Deschiderea cursului



Yüklə 2,27 Mb.
səhifə2/30
tarix12.01.2019
ölçüsü2,27 Mb.
#95378
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   30

Clasă de pericol – clasificare a materialelor şi substanţelor depozitate în funcţie de aportul pe care-l aduc la apariţia şi dezvoltarea incendiilor, precum şi de sensibilitatea lor la efectele acestora. Lichidele combustibile se clasifică în funcţie de temperatura de inflamabilitate a vaporilor în patru clase, astfel:


- clasa L.I: ti 280C;

- clasa L.II: 280 C ti 550 C;

- clasa L.III: 550C ti 1000C;

- clasa L.IV: ti 1000 C


Clădire – construcţie supraterană alcătuită din fundaţii, pereţi, planşee, acoperiş şi alte elemente de construcţie auxiliare (ferestre, uşi, scări) care serveşte la adăpostirea oamenilor, animalelor, materialelor , a unor instalaţii sau utilaje, a unor servicii sau instalaţii publice etc.

- Clădiri înalte – clădiri civile la care pardoseala la ultimul nivel folosibil este situată, faţă de terenul accesibil vehiculelor de intervenţie ale pompierilor la o înălţime între 28 m şi 45 m, cu excepţia: construcţiilor care nu sunt destinate să adăpostească oameni; blocurilor de locuinţe care au cel mult P + 11 niveluri; clădirilor la care deasupra nivelului limită se află un singur nivel ce ocupă maximum 50% din aria construită a clădirii şi estecompus din încăperi pentru maşini ale ascensoarelor sau spălătorii sau uscătorii ale clădirilor de locuit;

- Clădiri foarte înalte: clădiri civile care depăşesc 45 m înălţime;

-Clădiri blindate: clădiri în care activitatea se desfăşoară numai la lumina artificială, având acoperişul şi pereţii plini în care se prevăd doar goluri tehnologice şi uşi de acces;

-Clădiri monobloc: clădiri cu aria construită de cel puţin 20.000 m2 şi lăţimea mai mare de 72 m.
Comportare la foc – ansamblul transformărilor fizice şi chimice ale unui material sau substanţă supuse acţiunii distructive a focului.
Concentraţie explozivă – cantitatea de substanţă combustibilă (pulbere, vapori, gaze) conţinută într-o anumită cantitate de aer şi care are valoarea cuprinsă în intervalul limitelor de explozie caracteristicile acelei substanţe.
Conductibilitate electrică – proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de curent electric sub acţiunea unor tensiuni electrice. Conductibilitatea apei sau soluţiilor spumante creează pericol de electrocutare pe timpul intervenţiilor.
Conductibilitate termică – proprietate a unor corpuri de a putea fi străbătute de un flux de căldură sub acţiunea unei diferenţe de temperatură.
Corp incandescentmaterial, element de construcţie, sursă de căldură cu temperaturi între 700 şi 15000 C. Starea de incandescenţă este proprie atât materialelor combustibile /cărbuni aprinşi, jar etc.), cât şi incombustibile (metale, săruri, topituri etc.). Culoarea corpurilor incandescente se schimbă în raport cu temperatura acestora astfel: roşu – 7000 C , vişiniu – 9000 C, vişiniu deschis – 10000 C, portocaliu închis- 11000 C, portocaliu deschis – 12000 C, alb – 13000C, alb deschis-14000C, alb sclipitor – 15000C. Vezi şi Incandescenţă.
Corpuri încălzite şi supraîncălzite- corpuri caracterizate prin faptul că pot da naştere la incendii fără intermediul flăcărilor, energia calorică de iniţiere a arderii fiind cedată substanţelor combustibile din apropiere prin radiaţie, conducţie şi convecţie. Se deosebesc două categorii mari de corpuri încălzite sau supraîncălzite: corpuri pasive- sunt intermediare între sursa de căldură şi substanţa combustibilă, fără să producă energie calorică. De regulă, sunt bune conducătoare de căldură (exemplu: corpurile metalice); corpuri active sunt surse, aparate şi instalaţii care produc sau folosesc căldura, fiind capabile, în anumite împrejurări, să provoace incendii (exemplu: radiaţiile solare, sobele, radianţii, instalaţiile de încălzire centrală sau locală etc.).
Corp de încălzire - element static al instalaţiei de încălzire (radiator, convector sau alte corpuri similare) care transmite căldură spaţiului în care se găseşte prin convecţie naturală şi radiaţie.
Corp radiant – corp ce emite radiaţii electromagnetice care depind de natura suprafeţei şi de temperatura lui. Într-un incendiu pot fi distinse trei feluri de corpuri radiante:

- combustibil solid aflat în ardere mocnită (piroliză);

- corpuri solide care nu ard, dar sunt încălzite prin efectele combustiei altor corpuri;

- flăcările prin particulele incandescente pe care le includ.


Corp de iluminat – dispozitiv care serveşte la distribuirea, filtrarea sau transformarea luminii lămpilor, constituit din piesele necesare pentru fixarea şi protejarea lămpilor, precum şi pentru conectarea acestora la circuitul de alimentare.
Cortină de siguranţă – perdea metalică de mari dimensiuni care protejează antifoc golul parţial ce separă scenele de sălile de spectacol ale teatrelor dramatice şi muzicale cu mai mult de 600 locuri. Cortina de siguranţă trebuie să depăşească marginile laterale şi superioare ale golului cu minimum 0,5 m, să fie prevăzută la partea inferioară cu o talpă de etanşare, să coboare în maximum 40 secunde prin comandă automată şi manuală din cel puţin trei puncte diferite (încăperea formaţiei civile de pompieri, camera troliului şi casa scenei), sp fie etanşă contra fumului şi să reziste pe o parte şi alta, în poziţie coborâtă, la o presiune de 45N/m2 şi la o temperatură de 10000 C, fără a ţine seama de acţiunea de stropire a drencerelor. Cortina de siguranţă se execută din materiale incombustibile şi fără goluri sau deschideri şi trebuie să aibă o limită minimă de rezistenţă la foc de 90 minute.
Deflagraţie – ardere explozivă, în care descompunerea unei substanţe sau reacţiile chimice între componenţii unui amestec se propagă cu viteză relativ mică de câţiva metri sau zeci de metri pe secundă, sub viteza sunetului. Deflagraţia este iniţiată de acţiunea unei flăcări sau a unei scântei, mai rar de un şoc mecanic, şi poate constitui cauza de producere a unui incendiu.
Detector de explozie – utilizat pentru detectarea automată a exploziei. Acesta produce un semnal, de regulă electric, în cazul sesizării unor modificări ale parametrilor mediului ambiant în incinta în care este montat ca urmare a existenţei unei explozii. Detectorul de explozie este un aparat cu timp de răspuns ultrarapid, sub 5 milisecunde, în scopul punerii în funcţiune, în mod eficient, a instalaţiei de surprindere a exploziilor. Este realizat în diferite tipuri, în funcţie de parametrul supravegheat (flacără, presiune, temperatură etc.).
Detetector de explozie de presiune – detector de explozie sensibil la presiune. Detectorul de explozie de presiune este cel mai răspândit şi aplicabil în majoritatea cazurilor de suprapresiune.
Detector de explozie optic – detector de explozie sensibil la flacără. Se utilizează cu rezultate bune în mediu gazos, dar cu dificultăţi la detectarea iniţierii exploziilor în pulberi, mai ales la concentraţii mari.
Detetector de incendiu – detector care supraveghează în mod continuu sau la anumite intervale de timp, un parametru fizic şi/sau chimic asociat incendiului, generând, de regulă, un semnal electric la sesizarea unor modificări la locul de montare. Detectorul de incendiu este realizat în diferite tipuri, în funcţie de parametrul supravegheat (căldură, flacără, fum, gaze de combustie, radiaţii etc.) sau de zona de acţiune (punctual sau liniar).
Detector autonom de incendiu- detector de incendiu cu funcţionare independentă, care nu face parte dintr-o instalaţie de semnalizare a incendiilor, nu se conectează la o centrală de semnalizare. Aparatul conţine în carcasă toate elementele necesare pentru detectarea unui incendiu şi emiterea unei alarme de incendiu. De regulă, sursa de alimentare constă dintr-un acumulator (baterie) de 9 Vcc. La unele tipuri, alimentarea se face de la reţeaua de curent alternativ.
Detector de căldură (temperatură) – detector sensibil la temperatură. În funcţie de răspuns la parametrul supravegheat, detectoarele de căldură pot fi:

