
   

o explicaţie, arestat în calitate de deţinut politic şi plimbat timp de 4 ani şi jumătate, la 3 din cele mai grele închisori ale gulagului românesc, fără a avea vre-un proces penal sau hotărâre judecătorească. Şi culmea!! după 4 ani şi jumătate de detenţie, când a fost eliberat, călăul care 1-a torturat, l-au mai întrebat pentru ce a fost deţinut fără proces. După eliberarea lui, au încercat ca să-1 racoleze ca informator al securităţii. Bineînţeles că nu a acceptat. Umbra caracatiţei roşii cu stea în frunte 1-a urmărit mulţi ani din viaţă, neputând ca să ocupe un loc de muncă corespunzător pregătirei sale profesionale. Pentru a putea fi urmărit mai îndeaproape i s-a oferit „favoarea" ca să lucreze pe post de şef echipă şi supraveghetor de lucrări tehnice la Secţia de drumuri şi poduri Oradea. Acestea erau metodele aparatului represiv ale regimului comunist, faţă de oamenii care le cădeau în disgraţie, cu motiv sau fără motiv întemeiat. Prin aceste metode au distrus toate valorile morale ale neamului românesc, în perioada aşa zisă „Lupta de clasă". Când a reuşit să se desprindă din tentaculele caracatiţei despre care am mai amintit, inginerul Dumitru Copăceanu a ocupat un post de profesor la Liceul de Construcţii, de unde a ieşit la pensie, marcat pentru toată viaţa din cauza supliciului fizic şi moral care i s-a aplicat, fără a se fi făcut vinovat de ceva care să fi adus un afront statului Comunist român. In prezent (anul 2004) are vârsta de 84 ani şi este paralizat, neputând face nici doi paşi fără ajutorul cuiva. Cei doi copii ai acestei familii „vinovată fără vină", în mintea bolnăvicioasă a casapilor regimului comunist, au întâmpinat mari greutăţi în procesul de învăţământ, neputând intra în drepturile lor civile, la nivelul capacităţii lor intelectuale. Purtau un stigmat strigător la cer de nedrept.

5. Miron Baciu, al cincilea şi ultimul copil a preotului din Bălaia, născut în anul 1931, la vârsta de 16 ani, elev fiind în clasa a IV-a la Liceul Emanuil Gojdu Oradea, a fost ridicat de securitate în luna iunie 1948, acuzat de tăinuire şi subminare a Statului. A fost condamnat la închisoare de către Tribunalul Militar din Cluj în ziua de 24 martie 1949. A avut totuşi norocul, dacă acesta se poate numi noroc, ca după ispăşirea pedepsei - nemeritată - să-şi continue studiile, absolvind Institutul de Zootehnie. A lucrat apoi pe postul de inginer la Fabrica de unt din Şimleul Silvaniei unde şi-a găsit jumătatea. S-a căsătorit, s-a transferat cu serviciul la Fabrica de unt Sibiu unde s-a stabilit definitiv. Din căsătorie i-a rezultat un singur copil, Călin, cu care, culmea!!! se repetă istoria în familie. La vârsta de 18 ani a fost condamnat politic, la doi ani şi jumătate de închisoare, acuzat de acelaşi delict ca şi tatăl său odinioară. Ca toţi ceilalţi foşti condamnaţi politic, după ispăşirea pedepsei, a întâmpinat mari greutăţi la continuarea studiilor. A fost bine inspirat şi a făcut un memoriu documentat, cu care a reuşit să ajungă în audienţă la Generalul Mociulski, de unde a primit „undă verde" pentru a-şi putea continua studiile. A urmat Facultatea de Construcţii obţinând diploma de

Inginer constructor. S-a căsătorit cu o doctoriţă şi scârbit fiind de toate cele ce se petrecea în societatea comunistă cu intelectualii români, au plecat în Canada.

După ce am relatat cu lux de amănunte despre „Crucea" ce i-a fost dat ca să o ducă preotul Nicolae Baciu din Bălaia şi descendenţii săi, evenimente triste care astăzi au devenit Istorie pentru generaţiile viitoare am să prezint date şi fapte din viaţa locuitorilor din Bălaia, extrase din documente de arhivă, atât de la Muzeul Ţării Crişurilor cât mai ales de la Arhivele Statului Filiala Oradea.

Deci, am să continuu cu prezentarea evoluţiei demografice ale populaţiei Bălăiene. Voi începe cu o mică observaţie. Deşi a fost atestată documentar de către Cancelariile vremii ca existând din anul 1622, abia în anul 1712 apare cu 6 familii. în anul 1713 cu 17 familii, amănunte care le-am mai semnalat în capitolul „evenimente istorice" cu mai multe detalii.

în rândurile de mai jos am să prezint situaţia anilor 1850-1910

Anii:	1850	1875	1870	1880 1890	1900	1910
Nr. pers.	230	362	569	438 552	722	821

Scăderea numărului populaţiei în anul 1880 faţă de cel existent în anul 1870, se explică prin faptul că în anul 1870 a avut loc epidemiei de Holeră, boală fără leac în perioada respectivă, care a secerat 131 de vieţi din localitatea Bălaia. Acelaşi dezastru s-a petrecut în toate localităţile Bihorene la vremea respectivă.

La Recensământul din anul 1880, pe naţionalităţi şi religii, au rezultat următoarele cifre

	Nr.de Total case pers.	Orto- Refor-doxi maţi		Izra Români Maghiar Evrei îeliţi		Nede-, Alfabet claraţi
	92 438	426 5		6 405 8 6		25 6
		Datele Recensământului din anuî 1900
Total persoane			Bărbaţi		Femei Români Maghiari		Slovaci
	722	392		330 690 31		1