Data ședinței: 2007-05-14 Titlul ședinței

Doamna Norica Nicolai:

Mulţumesc, domnule senator.

Şi noi sperăm.

Dau cuvântul domnului senator Petre Daea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Vă rog, domnule senator, aveţi cuvântul.

Domnul Petre Daea:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Cu aproximativ două luni de zile în urmă, în aceeaşi sală, la acelaşi pupitru, folosind aceleaşi mijloace de multiplicare a vocii, am intervenit cu discernământ, folosind cuvintele unui om care îşi aşterne cu atenţie mintea, când nevoia o cere, solicitând Guvernului „să intervină pentru a preveni în parte situaţia deosebit de grea din agricultură.”, spuneam atunci, folosindu-mă de informaţiile pe care lumea ştiinţei reuşeşte să le plaseze în universul realităţii, că anul 2007 va fi un an extraordinar de greu pentru agricultura ţării româneşti, evident, gândindu-mă concret la lipsa de apă în sol şi atmosferă.

Spuneam atunci, şi din nefericite, repet astăzi că România este încercată cum de-altfel mai avut din nefericire multe încercări, încercată de natură, dar şi de nepriceperea şi lipsa de acţiune a unora.

Ca soluţie, degajam din puţinele mele cunoştinţe despre agricultură în cei 33 de ani, că ar fi bine, la nivelul Guvernului, să se realizeze un colectiv care să gestioneze această stare de fapt. Am rugat şi am şi intervenit. Spre cinstea actualului ministru Traian Remeş şi spre fericirea mea, ca om care văd cu ochiul specialistului suferinţa plantei, în judeţele Dolj şi Olt şi în tot sudul ţării, începând de la Turnu – Severin până în Dobrogea, situaţia este îngrijorătoare. Este îngrijorătoare şi din nefericire, până la această dată nu văd acţiuni concrete care să atenueze starea de fapt şi să reducă efectele negative uşor de întrezărit, dar la această dată, greu de evaluat.

De aceea, astăzi am socotit necesar să intervin când vâltoarea politică şi tensiunea în domeniu creează tot felul de preocupări, care mai de care cu sorţi de izbândă, dar în acest domeniu preocuparea se lasă aşteptată.

Stimaţi colegi, am trecut în anul 2002 – 2003, prin momente extrem de grele datorită faptului că în iarnă îngheţul a calamitat total o jumătate de milion de hectare care au fost cultivate în România.

Seceta apoi şi-a luat parte de contribuţie, afectând peste un milion cinci sute de mii de hectare. Ne-am confruntat, din nefericire, cu asemenea stare de fapt, dar nu am rămas indiferenţi.

Se cunoaşte foarte bine faptul că atunci Guvernul Adrian Năstase, conştientizând starea de fapt, a pus în mişcare mecanismele economice şi administrative care au făcut posibilă pornirea sistemului de irigaţii pe aproape un milion cinci sute de hectare. Nu a fost un moft al cuiva, nu a fost o dorinţă a vreunei persoane sau a vreunui Guvern ca să-şi pună semnătura preocupării pe un sistem de irigaţii destul de criticat.

A fost nevoia de intervenţie şi dorinţa de rezolvare a problemei. Aşa s-a făcut că în plină criză de apă în sol şi atmosferă s-a reuşit, în anumite zone ale ţării, să smulgem din ghearele secetei culturi care erau sortite pieirii.

Aşa s-a făcut ca urmare a intervenţiei Guvernului, prin alocarea de sume în vederea stimulării producerii şi depozitării seminţei, să salvăm cultura pentru anul următor.

În perioadă de secetă, se ştie foarte bine, de nevoi, cei care te văd şi te ascultă cu interesul lor, şi nu al nostru, caută, de regulă, şi alte defecţiuni în sistem pe care să le speculeze şi să le folosească în favoarea lor. Pe-atunci am făcut cu greu faţă concurenţilor din Ucraina, care afectaţi fiind de secetă căutau, ca urmare a intereselor pe care o manifestau pentru agricultură şi pentru viitorul acesteia în ţara lor, şi bine făceau, căutau sămânţă în România.

Dacă atunci am putut face faţă unei asemenea conjuncturi în care seceta ne-a pus pe masa de lucru preocuparea tuturor şi acţiunea fiecăruia, făcând posibil salvarea seminţelor, pentru ca în 2004 să însămânţăm la timp şi în bune condiţiuni realizând cea mai mare producţie medie de grâu din istoria ţării şi peste 24 milioane de tone de cereale pentru 2004; dacă am putut atunci este întrebarea unui om care se străduieşte să gândească acolo unde este în stare să o facă şi care pune astăzi următoarea întrebare: suntem noi, astăzi, într-o situaţie dificilă şi suntem în stare să-i facem faţă?

Răspunsul categoric este: da!

Este o situaţie dificilă şi căreia trebuie să-i facem faţă.

De aceea, am intervenit în Senatul României pentru a relua intenţia, gândurile noastre, îndemnurile noastre justificate de îngrijorarea de care vorbeam, de acum două luni de zile, făcând un apel la primul-ministru al Guvernului, la ministrul agriculturii, la Guvern, în întregul lui, să intervină urgent, până nu este prea târziu.

Sigur, mulţi aşteaptă ploaia, aşteaptă şi legi şi – iată – colegii, unii mai inventivi, declanşarea acestui fenomen natural. Dar vă spune un copil de ţăran că aşteptaţi degeaba, iar strădania noastră trebuie să fie în muncă şi în acţiuni concrete, nu cum este acum, în nepăsare, din nefericire, şi în aşteptarea unui fenomen natural.

Stimaţi colegi, toţi, cei din sală, îşi doresc să fie mai bine, toţi, cei din sală, îşi doresc ca românii să aibă mâncare, dar toţi, din sală, trebuie să-i ceară Guvernului să-şi facă datoria în acest domeniu, pentru că are şi pârghiile, şi obligaţiile necesare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulţumesc şi eu.

Aţi depăşit într-o manieră pozitivă dificultatea de a lua cuvântul după domnul vicepreşedinte Corneliu Vadim Tudor.

Dau cuvântul domnului senator Adrian Păunescu, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, pentru a susţine declaraţia politică.

Domnul Gheorghe Viorel Dumitrescu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor senatori,

Campania susţinută de Preşedintele suspendat al României pentru desfăşurarea referendumului din 19 mai 2007 a depăşit cu mult prea mult limitele unei conduite electorale rezonabile, morale şi legale.

Acţiunile preşedintelui suspendat de o largă majoritate a Parlamentului se înscriu, pe de o parte, pe o linie de sfidare a legislaţiei electorale, penale şi constituţionale, iar pe de altă parte, militează pentru destabilizarea celor mai importante instituţii ce reprezintă esenţa democraţiei: Parlamentul şi partidele politice. Că modul în care a înţeles domnul Traian Băsescu să-şi facă cunoscut punctul de vedere excede cadrul legal o dovedeşte şi hotărârea Biroului Electoral Central, care, asistând la adevărate tentative de disoluţie a autorităţii, a înţeles să pronunţe o hotărâre prin care să interzică cu desăvârşire atacurile acestuia la adresa Parlamentului.

Permiteţi-mi să reiau una din manifestările destabilizatoare ale Preşedintelui suspendat al României, făcută la Constanţa – citez - ,,Prin votul nostru din 2008, să-i aruncăm pe cei 322 peste balconul Parlamentului şi să-i trimitem acasă” a spus Traian Băsescu.

Componenta preponderentă a acestui mesaj se referă la instigarea populaţiei care, nu neapărat prin vot, să procedeze la disoluţia reprezentanţilor a aproximativ cinci milioane de cetăţeni ai României. Această afirmaţie devine cu atât mai gravă, cu cât este făcută de la înălţimea funcţiei unui şef de stat.

