Dic?ionar de Geografie



Yüklə 4,37 Mb.
səhifə66/124
tarix16.04.2018
ölçüsü4,37 Mb.
#48290
1   ...   62   63   64   65   66   67   68   69   ...   124

Micaşist. (lat. mica-părticică, parcelă, lot, gr. skhistos-crăpat, spintecat). Rocă metamorfică de mezozonă, constituită predominant din cuarţ şi mică, în care feldspatul lipseşte sau este în cantitate foarte mică şi în care se mai găsesc, în cantităţi mai mici sau mai mari: granaţi, silimanit, andaluzit, disten etc. Este de culoare albă-gălbuie, cenuşie, uneori brună, cu o şituozitate pronunţată şi o cristalinitate marcată prin cristale mari de mică şi de cuarţ. Micaşisturile sunt puţin întrebuinţate, ca piatră spartă sau pentru pietre de fântâni. În ţara noastră sunt răspândite în Cristalinul Getic (în Munţii Lotrului şi Semenic), în Carpaţii Orientali şi mai puţin în Munţii Apuseni (ex., în Munţii Gilău-Muntele Mare) şi în Dobrogea.

Micraster. (gr. mikros-mic, aster-stea). Echinid exociclic, caracteristic pentru formaţiunile Cretacicului (în special ale Senonianului). Specia Micraster coranguinum a fost identificată şi în Carpaţii Orientali şi în Dobrogea.

Micrinit. Maceral al cărbunelui, fără structură celulară, care apare în masa acestuia granular sau compact. Are culoare albă în lumina reflectată, roşu închis în secţiuni foarte subţiri şi este opac în lumină transparentă. Are capacitate de cocsificare mai mică decât a vitrinitului şi în cărbunii cu mai mult decât 18% substanţe volatile acţionează ca degresant.

Microbarograf. Barograf sensibil destinat înregistrării variaţiilor foarte slabe ale presiunii atmosferice.

Microclimă. (gr. mikros-mic, clima-climă). Regimul elementelor meteorologice în stratul de aer de la contactul cu solul şi până la înălţimea de 1,5-2 m, caracterizat în special prin amplitudini termice mari. Microclima este determinată de natura suprafeţei subiacente, de înclinarea şi expunerea ei, de starea de umiditate şi de acoperire cu vegetaţie, de prezenţa aşezărilor omeneşti etc. Studiul microclimei se referă la suprafeţe omogene de mică întindere, ca: lunca unei ape curgătoare, suprafaţa unui lac sau a unei mlaştini, versantul unui deal, suprafaţa unui ogor proaspăt arat sau a unui ogor acoperit cu o anumită cultură, suprafaţa unei păduri omogene etc., şi prezintă mare importanţă pentru culturile agricole, pentru construcţii de sanatorii, pentru amplasarea stabilimentelor industriale etc.

Microclimatologie. Ramură a climatologiei care studiază microclima.

Microclin. (gr. mikros-mic, klinein-a înclina; de la faptul că unghiul dintre planele de clivaj diferă numai cu 20' de un unghi drept). Feldspat potasic, format frecvent în rocile magmatice acide şi intermediare şi în pegmatite şi gnaisuri. Împreună cu cuarţul formează concreşteri regulate, originale, cunoscute sub numele de piatră cu ieroglife sau granit grafic. Are culori diferite, poate fi şi incolor dar şi verde (v. Amazonit). Are întrebuinţări diferite. În cantităţi mai mari se întâlneşte în: Rusia (în Munţii Ural), Norvegia, Madagascar etc. La noi se găseşte în pegmatitele din Munţii Lotrului, în granitele de Tismana şi în cele din Retezat, în granitele din Culmea Pricopan-Dobrogea, în sienitele de la Ditrău, în gnaisul ocular de Cozia ş.a.

Microduritatea. Duritatea rocilor în volume microscopice. Se determină prin presarea rocii cu un corp ascuţit asupra căruia se exercită sarcini reduse. Valorile microdurităţii (exprimat în daN/mm2) pentru mineralele din scara lui Mohs sunt: (1) talc 2,4; (2) gips 36; (3) calcit 109; (4) fluorină (189); (5) apatit 536; (6) ortoclaz 795; (7) cuarţ 1120; (8) topaz 1427; (9) corindon 2069; (10) diamant 10 060.

Microelement. Element de nutriţie necesar în cantităţi foarte mici pentru nutriţia plantelor.

