Dic?ionar de Geografie

Semiologie grafică. Studiul semnelor grafice, folosite în cartografie, al proprietăţilor şi raporturilor cu elementele de informaţie pe care le exprimă.

Semipâlnie nivală. Bazine de recepţie torenţiale situate la/sub linia zăpezilor perene, în munţi ce nu depăşesc această limită, care permit acumularea unor mari cantităţi de zăpadă, ce poate atinge rar şi stadiul de firn. Sunt modelate de avalanşe, solifluxiuni, dezagregări, şiroiri (în sezonul cald). Reprezintă o fază incipientă a circurilor nivale.

Semipustiu. V. Semideşert.

Semisavană. Formaţiune ierboasă cu efemeride şi hemiefemeride (în Orientul Apropiat şi Asia Mijlocie).

Semn convenţional. O schemă-simbol ce se fixează pe hartă în poziţia reală a unui obiect din teren, care ocupă o suprafaţă mică ce nu poate fi redată la scara hărţii.

Sempervirent (sempervirescent). V. Plante sempervirente.

Senilitate. Stadiul de bătrâneţe al ciclului de eroziune.

Seninări. Porţiuni înalte, uneori stâncoase, cu perspectivă largă.

Senonian. (de la Agedincum Senonensium, numele latin al oraşului Sens-Franţa, sau de la Senones, numele vechiului popor galic, care locuia în regiunea respectivă). Penultimul etaj al Cretacicului, cuprins între Turonian (v.) şi Danian (v.), caracterizat prin anumite specii de amoniţi (Barroisiceras haberfelineri, Placenticeras bidorsatus, Baculites anceps etc.), belemniţi (Belemnitella mucronata, B. lanceolata), echinide (Micraster cortestudinarium, M. caranguinum etc.), lamelibranhiate (Inoceramus involutus, I. cardissoides, I. balticus etc.), gasteropode (Acteonella gigantea), corali etc. În cadrul Senonianului se deosebesc, de jos în sus, subetajele: Coniacian, Santonian, Campanian şi Maestrichtian. Începutul Senonianului este marcat în unele regiuni (ex.: în Alpii Orientali, în Carpaţi etc.) printr-o transgresiune, precedată de faza de cutare subhercinică sau turono-coniaciană, iar sfâşitul, prin cutările sau numai mişcările de ridicare ale fazei laramice. Legate de aceste mişcări sunt efuziunile de vulcanite acide şi intruziunile de granodiorite (din Munţii Apuseni) şi de monzonite (din Balcani). În ţara noastră Senonianul este larg dezvoltat: în Dobrogea (faciesul de cretă); în Carpaţii Orientali, Munţii Apuseni (Bazinul Iarei, Munţii Mureşului) şi în Bazinul Haţegului din Carpaţii Meridionali (faciesul de fliş); în Maramureş, în zona masivelor cristaline ale Carpaţilor Orientali (Valea Ţibăului, Munţii Perşani etc.), în partea marginală a flişului Carpaţilor Orientali şi în partea de nord şi de vest a Câmpiei Române (faciesul pelagic, cu marne cu foraminifere); în Carpaţii Meridionali (Bazinele Brezoi-Titeşti, Petroşani), în Poiana Ruscă, Şopotul Nou din Banat, pe marginea de nord (regiunea Pian-Săsciori-Sebeşel) şi de sud (partea de nord a Depresiunii Getice) a Carpaţilor Meridionali; în Munţii Apuseni (culoarul Mureşului, Munţii Drocea din Zarand, Valea Arieşului, Pădurea Craiului, Bazinul Borodului etc.) şi pe marginea de nord-vest a Bazinului Transilvaniei (Zalău, Valea Chioarului) (faciesul detritic, molasic, cunoscut sub numele de faciesul de Gosau). În carstul istro-dalmat, Senonianul are un facies calcaros neritic, în parte recifal. În Munţii Apuseni, la Drocea, Borod etc., Senonianul are unele intercalaţii subţiri de cărbune, iar la Sohodol (jud. Alba), de bauxită.

Separaţie. (lat. separare-a despărţi). Modul în care unele roci se desfac în blocuri, datorită unui sistem caracteristic de diaclaze din masa lor (ex.: separaţia bazaltului în coloane hexagonale, perpendiculare pe planul de curgere al lavei; separaţia poligonală a mâlurilor argiloase uscate; etc.).

Sepiolit. Sin. Piatră ponce (v.), Spumă de mare.

Septarii. (lat. septum-hotar, graniţă). Concreţiuni de formă elipsoidală, cu dimensiuni uneori de câţiva metri, care se întâlnesc frecvent în masa argilelor sau marnelor cu crăpături poligonale, umplute cu cuarţ sau cu calcit. În unele cazuri septariile sunt sferosideritice, crăpăturile apărând în relief, ca un perete, datorită umpluturii diaclazelor, mult mai dură decât masa concreţiunii. Este desemnată sub numele de argilă cu septarii argila albastră cu concreţiuni lenticulare de calcare sideritice şi ankeritice şi cu faună de moluşte din Oligocenul mediu (Rupelian) din nord-vestul Germaniei. Sin. Argilă de Rupel.

Septentrional. Nordic (v. Boreal).

Sequoia (See-quayah). Conifer cu frunze mărunte, aciculare sau solzoase, care atinge uneori înălţimea de 150 m şi circumferinţa de 40 m. Este cunoscut din Cretacic, când a fost răspândit în Europa, Asia şi America de Nord. Astăzi se mai găseşte numai în California (S.U.A.) unde este protejat ca monument al naturii (Sequoia gigantea). În România se cunosc speciile: S. reichenbachii (în Cretacicul de la Babadag, din jud. Tulcea şi de la nord de Câmpulung, jud. Argeş) şi S. langsdorfii (în Dacianul de la Borsec, jud. Harghita).

Serac. (termen francez introdus de Saussure, 1779). Neregularităţi mari (mai ales transversale) ale suprafeţei gheţarilor de vale, situate între crevase (v.), rezultând din ruperea gheţii în sectoarele cu schimbări de pantă, ca urmare a măririi vitezei de deplasare a gheţarului. În zona de ablaţiune, crevasele se lărgesc şi se adâncesc prin topirea gheţii, creând forme haotice de blocuri, turnuri şi de piramide de gheaţă, cunoscute sub numele de "cascade", "trepte" sau "scări de serac".

Seria dalradiană. Roci puţin metamorfozate, formate din conglomerate, filite, cuarţite şi roci vulcanice bazice din Precambrian, în nordul Scoţiei.

Seria de Adelaide. Roci formate în sud-estul Australiei la sfârşitul Proterozoicului, cu o grosime de 7 000 m, având la partea superioară tillite; rocile s-au depus în geosinclinalul Adelaide.

Seria de Beaufort. Strate de roci formate pe teritoriul Gondwanei, în cadrul formaţiei de Karroo, în timpul Permianului superior şi Triasicului. Stratele sunt continentale, cuprinzând intercalaţii de cărbuni şi resturi de fosile atât de plante cât şi de animale.

Seria de Dwyka. Roci formate în cadrul seriei de Karroo (se găsesc la baza acestei serii) în sudul Africii, în timpul Carboniferului. Cuprinde tillite, morene fosilizate şi fosile de apă rece (ex.:scoici).

Seria de Ekka. Roci formate în cadrul formaţiunii de Karroo, în Permian inferior. Cuprinde roci cenuşii, gresii şi cărbuni.

Seria de Fayum. Depozite de roci de tip deltaic depuse în Egipt, în timpul Eocenului superior şi Oligocenului. Cuprinde ca fosile pe cel mai vechi animal cu trompă şi de mamifere superioare.

Seria de Greenville. Serie formată pe scutul canadian în Proterozoicul superior, serie ce cuprinde mai ales calcare.

Seria de Keewatin. Serie ce s-a format pe teritoriul scutului canadian, străpunse de granite laurenţiene.

Seria de Keweenawan. Roci formate în Proterozoicul superior pe teritoriul scutului canadian. Cuprinde mai ales sedimente, slab metamorfozate, dispuse orizontal.

Seria de Krivoi-Rog. Roci formate în Ucraina în Proterozoicul inferior, puternic cutate şi care deţin minereuri de fier, exploatate.

Seria de Minas Gerais. Depozit de roci din America de Sud format în Eoproterozoic, cu cutare puternică şi care deţine minereuri de fier (hematit).

Seria de Moine. Roci formate în proterozoic (în Scoţia), puternic metamorfozate.

Seria de Ovruci. Strat de roci puternic cutate, formate în Ucraina, deasupra seriei de Krivoi-Rog, în timpul Proterozoicului superior ce cuprind gresii roşii şi conglomerate.

Seria de Timiskaming. Serie de roci care s-au format pe scutul canadian în Arhaicul superior. Parţial rocile sunt metamorfozate şi cuprind şi roci sedimentare, fiind străpunse de granite algomiene.

Seria de Visnu. Gnaise cu vulcanite în Grand Canion al fluviului Colorado, din Arhaic, puternic cutate.

Seria huroniană. Roci din Scutul Canadian, în jurul Marilor Lacuri, cu o grosime de circa 6 000 m, metamorfozate, formate în Paleozoic. Seria cuprinde conglomerate, calcare cu alge şiar, în jurul Lacului Superior, depozite marine cu minereuri de fier. Datorită a două discordanţe, se împarte în trei subserii. Seria orogenă a fost mişcată de ciclul tectonic Hudson.

Seria kaleviană. Strate de grauwache formate în geosinclinalul finlandez în timpul Proterozoicului.

Sericicultură. Ramură a agriculturii ce are ca obiect creşterea şi înmulţirea viermilor de mătase în vederea obţinerii gogoşilor destinate prelucrării.

Sericit. (lat. sericum-mătase). Varietate criptocristalină de muscovit (v.). Se formează în procesele de alterare autometamorfice sau hidrotermale, prin transformarea plagioclazilor (v. Sericitizare), şi se întâlneşte sub formă de fibre sau de paiete de culoare albă-argintie, gălbuie sau verzuie, cu luciu mătăsos, în rocile metamorfice epizonale (în ţara noastră, în filitele şi şisturile cristaline slab metamorfozate din Carpaţi) şi este foarte răspândit în majoritatea rocilor intrusive (acide şi intermediare), precum şi în rocile vulcanice şi subvulcanice alterate, care găzduiesc zăcăminte metalifere mezo- şi epitermale.

Sericitizare. Proces de alterare, frecvent în toate tipurile de roci aluminoase, care constă în transformarea plagioclazilor, în special a ortoclazului, în sericit (v.), sub influenţa soluţiilor hidrotermale. Transformarea se produce prin îndepărtarea aproape completă a sodiului din plagioclaz, instabili în condiţii hidrotermale, şi prin concentrarea potasiului, însoţită de hidratare. Procesul de sericitizare care are loc, de obicei, la contactul imediat cu filonul, poate fi însoţit şi de formare de carbonaţi (calcit, dolomit, mai rar siderit, rodocrozit, ankerit), dacă în locul respectiv se găsesc în prezenţă Ca, Mg, Fe, Mn şi Co.

Serie. Subdiviziune stratigrafică de al treilea ordin, în spaţiu (v. şi Scara stratigrafică).

Serir. Sin. Reg (v.).

Seroziom. (rus.-pământ cenuşiu). Sol de semideşert, cu un conţinut redus de humus (2-3% şi de multe ori şi mai puţin), dar bogat (4-5% şi chiar peste) în carbonat de calciu (acumulat la mică adâncime) şi chiar de magneziu, care se formează în zona de tranziţie dintre stepa aridă şi deşerturile subtropicale propriu-zise. Seroziomurile se formează în special pe loess sau depozite loessoide, în condiţii de climă specifice (uscăciune pronunţată; precipitaţii anuale 200-400 mm, neuniform distribuite; temperatura medie anuală depăşind adesea 15-17^o; veri foarte calde şi ierni blânde), sub o vegetaţie foarte rară (plante efemere de primăvară, pelinuri, specii de Salsola etc.) cu 30-45% acoperire a terenului. Profilul seroziomurilor este, în general, A (10-12 cm)-A/C (40-50 cm)-C (sub 50-60 cm). Aceste soluri sunt folosite pentru păşuni şi fâneţe, dar prin irigare şi folosirea de îngrăşăminte pot da recolte bogate de: bumbac, orez, plante furajere etc. Seroziomurile ocupă suprafeţe mari în Asia (din apropierea Mării Mediterane până dincolo de fluviul Ind şi în China, în bazinul mijlociu al fluviului Huanghe), în America de Nord (în Podişul Marelui Bazin, Podişul Colorado şi în bazinul lui Rio Grande del Norte), în America de Sud (în nordul Argentinei şi în Pustiul Gran Chaco), în Africa (pe marginea nordică a Saharei şi pe cea sudică a Pustiului Karru) şi în Australia sudică. În Europa nu se găsesc seroziomuri. Sin. Sol cenuşiu de semideşert.

Serpentin. (lat. serpens-şarpe, serpentaria, serpentinus-în formă de şarpe). Hidrosilicat de magneziu natural, în a cărui compoziţie chimică apar adeseori, sub formă de impurităţi, fier şi nichel. Este un mineral secundar, care se formează prin metamorfoza hidrotermală a rocilor ultrabazice, mai ales a celor care conţin olivină (dunite, peridotite etc.), enstatit, hornblendă, tremolit, augit etc. Se cunosc şi varietăţi de serpentin, cum sunt: ophitul sau serpophitul, un serpentin bogat în apă, asemănător opalului; antigoritul, un serpentin foios asemănător cloritului; azbestul-crisotil (v. sub Azbest). Are în general culoarea verde. Se întrebuinţează ca piatră de ornamentaţie. Rocile metamorfice ultrabazice, care conţin preponderent serpentin, alături de oxid de crom (până la 1%), nichel, mangan, vanadiu, cobalt, cupru, adesea minerale din grupa platinei, oxizi de fier (până la 10%) etc., se numesc serpentinite şi sunt folosite (mai ales dunitele serpentinizate, cu un conţinut mai redus de siliciu) la fabricarea cărămizilor refractare forsteritice de calitate superioară, folosite în siderurgie. Zăcăminte de serpentinit se găsesc în Munţii Ural, Caucaz, Siberia şi Kazahstan. Varietatea foioasă, antigoritul, se găseşte în Valea Antigoria, în Piemont (Italia). În ţara noastră serpentinit (cu un conţinut de peste 39% MgO, se găseşte: la Eibenthal-Tişoviţa (jud. Caraş-Severin); în Munţii Şureanu, unde conţine crom şi azbest, în Munţii Parâng şi Lotru (la Urdele, Găuri, Petrimanu etc.), în Munţii Cândrel etc.

Serpentinit. V. sub Serpentin.

Serpentinizare. Procesul de transformare metamorfică hidrotermală a olivinei în serpentin, în varietăţile sale (antigorit, crisotil), sau în talc (v.). Prin alterare, în special în regiunile cu climă caldă, tropicală sau subtropicală, rocile serpetinizate se carbonatează treptat şi se descompun intens: la suprafaţă se acumulează hidroxizi de fier pământoşi (ca produse reziduale); magneziul se combină cu dioxidul de carbon din aer şi, sub formă de bicarbonat, pătrunde în orizonturile inferioare ale zonei de oxidare; silicea trece în soluţie sub formă coloidală şi se separă ca opal, iar nichelul se depune în orizonturile inferioare sub formă de silicaţi.

Serpula. (lat. serpere-a se târî, a se furişa). Vierme anelid care trăieşte adăpostit în tuburi calcaroase, secretate de epiteliul corpului. În Sarmaţianul Moldovei se găsesc frecvent tuburi de Serpula gregaria, având 2-5 mm diametru, care prin aglomerare cu briozoare şi cu foraminifere au format dealuri de calcare recifale.

Serranus. Peşte osos cu corpul acoperit de solzi circulari. În România, în şisturile menilitice oligocene din Carpaţii Orientali, sunt frecvente speciile: Serranus Simionescui-Pauci şi S. budensis.

Serravallian. Al patrulea etaj al Miocenului în zona Mării Mediterane.

Serre. V. Doab.

Seymouria. (de la numele oraşului Seymour-S.U.A.). Stegocefal (v.) cunoscut din formaţiunile permiene din Texas, considerat mult timp cu făcând parte din reptile.

Sfalerit. (gr. sphaleros-înşelător, amăgitor). Sin. Blendă (v.).

Sfărâmături de gelivaţie. V. Gelifracţie.

Sfen. (gr. sphen-pană de despicat, colţ). Silicat natural, care se întâlneşte ca mineral accesoriu în rocile magmatice acide şi neutre (granite, sienite, andezite), în unele pegmatite sienitice în formaţiuni metasomatice de contact, în unele roci metamorfice (gnaisuri, şisturi micacee şi cloritoase, amfibolice etc.) şi, fiind stabil din punctul de vedere chimic, în aluviuni. Se cunosc şi pseudomorfoze de granat după sfen. Culoarea sfenului poate fi galbenă, brună, cenuşie, neagră, roşie sau roză. Dacă se află în cantităţi mari, sfenul poate servi ca materie primă pentru obţinerea şi prelucrarea oxidului de titan sau a altor compuşi, iar cristalele transparente, frumos colorate, ca pietre semipreţioase în bijuterie. Se cunoaşte: în peninsula Kola (în zăcămintele de apatit, în granule neregulate cu diametrul de până la 1 cm), în Munţii Ilmen (în cristale care ajung la 10/15 cm), în Ural (în cristale de până la 300 g greutate); în Elveţia (St. Gothard, Biennenthal, Zermatt etc.); în Italia (în Piemont) etc. În ţara noastră sfenul a fost întâlnit: în şisturile cristaline din Carpaţii Meridionali, din Munţii Apuseni şi din Dobrogea; în amfibolitele de la Ditrău (jud. Harghita) etc. Sin. Titanit.

Sfere eoliene. Blocuri rotunjite prin coraziune, suspendate pe un suport îngust, formate în deşert sau semideşert (au fost descrise în Turkmenia-Peninsula Mangâşlak).

Sferocristale. (gr. sphaira-sferă, krystallos-cristal). Agregate minerale de formă sferică sau elipsoidală, formate din concreţiuni regulate de cristale de acelaşi fel, obişnuit prismatice, dispuse radiar. Iau naştere în medii omogene izotrope (ex.: nămoluri argiloase, cărbunoase, cretoase etc.) şi, din punct de vedere mineralogic, sunt constituite din calcit, marcasit, fosforit etc. În soluţii apoase, aragonitul sau calcitul se depun concentric în jurul unor firicele de nisip, de resturi organice etc., formând oolitele (v.) sau pisolitele (v.), iar calcedonia dă naştere la sferocristale din soluţii hidrotermale. Sferocristalele se formează şi prin cristalizarea magmelor vâscoase sau a gelurilor ferifere care formează "glaskopf"-urile (v.). Sin. Sferolite.

Sferolite. (gr. sphaira-sferă, lithos-piatră). Sin. Sferocristale (v.).

Sferosiderit. (gr. sphaira-sferă, sideros-fier). Concreţiuni sferoidale de carbonat de fier (v. Siderit), cu structură radiară, formate în bazine bogate în materie organică din soluţii feroase cu pH-ul mare (8,5-8,8) şi cu potenţial redox scăzut. Apar asociate cu argile şi şisturi, uneori formând strate continue (v. Blackband) intercalate în argilele ce însoţesc unele strate de cărbuni (ex.: la Anina-jud. Caraş-Severin, în Bazinul Petroşani).

Sfinţi de gheaţă (zăpadă). Resturi din blocurile de gheaţă sau de zăpadă rezultate dintr-o topire inegală şi care primeşte forme ciudate.

Sheet-Flood. V. Şiroire în pânză.

Sheet-Wash. V. Şiroire difuză.

Shungit. (de la numele localităţii Shunga din Karelia-Finică, Rusia). Varietate amorfă de antracit (v.) cu cel mai ridicat procent de carbon (aproape C pur), format probabil în urma cocsificării naturale a antracitului, şi găsit în Jatulianul de Shunga. Var. Şungit.

Siaj. Pană de poluant gazos dispersată în atmosferă cu tulburenţă.

Sial. Pătura de siliciu şi aluminiu a scoarţei terestre. V. sub Litosferă.

Siallitizare. (de la Si-siliciu, Al-aluminiu şi gr. lithos-piatră). Proces de alterare a rocilor în care predomină formarea alumo- şi ferosilicaţilor secundari hidrataţi (deci a mineralelor argiloase). Sialitizarea are loc în condiţiile climatului temperat cu umiditate moderată şi se caracterizează prin formarea lentă a mineralelor argiloase, în compoziţia cărora se fixează o importantă parte a silicei şi a bazelor eliberate în procesul de alterare a mineralelor primare. V. şi Argilizare.

Sialma. V. sub Litosferă.

Sicilian. (de la numele Insulei Sicilia unde este tipic dezvoltat). Etajul inferior al Pleistocenului din bazinul Mării Mediterane, identificat în terasa siciliană, la 80-100 m deasupra nivelului actual al mării. Corespunzător interglaciarului Günz-Mindel, acest etaj conţine, în afară de forme de faună pleistocenă autohtonă, elemente de faună rece, migrată dinspre nord (ex.: Cyprina islandica, Mya truncata, Buccinum undatum etc.). Sicilianul este dispus discordant peste Calabrian (v.), iar după el are loc marea regresiune care marchează începutul glaciaţiunii Mindel.

Siderit. (gr. sideros-fier). Carbonat natural de fier (FeCO₃) care se formează pe cale hidrotermală, la temperaturi relativ joase (formând ganga unor filoane, sau filoane sideritice separate), fie metasomatic (în unele calcare cristaline sau în vacuolele bazaltelor), fie pe cale sedimentară (în lagunele şi în golfurile bazinelor marine, bogate în dioxid de carbon şi în hidrogen sulfurat, în sedimentele argiloase din turbării şi mlaştini; în patul unor strate de cărbuni). Sideritul, este instabil în zona de oxidare a zăcămintelor, în care se formează uşor pălării de fier (v.). Conţinând 62,1% FeO, respectiv 48,3% Fe, sideritul este utilizat ca minereu de fier. Zăcăminte mai importante de siderit se cunosc: în Rusia (Ural), Ucraina (la Kerci), în Scoţia (localizat în strate considerabile de cărbune), în Anglia (în sudul regiunii Wales), în Austria (în Stiria), în Spania (pe coastele golfului Biscaya), în Germania, în S.U.A. etc. În ţara noastră siderit se află în zăcămintele feroase din Munţii Poiana Ruscă (Ghelar, Teliuc, Vadu-Dobrii-jud. Hunedoara), de la Lueta, Vlăhiţa, Băile Homorod (jud. Harghita), la Căpuşul Mic (jud. Cluj), în jud. Maramureş (la Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic etc., ca mineral de gangă în filoanele hidrotermale) etc. Sin. Spat de fier, Sideroză.

Siderite. (gr. sideros-fier). V. sub Meteorit.

Siderofil. (gr. sideros-fier, philein-a iubi). Calitatea unor elemente chimice (ex.: Ni, Fe, Co, Mo, Pa, Ru, Ro, Pt etc.) de a se concentra în barisferă (v.), unde iau parte importantă la alcătuirea acesteia.

Siderogel. Varietatea de limonit (v.) amorf, care se întâlneşte în natură mai rar decât varietăţile cristalizate ale acestui mineral.

Siderolitic, facies. Care conţine argile reziduale asociate cu minereu de fier în granule (oolitic). Se formează printr-o fază de alterare sub un climat cald şi umed, urmată de eroziune, transport şi sedimentare a alteritelor (venite de pe roci cristaline), într-un mediu lacustru (ex.: Eocenul din regiunea Gilău-Căpuş).

Sideroză. Sin. Siderit (v.).

Sienit. (gr. sienites, de la numele localităţii Siena, de la Assuan-Egipt). Rocă magmatică intrusivă intermediară, cu structură holocristalină (granulară), rar porfiroidă sau chiar gnaisică. Are culoarea cenuşie-închisă, cenuşie-verzuie, uneori roşie sau negricioasă, cu pete de culoare mai închisă (neagră-hornblendă, albastră-sodalit etc.) şi se deosebeşte de granit prin lipsa cuarţului, deşi se cunosc şi sienite cuarţifere, care conţin o cantitate mică de cuarţ. Se deosebesc: sienite calcoalcaline, constituite în cea mai mare parte din ortoză, în măsură mai redusă dintr-un feldspat plagioclaz, ca minerale melanocrate fiind prezente hornblendă, biotit sau augit, iar ca minerale accesorii: sfen, apatit, zircon, fluorină şi oxizi de fier, şi sienite alcaline, constituite din feldspaţi alcalini (ortoză perlitică, microclin, anortoclaz, albit), feldspatoizi (nefelin, sodalit şi leucit), biotit, amfiboli sodici şi feriferi, augit egirinic şi titanifer etc. Sienitele au, în general, rezistenţă bună la compresiune (până la 2 200 daN/cm²) şi prelucrate se lustruiesc uşor, căpătând un aspect plăcut prin contrastul de culori al mineralelor (roşu şi galben-feldspaţii, verde închis-amfibolii). Se întrebuinţează ca pietre de ornament (în special varietatea laurvikit) şi pentru pietruirea drumurilor. Sienitele alcaline se cunosc: în Rusia (Peninsula Kola, în Urali), în Pirinei, în Portugalia, în S.U.A. (în Arkansas), în Brazilia (lângă Rio), în Madagascar etc., iar cele calcoalcaline în: Saxonia, Munţii Vosgi, Piemont, Tirol, Norvegia de Sud, S.U.A., Africa Centrală etc. În România se cunosc: sienitul calcoalcalin de la Turcoaia (jud. Tulcea); sienitul nefelinic de la Ditrău (jud. Harghita), cu numeroase diferenţieri acide, bazice şi ultrabazice; sienitul nefelinic din Munţii Ogradinei (lângă Orşova) etc.

Sierra. Lanţ muntos sau culme muntoasă, în ţările de limbă spaniolă.

Sif. (ar.). Coamă ascuţită de dună (v.) de forma unei muchii cu profil tranşant, creată de vânt între povârnişul lin şi cel abrupt al dunelor mobile aflate în continuă transformare. Prin extensiune, termenul se atribuie şi tipurilor de dune alungite desfăşurate în formă sinusoidală.