- maximale: semnalizează la atingerea unei valori prestabilite a temperaturii;

- diferenţiale: semnalizează la depăşirea unei valori prestabilite a diferenţei de temperatură în cel puţin 2 locuri;

- de gradient. Semnalizează la depăşirea unei valori prestabilite a vitezei de creştere (gradient) a temperaturii.



Exemple: DTF.287 şi DTF.157 – detectoare de temperatură cu fuzibil (temperatura de topire a fuzibilului – 50, 73 ,95 0 c); DICT –77 – detector de incendiu pentru creşteri de temperatură (temperatura de acţionare: prag maximal – 700 C; gradient – 80C/min.).
Detector de flacără – detector sensibil la radiaţia electromagnetică emisă de flăcările unui incendiu. În mod obişnuit se întâlnesc detectoare de flacără în infraroşu şi în ultraviolet.Exemplu: DFI-1-76 – detector de flacără în infraroşu, având ca element sensibil un fototranszistor.
Detector de focare – aparat care asigură identificarea de la distanţă a focarelor de incendiu din incinte inunbdate de fum, pe baza radiaţiilor în infraroşu emise de corpurile încălzite.
Detector de fum - detector sensibil la fum. În funcţie de principiul de detecţie utilizat, detectoarele de fum pot fi cu ionizare sau optice.
Detector de fum cu cameră de ionizare – detector sensibil la produsele de combustie capabile să modifice curentul de ionizare generat în camera de ionizare (măsura) de către o sursă radioactivă. Exemplu : DICI – 83 – detector de fum cu cameră de ionizare produs la Intreprinderea de aparate electrice de măsură Timişoara.
Detector de fum de tip optic – detector de incendiu sensibil la produsele de combustie capabile să modifice absorbţia (atenuarea) sau difuzia (împărştierea) unei radiaţii din domeniul infraroşu şi/sau vizibil şi /sau ultraviolet al spectrului electromagnetic. (Exemplu: detector optic de fum Tyndal.).
Detector de incendiu cu laser - detector optic a cărui funcţionare se bazează pe efectul produs de incendiu asupra fasciculului laser (devierea fasciculului laser, prin modificarea indicelui de refracţie a tamosferei supravegheate, de către produsele de ardere).
Detector de tip liniar – detector de incendiu care răspunde la fenomenul sesizat în orice punct din traseul (care este o linie) de detecţie (exemplu: detectorul de tip laser).
Detector de tip multipunctual – detector de incendiu care răspunde la fenomenul detectat într-un număr determinat de puncte (Exemplu : detector de temperatură format din înserierea mai multor termocupluri).
Detector de tip punctual – detector de incendiu, care răspunde la fenomenul detectat într-un anumit punct din spaţiul protejat (exemplu: DICT-77, DICI-83, DTF – 287).

Detector de noxe – detector utilizat pentru detectarea noxelor ( substanbţe cu acţiune dăunătoare asupra organismului).
Drencer – dispozitiv pentru refularea apei, element component al instalaţiilor fixe de protecţie împotriva incendiilor, prevăzut cu un deflector (rozetă) care asigură dispersarea apei. În funcţie de scopul pentru care sunt utilizate (stingere, localizare, răcire) rozetele au forme diferite (drepte, cu marginea zimţată, concave, cronice etc.), iar montajul poate fi cu rozeta în sus, în jos sau înclinat.
Efect de coş – mişcare ascensională a fumului şi a gazelor de ardere, provocată de curenţii de convecţie, în interiorul unei incinte verticale.
Efect de fitil – propagare la distanţă a focului , pe o fâşie îngustă şi lungă de suport combustibil, asemănător transmiterii flăcării pe fitilul utilizat la amorsarea substanţelor explozive.
Efect de izolare – fenomen care rezultă din acţiunea de a împiedica transmiterea căldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. Dintr-un mediu (sau corp) în altul.
Efect de înăbuşire – fenomen care rezultă din acţiunea de a împiedica manifestarea arderii prin reducerea oxigenului din zonă.
Efect de răcire – fenomen care apare pe timpul intervenţiei de stingere a incendiilor, prin utilizarea substanţelor de stingere ce conduc la reducerea temperaturii.
Efect direct al trăsnetului – fenomene termice, mecanice, electromagnetice, datorate contactului direct al instalaţiei de paratrăsnet cu canalul principal de descărcare a trăsnetului sau cu o ramificaţie a acestui canal.
Efecte secundare ale trăsnetului – potenţiale înalte produse prin inducţia electrostatică în elementele metalice ale clădirii, curenţi mari de tensiuni electromotoare înalte produse în circuite electrice închise, din interiorul sau exteriorul clădirii prin inducţie electromagnetică.
Efect Joule – dezvoltare de căldură care însoţeşte trecerea unui curent electric printr-un conductor. Într-un conductor puterea Q, transformată în căldură, este proporţională cu produsul dintre rezistenţa lui electrică R şi pătratul intensităţii instantanee a curentului electric I care trece prin acesta.
Efect termic – fenomen de încălzire sau aprindere a unor substanţe combustibile, a unor elemente de construcţie sau de instalaţii, sub acţiunea căldurii produse de o sursă (flacără, scânteie, radiaţie electromagnetică etc.).
Efect termoelectric – producere de tensiune electromotoare datorită diferenţei de temperatură la două joncţiuni ale capetelor a două conductoare care fac parte din acelaşi circuit electric.
Element de captare – conductoare metalice, tije, elemente metalice ale construcţiilor, care preiau direct curentul trăsnetului. Vezi şi Paratrăsnet.
Element antifoc – element de construcţie destinat separării compartimentelor de incendiu, având proprietatea de a asigura simultan stabilitatea la foc, etanşeitatea la foc şi izolarea termică pe o durată minimă stabilită de normativele tehnice de specialitate (exemplu: pereţii antifoc – 3 ore, uşile antifoc – 1,5 ore tc.).
Explozie – proces fizico-chimic foarte rapid de oxidare sau de descompunere a substanţelor (amestecurilor) explozive şi de transformare a lor, de regulă, în compuşi gazoşi, antrenând o creştere mare de temperatură şi/sau de presiune. Pulberile, vaporii şi gazele combustibile pot forma cu aerul amestecuri explozive dacă au concentraţia cuprinsă în intervalul dintre limitele minimă şi maximă de explozie specifice fiecărei substanţe. Termenul este impropriu pentru spargerea unui recipient presurizat datorită suprapresiunii sau a defectelor de fabricaţie.
Fază de ardere activă – fază care decide, în mare măsură, dezvoltarea ulterioară a incendiului. Dimensiunile flăcării sunt comensurabile cu dimensiunile încăperii, iar temperatura variază puternic în timp şi spaţiu. Dacă încăperea este închisă, cantitatea de aer necesară arderii devine în timp insuficientă, rezultă o regresie în dezvoltarea focarului care poate să se stingă spontan. În cazul pătrunderii aerului proaspăt (prinb spargerea geamurilor) dezvoltarea incendiului este mult accelerată.
Fază de ardere lentă – a doua fază de dezvoltare a incendiului în care arderea se propagă la materialele din vecinătatea sursei de iniţiere (incendiu local). Dimensiunile flăcării sunt mici în comparaţie cu dimensiunile încăperii.
Fază de regresie – ultima fază din dezvoltarea unui incendiu, când temperatura încetează să mai crească şi începe să scadă prin epuizarea combustibilului. Acţiunea distructivă a căldurii asupra structurilor rămâne importantă.
Flacără – amestec de gaze devenit incandescent, care dezvoltă energie radiantă, în special sub formă calorică şi luminoasă datorită unei reacţii chimice exoterme de oxidare a carburantului.

Flacăra poate fi clasificată după mai multe criterii :

- după dinamica mişcării curentului de gaze sau a flăcării:

. laminară

. turbulentă

- după viteza de propagare:

. normală

. detinantă

- după contactul, existent înainte de aprindere, între combustibil şi oxidant:

. cu preamestec

. de difuzie

. cinetică de difuzie

- după caracterul chimic:

. neutră


. reducătoare (ces de combustibil)

.oxidantă (exces de oxigen)


Flash-over – termen englez, convenţional acceptat pe plan internaţional, care desemnează momentul instalării incendiului generalizat, când flăcările locale se integrează brusc într-o flacără unică. Creşterea bruscă a suprafeţelor în combustie antrenează a sărăcire sensibilă a oxigenului, procentul de oxid de carbon atingând valoarea maximă.
Flux de cabluri – grupare de cabluri electrice poziţionate ordonat de-a lungul unor canale, pereţi, tuneluri, puţuri, făcând legătura între sursă şi consumatorii electrici (similar fascicul de cabluri).
Flux de persoane – şir de persoane aşezate una în spatele celeilalte, care circulă prin căile de evacuare spre exterioprul construcţiei.
Focar – zonă în care arderea se manifestă cu intensitate maximă şi în care, de regulă, a avut loc şi iniţierea (aprinderea) materialelor combustibile.
Frecare – fenomen ce se produce la contactul a două suprafeţe solide sau fluide în mişcare relativă şi constă în apariţia unei forţe rezistente numită „forţă de frecare” care se opune mişcării sau tendinţei de mişcare. Forţa de frecare are suportul pe suprafaţa de contact a corpurilor şi în sensul opus deplasării lor, producând un lucru mecanic rezistent ce se transformă în căldură, putând iniţia, în anumite împrejurări, chiar incendii.
Fuzibil – element care intră în componenţa unor aparate de protecţie (siguranţe fuzibile) şi care, prin ardere, întrerup continuitatea circuitelor de alimentare a receptoarelor şi reţelelor electrice atunci când acestea sunt parcurse de curenţi electrici cu valori mai mari decât anumit limite prestabilite.
Fuzibilitate – proprietate a unui metal sau a unui aliaj metalic de a se topi sub acţiunea căldurii sau a efectului termic al curentului electric. Materialele care se topesc la temperaturi joase sunt considerate uşor fuzibile. Cu cât temperatura de topire este mai înaltă, cu atât sunt apreciate ca fiind mai greu fuzibile. Aliajele uşor fuzibile se utilizează la confecţionarea elementelor de declanşare termică a unor dispozitive şi ionstalaţii de protecţie împotriva incendiilor (detectoare, capete sprinkler, dispozitive de acţionare a instalaţiilor de stingere cu CO2, sisteme de închidere automată a uşilor rezistente la foc sau a celor antifoc etc.).
Gaze de ardere (gaze de combustie) – gaze rezultate în timpul combustiei materialelor, a căror compoziţie depinde de tipul şi compoziţia chimică a materialelor care ard şi de condiţiile arderii (ardere completă sau incompletă). Datorită toxicităţii şi temperaturii ridicate, inhalarea lor constituie cauză de deces în incendii. Concentraţiile maxime admise (CMA), exprimate în mg/m3 aer, ale principalelor gaze de ardere sunt:

- dioxid de carbon 5000;

- acid cianhidric 0,3;

- acid clorhidric 10;

- amoniac 25;

- dioxid de sulf 10;

- clor 1;

- fosgen 0,5;



- oxizi de azot 10;


Yüklə 2,27 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   30




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin