Curtea de Apel Ploieşti Decizii Relevante Trimestrul I 2011 Întocmit Grefier Documentarist, Lucia Ana Maria Cuprins Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie

[8] Mandat european de arestare. Persoană solicitată ce are afaceri judiciare în România.
Legea nr. 302/2004, art. 97 alin.1 şi art. 94 alin. 2

În cazul în care persoana solicitată de către un stat din interiorul Uniunii Europene pe numele căreia s-a emis un mandat european de arestare are afaceri judiciare în România, predarea acestea este amânată după soluţionarea respectivelor cauze penale.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Sentinaţa penală nr. 31 din 14 februarie 2011.
Prin sentinţa penală nr. 31/14.02.2011 Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea formulată de către Tribunalul Superior din CRETEIL - FRANŢA, privind executarea unui mandat european de arestare privind pe numitul R.C.

S-a luat act că persoana solicitată R.C. a fost de acord cu predarea către statul francez, cu respectarea regulii specialităţii şi s-a dispus predarea acesteia.

În baza art. 97 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată a fost însă amânată predarea până la terminarea judecăţii în cadrul afacerilor judiciare pe care persoana solicitată le are în dosarul nr. 2258/331/2010 al Judecătoriei Vălenii de Munte sau eventual până la executarea pedepsei aplicate persoanei solicitate în acest dosar.

S-a constatat că, persoana solicitată a fost arestată preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 243/U/ din 22.08.2010 emis de judecătoria Vălenii de Munte, în cauza de mai sus.

În temeiul mandatului european de arestare s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile măsură preventivă ce trebuie pusă în executare conform art. 94 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, la data încetării motivelor menţionate în paragraful anterior şi care justifică amânarea predării.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că persoana solicitată RC are în prezent afaceri judiciare în România, declarând recurs împotriva sentinţei penale nr.3/10.01.2011 pronunţată de către Judecătoria Văleni prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru comiterea în concurs reala a două infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal şi două infracţiuni de ultraj.

De asemenea s-a mai reţinut că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară solicitantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi care a transpus în legislaţia internă Decizia - Cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, a Consiliului Uniunii Europene, faptele menţionate fiind dintre cele care dau loc la predare, de la art.85 al.1 pct.1, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, iar decizia judiciară s-a luat în vederea urmăririi penale a persoanei solicitate pentru fapte ce constituie infracţiunile de proxenetism agravat şi asociere infracţională, prev. de art. 225-7 al. 1.3, art. 225-7, al. 1.9, art. 225-5 Cod penal, art. 225-7, al. 1, art. 225-20, art. 225-21, art. 225-25 Cod penal, art. 225-6 al. 1-3 Cod penal, art. 225 - 6 al. 1, art. 225 - 5 al. 5, art. 225 - 20, art. 225 - 21, art. 225 - 24, art. 225 - 25 Cod penal, art. 450-1 al. 1, al. 2 Cod penal, art. 450-1, al. 2, art. 450-3, art. 450-5 Cod penal francez, fiind pedepsite cu pedeapsa închisorii de până la 20 ani închisoare.

[9] Cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Extrădarea pasivă. Procedura extrădării din România. Efectele extrădării din România. Predarea extrădatului. Prelungirea termenului de predare. Condiţii şi admisibilitate. Arestarea persoanei solicitate în vederea extrădării.
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, Titlul II, Secţiunea a 3-a, art. 58, art. 59, art. 22- 63

Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, art. 3 şi 13 paragraf( 4);

Analiza sistematică a dispoziţiilor art. 58 alin. 3 comb. cu art. 59 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, justifică concluzia că în situaţia în care demersurile efectuate de CCPI – Biroul Naţional Interpol au avut ca urmare stabilirea datei predării ulterior intervalului de 15 zile, calculat de la data transmiterii hotărârii judecătoreşti rămase definitive, la sesizarea organelor de poliţie implicate în procedura de predare a extrădatului, acest termen va putea fi prelungit cel mult cu încă 15 zile.

