Depolitizarea ministerului afacerilor interne

DEPOLITIZAREA MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Politizarea structurilor de forţă în Republica Moldova: etape, modalităţi şi cauze^*

Poliţia reprezintă circa jumătate din structura ministerului de interne, funcţionând atât la nivel naţional, cât şi local. Ţara noastră a fost unul dintre primele state ex-sovietice care a adoptat Legea cu privire la poliţie, declarând-o „organ armat al autorităţilor publice”.²³ Prin urmare, poliţia este un organ militarizat, ceea ce presupune o structură ierarhizată şi centralizată şi ca efect – obligativitatea executării ordinelor. De fapt, poliţia moldovenească, constituită prin actul legislativ din 1990 este succesoarea miliţiei sovietice şi organelor de interne, care la rândul lor erau nişte structuri închise.
Prin urmare, schimbarea denumirii organelor şi transferarea lor în subordinea autorităţilor naţionale nu a condus şi la modificări de structură, conţinut şi calitate. O justificare ar reieşi din problemele de securitate cu care s-a confruntat noua statalitate şi la o primă etapă, poliţia a exercitat funcţiile armatei inexistente (este vorba de conflictul armat de la Nistru şi efectele sale). Deoarece în perioada anilor 1990-1993, partidele politice erau în proces de formare, iar guvernarea exercitată de forţe democratice, nu a existat necesitatea reglementării politico-juridice a forţelor poliţieneşti. Tocmai din această cauză, Legea cu privire la poliţie a prevăzut într-o manieră declarativă prin articolul 20 că „În cadrul poliţiei nu se admite activitatea partidelor politice şi a altor asociaţii social-politice ale cetăţenilor”.
Partidul Democrat Agrar, în rezultatul alegerilor din 1994, a obținut majoritatea parlamentară, formând guvernul în mod independent, conducându-se în aspect administrativ de vechile principii sovietice. Însă în absenţa unei reale concurenţe politice, nu s-a semnalat implicarea pronunţată a poliţiei în activităţi politice. Mai curând, confruntările dintre Snegur şi Sangheli implicau participarea serviciilor de securitate.
O primă etapă în politizarea structurilor de forţă a fost marcată de decretul prezidenţial emis de Petru Lucinschi în 1997, în baza căruia a fost constituit Departamentul de Stat pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Corupţiei, subordonat şefului statului. Deşi ulterior, Curtea Constituţională a transferat printr-o contestaţie Departamentul în subordinea Guvernului, şeful acestuia, generalul Alexei a manifestat întotdeauna loialitate şi fidelitate preşedintelui, executând în mod ireproşabil indicaţiile. La fel, în rezultatul implicării în procesul de formare a coaliţiei de guvernare, şi-a promovat adeptul în funcţia de şef al Serviciului de Securitate a Statului. Aceste două organe au funcţionat ca instrumente împotriva oponenţilor politici.²⁴
Deoarece poliţia şi OOND au funcţionat întotdeauna ca un sistem, format încă în perioada sovietică, noul preşedinte Vladimir Voronin, care a şi exercitat funcţia ministrului de interne a RSSM, a manifestat un interes sporit pentru organele de interne.
Astfel, începe cea de-a doua etapă a politizării, mult mai aprofundată şi masivă. Pe parcursul anilor 2001-2003 este schimbată aproape întreaga conducere a MAI şi majoritatea comisarilor. Numirea în post a noilor cadre cu funcţii de răspundere se realizează în mod obligatoriu prin confirmarea preşedintelui Voronin. Principalele criterii de desemnare sunt fidelitatea politică şi „achiziţionarea posturilor”.^* În 2002 are loc lichidarea Departamentului de Stat pentru Combaterea Crimei Organizate şi Corupţiei şi crearea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ceea ce a presupus disponibilizarea cadrelor non-conformiste şi angajarea altora. O altă acțiune politică a fost numirea în calitate de şef al Serviciului de Informare şi Securitate a membrului de partid – Artur Reşetnicov.
Pe parcursul anilor 2001-2009, Ministerul de Interne, Poliţia, Procuratura şi întreaga justiţie este totalmente subordonată şi începe să servească intereselor de partid. Modalităţile de exprimare a politizării şi implicării structurilor de forţă în acţiuni politice sunt următoarele:

1. Intentarea dosarelor la comandă şi intimidarea opoziţiei.

În cadrul MAI a fost creat un serviciu secret de anchetă care colecta informaţie compromiţătoare la adresa liderilor opoziţiei şi jurnaliştilor, intenta dosare penale, etc.

Potrivit unor surse, lui Voronin i-a venit ideea de a crea CCCEC după ce şi-a dat seama ce corupţie este la judecătoriile economice pe care preşedintele de atunci le-a numit „aucţîoane”. Conform documentelor de constituire, CCCEC a fost creat pentru a preveni şi combate infracţiunile economico-financiare şi fiscale, precum şi corupţia. De fapt, însă, activitatea instituţiei a fost îndreptată de multe ori în alte scopuri. Unele din acestea conveneau fostei guvernări, altele – altor persoane. Mai multe dosare intentate au fost condamnate la CEDO, iar ca urmare Guvernul R. Moldova a trebuit să plătească despăgubiri în valoare de milioane de euro. Este vorba în primul rând despre dosarul „Oferta Plus vs R. Moldova” în care guvernul moldovean a trebuit să plătească despăgubiri de 2,5 milioane de euro, şi pentru că ofiţerii Centrului au instrumentat un dosar penal pe numele directorului firmei pentru a-l intimida. Tot aici se înscrie cazul „Boicenco contra Moldovei”, în care bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 46.000 de euro pentru că ofiţerii Centrului l-au reţinut ilegal şi l-au maltratat pe acesta în izolator. Au existat mai multe dosare economice intentate de CCCEC în privinţa „Victoriabanc”, „Carmez”, „Franzeluţa”, Megadat.com, etc. În cazul Megadat situaţia a fost aplanată prin aderarea lui Muşuc la PCRM.²⁵

În 2004 Procuratura Generală l-a acuzat pe Serafim Urecheanu de abuz de autoritate şi de prejudicierea bugetului municipal cu 4 milioane de lei în urma procurării a 40 de ambulanţe pentru Spitalul de Urgenţă din Chişinău, în perioada în care era primar al capitalei. În 2006 acesta a fost achitat de Curtea Supremă de Justiţie. Procesul, însă, s-a tergiversat încă trei ani - până în 2009, când Urecheanu a fost achitat de toate instanţele naţionale.

În noiembrie 2004 a fost arestat secretarul Consiliului Municipal Chişinău Vladimir Şarban, acuzat de abuz de serviciu şi bănuit de a semnat intenţionat, folosindu-se de situaţia sa de serviciu, în interese personale, autorizaţii de construcţii ilegale pentru a favoriza firma FPC “MANN” S.R.L”. În final, dosarul lui Şarban a ajuns la CEDO, fiind declarat nevinovat.²⁶

În Raportul Guvernului SUA cu privire la drepturile omului din Moldova se menţionează că au fost înregistrate câteva detenţii pe care unii observatori le-au considerat politice. La 19 octombrie 2004, autorităţile locale l-au reţinut pe un timp scurt pe Mihail Formuzal, primarul  localităţii Ciadâr-Lunga din regiunea autonomă Găgăuzia şi o figură majoră de opoziţie în Găgăuzia, sub acuzaţii de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri. Lui Formuzal i s-a interzis să părăsească oraşul pe durata investigaţiei.

În martie, poliţiştii l-au arestat pe fostul ministru al apărării, Valeriu Pasat, sub acuzaţii de delapidare de câteva milioane de dolari de la guvern. Mulţi observatori au considerat arestarea si detenţia sa drept una politică. În decembrie a avut loc o şedinţă de judecată şi Pasat a rămas în arest provizoriu în timp ce aştepta verdictul la sfârşitul anului.



 Judecata directorului întreprinderii-furnizoare de apă din Chisinau, Constantin Becciev, care a început în anul 2003, la sfârşitul anului a rămas pe rol. Becciev, care a fost ţinut în detenţie provizorie timp de şase luni în 2003, a continuat să conducă întreprinderea furnizoare de apă după eliberarea sa. La 4 octombrie, într-un caz separat, iniţiat de către Becciev, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că ţara la deţinut pe Becciev în condiţii inumane şi degradante şi nu a asigurat o examinare corectă a cazului; curtea a obligat ţara să compenseze lui Becciev prejudiciul moral şi să achite cheltuielile de judecată ale acestuia.²⁷

La începutul anului 2009, Svetlana Chifa, şefa direcţiei pentru drepturile copilului din cadrul primăriei municipiului Chişinău a fost acuzată de complicitate la o adopţie ilegală a unei fete din Moldova în SUA. În acelaşi an, Serafim Urechean şi Ion Pleşca au fost acuzaţi de organizarea atentatului asupra lui Iurie Roşca, fapt care nu s-a adeverit.

Forţele de securitate au comis mai multe ucideri şi s-au angajat în răspândite acte de brutalitate şi detenţii ilegale, în timpul acţiunilor de protest, care au avut loc în cursul şi după alegeri, în zilele de 7-8 aprilie. Forţele de securitate au bătut persoane deja arestate sau în timp ce le arestau, şi au ţinut unele persoane în stare de detenţie în regim de izolare totală. Condiţiile din închisori au continuat să fie dure. În timpul guvernării precedente, forţele de securitate au hărţuit şi intimidat uneori opoziţia politică şi mijloacele de informare. Au existat informaţii despre corupţia poliţiei, detenţii arbitrare şi percheziţii ilegale sporadice. Guvernul a încercat să influenţeze presa şi să-i intimideze pe ziarişti, a menţinut unele restricţii asupra libertăţii de adunare şi a refuzat înregistrarea oficială a unor grupuri religioase. Corupţia din aparatul judiciar a reprezentat o problemă.
Forţele de securitate au desfăşurat o campanie de hărţuire şi intimidare a membrilor opoziţiei politice, a ziariştilor şi a altor oameni suspectaţi de a fi opozanţi ai guvernării PCRM. Agenţi ai poliţiei în civil au răpit şi deţinut persoane suspectate de participare la acţiunile de protest. Forţele de securitate au bătut mai mulţi ziarişti şi au distrus aparate de luat vederi; agenţi ai poliţiei în civil au răpit şi deţinut pe editorul unui ziar independent. Poliţia a făcut descinderi la licee şi universităţi, pentru a afla identitatea protestatarilor şi a-i ameninţa pe studenţi cu exmatricularea, în cazul în care luau parte la acţiunile de protest.²⁸

2.