Microfosilă. (gr. mikros-mic, lat. fossus-dezgropat din pământ). Fosilă (v.) având dimensiuni microscopice (de ex.: bacterii, flagelate, alge, foraminifere, radiolari, infuzori, ostracode).

Microlit. (gr. mikros-mic, lithos-piatră). Cristal microscopic cu dimensiuni mai mici de 0,1 mm, cu habitus alungit sau tabular, frecvent în pasta rocilor efuzive (vulcanice, cum ar fi andezitul) micro- sau hemi-cristaline. Microlitele sunt de multe ori prezente şi ca incluziuni solide în unele minerale. V. Textură microlitică.

Microlitică, textură. Textură care caracterizează anumite roci magmatice (frecvent granite sau trahite), prin prezenţa unor cavităţi distribuite regulat în masa rocii, căptuşite sau nu cu cristale formate în timpul sau după consolidarea rocilor respective. Uneori textura dispare, prin umplerea completă a golurilor cu substanţe aduse de apele de circulaţie sau cu produse pneumatolitice.

Microlitotip. Constituent microscopic al cărbunilor humici, cu dimensiunea minimă de 50 , format dintr-un singur maceral (v.) sau din aglomerate de macerale tipice. Ex.: vitrit (v.), fuzit (v.), clarit (v.), durit (v.) etc.

Micrometeorologie. Studiul condiţiilor meteorologice ale unor suprafeţe omogene de mică întindere şi al celor din stratul de aer de lângă sol.

Micropaleontologie. (gr. mikros-mic, palaios-vechi, on,-ontos-fiinţă, logos-cuvânt, ştiinţă). Ramură a paleontologiei care se ocupă cu studiul microfosilelor (v.) animale şi vegetale, care pot fi studiate numai cu ajutorul lupelor sau a microscoapelor. În acest studiu intră şi elementele microscopice, scheletice sau de altă natură, care aparţin unor organisme mai mari (ex.: spiculi, radiole, cochilii, opercule, dinţi, solzi etc., provenind de la animale, sau spori, polen, fructificaţii etc., de la plante).

Microporozitate. Procentul din porozitatea totală a unui sol, constituit din porii capilari (sub 8 ), care păstrează încă apă după scurgerea apei infiltrate din precipitaţii.

Microrelief. (gr. mikros-mic, relief). Forme mici de relief realizate în principal de procesele fizico-chimice, dar şi de celelalte procese luate individual şi într-un timp scurt. Deci prin microrelief se înţelege ansamblul formelor elementare de relief, de dimensiuni mici, create în general prin acţiunea unui singur agent modelator în raport cu particularităţile rocilor respective (de ex.: procesele de dezagregare dau microrelief de grohotişuri, de glacisuri, de blocuri de pietre; porniturile pot da naştere la microrelief de alunecări, de curgeri noroioase, solifluxiune etc.; apele curgătoare pot crea microrelief de ravene, de chei, de conuri de dejecţie, de marmite, de grinduri, terase, popine etc.; gheţarii pot da naştere la microrelief de morene, spinări de berbeci, de drumlin, de kame, de esker etc.; apele de infiltraţie crează microrelief de doline, avene, ponoare, sohodoluri, peşteri etc). Un rol important în declanşarea proceselor care creează forme elementare de relief îl are distrugerea învelişului vegetal, determinată de schimbarea folosinţei solului în mod necorespunzător de către om. V. Modelarea reliefului.

Microseism. (gr. mikros-mic, seismos-cutremur de pământ). Zguduire slabă a scoarţei terestre , înregistrată numai de seismografe şi nesimţită direct de om. În afară de cutremurele de gr. I, se deosebesc: microseisme industriale (produse de activitatea traficului feroviar sau rutier, de trepidaţiile motoarelor şi ale maşinilor, de explozii, căderea cascadelor etc.); microseisme eoliene (transmise în sol prin arbori, clădiri etc.); microseism de timp rece (legate de îngheţul stratelor superficiale); microseisme datorate acţiunii valurilor asupra ţărmului etc.

Microspori. Spori, în general mai mici ca 0,2 mm. Sin. Miospori.

