Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Semnificaţia celor douăsprezece case

Considerând acum structura împărţită în douăsprezece a caselor, vom evoca ceea ce a fost scris în ultimul capitol referitor la axele orizontală şi verticală ale hărţii natale - orizontul şi meridianul. Ceea ce este dedesubtul axei orizontale, este făcut invizibil de către Pământ. Orice există dedesubtul Pământului, trebuie să ajungă la noi prin Pământ. Este tărâmul interior subiectiv. Ceea ce este deasupra, ajunge la noi prin aer. Este tărâmul exterior, obiectiv. Dacă există emanaţii, în primul caz ele ajung la noi prin picioare; în ultimul, în mare măsură prin cap (un important factor ocult). Aceasta explică de ce semnul zodiacal care simbolizează capul, Berbecul, se referă la începutul obiectivării, în timp ce Peştii, simbolizând picioarele, se referă la conştiinţa interioară subiectivă.

Originea semnificaţiilor caselor poate fi înţeleasă în două moduri, în primul, întreaga roată este considerată ca o structură statică care operează complet, dintr-o dată. Cele două axe menţionate mai sus reprezintă structura spaţiului, a spaţiului particular al nou-născutului. Ele formează crucea sa de încarnare. Este viaţa universală împărţită în patru părţi în spaţiu şi care, astfel, ia forma de fiinţă particulară. În, şi prin, acest cadru natura umană colectivă operează într-un mod particular, care caracterizează omul ca fiinţă individuală. Cele două axe împart harta în patru sferturi, numite în mod tradiţional Est-Nord, Nord-Vest, Vest-Sud, şi Sud-Est. Aceasta rezolvă semnificaţia ascen­dentului, a Imum Coeli (nadirul), a descendentului şi, respectiv, a mijlocului-cerului, căci în astrologie fiecare diviziune a spaţiului sau a timpului poartă semnificaţia punctului său de origine. Astfel, pătrarul de Est-Nord (primele trei case) poartă semnificaţia ascendentului, pătrarul de Sud-Est, pe aceea a mijlocului-cerului etc. Fiecare pătrar este împărţit în trei „case” secundare, pentru că fiecare lucrare a vieţii este esenţial întreită, incluzând acţiunea, reacţiunea şi rezultatul ambelor (fie conştiinţa, fie dezintegrarea) - de asemenea, şinele, non-sinele şi relaţia lor. Crucea individualităţii particulare generează la om patru moduri fundamentale de viaţă, patru operaţii fundamentale în procesul de existenţă ca individ. Acestea pot fi descrise (folosind terminologia lui C. G. Jung) ca: intuiţie, sentiment, senzaţie, gândire.

Dar casele ar trebui considerate, mai logic, asemenea cadranului unui ceas, ca o simplă proiecţie în spaţiu a unui set de indicatori (sau numerale) care înregistrează o mişcare periodică ce apare în mod real în timp. În acest caz, trebuie să ne imaginăm linia orizontului mişcându-se în sens opus direcţiei acelor ceasului. Cuspidele casei întâi şi casei a şaptea reprezintă poziţia orizontului aşa cum apare el de fapt la momentul primei respiraţii. Linia cuspidelor casei a doua şi casei a opta reprezintă poziţia orizontului două ore mai târziu; linia cuspidelor casei a treia şi casei a noua, poziţia orizontului patru ore mai târziu. Fiecare casă reprezintă un interval de două ore. Cuspidele casei dau poziţiile succesive ale ascendentului (jumătatea estică a orizontului) la fiecare două ore - tot aşa cum pe cadranul unui ceas se înşiră punctele pe care limba mică le va indica într-un interval de 12 ore. „Cadranul caselor” astrologice este un cadran de 24 de ore cu numai o singură limbă.

Vom înţelege semnificaţia acestei concepţii atunci când vom studia ciclul de 28 de ani al dezvoltării sinelui individual. Pentru moment însă, va fi mai simplu să considerăm casele ca o segmentare a spaţiului din jurul nou-născutului în douăsprezece secţiuni de 30 de grade, generate de cele două axe fundamentale, orizontul şi meridianul. Accentul trebuie pus aici pe aceste două axe. Cuspidele caselor intermediare pot fi calculate în diferite moduri, dar cu orizontul şi cu meridianul avem doi factori fundamentali ai fiinţei individuale din care derivă elementele secundare. Cele două axe reprezintă atunci ceea ce poate fi numit „cuadratura spaţiului” - crucea existenţei individuale.

