Curtea de Apel Cluj Decizii relevante

7.Cerere de constatare a încetării de drept a arestului preventiv. Solicitare neîntemeiată a apărării

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, încheierea nr. 11 din 6 mai 2015

Prin încheierea penală din 20 aprilie 2015 pronunţată în dosarul nr .../2013 a Tribunalului Sălaj, s-a respins excepţia formulată de apărătorul ales al inculpatului R.S. privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive.

În baza art. 208 C.p.p. s-a menţinut în continuare măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul R.S. prin încheierea penală nr. 21/C/2012 a Tribunalului Sălaj.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că inculpatul R.S. a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru comiterea infractiunii prevăzute de art. 174 alin. 1 comb. cu art. 176 alin. 1. lit. a) C.p., cu aplic. art. 4 C.p. şi a art. 5 C.p., respectiv infracţiunea de omor deosebit de grav, pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii de la 15 ani la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Se retine în sarcina acestuia că în seara zilei de 13.07.2007, în jurul orei 18,00, partea vătămată I.L.D., cetăţean român, s-a deplasat împreună cu alţi cetăţeni români şi făptuitorul J.T.B., cetăţean polonez, în loc. Malahide, Comitatul Dublin, Irlanda, unde au organizat o operaţiune de copiere a cardurilor bancare (skimming) la bancomatul (ATM-ul) băncii Ulster. Operaţiunea a fost depistată şi întreruptă de trecătorii aflaţi în zona bancomatului, participanţii reuşind să fugă din Malahide, ajungând ulterior, fiecare separat şi pe cont propriu la un apartament situat la adresa …., Comitatul Meath. Aici locuia unul din cetăţenii români, participanţi la operaţiune şi membru important al grupului, respectiv inculpatul R.S..

După ce a ajuns în apartamentul respectiv, partea vătămată a fost legată cu un cablu de un scaun şi supus unei agresiuni susţinute, deoarece în opinia membrilor grupului acesta a ascuns dispozitivul de copiere a cardurilor de pe bancomate (skimmer) şi evaluat de aceştia la suma de 10.000 euro.

Din declaraţia făptuitorului R.M., complice la agresiune, reiese că asupra victimei I.L.D. a avut loc o agresiune susţinută şi violentă, asociată cu tortură (pentru a-l determina să arate locul unde a ascuns dispozitivul; în realitate, dispozitivul a fost recuperat de un alt membru al grupului însă pentru faptul că victima a incercat să şi-l însuşească, membrii grupului au încercat să o determine prin tortură să achite totuşi contravaloarea acestuia), care în final a dus la decesul acestuia, autorul agresiunii fiind inculpatul R.S.. Pe parcursul comiterii acestei agresiuni inculpatul R.S. l-a înjunghiat pe partea vătămată I.L.D., cu un cuţit în partea inferior- posterioară a piciorului stâng, provocându-i o hemoragie abundentă, fără ca apoi să-i asigure transportul la o unitate medicală în vederea evitării decesului. În momentul comiterii agresiunii, în apartament mai erau de faţă cetăţenii români C.O., I.A., R.M. şi cetăţeanul polonez J.T.B..

Ulterior, după comiterea agresiunii, inculpatul şi ceilalţi făptuitori au curăţat locul faptei de sânge şi l-au contactat pe martorul S.O., cetăţean român, prietenul şi colegul de apartament al victimiei I.L.D., şi i-au cerut să-l transporte pe acesta la Spitalul „Doamna Noastră” din localitatea Drogheda, unde a fost constatat decesul victimei de către dr. Conor Egleston, în data de 13.07.2007, ora 22,45.

De asemenea, inculpatul R.S. i-a cerut martorului S.O., să inducă în eroare organele de anchetă cu privire la locul unde a fost găsită victima, în sensul ca acesta să declare, că a găsit victima în stare de inconştienţă în apropierea locuinţei sale, situată în Drogheda, …., Irlanda.

Astfel, martorul S.O. a transportat victima la Spitalul „Doamna Noastră” din localitatea Drogheda şi a declarat că l-a găsit în apropierea locuinţei sale, menţinându-şi această declaraţie până în data de 15.07.2007. Pentru acest motiv organele de anchetă irlandeze nu au reuşit să-l identifice şi să-l prindă pe inculpatul R.S., care în scurt timp după comiterea faptei a părăsit teritoriul Irlandei.

În data de 14.07.2007 în cadrul Spitalului Louth, Dundalk, Comitatul Louth, a fost efectuată autopsia victimei I.L.D.. Conform raportului de autopsie întocmit de patologul de stat, dr. Maire Cassidy, decesul părţii vătămate I.L.D. a survenit ca urmare a unei plăgi prin înjunghiere în coapsă şi/sau fractură de laringe.

Din raportul de autopsie reiese că în partea posterioară a piciorului stâng se afla o singură plagă prin înjunghiere care a dus la pierderea unei cantităţi considerabile de sânge şi care, în absenţa asistenţei medicale, era suficientă să producă decesul. În raport se apreciază că locul plăgii este neobişnuit. Plaga ar fi putut fi cauzată în cursul unui atac cu cuţitul, în special dacă între victimă şi agresor a existat o luptă. Este posibil ca victima să fi fost atacat pe neaşteptate de la spate, probabil în timp ce se lupta cu o altă persoană. Nu s-au mai observat alte plăgi de cuţit, în special, plăgi rezultate ca urmare a apărării contra cuţitului.

Cu ocazia autopsiei au mai fost constatate leziuni ale structurilor de la nivelul gâtului. Pe partea dreaptă a gâtului, ţesuturile moi profunde prezentau o mică echimoză, asociată cu fracturi pe partea dreaptă a laringelui. O astfel de leziune ar fi putut surveni ca urmare a unei lovituri sau a aplicării unei presiuni pe laterala gâtului, de exemplu, în cazul în care gâtul ar fi fost strâns cu putere provocând traume localizate pe partea dreaptă a laringelui.

Prin încheierea penala nr. 21/C/2012 a Tribunalului Sălaj a fost luata fata de inculpat măsura arestării preventive in lipsa, s-a emis mandatul european de arestare nr.1 din data de 31.05.2012 întrucât existau date ca inculpatul s-ar afla pe teritoriul Poloniei.La data de 18.03.2015 s-a executat mandatul european de arestare, inculpatul fiind predat de autorităţile britanice .Intre timp inculpatul a fost trimis in judecata in lipsa,cauza fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Salaj sub numărul .../2013,aflându-se pe rolul instanţei de judecata.

Prin încheierea penala nr.48/2015 a Tribunalului Salaj s-a confirmat in baza art. 231 pct.7 Cod procedură penală măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul R.S. …., prin Încheierea penală nr. 21/C/23.05.2012 a Tribunalului Sălaj şi a executării mandatului de arestare preventivă emis .

S-a reţinut ca există indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală – şi chiar probe, din care din care se poate trage presupunerea rezonabilă că inculpatul R.S. a săvârşit faptele pentru care este cercetat şi pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă.

Propunerea de arestare preventivă a inculpatului R.S. s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art.148 alin.1 lit.a şi f Cod procedură penală şi s-a constatat că sunt îndeplinite şi cerinţele prevăzute de aceste dispoziţii legale: inculpatul R.S. a părăsit imediat după comiterea faptei teritoriul Irlandei, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, iar legea prevede pentru fapta reţinută în sarcina sa, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există totodată probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Raportat la prev. art.148 alin.1 lit.a Cod procedură penală, din simplul fapt că inculpatul R.S., este plecat de la domiciliu legal, com. …, …., jud. Sălaj, în loc necunoscut din anul 2008, pe o perioadă nedeterminată, fără să mai ţină legătura cu aparţinătorii familiei, aşa cum rezultă din procesul verbal depus la dosar de către agentul însărcinat cu executarea mandatului de aducere în faţa instanţei (f.20) s-a reţinut că acesta se sustrage de la urmărirea penală. Mai mult, familia lui a angajat un apărător ales care să-l reprezinte pe inculpat, ceea ce denotă faptul ca aveau cunoştinţă de procedurile care se desfăşurau împotriva acestuia.

Şi cel de-al doilea temei invocat de parchet, în sprijinul propunerii de arestare preventivă a inculpatului R.S., anume art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală este incident în cauză, deoarece infracţiunea de care este acuzat inculpatul, anume, infracţiunea de omor deosebit de grav, este pedepsită de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii de la 15 ani la 25 ani iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudenţa sa, că pericol concret pentru ordinea publică, poate rezulta şi din gradul însuşi de pericol social al unor infracţiunii săvârşite de inculpat, atunci când acestea lezează anumite valori sociale de importanţă deosebită.

Acest pericol s-a apreciat atât în raport de natura şi gravitatea faptelor comise, rezonanţa negativă produsă în comunitate, ca urmare a săvârşirii acesteia, cât şi de persoana inculpatului. Infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul R.S., prezintă un grad sporit de pericol social datorită modalităţii (prin cruzimi), mobilului (în scop de răzbunare) şi împrejurărilor, în care a fost comisă (în cadrul unui grup infracţional) precum şi a rezultatului letal produs asupra victimei (care a fost lăsată fără ajutor), elemente care coroborate denotă faptul că autorul infracţiunii are un pronunţat profil criminogen iar lăsarea sa în libertate pe timpul efectuării anchetei, reprezintă un veritabil pericol concret pentru ordinea publică.

In măsura in care, soluţionând propunerea formulată de procuror in lipsa inculpatului, judecătorul de drepturi si libertati, a admis-o si a emis mandatul de arestare preventiva, devin incidente dispoziţiile procedurii de confirmare. Astfel, după punerea in executare a mandatului de arestare preventivă prin identificarea inculpatului , organele de politie însărcinate cu executarea il prezinta judecatorului de drepturi si libertati. In situatia in care, în acest interval de timp cauza a fost inaintata judecatorului de camera preliminara sau instantei de judecata, prezentarea celui arestat se face organului judiciar in fata caruia se afla cauza. Deci, intrucat cauza se afla in faza de judecata, urmeaza a se aplica ,in privinta masurilor preventive, dispozitiile procedurale specifice judecăţii si nu cele specifice urmaririi penale. Astfel, potrivit dispozitiilor art.208 cpp, in tot cursul judecatii instanta din oficiu, prin incheiere, verifică periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile dacă subzista temeiurile care au determinat mentinerea măsurii arestarii preventive. Mai mult, masura arestarii preventive a fost confirmata la data de 26.03.2015.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că măsura arestarii preventive luata fata de inculpat nu a încetat de drept, aceasta fiind respinsa exceptia invocata de aparatoarea inculpatului.

In privinta legalitatii si temeiniciei masurii arestarii preventive s-a retinut ca acestea nu s-au schimbat, mentinerea măsurii arestării preventive a inculpatului R.S. se impune şi din perspectiva disp. 202 alin 1 Cod procedură penală, conform cărora scopul măsurilor preventive este acela a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

De asemenea, prin prisma noilor dispoziţii ale codului penal se retine ca măsura preventiva luata este proporţionala cu gravitatea acuzatiei, avand in vedere gravitatea extrem de mare a faptei comise, imprejurările in care aceasta a fost savarsită si conduita inculpatului de la comiterea faptei, incercarea de inducere in eroare a organelor de ancheta prin influenţarea unor martori de a prezenta o cu totul alta stare de fapt, fiind îndeplinite dispoziţiile art.202 alin 3 cpp cele prevăzute de art.223 alin 2 cpp, privarea de libertate fiind necesara pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publica.

Pentru aceste considerente, în baza art. 208 C.p.p. s-a menţinut în continuare măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul R.S. prin încheierea penală nr. 21/C/2012 a Tribunalului Sălaj.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie contestatorul R.S. solicitând, în principal, în baza art. 241 alin. 2 C.proc.pen. să se constate încetată de drept măsura arestării preventive şi punerea în libertate a acestuia, iar, în subsidiar, în conformitate cu dispoziţiile art. 206 alin. 7 C.proc.pen., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b C.proc.pen.

În susţinerea solicitării de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul R.S., apărătorul ales al acestuia arată că măsura arestării preventive a fost dispusă pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, respectiv 18.03.2015, iar verificarea măsurii s-a făcut la data de 20.04.2015, după data expirării mandatului de arestare, respectiv 17.04.2015

Curtea examinând contestaţia formulată, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Prin încheierea penala nr. 21/C/2012 a Tribunalului Sălaj a fost luata fata de inculpat măsura arestării preventive in lipsa, s-a emis mandatul european de arestare nr.1 din data de 31.05.2012 întrucât existau date ca inculpatul s-ar afla pe teritoriul Poloniei. La data de 18.03.2015 s-a executat mandatul european de arestare, inculpatul fiind predat de autorităţile britanice .Intre timp inculpatul a fost trimis in judecata in lipsa,cauza fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Salaj sub numărul .../2013,aflându-se pe rolul instanţei de judecata.

Prin încheierea penala nr.48/2015 a Tribunalului Salaj s-a confirmat in baza art. 231 pct.7 Cod procedură penală măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul R.S. (…, prin Încheierea penală nr. 21/C/23.05.2012 a Tribunalului Sălaj şi a executării mandatului de arestare preventivă emis .

S-a reţinut ca există indicii temeinice în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală – şi chiar probe, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R.S. a săvârşit faptele pentru care este cercetat şi pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă.

In măsura in care, soluţionând propunerea formulată de procuror in lipsa inculpatului, judecătorul de drepturi si libertati, a admis-o si a emis mandatul de arestare preventiva, devin incidente dispoziţiile procedurii de confirmare. Astfel, după punerea in executare a mandatului de arestare preventivă prin identificarea inculpatului, organele de politie însărcinate cu executarea il prezinta judecatorului de drepturi si libertati. In situatia in care, în acest interval de timp cauza a fost inaintata judecatorului de camera preliminara sau instantei de judecata, prezentarea celui arestat se face organului judiciar in fata caruia se afla cauza. Deci, cauza aflându-se in faza de judecata, s-au aplicat,in privinta masurilor preventive, dispozitiile procesuale specifice judecăţii si nu cele vizând urmarirea penală. Astfel, potrivit dispozitiilor art.208 cpp, in tot cursul judecatii instanta din oficiu, prin incheiere, verifică periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile dacă subzista temeiurile care au determinat mentinerea măsurii arestarii preventive. Mai mult, masura arestarii preventive a fost confirmata la data de 26.03.2015.

Aşa fiind, măsura arestării nu este încetată de drept.

Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate trebuie particularizată, în raport cu împrejurările cauzei, complexitatea activităţii de urmărire penală şi persoana celui bănuit de comiterea unei infracţiuni, pentru ca aceasta să nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar şi nicio abatere de la scopul prevăzut de lege.

În sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenţie care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică şi anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reţinută sau arestată în mod abuziv; cel de-al doilea priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie. Inculpatul a solicitat măsura controlului judiciar, tocmai pentru a i se permite libertatea de mişcare.

Dreptul la libera circulaţie atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 parag.3 din Protocolul nr.4.

Cât priveşte necesitatea menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat, trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice, în special, preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii unei persoane doar cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată, respectiv buna desfăşurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau judecată, prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni.

Curtea reţine că în prezent, lăsarea inculpatului R.S., în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.

Câtă vreme infracţiunea presupus a fi comisă de către inculpat, vizează valoarea socială supremă – viaţa unei persoane –determină momentan, concluzia oportunităţii menţinerii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât, privarea de libertate a inculpatului a fost dispusă abia la 18 martie 2015 când s-a executat mandatul european de arestare, faţă de acesta.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că, dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, faţă de regula respectării libertăţii individuale fixată de Convenţie, prelungirea detenţiei unui acuzat este legitimă. (CEDH, 26 ianuarie 1993, W.c./Suise, 13 iulie 1996, Van der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/Italiei).

Analizând măsura arestării preventive a inculpatului R.S. şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 par.1 lit.c din Convenţie, Curtea de Apel, constată că sunt îndeplinite exigenţele acestui text de lege, arestarea inculpatului până la acest moment procesual fiind legitimă, ea impunându-se şi pe viitor, neputând fi înlocuită cu o altă măsură preventivă mai uşoară, acuzatul nefurnizând garanţii că va participa la proces, câtă vreme este lipsit de ocupaţie, nu şi-a asumat o minimă responsabilitate în comiterea presupusei infracţiuni îndreptate împotriva vieţii.

Curtea a apreciat că scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat, decât prin luarea faţă de inculpat a arestării preventive, nicidecum a controlului judiciar, existând riscul ca prin lăsarea acestuia în libertate să fie influenţată buna desfăşurare a procesului penal, sau ca el să se sustragă de la judecată, sau de la executarea pedepsei, dacă va fi cazul.

Curtea reţine că, sub aspectul temeiniciei cererii de înlocuire a arestării preventive cu controlul judiciar, s-a relevat că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, în contextul în care fapta pentru care este cercetat are un grad ridicat de pericol social, până la acest moment, fiind decelate probe evidente, din care rezultă pericolul pe care l-ar demonstra inculpatul pentru societate, în condiţiile lăsării sale în libertate.

Aşa cum s-a mai învederat, în prezent cercetarea judecătorească este în curs de derulare, urmând să fie realizate în apărarea inculpatului mai multe probe testimoniale, condiţii în care până la administrarea acestora, inculpatul poate obstrucţiona derularea procesului.

Cercetarea judecătorească fiind la debut, până la terminarea audierii martorilor, se impune menţinerea inculpatului în stare de arest pentru o bună desfăşurare a actului de justiţie.