Microtectonică. (gr. mikros-mic, tektonikos-care aparţine construcţiei). Ramură a Geologiei structurale care se ocupă cu studiul cinematic şi dinamic al microstructurilor tectonice (ex.: diaclaze, falii şi cute minore, clivaje, şituozitate etc.) care pot apărea în roci. Studiile microtectonice servesc: pentru identificarea de macrostructuri cu importanţă economică (în roci magmatice şi metamorfice), pentru diagnoza unor elemente suplimentare în cartarea geologică (a rocilor sedimentare), pentru stabilirea posibilităţii infiltrării apei în roci compacte fisurate (în lucrări de artă inginerească sau în amenajările hidroenergetice) ş.a.

Migmatit. (gr. migma-amestec). Rocă metamorfică mixtă, cu caracter gnaisic, formată prin metamorfismul de injecţie (când magmele sau soluţiile magmatice pătrund în rocile înconjurătoare). Este deci o rocă metamorfică de contact. În amestecul care se produce, predomină materialul de origine magmatică.

Migraţia elementelor. Procesul geochimic de deplasare a elementelor chimice în scoarţa Pământului, ca urmare a fenomenelor geologice care au loc în această scoarţă. Prin migraţie elementele se concentrează (formează zăcăminte de substanţe minerale utile) sau se dispersează (antrenate de apele de circulaţie în mediul marin sau în unele sedimente).

Migraţia hidrocarburilor. Deplasarea hidrocarburilor (ţiţeiul şi gazele asociate), prin pori, fisuri, fracturi, de-a lungul faliilor şi al planelor de înclinaţie etc., din zăcământul în care s-au format, până în rezervoarele naturale în care se acumulează. Se deosebesc: migraţia primară, în care, datorită compactizării sedimentelor, petrolul se deplasează din rocile argiloase în care s-a acumulat substanţa argiloasă iniţială (roci mamă de petrol), în rocile poroase înconjurătoare (roci-magazin); migraţie secundară, care are loc după consolidarea sedimentelor şi este determinată de tendinţa hidrocarburilor de a se deplasa din regiunile cu presiune mai mare spre cele cu presiune mai scăzută (ex.: bolţile anticlinalelor), de dilatarea fluidelor cu temperatura şi de apele de ciculaţie; migraţie laterală, care se produce de-a lungul aceluiaşi orizont petrolifer şi migraţie transversală (verticală), când hidrocarburile se deplasează perpendicular pe stratificaţie, de-a lungul unor fracturi care traversează atât stratele petrolifere cât şi pe cele nepetrolifere. Migraţia se produce: fie în stare de vapori a hidrocarburilor, fie în soluţie, în care ţiţeiul este amestecat cu gazele şi cu apa (migraţie liberă), fie sub formă de molecule izolate sau sub formă de grupuri de molecule (migraţie moleculară sau difuz-peliculară).

Milazzian. Terasă aflată la peste 50 m deasupra nivelului actual al Mării Mediterane cu faună boreală.

Milibar. Unitate de măsură a presiunii atmosferice (1 mb = 1 000 dyne/cm2 = 0,75 mm Hg).

Miliolidae. Foraminifere marine, bentonice, neperforate, cu ţestul chitinos (în apele salmastre) sau calcaros (în apele marine calde), cunoscute din Carbonifer până astăzi. Au avut maximum de dezvoltare în Terţiar, când au format calcarele cu miliolide. Ex.: Pyrgo, Triloculina, Spiroloculina, Miliola, Sigmoilina, Articulina etc.

Milonit. Rocă metamorfică formată la baza pânzelor de şariaj (la contactul dintre autohton şi alohton), în procesul de milonitizare (v.). Roca este în general compactă, fără fisuri sau diaclaze, şi este caracterizată prin dispoziţia paralelă sau în formă de lentile a fragmentelor, incluse într-o masă foarte fină de minerale măcinate.

Milonitizare. Fenomen de metamorfoză dinamică (de dislocaţie), care se formează, în cadrul pânzelor de şariaj (v.), la contactul dintre autohton şi alohton (ex.: la baza Pânzei getice din Carpaţii Meridionali), ca urmare a laminării produsă de presiunile mari care apar în şariaj şi care zdrobesc mineralele rocilor peste care încalecă carapacea pânzei de şariaj. Milonitizarea se produce în condiţii de presiune foarte înaltă şi în timpuri geologice, fiind vizibilă în roci cu granule mari (ex.: în granite), decât în roci zaharoide sau cu granulaţie mai mică. Rocile formate, milonitele (v.), păstrează coeziunea dintre granulele de minerale ale rocii, prin milonitizare nedistrugându-se această coeziune.

Mimetesit. (gr. mimetes-imitator, din cauza asemănării sale cu piromorfitul). Cloroarseniură naturală de plumb întâlnită în zona de oxidaţie a zăcămintelor de sulfuri de Pb şi Zn. Se cunoaşte în Rusia (Transbaikalia de Est), în S.U.A. (la Tintic, în statul Utah), în Mexic (la Chihuahua), în Bolivia (la Leales), în Africa de Sud-Vest etc.

Mimetism. Proprietatea unor specii de animale (insecte în special), lipsite de mijloace de protecţie, de a imita alte animale (prin culoare, comportament etc.) mai bine adaptate pentru apărare.

Mimezie. Fenomenul prezentat de unele asociaţii de cristale de a apare în forme cristalografice cu simetrie superioară clasei de cristalizare căreia îi aparţin. Ex.: macle mimetice (v. sub Maclă).

Mindel, glaciaţia. (de la Mindel, afluent pe dreapta al Dunării, în Bavaria). A doua fază a glaciaţiei pleistocene alpine (v. sub Cuaternar), identificată prima oară în Alpii bavarezi de geomorfologul german A. Penck (1858-1945). Corespunde regresiunii mediteranene care a avut loc între Sicilia şi Tirenian şi se suprapune (după concepţia actuală) glaciaţiei de calotă Elster în nordul Germaniei şi glaciaţiei Kansas, în America de Nord.

Mineral. (lat. minera, mineralis-mineral, produs minier, bucată de minereu). Substanţă naturală, în general solidă (cu excepţia mercurului), mai mult sau mai puţin omogenă, anorganică din punctul de vedere chimic, cu compoziţia bine definită şi cu proprietăţi fizice şi chimice constante în orice exemplar întâlnit în scoarţa terestră, în care se formează şi din care face parte integrantă. Nu sunt socotite minerale: mineralele artificiale (produse în laboratoare şi uzine) şi produsele anorganice ale activităţii fiinţelor vii (de ex.: cochilii, schelete etc.), dar sunt socotite minerale, în mod convenţional, unele substanţe organice, care după o lungă evoluţie în scoarţa Pământului şi-au pierdut total forma, proprietăţile şi structura iniţială (ex.: chihlimbarul, ţiţeiul, gazele naturale, cărbunii). Acestea sunt cunoscute şi sub numele de mineraloizi. Mineralele sunt cristalizate sau amorfe. Mineralele cristalizate, caracterizate prin aspectul exterior al cristalelor, prin structura reticulară internă şi prin proprietăţi fizico-chimice vectoriale, anizotrope, se formează: prin cristalizarea topiturilor magmatice (ex.: cuarţ, feldspaţi, amfiboli, piroxeni etc.), prin sublimarea produselor gazoase (ex.: sulf), prin cristalizare din soluţiile apoase concentrate (ex.: sare gemă, silvină, gips etc.), prin recristalizarea mineralelor preexistente sub acţiunea factorilor metamorfismului (ex.: staurolit, disten, granaţi etc., sau formarea cuarţului din opal, a hematitului şi magnetitului din limonit etc.), prin procese de alterare (limonit etc.). Mineralele amorfe (geluri sau sticle naturale) sunt caracterizate printr-o aşezare neregulată a atomilor, prin proprietăţi fizico-chimice izotrope şi prin ten-dinţa de nestabilitate şi trecere cu timpul în stare cristalizată (ex.: opalul). După compoziţia lor chimică, se deosebesc: elemente native (metale şi metaloizi) şi compuşi intermetalici; carburi, nitruri şi fosfuri; sulfuri, sulfosăruri şi compuşi similari (arseniuri, telururi, seleniuri etc.); săruri haloide (simple, duble şi oxigenate); oxizi (simpli şi complecşi) şi hidroxizi; săruri oxigenate (silicaţi şi compuşi înrudiţi; iodaţi, boraţi, carbonaţi, nitraţi, sulfaţi, fosfaţi etc.); mineraloizi (compuşi organici). După timpul în care s-au format, se deosebesc: minerale primare, care au luat naştere în timpul formării rocilor respective (ex.: mineralele magmatice, cele metamorfice sau cele sedimentare singenetice) şi minerale secundare, care s-au format ulterior, pe seama mineralelor primare (ex.: mineralele alogenetice, aduse în rocile sedimentare prin sfărâmarea unor minerale preexistente; mineralele produse prin alterare ca de ex.: sericit, clorit etc.; mineralele diagenetice, ca de ex: glauconit, pirită etc.). După gradul de răspândire în masa rocii, se deosebesc: minerale principale, care intră în cantităţi apreciabile în masa rocii (de ex.: feldspaţii şi cuarţul în granite, cuarţul în gresii, calcitul în calcare etc.) şi minerale accesorii, existenţi în roci incidental sau în cantităţi foarte mici (ex.: magnetit, ilmenit, zircon, sfen etc.). În natură sunt cunos-cute peste 3 000 de minerale, din care silicaţii reprezintă circa 34%, oxizii şi hidroxizii circa 25%, sulfurile circa 20% etc. Mineralele au numeroase întrebuinţări.