Orizontul este linia conştientei Este aşa conform celei mai evidente logici a semnificaţiei simbolice; pentru că ea diferenţiază cele două tipuri fundamentale de conştientă. Deasupra orizontului este tot ce poate fi perceput cu simţurile; dedesubtul orizontului este domeniul acelei conştiente interioare, pe care Jung o numeşte pe drept „intuiţie”. Intuiţia este facultatea conştiinţei prin care percepem fapte interioare Senzaţia este conştienta non-sinelui, a altora. Deoarece ascendentul reprezintă punctul-germene al emisferei inferioare, el îşi asumă în mod necesar semnificaţia de conştientă de sine pură; descendentul, fiind punctul-germene al emisferei superioare, este simbolul conştientei faţă de alţii Astfel, intuiţia şi senzaţia sunt văzute ca doi factori comple­mentari, asociaţi respectiv cu Estul şi Vestul.

Omul devine conştient de propria sa existenţă ca »Eu”, printr-un proces interior care înseamnă intuiţie, în timp ce senzaţia este rezultatul unei conştiente a cauzelor exterioare, atribuite impresiilor simţurilor. O senzaţie adevărată nu este o simplă impresie, ci mai degrabă rezultatul combinaţiei unei impresii a simţurilor şi a con­ştiinţei noastre de sine. O placă fotografică primeşte impresii similare cu cele receptate de retina noastră; dar senzaţiile vizuale care corespund acestor impresii conţin, cu excepţia ultimei, propria noastră capacitate de a reacţiona la stimuli. Toate senzaţiile implică, de aceea, o relaţie între obiect şi subiect. Astfel, senzaţia este pe drept atribuită descen­dentului care, în mod tradiţional, guvernează problemele legate de relaţie, parteneriat, căsătorie etc.

Prin intuiţie devenim conştienţi de ceea ce suntem în mod esenţial. pe baza acestei conştiente - „Eu sunt asta şi asta” - începem să atribuim judecăţi imediate acelor schimbări pe care le experimentăm în interiorul psihicului nostru. Nu simţim - în mod spontan, instinctiv - ceva pentru, sau împotriva acestor schimbări. Apare astfel un nou mod de operare: sentimentul Din senzaţii şi din corelaţiile lor se naşte un nou proces: gândirea. Gândul este rezultatul senzaţiei, exact după cum sentimentul este rezultatul intuiţiei. Ceea ce era abstract ca şi conştientă intuitivă, devine concret ca sentiment. Ceea ce era vag, fugitiv, trecător ca senzaţie, devine fixat, relativ permanent, ca gând. Mai mult decât atât, ceea ce reprezintă o simplă problemă de conştiinţă devine o experienţă concretă, efectivă, având formă şi scop - adică semnificaţie. Sentimentele implică experienţă şi experienţa se mani­festă, fie ca sentiment (dacă baza sa este subiectivă), fie ca gând (dacă baza este obiectivă). A experimenta nu înseamnă în mod simplu a primi o impresie, ori a fi conştient de ceva, ci înseamnă a merge în adâncul lucrului (sau sinelui) şi a stabili semnificaţia acestuia prin sentiment sau prin gândire.

În felul acesta dobândim semnificaţia axei verticale, care se referă la experienţa concretă. Conştienta orizontală devine focalizată în punctele verticale ca experienţă concretă. Receptivul devine activ, după cum orizontul devine meridian. Axa orizontală care se referă la con­ştiinţă este, pentru a folosi un termen al lui Jung, iraţională; în timp ce axa verticală este asociată operaţiilor raţionale ale sinelui. Conştienta propriului sine sau a altora nu implică un proces raţional - este un fapt direct de viaţă. O impresie nu este raţională în sine. Ea doar este. Apoi, noi începem să raţionăm pe baza ei. Dacă este o experienţă interioară, îi atribuim o judecată imediată, ia început prin sentiment, Sentimentul nu este raţional în acelaşi mod în care este gândirea; totuşi, ambele au o valoare ca judecăţi pe baza cărora acţionăm ulte­rior, ca unii care acordă semnificaţii. Le putem astfel numi raţionale din cauza operaţiei particulare din conştiinţă pe care ele o implică. Trebuie totuşi să subliniem faptul că aceşti termeni sunt folosiţi conform sensului lor strict filozofic, şi nu cum sunt folosiţi în mod obişnuit, în vorbirea curentă.

Dacă dorim apoi să interpretăm, din punct de vedere psihologic, o hartă natală în care găsim Scorpionul ca ascendent, Taurul ca des­cendent, Leul în mijlocul cerului şi Vărsătorul în Imum Coeli, vom începe să tragem următoarele concluzii: intuiţia operează pe baza Scorpionului, iar nativul „se va găsi el însuşi” în mod natural, prin folosirea metodelor potrivite caracteristicilor Scorpionului. Aceste caracteristici ale Scorpionului îi vor furniza tot ce este mai bun deoarece, pentru el, cea mai naturală cale spre o deplină conştientă reprezintă ceea ce, în mod fundamental, este el. Prin sex, prin controlul energiilor vitale, printr-o eliberare fermă de putere, el va atinge deplina conştientă de sine. Acelaşi tip de raţionament s-ar aplica şi celor patru unghiuri.

Scopul astrologiei armonice este de a conduce oamenii la înţele­gerea întregii lor naturi şi fiinţe; realizare, corelare, integrare - şi astfel, sublimare. Este necesar apoi ca ea să permită persoanei a cărei hartă este analizată să facă lucrurile pe care - dacă instinctul său nu a fost frustrat de familie şi societate - le-ar fi făcut pur spontan. Semnul (şi gradul) zodiacului la cele patru unghiuri înfăţişează astfel calea naturală de împlinire a activităţii simbolizate şi este cel mai bun mijloc de a funcţiona pe cale intuitivă, prin sentimente sau gânduri, după caz. El reprezintă ceea ce omul, în mod esenţial, este - dar, în multe cazuri, ceea ce a fost distrus de existenţa socială şi intelectuală; indică astfel cum să se ajungă, dincolo de trăsăturile superficiale şi dobândite, la calităţile fundamentale care sunt cu adevărat ale fiinţei omeneşti.

Semnele zodiacului ne furnizează un set de douăsprezece caracte­ristici de viaţă, de calităţi ale fiinţei sau de atitudini faţă de viaţă - după cum dorim să le considerăm. Apărând în personalitatea oricărui individ particular, ele arătă calităţile care trebuie atribuite congenital variatelor facultăţi şi moduri de activitate ale persoanei. Ele revelează, ca să folosim un termen oriental, dharma acelei persoane. Dharma focului este să ardă, a tigrului să fie feroce, a omului născut cu o natură artistică să creeze etc. A citi unghiurile unei hărţi, înseamnă astfel a citi dharma completă a nativului.

Aceasta va fi suplimentată de o interpretare a semnelor pe cuspidele celorlalte case. Casele „succedante” (a doua, a cincia, a opta, a unspre­zecea) semnifică reacţia la acţiunea exprimată în casele „angulare” (prima, a cincia, a şaptea, a zecea). Acestea se pot referi fie la o reacţie pozitivă, fie la una negativă. Dacă reacţia este pozitivă, ce este semni­ficat în casa „angulară” devine consolidat şi focalizat prin intermediul limitărilor şi contrastelor. Dacă prima casă înseamnă conştienta sinelui, aceasta conştientă devine consolidată de limitările impuse de moştenirea trecută (fiziologică şi psihologică); sau, într-un stadiu ulterior, prin posesiunile de toate felurile. Dar, dacă reacţia este nega­tivă, atunci această moştenire sau aceste posesiuni înăbuşă conştiinţa sinelui, apăsând asupra intuiţiei Eu-lui „spiritual” cu toată inerţia materialismului.

Asemănător, casa a cincia poate să consolideze experienţele şi sentimentele reprezentate de casa a patra, ca de exemplu, căminul (casa a patra); sau, altfel, conţinuturile sale pot însemna pierderi în problemele specifice casei a patra, întrucât plăcerea şi speculaţia pot conduce la pierderea unei case. Prea multă plăcere smintită toceşte sentimentele, însă învăţătura şi exprimarea artistică sporesc şi foca­lizează aceste sentimente, forţându-le să se confrunte şi să dea formă materialelor implicate (copii sau materiale estetice - casa a cincia). Aceeaşi linie de gândire se aplică la interpretarea casei a opta (conso­lidarea sau pierderea puterii de relaţie) şi a casei a unsprezecea (consolidarea şi pierderea vieţii profesionale şi publice; prieteni sau speranţe himerice, care îndepărtează de la realitate).

În ce priveşte casele „cadenţe”, ne confruntăm fie cu rezultatul sau pierderea implicată în casele succedante, fie cu activităţile şi expresia modului psihologic de operare (angulare), după ce acesta a fost focalizat (succedante). Astfel, casa a treia simbolizează chestiunile care au de-a face cu activităţile exterioare unei moşteniri fizico-psihologice integrate. Substanţa corpului nostru devine cu adevărat a noastră prin sistemul nervos, care asociază şinele abstract celulelor rasiale moştenite. Aceste influenţe atavice ale casei a doua se manifestă în casa a treia ca fraţi şi surori, sau, mai degrabă, ca mod al nostru de a ne asocia cu ele. Fiecare tip posibil de legături intime (în propriul corp, sau în cercul familial, sau în zona atinsă de mici călătorii) este caracterizat aici. Pe de altă parte, dacă a doua casă înseamnă pierderea sinelui în natura atavică (sau în posesiunile obţinute în ciclurile ulterioare ale vieţii), atunci casa a treia înseamnă nevroză, gelozie familială, invidie şi, probabil, nebunie.

În casa a şasea noi culegem roadele unor servicii făcute celorlalţi, ca o consecinţă a unei case a cincia constructive; sau, altfel, boală, sau obligaţia de a-i servi pe ceilalţi, ca urmare a risipei şi îngăduinţei în probleme ca exprimarea de sine, educaţia de acasă etc. În casa a noua, pierderea senzaţiilor sau puterii de relaţie (moarte, faliment etc.) ne obligă să facem o „lungă excursie” peste graniţa ţării noastre... sau a acestui plan de existenţă. Dar în cazul în care casa relaţiei şi căsătoriei s-a dovedit pozitivă, noua putere pe care o obţinem din consolidarea oportunităţilor ivite din contactele umane, ne permite să ne extindem activităţile, fie prin excursii fizice, fie prin expansiunea mentală a conştiinţei. La descendent găsim indicele puterii noastre de senzaţie. Senzaţiile focalizate şi consolidate prin puterea care curge în sus prin coloana vertebrală (Scorpion-Kundalini) devin în final gânduri abstracte şi consonanţă religioasă cu ideile universale (Săgetător - casa a noua).

Casa a douăsprezecea semnifică, în mod negativ, dispariţia idea­lurilor şi speranţelor noastre sociale - introspecţia pentru descoperirea semnificaţiei vieţii. Închisoarea viselor şi iluziilor noastre ne ţine prizonieri până când ne manifestăm într-o nouă viziune. Sau ne obligă, în chip nelămurit, să intrăm într-un nou ciclu de sclavie. Sau altfel, ea semnifică capitolul final al unei perioade bine trăite şi de tranziţie către o nouă naştere, la un nivel mai înalt de personalitate, ale cărei temelii vor fi fost munca noastră altruistă pentru societate şi pentru prietenii noştri, muncă inspirată de idealuri nobile şi generoase.

Diagrama următoare redă grafic afirmaţiile anterior şi îşi dovedeşte folosul prin faptul că face o paralelă între semnificaţiile convenţionale şi cele psihologic-filozofice ale caselor:

O astfel de schiţă a semnificaţiilor caselor nu epuizează totuşi posi­bilităţile de semnificaţie. Aceste posibilităţi sunt, de fapt, infinite, tot aşa cum posibilităţile aplicaţiilor oricărei formule algebrice complexe sunt, practic, infinite. Cel care înţelege cu adevărat semnificaţia reprezentării

DIAGRAMĂ³⁰