Curtea de Apel Ploieşti Decizii Relevante Trimestrul I 2011 Întocmit Grefier Documentarist, Lucia Ana Maria Cuprins Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2011.
Prin decizia nr. 3/12 ianuarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul formulat de contestatoarea B.C. împotriva sentinţei civile nr. 954 pronunţată la 29 iulie 2010 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu intimaţii P.M.P. şi P.M.P. prin primar, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis contestaţia în parte, a constatat calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită de a formula notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.

Pe cale de consecinţă a fost anulată în parte dispoziţia nr. 9183/3.12.2009 emisă de Primarul municipiului Ploieşti, în sensul că s-a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploieşti, str. Rubinelor, nr. 40, compus din teren în suprafaţă de 325 mp şi construcţie în suprafaţă de 111,13 mp (în prezent demolată), menţinându-se restul prevederilor dispoziţiei şi s-au respins capetele de cerere din acţiune privind restituirea în natură a imobilului şi obligarea pârâtului P.M.P. să soluţioneze notificarea nr. 310/2002.

Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că prin dispoziţia nr. 9183/3.12.2009 emisă de Primarul municipiului Ploieşti s-a respins cererea formulată de către B.C., prin care solicita măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus-menţionat, compus din teren în suprafaţă de 325 mp şi construcţia de 111,13 mp aflată pe teren, motivat de faptul că aceasta îl moşteneşte pe D.C. persoana care a decedat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar dreptul de a depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului.

În baza aceleiaşi dispoziţii s-a propus în favoarea numitei R.G.(sora lui D.C.) acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul menţionat anterior, fiind respinsă solicitarea acesteia de restituire a bunului în natură, întrucât pe terenul revendicat s-a realizat utilitatea publică, fiind ocupat în prezent de o arteră de circulaţie rutieră şi pietonală, de blocuri de locuinţe şi amenajările aferente, iar construcţia a fost demolată.

Contestaţia formulată de B.C., împotriva dispoziţiei nr. 9183/3.12.2009 a fost respinsă de Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 954/29 iulie 2010, pe considerentul că, atâta vreme cât autorul acesteia a decedat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, numai lui îi revenea calitatea de a solicita restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului din str. Rubinelor, nr. 40.

Conform art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Pe de altă parte, art. 4 alin. 2 din acelaşi act normativ, stipulează că de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptăţite.

Din interpretarea coroborată a acestor două texte, rezultă că au calitatea de persoane îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001, atât persoana fizică proprietară a imobilului la momentul preluării sale abuzive, cât şi moştenitorii legali sau testamentari ai acesteia, în ipoteza în care ea a decedat.

Prin urmare, obligaţia ce incumbă persoanei care formulează notificarea pentru a putea succede, este aceea de a dovedi calitatea de moştenitor legal sau testamentar, deoarece prin aceasta probează aptitudinea de a succede şi vocaţia succesorală.

În speţa dedusă judecăţii, imobilul în litigiu, compus din teren în suprafaţă de 325 mp şi construcţia aflată pe acesta, situat în Ploieşti, str. Rubinelor, nr. 28, a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4498/26.07.1967 de V.F. Ulterior imobilul a fost expropriat, astfel cum rezultă din anexa la Decretul Consiliului de Stat nr. 171/5 mai 1979 , iar prin declaraţia autentificată sub nr.1688/10.09.2007 de B.N.P. P.M.T. contestatoarea a precizat că pentru acest bun nu s-au încasat despăgubiri, Consiliul Judeţean Prahova învederând totodată prin adresa nr.5300/6 noiembrie 2009 că nu există documente în arhiva sa care să ateste dacă pentru acest bun s-au primit sau nu despăgubiri.

Din declaraţia autentificată sub nr. 559/18 aprilie 2003 de Biroul Notarului Public P.I. şi din alte înscrisuri depuse la dosar, a rezultat că numita V.F. a fost cunoscută şi sub numele de S.F. iar urmare a renumerotării, imobilul în litigiu, care se afla la nr. 28 pe str. Rubinelor, în prezent, este identificat la nr. 40.

Cert este că, de pe urma defunctei S.F., proprietara imobilului preluat abuziv, au rămas ca moştenitori la decesul acesteia, intervenit în anul 1995, R.G. şi C.D., în calitate de descendenţi de gradul I, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 31/24.04.2003 emis de Biroul Notarului Public P.I.

