Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Ca fapt al aplicaţiei astrologice practice, zodiacul, aşa cum îl folosim în lumea occidentală, trebuie să fie considerat ca şi „câmp magnetic” al Pământului, acesta fiind singurul mod de a ne justifica măsurătorile astrologice din perspectiva sistemului solar heliocentric-ştiinţific Aceasta este explicată foarte lucid în cartea lui Alan Leo, Răspândirea horoscopului, din care vom cita următoarele:

„Zodiacul pe care îl folosim este într-adevăr aura Pământului. Este o sferă sau un ovoid, ai cărei poli coincid cu polii eclipticii, iar mijlocul său, ori planul ecuatorial, este ecliptica.... Din motive până acum neexplicate, această sferă este polarizată într-o singură direcţie; adică, rămâne întotdeauna într-o singură poziţie, oricare ar fi locul Pământului pe orbita sa; în acest sens este comparabilă cu obişnuita busolă marinărească, al cărei cadran circular arată cu Polul lui Nord într-o singură direcţie. Această sferă este împărţită în douăsprezece părţi, ca bucăţile unei portocale, şi acestea constituie semnele zodiacului. Planul său ecuatorial este foarte important, pentru că el este cel pe care îl măsurăm în semne sau grade şi care determină poziţia zodiacală a planetei.

Este clar acum că, dacă această sferă sau aură rămâne constant „plutitoare” într-o singură poziţie, în timp ce Pământul se depla­sează in jurul Soarelui, razele solare vor trece succesiv prin fiecare semn. Dacă plasaţi o lampă în mijlocul unei mese şi daţi ocol mesei o singură dată, având întotdeauna în faţă un anumit colţ al camerei, razele de lumină vor străluci, pe rând, pe fiecare parte a capului - nas, obraz stâng, spatele capului, obraz drept ş.a.m.d. este lesne de înţeles că această „aură” nu se roteşte în fiecare zi odată cu rotaţia Pământului în jurul axei sale, ci că Pământul se învârteşte în interiorul ei, ca roata într-un giroscop”.

Cu alte cuvinte, această „aură” reprezintă colectivitatea întregului sistem solar in relaţie cu Pământul. Pământul se roteşte în interiorul ei, exact după cum orice individ se mişcă în interiorul propriului său mediu - mediu care, pentru individ, este colectivul, adică suma totală a relaţiilor pe care individul le poate experimenta. Zodiacul este mediul colectiv al Pământului şi, astfel, al omenirii ca întreg. Toate raporturile cosmice în care Pământul poate intra vreodată, toate radiaţiile exterioare care pot vreodată să penetreze atmosfera Pământului, şi astfel plămânii şi sângele oricărui organism care respiră pe Pământ - totul trebuie să treacă prin zodiac. În alt sens, zodiacul reprezintă placenta corpului embrionic al Pământului. Toate energiile constructoare care produc creşterea embrionului trebuie să treacă prin placentă. Placenta este zona formatoare, zona în, şi din care, energiile şi substanţele con­structoare ale macrocosmosului vitalizează microcosmosul, aşa cum energiile mamei vitalizează embrionul.

Întrucât razele solare şi cele planetare trec succesiv prin fiecare din semnele zodiacale, microcosmosul în creştere primeşte „hrană” sau stimulaţie - până când atinge, în final, starea de dezvoltare perfectă. Pământul nu este perfect dezvoltat, nici rasa umană. Astfel, an după an, Pământul, rasa umană şi toate celelalte specii de viaţă de pe acest glob primesc mai multă „substanţă cosmică”, mai multă „hrană macrocosmică” - substanţa însăşi a Ierarhiilor celeste din simbolismul ocult; Pâinea celestă şi Apele vieţii universale.

Se va vedea astfel că, în ultimă instanţă, nu contează dacă se spune că Pământul se roteşte în jurul Soarelui sau Soarele în jurul Pământului. În astrologie sunt trei factori cu care lucrăm: microcosmosul, macro-cosmosul şi relaţia dintre ele. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă particularul, universalul şi suma totală a agenţilor prin intermediul cărora universul devine focalizat ca un întreg organic particular. Suma totală a acestor agenţi constituie zodiacul. Şi, în ceea ce ne priveşte pe noi, ca oameni, întregul univers se roteşte în jurul nostru, exact după cum viaţa mamei se roteşte în Jurul copilului. Egoism? Nici pe departe; doar bun simţ. Ştiinţa modernă, în încercarea de a fi impersonală şi obiectivă, încă nu realizează faptul că, atunci când totul este spus şi făcut, ea este impersonală şi obiectivă doar în raport cu fiinţele umane individuale. Tot ce face ştiinţa este să ne ofere o cunoştinţă valabila pentru toţi oamenii de pe acest Pământ. Din punct de vedere filozofic, chiar practic vorbind, cunoaşterea ştiinţifică este total condiţionată şi limitată de graniţele Pământului. Pământul este ca un embrion în interiorul placentei. Embrionul poate şti doar în mod direct ce i se întâmplă, ce se petrece în jurul său şi aceasta în funcţie de viaţa din interiorul pântecului. Şi astfel, zodiacul este de fapt ceea ce teozofii numesc „Cercul de care nu se trece” al Pământului.

În terminologie ştiinţifică, cunoaşterea tuturor locuitorilor de pe Pământ este absolut limitată la ceea ce apare în câmpul magnetic al Pământului. Ei pot cunoaşte exteriorul numai prin tulburările din acest câmp magnetic. Cunoaştem despre Soare, planete şi stele, numai din efectele lor asupra câmpului magnetic al Pământului. Noi n-avem absolut nici un mijloc de a cunoaşte dacă razele stelelor nu sunt re­fractate regulat de câmpul magnetic al Pământului. Tot ce putem face este să măsurăm cu exactitate turbulenţele din acest câmp magnetic, sau „aura Pământului”. Nu există posibilitate filozofică sau teoretică de cunoaştere directă a ceea ce se află de fapt dincolo de graniţele acestui câmp. Putem şti doar „prin deducţie”. Cu alte cuvinte - pentru a folosi expresii pe care noua şcoală de idealişti le-a popularizat, în special printre fizicienii englezi - cunoaşterea noastră este valabilă doar în termenii „cadrului intelectual” pe care l-am adoptat. Acest „cadru”, care este probabil cea mai marc creaţie obiectivă a omului, se referă la el.

Ştiinţa modernă recunoaşte faptul că este „centrată pe om” - o inter­pretare a factorilor experimentaţi în mod colectiv, valabili în mod colectiv, pentru omenirea de pe Pământ.

Zodiacul simbolizează cadrul la care fiecare fenomen astronomic trebuie să se refere. Există astfel centrare pe om şi centrare pe Pământ. El reprezintă o abstractizare şi un simbol, exact după cum, în alegoria biblică, Oraşul Sfânt (cu cele douăsprezece porţi ale sale) reprezintă o abstracţiune şi un simbol. Zodiacul este peretele care separă toţi locuitorii de pe suprafaţa Pământului de univers. În mod simbolic, acest perete are douăsprezece porţi, douăsprezece semne zodiacale, douăsprezece canale prin care curge energia universală. Vorbim de „peretele” unui atom, dar înţelegem prin acesta doar limitele unui câmp magnetic; şi trimitem acum particule înalt-încărcate prin acest perete şi eliberăm, din „Oraşul Sfânt” al atomului, unul sau mai mulţi fotoni.

De ce vorbim despre „porţi” într-un „perete”? Din două motive: 1). Deoarece graniţele unui câmp magnetic diferenţiază destul de clar interiorul de exterior, pentru ca el să apară ca un perete solid. 2). pentru că energia, venind dinspre exterior spre interior şi de aici din nou spre exterior, poate intra sau ieşi doar în mase, numite în fizica modernă „cuante”. Acest fapt poate fi exprimat mai precis, şi totuşi simbolic, de conceptul de „porţi” - care se deschid şi închid în mod ritmic, ca valvele unei inimi.

Fapt este că zodiacul pe care îl folosim în astrologia modernă trebuie considerat ca ceva înconjurând Pământul, şi nicidecum ca o creaţie a Pământului, ca un glob care se roteşte. El este expresia relaţiei Pământ-univers şi, în mod mai particular, a relaţiei Pământ-Soare, căci această sferă postulată sau simbolică din jurul Pământului este evident orientată către ecliptică şi polul eclipticii. Nu participă la rotaţia axială a Pământului sau la înclinaţia axei acestuia. Astfel, ea este asemenea zodiacului ptolemeic - deoarece e văzută prin ochelarii astronomiei moderne. Este „sfera celestă” a astronomilor, dar limitată la vecinătatea Pământului, ca în fizica modernă.

Totuşi, mulţi astrologi - deseori de dragul simplităţii sau pentru că nu analizează atent temeiurile logice ale sistemului pe care-l folosesc - se referă la zodiac ca şi cum ar fi o vastă sferă centrată pe Soare şi care cuprinde întregul sistem solar. Există apoi unii care vorbesc In mod deliberat despre el ca de un „câmp magnetic al Soarelui”. Nu este, bineînţeles, nimic rău în această ultimă idee, numai că ea nu corespunde nici cu realitatea faptică, practică, nici cu ideea filozofică a zodiacului, în modul în care aplicăm astăzi termenul de „zodiac”.

Cea mai simplă ilustrare a afirmaţiilor de mai sus este conţinută în următorul fapt: dacă semnele zodiacale reprezintă o segmentare în douăsprezece părţi a spaţiului din jurul Soarelui, iar Pământul trece Printr-unul din aceste segmente în fiecare lună întrucât se roteşte în jurul Soarelui, atunci el rămâne în cursul lui aprilie, să spunem, în semnul Balanţei (şi Soarele apare astfel în Berbec). Dar dacă este aşa, Luna, care se roteşte în apropierea Pământului, rămâne în acest semn al Balanţei aproximativ la fel cât Pământul, adică o lună întreagă! Cu alte cuvinte, întreaga construcţie a astrologiei, aşa cum o folosim astăzi, se sfărâmă în bucăţi. Trebuie să ne gândim la un zodiac al Pământului prin care se mişcă Luna (zodiacul lunar din trecut, poate?); trebuie să renunţăm la ideea de planete retrograde. Cu alte cuvinte, trebuie să avem un nou cadru astrologie de referinţă. Ideea este totuşi atractivă pentru savantul astrolog. Din punctul nostru de vedere, el nu se potri­veşte cu principiile fundamentale ale simbolismului astrologie, căci implică ideea că putem, în mod legitim, să ne închipuim că ne aflăm, pe Soare şi că putem interpreta viaţa şi relaţiile planetare de acolo. Pentru noi, aceasta nu este, din punct de vedere filozofic, acceptabil.

În astrologie noi lucrăm cu interpretarea faptelor experienţei. Astfel, atât timp cât experimentăm în, şi prin, naşterea pământească şi a corpurilor condiţionate-pământesc, nu putem să ne asumăm punctul de vedere imaginar al unei fiinţe cu o naştere-solară sau cu un corp condiţionat-solar. Nu ştim nimic despre Soare, cu excepţia faptului că este un centru de radiaţii care ne influenţează. Numim acest centru „Soare”. Simbolic şi teoretic, totul lucrează de parcă Soarele ar fi ceea ce îl facem să fie. Noi îl experimentăm doar din punctul de vedere al Pământului. Şi, după cum am spus, astrologia lucrează cu fapte expe­rimentate, formulate semnificativ.

Nu contrazicem prin aceasta afirmaţiile anterioare. Putem accepta interpretarea ştiinţei moderne relativă la mişcările relative ale Soarelui şi planetelor, chiar dacă adoptăm atitudinea definită mai sus. Concepţia astronomică cu privire la sistemului solar este un sistem de interpretare a faptelor observate - unul foarte convenabil, iar din punct de vedere intelectual, minunat. Dar ceea ce contează pentru noi, sunt faptele. Pe baza acestor fapte, astronomia stabileşte un model al sistemului solar. Pe baza aceloraşi fapte, astrologia stabileşte un simbolism al interpretării vieţii. Amândouă sunt la fel de logice. Şi dacă prima pare a lucra mai precis decât ultima, aceasta se întâmplă deoarece ultima lucrează, cu un domeniu de viaţă care este mai precis în termeni de semnificaţie, decât în termeni de evenimente; un domeniu în care „principiul de nedeterminare” operează puternic.