Curtea de Apel Ploieşti Decizii Relevante

Apelul împotriva încheierilor premergătoare – preparatorii și interlocutorii

Cod procedură civilă , art. 466 alin. (4), coroborat cu art. 235

Apelul poate fi formulat împotriva încheierilor premergătoare – preparatorii și interlocutorii – numai odată cu apelul formulat împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cauza în fond, în afară de cazul când legea dispune altfel.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă

Decizia nr. 674 din 22 octombrie 2015.
Prin decizia nr. 674 din data de 22 octombrie 2015, Dosar nr. 2291/315/2013/a1, Curtea a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant, reţinând că apelul poate fi formulat împotriva încheierilor premergătoare – preparatorii și interlocutorii – numai odată cu apelul formulat împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cauza în fond, în afară de cazul când legea dispune altfel [art. 466 alin. (4), coroborat cu art. 235 NCPC].

Sunt distinct reglementate încheierile premergătoare care pot fi atacate separat cu apel, înainte ca instanţa să se pronunţe asupra fondului [art. 64 alin. (4), art. 69 alin. (3), art. 74 alin. (2) şi art. 77 alin. (2), art. 361 alin. (2), art. 718 alin. (6), art. 990 alin. (4) NCPC].

Există încheieri premergătoare care, în funcţie de instanţa care le-a pronunţat, pot fi atacate fie cu apel, fie cu recurs [art. 64 alin. (4), art. 953 alin. (3), art. 958 şi art. 970 alin. (1) NCPC].

Întrucât încheierea din 8.04.2015 nu se încadrează în dispoziţiile legale mai sus menţionate, fiind o încheiere prin care instanţa a respins cererea de probe a apelantului reclamant, Curtea va reţine că recursul este inadmisibil, deoarece aceasta nu putea fi atacata cu aceasta cale de atac nefiind existente prevederi legale in acest sens.

(Judecător Violeta Dumitru)

Revizuire întemeiată pe dispoziâiile art. 509 pct. 11 din Noul Cod de Procedură Civilă. Decizie a Curţii Constituţionale pronunţată într-o cauză faţă de care revizuentul este terţ. Consecinţe.
Noul Cod de procedură civilă, art. 509 pct. 11
Simpla împrejurare că, ulterior pronunţării deciziei de către instanţa de apel Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 52 alin. 1 lit. b din Codul Muncii, nu deschide apelantului reclamant calea revizuirii în baza art. art. 509 pct. 11 Cod pr. civ., excepţia de neconstituţionalitate nefiind invocată în litigiul soluţionat prin respectiva hotărâre.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă

Decizia nr. 1503 din 15 octombrie 2015.
Prin Decizia nr. 1503 din 15 octombrie 2015 a Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I Civilă a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 11 Cod procedură civilă invocată de intimată pe cale de întâmpinare şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul T.E.C.D. împotriva Deciziei nr. 922 din 25 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I Civilă în contradictoriu cu intimata SNTFM SA , cauză venită prin declinare potrivit Deciziei nr. 1497 din 3 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I Civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 11 Cod procedură civilă ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel a reţinut că, potrivit textului de lege invocat de chiar revizuient ca stând la baza demersului său juridic şi care a făcut obiectul declinării competenţei materiale de soluţionare, respectiv art. 509 pct. 11 Cod pr. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după ce hotărârea a devenit definitivă Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

Din reglementarea procedurală redată în paragraful precedent rezultă că pentru a fi incident acest motiv de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii şi anume: hotărârea să fie definitivă; în timpul judecăţii, indiferent de fază procesuală partea care a solicitat revizuirea să fi invocat excepţia de neconstituţionalitate cu privire la o prevedere dintr-o lege sau ordonanţă; instanţa în faţa căreia a fost invocată respectiva excepţie de neconstituţionalitate a apreciat că obiectul chestiunii prejudiciale are legătură cu judecata în fond a cauzei şi a decis sesizarea Curţii Constituţionale; Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea în legătură cu care partea care formulează cererea de revizuire a invocat excepţia de neconstituţionalitate; decizia Curţii Constituţionale a fost pronunţată după ce hotărârea a cărei revizuire se solicită a devenit definitivă.