Ulterior, respectiv la data de 14 aprilie 2001, a decedat şi numitul C.D. , având ca moştenitori pe contestatoarea C.C.(în prezent B.C. ca urmare a căsătoriei), în calitate de fiică şi C.C.M. în calitate de soţie supravieţuitoare, conform certificatului de moştenitor nr. 121/27 iunie 2001 eliberat de Biroul Notarului Public T.M.

Potrivit art. 21 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22 ca urmare a republicării actului normativ, persoanele îndreptăţite să ceară restituirea imobilelor preluate abuziv de stat trebuie să notifice unitatea deţinătoare, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.

Prin urmare, termenul de notificare, prelungit succesiv, a fost de 12 luni şi s-a calculat de la data de 14.02.2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la 14.02.2002.

În cauză, s-a constatat că unul dintre moştenitorii fostei proprietare a imobilului, respectiv D.C., a decedat la 6.04.2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar înainte de expirarea termenului pentru depunerea notificării. În condiţiile în care contestatoarea din prezenţa speţă, în calitate de fiică a defunctului a acceptat succesiunea autorului său la data de 16 iunie 2001 şi în termenul legal a formulat notificarea la data de 11.02.2002, pentru acordarea de măsuri reparatorii vizând imobilul în litigiu, alături de R.G. (celălalt moştenitor al proprietarei S.F.), este evident că ea este persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, să beneficieze de dispoziţiile acestui act normativ.

În atare context, rezultă că soluţia pronunţată de prima instanţă sub acest aspect s-a făcut cu aplicarea greşită a prevederilor legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, motiv pentru care urmează a fi schimbată.

În ceea ce priveşte modalitatea de restituire, deşi Legea nr. 10/2001, prin dispoziţiile art.2 şi 7, instituie ca regulă acordarea bunului în natură, cu titlu de excepţie prevede măsuri reparatorii prin echivalent, atunci când există imposibilitatea obiectivă de restituire a imobilului în natură.

În acest sens, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 statuează că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent, iar o atare reglementare o găsim şi în dispoziţiile art. 11 alin 3 din lege. Acest din urmă text prevede că în situaţia imobilelor expropriate în cazul în care construcţiile au fost integral demolate, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parţial terenul, iar restul de teren rămas este afectat servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Cert este că, stabilirea unei obligaţii în sensul de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, nu încalcă prevederile legale în materie şi are drept scop tocmai evitarea pronunţării unei hotărâri a cărei executare să fie imposibil de realizat.

Ţinând cont că, în speţă, pe terenul în litigiu s-a realizat utilitatea publică (aşa cum reiese din dispoziţia nr.9183/3.12.2009), în sensul că este ocupat de o arteră de circulaţie rutieră şi pietonală, blocuri de locuinţe şi amenajări aferente, iar construcţia amplasată pe teren a fost demolată, restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, motiv pentru care a fost respinsă solicitarea contestatoarei in acest sens. Pe cale de consecinţă, instanţa a stabilit dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent, alături de R.G. În condiţiile în care instanţa în virtutea plenitudinii sale de competenţă s-a pronunţat asupra tuturor solicitărilor contestatoarei vizând notificarea pe care a formulat-o în baza Legii nr. 10/2001, s-a impus respingerea cererii sale de obligare a Primarului municipiului Ploieşti să soluţioneze notificarea nr. 310/2002 ,cu atât mai mult cu cât acesta şi-a expus punctul de vedere asupra acestei notificări prin dispoziţia atacată.

În atare situaţie, în raport de toate considerentele expuse în precedent, Curtea a apreciat că apelul formulat este fondat, motiv pentru care, în baza art. 296 C.pr.civilă, l-a admis, a schimbat în tot sentinţa primei instanţe, în sensul că a admis contestaţia în parte, a constatat calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită de a formula notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 şi a anulat în parte dispoziţia nr. 9183/3.12.2009 emisă de Primarul municipiului Ploieşti. Pe cale de consecinţă a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploieşti, str. Rubinelor, nr. 40, compus din teren în suprafaţă de 325 mp şi construcţie în suprafaţă de 111,13 mp (în prezent demolată), a menţinut restul prevederilor dispoziţiei şi a respins capetele de cerere din acţiune privind restituirea în natură a imobilului şi obligarea pârâtului Primarul municipiului Ploieşti să soluţioneze notificarea nr. 310/2002.

