Dan Mirahorian

Fiind mai apropiata de soarele ei, iar compoziţia atmosferei ei fiind aproape identica cu a noastră, temperatura sa superficiala trebuie sa fie aproximativ aceeaşi cu cea de pe Terra. şi aşa reieşea şi din relatările cuprinse în texte: doar cu o clima ceva mai rece. Numai ca toate acestea puteau fi şi simple născociri. Orice student în geologie ar fi fost în stare sa conceapă un ansamblu de date ca acestea, fara să-şi bata capul prea mult. Mai ales ca Sesma ne mai oferă, în scrierile sale personale, şi date despre lumi care nici pe departe nu mai au aceeaşi coerenta. Îmi amintesc de un text în care se descria o planeta cu masa de treizeci de ori mai mare decât a Terrei, care se rotea în jurul propriei ei axe într-o ora! Cum gravitaţia unei asemenea planete este uriaşă, Sesma afirma ca singura forma de viaţă existenta acolo o constituiau nişte. Fluturi!

Iată un exemplu clar de document extravagant, uşor de detectat de un om cu cunoştinţe ştiinţifice. O astfel de planeta nu poate exista, pur şi simplu pentru ca forţa centrifuga provocata de o rotaţie atât de rapida depăşeşte net forţa de gravitaţie, ceea ce ar duce la explozia planetei.

Dar o astfel de "imposibilitate" se pare ca totuşi exista în realitate. In locul supernovei «1987 A» a apărut, la 22 ianuane 1989 un pulsar care le-a încurcat teoreticienilor toate socotelile: se învârteşte cu 2000 de rotaţii pe secunda, atingând în zona ecuatorului 40% din viteza lumimi! Echipa intemationala de astronomi care s-a deplasat la marele observator austral din Anzi (Chile) a constatat ca aceste incredibile determinări erau reale şi nu se datorau unor erori de calcul sau unor insuficiente de ordin tehnic, aşa cum crezuseră iniţial specialiştii din toată lumea. Pentru a găsi o explicate, Edward Witten de la Universitatea Princeton a lansat ipoteza materiei stranii, în raport cu care materia noastră nu este decât vârful aisbergului, capătul unei evoluţii genetice (informaţionale) similara celei vii. Aceasta materie stranie ar reprezenta o specie cu totul noua de materie, bazata pe o arhitectura diferita a constituenţilor fundamentali (quarkuri, prequarkuri-preoni) Privite la început cu neîncredere, consideraţiile de cromodinamica cuantica, ce explica existenta mai multor specii de materie stranie în funcţie de programul "genetic" din nucleul atomic (materie neagra, materie fara masa, materie invizibila) au fost acceptate în scurt timp de savanţi recunoscuţi din domeniul nuclear (Sheldon Lee Glashow, laureat al Premiului Nobel pentru Fizica în 1979, A. de Rujula-CERN şi alţii).

Se pare ca redescoperimn Tanmatras (materia primordiala; principiile descrise în Samkhya) şi Yoga Sutra, pe care le controlează misticii hinduşi pentru a obţine puteri considerate de noi supranaturale (siddhis)*

Sa fi fost vorba aici de una din invenţiile lui Sesma sau de alta gluma a celor care se distrau manipulându-i?

Imposibil de aflat. UMMO mai precizau ca soarele nostru nu prezenta interes pentru ei, din cauza temperaturii lui superficiale relativ ridicate. Ei afirmau în continuare ca viaţa organizata, inteligenta, se dezvolta în general în jurul unor stele ceva mai reci. Daca acest lucru e exact atunci ce putem spune de programele noastre de ascultare radioelectrica pe care conform logicii omeneşti, specialiştii le-au orientat spre planete similare cu a noastră?

Ne-a mai atras atenţia şi o alta informaţie. Planeta UMMO nu a suferit fenomenul derivei continentelor. Altfel spus, magma din interiorul sau trebuie sa fie ceva mai putin activa, mai putin turbulenta Se ştie ca aceste mişcări de sub crusta terestra au provocat fragmentarea continentului iniţial format dintr-un singur bloc şi deriva lenta a fragmentelor rezultate. UMMO precizau ca pe planetele înzestrate cu viaţa organizata acest fenomen, deriva continentelor este foarte rar. Deci Terra ar fi o excepţie.

În schimb, planeta UMMO ar fi cunoscând fenomenul scăpării de sub crusta a unor masive cantităţi de metan de provenienţă nebiologica, a cărui aprindere provoacă în anumite regiuni o luminozitate spectaculoasa. Textele menţionau faptul ca planeta lor era obiectul unei puternice activităţi magnetice, care corespundea unei intensităţi maxime de 512 Gauss şi era însoţită de fenomene comparabile cu aurora boreala de la noi.

Ipoteza existentei metanului primitiv în profunzimile Terrei a făcut obiectul mai multor comunicări din partea oamenilor de ştiinţa inca din anul 1976. Cu ocazia mai multor fenomene seismice, au fost detectate emanaţii de metan de provenienţă insuficient stabilita [Nota DM].

Descrierea organizării vieţii de pe UMMO se potrivea cu aceasta absenta a derivei continentelor şi cu puternica magnetosfera protectoare. In rapoarte se afirma ca numărul de specii este mult inferior celui pe care il cunoaştem noi pe Terra. Relieful nu este prea marcat. "Daca vreţi sa aveţi o idee despre peisajele de pe UMMO – arătau textele – ele sunt comparabile cu cele din Irlanda". Deci fara munţi de încreţire alpina sau himalaiana, din care cauza oaspeţii trebuie sa fi fost foarte surprinşi descoperind munţii noştri înzăpeziţi, când au survolat pentru prima data planeta noastră.

Fenomenul uman s-a dezvoltat pe UMMO într-un mod asemănător celui de pe Terra dar, în absenta unor bariere naturale pe acest enorm continent monobloc, indivizii s-au amestecat intre ei, aşa ca pe UMMO nu exista decât o rasa unica de oameni înalţi şi blonzi, care vorbesc o singura limba. Toate acestea reprezintă o consecinţă logica a absentei derivei continentelor, a tectonicii plăcilor. Tehnologia şi-a făcut apariţia, desi într-un mod destul de diferit în planul energiei si, ceea ce pare important, tribul planetar a ajuns la unitate politica mult mai devreme, adică într-o epoca în care tehnologia era mai putin dezvoltata. Cauza principalelor noastre probleme geopolitice o constituie, spun ei, conflictele dintre diferitele etnii terestre. Noi am atins un grad de dezvoltare tehnico-ştiinţifica destul de important, suficient spre a genera un risc major pentru supravieţuirea noastră, iar asta într-o epoca în care barierele noastre culturale şi lingvistice inca mai creează conflicte absurde intre diferite grupuri etnice de pe planeta noastră. Dar UMMO nu este paradisul şi a cunoscut destule tensiuni şi conflicte sângeroase, insa acestea s-au petrecut într-o epoca în care locuitorii ei nu cunoşteau armamentul termonuclear şi nici pe cel chimic, aşa ca raul pe care şi 1-au putut face unii altora a fost oarecum limitat. Pe planeta s-a ajuns la instaurarea calmului, după multe nenorociri şi masacre sângeroase, sumar descrise în documente, şi s-a reuşit elaborarea unui sistem politic suficient de stabil şi de inteligent, înainte de apariţia armamentului cu mare putere de distrugere. Oricum, este cel putin o buna povestire ştiinţifico-fantastică.

*Vedeţi şi Yoga Sutra, partea a III-a, Vibhuti Pada, în traducerea şi comentariul prof. Dr. ing. Dan Mirahorian.

" Oyagaa " ("Planeta pătratului")

În cartea lui Sesma se mai explica şi cum UMMO au descoperit existenta planetei Terra, care se afla la cincisprezece ani lumina de ei. O antena gigantica plasata pe orbita în jurul planetei lor a captat într-o zi un mesaj destul de ciudat, cu o durata de numai şase minute, care era emis de recele nostru astru. Era vorba de un limbaj Morse, care pentru ei însemna o serie de impulsuri, scurte şi lungi. Savanţii de pe UMMO s-au aplecat cu înfrigurare asupra acestor mesaje şi au încercat sa le descifreze cu ajutorul calculatoarelor, dar în van. Unul din ei a emis ipoteza ca locuitorii planetei în cauza încearcă sa transmită "o teorema legata de pătrat", drept care planeta noastră a primit, provizoriu, numele de cod Oyagaa, adică "Planeta pătratului" – grupul fonetic " gaa" desemnând noţiunea de " astru rece".