Raportând aceste consideraţii generale la speţa pendinte Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac fondate pe dispoziţiile art. 509 pct. 11 Cod pr. civ.

Astfel, în litigiul soluţionat prin hotărârea atacată cu revizuire nu a fost invocată în niciuna din fazele procesuale, respectiv judecata în primă instanţă şi cea în apel, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul Muncii.

Simpla împrejurare că, ulterior pronunţării deciziei de către instanţa de apel Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 52 alin. 1 lit. b din Codul Muncii, nu deschide apelantului reclamant calea revizuirii în baza art. art. 509 pct. 11 Cod pr. civ., excepţia de neconstituţionalitate nefiind invocată în litigiul soluţionat prin respectiva hotărâre.

Faţă de argumentaţia expusă în precedent Curtea a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 11 Cod procedură civilă invocată de intimată pe cale de întâmpinare.

Pe cale de consecinţă Curtea a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 11 Cod procedură civilă ca inadmisibilă.

(Judecător Adriana Maria Radu)


Competenţa materială în cererile de împărţeală judiciară în Noul Cod de procedură civilă.
Cod procedură civilă, art.94 alin.1 litera j
Potrivit art. 483 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă,  nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a - j, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

La art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 se prevede că „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă

Decizia nr. 752 din 9 decembrie 2015.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub număr de dosar 194/310/2014, reclamanţii S. M., R. C. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii I.. M. şi R. C. M., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţiala a certificatului de moştenitor nr......., in ce priveşte menţiunile referitoare la moştenitori, să se constate că reclamanţii sunt moştenitorii defunctului G. A. A., decedat la data de...., cu ultimul domiciliu in , ca urmare a cumpărării drepturilor succesorale de la paraţi, urmând a se păstra menţiunile din certificatul de moştenitor nr. 01/06.02.2013 referitoare la masa succesorală; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 530/30.05.2014, Judecătoria Sinaia a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâţi şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii SM şi RCI, în contradictoriu cu pârâţii RIM şi RCM,

Prin decizia civilă nr. 383/2 februarie 2015, Tribunalul Prahova a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale active, invocate de intimaţi.

A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 530/30.05.2014, pronunţată de Judecătoria Sinaia, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 10 aprilie 2015, Tribunalul Prahova a admis în parte cererea formulată de petenţi în contradictoriu cu intimaţii

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea din data de 19.01.2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că la fila 5 se va completa susţinerea intimatei-pârâte cu următoarele: „în contractul 812 preţul este de 25.000 euro echivalentul a 113 milioane care n-au fost viraţi in cont la data de 10 , au fost viraţi ulterior si nu in cont , au venit cu banii cash, nu se ştie de unde au venit banii aceia , de aceea in interogatoriu vin si spun ca a plătit numai mandatarul …”.

S-a respins în rest cererea de îndreptare a erorii materiale ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 383/2 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Prahova au formulat recurs reclamanţii şi împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 10 aprilie 2015 pronunţate de Tribunalul Prahova au formulat recurs pârâţii .

La termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2015, Curtea, în temeiul art. 248 din noul Cod de procedură civilă, invocă din oficiu şi pune în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursurilor, prin raportare la dispoziţiile art. 94 alin. 1 lit. i (în prezent art.94 alin.1 litera j) coroborat cu art. 483 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă raportat la art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013.

Problema supusă analizei curţii de apel este aceea dacă în situaţia în care împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie prin care s-a soluţionat o cerere prin care se solicita să se dispună anularea parţială a certificatului de moştenitor nr......,în ce priveşte menţiunile referitoare la moştenitori, precum şi anularea încheierii de rectificare a acestui certificat de moştenitor având nr. 12/01.07.2013; să se constate că reclamanţii sunt moştenitorii defunctului G. A. A., urmând a se păstra menţiunile din certificatul de moştenitor nr. 01/06.02.2013 referitoare la masa succesorală în constatarea calităţii de moştenitori a reclamanţilor ,poate fi formulat şi recurs la curtea de apel, pe considerentul că această cerere nu se încadrează între cererile enumerate de disp. art. 94 alin.1 lit.a) –i) din NCPC.

Curtea reţine însă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 94 lit. i din noul Cod de procedură civilă,conform cărora judecătoriile judecă cererile de împărţeală judiciară indiferent de valoare.

Potrivit art. 483 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă,  nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a - j, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

La art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 se prevede că „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

Pe lângă dispoziţiile art. 94 alin.2 lit. i din Codul de procedură civilă care reglementează competenţa de primă instanţă a judecătoriilor pentru cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare, ceea ce atrage competenţa tribunalului în apel şi inadmisibilitatea recursului, în baza textului de lege mai sus citat, curtea reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor speciale cuprinse în titlul V din Codul de procedură civilă privind procedura partajului judiciar.

Noul cod de procedură civilă nu prevede în mod expres care este instanţa competentă să judece la fond o cerere care are ca obiect numai constatarea calităţii de moştenitor şi nici care sunt căile de atac, însă din dispoziţiile speciale mai sus menţionate, coroborat cu disp. art. art. 94 alin.1 lit.i) din NCPC, se reţine că instanţa competentă să judece cererile privind procedura partajului, care de cele mai multe ori presupune stabilirea elementelor necesare pentru realizarea acestuia ( conform art. 983 din Codul de procedură civilă), printre care şi stabilirea calităţii de moştenitor, este judecătoria.

Prin urmare în raport de teza ultimă a disp. art. XVIII din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Codului de procedură civilă ( similară ultimei teze a disp. art. 483 alin.2 din NCPC), hotărârile pronunţate în astfel de cereri nu sunt supuse recursului.

Cererea formulată în prezenta cauză se încadrează pentru considerentele arătate în dispoziţiile art. 94 alin. 2 pct. i coroborat cu dispoziţiile art. 983 şi urm. din NCPC, încadrare ce atrage aplicarea dispoziţiilor art. XVIII din Legea 2/2013, ca dispoziţii tranzitorii alternative la disp. art. 483 alin.2 din NCPC.

Reţinând faţă de cele arătate că nu se poate promova calea de atac a recursului în speţă, Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii recursurilor şi va respinge recursurile formulate ca inadmisibile.

Curtea apreciază că acţiunea care vizează stabilirea calităţii de moştenitor se circumscriu sferei acţiunii de împărţeală judiciară, competenţa urmează a fi stabilită conform art. 94 alin. 1 lit. i din noul Cod de procedură civilă, iar decizia pronunţată în apel cu privire la aceste cereri nu este supusă recursului.

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. 1 coroborat cu art. 94 alin. 1 lit. i, art. 483 alin. 2 din NCPC, art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013, Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată din oficiu şi va respinge recursurile ca inadmisibile.

(Judecător Elena Staicu)

Constatarea nulităţii absolute a acordului de mediere în temeiul art. 1179 coroborat cu art. 1289 Cod Civil, acord de mediere încheiat înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil
Art. 1.179 - Condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului

    (1) Condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt:

    1. capacitatea de a contracta;

    2. consimţământul părţilor;

    3. un obiect determinat şi licit;

    4. o cauză licită şi morală.

    (2) În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile.

  Art. 1.289*) - Efecte între părţi

    (1) Contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal.

    (2) Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia I Civilă

Decizia nr. 1627 din 28 octombrie 2015.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2698/105/2014, reclamanta SC E. I. S.R.L., i-a chemat în judecată pe pârâţii D. A. şi D. A. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în principal, în temeiul art. 1179 coroborat cu art. 1289 Cod civil, constatarea nulităţii absolute a Acordului de mediere încheiat la data de 13.07.2011; în subsidiar, în temeiul art. 1562 şi urm. Cod proc. civilă, să se constate ca fiind inopozabil faţă de reclamantă, Acordul de mediere încheiat la data de 13.07.2011 cu consecinţa acordării acesteia dreptul de a fi plătită din preţul bunului urmărit, iar în temeiul art. 453 Cod proc. civila, obligarea paraţilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezenta cauza.

Prin sentinţa civilă nr. 424/19 februarie 2015, Tribunalul Prahova a admis capătul subsidiar al acţiunii şi a constatat inopozabilitatea faţă de reclamanta creditoare a Acordului de mediere încheiat la data de 13.07.2011 consfinţit prin sentinţa civilă nr. 8390 pronunţată în dosarul nr. 13644/281/2011.

A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1300 lei, reprezentând onorariu avocaţial şi a sumei de 5505 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Articolul 975 din vechiul Cod civil (dispoziţii aplicabile din prezenta cauză, faţă de interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art.116 din Legea nr. 71/2011) prevede posibilitatea creditorilor de a ataca si obtine revocarea actelor frauduloase facute de debitor în frauda dreptului lor şi în beneficiul unui tert complice la frauda şi care profită de pe seama lor.

Pentru a se putea intenta actiunea revocatorie este necesar sa fie îndeplinite mai multe conditii.

Prima conditie este ca actul atacat sa fi creat creditorului un prejudiciu, constând în aceea ca debitorul si-a cauzat sau si-a marit o stare de insolvabilitate.

În cauza, aceasta conditie este îndeplinita, pentru că, în urma acordului de mediere, consfinţit prin sentinţa civilă nr. 8390/07.09.2011 pârâţii DAM şi DA, s-au înţeles în privinţa desfacerii căsătoriei şi a sistării stării de devălmăşie, în sensul că bunul imobil dobândit în timpul căsătoriei, respectiv apartamentul situat în P, ........, judeţul Prahova, cât şi obiectele de mobilier să fie atribuite în lotul pârâtei D.A.M. fără niciun fel de despăgubire pentru pârâtul D.A.

Tribunalul a reţinut că, potrivit actelor de executare silită, pârâtul nu deţine alte bunuri mobile sau imobile, astfel că prin acordul de mediere mai sus menţionat debitorul şi-a creat o stare de insolvabilitate, creând astfel creditorului reclamant un prejudiciu, rezultând din imposibilitatea satisfacerii creanţei în cuantum de 53.143,54 lei, stabilită prin titlu executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 41/07.01.2011, creanţă certă lichidă şi exigibilă.

A doua condiţie pentru promovarea acţiunii revocatorii este frauda debitorului, constând în aceea ca a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor al actului faţă de creditoare, adică şi-a dat seama că prin încheierea acelui act şi-a creat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate, lucru cert în cauză, mărturie stând în acest sens modalitatea aleasă de recurentul-debitor în scopul sustragerii de la executarea silită a imobilului din litigiu, încheind acordul de mediere, potrivit căruia i-a acordat fostei soţii toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei fără nici o “despăgubire” din partea acesteia.

Data fiind conduita pârâtului, rezultă fără dubiu că acesta a acţionat în mod fraudulos fiind conştient că prin actul atacat îşi creează sau măreşte o stare de insolvabilitate.

A treia condiţie pentru promovarea acţiunii revocatorii este că trebuie să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, şi aceasta condiţie fiind îndeplinita, dată fiind sentinţa civilă nr. 41/07.01.2011.

Prin urmare, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru exercitarea acţiunii revocatorii, inclusiv cea care impune complicitatea terţului la frauda debitorului care a încheiat actul juridic pentru a-l prejudicia pe creditor, respective fosta soţie a pârâtului, pârâta D.A. M., despre care nu se poate susţine că nu a avut cunoştinţa de creanţa reclamantei împotriva pârâtului şi de faptul că prin încheierea acordului de mediere, aceasta a acţionat negreşit în contra intereselor creditoarei.

Având în vedere acest aspect, tribunalul a soluţionat cu prioritate capătul de cerere având ca obiect acţiunea revocatorie, faţă de calitatea de creditor al reclamantei, şi faţă de efectele admiterii acestei acţiuni, apreciază că nu se mai impune analizarea condiţiilor de valabilitate ale actului juridic civil.

Faţă de aceste considerente, tribunalul în baza dispoziţiilor art. 974 Cod proc. civilă a admis capătul subsidiar de cerere şi a constatat inopozabilitatea faţă de reclamanta creditoare a Acordului de mediere încheiat la data de 13.07.2011 consfinţit prin sentinţa civilă nr. 8390 pronunţată în dosarul nr. 13644/281/2011.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul DA, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Susţine apelantul că instanţa de judecată a soluţionat cererea în raport de prevederile Codului civil din anul 1864, fără să ţină seamă de limitele cererii cu care aceasta a fost investită de către reclamantă, limite ce au fost stabilite inclusiv prin temeiul de drept indicat de partea reclamantă.

O a doua critică se refera la faptul că prezentul litigiu se supune, prevederilor noului Cod civil şi în raport de care susţine tardivitatea formulării acţiunii revocatorii.

In motivarea acestei critici, apelantul solicită a se avea în vedere că dreptul de creanţa invocat de reclamanta a fost stabilit în baza sentinţei civile nr. 41/07.01.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 4998/105/2009, iar recursul exercitat împotriva acesteia a fost soluţionat de Curtea de Apel Ploieşti la data de 12.10.2011, conform deciziei nr. 1921/2011.

Pe fondul cauzei, modalitatea de partajare a bunurilor comune, conform Acordului de Mediere vizat de cererea reclamantei, este insuficientă pentru a dovedi caracterul viclean al respectivului act şi intenţia apelantului de a frauda interesele creditorului.

In esenţă, instanţa de fond şi-a însuşit nejustificat raţionamentul reclamantei potrivit căreia atribuirea bunurilor comune în proprietatea exclusiva a fostei soţii D.A.M., fără obligarea la plata unei sulte ori despăgubiri corespunzătoare, ar face dovada exclusivă, dar şi absolută în sensul fraudării intereselor creditorului.

Mai mult, apelantul critică hotărârea instanţei de fond datorită faptului ca participarea copârâtei D.A.M. la presupusa activitate intenţionată de fraudare a intereselor creditorului ar fi trebuit să fie stabilită sau confirmată de instanţa de fond, pe baza probelor administrate, în raport de propriile acte sau fapte de participare la un asemenea concern fraudulos.

Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Susţinerea apelantului că instanţa de judecată a soluţionat cererea în raport de prevederile Codului civil din anul 1864, fără să ţină seamă de limitele cererii cu care aceasta a fost investită de către reclamantă, limite ce au fost stabilite inclusiv prin temeiul de drept indicat de partea reclamantă, este nefondată, întrucât acordul de mediere a fost încheiat la 13.07.2011, sentinţa civilă care a consfinţit acest acord a fost pronunţată la 7.09.2011, deci înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil care a fost 1.10.2011.

De menţionat sunt şi prevederile art. 116 din Legea nr. 71/2011, conform cărora dispoziţiile art. 1.558 - 1.565 din Codul civil se aplică şi creditorilor ale căror creanţe s-au născut înainte de data intrării sale în vigoare, dacă scadenţa se situează după această dată, însă în această cauză scadenţa era înainte de data de 1.10.2011, respectiv la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr.41/7.01.2011 a Tribunalului Prahova, irevocabilă prin decizia nr. 1921/12.10.2011 a Curţii de Apel Ploieşti.

Conform art. 974 din vechiul Cod civil, creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care sunt exclusiv personale, iar potrivit art. 975, ei pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

Instanţa nu era obligată să pună în discuţia părţilor care este actul normativ incident în cauză, în condiţiile în care dispoziţiile legale au fost menţionate în cererea introductivă, apelantul aflând astfel încă de la acel moment despre temeiul de drept pe care intimata şi-a întemeiat solicitările.

Urmează a se respinge şi critica ce vizează aplicabilitatea noului Cod civil, având în vedere considerentele sus-menţionate.

Curtea apreciază că nu sunt incidente disp. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011, conform cărora, alin.1)- dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare; (2)-dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil, întrucât situaţia juridică nu mai subzistă după intrarea în vigoare a noului Cod civil, având în vedere că sentinţa civilă nr. 8390/7.09.2011, prin care s-a consfinţit învoiala intervenită între părţi prin acordul de mediere, a devenit irevocabilă prin neapelare.

Susţinerea apelantului că instanţa de fond ar fi trebuit să stabilească presupusa activitate intenţionată de fraudare a intereselor creditorului de către copârâta D.A.M., urmează a se respinge ca nefondată, din moment ce această intenţie rezultă din chiar încheierea actului de mediere şi din investirea instanţei de fond cu o acţiune prin care să se consfinţească acest acord de mediere.

(Judecător Elena Staicu)