O asemenea comportare şi care a ieşit mai mult în evidenţă la mitingul de la Iaşi, din 13 mai 2007, nu este departe de a califica acţiunile întreprinse ca o propagandă în favoarea statului totalitar, ceea ce îndeosebi o demonstrează atacurile repetate la adresa celor care 322 de parlamentari, care au îndrăznit să-l suspende din funcţie pe preşedintele statului.

Atitudinile, manifestările preşedintelui suspendat nu sunt departe de conţinutul dispoziţiilor cuprinse şi în Codul penal, potrivit cărora propaganda în favoarea instaurării unui stat totalitar, ca şi iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea de acţiuni care pot pune în pericol ordinea constituţională, ca şi fapta de a îndemna publicul la săvârşirea unor asemenea fapte sunt supuse sancţiunilor Codului penal.

Că preşedintele a încălcat în mod repetat Constituţia României o arată şi alte susţineri, cu care cea de mai sus se coroborează, şi anume, ,,PSD, PC, UDMR, PNL au un singur crez: furtul. Aceştia sunt oligarhii”.

Apreciem că mesaje prin care se încearcă demonizarea unor clase sociale şi învrăjbirea populaţiei a reprezentat apanajul celor mai negre perioade ale istoriei şi în nici un caz nu pot fi permise într-un stat democratic, membru al marii familii europene.

Apariţiile actualului Preşedinte suspendat al României se regăsesc în mai multe din discursurile acestuia, din care vă readuc în atenţie pe acela că ,,le voi arăta cine este stăpânul” şi în limba engleză ,,eu am întotdeauna dreptate”.

A clama în anul 2007 şi a revendica titlul total dezonorant ,,de stăpân” înseamnă cea mai profundă dovadă de îndepărtare de la principiile constituţionale.

A relua în limba engleză, pentru presa internaţională, parafrazarea simbolului fascist ,,Mussolini sempre a ratione” reprezintă o gravă încălcare a Constituţiei şi trădează faptul că Traian Băsescu îşi foloseşte calitatea de preşedinte în scopuri care reprezintă adevărate tentative de disoluţie a actualei ordini constituţionale şi instaurarea unui regim, în care disputele politice se rezolvă prin mijloace dictatoriale, în care există stăpâni şi slugi, şi unde cu nesocotirea legilor, stăpânul are întotdeauna dreptate.

Care sunt acele texte din Constituţie care au fost încălcate de preşedintele suspendat Traian Băsescu?

Numai dacă mă refer la art. 86 din Constituţie - prin aceea că nu a consultat partidele, la art. 84 - prin aceea că a manifestat partizanat politic, la art. 87 - prin aceea că a participat neinvitat şi în afara cadrului legal la sesiunile Guvernului, a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat – prin aceea că a cerut Parchetului redeschiderea unor dosare, a refuzat, contrar Constituţiei, să numească ministrul de externe al României.

Pentru economia discursului am evidenţiat câteva dintre aceste articole încălcate, deoarece puţine sunt articolele pe care nu le-a încălcat.

Apelez la conştiinţa şi vigilenţa ce vă incumbă, atât prin prisma mandatelor pe care le-aţi dobândit, dar şi prin aceea de cetăţeni responsabili ai României, care trebuie să apărăm valorile ce caracterizează democraţia şi să dăm un avertisment clar că persoanele cu asemenea aspiraţii sunt indezirabile pentru ţara şi poporul român, şi trebuie să se constituie semnale de alarmă pentru a preîntâmpina un atentat la libertate, pluralismul politic şi democraţie, măcar pentru a nu întina memoria celor ce s-au sacrificat pentru aceste idealuri.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Adrian Păunescu:

Ceea ce aş vrea eu să spun, astăzi, este, într-un anumit fel, o parte din refrenul, pe care l-am tot intonat în faţa dumneavoastră, şi anume, pledoaria pentru valori. În martie, atrăgeam atenţia asupra felului criminal în care nişte ziare perverse, nişte ziare ticăloase, nişte ziare stipendiate partizan atacă pe marele om de cultură şi creator, care a fost Octavian Paler. Atunci el era în viaţă.

Pentru că Octavian Paler devenise un critic aspru al preşedintelui în curs, aşa cum fusese un critic acerb al preşedintelui Ion Iliescu şi al preşedintelui Emil Constantinescu - dar reacţiile faţă de acea atitudine a lui Octavian Paler erau pozitive - acum, Paler devenise „bătrânul activist comunist”.

Sigur că se poate spune orice despre oricine, dar există şi un anumit bun simţ care ar trebui să-i oprească pe nemernici să lovească într-un om pe care vârsta, în mod vădit, îl împingea spre sfârşit.

Am protestat, acum două luni şi ceva, împotriva acestui tratament la adresa lui Paler, cum am protestat şi împotriva faptului că un mare cântăreţ ca Dan Iordăchescu, o mare interpretă cum este Tatiana Stepa, un mare

grup de intelectuali, care nu fac politică prezidenţială, se află în pericol, scriitorul George Bălăiţă fiind, el însuşi, ameninţat cu darea afară din casă, şi-mi amintesc şi protestul mai vechi al colegului senator Corneliu Vadim Tudor împotriva felului în care a fost tratat marele actor George Constantin, care a şi murit din aceasta. A murit, tot sub teroarea unei anumite intoxicări a opiniei publice, marele medic care a fost Dorin Hociotă, vinovat de a fi fost cel mai bun în meseria lui, pentru că, evident, preşedintele Ceauşescu nu-şi putea alege un medic după dosar, ci după fapte, şi Dorin Hociotă a fost terorizat şi şantajat, ca şi mulţi alţi intelectuali.

În ce mă priveşte, încă nu am murit şi nici nu cred că moartea mai e o soluţie în momentul acesta, deşi sunt ţinta, ca şi alţii din această sală, ca şi alţii din zona intelectuală, din zona publică, a unor campanii mizerabile. Acum, de curând, mi s-au scos nişte scrisori din 1982, către Nicolae Ceauşescu, în care-i spuneam că „l-am iubit, îl iubesc şi îl voi iubi şi nici nu am altă cale”.

Eu, însă, în scrisoarea aceasta, nu voiam să-l cuceresc pe Nicolae Ceauşescu pentru a face nişte copii împreună cu el! Eu aveam de apărat nişte oameni, nişte idei şi încercam să-l conving că – o să vedeţi dacă o să se publice scrisoarea adevărată – „vigilenţii de ocazie îl intoxică şi-l depărtează de oameni …”

Aş ruga să fie puţină linişte, doamnă preşedinte!

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Mie mi se pare o impietate.

Colegul Puiu Haşotti vrea să ieşim din registrul serios şi mă provoacă la glumă. El zice că şi Băsescu îi dă lui Liiceanu. De fapt, i-au dat toţi lui Liiceanu, pentru că, în 1990, Liiceanu a furat, cu două degete delicate – să te ferească Dumnezeu de modul cum fură unii din Societatea Civilă – a furat Editura Politică. Dumneavoastră n-aţi lucrat în Casa Scânteii, cum am lucrat eu la România Liberă şi la Agerpres. Ştiţi ce bogăţii erau la Editura Politică? Numai candelabre de cristal, numai marmură albă şi verde de Ruşchiţa, numai pluşuri şi catifele, peste 3 milioane valoare şi Andrei Pleşu i le-a făcut cadou lui Gabriel Liiceanu şi acum i se mai promit tot felul de ştergeri şi reeşalonări de datorii şi o funcţie de ambasador, de aceea lustruieşte clanţa la vila conspirativă a domnului Traian Băsescu. Dar, mă rog, nu vreau să fac nici un atac la persoană, dar am fost toată viaţa mea un om drept. Voltaire spunea că: „Prima datorie a omului este să fie drept”.

Ce vă costă, doamnelor şi domnilor, să spuneţi adevărul? De ce zăpăciţi de cap tânăra generaţie? De ce faceţi acest efort de upside down, cu fundul în sus şi viceversa, că nu păcăliţi pe nimeni! Până la urmă, adevărul tot iese la iveală.

S-a vorbit de Nero, aici. Poate să semene cu Nero, care spunea: „Dacă poporul roman ar avea un singur gât, l-aş tăia dintr-o lovitură.” Cam asta ar vrea să facă domnul Traian Băsescu. Vrea să comaseze, să adune toată puterea acestui stat în mâinile tremurânde ale domniei sale, că aţi văzut bine că se ţine de microfoane când vorbeşte – îi dorim sănătate – dar atunci să nu mai vorbim de democraţie, atunci să schimbăm şi Declaraţia universală a drepturilor omului, să proclamăm naşterea unui om providenţial care ţine loc şi de preşedinte, şi de Parlament, şi de Guvern, şi de servicii secrete, şi de Curte Supremă de Justiţie, şi de Curte de Conturi şi aşa mai departe.

Ce-or vorbi cei din Societatea civilă cu domnul Traian Băsescu? Cumva despre Platon, despre Aristotel, despre Heideger, despre Mircea Eliade pe care el îl confundă cu fratele lui, Mircea Băsescu. Hai să fim serioşi! Sunt bani grei la mijloc. Este o şmecherie, aici, ce nu s-a pomenit.

O să mă apropii de sfârşit, stimată doamnă colegă Norica Nicolai, şi să vă spun care este regretul meu.

Astăzi, ar fi trebuit să se vorbească în Senat şi, eventual, să se voteze, după un vot covârşitor favorabil în comisiile reunite, Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, acea Lege a protejării patrimoniului naţional, cu aplicare directă la patrimoniul evreiesc.

Au bătut la multe uşi evrei români din Israel, din Europa şi din America. Până la urmă, au ajuns la „antisemitul de serviciu” Vadim Tudor şi uite că numai eu i-am ajutat, pentru că am fost impresionat de imaginile pe care mi le-au prezentat. În mai multe localităţi, în special din Transilvania, pasc caii, trec căruţele trase de boi, dintr-o piatră funerară a unui cimitir evreiesc vechi de mai bine de 200 de ani s-a făcut un closet în fundul curţii. Numai vorbesc de pietre tombale sparte, numai vorbesc de debandada care este acolo şi de fraudele, de afacerile care se fac.

Şi atunci am făcut acest proiect de lege, pentru că nu mi-ar plăcea şi n-aş dormi liniştit dacă aş ştii că părinţii mei pot fi îngropaţi acolo, că peste trupurile lor trec animalele şi pasc. Indiferent de religie, avem acelaşi Dumnezeu. Şi mă simt dator să-i apăr de evrei, despre care Liviu Rebreanu scria în jurnalul său: „Evreii sunt sarea pământului”. Nu vreau, iarăşi, să fim arătaţi cu degetul, nu vreau, iarăşi, un bezmetic sau un provocator să deseneze o zvastică pe zidul unui templu coral sau a unei sinagoge şi să se spună: „Ia uite, românii sunt antisemiţi”. Nu, doamnelor şi domnilor, românii nu pot să fie antisemiţi, chiar şi numai pentru faptul că Ştefan cel Mare a avut un medic evreu, chiar şi numai pentru faptul că, la 1877, au murit pentru independenţa României şi militari, şi ofiţeri evrei, chiar şi numai pentru faptul că, în ambele războaie mondiale din veacul XX au murit evrei.

Da, trebuie să-i protejăm şi am cerut să fie părtaşi în această operaţiune de protecţie şi de conservare şi evreii care dau banii, evreii din America, din Europa, din Israel. Cine ce are de ascuns?

Din fericire, chiar şi colegii de la UDMR, Peter Eckstein Kovacs şi Gyorgy Frunda, au votat favorabil sau chiar m-au ajutat. Gyorgy Frunda a făcut un amendament mai mult decât salutar şi a fost adoptat acel proiect legislativ al meu, de către cele două comisii reunite, cu 13 voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă. Acum, ar fi trebuit să fiu aici şi să argumentez această lege, şi să votăm, dar tare mă tem că nu avem cvorum şi trece şi sesiunea aceasta parlamentară şi iar vom fi arătaţi cu degetul, şi iar vor fi plângeri de peste ocean, şi pot să spun că evreimea mondială este cel mai delicat senzor. Se pot întâmpla multe cataclisme în lume – şi Răzvan ştie bine despre ce vorbesc – dar, dacă se întâmplă o disfuncţionalitate sau un necaz de genul acesta, el, poporul Bibliei, numit poporul ales, nu pentru că ar avea mai mult talent decât nemţii, francezii, italienii, spaniolii, englezii, românii, ci pentru că Dumnezeu l-a ales ca să propage cuvântul Bibliei, Cartea Sfântă. Cuvine-se a mulţumi acestui neam, care ne-a adus până aici, după mii de ani, această Constituţie a planetei, acest tratat de morală, tratat de estetică, tot ce vreţi găsiţi în Biblie. Acest popor are dreptul să protesteze şi sunt vinovaţi cei care nu pot să îi apere ultimele vestigii din locul unde a trăit în diaspora, pentru că acesta poate este cel mai plauzibil şi mai veridic semn al existenţei Lui Dumnezeu, faptul că, după 2000 de ani, după o diasporă, după o rătăcire prin lumea largă de două milenii, poporul Bibliei s-a întors acasă … Israel, în Ierusalimul fondat drept capitala statului de către marele rege David.

Îmi pare rău, o să aprecieze distinsul prezidiu dacă avem cvorum, să supunem dezbaterii această lege, dacă riscăm. Mai bine să o amânăm pentru altă dată. Voi trage concluzia… după câteva dialoguri pe care le-am avut cu oameni din străinătate şi, iată, distinsul membru de onoare al Academiei Române, Eugen Mihăescu, senator PRM de Bucureşti, şi membru al Parlamentului European, s-a întors, Ilie Ilaşcu s-a întors şi el de pe drumurile europene, cum ar fi zis Aristide Buhoiu, îmi confirmă că străinătatea nu înţelege ce se întâmplă în România? De ce starea asta de spirit? De ce oameni, care, până acum, îşi dădeau mâinile şi conlucrau, încep să participe la mitinguri şi la demonstraţii de o violenţă ieşită din comun. Martor îmi este Bunul Dumnezeu că nu am fost, până acum, la nici un fel de miting şi la nici un fel de demonstraţie, iar aceasta se poate confirma. M-am tot rugat la Cel de Sus să le dea minte, măcar în al 11-lea ceas, cum zice Apostolul Pavel, dar ce aud că s-a întâmplat ieri la Iaşi, ce s-a întâmplat la Timişoara, s-au plâns nişte senatori liberali, aud că şi parlamentarii PD se plâng că nu li se permite accesul la nu ştiu ce conferinţe de presă. Tot ce se poate, dar de ce trebuie să ajungem la această scindare, la această falie naţională? Pentru că domnul Băsescu nu poate să lucreze şi să trăiască între oameni. I-am întins mâna de atâtea ori, nu cum a greşit colegul mai tânăr, Mircea Geoană, în direct, ieri, de la Iaşi, de a trebuit Biroul de presă să dea o precizare. Nu PRM l-a votat pe Traian Băsescu. Eu am spus, încă dintre cele două tururi de scrutin, că, în primul tur a fost o mare fraudă electorală şi că cer membrilor şi simpatizanţilor PRM să boicoteze al doilea tur, să nu se prezinte la vot, dar situaţia devenise atât de exasperantă că românii ar fi votat cu oricine, şi cu fratele lui Râmaru, numai să scape de o anumită camarilă lacomă. Au ei românii o slabă memorie a răului, dar nici chiar aşa, şi ştim bine cine a greşit în acea perioadă.

Bun. Vreau, în încheiere, să spun că, dacă nu ne pasă de noi, nu ne pasă de înaintaşi, măcar să ne pese de generaţiile care vin, măcar să ne pese de aceşti elevi şi studenţi, tineri, în general, care vor să înţeleagă pe viu ce înseamnă politica aşa-zis democratică, cine o face, de ce nu e pace în ţară, de ce e seceta asta devastatoare, de ce nu vom avea, în curând pâine, de ce, iarăşi, vom importa pâine şi alte alimente cu bani, pe care nu-i avem? Pentru că a depăşit datoria publică externă a României, 40 de miliarde euro. Cât vom mai merge în felul acesta? Voi încheia, spunând, repetând, un vers al lui Friedrich Schiller, chirurg militar, poet, dramaturg şi prieten al marelui Goethe, Schiller spunea: „Cu prostia, înşişi zeii se luptă în zadar”. Avem de-a face, din păcate, cu dictatura prostiei. Înţeleg, oamenii providenţiali din istoria politicii româneşti mai scriau nişte cărţi, mai aveau contribuţii la civilizaţia naţională şi universală, dar, acum, vedem oameni care cad direct în cap la „Antena 1” şi se scoală şi sunt buimaci, nu ştiu încotro s-o ia şi ăştia conduc România. Să le fie ruşine! Şi uite aşa se face o dictatură, din păcate, dar nu din vina noastră. Vă mulţumim. (aplauze)

Doamna Norica Nicolai:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator.

Dau cuvântul domnului senator Viorel Dumitrescu din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, pentru a susţine o declaraţie politică.

Vă rog, domnule senator.

Doamna Norica Nicolae:

Domnule senator, cu toată consideraţia v-aş ruga să vă apropiaţi de finalul declaraţiei dumneavoastră.

Domul Adrian Păunescu:

Doamnă preşedintă de şedinţă, mă apropii cu toată sfiala de finalul cuvântului meu.

Aş vrea să închei cu reamintirea faptului că printre noi au trăit oameni extraordinari, şi că au fost oameni extraordinari o dovedeşte împrejurarea de a ni-i aminti atunci când avem nevoie măcar de întrebări, dacă nu şi de soluţii.

Sigur, v-aş spune , am mai spus o dată, dar e extraordinară o replică pe care, într-o carte pe care a scris-o ca gazetar şi scriitor tânăr, în 1970, Marin Preda spunea că tatăl său avea o replică (a pus-o şi într-o carte de proză), acesta fiind ţăran român din Câmpia Dunării, care venea la Bucureşti, iarna, pentru că la Bucureşti iarna era mai cald, între timp s-a produs egalizarea satului cu oraşul, e la fel de frig peste tot. Tatăl lui Marin Preda se trezea dimineaţa la trei, cam când se culca Marin Preda, iar Marin Preada îi striga de acolo, din camera lui, măi, culcă-te, măi, că e devreme. Tatăl său nu vorbea cu el, vorbea cu istoria şi întreba atunci, întrebarea continuă

să zguduie palatele, cum ai să guvernezi dumneata fără opoziţie? E o întrebare care trebuie pusă şi azi, într-un moment istoric în care s-au auzit cele mai cumplite atacuri la adresa opoziţiei, şi la adresa adversităţii politice.

Acele ameninţări nedrepte, acele ameninţări imprudente, acele ameninţări într-adevăr dictatoriale, pe care le-am rezumat într-o strofă pe care o spun acum în încheiere.

Observăm că nu-i aici bărbatul,

Care o să cadă, n-o să cadă,

Alergând de-a lungul şi de-a latul,

Ca viteazul clasic din baladă,

Provocând delir şi debandadă,

Atât a asmuţit electoratul

Să ne arunce peste balustradă.

El e omul trist, în trista lume,

Care-şi poartă chiar porecla în nume. (Aplauze din sală)