Dic?ionar de Geografie

Sol brun de pădure. V. Sol brun argiloiluvial.

Sol brun eu-mezobazic. Tip de sol din clasa cambisolurilor, cu reacţie slab acidă-neutrală şi saturaţie eubazică sau mezobazică (peste 55%). Succesiunea sintetică de orizonturi: Ao (sau Am)-Bv-C sau R. Este reprezentativ pentru etajul inferior montan, dar poate fi întâlnit şi în regiunile colinare ale ţării. Corespunde pro parte cambisolurilor (îndeosebi eutrice) din legenda FAO.

Sol brun feriiluvial. Tip de sol din clasa spodosolurilor, fără orizont eluvial deasupra orizontului B spodic. Succesiunea tipică de orizonturi: Aou (sau Au)-Bs-R sau C. Este reprezentativ etajului montan mijlociu al Carpaţilor, făcând tranziţia între solul brun acid şi podzol. Sin. Sol brun podzolic. Corespunde pro parte podzolurilor (îndeosebi leptice) din legenda FAO.

Sol brun luvic. Tip de sol din clasa argiluvisolurilor, cu orizont eluvial deasupra orizontului B argiloiluvial. Succesiunea tipică de orizonturi este următoarea: Ao-El-Bt-C. Este tipul de sol cel mai răspândit din regiunile deluroase ale ţării noastre (coborând şi la nivelul câmpiilor din nord-vest). Sin. Sol brun podzolit. Corespunde pro parte luvisolurilor din legenda FAO.

Sol brun podzolic. V. Sol brun feriiluvial.

Sol brun podzolit. V. Sol brun luvic.

Sol brun roşcat de pădure. V. Sol brun roşcat.

Sol brun roşcat luvic. Tip de sol din clasa argiluvisolurilor, caracterizat prin absenţa unui orizont eluvial deasupra unui orizont B argiloiluvial roşcat sau brun roşcat. Succesiunea tipică de orizonturi: Ao-El-Bt-C. Sin. Sol brun roşcat podzolit. Se întâlneşte în nord-vestul Câmpiei Române şi în sudul Podişului Getic. Corespunde pro parte luvisolurilor din legenda FAO.

Sol brun roşcat podzolit. V. Sol brun roşcat luvic.

Sol brun roşcat. Tip de sol din clasa argiluvisolurilor, caracterizat prin absenţa unui orizont eluvial şi prezenţa unui A brun roşcat, urmat de B argiloiluvial roşcat sau roşcat-brun. Succesiunea sintetică de orizonturi: Ao (sau Am)-Bt-C. Sin. Sol brun roşcat de pădure, Sol silvestru brun roşcat. Este reprezentativ pentru pădurile de cvercinee cu esenţe termofile din sudul şi sud-vestul ţării, cu climat submediteranean. Corespunde pro parte luvisolurilor din legenda FAO.

Sol cambic. V. Cambisol.

Sol cenuşiu de pădure. V. Sol cenuşiu.

Sol cenuşiu. Tip de sol inclus în clasa molisolurilor, dându-se prioritate diagnostică orizontului A molic (urmat de un A molic-eluvial şi B argilo-iluvial). Succesiunea tipică de orizonturi: Am-Ame-Bt-C sau C. Sin. Sol cenuşiu de pădure. Ocupă areale mai importante în podişurile Moldovei şi în Dobrogea de Nord. Corespunde pro parte greiziomurilor (şi uneori faeoziomurilor) din legenda FAO.

Sol cernoziomoid. Tip de sol cu profil de cernoziom (Am-AC-C), cernoziom cambic (Am-Bv-C) sau cernoziom argiloiluvial (Am-Bt-C), format (extrazonal) în condiţii de climat mai umed şi mai răcoros decât cel de stepă-silvostepă. Datorită generalizării orizontului A molic, este inclus în clasa molisolurilor. Ocupă areale mai mari în Podişul Sucevei, în unele depresiuni subcarpatice (Neamţului, Cracău-Bistriţa) şi intracarpatice (Braşovului) etc. Sin., mai frecvent, Pratoziom, Bruniziom, Sol de prerie. Corespunde pro parte faeziomurilor, cernoziomurilor şi greiziomurilor din legenda FAO.

Sol coluvial. V. Coluvisol.

Sol de marşe. Sol de mlaştină sau fâneaţă-mlaştină din lungul estuarelor şi zonelor litorale temperate. Cele mai tipice marşe sunt în lungul zonei litorale sudice a Mării Nordului. Se include pro parte în fluvisolurile şi gleisolurile din legenda FAO.

Sol de pajişte alpină. V. Sol humico-silicatic.

Sol de pajişte alpină. V. Sol humico-silicatic.

Sol de prerie. Termen general folosit pentru a indica solurile preriilor nord-americane. Corespund unor faeziomuri, cernoziomuri şi castanoziomuri din clasificarea FAO, unor molisoluri din sistemul român de clasificare.

Sol de tundră. Sol format sub vegetaţie de tundră, caracterizat printr-un orizont turbos urmat de un orizont de glei sau de roca dezagregată până la permafrost. Corespunde pro parte histosolurilor şi gleisolurilor gelice din legenda FAO.

Sol desfundat. Tip de sol cu orizonturi deranjate şi amestecate pe cel puţin 50 cm, prin desfundare sau altă acţiune mecanică. V. Orizont D.

Sol extrazonal. Sol cu morfologie şi proprietăţi identice cu/sau apropiate de ale unuia din solurile cu răspândire zonală, dar care se întâlnesc în afara zonei bio-pedo-climatice corespunzătoare lui, datorită unor cauze locale favorizante.

Sol fosil. Sol care se găseşte la adâncimi variabile sub solul actual (v. şi Sol îngropat) şi care s-a format ca urmare a întreruperii totale sau micşorării sensibile a fenomenului de sedimentare a materialului respectiv, la un moment dat, şi acţiunii factorilor pedogenetici (v. sub Pedogeneză) asupra materialului depus. Solurile fosile au orizontul A de culoare închisă şi servesc la determinarea cronologiei unor depozite sedimentare (ex.: loessul depus în Cuaternar). Se cunosc şi soluri fosile suprapuse.

Sol galben tropical. V. Jeltoziom.

Sol gleic. Tip de sol, inclus în clasa solurilor hidromorfe. Orizontul diagnostic este cel gleic, situat sub/sau asociat cu A (ocric, molic, umbric), T sau B cambic. Succesiunea tipică de orizonturi: Ao-AGo-Gr. Corespunde pro parte gleisolurilor din legenda FAO.

Sol halomorf. Clasă de soluri care grupează solurile cu conţinut ridicat de săruri solubile. Solul halomorf poate fi salin (v. Solonceac) sau alcalic (v. Soloneţ).

Sol hidromorf. Clasă de soluri care grupează solurile formate în condiţiile unui exces temporar, prelungit sau permanent de umiditate. Excesul de umiditate poate proveni din apa freatică la mică adâncime (ducând la formarea orizontului gleic, diagnostic pentru lăcovişte, sol gleic) sau din apa stagnantă în partea superioară a profilului (ducând la formarea orizontului pseudogleic, diagnostic pentru solul pseudogleic).

Sol humico-silicatic. Tip de sol inclus în clasa umbrisolurilor, datorită prezenţei orizontului A umbric (sau A ocric-umbric). Succesiunea tipică de orizonturi este: Au (sau Aou)-AC (sau AR)-C (sau R). Este reprezentativ pentru majoritatea pajiştilor alpine din Carpaţii noştri. Corespunde pro parte rankerelor din legenda FAO.

Sol îngropat. Sol care se întinde, în general, pe suprafeţe mici, îngropat la anumite adâncimi sub depuneri mai noi, peste care s-a format ulterior sau nu un alt sol (ex.: solurile aluviale de luncă acoperite de aluviuni noi; solurile de la poalele unui versant acoperite de materialul coluvial adus de pe pante; solurile proluviale; solurile acoperite de materialul rezultat din prăbuşirea unui mal; soluri acoperite de morene etc.). Depunerile materiale sunt permeabile astfel că solul îngropat nu este complet izolat de unele procese pedogenetice actuale (carbonatare, salinizare, gleizare etc.).

Sol intrazonal. Sol format sub influenţa dominantă a unuia din factorii locali (relief, rocă, exces de umiditate, exces de săruri), independent (sau slab dependent) de zonalitatea biopedoclimatică (ex.: solurile litomorfe, halomorfe, neevoluate).

Sol laterit. V. Laterit.

Sol litomorf. Vechea clasă de soluri în formarea cărora rolul hotărâtor îl joacă roca de solificare cu proprietăţi extreme chimico-mineralogice (calcar, dolomit, gips, roci vulcanice) sau granulometrice (argilă, nisip). În actualul sistem român de clasificare, solurile respective sunt distribuite în alte clase, prin acordarea priorităţii altor criterii diagnostice.

Sol maroniu mediteranean. Sol de culoare maronie sau brun-maronie format pe alte roci decât cele puternic carbonatice (calcare, dolomite), în condiţiile climatului şi vegetaţiei de tip mediteranean.

Sol mlăştinos. V. Sol turbos.

Sol neevoluat. Clasă de soluri cu profil slab diferenţiat (cel mult orizont A urmat de materialul parental) datorită timpului scurt în care a fost supus procesului de pedogeneză, sau rocii dure şi greu alterabile pe care se formează, sau proceselor de eroziune geologică ori accelerată, sau intervenţiei omului prin desfundare ori acumulare de diverse materiale.

Sol negru acid. Tip de sol inclus în clasa umbrisolurilor, datorită prezenţei orizontului A umbric. Succesiunea tipică de orizonturi: Au-Bc-C sau R. Formează areale reduse în Carpaţi, cu deosebire în etajul solurilor brune acide. Corespunde pro parte cambisolurilor din legenda FAO.

