Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Planete care se referă la conştient

Vom analiza acum domeniul ego-ului particular, care este domeniul conştiinţei centrate în jurul realizării: „Eu sunt aceasta sau aceea”. Această realizare a „Eu”-lui conştient, şi anume că el este acea fiinţă Particulară şi nu alta, reprezintă primul factor fundamental din viaţa conştientă. Fiecare entitate vie trebuie mai întâi să fie ea însăşi ca formă unică definită. Acesta este aspectul lui Saturn. Apoi trebuie să se menţină, iar un asemenea factor de auto-menţinere se realizează Prin principiul compensator al acţiunii, care reprezintă temelia întregii vieţi organice. Acesta este aspectul lui Jupiter. În final, ea trebuie să se reproducă printr-un fel de acţiune creatoare care, din punct de vedere astrologie, se referă la Marte.

Aceste trei planete (Saturn-Jupiter-Marte) trebuie considerate ca cele trei planete pozitive sau „masculine”. Şi din motive pe care le vom analiza mai târziu, fac pereche cu alte trei planete, care sunt consi­derate ca negative, sau „feminine”, respectiv: Luna, Mercur şi Venus. Termenii „masculin” şi „feminin” nu sunt cei mai fericiţi. Ar fi mai bine să spunem că Saturn, Jupiter şi Marte iniţiază procese de viaţă. Ei acţionează ca agenţi cauzali, în timp ce Luna, Mercur şi Venus fixează şi însufleţesc, încheie sau aduc la rod aceleaşi procese. Vom considera, de aceea, aceste şase „planete ale conştientului” ca fiind trei perechi, fiecare pereche fiind legată cu una din cele trei operaţii fundamentale de viaţă mai sus menţionate. Motivul acestei proceduri va fi pe deplin explicat mai târziu pentru că a face acest lucru acum ar complica, în mod inutil, lucrurile.

Saturn-Lună: Saturn, în mitologia greacă, este guvernatorul Epocii de Aur, prima vârstă a copilăriei şi inocenţei. Se referă la primul proces prin care forţa vitală universală devine diferenţiată, limitată, particu­lară, devine celulă vie, germene iniţial. Un asemenea proces de diferen­ţiere este condiţia absolut necesară pentru existenţa individuală, adică existenţa ca entitate autonomă, separată. Tocmai de aceea Saturn simbolizează, din punct de vedere psihologic, acel proces care conduce la realizarea lui „Eu sunt”. Aceasta, totuşi, nu este o realizare simplă pe cât pare şi a părut multora. Astfel psihologul modern vorbeşte de „complexul ego-ului”, aşa cum a fost definit anterior: „un complex de reprezentări ce constituie centrul domeniului conştiinţei mele”³⁴.

În interiorul „domeniului conştiinţei” curge viaţa; cu alte cuvinte, au loc schimbări, energia este eliberată în acţiuni şi reacţiuni. Această „energie psihică”, care este conţinută şi operează în domeniul conştiinţei mele (în interiorul graniţelor ego-ului meu, exprimat, în mod simbolic, de Saturn), este reprezentată din punct de vedere astrologie, de către Lună. Luna reprezintă acea porţiune a Soarelui care este împrejmuită de Saturn - dacă o asemenea propoziţie caracteristică astronomiei poate fi îngăduită. Reprezintă acea porţiune a energiei vitale a fiinţei complete de care eu sunt conştient ca de mine însumi, ca ego conştient care sunt eu. Saturn se referă la structura abstractă a acestui ego. Luna toarnă în această structură „energie psihică” - şi rezultatul este o entitate conştientă, o entitate particulară vie. De aceea relaţia Saturn-Lună este relaţia: formă-spre-energie. Forma condiţionează energia, există deci cu adevărat o acţiune reciprocă profundă, care este prea complexă spre a fi discutată într-o succintă trecere în revistă.

Jupiter-Mercur. Jupiter este un simbol mult mai misterios decât par să creadă cei mai mulţi astrologi. Reputaţia sa ca semn de noroc pur nu pare a rezista testului analizei psihologice deşi, într-un sens abstract şi ultim, procesul pe care îl simbolizează conduce întotdeauna la o creştere şi la o expansiune a conştiinţei - dar din când în când, prin chinuri groaznice. Jupiter este, în mod obişnuit opus lui Saturn, deoarece expansiunea este opusă contracţiei. Saturn diferenţiază entitatea particulară de matricea universală de viaţă. Jupiter aduce ego-ului încătuşat ceea ce îi va putea compensa unilateralitatea, făcându-l astfel din nou întreg şi universal.

Funcţia lui Jupiter poate fi cel mai bine exprimată în psihologia practică (sau analitică) prin termenul de „compensare”. Caracterul auto-compensator al psihicului, ca organism, a fost menţionat în capitolul dedicat psihologiei analitice. Jupiter se referă astfel la anima şi animus din teoria lui Jung. Dar el semnifică mai mult - reprezintă funcţia de compensare în toate aspectele posibile. Marc Edmund Jones defineşte Jupiter ca „punctul de precipitare al sufletului - la ieşirea din el însuşi - către viaţa tangibilă şi fiinţa definită”. El arată „punctul de exprimare al adevăratei personalităţi, sau scopul încarnării”. Aceasta înseamnă totodată „compensaţie” în sens metafizic, căci sufletul poate fi privit ca ceva ce luptă continuu pentru armonizare şi integrare şi al cărui „scop este încarnarea”, ca neutralizare a dizarmoniilor şi eşecurilor din trecut - pentru a stabili armonia la un nivel deplin conştient.

Jupiter reprezintă astfel puterea de acţiune justă din noi, vocea adevăratului nostru destin. Ego-ul nostru conştient (Saturn-Luna) este rezultatul trecutului nostru, sinteza limitărilor şi ancestralităţii noastre. Reprezintă prezentul, ca suma totală a trecutului, însă Jupiter reprezintă viitorul, trăgând acest prezent înainte. Este destinul care trebuie să fie al nostru, destinul care ne va compensa insuficienţele şi pe care, realizându-l, vom deveni întregi. Sufletul şi ego-ul sunt cei doi poli ai unei realităţi care operează prin compensare. Astfel, pentru o conştiinţă masculină, sufletul, dacă este proiectat ca o imagine, este, în mod normal, o femeie - Muza, Eternul Feminin care ne trage înainte etc. Pentru o conştiinţă feminină, sufletul este eroul, imaginea christică, Adonai, Sigfried Victoriosul etc. Este întotdeauna ceea ce ne finalizează, ceea ce ne face întregi. Reprezintă, de asemenea, pentru cel credincios, Dumnezeul încarnat, Salvatorul, învăţătorul spiritual sau guru: acel personaj divin care vine la noi ca reprezentant al Totalităţii, oricum ne-am imagina noi această totalitate. De aceea, Jupiter reprezintă calea lui Dumnezeu înspre oameni. Este religie. Este ceremonie. Este, de asemenea, Regele, ca simbol al totalităţii în Stat; el, a cărui justiţie şi putere (în mod ideal) compensează slăbiciunea şi eşecurile cetăţenilor, într-un stat democratic el reprezintă Constituţia.

Mercur face operativă funcţia lui Jupiter. Şi, de aceea, reprezintă inteligenţa, vehiculul sufletului. Dar vai! Un vehicul care dă adesea la o Parte Personajul divin pe care îl poartă şi fuge cuprins de amoc, mânat de toanele Lunii sau dominat de puterea cristalizator-separativă a lui Saturn, Mercur, ca şi guvernator al sistemului nervos, aduce senzaţii ego-ului, pentru ca ego-ul să poată învăţa lecţia relaţiei cu obiectele lumii înconjurătoare. El unifică reacţiile corpului. Este slujitorul lui Zeus-Jupiter - dar, adesea, un mesager fără valoare şi un hoţ. Luna, polul feminin al lui Saturn, are toane şi se schimbă în mod constant. Mercur, care păstrează o relaţie similară faţă de Jupiter, este întot­deauna neobosit şi singur se modelează după obiectul senzaţiei sau al gândului. Yoga hindusă este în mare măsură, un sistem de concentrare prin intermediul căruia funcţia lui Jupiter supune funcţia lui Mercur.

Dacă Jupiter îşi asumă poziţia de Dumnezeu răzbunător; dacă nu există nici un alt mod de a contracara cristalizările lui Saturn-Mercur tinde probabil să devină în mod egal distructiv şi să spulbere perioa­dele lunare, pentru că Mercur este întotdeauna mai mult sau mai puţin ostil Lunii - dacă nu cumva Saturn a devenit subordonat acelor funcţii ale inconştientului pe care le vom studia mai târziu.