Deception Point, 2001 Nota autorului

În timp ce îşi trăgea gluga pe cap, Rachel se uită la directorul admi­nistrativ al NASA. Arăta ca un paznic tăcut la uşă, în mod clar nemulţumit de necesitatea acestei neînsemnate misiuni.

Norah Mangor bombănea tot felul de obscenităţi, în vreme ce se îngri­jea ca toată lumea să fie bine echipată:

— Uite unul extraândesat, zise ea, aruncându-i lui Corky costumul potrivit.

Tolland se îmbrăcase deja pe jumătate cu echipamentul lui.

De îndată ce Rachel se echipă complet, Norah găsi valva dintr-o parte şi o conectă pe Rachel la un tub care ieşea dintr-o canistră argintie semă­nând cu un tub mare de oxigen pentru scafandri.

— Inhalează, zise Norah, deschizând valva.

Rachel auzi un şuierat şi simţi gelul injectat în costum. Spuma inteli­gentă se întinse, iar costumul se strânse în jurul trupului, apăsând pe hai­nele interioare. Senzaţia îi amintea de momentele când îşi introducea sub apă mâna pe care purta o mănuşă de cauciuc. Când se umflă în jurul ca­pului, gluga îi apăsă pe urechi, estompând orice sunete din exterior. "Par­că sunt într-un cocon."

— Cel mai bun lucru la costumul Mark IX, zise Norah, este amortiza­rea. Poţi să cazi drept în fund şi nu simţi nimic.

Rachel era de acord. Se simţea de parcă ar fi fost încastrată într-o sal­tea.

Norah îi dădu o serie de unelte — un topor de gheaţă şi cleme de prin­dere, pe care le ataşă de centura prinsă de mijlocul ei.

— Toate astea? întrebă Rachel, privind echipamentele. Ca să mergem două sute de metri?

Ochii lui Norah se îngustară:

— Vreţi să veniţi sau nu?

Tolland îi făcu încurajator din cap lui Rachel:

— Norah este doar foarte grijulie.

Corky se conectă la tubul cu gel şi îşi umflă costumul, părând amu­zat.

— Mă simt ca şi cum aş purta un prezervativ uriaş.

Norah gemu, dezgustată:

— Ca şi cum ai ştii ce e ăla, nef...

Tolland se aşeză chiar lângă Rachel. Îi zâmbi, în vreme ce ea îşi punea cizmele grele şi crampoanele:

— Eşti sigură că vrei să vii?

În ochii lui se citea o îngrijorare care o mişca.

Rachel speră ca încuviinţarea energică din cap o să-i ascundă teama care sporea în fiecare clipă. "Două sute de metri... nu e deloc departe."

— Şi tu care credeai că poţi găsi emoţii doar în adâncurile apelor.

Tolland chicoti şi îşi ataşă propriile crampoane:

— Am hotărât că îmi place mult mai mult apa lichidă decât chestia asta îngheţată.

— Mie nu-mi place nici una, nici cealaltă, îi răspunse Rachel. Când eram copil am căzut într-o copcă făcută în gheaţă. De atunci mi-e frică de apă.

Tolland o privi cu simpatie:

— Îmi pare rău să aud aşa ceva. După ce terminăm aici, va trebui să mi faci o vizită pe Goya. O să-ţi schimb părerea în legătură cu apa. Îţi promit.

Invitaţia o surprinse. Goya era nava de cercetare a lui Tolland, renu­mită atât pentru rolul pe care îl avea în Amazing Seas, cât şi pentru repu­taţia de a fi una dintre navele cu cel mai bizar aspect. Rachel ştia că îi va fi greu să refuze o asemenea invitaţie, deşi o neliniştea profund.

— Acum e ancorată la douăzeci de kilometri de New Jersey, continuă Tolland, luptându-se cu crampoanele.

— Pare un loc neplăcut.

— Nicidecum. Atlanticul e un loc incredibil. Tocmai ne pregăteam să filmăm un nou documentar când am fost întrerupt într-un mod atât de brutal de preşedinte.

Rachel izbucni în râs:

— Să filmezi un documentar despre ce?

— Sphyma mokarran şi megafisuri oceanice.

Rachel se strâmbă:

— Mă bucur că am întrebat.

Tolland isprăvi de montat crampoanele şi îşi ridică privirea:

— Serios, voi filma în zonă câteva săptămâni. Washingtonul nu e foarte departe de coasta din Jersey. Vino când te întorci acasă. N-are rost să te temi de apă pentru tot restul vieţii. Echipajul meu o să întindă co­vorul roşu pentru tine.

Îl întrerupse vocea mânioasă a lui Norah Mangor:

— Mergem afară sau mă duc să vă aduc vouă nişte lumânări şi şam­panie?

45
Gabrielle Ashe habar n-avea ce sens aveau documentele împrăştiate acum pe biroul lui Marjorie Tench. Stiva includea fotocopii ale unor scri­sori, faxuri, transcrieri ale unor convorbiri telefonice, şi toate păreau să susţină acuzaţia că senatorul Sexton purta tratative secrete cu diverse companii aerospaţiale private.

Tench îi împinse câteva fotografii alb-negru către Gabrielle:

— Presupun că îţi sunt necunoscute!

Gabrielle se uită la poze. Primul instantaneu îl arăta pe senator cobo­rând dintr-un taxi într-un soi de garaj subteran. "Sexton nu merge nicio­dată cu taxiul." Al doilea instantaneu era luat de la mare distanţă şi îl pre­zenta pe Sexton urcând într-o dubă albă, parcată. În dubă părea să-l aş­tepte un bărbat în vârstă.

— Cine e? se interesă Gabrielle, bănuind că fotografiile sunt contrafă­cute.

— Un tip tare de la SFF.

Gabrielle părea oarecum în cumpănă:

— The Space Frontier Foundation¹⁷?

SFF era un soi de sindicat al companiilor aerospaţiale private. Repre­zenta interesele antreprenorilor aerospaţiali, ale întreprinzătorilor şi ale fondurilor de investiţii cu capital de risc — practic orice entitate privată care voia să iasă în spaţiu. Toţi adoptaseră atitudini critice faţă de NASA, argumentând că programul spaţial american implica practici de afaceri ne­cinstite pentru a împiedica firmele private de la lansarea propriilor misiuni în spaţiu.

— SFF, continuă Tench, reprezintă acum peste o sută de corporaţii importante, unele foarte bogate, care aşteaptă nerăbdătoare ratificarea Ac­tului de Promovare a Comercializării Spaţiului.

Gabrielle medită la cele aflate. Din raţiuni evidente, SFF era un spriji­nitor puternic al campaniei lui Sexton, deşi senatorul avusese grijă să nu stea prea aproape de ei, din pricina tacticilor dubioase de lobby promovate de aceştia. SFF publicase recent un protest exploziv, în care spunea că NASA era, de fapt, un "monopol ilegal", a cărui capacitate de a opera în pierdere şi de a continua să rămân în afaceri reprezenta o competiţie inco­rectă faţă de firmele private. În conformitate cu SFF, oricând AT & T avea nevoie de lansarea unui satelit de telecomunicaţii, mai multe companii ae­rospaţiale private puteau oferi serviciul la un preţ rezonabil de 50 de mili­oane de dolari. Din nefericire, NASA intervenea întotdeauna şi se oferea să lanseze satelitul pentru doar 25 de milioane de dolari, chiar dacă toate costurile serviciului erau de cinci ori mai mari! "Operarea cu pierderi este o cale prin care NASA îşi menţine monopolul asupra spaţiului, acuzau avo­caţii SFF. Iar plătitorii de taxe rămân să tragă ponoasele."

— Această poză dezvăluie faptul că senatorul are întâlniri secrete cu o organizaţie care reprezintă întreprinderile spaţiale private, continuă Tench, făcând semn înspre alte documente de pe birou. Noi deţinem şi memo-uri interne SFF prin care se face apel la strângerea de sume mari de bani de la companiile membre, sume aproape egale cu valoarea lor de piaţă, care să fie transferate în conturi controlate de senatorul Sexton. De fapt, aceste a­genţii spaţiale private se raliază pentru a-l instala pe Sexton la Casa Albă. Pot doar să presupun că el a fost de acord să promulge legea şi să privati­zeze NASA în caz că e ales.

Gabrielle privi teancul de hârtii. Continua să ezite:

— Vă aşteptaţi ca eu să cred că există dovezi la Casa Albă care să de­monstreze că principalul ei contracandidat este implicat în finanţări ilegale de campanii electorale şi că, din cine ştie ce motiv, dumneavoastră ţineţi totul secret?

— Dar ce crezi?

Gabrielle se uită înfuriată la interlocutoare:

— Ca să fiu sinceră, Cunoscându-vă talentul pe care îl aveţi în opera­ţiuni de manipulare, mi se pare mai logic să încercaţi să mă duceţi de nas cu documente contrafăcute şi cu fotografii create de un tehnician priceput de la Casa Albă şi de computerul lui ultraperformant.

— Ar fi posibil, recunosc. Dar nu e adevărat.

— Nu? Atunci cum aţi obţinut toate aceste documente interne ale companiilor? Resursele necesare pentru furtul acestor probe de la atâtea companii depăşesc chiar şi posibilităţile Casei Albe.

— Ai dreptate. Informaţiile au venit aici sub forma unui cadou nesoli­citat.

Gabrielle era acum complet pierdută.

— Oh, da, continuă Tench, avem o mulţime de astfel de informaţii. Preşedintele are mulţi aliaţi politici puternici, care ar vrea să-l vadă în con­tinuare la Casa Albă. Aminteşte-ţi că senatorul tău vrea reduceri în toate locurile — multe dintre ele chiar aici, în Washington. Senatorul Sexton n-are nici un fel de scrupule în citarea bugetului încărcat al FBI-ului ca exemplu de depăşire a cheltuielilor bugetare. A îndreptat câteva atacuri şi împotriva IRS¹⁸. Poate că cineva din aceste două organisme s-a supărat.

Gabrielle pricepu aluzia. Oamenii din FBI şi din IRS aveau mijloace de a obţine astfel de informaţii, pe care le puteau trimite apoi către Casa Albă ca un cadou de sprijinire a realegerii preşedintelui. Ce nu putea să creadă Gabrielle însă era că senatorul Sexton s-ar fi angajat în finanţări ilegale.

— Dacă aceste date sunt corecte, zise ea, fapt de care mă îndoiesc pu­ternic, de ce nu le-aţi făcut publice?

— Tu de ce crezi?

— Pentru că sunt obţinute ilegal.

— N-are importanţă cum le-am obţinut.

— Bineînţeles că are importanţă. Sunt probe de neadmis la o audiere.

— Ce audiere? E îndeajuns să trimitem informaţiile unui ziar care o să publice povestea din surse credibile, cu fotografii şi copii ale documen­telor ataşate. Sexton va fi socotit vinovat până la probarea nevinovăţiei. Iar mult proclamata lui poziţie anti-NASA va constitui dovada virtuală că ia mită.

Gabrielle îşi dădu seama că avea dreptate.

— Bine, acceptă ea, atunci de ce nu v-aţi dus cu povestea la ziare?

— Pentru că e o atitudine negativă. Preşedintele a promis să nu fie negativ în campanie şi vrea să se ţină de această promisiune cât de mult timp va putea.

"Da, asta să-i spui cui vrei tu!"

— Adică preşedintele este atât de moral, încât refuză să iasă în public cu astfel de dovezi pentru că populaţia ar putea considera asta o atitudine negativă?

— Este o atitudine negativă pentru ţară. Implică zeci de companii pri­vate, dintre care multe sunt constituite din oameni cinstiţi. Atacă instituţia Senatului american şi dă prost pentru moralul acestei ţări. Politicienii ne­cinstiţi le fac rău tuturor politicienilor. Americanii au nevoie să se încreadă în conducătorii lor. O astfel de scurgere de informaţii ar genera o investiga­ţie urâtă şi ar trimite mai mult ca sigur un senator al Statelor Unite şi mai mulţi oameni afaceri proeminenţi după gratii.

Deşi cele spuse de Tench aveau sens, Gabrielle continua să îndoiască de acuzaţii:

— Şi ce au toate acestea de-a face cu mine?

— Ca să-ţi explic pe scurt, domnişoară Ashe, dacă eliberăm aceste do­cumente, senatorul tău va fi condamnat pentru finanţare ilegală a campa­niei, îşi va pierde locul în Senat şi mai mult ca sigur va merge la închisoa­re. Doar dacă nu...

Gabrielle zări o lucire vicleană în ochii consilierului prezidenţial:

— Doar dacă nu... ce?

Tench trase adânc din ţigară:

— Doar dacă nu te decizi să ne ajuţi să evităm toate acestea.

Peste încăpere se lăsă o tăcere încordată.

Tench tuşi din rărunchi:

— Gabrielle, ascultă, am hotărât să-ţi împărtăşesc aceste informaţii neplăcute din trei motive. Mai întâi, ca să-ţi arăt că Zach Herney este un om decent care consideră binele guvernului ca pe un câştig personal. Apoi, ca să te informez că senatorul tău nu e chiar atât de demn de încredere cum ai putea crede. În al treilea rând, ca să te conving să accepţi oferta pe care sunt pe cale să ţi-o fac.

— Şi care e...?

— Aş vrea să-ţi dau ocazia să faci ceea ce este bine. Să faci un lucru patriotic. Că ştii sau nu, eşti în poziţia unică de a scuti Washingtonul de tot felul de scandaluri neplăcute. Dacă vei face tot ce am să-ţi cer, poate că-ţi vei câştiga chiar şi un loc în echipa prezidenţială.

"Un loc în echipa prezidenţială?" Gabrielle nu-şi putea crede urechi­lor:

— Domnişoară Tench, orice aţi avea de gând, nu-mi place deloc să fiu şantajată, strânsă cu uşa sau forţată. Lucrez pentru campania senatorului deoarece cred în politica lui. Iar dacă acesta este un indiciu al modului în care Zach Herney îşi exercită influenţa politică, nici n-am nici un chef să fiu asociată cu el!Dacă îl aveţi cu ceva la mână pe senatorul Sexton, a­tunci vă sugerez din toată inima să vă adresaţi presei. Sincer, cred că toată povestea asta este o mascaradă.

Tench oftă din greu:

— Gabrielle, finanţarea ilegală a senatorului tău este un fapt. Îmi pare rău,ştiu că ai încredere în el,zise ea coborându-şi vocea.Uite care e poan­ta. Preşedintele şi cu mine vom ieşi la rampă cu povestea legată de finanţa­re dacă va fi nevoie, dar chestia va deveni extrem de urâtă pe scară mare. Scandalul implică mai multe corporaţii americane importante care încalcă legea. Mulţi oameni nevinovaţi vor plăti pentru oalele sparte.

Inspiră adânc şi apoi expiră cu putere:

—Preşedintele şi cu mine sperăm că...există o altă cale de a discredi­ta etica senatorului. O cale mai discretă... una prin care să nu fie implicat nici un om nevinovat.

Îşi lăsă ţigara jos şi îşi încrucişă mâinile:

— Mai pe şleau, am vrea ca tu să ieşi în public şi să recunoşti că ai avut o legătură intimă cu senatorul.

Gabrielle simţi că înţepeneşte. Tench părea a naibii de sigură pe ea. "E imposibil", încercă ea să se asigure. Nu există nici o dovadă. Chestia cu sexul se petrecuse o singură dată, în spatele uşilor închise ale biroului senatorial al lui Sexton. "Tench nu are nimic. Merge la plesneală." Se luptă să-şi menţină vocea calmă:

— Presupuneţi cam multe, domnişoară Tench!

— Ce anume?Că ai avut o legătură?Sau că îţi vei lăsa baltă candida­tul?

— Amândouă.

Tench zâmbi scurt şi se ridică:

— Ei bine, hai să lămurim una din aceste fapte chiar acum, bine?

Se duse iarăşi la seiful din perete şi se întoarse cu un dosar roşu. Era ştampilat cu sigiliul Casei Albe. Desfăcu clama de prindere, trase de închi­zătoarea plicului dinăuntru şi vărsă conţinutul pe birou, în faţa lui Gabri­elle.

În timp ce zeci de fotografii color se revărsau pe birou, Gabrielle văzu cum întreaga ei carieră se duce de râpă într-o singură clipă.

46
Vântul katabatic care urla în afara habisferei nu semăna deloc cu vânturile oceanice cu care era obişnuit Tolland. În largul oceanului, vântul era un rezultat al valurilor şi al fronturilor de presiune şi venea în perioade de aflux şi de reflux. Vântul katabatic era supus doar legilor fizicii — un şuvoi de aer rece şi dens care cobora pe panta gheţarului. Era cea mai ho­tărâtă forţă a naturii pe care o întâlnise. Dacă aerul ar fi venit cu douăzeci de noduri pe oră, ar fi fost visul oricărui marinar, însă, la viteza curentă de optzeci de noduri, putea deveni uşor un coşmar chiar şi pentru cei aflaţi pe teren solid. Tolland descoperi repede că, dacă se oprea şi se apleca spre spate, rafalele constante îl ridicau imediat la verticală.

Mai iritantă decât şuvoiul puternic de aer rece era uşoara pantă des­cendentă a gheţarului. Gheaţa cobora cu un unghi extrem de lin spre o­cean, aflat la trei kilometri depărtare. În ciuda colţilor ascuţiţi ai crampoa­nelor montate pe cizme, Tolland avea sentimentul neliniştitor că orice pas greşit îl putea arunca în braţele unei rafale şi de acolo în josul pantei. In­strucţia extrem de scurtă făcută de Norah Mangor înainte de plecare părea acum periculos de insuficientă.

— Toporişcă Piranha de gheaţă, spusese Norah, prinzând de fiecare din centurile lor o unealtă uşoară în formă de T, în vreme ce se pregăteau în habisferă. Lamă standard, lamă încovoiată, lamă semitubulară, ciocan şi coasă. Nu trebuie să ţineţi minte decât că, în caz că cineva alunecă sau e prins într-o rafală de vânt, tot ce trebuie este să înşfăcaţi toporul de cap cu o mână şi cu cealaltă de coadă, să înfigeţi lama încovoiată în gheaţă şi să vă sprijiniţi de ea, ajutându-vă de crampoane.

Cu aceste cuvinte în chip de asigurare, Norah Mangor ataşase frân­ghii de fiecare dintre ei. Îşi puseseră cu toţii ochelari de protecţie şi porni­seră în bezna după-amiezei.

Cei patru oameni îşi croiau acum drum în josul gheţarului, în şir in­dian, despărţiţi unii de alţii de zece metri de frânghie. Norah deschidea şirul, urmată fiind de Corky, apoi de Rachel şi, în fine, de Tolland pe post de ariergardă.

În timp ce se îndepărta de habisferă, Tolland simţi o nelinişte tot mai mare. Chiar dacă îi ţinea de cald, costumul umflat îl făcea să se simtă ca un astronaut pierdut în spaţiu în căutarea unei planete îndepărtate. Luna dispăruse ascunsă de nori groşi şi ameninţători de furtună, aruncând ban­chiza de gheaţă într-o beznă de nepătruns. Vântul katabatic părea tot mai puternic cu fiecare minut şi exercita o presiune constantă asupra spatelui său. Străduindu-se să zărească prin ochelarii de protecţie ceva din pustie­tatea imensă din jurul lui, începu să simtă un pericol real în acel loc. Indi­ferent de precauţiile enunţate de NASA, Tolland era surprins că directorul administrativ se arătase dispus să rişte patru vieţi în loc de două. Mai ales când două dintre aceste vieţi le aparţineau fiicei unui senator şi unui as­trofizician de talie mondială. Tolland nu era însă deloc surprins că se gân­deşte cu afecţiune la Rachel şi la Corky. Ca o persoană care fusese la co­manda unui vas, era obişnuit să se simtă responsabil pentru cei din echi­pa lui.

— Stai în spatele meu, îi strigă Norah, luptându-se să fie auzită în da­una vântului. Lasă sania să ne arate drumul.

Sania de aluminiu pe care Norah îşi transporta echipamentele de tes­tare semăna cu un balon supradimensionat. Corpul saniei era plin la refuz cu dispozitivele de diagnosticare şi cu accesoriile de siguranţă pe care ea le tot folosise în ultimele zile. Toată marfa — incluzând un set de baterii, fă­clii de siguranţă şi un reflector mobil puternic — era asigurată sub o co­pertină de plastic bine strânsă. În ciuda încărcăturii grele, sania aluneca fără efort pe tălpicile ei lungi şi drepte. Chiar şi pe pantele cele mai puţin înclinate, sania mergea în jos parcă prin voinţă proprie. Norah se mulţu­mea să o ţină înfrânată când era cazul, ca şi cum ar fi permis obiectului să îi conducă.

Sesizând distanţa crescândă dintre grup şi habisferă, Tolland privi peste umăr. La numai cincizeci de metri distanţă, silueta vagă a domului aproape dispăruse în întunericul învolburat.

— Nu sunteţi îngrijoraţi că nu o să mai găsim drumul înapoi? strigă el. Habisfera este aproape invizi...

Cuvintele îi fură brusc reduse la tăcere de şuieratul ascuţit al unei făclii care se aprindea în mâna lui Norah. Sclipirea alb-roşiatică lumina gheaţa pe o rază de zece metri de jur împrejur. Norah îşi folosi călcâiul pentru a săpa o gropiţă în zăpada de suprafaţă, apoi ridică un fel de mic dig protector pe partea gropiţei expuse la vânt. După aceea înfipse făclia în scobitură:

— Firimituri de pâine high-tech, le strigă Norah.

— Firimituri de pâine? se miră Rachel, protejându-şi ochii de izbuc­nirea bruscă de lumină.

— Din Hansel şi Gretel, îi răspunse Norah. Făcliile astea vor dura o oră — suficient ca să găsim drumul înapoi.

Cu aceasta, Norah porni mai departe, conducându-i în josul gheţa­rului — din nou în întuneric.

47
Gabrielle Ashe ieşi valvârtej din biroul lui Marjorie Tench şi reuşi în ultima clipă să evite să se ciocnească de o secretară. Îngrozită, Gabrielle nu vedea în faţa ochilor decât pozele — imaginile — braţelor şi ale picioare­lor îngemănate. Chipuri lor extaziate.

Habar n-avea cum făcuseră acele fotografii, dar ştia prea bine că erau reale. Fuseseră făcute în biroul senatorului Sexton, de undeva de deasu­pra, probabil cu o cameră ascunsă. "Dumnezeu să mă ajute!" Una dintre fotografii îi prezenta pe Gabrielle şi pe Sexton făcând sex chiar pe biroul senatorului, corpurile lor strivind o serie de documente ce păreau oficiale.

Marjorie Tench o ajunse din urmă în dreptul Camerei Hărţilor. Tench ducea cu ea dosarul roşu cu fotografii.

— După reacţia ta presupun că eşti convinsă de autenticitatea acestor poze!

Consilierul principal al preşedintelui părea că e pe deplin satisfăcută:

— Sper că ele te vor convinge că şi celelalte date sunt corecte. Provin de la aceeaşi sursă.

Gabrielle îşi simţea tot corpul în flăcări, în vreme ce parcurgea în vite­ză holul. "Unde naiba e ieşirea?"

Cu picioarele ei lungi, Tench n-avea nici o problemă să ţină pasul.

— Senatorul Sexton a jurat în faţa întregii lumi că relaţia voastră este una platonică şi părea extrem de convingător.

Tench arătă cu mâna peste umăr:

— De fapt, în birou am o înregistrare video, dacă simţi nevoia să îţi împrospătezi memoria!

Gabrielle n-avea nevoie de aşa ceva. Îşi amintea prea bine acea confe­rinţă de presă. Pe cât de vehementă, pe atât de dezamăgitoare fusese atitu­dinea lui.

— Din păcate, continuă Tench, cu o voce care exprima orice altceva în afară de dezamăgire, senatorul Sexton a minţit cu neruşinare poporul a­merican. Publicul are dreptul să ştie. Şi va şti. O să am eu personal grijă de asta. Singura întrebare este cum va afla publicul. Noi credem că cel mai bine e să vină de la tine.

Gabrielle era în stare de şoc:

— Chiar credeţi că vă voi ajuta să-mi linşaţi candidatul?

Privirea lui Tench se înăspri:

— Încerc să rezolv o problemă, Gabrielle. Îţi ofer posibilitatea să scu­teşti pe toată lumea de jenă ridicându-ţi capul drept în sus şi spunând a­devărul. Nu am nevoie decât de o declaraţie semnată prin care să recunoşti că ai avut o legătură intimă cu senatorul.

Gabrielle se opri brusc:

— Ce???

— Foarte simplu. O declaraţie semnată de tine ne oferă posibilitatea de a trata discret cu senatorul, scutind o ţară întreagă de un scandal urât. Oferta mea e simplă: semnează o declaraţie pentru mine, şi acele fotografii vor rămâne încuiate pentru totdeauna.

— Vreţi o declaraţie?

— Din punct de vedere tehnic, aş avea nevoie de o declaraţie sub ju­rământ, dar fiindcă dispunem de un notar aici, în clădire, care poate...

— Aţi înnebunit de-a binelea!

Gabrielle iuţi pasul din nou.

Tench mergea în dreptul ei. Părea mai iritată acum:

— Senatorul Sexton se duce la fund oricum, Gabrielle, iar eu îţi ofer o şansă de a ieşi din mizeria asta fără a-ţi vedea fundul în ziarele de dimi­neaţă! Preşedintele este un om de bun-simţ şi nu vrea ca aceste poze să fie publice. Dacă îmi dai o declaraţie sub jurământ şi vorbeşti despre legătura intimă cu propriile tale cuvinte, vom putea cu toţii să rezolvăm problema cu demnitate!

— Eu nu sunt de vânzare.

— Ei bine, senatorul tău este cu siguranţă! Este un om periculos şi încalcă legea.

— El încalcă legea? Voi sunteţi cei care daţi buzna în birouri şi faceţi poze ilegal! Aţi auzit vreodată de Watergate?

— N-am avut nimic de-a face cu obţinerea porcăriilor ăstora. Pozele provin din aceeaşi sursă ca documentele care au legătură cu finanţarea campaniei de către SFF. Cineva v-a supravegheat pe voi doi îndeaproape.

Gabrielle trecu în goană de biroul de verificare unde îşi primise permi­sul de acces. Îşi scoase cu furie permisul de la gât şi îl aruncă paznicului uluit. Tench continua să se ţină pe urmele ei.

— Va trebui să iei repede o hotărâre, domnişoară Ashe, rosti Tench în vreme ce se apropiau de ieşire. Fie îmi aduci o declaraţie sub jurământ în care recunoşti că te-ai culcat cu senatorul, fie, la ora opt diseară, preşedin­tele va fi obligat să prezinte publicului toate acestea — afacerile murdare ale lui Sexton, fotografiile cu tine, totul. Crede-mă, când publicul va vedea că n-ai făcut nimic şi l-ai lăsat pe Sexton să mintă în legătură cu relaţia voastră, vei arde pe rug chiar lângă el.