Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Sine şi Destin. Aceşti doi termeni se pot referi la harta radicală şi, respectiv, la progresiile derivate din aceasta; de asemenea, la timp şi spaţiu, cunoaştere şi realizare. Şinele trebuie să fie cunoscut: destinul trebuie realizat. Amândouă sunt în mod abstract identice ca formă.

Totuşi, viaţa unui om poate fi o simplă caricatură a destinului său, sau o simplă schiţă cu contururi pătate. Destinul, după cum înţelegem noi termenul, nu poartă semnificaţia determinismului absolut sau factual. Reprezintă un grafic de desfăşurare în scopul manifestării concrete a schiţei pe care o reprezintă şinele. Am subliniat deja acest punct, dar el trebuie repetat. Şinele reprezintă un set de potenţialităţi, un mic model arhitectural al clădirii. Dar în timp de arhitectul trasează schiţa şi stabileşte graficul de execuţie şi de livrare a materialelor de construcţie, el nu poate spune dacă un cutremur, greva, războiul sau orice alt factor colectiv care este mai presus de el şi de planurile lui, va perturba graficul. Totuşi, dacă clădirea este terminată, ea va trebui să fie o întruchipare efectivă a planurilor - dacă nu cumva apare o tragedie spirituală, cum ar fi moartea arhitectului.

Sinele este un factor spaţial. În mod abstract, se referă la spaţiul interior al fiinţei pure, un factor de relaţie pură care conţine tot atâtea „dimensiuni spaţiale" pe câte elemente asociate există. În mod concret, se referă fundamental la structură (factorul saturnian) şi la apariţia individuală, ascendentul. Fiind un factor spaţial, şinele este susceptibil să fie cunoscut prin analiza formei şi prin sinteza eliberatoare de semnificaţie. El reprezintă factorul-germene al fiinţei manifestate. Monada - unitatea de energie sau de viaţă - este puterea-rădăcină. Destinul este graficul de creştere al plantei. Este procesul prin care şinele se manifestă. De aceea, destinul este condiţionat, în primul rând, de forma sinelui (forma-germene, adică harta natală) şi, în al doilea rând, de natura mediului social şi cosmic în mijlocul căruia are loc creşterea.

Cu alte cuvinte, în timp ce destinul este în mod esenţial graficul individual al creşterii, el reprezintă totodată şi subiectul modificărilor determinate de individ (forma sa sau trecutul său), dar care sunt rezultatele destinului întregului mai mare (rasă, planetă, cosmos) din care individul este o parte. Relaţia fundamentală a acestui întreg mai mare cu individul este indicată de diferiţii factori ai hărţii natale a individului; presiunea externă tranzitorie a colectivităţii asupra in­dividului reprezintă un alt factor care aparţine devenirii (nu fiinţei) întregului mai mare. Aceasta se observă îndeosebi la ceea ce astrologia numeşte „tranzite".

Destinul este Sinele în devenire. Realizarea înseamnă cunoaştere demonstrată şi făcută operativă prin întregul organism fiziologic şi psihologic al cunoscătorului. Realizarea este astfel dependentă de cunoaştere. Deplinătatea realizării este o funcţie de cunoaştere adâncă şi extinsă. Astfel, în mod simbolic, cunoaşterea reprezintă estul, în timp ce realizarea, vestul. Toată cunoaşterea vine din est, dar realizarea apare în vest. Aceasta se întâmplă nu numai sub aspect simbolic şi astrologie, dar şi concret. În fiecare element de civilizaţie cunoaşterea apare în Est şi realizarea este atinsă în Vest. India reprezenta sursa de cunoaştere care s-a realizat în lumea est-mediteraneană. Cunoaşterea greacă, în schimb, a fost realizată în integrarea franceză. Cunoaşterea europeană este realizată în America. Cunoaşterea atlantică atinge realizarea pacifică. Pentru a completa tabloul, se cuvine să adăugăm că puterea spirituală şi regeneratoare vine din Nord şi ia forma de religie în Sud, după cum este arătat în faptul că toate civilizaţiile epuizate au fost înfrânte şi regenerate de invaziile „barbarilor” (oameni regeneraţi, care reprezintă putere pură fără conştiinţă formată) din Nord - în India, Europa, Mexic. Mai mult, cele mai bine fixate religii îşi găsesc centrul permanent în Sud şi se propagă spre Nord: buddhismul care se răspândeşte din India către China şi Japonia; catolicismul, care se stabileşte la Roma; islamul, care se mişcă din Arabia spre Persia, nordul Indiei şi Spania etc.

Cele de mai sus pot explica motivul pentru care noi considerăm harta natală ca simbol al cunoaşterii şi puterii individului, în timp ce progresiile se referă la realizarea, la re-ligia⁴⁵ vieţii sale. A interpreta harta natală este relativ (cel mai relativ) simplu, pentru că avem de-a face cu o structură independentă - Anumiţi factori din hartă se referă în mod real la lumea exterioară şi la moştenirea şi mediul colectiv; dar referinţa trebuie întotdeauna să fie considerată pe baza persoanei individuale. Ceea ce se arată nu reprezintă starea mediului colectiv (ca în tranzite şi în hărţi aniversare), care presează asupra persoanei individuale, ci cunoaşterea şi puterea de adaptare a acestui individ la colectiv, cu toată fiinţa sa.

Cu alte cuvinte, tot ce se găseşte în harta natală sau radicală se referă la întreaga fiinţă a nativului; adică la suma totală a potenţia-lităţilor pe care această fiinţă le conţine. Şi aici putem adăuga faptul că aceste potenţialităţi, deşi sunt definite în ce priveşte structura lor, sunt practic infinite în ce priveşte profunzimea legăturilor lor. Cu alte cuvinte, forma fiinţei mele - şinele meu individual - este fundamentală; şi schimbare sau dezvoltare înseamnă aici doar o aproximare din ce în ce mai apropiată a „corpului” exterior (sau a corpurilor) faţă de forma-germene arhetipală, care rămâne neschimbată de-a lungul întregului ciclu planetar. Dar conţinuturile fiinţei mele - suma legăturilor pe care le-am stabilit cu universul, totalul asimilărilor mele - sunt relativ nelimitate. Limitele sunt trasate de faptul că persoana umană, fiind o parte a unui întreg mai mare, pe care l-am numit „Individ planetar”, este condiţionată de dezvoltarea armonioasă a acestui „Individ planetar”. Aceasta se referă la ceea ce ocultiştii numesc „Nedepăşirea Inelului”.

Din punct de vedere ştiinţific, am spune că numărul de creiere şi de celule nervoase nefiind infinit, suma totală a legăturilor şi core­laţiilor posibile nu sunt, în consecinţă, infinite. Dar omul obişnuit de astăzi operează cu relativ puţine din aceste legături posibile, încât posibilităţile de expansiune ale conţinuturilor fiinţei sale sunt practic nelimitate - chiar şi aşa forma sinelui său individual rămâne un factor constant. La fel, structura reprezintă un factor aproape constant în rasa umană, care aproximează - în mod mereu mai apropiat, prin foarte înceată şi ciclica progresie (care include şi perioade de regresie) - ceea ce am numi Forma arhetipală a omului. Totuşi, omul îşi poate schimba învelişurile corpului prin consumarea hranei (în cadrul limitelor a ceea ce produce Pământul) - prin îmbuibare sau prin înfometare.

Pe de altă parte, în „progresii” avem de-a face cu o problemă foarte complexă, pentru că lucrăm cu însăşi procesul de viaţă. Aceasta în­seamnă schimbare perpetuă şi astfel, cel puţin teoretic, imprevizibilitate. Procesul vital reprezintă fluxul constant al naşterii, realizării şi ieşirii bruşte din relaţie. Şi el niciodată nu poate fi schiţat în mod absolut şi exact, căci conţine, în mod necesar şi inevitabil, un coeficient d< nedeterminare, care, în simbolismul numeric, este valoarea fracţionară prin care n (3,14159....) este mai mare decât 3, iar în simbolismul te­restru astrologie reprezintă valoarea fracţiei 365 (sau 366 XA) împărţită la 360.

Şinele şi Relaţia sunt cele două polarităţi ale fiinţei corespunzând în simbolismul astrologie cu orizonturile estic şi vestic. Primul constituie forma fiinţei; ultimul termen se referă la conţinuturile „corpului” fiinţei manifestat la toate nivelurile. Şinele perse este neschimbat (de-a lungul unui ciclu al unui întreg mai mare din care el se iveşte). Relaţia se află într-o constantă stare de schimbare şi este fundamental imprevizibilă din punct de vedere al sinelui, care reprezintă unul din factorii multipli ce constituie acest flux foarte variat de relaţii. Lumea estică a accentuat elementul sinelui; lumea vestică, pe acela al relaţiei - două puncte de vedere opuse, care nu pot fi niciodată reconciliate în mod raţional, deşi ele pot fi integrate în comportamentul creativ al personalităţii.

Acest fapt constituie principiul general de nedeterminare ce extinde principiul special de nedeterminare al lui Heisenberg (care afirmă că nu pot fi determinate în mod exact, în acelaşi timp, poziţia şi viteza unei particule subatomice). Poziţia simbolizează aici şinele, iar viteza simbo­lizează procesul: spaţiu şi timp, încă odată. In astrologie, la fel, trebuie să ne concentrăm, fie pe determinarea sinelui, fie pe pronosticări. Fiecare factor solicită un tip special de accentuare şi un tip special de astrolog.