Mineral argilos. Mineral de dimensiunea argilei din soluri sau sedimente, reprezentat prin silicaţi şi alumosilicaţi hidrataţi cristalizaţi (montmorillonit, beidelit, halloisit, illit, caolinit, nontronit etc.) sau amorfi (de tipul allofanelor).

Mineral greu. Mineral cu greutate specifică mare (cele care depăşesc greutatea bromoformului, peste 2,95) şi care este eliberat de rocile endogene; se acumulează şi formează zăcăminte pe fundul albiilor aluvionate.

Mineral tipomorf. Mineral a cărui formă, culoare şi compoziţie chimică variază cu condiţiile de geneză, în special cu temperatura şi presiunea de formare. Fără a servi ca termometru geologic (v.), habitusul mineralelor tipomorfe dă indicaţii asupra condiţiilor de formare (ex.: casiterit, în granite, în condiţii de temperatură şi presiune ridicate, se prezintă în prisme scurte şi groase, în aparatele vulcanice şi subvulcanice, apare în agregate fin grăunţoase sau aciculare, iar în zona de oxidaţie, în mase concentrice colomorfe; calcitul scalenoedric indică o temperatură scăzută; etc.).

Mineralizare. 1. Procesul precipitării unor minerale din soluţii în fisurile rocilor. 2. Proces de acumulare de săruri din apele subterane. 3. Proces de transformare a compuşilor organici în compuşi anorganici sau în elementele chimice constitutive (ex.: mineralizarea humusului, mineralizarea compuşilor cu azot etc.).

Mineralizator. Substanţă volatilă din compoziţia magmei (ex.: dioxid de carbon, fluor, clor, bor, vapori de apă etc.), care uşurează cristalizarea acesteia prin reducerea vâscozităţii ei sau, printr-o acţiune catalitică, determină formarea pegmatitelor etc., sau a unor noi minerale (v. sub Mineralizaţie).

Mineralizaţie. 1. a. Procesul de formare a unor minerale (de ex.: zeoliţi, opal, calcedonie, minerale nemetalifere etc.) prin depunerea lor din soluţii mineralizate sau din substanţe volatile aflate în magmă (v. sub Mineralizator) în crăpăturile, vacuolele, golurile şi în porii rocilor. În cadrul acestui proces iau naştere importante concentraţii de substanţe minerale utile, exploatabile (ex.: minereurile de Au şi Ag din Munţii Apuseni; minereurile polimetalice din zona Maramureşului etc.). b. Cantitatea de săruri dizolvate într-o apă subterană. După gradul lor de mineralizaţie, se deosebesc: ape dulci (sub 1 g/l mineralizaţie), ape sărate (între 1 şi 50 g/l săruri), ape foarte sărate (saramuri) (peste 50 g/l mineralizaţie). 2. V. sub Fosilizare (din punct de vedere paleontologic). 3. Procesul de descompunere treptată a humusului, prin oxidare, în apă, dioxid de carbon şi săruri minerale simple. În prezenţa oxigenului azotul organic din sol se mineralizează, în prezenţa bacteriilor nitrifiante, în amoniac, nitriţi şi nitraţi. Mineralizaţia, mai puternică în solurile nisipoase decât în cele argiloase, depinde de temperatură şi de umiditate, între anumite limite.

Mineralogie. (lat. mineralis-mineral, gr. logos-vorbire, studiu; termenul a fost folosit prima dată în sensul actual de fizicianul irlandez Robert Boyle, 1627-1691, în 1669). Disciplină geologică fundamentală, care se ocupă cu studiul complex al mineralelor (v.), din punct de vedere structural (forma de cristalizare, aspectul lor morfologic şi structura lor internă), al proprietăţilor fizice şi chimice, respectiv al compoziţiei lor, al proceselor şi condiţiilor de formare, al raporturilor reciproce sau al modului lor de asociere şi de formare de concentraţii exploatabile (zăcăminte), al clasificării şi posibilităţii lor de utilizare etc.

Mineraloid. V. sub Mineral.

Minereu. Asociaţie de minerale metalifere cu minerale nemetalifere sau de gangă (cuarţ, calcit, fluorină, baritină etc.) din care se extrag în mod economic şi în cantităţi industriale unul sau mai multe metale, metaloizi sau minerale nemetalifere. Se deosebesc: minereuri simple (monominerale), care conţin un singur element (ex.: mine-reuri de Fe, Cu, Au, Ag etc.) şi minereuri complexe (poliminerale), care conţin mai multe elemente (ex.: minereuri cu Pb, Zn şi Cu; cele de Fe şi Mn etc.). Din punctul de vedere al conţinutului de metal (care se exprimă în g/t pentru metalele preţioase şi în % pentru celelalte) minereurile pot fi: bogate şi sărace. Se numesc minereuri bogate cele al căror conţinut în componenţi utili este de câteva zeci, sute sau chiar mii de ori mai mare decât conţinutul mediu al zăcământului; este mai ales cazul zăcămintelor auro-argentifere. Adeseori minereul bogat este prelucrat separat sau trimis la topire fără o îmbogăţire prealabilă. Se numesc minereuri sărace cele al căror conţinut în componenţi utili este cu mult mai mic decât conţinutul mediu al zăcământului aflat în exploatare sau sub conţinutul minim stabilit. Introducerea minereurilor sărace în exploatare se realizează pe măsura epuizării zăcămintelor cu minereuri bogate şi cu conţinuturi mai mari decât cele minime, fiind impusă totodată şi de necesităţile economice. Conţinutul minim al unui minereu pentru a fi exploatabil variază cu: metalul, condiţiile de zăcămint, progresele tehnicii mineritului, a preparării şi a metalurgiei elementului respectiv.

Minereu preparat. Minereu care a fost supus operaţiilor de preparare în scopul îmbogăţirii acestuia până la conţinuturile impuse de metalurgie. Minereul preparat obţinut prin sortare se numeşte concentrat sau spălat (dacă sortarea a fost realizată pe cale umedă), iar cel obţinut prin prăjire se numeşte aglomerat.

Minetă. Minereu de fier care se prezintă sub forma unor oolite (v.) calcaroase-argiloase sau silicioase, cu un procent ridicat de fier (20-46% Fe) sub formă de oxizi (magnetit, oligist, goethit), sulfuri (pirită, marcasit etc.), carbonaţi (siderit) etc. Conţinând şi 0,5-1,8% Ph2O5, minetele nu au putut fi folosite ca minereu de fier decât după 1879, când Thomas şi Gilchrist au descoperit procedeul de defosforare a fontei. Mineralele de fier sunt depuse concentric în jurul unui grăunte de nisip sau al unui fragment de fosilă prinse în ciment de compoziţie complexă. Se deosebesc: minete limonitice, care conţin în special goethit şi sunt de vârstă mezozoică şi neozoică, şi minete hematitice, care conţin în special oligist şi sunt de vârstă paleozoică. Forma de zăcămint al minetelor este de strate, cu dimensiuni mari şi cu rezerve de minereu mai importante. Minetele hematitice se întâlnesc din Cambrian până în Devonian, în Normandia (Franţa), Thuringia (Germania), Sardinia, Portugalia, S.U.A. (la Clinton), Algeria (la Gara Djebilet) etc., iar minetele limonitice, întâlnite din Lias până în Pliocen, în Anglia (Cleveland, Yorkshire), în Aalenianul din Lorena-Franţa (în strate cu grosimi până la 10 m, exploatate la Briey, Longvy şi Nancy), în Algeria, în Luxemburg, în Ucraina etc. În România se exploatează din 1961-1962 la Căpuşul Mic (jud. Cluj).

Minim (Minimum). Cea mai coborâtă valoare a unui element meteorologic (sau hidrologic) cu mărimi variabile.

Minim absolut. Cea mai coborâtă valoare care s-a înregistrat pentru un element meteorologic oarecare (sau hidrologic) într-un loc dat (punct, regiune, ţară, continent, emisferă sau planetă), de-a lungul întregii perioade de observaţii meteorologice (sau hidrologice).

Yüklə 4,37 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   62   63   64   65   66   67   68   69   ...   124




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin