Dan Mirahorian

În ciuda marii sale asemănări cu omul terestru, locuitorul UMMO mijlociu, structurat după schema "totul în cap", pare sa fie destul de greoi. Ni-1 putem imagina destul de descumpănit de isprăvile unui jongler sau de o finala de campionat mondial de patinaj artistic.

Activitatea artistica pe planeta UMMO este practic inexistenta. Acolo muzica nu este cunoscuta. Absenta artelor plastice este justificata, foarte neconvingător, prin apariţia timpurie a tehnicilor fotografice. In schimb, deoarece simţul mirosului il au incomparabil mai dezvoltat decât noi, locuitorii acestei planete iau parte, după cum ne încredinţează rapoartele, la concerte de parfumuri, foarte apreciate. Rafael Farriols are acasă o „orga de parfumuri”, realizata după datele din documente, cu surse de diferite mirosuri plăcute comandate cu ajutorul unei claviaturi care serveşte şi la realizarea acordurilor.

Arătăm mai înainte ca un locuitor al planetei UMMO trăieşte cu un mic dispozitiv implantat în corp, un dispozitiv care amplifica în buna măsură – dar fara sa le deformeze – sunetele slabe produse de o cavitate fonatoare sclerozata. Dar dispozitivul acesta nu foloseşte întregul spectra sonor produs. Frecventele înalte sunt codificate şi emise sub forma de ultrasunete, care astfel oferă vorbitorului posibilitatea de a comanda prin voce, într-un mod original şi discret, toate aparatele obişnuite pe UMMO, inclusiv cele de la bordul puternicelor nave inter stelare.

Ideologia cuprinsa în documente

Ideologia este o problema centrala. Indiferent de identitatea autorilor textelor, ne întrebăm ce conţin acestea şi ce mesaj poarta? Eu personal refuz sa cred în ipoteza unei farse studenţeşti. Am impresia ca exista totuşi în aceste texte informaţii ştiinţifice care nu sunt la îndemână primului venit – chiar daca informaţiile acestea sunt diluate într-o frazeologie plictisitoare la culme. Lucrul cel mai remarcabil este ca aceste informaţii pot fi puse în practica şi eu cred ca am adus o dovada în acest sens. Dincolo insa de conţinutul lor ştiinţific, care este tonul general al documentelor UMMO?

As spune ca în masa aceasta considerabila fac nota discordanta o serie de mesaj e cărora li se poate atribui calificativul de ezoterice. UMMO practica un anumit raţionalism. în pofida unui flux de informaţii lent, siropos şi moralizator, textele nu sunt lipsite de o anumită coerenta globala. Unele informaţii sunt extrem de precise, cantitative (cu date numerice). Unele au putut fi verificate, altele nu. Adeseori textul ia aspectul unei note tehnice. Nu descoperim nici cea mai slaba urma de umor iar imaginile sunt extrem de rare. Metafora nu apare decât în mod excepţional.

E interesant sa ne întoarcem, de exemplu, spre noianul de documente primite de Sesma şi care se refera la viaţa de zi cu zi pe planeta UMMO. Este o lume prin excelenta totalitara, în care individul este subordonat societăţii planetare căreia ii aparţine. Deducem ca lumea aceasta a fost construita aşa în mod deliberat, după secole de tulburări necontenite şi conflicte pustiitoare.

În momentul când aceasta perioada deosebit de dramatica a istoriei planetei UMMO se sfârşea, societatea era dominata de. Ştiinţă. O tânără despot a convins toată populaţia ca ea este creierul înţelept al planetei UMMO.

Un guru (maestru spiritual) la scara planetara, care prin teroare a subjugat şi a adus sub deplina ascultare sute de milioane de suflete. Femeia guru şi-a arogat dreptul de viaţă şi de moarte asupra tuturor locuitorilor şi a aplicat acest principiu cu o ferocitate absoluta, cu ajutorul unei politii politice cu care patrula pe întreg teritoriul unicului continent al planetei. Sporirea cunoştinţelor era pe atunci considerata un scop în sine.

Savanţii erau supuşi la o munca istovitoare. Ei nu erau nişte privilegiaţi ai ştiinţei, ci sclavii ei. Daca nu produceau rezultate mulţumitoare, erau condamnaţi la moarte. Experientele pe fiinţe umane erau practicate în mod curent, pe scara larga. Înainte de profundele mutaţii intervenite m configuraţia sa, lumea de pe UMMO

Semăna cu cea pe care o visau naziştii. Toată populaţia părea ca s-a lăsat subjugata de o fiinţă unica. Apoi aceasta femeie despot a fost asasinata de una din servitoarele ei, cu ajutorul unui exploziv. Populaţia s-a năpustit atunci asupra laboratoarelor şi le-a distrus. O mare parte din ştiinţa acumulata a fost pierduta, provocând o recesiune importanta şi de durata în domeniul „ştiinţelor tari” (aplicative).

La încheierea acestui tablou apocaliptic, populaţia UMMO – tot după ce spun textele – a început atunci sa investească intens în ştiinţele umaniste, în psihologie şi sociologie, căutând o soluţie globala care sa împiedice reîntoarcerea la asemenea excese. Prima idee care a apărut era aceea ca nu se poate ajunge la modificarea comportamentului uman pe parcursul unei singure generaţii. Se pot decreta principii, dar structurile mentale ale indivizilor raman neschimbate, rezultatul va fi nul şi fara şanse de succes. Aceasta idee poate fi comparata cu eşecul relativ al teoriilor revoluţionare de pe planeta Terra şi mai ales cu modul în care grupuri restrânse de indivizi ajung întotdeauna, după un timp, sa deturneze un curent de idei generoase în propriul lor profit.

Locuitorii planetei UMMO au procedat atunci într-un mod neaşteptat, izolând o parte a populaţiei, în marea majoritate copii, spre a "cloci" altfel aceasta noua generate.

În practica mistica se vorbeşte despre materialism spiritual, adică despre o versiune distorsionata, egocentrica, a vieţii spirituale Noi putem sa ne iluzionam crezând ca ne dezvoltam spiritual, când de fapt utilizam tehnici spirituale pentru a ne întări ego-ul nostru. Aceasta distorsiune fundamentala care ne fine în loc este evitata prin separare progresiva de ego prin decondiţionare şi deprogramare în condiţiile suspendării contactului senzorial cu lumea fenomenala (la acelaşi efect a condus izolarea senzoriala în brainwashing).

O astfel de idee nu are nimic specific extraterestru. O regăsim în toate sistemele totalitare, unde familia nu este considerate suficient de competenta pentru a i se încredinţa educarea şi îndoctrinarea propriilor sale progenituri, în sistemul actual de pe UMMO, după cum se afirma în texte, copiii sunt separaţi de familiile lor la vârsta de treisprezece ani şi adaosul de educate necesar li se admistreaza în centre specializate. Părinţii pot urmări evoluţia copulor lor de la distanta, prin intermediui mijloacelor video, dar acest sistem nu funcţionează decât într-un singur sens, astfel încât ei nu mai au posibilitatea de a-şi influenta copiii.

Aceasta este prima deschidere asupra sistemului social desens în documentele UMMO. Sistemul acesta nu este niciodată prezentat ca un model, ci s-ar putea spune ca dimpotrivă. Autoni acestor rapoarte insista afirmând ca o soluţie aplicata pe o planeta se poate dovedi impracticabila pe o alta. Adoua caracteristica a acestui sistem social se sprijină pe o gestiune total informatizata, la scara întregii planete. Producţia este în întregime controlata, inclusiv nastenle. Locuitorii UMMO nici nu pot, de altfel, sa se împerecheze şi sa procreeze luând ei singuri nişte decizii atât de importante. Aceste operaţii se bazează pe analize detaliate ale profilunlor psihologice ale viitonlor partenen şi pe studii de compatibilitate a acestora. Populaţia de pe UMMO este de altfel limitata la doua miliarde de indivizi iar nastenle sunt strict programate Nevoile sunt asigurate, fiecare lucrează. Indivizii sunt mult mai putin diverşi decât pe Terra. Gama de posibilităţi este mai îngustă. Pe scurt, aceasta planeta funcţionează ca un furnicar, adică asemeni unui gigantic organism viu. Realizarea individuala ramane posibila în interiorul unui cadru riguros şi imuabil de norme ce nu pot fi încălcate. Fara îndoială ca pentru un pământean o asemenea viaţă ar fi de nesuportat, dar ea pare sa convină acestor fiinţe UMMO, care nu arata un exces de imaginaţie. Noţiunea de independent a devemt pentru ei un cuvânt lipsit de sens. Nimeni nu se poate plimba pe planeta lor fara ca centrul sa cunoască exact coordonatele deplasării sale. Nu este maşina cea care hotărăşte, dar ea este cea care controlează şi nimic nu-i scăpa.

Pentru a desăvârşi un asemenea sistem a fost neapărată nevoie sa i se adauge un sistem juridic. Primejdia submarina care iese la suprafaţă în orice regim totalitar este apariţia păturii privilegiaţilor partidul şi nomenclatura. UMMO pretind ca au reuşit sa ocolească aceasta primejdie prin evaluarea extrem de riguroasa a capacităţilor fiecărui individ, la naştere şi mai apoi pe parcursul dezvoltării sale. Societatea ii oferă acestuia o serie de avantaje, s-ar putea spune în natura. Acolo proprietatea personala ca şi tezaurizarea sunt necunoscute.

Aceasta societate planetara furnizează fiecărui om de pe planeta o retribuţie, care se calculează pornind de la ceea ce produce el efectiv. Retribuţia se stabileşte prin raportul dintre ceea ce a produs şi ceea ce ar* fi trebuit în mod normal sa producă, în funcţie de capacităţile sale. In măsura în care mijloacele de evaluare sunt exacte şi aphcate corect, acest sistem garantează o justiţie sociala care ar putea fi considerata implacabila.

Se admite existerlta unor inegalităţi psihosomatice intre indivizi, dar s-a hotărât o data pentru totdeauna ca toţi sunt egali şi ca li se va aplica acelaşi tratament daca îşi vor îndeplini partea ce corespunde evantaiului lor de capacităţi psihosomatice. Acest lucru nu este încălcat niciodată de nimeni pentru ca este de neiertat.

Sa ne imaginam o uzina care produce glucoza. Un individ cu capacităţi intelectuale limitate va fi folosit, fireşte, ca muncitor necalificat. S-au făcut toate eforturile posibile pentru a-i da acestuia nişte cunoştinţe complexe, insa neuronii lui slabi nu i-au permis sa înveţe mare lucru. Un altul, care din naştere are un creier mult mai dotat şi care a urmat instruirea pe măsură capacităţii sale, va conduce producţia. şi iată ca amândoi au acelaşi nivel de viaţă! Nu-i nimic, îşi va spune directorul, ma lipsesc de funcţie şi ma fac muncitor manual.

Eroare! Ar pierde imediat şi ceea ce avea!

Sistemul UMMO furnizează şi un teren care da fiecărui individ posibilitatea de a se lăsa în braţele leneviei sau de a munci ca drogat al muncii (ca un ventabil stahanovist). Dar, dincolo de un anumit prag de delăsare, inconfortul şi dezavantajele rezultate devin prea mari. Trândăvia totala şi parazitismul nu sunt tolerate pur şi simplu.

Exista desigur, şi o anumită delincventa, cu toate ca aici documentele nu furnizează nici un fel de cifre. şi pe UMMO exista oameni în stare de omoruri sau de alte nelegiuiri. Când ajung aici, societatea ii ia în mod simbolic în posesie, ei încetând sa mai fie cetăţeni cu drepturi depline. Graţierile şi iertarea pedepselor sunt necunoscute. Aceşti condamnaţi pe viaţă sunt folosiţi pe post de cobai umani, dar documentele se grăbesc sa precizeze ca experientele care se fac pe ei nu le afectează cu nimic integritatea fizica şi mentala.

Se mai menţionează în aceste documente un lucru care îţi da fiori de gheata, tocmai prin nepăsarea cu care este relatat. In istoria planetei UMMO a apărut la un moment dat un grup de mutanţi care, prin caracteristicile lor fiziologice, perturbau serios activitatea unei importante mase de locuitori.

Când aceasta afecţiune a fost identificata şi "sărmanii bolnavi " au fost localizaţi, s-a aplicat imediat o soluţie radicala şi necruţătoare: indezirabilii au fost ucişi de la distanta cu ajutorul unui fascicol de microunde. Fapta este înfăţişată ca o soluţie benefica, eliberatoare şi profilactica, a carei aplicare se impunea de la sine. în textele UMMO, individul este prezentat ca fiind total subordonat imperativelor totalitare, aşa cum o celula a unui organism nu poate funcţiona de capul ei.

De aici şi denumirea data dosarului UMMO la CIA: Red Castle ("Castelul Roşu"). Noi consideram ca "Marii Blonzi" (UMMO), de care EBE ("Micii Gri") se tem, sunt aici tinta unei dezinformări deliberate.

Cei care poate se aşteptau sa găsească în aceste documente ceva care sa le amintească în vreun fel paradisul au fost din cale afara de dezamăgiţi. Fara îndoială ca şi pe UMMO natura este omniprezenta iar fiinţă umana trăieşte într-o simbioza indiscutabila cu ea. Suprafeţele locuite de populaţie sunt dispersate, lumile concentraţionare interzise. Calitatea vieţii a fost optimizata şi nevoile esenţiale ale indivizilor satisfăcute din plin. Nu la fel am putea spune şi despre societăţile noastre, care zilnic etalează injustiţia şi acţiunile coercitive şi despotice.

Universul UMMO pare sa amintească, prin anumite aspecte, lumea descrisa în cartea Brave New World de Aldous Huxley, apărută în Franţa sub titlul Le meilleur des mondes (" Cea mai buna dintre lumi "). Sa ne aducem aminte de principiul lui Sa Forderie: " identitate înseamnă stabilitate ".

Dar lumea lui Huxley era fara suflet. Acolo spleenul (plictiseala, melancolia, proasta dispoziţie, angoasa existenţială) erau tratat cu un drog slab, soma. Lumea UMMO se pare ca se sprijină pe nişte concepţii cu caracter metafizic care vor fi evocate la timpul lor.

Chiar daca aceste documente au o provenienţă extraterestra, nimeni nu poate spune daca aceasta expunere istorica şi aceasta stractura sociala sunt reale fiindcă nu putem merge pe UMMO sa le verificam. Indiferent de identitatea automlui lor, aceste texte au cel putin meritul de a cuprinde o idee originala, acel «feed-back» (reacţie inversa) care asigura într-o societate stabilitatea şi echitatea.

Aici, pe Terra, marxismul şi-a demonstrat incapacitatea de facto de a aduce oamenilor fericirea promisa.

Capitalismul nu poate nici el emite pretenţii în aceasta direcţie, întrucât libera iniţiativă este poarta deschisa spre o mulţime de abuzuri. Societăţile bazate pe dogme religioase integriste nu sunt nici ele mai bune.

Daca uneori propun soluţii care invita la altruism şi limitează anumite excese, acestea yehiculeaza în schimb alte faţete care în mod stramu sunt cu totul rmpotriva evoluţiei şi a progresului valorilor umane. Am putea spune ca principala lor deficienta o constituie scleroza lor. Incapacitatea lor de a evolua, alergia la evoluţie şi dogmatismul lor funciar, care adeseori se dovedeşte orb în fata celei mai evidente realităţi.

Rapoartele cu privire la armament

În documentele primite de Sesma se menţionau progresele alarmante ale populaţiei de pe Terra în materie de mijloace de distrugere. Se arata explicit ca aceste progrese puteau conduce într-o buna zi la realizarea unei arme apocaliptice, arma cu plasma, în stare sa pustiasca o întreagă planeta şi sa suprime absolut orice forma de viaţă. Aceleaşi texte mai spuneau ca pe UMMO s-a recepţionat un mesaj radio emis de pe o planeta aflata la o distanta de doua mii de ani-lumină de sistemul lor, dar ca nişte condiţii extrem de favorabile ale „pluricosmosului”, care se afla la baza concepţiei lor cosmologice, le-ar fi permis sa viziteze acea planeta făcând o călătorie care necesitase numai doi ani. Numai ca atunci când au ajuns la fata locului, au dat de o cu totul alta stare de lucruri: intre timp, populaţia planetei pur şi simplu se autodistrusese cu ajutorul acestor arme teribile, iar solul era complet vitrificat.

În 1975, în mâinile destinatarilor spanioli au ajuns noi rapoarte în legătură cu aceasta ameninţare. Lămuririle, de data aceasta mult mai precise, se refereau la ceea ce noi am numit după un timp sisteme cu energie dirijata.

În acea perioada, raporturile mele cu revista Science et vie şi cu redactorul sef al acesteia, Philippe Cousin, erau inca excelente. In 1976 Cousin mi-a propus sa fac o călătorie prin Statele Unite, cu ocazia bicentenarului Războiului de Independenta.

Itinerariul urma sa fie stabilit de mine, aşa ca m-am hotărât sa vizitez laboratoarele care corespundeau mult cu proiectele descrise în documentele UMMO, adică în primul rand celebrul LLL (Lawrence Liveromore Laboratory), unde s-a studiat bomba H amencana, şi laboratory Sandia din New-Mexico. şi ceea ce am descoperit acolo m-a încremenit (m-a amuţit).

Cum a făcut un cercetător al CNRS ca sa aibă acces la asemenea proiecte pe parcursul unei călătorii aşa de scurte? Desigur ca şansa a jucat un rol important. La Institutul de mecanica fluidelor din Marsilia cunoscusem un om de ştiinţă pe nume Alstrom care prin ami 60, cat stătuse în Franţa, realizase primele lasere cu gaz obţinute în laboratoarele de la noi.

L-am întâlnit acum la Livermore şi s-a bucurat mult văzându-mă. Conducea proiectul «Shiva». In primăvara lui 1976, la LLL funcţiona o instalaţie numita Janus, care folosea doua foarte puteraice instalaţii laser cu neodim. Fata de ceea ce ştiam noi în momentul respectiv, în Europa, despre aşa ceva, acestea doua erau nişte adevăraţi monştri, care se lăfăiau pe mai bine de o suta de metri, aşezaţi în paralel într-o hala imensa, iar radiaţiile emise de ele se concentrau asupra unei tinte formata dintr-o bila de sticla umpluta cu hidrogen. al carei diametru era de domeniul fracţiunilor de milimetru. Acolo am auzit pentru prima oara în viaţa mea cuvântul terawatt. în greceşte, tera înseamnă „monstru”. Fiecare din cele doua lasere ale lui Janus dezvolta cate o putere de un terawatt, adică de un milion de megawaţi. Pentru mine, o asemenea putere era de neînchipuit. Era puterea a o mie de centrale nucleare funcţionând simultan, şi era o mărime comparabila cu întreaga cantitate de energie electricaprodusa la scara întregii planete în acelaşi interval de timp. şi toată aceasta energie era concentrata pe o tinta minuscula. Energia se acumula pe o suprafaţă speciala, care intra exploziv în expansrane simultan către exteriorul şi către interiorul obiectului, ceea ce conducea pe moment la realizarea unei fantastice comprimări a conţinutului tintei. Hidrogenul lichid, considerat în mod obişnuit ca incompresibil, devenea de o mie de ori mai dens iar presiunea sa urea la un milion de atmosfere.

I-am spus imediat lui Alstrom:

— Prin urmare, sunteţi pe cale de a încerca reconstituirea unei supernove m laborator?

— Exact.

Într-o stea de tipul unei supernove, învelişul gazos explodează, din cauza fuziunii heliului, şi intra în expansiune. Cea mai mare parte a acestei mase se dispersează în cele patru direcţii ale spaţiului, dar partea centrala este comprimata. După opinia cvasiunanim acceptata de oanienii de ştiinţă, ea se transmuta fie într-o stea neutronica, fie într-o "gaura neagra ".

Bineînţeles, Janus era departe de a fi în stare sa creeze condiţiile necesare iniţierii unei reacţii de fuziune în lant. Alstrom lucra deja la Shiva un proiect care cuprindea 24 de lasere de cate un terawatt fiecare şi mi-a arătat şi clădirea, care era deja în construcţie. Ma întreb de ce mi-a arătat toate astea? Nu-mi pot da seama, dar lucrul acesta se întâmplă curent în SUA: într-un domeniu oarecare se menţine secretul cel mai strict, apoi intro zi cineva ii deschide primului venit usa, spunându-i: "uită-te". Sau altcineva începe să-şi dea drumul la gura!

Îmi amintesc ca după aceasta vizita am luat micul dejun cu un inginer francez de la Comisariatul francez pentru energie atomica, care se afla de un an într-un stagiu la Livermore şi care mi-a declarat:

— Am auzit şi eu vorbindu-se ca ar exista un proiect de genul asta, dar nu înţeleg cum de te-au lăsat sa vezi toate chestiile alea. Eu n-am avut niciodată acces în acel sector.

Cea de-a doua parte a călătoriei mele m-a purtat pe la laboratoarele Sandia, în apropiere de Albuquerque, în statul New Mexico, şi am fost primit acolo de Gerald Yonas, responsabilul proiectului de fuziune cu fascicule de electroni. şi iarăşi o lume cu totul noua mi s-a deschis în fata ochilor. In instalaţiile laser, cercetătorii înmagazinau energie luminoasa în enorme blocuri de sticla dopata sau impurificata cu mici cantităţi de neodim. în instalaţia de la Sandia se acumula energie electrica în nişte sisteme de condensatori care se descărcau în timpi extrem de scurţi. Cele 36 de elemente, distribuite ca spiţele unei roti, focalizau asupra " axului " o putere de 30 de terawaţi, pe un volum ceva mai mare decât al bilei de sticla de la Livermore, dar tot extraordinar de mic daca ne raportam la o asemenea putere. Era, după expresia lui Yonas, un volum "cat un ou de porumbel ".*

— Avem dificultăţi cu focalizarea, spunea el. Fasciculele noastre de electroni au tendinţa sa se instabilizeze când ajung la suprafaţa tintei. Dar speram sa putem remedia rapid neajunsul asta.

Era clar ca cercetătorii americani – si, după opinia lui Yonas, şi ruşii – erau pe care sa realizeze nişte instalaţii noi al căror efect ar fi fost concentrarea unor energii fabuloase în volume din ce în ce mai mici.

Ori, ce este o densitate volumica a energiei? Este pur şi simplu o presiune *.

Scrisorile UMMO vorbeau explicit de aceasta cursa către presiunile foarte înalte, care sunt susceptibile sa producă modifican importante în starea materiei, pana la punctul în care aceasta este transformata in.

Antimaterie. Era indicata în texte şi presiunea critica: o suta de milioane de atmosfere. Aceste condiţii de hiperpresiune, menţionau documentele, fuseseră deja atinse de numeroase ori în condiţii de laborator, dar pentru intervale de timp foarte scurte. Pentru realizarea procesului de inversiune, ar fi trebuit ca presiunea sa fie menţinută pe o durata suficienta, care insa nu mai era precizata.

Sistemul de la Livermore atingea rapid presiuni de un milion de atmosfere. Cat timp va mai fi necesar pentru obţinerea acestor condiţii extreme? Zece ani? Poate cincisprezece? N-aş fi putut face nici o precizare, dar era limpede ca gheata se spărsese şi ca ceva era în curs, ceva care putea chiar sa depăşească mult asteptanle cercetatonlor, adică fuziunea termonucleara.

Din punctul nostru de vedere, diferenţa dintre bine şi rau este în primul rand cantitativa (in exces, tot ce este bun devine automat rau). Ne referim la faptul ca aceasta competiţie pentru presiuni foarte înalte (de comprimare sau de concentrare a materiei şi a energiei) nu vizează numai realizarea unor arme noi după cum ar fi afirmat UMMO, ci şi obţinerea unor metamateriale care, ca şi stările alotropice (ca în cazul diamantului şi al grafitului, doua stări diferite ale aceluiaşi element chimic, carbonul), au aceeaşi compoziţie chimica dar prezintă deosebiri remarcabile sub aspectul proprietăţilor fizice: supraconducţie electrica, termica şi pentru unde mecanice la temperatura ambianta de pe Terra, punct de topire ridicat (12 000°C), excepţională rezistenta mecanica la impact pierderea masei sau a cuplajului cu campul gravitaţional etc. Romanii sunt în aceasta direcţie deschizători de drumuri prin prof Grosu şi Henri Coandă. In introducerea la Yoga Sutra am relatat una dintre întâlnirile cu Henri Coandă, în care acesta mi-a cerut sa descopăr noi soluţii şi mijloace de obţinere a presiumlor înalte, în doua scopuri: sa descopăr cum fac descoperiri (devenind martor conştient al procesului de descoperire) şi sa descopăr corelaţia dintre calea exterioara (tehnologica şi ştiinţifică) şi cea interioara (de centrare din Yoga-Sutra) care se refera amândouă la concentrare, focalizare şi localizare energetica.

În ce măsură se putea dovedi important lucrul acesta? Daca cineva, prin "inversarea particulelor" sub efectul unei presiuni imense menţinute un timp suficient, ar ajunge sa sintetizeze direct antimatena, degajarea de energie ar urma sa fie de zece mii de ori mai puternica decât energia obţinută prin fuziunea termonucleara, pentru aceleaşi mase puse în joc. Asta ar fi ceva într-adevăr apocaliptic.

Îmi amintesc cu mare precizie ceasurile petrecute cu Yonas la Sandia. El mi-a descris ceva mai târziu ceea ce avea sa se numească ulterior "războiul stelelor". Yonas jongla pur şi simplu cu cantităţi fabuloase de energii, vorbea de raze ucigătoare şi de fascicule de particule în stare sa lovească tinte de dimensiuni infime, ca de exemplu varfunle unor rachete Cu încărcături nucleare aflate la mii de kilometri distanta. şi toate acestea se petreceau în 1976!

La întoarcerea în Franţa, am scris pe nerăsuflate un articol în care rezumam tot ce văzusem şi auzisem în timpul acestei călătorii. L-am convins pana şi pe Alstrom să-mi încredinţeze nişte excelente fotografii în culori ale laserelor de la Livermore. La redacţia revistei Science et vie, redactorul sef nu m-a crezut o clipa şi a cerut rescrierea articolului meu de către un jurnalist din echipa lui. Cat despre fotografii, acestea nu se ştie pe unde s-au rătăcit.