Durata arestării pentru predare extrădatului este supusă regulilor determinate în art. 59 aliniatul 5 respectiv “sub rezerva cazului prevăzut la aliniatul 6 dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, conform art. 58 alin. 3 (15 zile de la data primirii extrasului hotărârii judecătoreşti definitive de către Biroul Naţional Interpol) ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile socotit de la aceea dată; acest termen putând fi prelungit cu cel mult alte 15 zile”;
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia penală nr. 1192 din 24 martie 2011.
Prin adresa înregistrată la data de 16 martie 2011, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 şi urm. din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, CCPI – Biroul Naţional Interpol a solicitat prelungirea termenului de predare pentru persoana extrădată, cetăţean american, în prezent deţinut în Arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, obiect al dosarului nr. 898,8/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti, până la data de 25 martie 2011.

În fapt, s-a motivat că potrivit mesajului transmis de USNCB - Interpol Washington, predarea cetăţeanului american extrădat va avea loc la data de 25 martie 2011 orele 07.05, urmând a fi preluat de către o escortă a poliţiei americane în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă Otopeni, România.

Persoana extrădată a solicitat respingerea sesizării formulate, contestându-se, în esenţă, atât legala investire a instanţei de executare dar şi legalitatea şi temeinicia hotărârii de extrădare, ca şi a celorlalte adoptate ulterior având ca obiect amânarea predării ori încetarea măsurii arestării în vederea predării.

S-a susţinut de asemenea, că prezenta sesizare s-a formulat cu depăşirea termenului de 15 zile, calculat de la data emiterii mandatului de arestare conform sentinţei nr. 1/28 februarie 2011, act procedural care nu cuprinde durata privării de libertate, precum şi existenţa vreunor dovezi ce ar putea fi apreciate drept forţă majoră în sensul articolului 59 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 şi care ar putea permite o eventuală punere în discuţie a prelungirii termenului de predare către statul american.

Solicitarea formulată de către CCPI – Biroul Naţional Interpol este admisibilă şi întemeiată pentru următoarele motive:

- prin sentinţa nr. 1 din 28 februarie 2011 pronunţată în dosarul penal nr. 898,8/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti, s-a admis cererea introdusă de autorităţile judiciare americane, dispunându-se extrădarea persoanei solicitate cetăţean american, în vederea cercetării acestuia de către autorităţile judiciare ale Districtului de Nord din Mississippi SUA, în dosarul penal nr. 1:06 CR 051;

- prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 45 alin. 6 raportat la art. 59 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, s-a dispus arestarea persoanei extrădabile, în vederea predării către autorităţile judiciare solicitante, începând cu data de 28 februarie 2011, emiţându-se mandatul de arestare nr. 1/EP/28 februarie 2011;

- sentinţa nr. 1/28 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a rămas definitivă prin decizia nr. 846 din 03 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală;

- potrivit menţiunilor efectuate în evidenţele biroului executări penale al acestei curţi de apel, pentru predarea extrădatului, respectiv stabilirea datei şi locului de predare, la 04 martie 2011 s-a îndeplinit şi procedura de comunicare a hotărârilor judecătoreşti menţionate în paragraful precedent, către CCPI – Biroul Naţional Interpol şi Ministerul Justiţiei – DDCJ;

- prin sentinţa penală nr. 2/08 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1015/ 15 martie 2011 a ÎCCJ – Secţia penală, s-a respins cererea prin care persoana extrădată a solicitat amânarea predării către autorităţile judiciare din SUA, ca inadmisibilă, dispozitivul ambelor hotărârii comunicându-se pe aceeaşi dată autorităţilor române de executare menţionate în paragraful precedent;

- din cuprinsul mesajului transmis de USNCB - Interpol Washington rezultă că predarea cetăţeanului american extrădat se va realiza prin preluarea de o escortă a poliţiei americane, la data de 25 martie 2011 orele 07.05, în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă Otopeni – România;

- conform art. 58 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, data predării persoanei extrădate se fixează în termen de 15 zile de la data transmiterii hotărârii judecătoreşti rămase definitive, către CCPI – Biroul Naţional Interpol;

Prin urmare, obiectul prezentului dosar îl formează un incident procedural ivit în cadrul procedurii administrative de predare derulată între autorităţile poliţieneşti (Birourile INTERPOL), pentru executarea sentinţei nr. 1 din 28 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel, definitivă şi prin care cu autoritate de lucru judecat s-a dispus extrădarea cetăţeanului american şi predarea acestuia statului american pentru efectuarea de cercetări de autorităţile judiciare ale Districtului de Nord din Mississippi SUA, în dosarul penal nr. 1:06 CR 051.

Analiza sistematică a dispoziţiilor art. 58 alin. 3 comb. cu art. 59 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, justifică concluzia că în situaţia în care demersurile efectuate de CCPI – Biroul Naţional Interpol au avut ca urmare stabilirea datei predării ulterior intervalului de 15 zile, calculat de la data transmiterii hotărârii judecătoreşti rămase definitive, la sesizarea organelor de poliţie implicate în procedura de predare a extrădatului, acest termen va putea fi prelungit cel mult cu încă 15 zile.

În atare situaţie, curtea de apel apreciază că apărările formulate de persoana extrădată, constituie motive de opoziţie privind admiterea unei cereri de extrădare, în sensul art. 51 şi urm. din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată şi, după caz de predare amânată conform art. 60 din acelaşi act normativ, ambele excedând actualului cadru procesual, determinat prin sesizarea formulată de CCPI – Biroul Naţional Interpol, respectiv prelungirea termenului administrativ de predare a acestuia, statului american conform art. 59 alin. 5 rap. la art. 58 din legea internă.

Faţă de cele ce preced, se constată că din motive obiective predarea şi respectiv primirea persoanei extrădate, cetăţean american nu se poate realiza decât la 25 martie 2011, orele 07.05, deci ulterior datei de 18 martie 2011 când expiră termenul iniţial de 15 zile, calculat de la transmiterea sentinţei penale nr. 1/28 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă la 03 martie 2011.

Ca atare, fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute în articolele 58 şi 59 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 completată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, se va admite solicitarea formulată de CCPI – Biroul Naţional Interpol, ca întemeiată, dispunându-se prelungirea termenului de predare a persoanei extrădate conform hotărârii judecătoreşti menţionate, adoptate de autorităţile judiciare române, până la data de 25 martie 2011 inclusiv.

Menţinerea arestării persoanei extrădate în vederea predării autorităţilor SUA, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 1/28 februarie 2011, este justificată şi conformă dispoziţiilor procedurale aplicabile în materie, întrucât:

- obiectul dosarului penal nr. 898,8/42/2010 l-a constituit procedura extrădării unei persoanei localizate pe teritoriul României, solicitată de un alt stat şi ca urmare în cauză sunt incidente regulile procedurale prevăzute în Legea nr. 302/2004 completată, Titlul II, Capitolul 1 Extrădarea pasivă şi efectele extrădării din România – Secţiunile 1 - 3, articolele 22 – 63;

- conform art. 54 alin. 2 din legea internă de cooperare, curtea de apel sesizată în condiţiile menţionate în paragraful precedent nu este competentă, inclusiv în acest stadiu al procedurii de predare dispusă printr-o hotărâre judecătorească intrată sub puterea lucrului judecat, să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi ori condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea şi nici asupra oportunităţii extrădării;

- din coroborarea dispoziţiilor art. 54 alin. 3 şi art. 59 alin. 5 din Legea nr. 302/2004 în cazul în care curtea de apel hotărăşte admiterea cererii de extrădare, instanţa este obligată să menţină starea de arest provizoriu în vederea extrădării, după caz să dispună arestarea acestuia până la predarea persoanei extrădate;

- durata arestării pentru predare extrădatului este supusă regulilor determinate în art. 59 aliniatul 5 respectiv “sub rezerva cazului prevăzut la aliniatul 6 dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, conform art. 58 alin. 3 (15 zile de la data primirii extrasului hotărârii judecătoreşti definitive de către Biroul Naţional Interpol) ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile socotit de la aceea dată; acest termen putând fi prelungit cu cel mult alte 15 zile”;

- potrivit articolului 13 paragraf 4 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, persoana extrădată poate fi pusă în libertate numai în cazul în care nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp prevăzută de legislaţia acelui stat, în speţă termenele menţionate în paragraful precedent, a căror durată expiră ulterior datei de 25 martie 2011, (calculate începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare, respectiv 04 martie 2011);

- prin decizia nr. 1081 din 18 martie 2011 pronunţată în dosarul nr. 238/42/2011 a ÎCCJ – Secţia penală s-a respins recursul declarat de persoana extrădată împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea acestuia privind încetarea de drept a măsurii arestării provizorii luată în vederea extrădării conform sentinţei penale nr. 1/28 februarie 2011.

