Se poate explica relaţia de rudenie prin asemănarea ei cu comuniunea. Cînd îl
primim pe Domnul Isus prin credinţă sinceră, atunci devenim copiii lui Dumnezeu.
Suntem născuţi din nou prin Cuvîntul lui Dumnezeu (1.Petru 1:23), prin Duhul Sfînt
(loan 3:5-6). Devenim copiii lui Dumnezeu, membri în familia lui Dumnezeu (Ro-
mani 8:16; l.Ioan 3:2). Aceasta e o relaţie de rudenie. Copilul care păcătuieşte nu
este izgonit din familie. Există totuşi o întrerupere în comuniune. Dacă nu ne jude-
căm imediat pe noi înşine prin aceea că ne vedem greşeala, Dumnezeu ne va pedep-
si (Evrei 12:5-6). Disciplina lui Dumnezeu poate avea ca urmare efecte fizice, ba
chiar şi moarte (l.Corinteni 11:30-32). Această judecare de sine implică mărturisire
şi părăsire a păcatului (Proverbe 28:13; l.Ioan 1:9; Psalm 32:5; 51:1-4). Cînd cine-
va păcătuieşte, pierde bucuria salvării, dar nu salvarea însăşi (Psalm 51:12). Relaţia
de rudenie nu înseamnă imediat şi comuniune. Poziţia nu aduce automat cu sine
realitatea. Dacă confundăm aceste lucruri, ne producem dificultăţi şi credem atunci
că Sfînta Scriptură s-ar contrazice.
Nestatornicia în viaţa de fiecare zi a credinciosului îl face să se îndoiască de pozi-
ţia lui în Cristos numai dacă crede în mod fals că salvarea este dobîndită prin lucrări
omeneşti. Scriptura afirmă că salvarea e lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. Salvarea
se face prin graţie (Efeseni 2:8), prin credinţă (Galateni 2:16) şi e darul fără plată al
lui Dumnezeu (Romani 6:23; Apocalipsa 22:17). Pacea cu Dumnezeu vine numai
prin sîngele care a fost vărsat la cruce (Coloseni 1:20). La această lucrare a îndurării
lui Dumnezeu nu mai poate fi adăugată nici o osteneală omenească (Tit 3:5). Lucra-
rea lui Dumnezeu, pe care o face prin noi, are ca rezultat fapte bune (Efeseni 2:10;
Tit 3:8). Dacă rămînem în Cristos, aducem rod spre gloria Sa (loan 15:1-16). O viaţă
predată aduce o răsplată eternă (l.Corinteni 3:10-15). Numai credinţa în Cristos este
baza pentru poziţia noastră în Cristos şi pentru faptul că rămînem în El.