Poziţia credinciosului în Cristos poate fi descrisă din mai multe puncte de vedere.
Dacă privim cu atenţie aceste puncte, reiese clar că această poziţie nu poate fi cîş-
tigată prin luptă. înţelegem atunci de ce ne invită Dumnezeu să ne apropiem de tro-
nul graţiei cu o inimă curată şi cu o credinţă deplină (Evrei 10:19-22). Dacă parcur-
gem diferitele explicaţii ale lui Dumnezeu, vedem că de fapt nu au nimic de a face
cu sentimentele noastre. Fiecare afirmaţie este o revelaţie a Cuvîntului Său şi vrea
să fie crezută pentru că Dumnezeu spune aşa, nu pe baza propriilor noastre senti-
mente. Să examinăm acum aceste binecuvîntări spirituale de care avem parte într-un
mod atît de minunat în Cristos.
IERTAREA PĂCATELOR. Nenumăraţi oameni sunt încovoiaţi sub povara vi-
novăţiei înaintea unui Dumnezeu sfînt. Şi acum citim: în Cristos „avem răscumpă-
rarea, prin sîngele Lui iertarea păcatelor" (Coloseni 1:14). Deja profeţii Vechiului
Testament au anunţat iertarea păcatelor pe baza credinţei (Fapte 10:43). Păcatele, ca-
re sunt roşii ca purpura, devin albe ca zăpada (Isaia 1:18) şi sunt şterse ca o ceaţă
(Isaia 44:22). Ele sunt tot atît de departe de credincios cum e apusul de răsărit (Psalm
103:12). Dacă avem salvarea prin sîngele Său, atunci avem şi iertarea (Efeseni 1:7;
1 Joan 1:7; 2:12; Coloseni 1:14). El ne iubeşte şi ne-a spălat de păcate în sîngele Său
(Apocalipsa 1:5). Cum putem să citim aceste versete şi să ne îndoim că Dumnezeu
ne-a iertat deplin din cauza lui Cristos? El nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noas-
tre (Evrei 10:17). Cînd credincioşii îşi mărturisesc păcatele, aceasta se face cu in-
tenţia ca să fie refăcută o comuniune întreruptă (l.Ioan 1:9), nu pentru întemeierea
unei legături. Noi cerem o iertare părintească (de tată), nu o iertare judecătorească.
ÎNDREPTĂŢIREA. Aceasta e un act divin prin care Dumnezeul sfînt comuni-
că păcătosului care crede în Cristos că înaintea Lui el este drept [conform standardu-
lui divin] şi e achitat de orice învinuire, şi anume fără să se ţină seama de propriul
merit. îndreptăţirea se face numai prin graţie (Romani 3:24). Ea constă într-o decla-
raţie a lui Dumnezeu şi nu este o chestiune de experienţă (Romani 4:4-25). îndreptă-
ţirea se face prin credinţă, nu prin eforturi omeneşti (Romani 5:1; Galateni 2:16; 3:-
11). Ea e posibilă numai pe baza sîngelui lui Isus Cristos (Romani 5:9). Cînd în Ia-
cov 2:14-24 este vorba de îndreptăţirea prin fapte, aceasta înseamnă doar că cre-din-
ţa se arată în fapte exterioare şi-şi dovedeşte astfel autenticitatea înaintea altora. în-
dreptăţirea nu înseamnă „a face drept", ci „a considera drept". Aceasta înseamnă că
se trece ceva în contul altcuiva în mod suplinitor. E „contabilitatea lui Dumnezeu".
Dumnezeu a pus păcatele noastre asupra lui Isus, adică în contul Lui (Isaia 53:5-6;
1.Petru 2:24). Pe de altă parte, El a trecut în contul credinciosului propria Sa drepti-
tudine [conformare cu standardul divin] (Romani 3:22; 2.Corinteni 5:21). Acesta
este singurul fel de dreptitudine care ne face acceptabili pentru Dumnezeu (Filipeni
3:9; Isaia 64:5). De aceea, stăm în prezenta lui Dumnezeu achitaţi de orice acuzaţie,
îmbrăcaţi cu dreptitudinea lui Dumnezeu însuşi. Noi stăm fără vreo învinovăţire sau
acuzaţie înaintea lui Dumnezeu, pentru că suntem în Cristos Isus (Romani 8:1).
SFINŢIRE. Rădăcina cuvîntului este folosită în forme ca „sfinţenie", „a sfinţi",
„sfinţire" şi înseamnă „pus deoparte". Dumnezeu ne-a pus deoparte în Cristos pen-
tru obiectivele Sale eterne şi sfinte (l.Corinteni 1:30). Fiecare credincios este sfinţit
în Cristos şi de aceea e considerat „sfînt" (l.Corinteni 1:2; Efeseni 1:1; Filipeni 1:1).
16
Credincioşii sunt chemaţi să facă în aşa fel, încît poziţia lor să devină realitate. De
aceea S-;i rugat El pentru sfinţirea discipolilor (ucenicilor) (loan 17:17). în Cristos
suntem sfinţiţi pentru totdeauna, totuşi suntem chemaţi să fim sfinţi (1.Petru 1:15).
Aceste binecuvîntări minunate pe care ni le-a dat milostivul Dumnezeu ar trebui
să ne umple cu un devotament care nu oboseşte niciodată. Ar trebui să ne ocupăm
cu gloria Domnului (2.Corinteni 3:18). Dacă ne uităm Ia noi înşine şi la eşecul nos-
tru, privim într-o direcţie greşită. Ar trebui să ne bucurăm în Dumnezeu Tatăl şi în
Fiul Său Isus Cristos (l.Corinteni 1:31; 2.Corinteni 4:6-7). Dacă ne concentrăm asu-
pra lui Isus Cristos, Domnul înviat, inima noastră va fi plină de iubire şi închinare
pentru El, Mielul lui Dumnezeu (Apocalipsa 5:9-13).
