Doamna Paula Maria Ivănescu:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor colegi.
Pentru că văd că se inflamează spiritele în legătură cu modificările la Codul muncii şi că vin să îşi spună părerea oameni pe care i-a pălit amnezia, după ce au părăsit clădirea Guvernului, şi care, în postura de miniştri, chiar şi ai muncii, n-au încercat să facă un Cod al muncii corespunzător şi după normele moderne.
Vreau să aduc aminte, să fac nişte precizări şi să aduc aminte colegilor din P.S.D., care au fost în Guvernul Adrian Năstase, ce s-a întâmplat în ultimii ani?
În data de 13 noiembrie 2003, între fostul Guvern şi reprezentanţii Consiliului investitorilor străini a fost semnat un Memorandum privind îmbunătăţirea mediului de afaceri, prin flexibilizarea pieţei forţei de muncă.
În rapoartele de ţară ale Comisiei Europene pe anii 2003 şi 2004 , au fost semnalate anumite îngrijorări ale Uniunii Europene faţă de unele reglementări existente în actualul Cod al muncii. Modificarea Codului muncii este un angajament stabilit cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca Mondială, asumat de Guvernul Adrian Năstase, Guvernul P.S.D., acest angajament având termene precise de îndeplinire, respectiv, martie 2005 – transmitere la Parlament, 1 iulie 2005 – intrare în vigoare. În acest sens, fostul Guvern, ca parte a implementării Programului PAL-1, a autorizat efectuarea unui studiu, începând cu luna august 2004, de către un expert străin, în vederea revizuirii Codului muncii din România şi finalizat în luna noiembrie 2004.
La data de 20 ianuarie 2005, domnul Jonathan Scheele, într-o scrisoare adresată ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, a atras atenţia asupra unor directive ale Uniunii Europene, care lipsesc sau care sunt incorect transpuse în actualul Cod al muncii. Evaluarea priveşte transpunerea corectă şi compatibilitatea cu acquis-ul comunitar, din punct de vedere legislativ.
Prin intervenţia Direcţiei Afacerilor Economice şi Financiare a Comisiei Europene, în dezbaterile privind „Efectele adverse ale supra-reglementării pe piaţa ocupării forţei de muncă din România”, împărtăşeşte aceeaşi preocupare cu cea a Băncii Mondiale referitoare la prejudiciile pe care Codul muncii, în forma sa actuală, le va aduce asupra întregii economii.
Stimate colege şi stimaţi colegi, noi, ca reprezentanţi ai cetăţenilor din România, care, o parte, sunt întreprinzători şi cea mai mare parte sunt oameni care îşi vând forţa de muncă, noi nu trebuie să instigăm pe nimeni, unii contra altora, ci trebuie să facem apel la dialog, ca dialogul social să continue şi să facem din România, din piaţa din România, o piaţă modernă, o piaţă în care şi capitalul, şi cel care îşi vinde forţa de muncă trăiesc bine. (Aplauze.)
Dostları ilə paylaş: |