În univers nu exista planete şi stele, ci doar astre reci (care inca nu s-au aprins pana la suprafaţă) şi calde; vedeţi modelul lui Mirahorian care indica unitatea dintre planete şi stele pe: EARTH AND INTERPLANETARY CHANGES/SCHIMBĂRI PLANETARE şi INTERPLANETARE; http:/www.myspace.com/earthchanges1

S-a organizat o expediţie şi navele au fost trimise către aceasta planeta nou descoperita. O călătorie convenţională, cu viteza subluminică în "foaia noastră de univers", ar fi fost interminabila. Expediţionarii au profitat deci de o configuraţie meteocosmica favorabila pentru moment şi au luat-o pe. "scurtătură" oferita de universul geamăn spaţio-temporal. Beneficiind de un traseu mai scurt şi de o valoare a vitezei mai mare decât cea a luminii, expediţionarii s-au regăsit la sfârşitul unei călătorii de şase luni în vecinătatea sistemului nostru solar. După o inspecţie minuţioasă a Terrei, efectuata cu prudenta din spatiu, apoi cu ajutorul unor sonde automate propulsate prin MHD şi capabile sa evolueze în atmosfera terestra silenţios şi la viteze hipersonice, ei au decis sa lase pe Terra un corp expediţionar de şase persoane. Decizia a fost luata rapid, în momentul când "fereastra hiperspaţială" care făcuse posibila călătoria UMMO-Terra tocmai era pe cale sa se închidă, cu alte cuvinte când condiţiile meteocosmice începeau sa se degradeze.

Pe parcursul cărţii, UMMO, care vorbesc prin ceea ce relatează Sesma, arata ca s-au aflat în contact la Pittsburgh, în Statele Unite, cu un oarecare Theodore T. Polk. Curios, contactatul de peste ocean i-a întrebat de ce au dat ei Terrei numele acesta ciudat, de „planeta pătratului”, iar extratereştrii s-au explicat.

Cunoşteam pe atunci o tânără americana, Bonnie, un admirabil manechin. Când a auzit ca episodul relatat mai sus ma interesează în mod deosebit, ea a zis imediat:

— In Statele Unite sistemul de informaţii telefonice este foarte bine pus la punct. Ar trebui sa încerci sa vezi daca individul asta, Theodore T. Polk, chiar exista în carne şi oase.

Era o idee buna, aşa ca 1-am rugat pe un prieten care locuia la Boston să-i dea de urma. Mi-a scris după vreo doua luni: „in toată regiunea Pittsburgh nu exista decât un singur om cu numele de Theodore T. Polk. Nu locuieşte chiar în oraş, ci într-o suburbie numita Export. Iată adresa exacta şi numărul sau de telefon. „Peste câteva luni, aflându-mă la Fort Lauderdale, în apropiere de Miami, 1-am căutat la telefon pe Polk. Ştiam ca e profesor universitar şi ca lucrează şi în domeniul orientării profesionale, în calitate de consilier. M-am gândit ca cea mai buna stratagema pentru a-1 aborda era adevărul, aşa ca m-am prezentat ca om de ştiinţă care lucrează la CNRS* şi care se afla în vacanta în Florida. După care 1-am întrebat:

— Ati fost în contact cu nişte interlocutori misterioşi, care pretindeau ca descind de pe o alta planeta?

— Doamne Dumnezeule! Nici pomeneala!

Începutul nu era deloc promiţător. Renunţând la orice reticente, 1-am întrebat de-a dreptul:

— Nu ati fost cumva căutat la telefon de oameni cu anumite dificultăţi de pronunţie şi cu o voce uniforma, absolut lipsita de intonaţie?