(Judecător Veronica Grozescu )

[18] Comunitatea de bunuri a soţilor. Răsturnarea prezumţiei înscrisă în art. 30 Codul familiei. Situaţia ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi.

Codul familiei, art. 30



În conformitate cu disp. art. 30 Cod familie, bunurile dobândite de oricare din soţi în timpul căsătoriei, capătă calitatea de bunuri comune de la data dobândirii lor, această calitate netrebuind să fie dovedită aşa cum dispunea alin.3 din acelaşi articol, fiind prezumate de lege.

Orice susţinere în legătură cu calitatea bunurilor comune vis-a-vis de cota de participare a soţilor la dobândirea bunurilor, nu poate fi făcută decât de părţile care şi-au adus aportul la dobândirea lor, respectiv de soţi.

Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi, nu pot să facă susţineri care să răstoarne prezumţia comunităţii de bunuri, ei putând eventual să facă acest lucru numai în situaţia în care defunctul ar fi demarat un demers judiciar în acest sens şi ar fi decedat, în locul lui succesorii respectivi având căderea de a face susţinerile autorului lor.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia civilă nr. 92 din 8 februarie 2011.
Prin decizia civilă nr. 92/8.02.2011 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de pârâta S. F. împotriva deciziei civile nr.251 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâţii S.D., S. I. şi S.N.C., a modificat în tot decizia civilă nr.251 din 23 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău, în parte sentinţa civilă nr.1216 din 18 februarie 2010 şi în parte încheierea de admitere în principiu din 11 iunie 2009, ambele pronunţate de Judecătoria Buzău, astfel: masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S.S. se compune din cota de ½ din comunitatea de bunuri, astfel cum a fost ea reţinută prin încheierea de admitere în principiu din 11 iunie 2009 a Judecătoriei Buzău, restul de ½ aparţinând recurentei în calitate de soţie supravieţuitoare.

De asemenea instanţa de recurs a constatat că reclamanţii-intimaţi S. D. şi S.I. au cote egale de câte 1/12 fiecare, reclamanta-intimată S.N.C. o cotă de 2/12 şi pârâta-recurentă o cotă de 2/12 din moştenire, plus cota de ½ din comunitatea de bunuri ca soţie supravieţuitoare, respectiv o cotă de 8/12.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor încheierii de admitere în principiu privind compunerea masei bunurilor realizate de defunct cu soţia supravieţuitoare şi s-a dispus ieşirea din indiviziune.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că instanţa de fond a fost investită de către reclamanţi –care sunt părinţii şi respectiv sora defunctului Simion D. Sorin, decedat la 30.01.2008 cu o acţiune prin care au solicitat să se dispună ieşirea din indiviziune asupra averii succesorale rămasă de pe urma acestuia, în contradictoriu cu pârâta-recurentă în calitate de soţie supravieţuitoare.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 728 Cod civil şi în cuprinsul cererii reclamanţii au făcut susţineri, în sensul că la dobândirea masei bunurilor comune de către defunct cu pârâta-recurentă, acesta a avut o contribuţie mai mare cu 35% faţă de contribuţia soţiei supravieţuitoare şi aceasta pentru că a avut salarii mai mari, a realizat detaşări în străinătate în cursul anului 2002, de unde a realizat venituri consistente.

Ceea ce nu s-a contestat a fost compunerea masei bunurilor realizate de defunct cu soţia supravieţuitoare.

În urma probatoriilor administrate, judecătoria a pronunţat la data de 11.06.2009 încheierea de admitere în principiu prin care a admis în principiu acţiunea, cererea reconvenţională, a constatat deschisă succesiunea defunctului.

A reţinut instanţa de fond că masa bunurilor de împărţit se compune din apartamentul în discuţie, autoturismul Dacia Logan şi depozitul aflat la Banca Transilvania SA, după care a reţinut că masa succesorală se compune din cota de ¾ din masa bunurilor de împărţit, cealaltă cotă de ¼ revenind pârâtei-reclamante în baza prevederilor art. 30 Cod familie.

Reţinerea acestei cote de ¾ în masa succesorală a defunctului din comunitatea de bunuri realizată de acesta cu soţia supravieţuitoare, vizează critica principală formulată prin motivele de recurs şi, sub acest aspect Curtea constată că susţinerea recurentei este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 Cod familie, bunurile dobândite de oricare din soţi în timpul căsătoriei, capătă calitatea de bunuri comune de la data dobândirii lor, această calitate netrebuind să fie dovedită aşa cum dispunea alin.3 din acelaşi articol, fiind prezumate de lege.

Orice susţinere în legătură cu calitatea bunurilor comune vis-a-vis de cota de participare a soţilor la dobândirea bunurilor, nu poate fi făcută decât de părţile care şi-au adus aportul la dobândirea lor, respectiv de soţi, în speţa de faţă de soţia supravieţuitoare pentru că celălalt soţ a decedat între timp, sau puteau fi făcute astfel de discuţii de defunct în timpul vieţii sale.

Ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi, în speţă reclamanţii de faţă, nu pot să facă susţineri care să răstoarne prezumţia comunităţii de bunuri, ei putând eventual să facă acest lucru numai în situaţia în care defunctul ar fi demarat un demers judiciar în acest sens şi ar fi decedat, în locul lui succesorii respectivi având căderea de a face susţinerile autorului lor.

În condiţiile în care bunurile au fost dobândite de defunct cu soţia supravieţuitoare în condiţiile art.30 Cod familie, bunurile ce compun comunitatea de bunuri a acestora sunt prezumate a fi dobândite în comun în cote egale de 1/2.

Aşa fiind, nu se putea a se reţine în masa succesorală a defunctului Simion Sorin cota de ¾ din comunitatea de bunuri a acestuia cu soţia supravieţuitoare (recurenta), căreia în această manieră i se diminuează cota de ½ ce i-ar reveni ca soţie supravieţuitoare din comunitatea de bunuri.

Având în vedere că masa bunurilor dobândite de defunct cu recurenta –soţie supravieţuitoare, nu a fost contestată, că bunurile au fost achiziţionate în perioada căsătoriei, faţă de principiul egalităţii soţilor în relaţiile patrimoniale, ale art. 30 Cod familie, instanţele erau datoare să constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de ½ din comunitatea de bunuri, care a fost corect reţinută prin încheierea de admitere în principiu, restul de ½ aparţinând soţiei supravieţuitoare, respectiv recurentei.

Ca o consecinţă, se impunea să se constate că intimaţii reclamanţi S.D. şi S.I. (ascendenţi privilegiaţi) au cote egale de 1/12 fiecare, că reclamanta-intimată S. N.C. (colateral privilegiat) are o cotă de 2/12 şi pârâta recurentă în calitate de soţie supravieţuitoare o cotă de 2/12 din moştenire plus cota de ½ din comunitatea de bunuri ca soţie supravieţuitoare, respectiv o cotă de 8/12.

Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că sub acest aspect recursul este fondat, impunându-se ca faţă de disp. art. 312 pct.3 raportat la disp. 304 pct. 7, 8, 9 Cod pr.civilă, să fie admis şi pe cale de consecinţă să se modifice în tot decizia tribunalului, în parte sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi în parte încheierea de admitere în principiu pronunţată la 11 iunie 2009.

Încheierea de admitere în principiu se va modifica în parte, în sensul celor arătate mai sus cu privire la compunerea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului, în care se va reţine cota de ½ din comunitatea de bunuri şi cu privire la cotele ce revin moştenitorilor în raport de calitatea pe care o au şi în care vin la moştenire, urmând a se menţin e restul dispoziţiilor încheierii de admitere în principiu.

Urmare a modificării încheierii de partaj se impune a se modifica în tot decizia tribunalului şi în parte sentinţa, în sensul de a se dispune ieşirea din indiviziune a părţilor prin atribuirea tuturor bunurilor pârâtei-recurente, la valorile care au fost stabilite prin expertizele efectuate în cauză, cu modificarea valorii sultelor în raport de noua cotă a masei succesorale astfel cum s-a reţinut mai sus.

Faţă de modificările încheierii de admitere în principiu, recurenta are un drept valoric de 115.343,20 lei, reclamanţii-intimaţi S.D. şi S.I. au drepturi valorice de câte 14.417,90 lei, iar reclamanta-intimată S.N.C. un drept valoric de 28.835,80 lei, sume la care urmează a fi obligată recurenta cu titlu de sultă către ceilalţi moştenitori.

Celelalte critici formulate de recurentă cu privire la greşita înlăturare de la audiere a martorului propus iniţial şi cea referitoare la valoarea nereală a bunurilor stabilită în urma întocmirii rapoartelor de expertiză, sunt neîntemeiate întrucât experţii au răspuns obiectivelor stabilite de instanţă, având în vedere criteriile de evaluare prevăzute de lege, iar înlăturarea martorului A.D. de la audiere nu a pricinuit recurentei vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin casarea hotărârii sub acest aspect.
(Judecător Eliza Marin )
[19] Repunerea în termenul de recurs
În sensul art. 103 alin.3 Cod pr.civilă, împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de către recurentă.

Greşeala recurentei de a formula contestaţie în anulare şi nu recurs, nu poate fi invocată ca o împrejurare mai presus de voinţa ei ce a împiedicat-o să formuleze în termen recurs.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia civilă nr. 74 din 1 februarie 2011.
Prin decizia civilă nr. 74 din data de 1 februarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de pârâtă, respingând recursul ca tardiv formulat, reţinând următoarele:

Potrivit art. 301 Cod pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Totodată, art. 103 alin.1 Cod pr.civilă, prevede că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Prin urmare, partea care nu a săvârşit un act de procedură în termenul legal imperativ, trebuie să facă dovada că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, care s-a produs înainte de împlinirea termenului.

În sensul art. 103 alin.3 Cod pr.civilă, împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de către recurentă.

Împrejurarea invocată de recurentă în sensul că a fost împiedicată să exercite calea de atac datorită calificării pe care Tribunalul Prahova a dat-o cererii sale, respectiv contestaţie în anulare şi nu recurs, aşa cum a precizat la termenul din data de 4 noiembrie 2010, nu poate fi reţinută de Curte ca fiind de natură să împiedice partea, mai presus de voinţa ei, să exercite calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege.

Având în vedere că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, greşeala recurentei de a formula contestaţie în anulare şi nu recurs, nu poate fi invocată ca o împrejurare mai presus de voinţa ei ce a împiedicat-o să formuleze în termen recursul.

Aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de contestaţie în anulare a fost formulată chiar de apărătorul societăţii, deci de o persoană cu pregătire juridică, fiind invocate expres dispoziţiile art. 317 alin.1 Cod pr.civilă, text de lege ce reglementează calea de atac a contestaţiei în anulare.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat mai sus, împrejurarea mai presus de voinţa părţii trebuia să se producă înainte de împlinirea termenului de recurs, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, termenul pentru depunerea recursului expirând la data de 5 mai 2010, iar cererea precizatoare a contestaţiei în anulare a fost formulată mult mai târziu, respectiv la 04.11.2010.

(Judecător Violeta Stanciu)

[20] Codul de procedură civilă. Acţiune de partaj succesoral. Noţiunea de pasiv succesoral . Cheltuielile de îngrijire şi întreţinere a defunctului. Art. 774 cod civil.
Cod civil, art. 774
Cheltuielile suportate de către unul dintre moştenitori, cu întreţinerea, pe timpul vieţii, a celui despre a cărui moştenire este vorba, ori, aşa cum mai sunt denumite în practică “cheltuielile cu ultima boală a defunctului” nu pot fi incluse în pasivul succesoral şi prin urmare, moştenitorul sau moştenitorii care nu au participat la efectuarea lor, nu vor putea fi ţinuţi a suporta parte din acestea.

Acest fapt, nu exclude însă, posibilitatea pe care ar avea-o, în raport de circumstanţele cauzei, acela care le-a avansat, a le pretinde de la ceilalţi ce ar fi fost obligaţi, însă nu invocând vreo obligaţie născută din calitatea de moştenitori, cum este cazul în speţa de faţă, ci pe temeiuri diferite şi separate de cauza succesorală.( Decizia civilă nr. 79/02.02.2011 a Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia civilă nr. 79 din 2 februarie 2011.

Prin decizia civilă nr. 79/02.02.2011, pronunţată în dosarul nr. 10994/281/2008, Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 418 pronunţată la 7 septembrie 2010 de Tribunalul Prahova ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut printre altele că în ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la reţinerea, în masa succesorală, ca pasiv succesoral, a cheltuielilor de îngrijire şi întreţinere a celor doi defuncţi, acesta nu poate fi admis câtă vreme ele nu se circumscriu definiţiei impusă de art. 774 Cod civil, conform căruia pasivul succesoral constă în datoriile şi sarcinile moştenirii.

Relativ la datoriile moştenirii, acestea sunt reprezentate de datoriile de orice fel, ce au caracter patrimonial şi care, au aparţinut defunctului, fără a distinge după izvorul acestora, respectiv dacă, spre pildă, sunt născute din contracte încheiate de către defunct (ex: un împrumut, un angajament de plată etc.); din fapte ilicite săvârşite de către acesta (ex: defunctul în timpul vieţii, a cauzat un prejudiciu unei persoane, fiind, ţinut a-l repara, prin plata unei sume cu titlu de dezdăunare) ori, având vreo altă cauză.

Cu privire la sarcinile moştenirii, s-a arătat că prin acestea, înţelegem acele obligaţii care, fără să fi aparţinut defunctului (să fi fost parte a pasivului succesoral), se nasc în persoana moştenitorului la data deschiderii moştenirii sau ulterior, independent de voinţa defunctului ori a succesorului.

În această categorie, sunt incluse: cheltuielile de înmormântare, precum şi cele efectuate cu ocazia îndeplinirii datinilor de pomenire a memoriei celui decedat, potrivit obiceiului locului, în măsura în care nu sunt excesive, cheltuielile pentru administrarea şi lichidarea moştenirii, incluzând în acestea şi impozitele datorate pentru bunurile succesorale, precum şi taxele notariale ori de timbru, avansate pentru îndeplinirea procedurii succesorale, notariale ori judecătoreşti; plata legatelor cu titlu particular, sau altele asemenea.

În ceea ce priveşte cheltuielile suportate de către unul dintre moştenitori, cu întreţinerea, pe timpul vieţii, a celui despre a cărui moştenire este vorba, ori, aşa cum mai sunt denumite în practică “cheltuielile cu ultima boală a defunctului” acestea, astfel cum a apreciat doctrina de specialitate şi practica judiciară, nu pot fi incluse în pasivul succesoral şi prin urmare, moştenitorul sau moştenitorii care nu au participat la efectuarea lor, nu vor putea fi ţinuţi a suporta parte din acestea.

Acest fapt, nu exclude însă, posibilitatea pe care ar avea-o, în raport de circumstanţele cauzei, acela care le-a avansat, a le pretinde de la ceilalţi ce ar fi fost obligaţi, însă nu invocând vreo obligaţie născută din calitatea de moştenitori, cum este cazul în speţa de faţă, ci pe temeiuri diferite şi separate de cauza succesorală.

Cum cheltuielile de îngrijire şi de întreţine a celor doi defuncţi nu se pot încadra în niciuna din categoriile sus enunţate, respectiv de datorii sau de sarcini ale moştenirii, rezultă că în mod corect Tribunalul Prahova le-a exclus din masa succesorală nemaiavând relevanţă existenţa sau nu a dovezilor privind contravaloarea acestora, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul juridic pe care reclamanta a înţeles să îl invoce.
(Judecător Mioara Iolanda Grecu )

[21] Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 557, 558 Cod civil
Art. 557 - Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expiraţiunea termenului, pentru care uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau întrunirea asupra aceleaşi persoane a ambelor calităţi de proprietar şi de uzufructuar:

Pentru neuzul dreptului de uzufruct în decurs de 30 de ani.

Prin totala desfiinţare a lucrului asupra cărui uzufructul era constituit. (Civ. 558 ur., 636 ur., 1154 ur., 1156 ur., 1798, 1837, 1890, 1895).

 Art. 558 - Uzufructul poate înceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinţa sa, sau aducând stricăciuni fondului, sau lăsându-l să se degrade din lipsa de întreţinere. Creditorii uzufructuarului pot interveni în contestaţiunile pornite în contră-i pentru conservarea drepturilor lor, ei pot propune repararea degradaţiunilor făcute şi a da garanţii pentru viitor.

Judecătorii pot, după gravitatea împrejurărilor, sau a hotărî stingerea uzufructului, sau a lăsa pe proprietar să se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu îndatorire de-a plăti pe fiecare an uzufructuarului sau celor ce prezintă drepturile sale, o sumă hotărîtă până în ziua când uzufructul urma să înceteze - Cod Civ. 541, 546, 554, 557, 562, 975, 976, 998( Decizia nr. 44/24.01.2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie).