Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Semnificaţia şi clasificarea semnelor zodiacale

În astrologia antică, bazată, pe concepţia ptolemeică a universului, casele reprezentau diviziuni statice ale spaţiului de deasupra şi de dedesubtul Pământului plat. Nefiind o expresie a mişcării planetare, ele nu puteau fi o expresie a Vieţii. Astfel ele aveau de-a face doar cu circumstanţele exterioare, stabilind direcţii fixe pentru activităţile Vieţii. De aceea, întreaga bază de clasificare a operaţiilor vieţii era zodiacul şi cursul ciclic al Soarelui prin semnele acestuia. Echinocţiile şi solstiţiile serveau, în cel mai firesc mod, la împărţirea zodiacului în patru mari sferturi, corespunzând anotimpurilor. Împărţirea era bazată în mod exact pe relaţia planului ecuatorial al Pământului cu ecliptica, calea aparentă a Soarelui. Acolo unde aceste două planuri se intersectează, sunt echinocţiile; acolo unde sunt cel mai depărtate, solstiţiile. Aceasta ne dă cele patru semne cardinale ale zodiacului: Berbec şi Balanţă, la echinocţiile de primăvară şi toamnă - Rac şi Capricorn, la solstiţiile de vară şi iarnă.

Aceste patru semne erau văzute ca puncte cruciale ale anului, ca perioade de activitate specială a forţei vitale şi de eliberare specială de putere. Era totuşi clar că tipurile de eliberare care apăreau în timpul acestor patru perioade fundamentale erau de naturi diferite. La echinocţii, venea timpul celui mai mare impuls de viaţă; la solstiţii, al celui mai mic impuls, tot aşa cum, observând oscilaţiile unui pendul, I-am vedea mişcarea ca fiind cea mai rapidă atunci când traversează punctul de echilibru, şi cea mai lentă atunci când îşi atinge poziţiile finale.

Pentru antici, ecliptica părea a oscila înspre sud şi înspre nord în relaţie cu Pământul, încheind o oscilaţie completă în fiecare an. Pentru noi, cei moderni, polii Pământului sunt cei care execută mişcarea de oscilaţie în raport cu Soarele, întorcându-se spre, şi de la, Soare. Când Polul Nord se plasează faţă în faţă cu Soarele, este vară în emisfera nordică; când îşi ascunde faţa de Soare, este iarnă. Aceeaşi oscilaţie de pendul, dar văzută fie din punctul de vedere al relaţiei ecuator-ecliptică, fie din acela al relaţiei pol-Soare. Rezultatul, în ambele cazuri, este că semnele echinocţiale ale zodiacului, Berbec şi Balanţă, sunt semne de mare impuls pozitiv, în timp ce semnele solstiţiale, Racul şi Capricornul, sunt semne de impuls negativ. Pe de altă parte, la punctele solstiţiale, polarităţile de viaţă (Yang şi Yin din filozofia chineză) trebuie să fie experimentate în calitatea lor cea mai pură. Cel mai pur Yang (cu cel mai puţin adaos de Yin) este experimentat de Pământ la solstiţiul de vară; cel mai pur Yin (cu cel mai mic adaos de Yang) este experimentat de Pământ la solstiţiul de iarnă; în timp ce, la echinocţii, cele două polarităţi sunt amestecate în mod egal.

Avem astfel două seturi de factori. La echinocţii, impulsul vital este cel mai mare. La solstiţii, calităţile proprietăţilor de viaţă trebuie să fie simţite în modul cel mai pur. Acest lucru ne oferă semnificaţiile celor patru perioade fundamentale ale anului, caracterizate în termenii celor patru „elemente”: foc şi aer, apă şi pământ. Focul (Berbecul) şi aerul (Balanţa) sunt expresiile impulsului; apa (Rac) şi pământul (Capricorn) sunt expresiile calităţilor de viaţă sau polarităţilor. La echinocţii avem extreme de mişcare şi activitate (fie spre Soare, fie de la Soare, pozitive sau negative ca direcţie); la solstiţii găsim, în mod potenţial, extreme ale realizării (fie a polarităţilor Yang, fie a celor Yin).

Termenii Yang şi Yin trebuie totuşi să nu producă confuzii. În realitate, ei înseamnă obiectiv şi subiectiv, exterior şi interior; astfel, conform tradiţiei antice, ei se refereau la bărbat şi la femeie. De la Berbec la Balanţă: aceasta este perioada de existenţă obiectivă, perioada când se manifestă vegetaţia. Este domeniul frunzei. De la Balanţă la Berbec: aceasta reprezintă perioada de existenţă subiectivă, perioada în care vegetaţia este latentă, ascunsă sub crusta Pământului. Este domeniul germenelui. Frunza şi germenele sunt două mari simboluri ale exteriorului şi interiorului, ale obiectivităţii şi subiectivităţii.

Berbecul reprezintă, de aceea, extremul impuls către condiţia de frunză, extremul realizării, în şi prin realitatea obiectivă, care este Racul - planta realizată în fruct: maturitatea obiectivă.

Balanţa, pe de altă parte, reprezintă extremul impulsului către condiţia de germene, către extremul de realizare, în şi prin realitatea subiectivă, care este Capricornul - naşterea conştiinţei christice în interior: maturitatea subiectivă.