— Nu, şi nici nu înţeleg la ce va referiţi. M-am hotărât atunci sa risc. Totul sau nimic.

— Noţiunea de planeta pătrată va spune ceva?

— Da. Dar prefer sa nu vorbesc la telefon.

Foarte politicos, dar şi foarte ferm, dl Theodore T. Polk a refuzat sa continue convorbirea telefonica şi mi-a cerut simplu să-i scriu, precizând ce ştiam despre chestiunea respectiva. Cel mai bun lucru ar fi fost sa ma urc într-un avion şi sa ma due la Pittsburgh, insa din nefericire mijloacele mele financiare nu-mi îngăduiau asemenea extravagante. A trebuit deci să-i urmez sfatul şi să-i scriu, relatându-i în mare tot ce ştiam. Îmi spuneam ca asta era cea mai buna momeala pe care i-o puteam oferi.

Theodore T. Polk mi-a răspuns foarte amabil, arătând ca povestea asta il făcuse sa intre în legătură cu oameni din cele patru colturi ale lumii, inclusiv din Japonia. Insa scrisoarea lui nu conţinea nici un fel de date precise şi nu era greu să-mi dau seama caomul rămăsese neîncrezător. In anul următor am avut ocazia sa călătoresc din nou în America, la un congres care se desfăşura la Boston. I-am dat telefon şi el mi-a răspuns:

— Da, am primit şi a doua scrisoare de la dumneavoastră, cu toate întrebările. Tonul mi-a plăcut foarte mult şi de o suta de ori am amânat sa va răspund. Ştiţi, mi s-a spus ca un asemenea demers s-ar putea solda cu mari nenorociri. Sunt dezolat, va rog sa ma scuzaţi.

Usa care păruse sa se întredeschidă se închidea acum brusc.

Anii au trecut şi Polk a murit. Nu trebuie sa ne intrige numărul cam mare de decese din povestea asta, deoarece faptele pomenite aici acoperă o perioada de cincisprezece ani în ceea ce ma priveşte şi de douăzeci şi noua de ani când e vorba de ansamblul contactului UMMO cu Spania. Nimeni nu este etern. Cazul Polk dovedea ca implantarea UMMO este planetara. De altfel, UMMO nici nu se mai ascund. In afara de reţeaua spaniola, exista altele, în Canada, SUA, Uniunea Sovietica, Australia, Italia şi Germania, ca sa nu le citez decât pe cele mai importante. Spaniolii nu aveau cu aceste reţele străine decât contacte rare, ocazionale şi totdeauna în sens unic.

*CNRS – sigla pentru Centre National de Recherches Scientifiques („Central National de Cercetări Ştiinţifice”).

Declaraţiile părintelui Guerrero

Din 1962 şi pana în 1967, reţeaua UMMO din Spania a funcţionat într-un mod relativ discret. Numărul de contactaţi a crescut constant. Orice persoana, sau aproape orice persoana care manifesta un viu interes pentru afacere, primea după reuniune textele. Totul evolua în sensul dorit de UMMO. Contactaţii citeau în cor nişte serii interminabile de pagini cu totul ininteligibile care le revelau secretele hiperspaţiului, evocau logica tetravalenta „independenta de limbajul sau", se refereau la un limbaj bisincronic cu dubla codificare, ori la variaţia vitezei luminii în cursul Big Bang-ului. Afacerea aterizării de la San Jose de Valdeiras a fost pentru ei ca o lovitura de picior data într-un muşuroi. Am văzut ca tocmai acest eveniment il determinase pe Rafael Farriols sa se integreze grupului. Sesma reacţionase printr-un soi de respingere, refuzând sa se mai preocupe de acest subiect şi întorcându-se la liniştitoarele lui activităţi ezoterice. Datorita în special lui Antonio Ribera, cercul iniţiaţilor a crescut din ce în ce. S-a întâmplat astfel ca şi o fata bisericeasca, părintele Guerrero, sa intre în posesia unui număr oarecare de texte, din care unele se refereau la probleme pe care noi am putea sa le calificam drept metafizice. Afacerea aterizării de la San Jose 1-a aruncat pe părintele Guerrero într-un adevărat delir mistic. El a scris o carte bizara, un amestec halucinant de citate din textele UMMO şi de elucubraţii proprii. în acelaşi timp, părintele s-a arătat şi foarte vorbăreţ, acordând interviuri, şi a stârnit o mare valva cu afirmaţiile lui cum ca „un mic grup de extratereştri se afla în împrejurimile Madridului, într-un refugiu subteran”. Toată aceasta agitaţie a cucernicului părinte a fost preluata de mai multe ziare. UMMO, foarte neliniştiţi de atâta zarva, au anunţat ca în curând aveau sa părăsească pentru un timp Spania, unde nu se mai simţeau în siguranţă, plângându-se în acelaşi timp de lipsa de seriozitate a corespondenţilor lor.

Banda de magnetofon

Nu trebuie sa ne mire faptul ca primul lucru la care s-au gândit cei mai multi contactaţi, ca şi diferite persoane intrate în posesia documentelor, a fost acela ca la mijloc e o vasta manipulare aranjata cu profesionalism de serviciile secrete ale unei mari puteri, cel mai probabil Statele Unite, cu serviciul sau de specialitate, CIA. O

Afacere misterioasa, în care fiecare il bănuia pe fiecare. Când am intrat eu în legătură cu "grupul de la Madrid", acesta era format în principal din inginerul de telecomunicaţii Dominguez şi doctorul Aguire. Inginerul Villagrasa, om mai în vârstă, se dăduse de bunăvoie la o parte. Dominguez a ajuns imediat la concluzia ca eu eram un agent al CIA şi i-au trebuit vreo zece ani ca să-şi scoată din cap ideea aceasta caraghioasa. Textele UMMO se refereau adesea la tentative de infiltrare din partea serviciilor secrete străine. Adevărate sau false, aceste informaţii nu erau lipsite de savoare. Astfel, "grupul de la Madrid" a primit într-o zi o scrisoare prin care membrii sai erau avertizaţi ca se aflau sub observaţia unui agent CIA, un individ care vorbea cu uşurinţă limba spaniola şi se posta adesea în apropierea locurilor lor de întâlnire. Pe lângă scrisoare, mai era şi o fotocopie a legitimaţiei agentului şi precizarea numelui codificat al dosarului UMMO în fişierele CIA: Red Castle, "Castelul Roşu". Individul parca a intrat în pământ dintr-o data, în mod sigur aceasta afacere (UMMO) a dat de furca serviciilor secrete din multe tari.

După acţiuni conduse de diferite grupuri private, Departamentul de Stat al SUA a fost obligat sa "declaseze" un număr important de dosare privitoare la OZN-uri. După opinia publicistei Martine Castello, dosarul UMMO ar fi unui din putinele care au rezistat la aceste asalturi şi ramane inca acoperit de valul secretului pe teritoriul american.

În anul 1968, un cetăţean pe nume Donis se deplasa la volanul maşinii sale, noaptea, pe o sosea care ducea spre Madrid. După propria sa declaraţie, a văzut dintr-o data o nava discoidala aşezată pe marginea drumului.

Omul s-a oprit, gândindu-se ca ar putea sa fie vorba de vreo pana, şi s-a grăbit să-şi ofere serviciile. Lângă nava cu pricina stătea un personaj cu înfăţişare cum nu se poate mai umana, desi îmbrăcat ciudat, cu un combinezon de zbor foarte bine mulat pe corp. Cei doi s-au salutat şi au intrat în vorba: omul vorbea destul de bine limba spaniola. Mărturie clara, credem noi, a unei întâlniri de al treilea tip, cu tot cortegiul ei de absurdităţi.

— Dar dumneata cine haiba mai eşti? A întrebat Donis.

— Vin de pe alta planeta.

— Pai vad ca arăţi a om în carne şi oase!

— Arat a om fiindcă sunt om. Locuitorii planetei de pe care vin eu au răpit nişte pământeni cu mult timp în urma şi eu sunt unul din descendenţii acelor pământeni.

— Cum s-ar zice, eşti în captivitate la indivizii aia. Nu te-ai gândit ce-ar fi s-o ştergi şi sa vii sa trăieşti pe Terra?

— Nici vorba! Când vedem ce se petrece aici la voi, ne vine mai degrabă pofta sa rămânem acolo. "

O povestire suprarealista. Cei doi îşi iau rămas bun şi Donis ajunge acasă, unde ii povesteşte păţania sotiei sale, aceasta o istoriseşte vecinei s.a.m.d. In anii aceia o buna parte din Spania trăia conectata la afacerea UMMO. Presa relata constant întâmplări şi circulau documente şi tot felul de zvonuri. Tema contactelor cu nişte extratereştri făcea parte, ca sa zic asa, din viaţa cotidiana a locuitorilor Madridului. Omul care trăise aceasta aventura a primit într-o zi un apel telefonic. O voce foarte monotona, amintind de cea a lui Donald răţoiul, i-a spus:

— Noi suntem interesaţi de ceea ce vi s-a întâmplat. Ne-ar face placere sa venim sa va vedem, ca sa ne povestiţi totul mai amănunţit.

S-a stabilit o întâlnire şi convorbirea s-a încheiat fara ca insul de la capătul celalalt al firului să-şi dezvăluie identitatea. Intre timp, Donis a intrat în legătură cu grupul de la Madrid, unde relatarea lui a stârnit un val de exclamaţii:

— Vocea asta pe care o descrieţi dumneavoastră seamănă mult cu a oamenilor care ne telefonează câteodată şi noua şi pretind ca sunt UMMO. Daca nu vedeţi nici un inconvenient, ne-ar face placere sa fim de fata la întâlnire.

Omul a fost de acord si, în ziua prevăzută pentru întâlnire, micul lui apartament din Madrid gemea de oaspeţi.

Umi ţineau la îndemână liste cu întrebări pe care voiau sa le puna extratereştrilor: daca exista vreo soluţie la teorema lui Fermat, daca organismul găinii este cu adevărat capabil sa opereze transmutaţia elementelor chimice, atunci când pasarea beneficiază de o alimentaţie deficitara* s.a.m.d.

Cercetările lui Louis Kervran asupra transmutaţiei biologice la energii joase au fost verificate şi de cercetătorii japonezi care au evidenţiat ca celulele plantelor şi animalelor au aceasta capacitate incredibila. Aceasta cunoaştere mai aparein tradiţiile alchimice şi în povesti şi legendele (găină cu oua de aur) Organismul uman pluricelular poate sa se folosească de aceasta de aceste capacităţi uluitoare (siddhis) ale celulelor doar daca realizează desăvârşirea unificării sau alinierii dintre parte şi întreg (daca se stabilizează funcţionarea holografica)

Rafael Farriols era şi el prezent, cu un magnetofon care a prins foarte bine, fiindcă a înregistrat tot. Banda realizata atunci cuprinde o secventa din discuţiile din apartamentul lui Donis, se aude vocea lui povestind cum a decurs întâlnirea, apoi suna telefonul.

Gazda ridica receptorul şi zice cu glas scăzut către cei din încăpere:

— Ei sunt! "

Rafael a avut prezenta de spirit sa lipească atunci pe receptor un microfon-ventuza, ceea ce i-a permis sa obţină o înregistrare destul de buna a scurtei comunicări care a urmat. Peste zece ani, Ribera mi-a făcut rost de o copie, pe care se afia mesajul extratereştrilor, numai câteva propoziţii scurte:

— No formulen preguntas de sus hermanos reunidos en su domicilio. Suplicamos perdon, senor, suplicamos perdon. Disconecto la communicacion."*

Înarmat cu banda primita de la Ribera, am făcut ce făcusem totdeauna în afacerea asta: analiza conţinutului. La Universitatea din Aix-en-Provence exista un excelent laborator de fonetica. M-am dus să-1 vad pe prietenul meu Teston, care lucrează acolo, şi 1-am rugat sa facă o fonograma a înregistrării respective, fara să-i spun insa despre ce era vorba. Pentru el asta era o munca de rutina. Fonograma este o înregistrare grafica a vibraţiilor sonore care cuprinde pe abscisa timpul iar pe ordonata frecventa. în fiecare moment sunetul este supus unei analize spectrale iar secţiunea verticala a documentului furnizează componentele emisiei sonore în clipa respectiva.