Spre deosebire de hotărârea Jiga contra României din martie 2010, unde s-a considerat nejustificată menţinerea în arest a unei persoane acuzate de corupţie, o perioadă mai mare de 11 luni, după momentul audierii martorilor, când nu mai era periclitată cercetarea judecătorească, în prezenta speţă, este de remarcat că judecata în primă instanţă este la debut, nu au fost efectuate probele în apărarea inculpatului, apărările formulate de acesta nu sunt cunoscute integral, astfel că pentru desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a procesului penal şi pentru a se împiedica sustragerea sa de la proces, este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile iniţiale care au impus-o.

Nimic nu împiedică magistraţii, ca după administrarea probelor testimoniale, dacă se va impune efectuarea şi a celor ştiinţifice, pentru a nu se prelungi durata rezonabilă a arestării, să dispună înlocuirea privării de libertate cu o altă măsură, mai puţin restrictivă de drepturi, în privinţa inculpatului.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine prin prisma deciziei CEDO „N contra Austriei” din 27 iunie 1968 că la menţinerea unei persoane în detenţie, magistraţii nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia. Atât prin referire la conţinutul acestei decizii, cât şi a celei pronunţate în cauza Dolgova c. Rusiei din 2 martie 2006 şi Scundeanu c.României din februarie 2010, Curtea învederează că în privinţa inculpatului sunt întrunite cerinţele vizate şi temeiul de arestare reglementat de art.223 alin.1 lit.b NCPP şi alin. 2 al art. 223 NCPP.

Astfel, inculpatul R. este în vârstă de 34 de ani, nu a recunoscut fapta imputată, nu are un loc de muncă. Faţă de atitudinea adoptată de inculpat în prezenta speţă, se reliefează un caracter şi o moralitate îndoielnice, în măsură să confirme pericolul obstrucţionării cercetării judecătoreşti şi a tulburării ordinii publice prin lăsarea sa în libertate la acest moment procesual.

Aceste circumstanţe personale, precum şi cele reale referitoare la faptele presupus a fi comise, justifică menţinerea stării de arest şi nicidecum plasarea sa sub control judiciar.

Examinând îndeplinirea, în concret, a condiţiilor prevăzute de art.223 NCPP pentru luarea măsurii arestării preventive se constată că în mod întemeiat Tribunalul Sălaj a concluzionat în sens afirmativ.

Curtea constată ca fiind justă aprecierea primei instanţe privind pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura şi gravitatea sporită a activităţii infracţionale de care este acuzat – reflectată în regimul sancţionator aplicabil acestuia, modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective, puternica rezonanţă negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv şi rezonabil, justifică reacţii ferme şi credibile din partea organelor judiciare.

Aşa cum rezultă din încheierea atacată, Curtea a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului şi că infracţiunea dedusă judecăţii este presupus a fi gravă, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii, existând probe certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Condiţia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracţiunea pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii, aceasta fiind deosebit de gravă, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere a cetăţenilor în actul de justiţie.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale judecătorului, nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor.

Măsurile preventive în cauze de acest gen, se impun cu necesitate, acestea fiind necesare împotriva persoanelor care încalcă legea penală, prin intervenţia autorităţilor judiciare.

Aşa fiind, în acord cu jurisprudenţa CEDO, dar şi cu practica instanţelor naţionale, Curtea consideră că măsura arestării preventive se impune în acest dosar, pentru că niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp.art. 202 NCPP nu este potrivită datelor speţei (cauza Wemhoff c/Germaniei).

Astfel, în mai multe cauze CEDO a arătat că avantajele pe care le prezintă detenţia preventivă, nu pot fi negate (împiedicarea persoanei suspecte să fugă, evitarea distrugerii unor probe, împiedicarea comiterii unor noi infracţiuni), opinie împărtăşită şi de către Curtea de Apel Cluj, în prezenta speţă.

Pe de altă parte, în cauza Labita c/Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii, se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii certe, cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, aspect dovedit de către anchetatori şi judecători.

Astfel, se remarcă că inculpatul este arestat doar din 18 martie 2015, timp în care cercetarea judecătorească este la debut, dosarul este deosebit de complex, rezultând astfel că nu a fost depăşit un termen rezonabil de soluţionare a acestuia, iar măsura arestării preventive este oportună pentru o bună derulare a actului de justiţie.

Curtea, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 242 alin. 2 şi 10 NCPP, în baza art. 425¹ alin. 7 pct.1 lit. b NCPP, va respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul R.S., împotriva încheierii penale f.n. din 20 aprilie 2015 a Tribunalului Sălaj.

În baza art. 275 alin. 2 NCPP, va obliga inculpatul să achite statului 300 lei cheltuieli judiciare. (Judecător Delia Purice)