Curtea de Apel Ploieşti Decizii Relevante Trimestrul I 2011 Întocmit Grefier Documentarist, Lucia Ana Maria Cuprins Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie

Legea nr. 85/2006, modificată, art. 73, art. 75
Potrivit art. 73 din legea insolvenţei, debitorul, creditorii şi orice persoană interesată pot formula contestaţie cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă din tabelul preliminar, în termen de 5 zile de la publicarea acestuia în B.P.I. sau până la închiderea procedurii, conform art. 75 din Legea nr.85/2006, în cazul descoperirii unui fals, dol sau eroare esenţială ce au determinat admiterea creanţei sau dreptului, nereprezentând eroare esenţială în acest sens o creanţă cu un cuantum mai mic decât cel din decizia emisă de organele fiscale.


Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 432 din 28 februarie 2011.
În dosarul de faliment nr. 1607/105/2010, prin contestaţia la tabelul preliminar, înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 09.09.2010, debitoarea SC V. T. S.R.L, prin administrator special, a solicitat rectificarea tabelului preliminar, în sensul înscrierii creanţei AFP Ploieşti la valoarea de 461.734 lei în loc de 474.229 lei.

În motivarea cererii, debitoarea a arătat că societatea datora la 30.04.2010 suma de 461.734 lei, iar la data de 26.04.2010 s-a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, astfel că, începând cu această dată, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel nu mai trebuia să curgă conform art. 41 din Legea 85/2006.

La termenul din 25.10.2010, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la tabelul preliminar.

După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentinţa nr. 1552 din data de 29 octombrie 2010, Tribunalul Prahova a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la tabelul preliminar de către debitoarea SC V. T. SRL şi a respins contestaţia la tabelul preliminar, formulată de debitoare, ca tardiv introdusă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 73 din legea 85/2006 debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe, contestaţiile trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată, iar în conformitate cu articolul precizat, coroborat cu raţiunea legii ce implică celeritatea procedurii insolvenţei, introduce un termen de decădere din dreptul de a depune o astfel de contestaţie pentru toate părţile ce pot introduce o astfel de cerere, depăşirea acestuia fiind sancţionată cu tardivitatea, or, tabelul preliminar al creanţelor a fost publicat în BPI la 19.08.2010 , iar contestaţia a fost depusă la 09.09.2010, deci la mai mult de 20 de zile de la publicare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs debitoarea SC V. T.SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii judecătorului sindic, admiterea contestaţiei şi înscrierea în tabelul creditorilor societăţii a creanţei AFP Ploieşti cu suma de 461.734, în loc de 474.229 lei.

În motivarea recursului, s-a arătat că la 9.09.2010, recurenta-debitoare a formulat contestaţie la tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar şi publicat în BPI nr.6445 din 19.08.2010, întrucât a fost înregistrată greşit în tabelul preliminar creanţa AFP Ploieşti în cuantum de 474.229 lei, în loc de 461.734 lei, s-a apreciat ca tardiv formulată contestaţia, însă s-a solicitat repunerea în termenul de a formula contestaţie la tabelul preliminar întrucât, datorită unor cauze temeinic justificate, SC V.T. SRL a fost în imposibilitate obiectivă de a formula contestaţie, administratorul special al acesteia este cetăţean străin, iar în perioada 11.08.2010 – 7.09.2010 nu a fost în ţară.

S-a mai arătat că judecătorul sindic a admis în mod greşit excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la tabelul preliminar, în loc să facă aplicarea art. 75 din Legea 85/2006, potrivit căruia în cazul descoperirii unui fals, dol sau unei erori esenţiale care a determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, orice parte interesată poate face contestaţie, în prezenta cauză existând eroare în înregistrarea creanţei AFP Ploieşti, care are un cuantum corect de 461.734 lei.

După analizarea criticilor formulate, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat Decizia nr.432 din 28.02.2011, prin care a respins recursul, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că administratorul judiciar desemnat în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC V. T. SRL, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, a întocmit tabelul preliminar al creanţelor acestei societăţi, în care intimata-creditoare AFP Ploieşti a fost înscrisă cu creanţa în cuantum de 474.229 lei, tabelul preliminar fiind publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă la data de 19.08.2010.

Acest tabel preliminar a fost contestat de societatea debitoare la 9.09.2010, deşi art. 73 din Legea nr.85/2006 prevede că o atare contestaţie trebuie depusă la tribunal în termen de 5 zile de la publicare, contestaţia formulată de SC V. T. SRL fiind depusă tardiv, cum corect s-a constatat de judecătorul sindic.

Este adevărat că Legea nr.85/2006 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, fiind aplicabile prev. art. 103, ce statuează asupra repunerii în termen a părţii care a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa să exercite o cale de atac sau să îndeplinească un alt act de procedură în termenul legal, însă o atare cerere se putea formula în faţa instanţei de fond ce a fost investită cu soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor, numai în situaţia în care judecătorul sindic respingea cererea de repunere în termen, instanţa de control judiciar putea analiza temeinicia acesteia reprezentată de împrejurarea ce a împiedicat administratorul special al debitoarei să promoveze contestaţia în termen, respectiv faptul că este cetăţean străin, iar în perioada 11.08.2010 - 7.09.2010 nu a fost în ţară, acest administrator având atribuţia legală de a formula contestaţii în cadrul procedurii reglementată de legea insolvenţei, conform art. 18 din alin.2 lit.c din Legea 85/2006, motivul de recurs fiind nefondat.

De asemenea, nu este fondat nici motivul de recurs ce vizează aplicabilitatea dispoziţiilor art. 75 din legea insolvenţei, ce statuează că orice parte interesată poate face contestaţie după expirarea termenului prev. de art. 73 alin.2 din lege, atunci când există o eroare esenţială ce a determinat admiterea creanţei şi trecerea acesteia în tabelul de creanţe, întrucât în prezenta cauză, intimata-creditoare AFP Ploieşti a formulat cerere de înscriere în tabloul creditorilor la data de 14.06.2010, pentru suma de 474.229 lei, titlul de creanţă ce justifică această sumă fiind reprezentat de decizia nr.924 din 7.06.2010, referitoare la obligaţii de plată aferente obligaţiilor fiscale înregistrate la 26.04.2010, dată la care a fost admisă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei SC V. T. SRL, fiind respectate întru totul disp. art. 41 din legea 85/2006, în cauză nefiind dovedită existenţa vreunei erori.

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că în mod corect judecătorul sindic a respins ca tardiv formulată contestaţia la tabelul preliminar promovată de societatea debitoare, prin administratorul său special, întrucât nu au fost respectate prevederile art. 73 din Legea 85/2006, hotărârea instanţei de fond nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, iar în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, a fost respins.

[65] Opoziţie la executare, bilet la ordin. Condiţii de admisibilitate.
Legea nr. 58/1938 republicată, art. 19, art. 58, art. 63, art. 104, art. 107

În cadrul opoziţiei la executare bilet la ordin, principiul anulării actului subsecvent ca o consecinţă a anulării actului juridic principal nu se aplică în cazul biletului la ordin, dat fiind caracterul general şi abstract al obligaţiilor cambiale, autonome şi independente, faţă de raportul juridic fundamental ce i-a dat naştere şi faţă de care se comportă ca o obligaţie de sine stătătoare şi că, posesorul legitim al titlului de valoare îşi exercită dreptul şi emitentul titlului execută obligaţia în temeiul titlului şi nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului de creanţă.


Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 505 din 8 martie 2011.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 4946/281/2010 având ca obiect opoziţie la executare formulată de contestatoarea SC L.G. SRL în contradictoriu cu intimata SC IFN N.C.F. SA a formulat opoziţie împotriva executării silite pornite la cererea creditoarei SC IFN N.C.F. SA, în temeiul titlului executoriu biletului la ordin emis la data de 10.02.2009, scadent la 08.05.2009 în valoare de 55.000 lei, solicitând instanţei să se dispună anularea executării împreună cu toate actele de executare întocmite, în cadrul dosarului de executare înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc P. A..

Prin sentinţa civilă nr.5991/2010 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a respins excepţia nulităţii absolute a biletului la ordin în valoare de 55.000 lei scadent la data de 08.05.2009 şi a fost respinsă acţiunea formulată de contestatoarea SC L.G. S.R.L.

Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut că s-a invocat de către contestatoare ca motiv de nulitate absolută a biletului la ordin împrejurarea că acesta nu poartă cele două semnături ale persoanelor împuternicite de societate în relaţia cu banca, ci poartă doar o singură semnătură, motivând contestatoarea că pentru a fi valabil biletul la ordin erau necesare două semnături.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar a rezultat că biletul la ordin în discuţie este semnat de administratorul societăţii, iar semnătura acestuia apare pe fişa cu specimenele de semnături depusă la B.R.D. În plus pe această fişă cu specimene de semnături nu se află specificat sau stipulat că actele, respectiv biletele la ordin trebuie să poarte obligatoriu două semnături pentru a fi valabile, în caz contrar neputând fi onorate la plată. De altfel, s-a observat că biletul la ordin a fost refuzat la plată pentru lipsa de mandat a semnatarului şi nu pentru lipsa celei de a doua semnături ce ar fi fost obligatorie. Mai mult, prin adresa nr. 193 din 11 feb.2009 contestatoarea comunica intimatei că a recepţionat cantitatea de grâu de 840 tone conform contractului de vânzare încheiat cu SC M.S. SRL şi recunoaşte facturile ce izvorăsc din aceste livrări, acceptând calitativ şi cantitativ mărfurile livrate, arătând că vor plăti necondiţionat facturile prin biletele la ordin emise în acest sens, între acestea numărându-se şi biletul la ordin în valoare de 55.000 lei scadent la data de 08.05.2009 (în discuţie). Situaţia că ulterior, la data de 21.04.2009 contestatoarea notifică intimata solicitându-i acesteia să nu introducă la plată biletele la ordin, deoarece printr-o eventuală indisponibilizare a sumelor pentru care au fost emise vor aduce prejudicii societăţii emitente dovedeşte reaua-credinţă a acesteia.

Din verificarea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 58/1934 instanţa a constatat că biletul la ordin în discuţie îndeplineşte toate aceste condiţii purtând o semnătură valabilă şi anume cea a administratorului societăţii, semnătură cunoscută de bancă.

Împotriva sentinţei judecătoriei a formulat apel contestatoarea SC L.G. SRL care a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică, în motivarea căruia s-au reluat practic susţinerile din faţa instanţei de fond.

Prin decizia nr. 1 din data de 24 septembrie 2010 Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-contestatoare SC L.G. SRL împotriva sentinţei nr. 5991 pronunţată la data de 05.05.2010 de Judecătoria Ploieşti în contradictoriu cu intimata SC IFN N.C.F. SA.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în perioada în care a fost emis biletul la ordin pentru contestatoarea SC L.G. SRL, domnul M.A. îndeplinea funcţia de administrator al acestei societăţi şi avea drept de semnătură, având mandatul de a asuma astfel de obligaţii în numele societăţii. Pe lângă calitatea de reprezentant legal, el are şi specimen de semnătură în relaţia cu BRD, neprevăzându-se expres dubla semnătură, situaţie care cu atât mai puţin ar putea fi opusă unui terţ de bună-credinţă, dobânditor al biletului la ordin, cum este cazul intimatei.

S-a reţinut ca evident faptul că excepţia cambială a nulităţii absolute pentru vicii de formă a biletului la ordin a fost corect soluţionată, în sensul respingerii de instanţă. Pe de altă parte, biletul la ordin îndeplinind toate condiţiile formale, respectiv forma scrisă şi menţiunile prevăzute de art. 104 din Legea 59/1934, este valabil şi produce efectele prevăzute de lege.

În virtutea caracterului autonom al biletelor la ordin, dreptul şi obligaţia corelativă care decurg din acestea sunt independente faţă de actul juridic din care decurg (contestatoarea invocă neexecutarea de cocontractant). Prin urmare, trăgătorul este obligat la îndeplinirea obligaţiei stipulate în înscris indiferent de modul în care s-au derulat, independent de acesta, raporturile fundamentale.

Aşadar, nu a putut fi reţinută nici susţinerea apelantei în sensul că nu s-au executat obligaţiile de către cocontractantă SC M.T.S. SRL, cu atât mai mult cu cât raporturile de drept fundamental dintre părţile iniţiale nu poate fi opus celui de a intrat, cu bună-credinţă şi cu titlu oneros, în posesia biletului la ordin, cum e cazul în speţă. Legea impune ca pentru executarea cambială, să fie îndeplinite condiţiile generale pentru exercitarea acţiunilor cambiale directe sau de regres, pe baza unor cambii valabile sub aspect formal, îndeplinirea condiţiilor pentru declanşarea regresului, prin prezentarea cambiei la plată şi întocmirea protestului pentru neplată, cel care foloseşte această cale de valorificare a drepturilor cambiale să fie în posesia cambiei, iar drepturile cambiale să nu fie prescrise.