Reiterarea cererilor privind constatarea încetării de drept, revocarea sau înlocuirea arestării dispuse printr-o hotărâre judecătorească de extrădare din România, pe aceleaşi considerente şi în actuala fază procedurală, formulate de persoana extrădată se vor respinge, ca neîntemeiate.

Prezenta încheiere se comunică pentru aducerea la îndeplinire CCPI – Biroul Naţional Interpol şi Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Tratate – Serviciul de Cooperare Judiciară în Materie Penală şi spre informare procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

[10] Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Portul fără drept, în public, a unui obiect confecţionat pentru lovire. Reţinere separată de infracţiunea de lovire.
Legea nr. 61 /1991, art. 1¹

Cod Penal, art. 180 alin. 2
Atât timp cât dovezile administrate atestă că, participând la un eveniment sportiv, inculpatul a purtat asupra sa bastonul telescopic, atât înainte, cât şi după incidentul în cursul căruia a lovit pe partea vătămată cu acest obiect, infracţiunea prev. şi ped. de art.1¹ din Legea nr. 61/1991 nu se absoarbe în conţinutul infracţiunii de lovire prev. şi ped. de art. 180 alin.2 cod penal, ci se va reţine separat, în concurs real.


Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia penală nr. 262 din 03 martie 2011.
Potrivit sentinţei penale nr.2026/07.12.2010 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 alin.1 lit.h C.p.p. s-a dispus încetarea procesului penal privindu-l pe inculpatul C.A.G., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin.2 C.pen., ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către partea vătămată T.C.L.

S-a luat act că partea vătămată şi-a retras constituirea de parte civilă iar Spitalul Judeţean de Urgenţa Ploieşti şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova, nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61 din 1991 cu aplicarea art. 3201alin. 7 C.p.p., inculpatul C.A.G. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publica, a unui obiect confecţionat pentru lovire.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 71 şi 64 lit. a şi b C.penal, cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.penal.

În baza art.81 şi 82 C.penal. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare şi în temeiul art.71 al.5 C.penal. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.

În baza art.359 C.pr.penală. s-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul C.A.G., a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.p. şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, parte vătămată fiind T. C. L..

Prima instanţă a arătat că în actul de sesizare se reţine că la data de 26.11.2009, între orele 18:00 – 19:00, în timp ce se afla pe strada Sondelor din Ploieşti, în zona stadionului Astra din municipiul Ploieşti, cu ocazia disputării unui meci de fotbal, inculpatul C.A.G., suporter al echipei Petrolul Ploieşti, i-a aplicat părţii vătămate T. C. L., ce purta un tricou cu însemnele echipei de fotbal Steaua Bucureşti, mai multe lovituri cu un baston telescopic in zona capului si a trunchiului, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenta Ploieşti cu un echipaj al ambulanţei. In urma loviturilor primite, partea vătămata a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale.

În faza de urmărire penală s-au administrat probe cu declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate si ale martorilor A L., T. F. si T.M. V..

În faţa instanţei, la termenul de judecată din 25.11.2010, partea vătămata a declarat că îşi retrage plângerea penală prealabilă formulată împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de lovire. Totodată, partea vătămata si-a retras constituirea de parte civila formulată în cursul urmăririi penale.

S-a considerat de către prima instanţă că, în drept, fapta inculpatului C.A.G. care la data de 26.11.2009, intre orele 18:00 – 19:00, in timp ce se afla pe strada Sondelor din Ploieşti, in zona stadionului Astra din mun. Ploieşti, a purtat fără drept un baston telescopic in prezenţa mai multor persoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port fără drept în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si liniştea publica, a cuţitului, pumnalului, sisului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru taiere, împungere sau lovire, prevăzuta de art.11 pct.1 din Legea nr.61/1991.

Inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, astfel cum este configurată de art. 19 al. 1 pct. 1 lit. a Cp.

În cadrul procesului complex de individualizare a sancţiunilor penale, s-a apreciat că activitatea infracţională trebuie raportată nu numai la pericolul social concret al faptei comise, dar şi la urmările ei (în speţă urmarea imediată fiind starea de pericol creată), la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită, precum şi la orice element de natură să caracterizeze persoana infractorului care a recunoscut săvârşirea faptei reţinute in sarcina sa.

Au mai fost avute în vedere şi repetatele contravenţii săvârşite de inculpat cu ocazia participării la jocuri şi competiţii sportive, astfel cum reiese din procesele verbale contravenţionale aflate la dosarul de urmărire penala, acestuia fiindu-i aplicata măsura complementara a interzicerii dreptului de a participa la acest gen de evenimente, conform art. 23 lit. b din Legea nr. 4 din 2008 in perioadele 24.09.2008 – 23.09.2009, respectiv 26.04.2009 – 25.04.2010.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul C.A.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că, deşi la instanţa de fond s-a solicitat schimbarea încadrării juridice privind cele două fapte pentru care a fost trimis în judecată şi anume infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art.180 alin.2 C.penal şi art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991, într-o singură infracţiune, cea de lovire, instanţa de fond i-a respins cererea.

În susţinerea acestei cereri, recurentul inculpat a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art.1/1 din Legea nr.61/1991 fapta „de a purta, în locuri şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, şişului, boxului, castetului ori a altor obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe baza de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice” constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, dacă nu constituie o infracţiune mai gravă”.

Ori, în conformitate cu rechizitoriul parchetului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru cele două fapte, reţinându-se că acesta a săvârşit infracţiunea de lovire, având asupra sa un baston telescopic.

Inculpatul recurent a arătat în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de fond şi de recurs că până în momentul în care a început încăierarea între cele două tabere de suporteri nu a avut nici un fel de obiect prevăzut de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 şi că a găsit bastonul telescopic în timpul încăierării. Aflându-se sub stăpânirea unui puternice emoţii, considerând că viaţa şi sănătatea îi sunt puse în pericol, inculpatul l-a luat şi a lovit-o pe partea vătămată, confundând-o cu unul dintre suporterii echipei Steaua. Faţă de dispoziţiile art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 apreciază că această infracţiune este absorbită în infracţiunea prev. de art.180 alin.2 c.penal.

Din aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, urmând să se constate că faptei săvârşite de inculpat i s-a făcut o greşită încadrare, să se constate că infracţiunea prev. de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991 a fost absorbită în infracţiunea prev. de art.180 alin.2 c.penal, şi să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h c.pr.penală încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului având în vedere că partea vătămată T.C.L. şi-a retras plângerea prealabilă.

În subsidiar, dacă nu va fi reţinut primul motiv de recurs, prin intermediul apărătorului ales, recurentul inculpat a solicitat să se facă aplicarea disp. art.320/1 c.pr.penală şi să se reţină în favoarea sa circumstanţe atenuante.

În final, inculpatul a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi pe fond, reţinerea disp. art.320/1 c.pr.penală şi art.76 lit.e rap. la art.74 c.penal, apreciind că în cauză se poate aplica o amendă penală, cu menţinerea dispoziţiilor art.81 c.penal privind suspendarea executării pedepsei.

Curtea a constatat că recursul inculpatului nu este fondat.

În primul rând, instanţa de recurs a menţionat că problema schimbării încadrării juridice şi a absorbţiei infracţiunii prevăzute de art. 1/1 pct.1 din Lg.61/1991, în infracţiunea de lovire pentru care a intervenit retragerea plângerii prealabile, s-a invocat de către recurentul inculpat pentru prima dată în recurs. În faţa primei instanţe, acesta a solicitat să fie judecat după procedura simplificată prevăzută de art. 320/1 cod pr. penală, în ce priveşte această infracţiune de port fără drept, în locuri publice, a unui obiect confecţionat pentru lovire.

Faţă de caracterul devolutiv al recursului de faţă, curtea a analizat această problemă de drept, constatând că cererea de schimbare a încadrării juridice este neîntemeiată.

Este adevărat că textul articolului 1/1 din Legea 61/1991 prevede că faptele incriminate de această prevedere legală se aplică dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Punând în paralel cele două texte de lege, aflate în discuţie, art. 1/1 din Legea 61/1991 şi art. 180 al.2 cod penal, curtea a constatat că pedepsele prevăzute de acestea sunt cuprinse între aceleaşi limite: de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă, putându-se trage concluzia că legiuitorul le-a considerat la fel de grave.

Dar făcând abstracţie de această situaţie, curtea a constatat că, în mod justificat prima instanţă a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea prevăzută de art. 1/1 pct.1 din Legea 61/1991, separat de infracţiunea de lovire prev. de art. 180 al.2 cod penal, deoarece probele administrate în cursul urmăririi penale, pe baza cărora inculpatul a acceptat în mod expres judecata potrivit art. 320/1 cod pr. penală, atestă că inculpatul C. A., contrar declaraţiilor sale din faţa instanţei de fond şi de recurs, a purtat asupra sa bastonul telescopic, atât înainte, cât şi după incidentul în cursul căruia a lovit pe partea vătămată.

Astfel, din declaraţiile părţii vătămate T. C.L. ( filele 7,8,9 şi 11-12 dosar u.p.) şi din depoziţiile martorilor A. L. G. ( fila 20-21 d.u.p.), T. M. V. ( filele 37-38 dosar u.p.) şi T. F. ( filele 29-30 d.u.p.) rezultă că inculpatul a scos din buzunar bastonul telescopic cu care a lovit pe partea vătămată în cap, ceea ce înseamnă că îl purta asupra sa şi nu că l-a găsit la locul incidentului cum a declarat.

În plus, inculpatul a purtat acest baston telescopic şi după incident , în propriile sale declaraţii de la urmărirea penală ( filele 48-49 dosar u.p.), în care nu recunoscuse să fi lovit pe partea vătămată, a arătat că totuşi, a fost găsit de jandarmi în acea seară având asupra sa un vârf de baston telescopic.

Aşa fiind, curtea a considerat că împrejurările concrete, relevate de probele analizate anterior, demonstrează că portul fără drept al acelui obiect periculos de către inculpat a avut loc şi în afara momentului în care l-a folosit împotriva părţii vătămate, lovind-o în cap, acesta creând o stare de pericol pentru public, atât înainte, cât şi după incident. Această stare de pericol a fost cu atât mai pregnantă cu cât portul bastonului telescopic de către inculpat a avut loc cu prilejul participării la o manifestaţie sportivă, respectiv la un meci de fotbal, o astfel de manifestaţie implicând prezenţa unor mase mari de oameni şi riscul creării unor momente de panică, cu consecinţe imprevizibile şi greu de controlat.

În concluzie, circumstanţele concrete de săvârşire a acestei fapte de către inculpat, expuse pe larg mai sus, exclud ca fapta prevăzută de art. 1/1 pct.1 din Legea 61/1991 să se absoarbă în infracţiunea de lovire, pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, astfel încât primul motiv de recurs este neîntemeiat.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, susţinut de inculpat în subsidiar, motiv ce vizează individualizarea pedepsei aplicată, curtea a considerat că este, în egală măsură, nefondat.

[11] Drept procesual penal. Partea specială. Deliberarea şi hotărârea instanţei. Obiectul deliberării. Conţinutul minutei întocmite cu prilejul deliberării.
În cauzele având ca obiect săvârşirea de infracţiuni în raport de care legea prevede că judecata nu se desfăşoară în şedinţă publică, menţiunea referitoare la publicitatea ori nepublicitatea şedinţei în care au avut loc dezbaterile, menţiune inserată în conţinutul minutei întocmite cu ocazia deliberării, nu reprezintă un element obligatoriu al conţinutului minutei, deoarece atare menţiuni sunt prevăzute de lege doar în ceea ce priveşte conţinutul dispozitivului hotărârii.