— Ei? Cum ti se pare?

— Chestia asta e recto tono.

— Adică?

— Vocea omeneasca e realizata într-un tub destul de complex de coardele vocale. Aceasta cavitate se deformează mereu, aşa ca frecventele emise de vocea unui om nu sunt niciodată constante. In fonograma unei voci omeneşti frecventele urca şi coboară ca nişte valuri. Dar aici.

Teston era de părere ca pe banda adusa de mine frecventele erau prea constante ca sa poată fi vorba de o voce omeneasca naturala.

— Mai curând e un sintetizator de voce sau o voce prelucrata cu ajutorul unui codificator de voce.

— Putea fi vorba de sintetizatoare şi codificatoare de voce în 1968?

— Nu, era prea devreme.

Nu este vorba aici de obţinerea unei concluzii oarecare, fiindcă iată ca, o data în plus, umblând sa trag de un fir al acestei afaceri tentaculare, ma trezeam şi mai nelămurit decât înainte.

* «Oamenii strânşi în locuinţa dumneavoastră sa nu-şi formuleze întrebările. Ne cerem scuze, domnute, ne cerem scuze, întrerupem convorbirea.» (n. J. P. P)

Chiar daca am accepta ca nişte persoane din serviciile secrete ar fi intrat în posesia unor astfel de dispozitive, care putea sa fie raţiunea acestei operaţii? Totul era pentru mine magnific de absurd.

Câţiva ani mai târziu, nişte documente au fost primite de spanioli. UMMO pomeneau despre organul lor fonator, ajuns la un grad malţ de atrofiere. Sunetele nu fuseseră de la început produse cu ajutorul corzilor vocale, ci cu al unor organe mai primitive. în cursul evoluţiei, aceste organe s-au atrofiat progresiv şi cei mai multi locuitori ai planetei lor sufereau, de la începutul pubertăţii, de un fel de scleroza care-i făcea practic incapabili sa emită sunete. Fenomenul pare înrudit cu dificultăţile de văz care se întâlnesc la noi, pe Terra.

Cei mai multi oameni devin, la o anumită vârstă, presbiti, din cauza sclerozei muşchilor care acţionează asupra cristalinului, iar unele popoare, ca japonezii, de exemplu, în lipsa preţioaselor lentile ale ochelarilor, ar trece prin mari dificultăţi.

După o lunga perioada de neajunsuri, populaţia UMMO a rezolvat aceasta problema echipând indivizii, inca de la ovarsta tânără, înainte de manifestarea acestei atrofii, cu un implant care are funcţia de amplificator.

Altfel spus, ei au inventat un codificator vocal. Făcând acest lucru, nu au avut ideea de a spori spectral sonor sărac, care corespundea fonogramei obţinute de Teston. Înainte ca tehnologia lor sa fie suficient de dezvoltata pentra ca aceasta soluţie sofisticata sa poată fi pusa în lucru, cei cărora li se stingea vocea compensau aceasta deficienta prin recurgerea la limbajul gestual, în genul vorbirii surdomuţilor. Când aceste soluţii tehnologice s-au impus, selecţia naturala a încetat fara îndoială sa mai joace vreun rol şi aceşti „asistaţi” sau "infirmi fonici" au devenit din ce în ce mai numeroşi. In zilele noastre exista un număr crescând de boli de origine genetica ce proliferează rapid fiindcă farmacopeea şi intervenţiile chirurgicale permit sa fie aduşi la starea de a procrea indivizi bătrâni care, în lipsa acestor panacee, şi-ar fi găsit de mult moartea. Nu trebuie sa vedem în aceste opinii o atitudine de tip rasist. Fiindcă în fapt, prin ducerea la extrem a eugeniei, un exemplar ca Himmler, care era miop ca o cârtiţă, ar fi trebuit sa fie eliminat de la cea mai frageda vârstă.