Această cale, aleasă în speţă de intimată pentru valorificarea drepturilor ce rezultă din biletele la ordin, nu presupune însă întocmirea protestului de neplată, celelalte condiţii, enumerate mai sus fiind îndeplinite. Ca titluri de valoare emise chiar de partea care se obligă, biletele la ordin nu sunt supuse condiţiei acceptării (asemenea cambiei), astfel că nu este necesară emiterea protestului de neacceptare (art.49), în condiţiile art. 66-69 din Legea nr. 59/1934.

Protestul de neacceptare sau de neplată are menirea de a proteja pe debitorii de regres şi legea permite ca ei să renunţe la dresarea protestului. În cazul în care posesorul cambiei nu respectă termenele fixate pentru facerea protestului de neplată acesta este decăzut din dreptul de a mai exercita acţiunile de regres împotriva giranţilor, trăgătorului şi a celorlalţi obligaţi de regres, el păstrează însă acţiunile directe împotriva acceptantului şi avalistului său.

Potrivit art. 107 alin.1 din Legea nr. 58/1934, emitentul unui bilet la ordin este ţinut în acelaşi mod ca acceptantul unei cambii. Prin urmare acesta, ca debitor principal poate fi acţionat direct nefiind necesar protestul de plată în privinţa lui.

Totodată, s-a constatat faptul că în cauză au fost îndeplinite şi formalităţile de executare necesare, în sensul că s-a comunicat debitoarei somaţia de executare.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs SC L.G. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 505 din 8 martie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul declarat de SC L.G. SRL.

Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.104 din Legea nr. 58/1934, biletele la ordin trebuie să îndeplinească condiţiile formale, respectiv să cuprindă : - denumirea de bilet la ordin, trecută în textul titlului şi exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu; - promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată; - arătarea scadenţei; - arătarea locului unde plata trebuie făcută ;- numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută; - arătarea datei şi a locului emiterii şi semnătura emitentului.

Recurenta-contestatoare a invocat ca motiv de nulitate a biletelor la ordin faptul că aceste bilete nu îndeplinesc condiţiile de formă pentru a fi decontate, întrucât validitatea acestora este condiţionată de existenţa în conţinutul lor a două semnături, depunând în acest sens fişa cu specimenele de semnătură emise de BRD, banca emitentului.

Dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 58/1934, în vigoare la data emiterii biletelor la ordin 10.02.2009, nu condiţionează existenţa în conţinutul biletelor la ordin a două semnături, ci o singură semnătură care trebuie să fie a reprezentantului legal al societăţii emitente, reprezentant care este definit de dispoziţiile art. 70, 75 şi următoarele din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, iar din conţinutul fişei cu specimenele de semnătură nu rezultă condiţia ambelor semnături concomitente şi prin nici un alt act încheiat între părţi nu se prevede o menţiune expresă în sensul că biletele la ordin să cuprindă două semnături.

Prin urmare, biletele la ordin, împotriva cărora recurenta-contestatoare a formulat opoziţia le executare, îndeplineau condiţiile de formă prevăzute de dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 58/1934, astfel că nu era îndeplinită excepţia de nulitate a biletelor la ordin invocată de către recurentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 58/1934, persoanele împotriva cărora s-a pornit acţiunea cambială, nu pot opune posesorului excepţiunile întemeiate pe raporturile lor personale cu trăgătorul sau cu posesorii anterior, afară numai dacă posesorul ce a dobândit cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului.

A rezultat fără dubiu din probatoriile administrate în cauză, că intimata SC IFN N.C.F. SA, a dobândit biletele la ordin prin girarea lor de către SC M.S. SRL şi recurenta nu a dovedit că intimata a dobândit cu rea credinţă biletele la ordin, astfel că în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au considerat că nu pot fi invocate ca apărări excepţiile întemeiate pe raporturile personale.

În practica judiciară a Î.C.C.J. s-a statuat, prin decizia nr. 3410 din 14.11.2008, că principiul anulării actului subsecvent ca o consecinţă a anulării actului juridic principal nu se aplică în cazul biletului la ordin, dat fiind caracterul general şi abstract al obligaţiilor cambiale, autonome şi independente faţă de raportul juridic fundamental care i-a dat naştere şi faţă de care se comportă ca o obligaţie de sine stătătoare şi că posesorul legitim al titlului de valoare îşi exercită dreptul şi emitentul titlului execută obligaţia în temeiul titlului şi nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului.

În cuprinsul art. 63 din Legea nr. 58/1934 se prevăd expres excepţiile pe care debitorul le poate opune posesorului cambiei pe calea acţiunii cambiale sau a opoziţiei, în speţă aşa cum s-a arătat recurenta a invocat ca excepţie nulitatea biletelor la ordin pentru lipsa a două semnături în cuprinsul biletelor, printre excepţiile prevăzute de aceste dispoziţii nefiind cuprinsă şi excepţia invocată de către contestatoare, condiţia existenţei a două semnături concomitente în cuprinsul ordinului nefiind stabilită de părţi în nici un act încheiat între acestea şi dispoziţiile art. 104 din lege nu prevede o astfel de condiţie ci doar a semnăturii emitentului, ceea ce în speţă a existat, biletele la ordin fiind semnate de reprezentantul legal al societăţii emitente, astfel că în mod corect cele două instanţe au considerat că nu poate fi reţinută excepţia nulităţii biletelor la ordin invocată de recurentă şi opoziţia la executare nu este fondată.

Dat fiind cele expuse anterior, reţinând că decizia recurată este temeinică şi legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.

[66] Dispoziţiile art. 80 alin. 1 lit. C din Legea 85/2006, privind procedura insolvenţei, prevăd că administratorul judiciar, poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea constituirilor şi a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii esenţiale, realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii cu intenţia de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a leza în orice alt fel drepturile.
Legea nr. 85/2006, art. 81 alin. 1
Potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la data formulării acţiunii în anulare şi înainte de modificarea legii insolvenţei prin Legea nr. 169/2010 prevăd că acţiunile pentru anularea actelor frauduloase, la care se referă art. 79 şi 80 din lege poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de 1 an de la data expirării termenului pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. b, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.


Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia nr. 524 din 9 martie 2011.
Prin sentinţa nr.1316 din 30.09.2010, pronunţată de Tribunalul Prahova – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, s-a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare, formulată de pârâta SC B SA şi s-a respins acţiunea în anulare, formulată de lichidatorul judiciar E. I. IPURL, în contradictoriu cu pârâta SC B SA, ca tardiv introdusă.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că potrivit art. 81 alin. 1 din legea 85/2006 (în redactarea de la momentul introducerii acţiunii) se prevede că acţiunea în anularea transferurilor frauduloase, prevăzută de art. 79 şi 80, poate fi introdusă în termen de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. b, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.

Faptul că termenul de 1 an este încadrat de un termen mai mare, de 18 luni, nu poate conduce decât la o concluzie că termenul de 1 an este susceptibil de suspendare, întrerupere, repunere în termen, fiind un termen de prescripţie, iar termenul de 18 luni, mai lung, este un termen de decădere (rezultă şi din formularea „nu mai târziu”!), însă, chiar şi fiind un termen de prescripţie, depăşirea acestuia este sancţionabilă cu pierderea dreptului material la acţiune, în situaţia în care nu se poate invoca un motiv de repunere în termen.

Se arată în sentinţă că, interpretarea contrară ar lipsi de conţinut prima teză şi primul termen prevăzut de art. 81 alin. 1 din legea 85/2006, or, simpla invocare a efectuării cu întârziere a raportului de expertiză sau a raportului prevăzut de art. 20 din lege nu poate constitui motiv de repunere în termen; de asemenea instanţa a constatat că nu se invocă alte motive pentru depăşirea termenului de 1 an, nici cauze de întrerupere/suspendare a acestuia, astfel încât nu poate considera necesară aplicarea termenului mai lung, de decădere, de 18 luni. De asemenea instanţa a reţinut că, în lipsa unor elemente care să modifice curgerea termenului, termenul de 1 an curge de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. b, iar nu de la data efectuării efective a acestuia.

Faţă de aceste considerente, instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare, formulată de pârâta SC B SA, prin întâmpinare şi a respins acţiunea în anulare, ca tardiv introdusă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs lichidatorul judiciar E.I. IPURL al debitoarei SC B SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în calitate de lichidator judiciar a analizat transferurile patrimoniale efectuate de societatea debitoare, în cei trei ani anterior deschiderii procedurii, iar cu ocazia efectuării raportului de expertiză contabilă judiciară, a constatat că în luna decembrie 2006, societatea debitoare a înstrăinat mijloace fixe, obiecte de inventar, utilaje către pârâtă şi din cuprinsul facturilor şi din relaţiile obţinute de la ORC, societăţile cărora li s-a înstrăinat aceste bunuri, aveau acelaşi sediu, aceeaşi asociaţi ca şi societatea debitoare, iar prin acţiunea de înstrăinare a bunurilor s-a urmărit în acest mod prejudicierea intereselor creditorilor, ocazie cu care s-au efectuat şi plăţi cu prioritate anumitor creditori în dauna celorlalţi.

Arată recurentul că în mod greşit, prima instanţă a admis excepţia de tardivitate a acţiunii ce a formulat-o pentru anularea transferurilor patrimoniale frauduloase, deoarece el a formulat mai multe notificări în scopul predării documentelor prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, de către reprezentanţii legali ai societăţii debitoare, aceştia neconformându-se solicitărilor şi în acest sens potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006, a sesizat judecătorul sindic, solicitând sesizarea organelor de cercetare penală pentru a efectua cercetări împotriva reprezentanţilor legali ai debitoarei, sub aspectul infracţiunii prevăzute de aceste dispoziţii şi neputând intra în posesia documentelor solicitate nu s-a putut pronunţa asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a societăţii debitoarei, respectiv de a întocmi raportul prevăzut de disp. art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006.

Mai arată recurentul că, în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, din cuprinsul căreia rezultă că societatea debitoare a efectuat transferuri patrimoniale frauduloase, către pârâta SC B SA, acţiune care trebuia să fie admisă de către judecătorul sindic, fiind îndeplinite condiţiile legale prev. de disp. art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/2006.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a recursului, casarea sentinţei, respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii în anulare şi trimiterea cauzei pentru soluţionare pe fond a acţiunii.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiile art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, administratorul judiciar, sau după caz lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea constituirilor, ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin acte încheiate în cei 3 ani anterior deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea, de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Potrivit disp. art 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în vigoare la data formulării acţiunii în anulare de către lichidatorul judiciar, 12.08.2009, înainte de modificarea Legii nr. 85/2006 prin Legea nr. 169/2010, intrată în vigoare la 22.10.2010, se prevede că acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80 din lege, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de 1 an de la data expirării termenului pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. b, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.

Termenul de 1 an de la data expirării termenului pentru întocmirea raportului prev. la art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, este un termen de prescripţie, susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen, iar termenul de 18 luni de la data deschiderii procedurii este un termen de decădere, care nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen.

Ori, lichidatorul judiciar a formulat acţiunea în anulare a transferurilor patrimoniale, la data de 12.08.2009, deoarece reprezentanţii legali ai societăţii debitoare nu i-a înaintat actele şi documentele prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, deşi a formulat mai multe notificări către reprezentanţii societăţii debitoare pentru a-i fi înaintate actele şi documentele societăţii, în vederea întocmirii raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, aceştia neconformându-se solicitării lichidatorului şi pentru acest motiv, lichidatorul judiciar s-a adresat judecătorului sindic potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006, în vederea sesizării organelor de cercetare penală pentru a efectua cercetări împotriva reprezentanţilor legali ai debitoarei, pentru infracţiunea prevăzută de acest text.

În aceste condiţii, erau motive obiective şi întemeiate ce au împiedicat lichidatorul judiciar să formuleze acţiune în anulare şi cauze de întrerupere a curgerii termenului de 1 an, prevăzut de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel că în mod greşit judecătorul sindic a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare şi a respins acţiunea ca tardiv introdusă.

Pe de altă parte, nu era expirat nici termenul limită de 18 luni de la deschiderea procedurii, termen de decădere, deoarece deschiderea procedurii insolvenţei societăţii debitoare, s-a dispus prin sentinţa nr.168/15.02.2008, iar acţiunea în anulare a fost formulată la data de 12.08.2009, în termenul limită de 18 luni de la deschiderea procedurii.

Acestea au fost considerentele pentru care Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată, a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru soluţionarea pe fond a acţiunii.
[67] Administratorul statutar al societăţii debitoare nu are legitimare procesuală activă de a formula contestaţie împotriva vânzărilor prin negociere directă a bunurilor din patrimoniul debitoarei, în condiţiile în care i s-a ridicat dreptul de administrare.