Data şedinţei: 2005-02-28 Titlul şedinţei

Domnul Nicolae Şerban:

Nu. Cea mai scurtă declaraţie politică ar fi fost să vă invit afară, la o plimbare prin Bucureşti, şi acolo vedeam exact cum stăm cu guvernarea şi ce a înţeles doamna prefect Mantale – numită, într-o revistă politică, „Mantale – trei cazmale” – din guvernarea în Capitală.

(Discuţii în sală)

Dar, daţi-mi voie să vă spun, totuşi, declaraţia politică, pentru care m-am pregătit.

Doamnelor şi domnilor colegi, se împlinesc, astăzi, trei luni de când românii au fost chemaţi la urne şi de când s-au pronunţat cu privire la ofertele electorale ale candidaţilor. Pentru cei cu memoria mai scurtă, amintesc faptul că românii au votat, în primul rând, Uniunea Naţională P.S.D.+P.U.R., peste jumătate de milion de voturi, mai exact, vreo 550.000, separând Uniunea de următorul clasat, Alianţa „Dreptate şi Adevăr, P.N.L.-P.D.”. Subliniez faptul că românii au votat, prioritar, ofertele electorale, pentru a aminti şi preciza că Partidul Social Democrat este – şi astăzi – fidel aceleiaşi platforme politice, căreia românii i-au acordat prima lor opţiune. Sau, ca să vă fie mai clar, Alianţa „Dreptate şi Adevăr, P.N.L.-P.D.” nu a câştigat alegerile în 2004 şi nu a fost dorită de români la guvernare.

Cum a ajuns? Nu intru în detalii.

Că U.D.M.R. a aruncat la coş 4 ani de colaborare onestă şi decentă cu P.S.D., după o singură întâlnire de taină între preşedintele Uniunii şi noul preşedinte al României, e o problemă de caracter pentru cei care s-au răzgândit.

De asemenea, că P.U.R. a preferat să devină, citez din domnul Traian Băsescu, „o soluţie imorală”, este iarăşi o problemă de onestitate şi caracter pentru cei care s-au răzgândit. Să pretinzi, însă, că o astfel de formulă hibridă, bazată pe călcarea cuvântului, reprezintă voinţa electoratului român este o grosolană minciună, iar să pretinzi că ceea ce face actualul Guvern are girul populaţiei este de-a dreptul o imoralitate.

Românii nu au votat şi nu acceptă suita inimaginabilă de taxe şi impozite, inventate de actualul Guvern, pentru a acoperi deficitul de resurse bugetare, generat de ambiţia absurdă numită „cota unică de impozitare”. Nu s-a spus nimic, în campania electorală, de modificarea Codului muncii, de noi taxe şi impozite ori de majorarea unora existente.

Poate că actualii guvernanţi, conştienţi de faptul că promisiunile lor nu au fost convingătoare pentru electorat, nu se simt obligaţi să le respecte şi nici nu au mustrări de conştiinţă, pentru că fac lucruri pe care nu le-au spus.

Într-un recent bilanţ, Guvernul ne informează că, în primele două luni de activitate, a emis mai puţine ordonanţe decât Guvernul Năstase, în aceeaşi perioadă, că mai mulţi miniştri au răspuns în Parlament la întrebări şi interpelări şi că, în general, a fost mai cuminte şi mai devreme acasă decât Guvernul precedent.

Ce nu s-a spus se referă la condiţiile în care au pornit cele două cabinete: în 2001, România, după o guvernare P.N.Ţ.C.D., P.N.L., P.D., U.D.M.R., era în pragul colapsului economic şi social. După ce Emil Constantinescu se lăudase că a evitat bulgarizarea României, la începutul anului 2001, autorităţile de la Sofia cereau Uniunii Europene sprijin pentru a evita românizarea Bulgariei. Peste 36% din populaţia României trăia sub limita pragului de sărăcie, nu existau nici un fel de proiecte de investiţii în infrastructură, iar inflaţia şi şomajul atinseseră cotele maxime de după 1990. Corupţia era deja perfecţionată, instituţionalizată şi generalizată. Românii nu puteau călători în Occident fără umilinţa vizelor, iar integrarea în N.A.T.O. şi Uniunea Europeană erau simple deziderate, fără nici o perspectivă.

În 2005, Guvernul României, actualul, a plecat la drum într-un stat membru N.A.T.O., cu negocierile de integrare în Uniunea Europeană finalizate, cu un calendar precis al integrării, cu o inflaţie de sub 10%, care, ca şi rata şomajului, se află la cea mai mică valoare de după 1990, cu un ritm de creştere economică anuală peste media Uniunii Europene. Actualul Guvern a plecat la drum cu proiecte de investiţii pe termen mediu şi lung în infrastructură, pentru autostrăzi, şosele, comunicaţii, aducţiuni de apă şi gaze, locuinţe şi clădiri pentru educaţie.

De asemenea, legislaţia şi instituţiile necesare combaterii eficiente a corupţiei sunt la dispoziţia Guvernului. Românii călătoresc în Occident fără vize şi vin dintr-o ţară în care sărăcia a fost, totuşi, redusă la jumătate. Mai sunt încă multe de făcut, dar diferenţele între 2001 şi 2005 sunt evidente, chiar şi pentru cei mai rău-voitori.

Mai nou, actuala putere ne asigură că suntem încă în grafic cu calendarul integrării în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, e bine să ştim că actualul Guvern nu a făcut încă prostii atât de mari încât să pună în pericol cele stabilite în noiembrie şi decembrie 2004 de Guvernul Năstase, că nu a stricat atât de repede şi atât de grav reuşitele guvernării precedente. Să nu ne bucurăm, însă, prea devreme şi să nu subestimăm incompetenţa actualilor guvernanţi.

Am auzit, de mai multe ori, lamentările unor miniştri şi chiar ale primului-ministru în legătură cu moştenirea lăsată de Guvernul precedent. Gunoi sub preş şi bombe cu ceas sunt două din metaforele folosite de cei care îşi descoperă, mai nou, virtuţi de poeţi second hand.

Mesajul pentru asemenea lamentări este simplu: „Daţi-vă la o parte! Nu v-a cerut nimeni să experimentaţi guvernarea şi nici nu aţi obţinut voturile necesare prin voinţa electoratului”.

Nimic din ceea ce a făcut guvernarea Năstase nu periclita activitatea următorului Guvern, pentru care P.S.D. a fost şi este încă pregătit. Este adevărat că nici nu ne aşteptam ca cei din Alianţa „Dreptate şi Adevăr, P.N.L.-P.D.” să ştie ce au de făcut. Nici nu ne-am închipuit că o coaliţie a trădării şi şantajului, devenită pătratul negru, poate fi performantă. Este, însă, imoral să-ţi pui propria incapacitate pe seama altora împotriva evidenţei şi chiar a bunului simţ.

Stimaţi guvernanţi, dacă nu puteţi, dacă nu sunteţi în stare, numai faceţi experimente pe seama populaţiei! Lăsaţi-i pe cei care ştiu ce e de făcut să-şi continue activitatea performantă din perioada 2001-2004.

În aceste condiţii, pare din ce în ce mai adevărat ceea ce se spune pe stradă că între actualii guvernanţi şi celebrul Brânduşel Nichitean, singura diferenţă e că pe Nichitean l-am prins.

Doamnelor şi domnilor, aş vrea să fac o referire, acum, şi cu privire la unul dintre cei mai vizibili miniştri: doamna Monica Macovei, ministrul justiţiei. Oricât am încercat, nu am reuşit să uit faptul că actualul ministru s-a format profesional ca procuror ceauşist, în anii cei mai negri ai acelui regim.

Doamna Macovei nu ne lasă să uităm nici că a părăsit Parchetul general în anul 1997, ministrul Valeriu Stoica săturându-se de procurorul Macovei, cea cu fişetele pline de dosare uitate în nelucrare.

Spiritul de anchetator i-a revenit, însă, doamnei Macovei, după ce a devenit ministru al Justiţiei. Pentru început şi-a adus aminte că a semnat un denunţ penal către Parchetul general şi, împotriva oricărei reguli democratice, constituţionale şi de bun-simţ, dar în perfect acord cu practicile şi mentalităţile de care am vorbit, a cerut anchetatorilor, ca ministru al justiţiei, să urgenteze cercetarea. Denunţul doamnei ministru are prioritate, nu-i aşa ?!

Pe urmă a început să facă aprecieri dintre cele mai stupide cu privire la unii din membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi la unii judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nici măcar Maria Bobu, ministrul justiţiei ceauşiste şi soţia celebrului Emil Bobu, nu şi-ar fi permis aşa ceva.

Mai apoi, doamna ministru a cerut ca actualii miniştri să beneficieze de un regim privilegiat în materie de răspundere penală, faţă de foştii membri ai Guvernului. Ce dacă vrea să aplice legile retroactiv, împotriva Constituţiei şi doar din interese politice ?! Asta-i pohta ce a pohtit doamna şi este suficient.

Mai nou, însă, fenomenul Macovei ia proporţii din ce în ce mai grave, astfel, printr-un scandal pornit prin presă, vezi doamne, ca să nu ne prindem, doamna ministru pune tunurile pe Parchetul general. Mai contează oare că principalii acuzatori sunt doi consilieri ai domniei sale?!

Cu alte cuvinte, atunci când anchetează afacerişti bănuiţi de relaţii cu fosta guvernare, sau chiar foşti guvernanţi, procurorii sunt cinstiţi şi profesionişti, iar când unele rezultate nu satisfac interesele politice ale actualilor guvernanţi, aceeaşi procurori sunt corupţi şi trebuie anchetaţi.

Doamna Macovei nu a făcut nimic sub aspectul reformei Justiţiei. A reuşit, însă, în mai puţin de trei luni, să lanseze acţiuni de gravă discreditare la adresa principalilor stâlpi ai puterii judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul general. Aşa ceva este inadmisibil, iar protestul procurorilor din Parchetul general este pe deplin justificat.

Chiar azi am văzut şi o reacţie a grupării ce pretinde a fi monopolizat societatea civilă, o ştim cu toţii, cea a cărei principală caracteristică o constituie partizanatul feroce cu actuala putere.

Am citit astfel că APADOR-CH ia apărarea doamnei Macovei, e absolut emoţionant. Cu alte cuvinte, doamna Monica Macovei îşi sare „bărbăteşte” în propria apărare.

Partidul Social Democrat nu neagă existenţa corupţiei din justiţie şi nici nu vrea să îi acopere pe cei care se fac vinovaţi de încălcarea legii ori a deontologiei. Toţi trebuie să respecte legea şi să răspundă potrivit legii.

Dar ministrul Monica Macovei nu are nici autoritatea legală şi nici pe cea morală pentru a lansa acuzaţii cu pretenţii de sentinţe irevocabile, ori pentru a disturba grav, activitatea principalelor instituţii ale autorităţii judecătoreşti. Justiţia nu are nevoie de indicaţiile preţioase ale ministrului justiţiei.

Cred că am greşit mai devreme, când am făcut referire la Maria Bobu, corect ar fi să spunem că actualul ministru al justiţiei seamănă mai puţin cu soţia lui Emil Bobu şi mai mult cu Ana Pauker. De fapt, apucăturile de care am vorbit mai sus aduc, mai degrabă, cu Ghiţă Pristanda.

Este deosebit de grav…

(Din sală): Eşti prea tânăr, bă, ca să vorbeşti despre lucrurile acestea !