Astfel focul (Berbecul) este mişcarea către manifestare obiectivă; dorinţa primordială pentru manifestare, setea de viaţă într-un corp: Tarika, voinţa de a trăi ca un sine separat, în filozofia buddhistă. Focul este realizat în apă (Rac); impulsul-de-a-fi este realizat în seva plantelor, în laptele şi limfa care susţin toată viaţa animală; sufletul personal, de asemenea.

Aerul (Balanţa) reprezintă mişcarea către realizare subiectivă - dorul de Dumnezeu-interior, setea de „Eliberare” sau setea de „Nirvana”. Eliberare din ce? Din legătura cu corpul şi şinele separat. Reprezintă mişcarea de îndepărtare de soarele fizic şi mişcarea către „dincolo”. Aerul este realizat în Pământ (Capricorn): dorul de Dumnezeu este satisfăcut prin naşterea Corpului-christic din interior - Pământul spiritual, Noul Ierusalim.

Pe baza terminologiei precedente - individual, colectiv, creativ - avem următoarea diagramă:

Aceasta ar putea să pară în conflict cu ceea ce am spus despre zodiac, care se referea la colectiv ca întreg. Dar trebuie să realizam că individualul şi colectivul sunt termeni pur relativi. Corpul este „colectiv” pentru şinele individual; totuşi este un întreg, deci un organism individual. Când vorbim de „individual”, cu referire la zodiac, vorbim de aceste energii cosmice care construiesc totalitatea oricărui întreg. Totalitatea şi şinele individual sunt aproape sinonime - acelaşi fapt privit din două puncte de vedere diferite.

Focul este individual pentru că reprezintă principiul care animă întregul sine individual. Este ceea ce răsare afară din Pământ, spre Soare. Este focul germinator care propulsează nucleul germenelui spre Soare, spre Dumnezeu-care-este-peste-tot.

Aerul este „colectiv”, pentru că el reprezintă principiul care aduce fiecare individ separat şi fiecare corp la comuniune subtilă cu respiraţia. Aerul leagă plămânii şi sângele fiecărei entităţi care respiră. Este cel care iese afară din apă, spre spaţiul atotcuprinzător. Este emanaţia tuturor corpurilor, parfumul tuturor vieţilor. În, şi prin, el toate vieţile ating unitatea în germenele care îmbrăţişează totul, adică Dumnezeul-Misterului: Spaţiul.

Apa reprezintă manifestarea „creativă” a impulsului de a fi un individ separat. Pământul este manifestarea „creativă” a impulsului de a atinge un stadiu de solidaritate spirituală absolută. Solidaritatea reprezintă faţă de spiritual ceea ce soliditatea reprezintă faţă de materie, în ambele cazuri înseamnă Pământ. În cadrul scopului vieţii unui anumit om, solidaritatea trebuie să fie stabilită între toate centrele de viaţă organice şi magnetice, înaintea formării Corpului-christic - un simbol sau semn al acestei perfecte solidarităţi.

Poate că am stârnit nedumerire atunci când am făcut ca opoziţia individual-colectiv să coincidă cu echinocţiile, în timp ce am găsit că opoziţia Yang-Yin coincide cu solstiţiile. Contradicţia este mai mult aparentă decât reală. Dualitatea chinezească a principiilor polarităţilor se referă la fapte concrete, în timp ce noi avem de-a face, atunci când vorbim despre individual şi colectiv, cu principii de mişcare sau cu tendinţe ale conştiinţei. Cu alte cuvinte, ne plasăm la un nivel abstract care, in mod evident, ne schimbă focalizarea. Din punct de vedere practic, există o diferenţă foarte mică. Racul, în mod tradiţional, guvernează „căminul” şi Capricornul, „viaţa publică” sau „profesia” - într-adevăr, sfera creativităţii individuale şi cea a creativităţii colective.

O mare confuzie apare în aplicarea simbolismului astrologie pentru că diferitele puncte de vedere ale interpretării nu sunt destul de clar diferenţiate. Când manualele obişnuite înşiră toate lucrurile pe care Racul se presupune a le reprezenta, acest lucru reprezintă de fapt o îngrămădire a unei mulţimi de „semnificaţii” care sunt rezultatele câtorva tipuri de interpretare. Racul înseamnă un lucru dintr-un anumit punct de vedere şi alt lucru din alt punct de vedere. Acest fapt justifică prezenta noastră atitudine, care ţinteşte spre o clarificare şi clasificare a semnificaţiilor. Se poate încerca interpretarea semnelor zodiacului din mai multe puncte de vedere, fiecare oferind o tendinţă particulară de semnificaţii. Dar dacă nu se înţelege modul in care este produsă fiecare tendinţă şi logica producerii ei, apare confuzia.

Până acum ne-am referit la cea mai generală interpretare a zodiacului, bazată, pe cele patru momente fundamentale ale ciclului anual. Este evident că se recomandă o diferenţiere şi mai nuanţată; de fapt, este chiar necesară. Şi există două moduri esenţiale în care se poate face aceasta. Structura împătrită a semnelor „cardinale” (Berbec-Balanţă; Rac-Capricorn) ne oferă patru secţiuni de câte 90° fiecare. Fiecare secţiune poate fi împărţită în două subdiviziuni de 45° fiecare; sau în trei sub-secţiuni de 30° fiecare. Ultima procedură este cea obişnuită, dar îşi pierde mult din semnificaţie când nu este corelată cu prima procedură care, din nefericire, este foarte puţin înţeleasă.