Sol negru clinohidromorf. Tip de sol din clasa solurilor hidromorfe caracterizat prin culoare închisă până la neagră şi conţinut ridicat de humus pe o grosime apreciabilă, la care se asociază fenomene de pseudogleizare în partea superioară a profilului şi de gleizare în partea inferioară a acesteia. Succesiunea tipică de orizonturi: Amw-BvWG-Bv-C sau Amw-BvwG-CGO. Apare în areale disjuncte pe versanţii (îndeosebi în partea lor inferioară) modelaţi pe marne din regiunile deluroase mai umede ale ţării. Sin. Sol negru de fâneaţă.

Sol negru de fâneaţă. V. Sol negru clinohidromorf.

Sol negru tropical-subtropical. Sol gros, argilos, de culoare închisă, format în condiţii de climat cald, periodic umed, de pe depozite argiloase montmorillonitice, provenite, în majoritatea cazurilor, din alterarea rocilor eruptive bazice (bazalte, gabrouri). Corespunde pro parte vertisolurilor din legenda FAO.

Sol organic. Clasă de soluri care în sistemul român de clasificare, grupează solurile cu orizont organic hidromorf (turbos). Sin. Sol turbos, Histosol. Corespunde pro parte histosolurilor din legenda FAO.

Sol podzolic argiluiluvial. V. Luvisol albic.

Sol podzolic feriiluvial. V. Sol brun feriiluvial.

Sol pseudogleic. Tip de sol inclus în clasa solurilor hidromorfe. Se caracterizează prin prezenţa orizontului pseudogleic, asociat orizonturilor A sau E şi părţii superioare până la întregul orizont B. Succesiunea tipică de orizonturi este: Aow-AoW-BW-C. Apare în areale dispersate, corespunzătoare suprafeţelor cvasiorizontale din aria argiluvisolurilor.

Sol roşu de savană. Termen general pentru solurile bogate în oxizi de fier îndeosebi, caracteristice savanelor subecuatoriale şi musonice. Corespunde pro parte feralsolurilor din legenda FAO.

Sol roşu subtropical. V. Crasnoziom.

Sol roşu. V. Terra rossa.

Sol salin. V. Solonceac.

Sol schelet (scheletic). Termen vechi, părăsit, pentru litosol (v.).

Sol silvestru brun roşcat. V. Sol brun roşcat.

Sol silvestru brun. V. Sol brun argiloiluvial.

Sol spodic. V. Spodosol.

Sol turbos. V. Sol organic.

Sol umbric. V. Umbrisol.

Sol veşnic îngheţat. V. Gelisol.

Sol zonal. Sol caracteristic unei zone geografice, el reflectând condiţiile bioclimatice ale zonei respective. Sin. Sol automorf.

Sol. (lat. solum-pământ). Stratul superior afânat al litosferei, produs de acţiunea multiplă a factorilor climatici (precipitaţii, temperatură, vânt, umezeală atmosferică) şi biologici (fauna, vegetaţia), care constituie factorii pedogenetici, asupra rocilor (v. Rocă-mamă) de la suprafaţa Pământului (v. Pedogeneză), care se află în continuă evoluţie sub influenţa acestor factori şi care, prin proprietatea esenţială pe care o posedă, fertilitatea, constituie, împreună cu atmosfera învecinată, mediul de dezvoltare a plantelor. Solul ocupă un loc bine definit în cadrul globului terestru (v. Pedosferă) şi are o însemnătate deosebită în natură şi în viaţa societăţii omeneşti, căreia îi oferă hrană, fibre textile, diverse materii prime etc. El reprezintă geosfera în care se acumulează şi se păstrează sub formă uşor accesibilă elementele şi energia necesare pentru existenţa şi perpetuarea vieţii pe Pământ şi care participă la reglarea compoziţiei actuale a atmosferei (prin eliberarea de CO₂ în procesul de descompunere a substanţei organice şi de O în procesul de fotosinteză) şi influenţează compoziţia chimică a hidrosferei (prin elementele spălate din sol de apa de infiltraţie). Solul se compune din: o parte minerală, formată din particule foarte fine (de la fracţiunile grosiere de pietriş şi nisip până la fracţiunile microscopice şi ultramicroscopice de praf şi argilă) de minerale şi roci, unele nealterate (simplu dezagregate mecanic) (ex.: cuarţul şi parţial feldspaţii şi micele), altele alterate chimic (ex.: mineralele argiloase amestecate cu oxizii şi hidroxizii de Al, Fe, Mn etc.), la care se adaugă şi unele săruri mai greu sau mai uşor solubile care servesc plantelor drept hrană (ex.: CaCO₃, MgCO₃, CaSO₄, nitraţi şi uneori în solurile sărate sau alcaline: NaCl, Na₂CO₃, Na₂SO₄, MgSO₄, MgCl₂); o parte vegetală, humusul (v.); apa din sol, principal factor în transformarea rocilor şi al întreţinerii vegetaţiei, care conţine în soluţie diverse substanţe în stare moleculară sau coloidală (soluţia solului); aerul din sol, care umple toate spaţiile goale şi care conţine mai mult CO₂ şi mai puţin O decât aerul atmosferic; o fuană de microorganisme vii (bacterii aerobe şi anaerobe, ciuperci etc.), care acţionează permanent asupra substanţelor organice şi chiar asupra celei minerale. Materialul care alcătuieşte solul este aşezat într-o anumită ordine, în funcţie de stadiul de evoluţie a procesului de solificare, formând orizonturile solului (v.), care în succesiunea lor de la suprafaţă până la roca-mamă formează profilul solului (v). În fenomenul de solificare un factor important îl reprezintă timpul, care asigură transformarea lentă a rocii-mame în sol, trecând prin fazele de dezagregare (v.), alterare (v.), eluviere (v.) şi iluviere (v.). Se deosebesc astfel: soluri mature, cu profilul complet dezvoltat (ex.: solurile transformate pe roci mai vechi), şi soluri tinere (nemature), cu profilul insuficient format (ex.: solurile formate pe aluviuni, nisipuri recent fixate, în regiuni accidentate etc.). Însuşirile principale ale solului sunt determinate de textura şi structura lui. Textura, adică alcătuirea granulometrică sau compoziţia mecanică a solului, este definită de proporţia granulelor din diferitele fracţiuni (nisip, praf, argilă) care constituie clasele texturale. În funcţie de aceste fracţiuni solurile sunt: nisipoase, când conţin peste 80% nisip (sunt sărace în humus, puţin fertile, bune pentru anumite culturi: ovăz, orz, secară, mei cartofi etc.); argiloase, când conţin peste 50% argilă şi nisip foarte fin (sunt soluri grele, practic impermeabile, puţin favorabile culturilor); lutoase, cu 20-50% argilă coloidală sau necoloidală, nisip şi praf (sunt soluri fertile, în special îngrăşate cu gunoi de grajd, bune pentru culturi agricole). Clasele texturale sunt: nisip ( cu un conţinut de: nisip 90-100%; praf 0-10%; argilă 0-10%); nisip lutos (nisip 90%; praf 0-20%; argilă 0-15%); lut nisipos (nisip 50-85%; praf 0-43%; argilă 0-20%); lut (nisip 30-60%; praf 20-43%; argilă 7-27%); lut prăfos (nisip 0-57%; praf 43-87%; argilă 0-27%); lut nisipos-argilos (nisip 50-80%; praf 0-23%; argilă 20-35%); lut argilos (nisip 20-50%; praf 15-45%; argilă 27-40%); lut prăfos-argilos (nisip 0-27%; praf 35-73%; argilă 27-40%); praf (nisip 0-30%; praf 70-100%; argilă 0-13%); argilă nisipoasă (nisip 45-65%; praf 0-15%; argilă 35-55%); argilă lutoasă (nisip 15-45%; praf 5-35%; argilă 40-50%); argilă prăfoasă (nisip 0-25%; praf 35-60%; nisip 40-65%); argilă (nisip 0-45%; praf 0-35%; argilă 50-100%). Structura solului reprezintă aranjarea particulelor lui în agregate elementare (particule secundare) de diferite forme şi cu dimensiuni caracteristice, care se pot separa la o stare de uscare corespunzătoare. După forma acestor agregate se deosebesc: structura cubică, cu agregatele structurale bine definite, având cele trei dimensiuni de acelaşi ordin de mărime şi feţele plane sau slab cutate şi muchii destul de clare, şi din care fac parte: structura nuciformă (macro>20 mm; medie 20-10 mm; micro 10-7 mm); structura granulară (macro 7-4 mm; medie 4-2 mm; micro 2-0,5 mm) şi structura tetraedrică (macro >7 mm; medie 7-4 mm; micro<4 mm); structura sferoidală, cu agregate poroase, de forme nedefinite, cu feţe curbe, fără muchii distincte, şi din care fac parte structura bulgăroasă (macro>100 mm; medie 100-50 mm; micro 50-30 mm); structura alunară (macro 30-20 mm; medie 20-10 mm; micro 10-7 mm) şi structura glomerulară (macro 7-4 mm; medie 4-2 mm; micro 2-0,5 mm); structura prismatică, cu agregate de forma prismatică (cu dimensiunea verticală mult mai mare decât dimensiunile orizontale), bine definite, cu feţe plane sau slab cutate, uneori lucioase şi muchii bine definite, şi care poate fi prismatică propriu-zisă sau columnară (cu partea superioară rotunjită) (pentru ambele structuri, dimensiunile sunt: mare >5 cm, medie 5-3 cm, mică< 3 cm); structura columnoidă, fără feţe şi muchii clar exprimate (rotunjite) (dimensiunile: mare>5 cm; medie 5-3 cm; mică<3 cm); structura tabulară (foioasă), cu agregatele plate (cu dimensiunile orizontale mai dezvoltate decât cea verticală) şi din care fac parte: structura lamelară, cu suprafeţele orizontale plane (şistoasă>5 mm; lamelară 5-3 mm; laminară 3-1 mm; foioasă <1 mm) şi structura lenticulară, cu suprafeţele orizontale curbate (mare >3 mm; medie 3-1 mm; mică <1 mm). Structura solului, prin permeabilitatea sa pentru apă şi aer, şi respectiv capacitatea de reţinere a apei, este factor determinant în asigurarea fertilităţii. În funcţie de textură şi de structură, de prezenţa, natura şi mişcarea descendo-percolativă a apei în sol, solurile au o serie de proprietăţi fizice, mecanice şi chimice, care se cercetează în legătură cu folosirea practică a solului pentru agricultură, ca teren de fundaţie, ca materie primă pentru materiale de construcţii. Principalele proprietăţi sunt: greutatea specifică (în medie 2,64); greutatea volumetrică (între 1,2 şi 1,5); porozitatea (cea mai favorabilă pentru agricultură, circa 50%); consistenţa (determinată de coeziunea dintre particule şi de adeziunea solului de alte corpuri, spre exemplu, de uneltele agricole), în funcţie de care solurile pot fi: afânate, mai puţin tari, tari, foarte tari şi extrem de tari, respectiv: neadezive, uşor adezive, adezive şi foarte adezive sau foarte friabile, friabile, rezistente, foarte rezistente şi extrem de rezistente; plasticitatea, în funcţie de care solurile sunt neplastice, uşor plastice, plastice şi foarte plastice; energia de schimb, a complexului argilo-humic, care absoarbe cationii din soluţia solului cu care vine în contact, liberând prin schimb un număr echivalent de cationi; reacţia solului, datorită concentraţiei ionilor H⁺ din soluţie şi caracterizată prin valoarea pH-ului (pentru principalele soluri din ţara noastră această valoare este: solurile alcalice 9-10; solonceacuri şi soloneţuri 8,5-9; solurile bălane şi cernoziomuri carbonatice 7,8-8,4; cernoziomuri ciocolatii şi castanii 7,0-7,7; cernoziomuri levigate 6,6-7,2; soluri de pădure brune, brun-roşcate şi cenuşii 6,0-6,8; soluri de pădure podzolite 5,0-6,0; soluri podzolice 4,5-5,2; turbării acide şi podzoluri turboase 3,5-4,5). Din cauza rocilor, a climei şi a vegetaţiei foarte variate de la suprafaţa Pământului, solurile sunt extrem de variate, clasificarea unităţilor taxonomice de sol putându-se face după numeroase criterii, dar nici una nu este unanim acceptată şi completă. Principala unitate taxonomică este tipul genetic de sol, care generalizează caracterele esenţiale şi proprietăţile principale ale unei mari serii de soluri, legate între ele prin unitatea originii şi a proceselor de transformare şi de migrare a substanţelor. Tipul de sol se împarte în subtipuri şi acestea în genuri. După alte criterii se deosebesc: specie de sol (gradul de dezvoltare a solului, ex.: slab, mijlociu, podzolit etc.); varietate de sol (alcătuirea granulometrică a solului) şi grupă de sol (soluri cu anumite particularităţi comune ale compoziţiei lor petrografice). După condiţiile bioclimatice şi după mişcarea dominantă a apei şi a soluţiei de sol în profilul acestuia, se deosebesc: soluri automorfe (terestre), cu drenaj intern normal şi cu umezeala exclusiv din precipitaţii; soluri autohidromorfe (freatice), cu regim de percolare ascendo-percolativ sau alterno-percolativ, influenţate de stratul acvifer freatic, aflat la 1-4 m adâncime, şi soluri hidromorfe (de hidrogeneză), formate în condiţii de îmbibare cu apă a rocii-mamă, datorită fie precipitaţiilor, fie apei freatice aflată la adâncime mică (ex.: lăcovişte, podzoluri de depresiune, soluri turboase, soluri gleice etc.). După criteriul climatic (definit de K.D. Glinka în 1908), solurile sunt: ectodinamomorfe (formate sub influenţa factorilor pedogenetici externi (clima şi vegetaţia); endodinamomorfe, al căror profil morfologic este influenţat de factorii pedogenetici interni, locali (substratul mineral, relieful, apa freatică) şi adinamomorfe, nediferenţiate şi neevoluate, datorită timpului scurt în care au acţionat factorii pedogenetici. După însuşirile complexului argilo-humic şi natura cationilor de schimb (clasificare propusă de K.K. Ghedroiţ), se deosebesc: soluri saturate în baze (fără H schimbabil) (ex.: cernoziomurile, solonceacurile, soloneţurile, solodiile) şi soluri nesaturate în baze (cu H schimbabil) (ex.: podzolurile, solurile lateritice etc.). O clasificare folosită mai mult este aceea bazată pe criteriul zonalităţii (zonele fitoclimatice), propusă în 1895 de pedologul rus Sibirţev, care împarte solurile în: solurile zonale, rezultate, în primul rând prin acţiunea factorilor fizico-geografici generali, în special bioclimatici, şi care ocupă suprafeţe întinse; soluri intrazonale, care ocupă suprafeţe mici sau formează pete în interiorul solurilor zonale, şi soluri azonale, tinere, care nu au căpătat încă proprietăţile datorită influenţei factorilor pedogenetici. Solurile, în amănunt, sunt: A. SOLURI ZONALE: ZONA POLARĂ (ARCTICĂ): soluri poligonale (criptogleice arctice), soluri gleice de tundră, soluri gleicopodzolice de tundră (profil A_o-Ag-G-D; 1-2% humus şi sărace în compuşi minerali); răspândite în nord-estul Scandinaviei, nordul peninsulei Kola, litoralul Oceanului Arctic, Siberia (până la paralela 52-55^o), Peninsula Alaska, nordul Canadei şi peninsulei Labrador, insulele din nordul Americii şi coastele Groenlandei; soluri dernohumifere de pajişti şi păduri rare subpolare în peninsula Kamceatka. ZONA TEMPERATĂ RECE (BOREALĂ): podzoluri (v.), soluri dernopodzolice ambele în pădurile de foioase ale Rusiei; soluri podzolice cu permafrost, soluri gălbui-pal de taiga rară în regiunile extracontinentale ale zonei boreale; soluri dernosilvestre, soluri silvestre acide nepodzolite în regiunile oceanice ale zonei boreale. ZONA TEMPERATĂ (SUBOREALĂ): soluri cenuşii de pădure (cenuşii deschise, cenuşii şi medii tipice, cenuşii închise) cu profil A_o-A₁-A₁A₂-B-C; răspândirea într-o zonă relativ îngustă la sud de zona podzolurilor (v.), începând din nordul Câmpiei Române spre est (Kişinău, Harkov, Kuibâşev, Novosibirsk, Irkutsk, Harbin), iar în America de Nord, între Winnipeg şi Edmonton; soluri brune de pădure (tipice, podzolite, rezidual carbonatice, acide sau criptopodzolice, roşcate sau maronii, gălbui; v. şi Brun, sol). Profilul este A_o-A₁-A₁A₂-B-D (caracteristic pădurilor de foioase din partea oceanică a zonei temperate). Răspândirea este în vestul Europei (Portugalia, Spania, Franţa, Anglia de Sud şi de Est), Asia (Coreea, nordul Japoniei), America de Nord (în regiunea munţilor); cernoziomuri (v.), soluri castanii de stepă aridă (castanii închise, tipice, deschise, soloneţizate, de fâneaţă) cu profilul A-A/C-C (2-4% humus), răspândite în Eurasia, din depresiunea Mării Caspice, spre Mongolia şi nord-estul Podişului Gobi, în America de Nord (stepa aridă de la estul Munţilor Stâncoşi şi din bazinul râului Columbia) şi în America de Sud (în sudul Argentinei, în Patagonia); soluri de semipustiu (buroziomuri) şi soluri brune cenuşii de pustiu care au profilul A-A/C-C (sub 2% humus cu salinizarea părţii inferioare a solului şi soloneţizarea orizontului superior), fiind răspândite în regiunea de la estul Mării Caspice până în Podişul Gobi (regiunea dintre 52^o şi 40^o lat. N), la estul Munţilor Stâncoşi (în S.U.A.) şi în nordul Patagoniei (Argentina). ZONA SUBTROPICALĂ: crasnoziomuri (v.), jeltoziomuri (v.), soluri de păduri xerofile şi tufişuri (soluri maro, levigate şi carbonatice) care au profilul A-A/C-C (cu 4-8% humus şi argilizare intensă a părţii inferioare a orizontului cu humus); răspândirea este în jurul Mării Mediterane, în China de Est, în America de Nord (în Podişul Preeriilor, în Munţii Coastei, Sierra Nevada şi Munţii Stâncoşi etc.), în America de Sud (în zona oraşului Valparaiso-Chile); soluri maro-cenuşii de stepă cu un orizont A, subţire, care face trecerea treptat spre C; se găseşte în Europa (Spania, Albania şi alte raioane mai uscate ale regiunii mediteraneene), în vestul Indiei, şi în China, în America de Nord (în bazinul lui Rio Grande del Norte), în nordul Argentinei şi sud-vestul şi sud-estul Australiei; seroziomuri (v.), soluri de pustiuri tropicale şi subtropicale (v. şi Takâre) care sunt soluri lipsite aproape total de acţiunea factorului biologic (sunt pustiuri pietroase); sunt întâlnite în Africa (Sahara, Karroo), Asia (Arabia, sudul Iranului şi Pakistanului), America de Nord (Peninsula California, bazinul lui Rio Grande del Norte etc.), în jurul lacului Eyre (Australia). ZONA TROPICALĂ (ECUATORIALĂ): lateritele (v.), soluri roşii de savane (humusul este aproape total mineralizat; este bogat în oxizi de fier slab hidrataţi, aproape complet lipsit de baze şi de silice; sunt solurile cele mai fertile din regiunile tropicale); se găsesc în Platoul Braziliei şi în Guyana (America de Sud), în sud-vestul Americii Centrale, în Africa (în regiunea lacului Victoria), în peninsula Indochina şi în Australia (suprafeţe întinse în nordul continentului); soluri maro-roşii de păduri xerofile tropicale şi tufărişuri care sunt sărace în humus, cu masa minerală sialito-alitică, răspândite în Africa sudică (Angola, Zimbabwe, Tanzania şi nord-estul Republicii Africa de Sud), în America de Sud (în platoul Braziliei, la nord de Orinoco şi în nordul Argentinei); soluri brune-roşii de savane deşertice (aride) care au profilul A-A/C-C, cu humus puţin, care descreşte în adâncime, orizonturile A/C şi C fiind foarte compacte. Răspândirea este în Africa (în semipustiul Kalahari şi în sudul Saharei (v. şi Scrub). B. SOLURILE INTRAZONALE. Soluri hidromorfe (v. Hidromorf, sol, Lăcovişte, Turbă). Ca tipuri de tranziţie menţionăm: soluri humicogleice, formate în zonele de pădure cu apă freatică nemineralizată sau foarte slab mineralizată, bogate în humus; soluri turboase eutrofe (soluri neutre, sau slab acide, turba fiind produsă de rogoz); soluri oligotrofe (soluri acide până la extrem de acide, cu turbă de muşchi); soluri de marşe (soluri de mlaştini sau fâneţe-mlaştini marine salinizate; ex.: pe coasta Mării Nordului, în Olanda, Germania şi Danemarca); soluri de mangrove (soluri de mlaştini marine cu mangrove cu vegetaţie caracteristică, în regiunea ecuatorială a Africii de Vest, a Americii de Sud, în golful Mexic, în Indonezia etc.) şi soluri de oaze (cu apă freatică la adâncime mică şi vegetaţie de palmieri şi alte plante; ex.: în Sahara). Soluri halomorfe (v. Soloneţ, Solonceac, Solodiu). Soluri litomorfe (v. Rendzină, pseudorendzină, Terra fusca, Terra rossa, Regur). C. SOLURI AZONALE. Litosoluri (v.), Regosoluri (v.), Soluri de luncă (aluviale), formate pe aluviuni recente, în lungul cursurilor de apă, ale căror caractere nu sunt de loc sau sunt foarte puţin modificate de factorii bioclimatici. După stadiul de dezvoltare al profilului morfologic, respectiv al gradului de solificare, se deosebesc: soluri aluviale stratificate (cu textură grosieră, aluvionare intensă, stagnare a apelor de scurtă durată, acumulare redusă de humus ierbos), soluri aluviale propriu-zise sau de înţelenire (cu textură mijlocie şi fină, cu un orizont de acumulare a solului relativ bine conturat) şi soluri de secundă solificare (soluri de tranziţie spre un anumit tip genetic de sol, zonal sau intrazonal, care păstrează şi caracterul de gleizare şi de stratificare, mai ales spre bază, caracteristice zonelor tipice de luncă). ÎN ROMÂNIA. A. SOLURILE ZONALE sunt: soluri de fâneaţă stepică care cuprind: soluri brune deschise de stepă (soluri bălane), cernoziomuri denumite mai nou molisoluri, răspândite în vestul Dobrogei, partea de sud a Câmpiei Române, pe terasa Dunării, Câmpia din partea de vest a Timişului, câmpia din partea de sud a ţării (între Calafat şi Giurgiu), în Bărăgan, Dobrogea (centrală şi sudică), în partea de sud a Câmpiei (Podişul) Covurluiului, în Câmpia (Depresiunea) Elanului şi a Jijiei. Soluri de pădure: cernoziomuri levigate răspândite în silvostepa din Câmpia Română, din Câmpia de Vest, în sudul şi nordul Dobrogei, Câmpia Jijiei, din sud-estul Podişulului Bârladului şi din Câmpia Transilvaniei; se găseşte şi intrazonal, în Depresiunea Târgu Secuiesc, în unele depresiuni din stepă sau pe terase inferioare evoluate din vechi lăcovişti; soluri cenuşii de pădure răspândite pe versanţii şi cumpenele dealurilor din Podişul Moldovei, la altitudini de 200-300 m, în piemonturile Râmnicului şi Putnei şi în nordul şi sud-vestul Dobrogei; soluri brun-roşcate de pădure răspândite la altitudini de 125-1200 m (pe câmpiile înalte, podişuri, dealuri şi munţi scunzi), în Podişul Getic, Podişul Târnavelor, Podişul Someşan, Podişul Bârladului, Podişul Sucevei, Subcarpaţii Orientali şi prelungirile lor din partea inferioară a zonei montane; soluri podzolice secundare (podzolice argilo-iluviale) aflate în zona solului brun de pădure, în care o parte sunt, în realitate, soluri brune de pădure podzolite; soluri brune acide de pădure aflate în regiunea de dealuri înalte şi pe munţi, la altitudinea de 300-400 m până la 1 700-1 800 m; soluri podzolice primare (podzolice humico-feriiluviale) găsite în partea inferioară a zonei solurilor brune acide montane de pădure. Soluri de fâneaţă alpină cuprind: litosoluri de fâneaţă alpină (rankere) ce se găsesc pe versanţii nordici puternic înclinate, la altitudini de peste 2 400 m (uneori mai mici); litosoluri de fâneaţă alpină rendzinice situaţi pe versanţii însoriţi din zona alpină; soluri brune de fâneaţă alpină ce se găsesc pe culmile slab înclinate, pe pantele repezi şi pe brânele din etajul alpin inferior; soluri brune acide de fâneaţă alpină aflate pe culmile şi pe versanţii slab şi moderat înclinaţi din etajul alpin inferior (solurile tipice) şi în etajul alpin superior, la altitudini de peste 2 300 m, pe cumpene şi versanţi uşor înclinaţi (solurile podzolice sau spodice); soluri de fâneaţă din zona forestieră s-au format prin înţelenirea solurilor forestiere după exploatarea pădurilor. B. SOLURI INTRAZONALE. Soluri halomorfe: solonceacuri cu răspândire în stepă, silvostepă şi în special de-a lungul litoralului Mării Negre (în jurul suprafeţelor lacurilor Razim, Taşaul, în Peninsula Chituc), în lunca Călmăţuiului, Câmpia Brăilei, Câmpia joasă a Siretului (în depresiunile cu japşe şi pe marginea lacurilor sărate), pe grindul Chilia (în Delta Dunării); soloneţuri pe văi, în depresiuni şi în jurul lacurilor de câmpie; solodii în depresiunile din silvostepă, sub păduri de sălcii şi plopi; soluri hidromorfe: soluri semipseudogleice (cernoziomuri levigate, soluri cenuşii de pădure, soluri brune-roşcate de pădure, soluri brune de pădure, soluri podzolice secundare, soluri brune acide de pădure, soluri podzolice primare) răspândite în câmpia din nord-vestul ţării, Podişul Moldovei, terasele Argeşului, la curbura Carpaţilor etc. (în depresiuni intramontane şi submontane, în văi, în câmpiile piemontane, în terasele râurilor şi interfluviile slab fragmentate); soluri pseudogleice (soluri podzolice de depresiune, soluri stagnogleice de depresiune, soluri podzolice, soluri humico-pseudogleice, soluri stagnogleice) cu răspândire în zona externă şi internă a zonei forestiere de câmpie şi în zona forestieră de dealuri (cu subspecii de cer şi gârniţă); soluri semigleice (soluri brune deschise de stepă şi fâneaţă cu răspândire în jurul lacului Razim, pe grindul Chilia din Delta Dunării; cernoziomuri de fâneaţă în Câmpia joasă a Câmpiei de Vest şi pe câmpiile joase slab fragmentate şi drenate şi pe terasele joase ale râurilor; cernoziomuri levigate freatic umede de pe terasele şi câmpiile joase din silvostepă; soluri cenuşii de pădure freatic umede în părţile joase ale reliefului cu apă la 2,5-3,5 m adâncime; soluri brune roşcate de pădure freatic umede situate în părţile mai joase ale zonei solului brun-roşcat de pădure; soluri brune de pădure semigleice din câmpia de divagare din nord-vestul ţării; soluri podzolice secundare semigleice în depresiunile submontane şi intramontane şi pe terasele inferioare ale râurilor cu apa la 2,5-4 m adâncime; lăcovişte de fâneaţă sau soluri negre de fâneaţă situate în zona de stepă şi silvostepă din câmpia joasă din vestul ţării, din sud-vestul Olteniei, din nord-vestul Câmpiei Române, din Câmpia Transilvaniei, din nordul Moldovei etc.); soluri gleice (lăcovişti forestiere situate pe terasele joase puţin drenate ale râurilor din câmpia din vestul ţării (în regiunea Baia Mare) şi în câmpia dintre Dâmboviţa şi Prahova; soluri turboase de mlaştină joasă în lunca şi Delta Dunării, în bazinul superior al Oltului; soluri turboase de mlaştină înaltă la altitudini mari, pe culmile înalte); soluri biolitogene: rendzine (în zonele forestiere cu păduri de fag şi de răşinoase, pe roci calcaroase etc.); pseudorendzine (în muscelele Subcarpaţilor Munteniei, în Podişul Târnavelor şi în Câmpia Transilvaniei); Terra rossa (în Dobrogea, în Munţii Apuseni, în Oltenia, în Banat); smolniţe sau soluri negre argiloase slab humifere (în partea sudică şi vestică a ţării, pe câmpii şi interfluvii largi, drenate de văi adânci); soluri rendzinice xeromorfe (în zona de stepă a Dobrogei); soluri humico-calcaroase acide (în subzona molidului şi în subzona alpină inferioară sub molidişuri).