Data şedinţei: 2005-02-28 Titlul şedinţei

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon pe domnul senator Corneliu Vadim Tudor, Grupul parlamentar al Partidului România Mare. Urmează domnul senator Antonie Ştefan.

Domnul Otilian Neagoe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş dori să mă refer la o problemă deosebit de importantă pentru societatea românească, şi anume aceea a nivelului de viaţă al pensionarilor. Este o problemă care a revenit des în atenţia factorilor politici, a opiniei publice româneşti în această perioadă de după 1990. Această declaraţie politică o fac şi pornind şi de la o scrisoare pe care un grup de pensionari din Braşov mi-a adresat-o săptămâna trecută şi care se încheia în felul următor: „întrucât fiecare oră şi fiecare zi înseamnă mult din viaţa unui pensionar aflat în dificulatate, fără vina lui, se impun măsuri urgente pentru a nu transforma democraţia din România într-un genocid nedeclarat al pensionarilor”. Iată finalul unei scrisori disperate a unui grup de pensionari din Braşov şi trebuie să recunoaştem că avem încă multe de făcut în acest domeniu. Astăzi, în România, nivelul mediu al pensiei este de 2.200.000 lei, salariul mediu se ridică undeva la 6.600.000 lei, deci, iată, pensia medie reprezintă 30% din nivelul salariului mediu. În condiţiile în care în această primăvară se pare că va fi un val de scumpiri, îngrijorarea pensionarilor este firească. Este firească şi pentru că nu se întreprinde încă nimic coerent, la nivelul actualei puteri, pentru ca anul 2005 să dea o speranţă pensionarilor. Dacă în cursul ultimilor ani, în ultimii doi ani, s-au luat o serie de măsuri pentru a ameliora nivelul de viaţă al pensionarilor, şi reamintesc aici încheierea recorelării pensiilor şi indexarea pensiilor, de asemenea, anul trecut s-a făcut şi o majorare a pensiilor, pentru acest an , practic, nu se discută decât de recalcularea pensiilor. Recalcularea pensiilor înseamnă, de fapt, o acţiune pe care a început-o Guvernul PSD şi care înseamnă creşterea veniturilor pentru circa 35-40% dintre pensionari şi aceste venituri câştigate ca urmare a recalculării pensiilor sunt destul de mici şi neimportante. De aceea, cred că este momentul ca Guvernul Tăriceanu să vină cu o strategie foarte minuţios elaborată în acest domeniu al vieţii pensionarilor, pentru că la această oră în România avem 6 milioane de pensionari, care trăiesc într-o sărăcie aproape de nivelul disperării. În această iarnă grea am avut pensionari care au venit în audienţă şi ne spun că nivelul întreţinerii a depăşit nivelul pensiei. De aceea, cred că este momentul să reamintim câteva din prevederile pe care Programul de guvernare 2005-2008 le are în vedere şi mă refer aici la faptul că o prioritate a Guvernului o va reprezenta îmbunătăţirea standardului de viaţă pentru persoanele vârstnice şi principiul prin care se va realiza reformarea sistemului public de pensii. Şi aici, în Programul de guvernare, sunt prezentate câteva din măsurile ce se vor avea în vedere şi este vorba de eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii, protejarea puterii de cumpărare a pensiilor, majorarea pensiilor şi creşterea puterii de cumpărare a pensionarilor din agricultură.

Au trecut deja două luni şi toate aceste probleme sunt parcă uitate. Se apropie, iată, creşterea tarifelor la energie, sunt probleme cu medicamentele compensate şi gratuite, sunt o serie întreagă de probleme care afectează, în primul rând, nivelul de viaţă al pensionarilor. Am dori să cerem Guvernului să prezinte cât mai urgent , în faţa Parlamentului, o strategie în acest domeniu, deosebit de important pentru România.

În final, aş dori să adresez o întrebare Alianţei „D.A.”, care reprezintă grupul majoritar, o întrebare pe care ne-au adresat-o tot mai mulţi cetăţeni, şi anume: dintre cele două partide care compun Alianţa „D.A.” PNL şi PD, care dintre aceste partide reprezintă dreptatea şi care reprezintă adevărul? Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Voi formula o concluzie, domnule preşedinte.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Aşa cum vă amintiţi, la recensământul populaţiei, desfăşurat în martie 2002, etnicii maghiari din România reprezintă sub 7 %. Cu toate acestea, nefiind partid politic, ci organizaţie neguvernamentală, UDMR-ul a fost invitat şi participă din plin la guvernarea României. Aşa cum ştiţi, au un post de viceprim ministru - ministru de stat, au 4 posturi de titulari în fruntea unor ministere, au 4 posturi de prefecţi, 8 posturi de subprefecţi şi, de asemenea, alte posturi de conducere la nivelul ministerelor şi a structurilor ministerelor în teritoriu.

Am să exemplific doar câteva dintre acestea: la Ministerul Justiţiei, Integrarea europeană aparţine UDMR-ului, la Ministerul Finanţelor Publice, de Planul Naţional de Dezvoltare a României se ocupă UDMR-ul, la Ministerul Integrării Europene, negociator şef adjunct este reprezentantul UDMR, la Ministerul Afacerilor Externe, responsabil cu reforma şi cooperarea instituţională este reprezentantul UDMR-ului. De asemenea, tot la Ministerul Afacerilor Externe, funcţia de comisar general al Secţiunii Române pentru ,,Expo 2005” aparţine UDMR-ului. La Ministerul Economiei, titularul cu integrarea europeană este din partea UDMR, la Ministerul Educaţiei şi Cercetării de minorităţi şi integrare europeană se ocupă UDMR-ul, la Ministerul Sănătăţii, în relaţia cu Parlamentul este un reprezentant al UDMR-ului, la Ministerul Mediului, ,,Relaţii şi fonduri internaţionale” sunt coordonate tot de către UDMR, Departamentul pentru relaţii interetnice aparţine UDMR-ului. De asemenea, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici din România este condusă de reprezentantul UDMR, Agenţia ,,SAPARD” este condusă de UDMR, Agenţia Domeniilor Statului condusă de UDMR, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare aparţine UDMR-ului, la ISCIR, s-a găsit tot un udemerist în fruntea ISCIR-ului, Agenţia pentru Sănătate Publică, aparţine UDMR-ului, OSIM-ul este condus de UDMR, Agenţia Naţională ,,SOCRATE” aparţine UDMR-ului, Centrul Român pentru Promovarea Comerţului aparţine UDMR-ului, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi Cercetării este condusă de UDMR, Centrul Naţional al Cinematografiei din România este condus de UDMR, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice din România este condus de UDMR, Centrul de Pregătire a Magistraţilor din România este condus de UDMR, Cercetarea şi dezvoltarea în turism în România condusă de UDMR.

Sunt doar o parte din funcţiile care au fost cedate de către Alianţa D.A. fratelui de la guvernare, UDMR-ul.

Veţi constata, doamnelor şi domnilor senatori, că toate aceste pârghii de putere vor fi folosite de UDMR pentru a zădărnici integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

(Aplauze)

Domnul Nicolae Şerban:

Nu. Cea mai scurtă declaraţie politică ar fi fost să vă invit afară, la o plimbare prin Bucureşti, şi acolo vedeam exact cum stăm cu guvernarea şi ce a înţeles doamna prefect Mantale – numită, într-o revistă politică, „Mantale – trei cazmale” – din guvernarea în Capitală.

(Discuţii în sală)

Dar, daţi-mi voie să vă spun, totuşi, declaraţia politică, pentru care m-am pregătit.

Doamnelor şi domnilor colegi, se împlinesc, astăzi, trei luni de când românii au fost chemaţi la urne şi de când s-au pronunţat cu privire la ofertele electorale ale candidaţilor. Pentru cei cu memoria mai scurtă, amintesc faptul că românii au votat, în primul rând, Uniunea Naţională P.S.D.+P.U.R., peste jumătate de milion de voturi, mai exact, vreo 550.000, separând Uniunea de următorul clasat, Alianţa „Dreptate şi Adevăr, P.N.L.-P.D.”. Subliniez faptul că românii au votat, prioritar, ofertele electorale, pentru a aminti şi preciza că Partidul Social Democrat este – şi astăzi – fidel aceleiaşi platforme politice, căreia românii i-au acordat prima lor opţiune. Sau, ca să vă fie mai clar, Alianţa „Dreptate şi Adevăr, P.N.L.-P.D.” nu a câştigat alegerile în 2004 şi nu a fost dorită de români la guvernare.

Cum a ajuns? Nu intru în detalii.

Că U.D.M.R. a aruncat la coş 4 ani de colaborare onestă şi decentă cu P.S.D., după o singură întâlnire de taină între preşedintele Uniunii şi noul preşedinte al României, e o problemă de caracter pentru cei care s-au răzgândit.

De asemenea, că P.U.R. a preferat să devină, citez din domnul Traian Băsescu, „o soluţie imorală”, este iarăşi o problemă de onestitate şi caracter pentru cei care s-au răzgândit. Să pretinzi, însă, că o astfel de formulă hibridă, bazată pe călcarea cuvântului, reprezintă voinţa electoratului român este o grosolană minciună, iar să pretinzi că ceea ce face actualul Guvern are girul populaţiei este de-a dreptul o imoralitate.

Românii nu au votat şi nu acceptă suita inimaginabilă de taxe şi impozite, inventate de actualul Guvern, pentru a acoperi deficitul de resurse bugetare, generat de ambiţia absurdă numită „cota unică de impozitare”. Nu s-a spus nimic, în campania electorală, de modificarea Codului muncii, de noi taxe şi impozite ori de majorarea unora existente.

Poate că actualii guvernanţi, conştienţi de faptul că promisiunile lor nu au fost convingătoare pentru electorat, nu se simt obligaţi să le respecte şi nici nu au mustrări de conştiinţă, pentru că fac lucruri pe care nu le-au spus.

Într-un recent bilanţ, Guvernul ne informează că, în primele două luni de activitate, a emis mai puţine ordonanţe decât Guvernul Năstase, în aceeaşi perioadă, că mai mulţi miniştri au răspuns în Parlament la întrebări şi interpelări şi că, în general, a fost mai cuminte şi mai devreme acasă decât Guvernul precedent.

Ce nu s-a spus se referă la condiţiile în care au pornit cele două cabinete: în 2001, România, după o guvernare P.N.Ţ.C.D., P.N.L., P.D., U.D.M.R., era în pragul colapsului economic şi social. După ce Emil Constantinescu se lăudase că a evitat bulgarizarea României, la începutul anului 2001, autorităţile de la Sofia cereau Uniunii Europene sprijin pentru a evita românizarea Bulgariei. Peste 36% din populaţia României trăia sub limita pragului de sărăcie, nu existau nici un fel de proiecte de investiţii în infrastructură, iar inflaţia şi şomajul atinseseră cotele maxime de după 1990. Corupţia era deja perfecţionată, instituţionalizată şi generalizată. Românii nu puteau călători în Occident fără umilinţa vizelor, iar integrarea în N.A.T.O. şi Uniunea Europeană erau simple deziderate, fără nici o perspectivă.

În 2005, Guvernul României, actualul, a plecat la drum într-un stat membru N.A.T.O., cu negocierile de integrare în Uniunea Europeană finalizate, cu un calendar precis al integrării, cu o inflaţie de sub 10%, care, ca şi rata şomajului, se află la cea mai mică valoare de după 1990, cu un ritm de creştere economică anuală peste media Uniunii Europene. Actualul Guvern a plecat la drum cu proiecte de investiţii pe termen mediu şi lung în infrastructură, pentru autostrăzi, şosele, comunicaţii, aducţiuni de apă şi gaze, locuinţe şi clădiri pentru educaţie.

De asemenea, legislaţia şi instituţiile necesare combaterii eficiente a corupţiei sunt la dispoziţia Guvernului. Românii călătoresc în Occident fără vize şi vin dintr-o ţară în care sărăcia a fost, totuşi, redusă la jumătate. Mai sunt încă multe de făcut, dar diferenţele între 2001 şi 2005 sunt evidente, chiar şi pentru cei mai rău-voitori.

Mai nou, actuala putere ne asigură că suntem încă în grafic cu calendarul integrării în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, e bine să ştim că actualul Guvern nu a făcut încă prostii atât de mari încât să pună în pericol cele stabilite în noiembrie şi decembrie 2004 de Guvernul Năstase, că nu a stricat atât de repede şi atât de grav reuşitele guvernării precedente. Să nu ne bucurăm, însă, prea devreme şi să nu subestimăm incompetenţa actualilor guvernanţi.

Am auzit, de mai multe ori, lamentările unor miniştri şi chiar ale primului-ministru în legătură cu moştenirea lăsată de Guvernul precedent. Gunoi sub preş şi bombe cu ceas sunt două din metaforele folosite de cei care îşi descoperă, mai nou, virtuţi de poeţi second hand.

Mesajul pentru asemenea lamentări este simplu: „Daţi-vă la o parte! Nu v-a cerut nimeni să experimentaţi guvernarea şi nici nu aţi obţinut voturile necesare prin voinţa electoratului”.

Nimic din ceea ce a făcut guvernarea Năstase nu periclita activitatea următorului Guvern, pentru care P.S.D. a fost şi este încă pregătit. Este adevărat că nici nu ne aşteptam ca cei din Alianţa „Dreptate şi Adevăr, P.N.L.-P.D.” să ştie ce au de făcut. Nici nu ne-am închipuit că o coaliţie a trădării şi şantajului, devenită pătratul negru, poate fi performantă. Este, însă, imoral să-ţi pui propria incapacitate pe seama altora împotriva evidenţei şi chiar a bunului simţ.

Stimaţi guvernanţi, dacă nu puteţi, dacă nu sunteţi în stare, numai faceţi experimente pe seama populaţiei! Lăsaţi-i pe cei care ştiu ce e de făcut să-şi continue activitatea performantă din perioada 2001-2004.

În aceste condiţii, pare din ce în ce mai adevărat ceea ce se spune pe stradă că între actualii guvernanţi şi celebrul Brânduşel Nichitean, singura diferenţă e că pe Nichitean l-am prins.

Doamnelor şi domnilor, aş vrea să fac o referire, acum, şi cu privire la unul dintre cei mai vizibili miniştri: doamna Monica Macovei, ministrul justiţiei. Oricât am încercat, nu am reuşit să uit faptul că actualul ministru s-a format profesional ca procuror ceauşist, în anii cei mai negri ai acelui regim.

Doamna Macovei nu ne lasă să uităm nici că a părăsit Parchetul general în anul 1997, ministrul Valeriu Stoica săturându-se de procurorul Macovei, cea cu fişetele pline de dosare uitate în nelucrare.

Spiritul de anchetator i-a revenit, însă, doamnei Macovei, după ce a devenit ministru al Justiţiei. Pentru început şi-a adus aminte că a semnat un denunţ penal către Parchetul general şi, împotriva oricărei reguli democratice, constituţionale şi de bun-simţ, dar în perfect acord cu practicile şi mentalităţile de care am vorbit, a cerut anchetatorilor, ca ministru al justiţiei, să urgenteze cercetarea. Denunţul doamnei ministru are prioritate, nu-i aşa ?!

Pe urmă a început să facă aprecieri dintre cele mai stupide cu privire la unii din membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi la unii judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nici măcar Maria Bobu, ministrul justiţiei ceauşiste şi soţia celebrului Emil Bobu, nu şi-ar fi permis aşa ceva.

Mai apoi, doamna ministru a cerut ca actualii miniştri să beneficieze de un regim privilegiat în materie de răspundere penală, faţă de foştii membri ai Guvernului. Ce dacă vrea să aplice legile retroactiv, împotriva Constituţiei şi doar din interese politice ?! Asta-i pohta ce a pohtit doamna şi este suficient.

Mai nou, însă, fenomenul Macovei ia proporţii din ce în ce mai grave, astfel, printr-un scandal pornit prin presă, vezi doamne, ca să nu ne prindem, doamna ministru pune tunurile pe Parchetul general. Mai contează oare că principalii acuzatori sunt doi consilieri ai domniei sale?!

Cu alte cuvinte, atunci când anchetează afacerişti bănuiţi de relaţii cu fosta guvernare, sau chiar foşti guvernanţi, procurorii sunt cinstiţi şi profesionişti, iar când unele rezultate nu satisfac interesele politice ale actualilor guvernanţi, aceeaşi procurori sunt corupţi şi trebuie anchetaţi.

Doamna Macovei nu a făcut nimic sub aspectul reformei Justiţiei. A reuşit, însă, în mai puţin de trei luni, să lanseze acţiuni de gravă discreditare la adresa principalilor stâlpi ai puterii judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul general. Aşa ceva este inadmisibil, iar protestul procurorilor din Parchetul general este pe deplin justificat.

Chiar azi am văzut şi o reacţie a grupării ce pretinde a fi monopolizat societatea civilă, o ştim cu toţii, cea a cărei principală caracteristică o constituie partizanatul feroce cu actuala putere.

Am citit astfel că APADOR-CH ia apărarea doamnei Macovei, e absolut emoţionant. Cu alte cuvinte, doamna Monica Macovei îşi sare „bărbăteşte” în propria apărare.

Partidul Social Democrat nu neagă existenţa corupţiei din justiţie şi nici nu vrea să îi acopere pe cei care se fac vinovaţi de încălcarea legii ori a deontologiei. Toţi trebuie să respecte legea şi să răspundă potrivit legii.

Dar ministrul Monica Macovei nu are nici autoritatea legală şi nici pe cea morală pentru a lansa acuzaţii cu pretenţii de sentinţe irevocabile, ori pentru a disturba grav, activitatea principalelor instituţii ale autorităţii judecătoreşti. Justiţia nu are nevoie de indicaţiile preţioase ale ministrului justiţiei.

Cred că am greşit mai devreme, când am făcut referire la Maria Bobu, corect ar fi să spunem că actualul ministru al justiţiei seamănă mai puţin cu soţia lui Emil Bobu şi mai mult cu Ana Pauker. De fapt, apucăturile de care am vorbit mai sus aduc, mai degrabă, cu Ghiţă Pristanda.

Este deosebit de grav…

(Din sală): Eşti prea tânăr, bă, ca să vorbeşti despre lucrurile acestea !

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Vă mai aduc o dată aminte că sunteţi, cu onoare, în acel scaun şi datorită votului Partidului România Mare şi veţi mai fi, până la adânci bătrâneţi. Vă mulţumesc. La revedere.

(aplauze)

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Eu credeam că după mine nu mai vorbeşte nimeni, domnule preşedinte, e posibil ?!

Am dorit, iniţial, să vă citesc un elogiu pe care l-am publicat în urmă cu 20 de ani, în volumul meu „Mândria de a fi român”, la adresa lui Horea al nostru, pentru că astăzi este un jubileu, este un jubileu tragic.

Astăzi suntem în 28 februarie 2005, sunt 220 de ani de când Horea şi Cloşca au fost traşi pe roată de către călăul maghiar Grancsa Rákoczi, dar din ordinul împăratului Iosif al II-lea care nu era oricine, era fiul marii Maria Tereza şi era autocratul de la Viena anului 1785, Viena lui Heydn, Viena lui Mozart, Viena în care răsărea steaua tânărului Beethoven. De la el vine numele de iozefinism, pentru că iluminismul vine de la Descartes, de la expresia lumen naturale.

Era un împărat luminat şi, totuşi, i-a măcelărit pe acei români care nu cereau decât drepturi pentru semenii lor. Înainte de a i se frânge trupul, cu roata, Horea a apucat să strige „Mor pentru naţiune !”.

Din păcate, în afară de ziarul meu, „Tricolorul” şi de „Jurnalul naţional”, nici o publicaţie de azi nu a marcat acest jubileu. Parcă ne smulgem singuri rădăcinile istorice, parcă nu ne mai interesează ce s-a întâmplat în spatele nostru. Se abrutizează societatea românească.

O găină cu trei picioare, o oaie cu două capete, nu ştiu ce reţea de contrabandişti, sunt mult mai importante pentru pagina întâi a publicaţiilor, decât, iată, un eveniment istoric de o mare importanţă.

Cine îşi uită trecutul riscă să îl repete. Nu vreau să ţin o lecţie nimănui, presa este liberă, dar, pentru numele lui Dumnezeu, cine începe să populeze presa aceasta a noastră ?! În afară de câteva personalităţi remarcabile, sunt unii oameni fără ştiinţă de carte, dornici să facă repede nişte bani, să mai vâneze nişte capete, să se ducă la o altă firmă sau la un post de televiziune şi perpetuăm o stare de spirit care induce o nocivitate deosebită în sufletul populaţiei României.

Nu sunt tătuca nimănui, nu sunt dădaca naţiunii, dar vreau să vă spun că în 1985, de fapt, că atunci am publicat serialul meu, după „Revoluţiunea lui Horea”, de Nicolae Densuşianu, acum 20 de ani, eu scriam şi astfel de lucruri, nu cum mă acuză unii şi alţii, că aş fi scris numai pentru regimul respectiv. La ora aceea, chiar că nu mai scriam nimic, pentru că ne dezamăgise şi ne trădase pe toţi, dar despre istoria naţională pot oricând să pun pe masă, uşor, vreo 10.000 de pagini pe care le-am scris.

Nu mai dau curs acestui material, pentru că nu suntem la un seminar istoric, însă vreau să mă refer la un coleg, nepolemic, mai ales că el lipseşte din ţară, a prezentat o broşură cu o zvastică pe copertă şi întreba, probabil retoric, adică cu un răspuns subînţeles, dacă şi alte partide ar fi de acord cu înfierarea apariţiei acestei broşuri.

Fireşte că nu suntem de acord cu nimic din ceea ce ar aduce aminte de mişcarea fascistă, o mişcare care nouă, românilor, personal, ne-a făcut mult rău, o mişcare care ne-a omorât prim-miniştri, o mişcare care ne-a omorât personalităţi ale culturii. Mişcarea legionară s-a sinucis la 27 noiembrie 1940, când l-a împuşcat pe Nicolae Iorga, atunci a ieşit singură din istorie.

Dar la asemenea excese se ajunge când anumiţi brokeri de putere, din străinătate, împiedică venirea la putere, în România, a unor forţe naţionale sănătoase, pragmatice. Suntem împiedicaţi, prin toate mijloacele, să venim noi, de la Partidul România Mare, inclusiv prin fraude electorale repetate. Şi vă anunţ că, peste vreo zece zile, va izbucni bomba fraudelor electorale,vom şti exact cine şi cum a furat, o să vedeţi, poate vă vom prezenta şi o videocasetă, cu acest prilej, pentru că nu îmi place să las nimic nerezolvat. Nu s-ar fi ajuns aici.

Acum se lasă parcurs liber, în acest vid, mişcării legionare, zvasticii. Nu, nu suntem de acord cu recrudescenţa unor asemenea mişcări, deşi cel care a citit aici nu a spus totul până la capăt. Poate nu ştie foarte bine limba română, sunt chestiuni de interpretare, cum mai invocă distinşii colegi de la UDMR. Treaba cu evreii, cu ţiganii şi aşa mai departe, cred că era o chestiune ipotetică, în sensul că, uite, în alte ţări apar asemenea lucruri, pentru că există libertatea de expresie. Nu cred că este nici un om, zdravăn la cap, în România, care să propună aşa ceva. Doamne fereşte, este loc pentru toată lumea, fireşte, şi pentru minorităţi, sub soarele generos al României.

Dar nu ştiu cu cât ar fi mai nociv pentru societatea românească şi pentru spiritul european care începe să guverneze această ţară, o recrudescenţă palidă şi fără percutare în timp şi spaţiu, a zvasticii, decât terorismul pe care îl induce ideea segregaţionistă, separatismul teritorial.

Cel care ne-a vorbit aici este avocatul unui criminal fascist, Albert Waas. Albert Waas a omorât, după Dictatul de la Viena, şi români şi evrei. Şi este o caravană – ca la zidul morţii – prin localităţile din Transilvania, de reabilitare a acelui criminal nazist, Albert Waas. Cu ce ar fi mai condamnabili nişte copii necopţi, într-adevăr, care trebuie ţinuţi sub control, în România anului 2005, decât unul care a ucis români şi evrei şi pe care domnia sa vrea să îl reabiliteze, pentru că este chiar avocat oficial al acelui Albert Waas.

Hai să nu ne trateze nimeni de parcă am juca într-un film cu proşti, vă rog foarte mult, suntem în Senatul României. Atât am vrut să vă spun.

În privinţa aderării României la Uniunea Europeană, este un moment critic, într-adevăr, aş vrea să nu vă mai certaţi între voi, cele două blocuri care aveţi, deocamdată, ceva mai mult punctaj decât noi, pentru că ceea ce se critică acum de către presa germană este vechea corupţie, să fim serioşi, să fim responsabili !Înţeleg, şi PNL-PD şi ceilalţi au mari corupţi, îi ştim şi noi, şi au mai eliminat – îi eliminaţi şi dumneavoastră, cum am eliminat şi noi câţiva – însă, este supraomeneşte să ceri cuiva, după două luni, hai, acum, să rezolvi marea corupţie.

Bine ar fi dacă ne-am întâlni toţi, pe un pod al prieteniei şi al reconcilierii naţionale şi să vedem, cu documente, cu dosare pe masă, cu probe, nu cu recriminări, cu incriminări şi cu antipatii personale, domne’, de ce dumneata ai imaginea asta catastrofală şi de ce ai 15 vile, şi luciu de apă, şi trei lacuri – Sinoe şi Razelm – şi fond piscicol ?! Tragi partidul în jos şi împiedici aderarea României.

Şi atunci vom fi toţi de acord că, indiferent de partid, mafia nu are nici naţionalitate, nici culoare politică şi să plece, pentru că asemenea oameni fac rău poporului român. Dacă copii României nu au lapte acum şi cad tavanele de şcoli, în capul lor, şi grupurile sanitare aduc bolile mizeriei din secolul XIX, este datorită acestei lăcomii patologice de care nu se mai vindecă.

Să păstrăm un simţ al proporţiilor şi al realităţii. Noi, de la PRM, aşa interpretăm aceste obstacole şi critici sunt pentru vechea guvernare, nu pentru actuala guvernare.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit pe domnul senator Otilian Neagoe şi, ultima luare de cuvânt, domnul senator Cioroianu. Mai staţi puţin că era înainte…