Dan Brown Fortăreaţa Digitală

Capitolul 34
Susan şedea singură în Node 3 şi aştepta un răspuns de la pro­gramul ei spion. Hale ieşise afară la aer curat — o decizie pentru care îi era recunoscătoare. Cu toate astea, liniştea din Node 3 nu îi oferea şi refugiul necesar. Susan se trezi meditând la legătura din­tre Tankado şi Hale.

— Cine îi va supraveghea pe paznici? rosti ea pentru sine.

Quis custodiet ipsos custodes. Vorbele i se învârteau în minte. Susan încercă să le alunge de acolo.

Gândul i se îndreptă spre David, cu speranţa că el nu păţise nimic. Îi venea încă greu să creadă că iubitul ei eră în Spania. Cu cât mai repede găsea cheia de acces şi isprăveau cu povestea asta, cu atât mai bine.

Susan pierduse noţiunea timpului de când stătea acolo, aştep­tând întoarcerea programului ei spion. Două ore? Trei? Privi spre încăperea goală din Crypto şi îşi dori ca terminalul ei să scoată sunetul izbăvitor. O apăsa tăcerea. Soarele de vară târzie apusese. Deasupra capului intraseră în funcţiune luminile fluorescente. Avea sentimentul că timpul se apropie de limită.

Privi spre ecran şi se încruntă:

— Haide odată, mormăi ea. Ai avut timp destul. Puse mâna pe mouse şi îşi croi drum până la fereastra de control a programu­lui-spion. Oare de cât timp rulezi tu?

Deschise fereastra de control — un ceas digital asemănător cu cel de pe TRANSLTR; afişa orele şi minutele de la lansarea în execuţie a programului. Susan privi ecranul aşteptându-se la un afişaj cu ore şi minute. În loc de asta, zări cu totul altceva, ceva ce îi îngheţă sângele în vine.

„COPOI ANULAT”
— Copoi anulat! izbucni ea, indignată. De ce?

Brusc panicată, parcurse înnebunită datele, căutând comenzile care ar fi putut anula programul. Însă cercetarea nu îi adusese nici un rezultat. Ca şi cum programul ei se oprise de la sine. Susan ştia că asta nu putea însemna decât un lucru — programul ei includea un parazit.

Susan considera „paraziţii” ca fiind cel mai înnebunitor produs secundar al programării pe calculator. Deoarece computerele ur­mau o ierarhie precisă a comenzilor, cele mai mărunte erori de pro­gramare generau adesea efecte devastatoare. Erori simple de sintaxă — cum ar fi introducerea, din greşeală, de către programa­tor, a unei virgule în loc de punct — puteau îngenunchea sisteme întregi. Susan îşi spusese întotdeauna că termenul „parazit” avea o origine amuzantă.

Provenea de la primul computer din lume, Mark 1, un labirint de circuite electromecanice de dimensiunea unei încăperi, constru­it în 1944 la un laborator al Universităţii Harvard. Într-o zi, com­puterul se defectase şi nimeni nu fusese în stare să descopere cauza. După ore întregi de căutări, un asistent din laborator găsise în sfârşit sursa. O molie aterizase pe una dintre plăcile cu circuite integrate ale computerului şi produsese un scurtcircuit. Din acel moment, orice defecţiune de calculator fusese botezată „parazit”.

— N-am timp de aşa ceva, înjură Susan printre dinţi.

Găsirea unui parazit într-un program însemna un proces care pu­tea dura zile întregi. Pentru identificarea unei minuscule erori trebuiau cercetate mii de linii de program — ca şi cum s-ar fi căutat într-o în­treagă enciclopedie pentru o singură greşeală de dactilografiere.

Susan ştia că avea o singură alternativă — să-şi trimită iarăşi programul-spion. În acelaşi timp, era conştientă că programul avea să dea eroare iarăşi şi să se anuleze. Deparazitarea lui cerea timp, timp pe care ea şi comandantul nu-l aveau la dispoziţie.

Privind ţintă ecranul şi întrebându-se ce eroare comisese, Susan înţelese că totuşi ceva n-avea sens. Folosise exact acelaşi program cu o lună înainte, fără nici un fel de probleme. De ce să fi apărut brusc o defecţiune?

Meditând, îi reveni în minte un comentariu făcut de Strathmore ceva mai devreme. „Susan, am încercat să trimit copoiul eu în­sumi, dar datele întoarse n-aveau sens.”

Lui Susan îi veniră din nou în gând acele vorbe. „Datele întoarse...”

Înclină capul. Era cu putinţă? Datele întoarse?

Dacă Strathmore primise date înapoi, atunci programul funcţiona. În opinia ei, acele date n-aveau sens pentru că el introdusese incorect secvenţa de căutare, însă era clar că programul nu avea probleme.

Susan înţelese imediat că putea exista şi o altă explicaţie pen­tru anularea programului. Erorile interne nu reprezentau singurul motiv de defectare; puteau exista şi cauze externe — căderi de cu­rent, particule de praf pe plăcile cu circuite, cabluri întrerupte. Ea nici măcar nu luase o asemenea posibilitate în calcul, datorită modului în care erau întreţinute echipamentele în Node 3.

Se ridică şi se îndreptă iute spre un raft imens cu manuale tehnice. Înşfăcă o cărţulie pe care scria SYS-OP şi începu s-o răs­foiască. Găsi ce căuta, se întoarse cu cărţulia la computerul ei şi tastă câteva comenzi. După aceea aşteptă câtă vreme computerul parcurse lista de comenzi executate în ultimele trei ore. Susan spera ca investigaţia să dezvăluie o întrerupere externă — o co­mandă de anulare generată de o sursă defectă de tensiune sau de un procesor defect.

Câteva clipe mai târziu terminalul scoase un sunet. Pulsul i se înteţi. Îşi ţinu respiraţia şi studie ecranul.
„EROARE COD 22”
Susan simţi un fior de speranţă. Era o veste bună. Faptul că investigaţia găsise o eroare însemna că programul ei era bun. Probabil că se anulase datorită unei anomalii externe, care proba­bil nu se va repeta.

EROARE COD 22. Susan scrută prin memorie încercând să-şi amintească ce reprezenta codul 22. Căderile hardware erau atât de rare în Node 3, încât nu-şi mai amintea codificările numerice.

Răsfoi manualul SYS-OP, cercetând lista cu coduri de eroare.
„19: PARTAJARE CORUPTĂ DE HARD DISK”

„20: ŞOC DE TENSIUNE ÎN CURENT CONTINUU”

„21: CĂDERE MEDIU DE LUCRU”
Ajungând la numărul 22, se opri şi făcu ochii mari, după care, nelămurită, verifică din nou ecranul.
„EROARE COD 22”
Susan se încruntă şi reveni asupra manualului SYS-OP. Ceea ce văzu n-avea sens. Explicaţia suna extrem de simplu:
„22: ANULARE MANUALĂ”