Din perspectiva de gen

Încă o dată ONG-urile riscă să fie excluse de la o sursă de finanțare

Transcena, 28 iulie 2014

11 ONG-uri cu experiență solidă în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie au transmis Ministerului Fondurilor Europene un punct de vedere pe marginea Ghidului solicitantului „Condiții specifice DMI 6.3. Promovarea egalității de șanse pe piața muncii”. Acestea atenționează cu privire la intenția ministerului de a nu include printre solicitanți sau parteneri eligibili organizațiile nonguvernamentale în proiectele cu finanțare din fonduri structurale europene alocate României. Astfel, Ghidul, supus dezbaterii publice timp de câteva zile, pune în același grup țintă victimele violenței în familie și pe cele ale traficului de persoane.

Partenerii eligibili prevăzuți de Ghid sunt „universitățile publice din domeniul militar” și „universitățile publice din domeniul de informații”. Asociația Transcena și partenerii săi subliniază necesitatea separării celor două domenii, respectiv stabilirea unor bugete separate, întrucât acțiunile adecvate pentru cele două grupuri țintă sunt complet diferite. Referitor la partenerii unici eligibili, spun organizațiile semnatare, „universitățile publice militare și de informații” nu au relevanță sau responsabilități prin lege în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie și a traficului de persoane și nici competențe în ce privește formarea continuă a adulților.

În plus, în contextul actual, în care măsurile cuprinse în Strategia Națională pentru prevenirea și combaterea violenței în familie sunt în criză de implementare, acțiunile eligibile enumerate în Ghid: „crearea unor mecanisme, implementarea de măsuri dedicate prevenirii și combaterii violenței domestice și traficului de persoane”, riscă să ducă la finanțarea unor mecanisme inedite care să intre în contradicție cu prevederile legii. Prin urmare, organizațiile nonguvernamentale solicită diferențierea a două tipuri de proiecte în funcție de două grupuri țintă (victimele violenței domestice și victimele traficului de persoane), includerea ca parteneri eligibili, a ONG urilor cu experiență relevantă în cele două domenii, eliminarea universităților publice în domeniul militar și de informații dintre partenerii eligibili și specificarea unui procent de minimum 85% femei din numărul total de beneficiari pentru ambele grupuri țintă.

Inițiatorii scrisorii sunt: Asociația Transcena, prin președintele acesteia, Mihaela Săsărman, Asociația GRADO, Mihai Popescu, președinte; Fundația SENSIBLU, Cristina Horia, director executiv; Fundația Centrul pentru Mediere și Securitate Comunitară, Laura Albu, președinte executiv; Asociatia PasAlternativ, Iolanda Beldianu, președinte; Asociaţia Front, Tudorina Mihai, vicepreşedintă; Centrul de dezvoltare curriculară și studii de gen FILIA, Andreea Bragă, presedintă; Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Irina Sorescu, președintă executivă; A.L.E.G. Camelia Proca, director; Asociația ANAIS, Mihaela Mangu, președinte; Asociația Romanian Women s Lobby, Dina Loghin, președintă.

Organizaţiile nonguvernamentale semnatare deţin o experienţă solidă în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie în România, atât prin activitatea de advocacy pe care au întreprins-o de-a lungul timpului pentru îmbunătăţirea Legii 217/20032 şi pentru implementarea ei corespunzătoare de către autorităţile competente, cât şi prin serviciile specifice oferite victimelor (consiliere, sprijin material, adăpost, asistenţă în instanţă etc.). O parte din organizaţii au lucrat de asemenea în proiecte destinate sprijinirii şi incluziunii sociale a victimelor traficului de fiinţe umane.

http://transcena.ro/index.php/2014/07/28/inca-o-data-ong-urile-risca-sa-fie-excluse-de-la-o-sursa-de-finantare/

“Povești de groază din țara care-și desconsideră mamele” - de Dora Constantinovici

Pandoras. realitatea.net, 30 iulie 2014

De Dora Constantinovici

Anul trecut a fost primul an în care numărul de născuți vii a fost mai mic de 180.000. Dupa revoluție s-a înregistrat un trend descrescător, au mai existat și mici perioade de creștere, dar 2013 a marcat acest minim. Din seriile de date, este evident ca am atins minimul din 1960, dar e aproape sigur că reprezintă minimul de după al doilea război mondial – nota Mediafax la începutul lunii iunie. Cauzele principale? Imigrația și sporul natural negativ.

Pentru ca a doua cauză să fie contracarată s-a încercat implementarea unei serii de măsuri printre care și interzicerea avortului. Sau s-a mizat pe cartea politicilor de creştere a natalităţii, însă, aceasta nu este jucată cu oricine.

Nu mai departe de începutul anului 2014, Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetari Demografice al Academiei Române, spunea pentru Radio România Actualități că: politicile de creştere a natalităţii trebuie elaborate şi aplicate în perioadele în care economia funcţionează bine. Aplicarea acestora în perioadele de criză poate avea efecte adverse imprevizibile şi dăunătoare viitorului populaţiei ţării pentru că ar duce la stimularea natalităţii la categoriile de populaţie defavorizate economic şi cu un nivel cultural scăzut.

Adică hai să stimulăm clasa de mijloc să se reproducă pentru că suntem într-o situație nasoală dar nu care cumva să ajutăm reproducerea claselor sărace, unii oameni sunt mai egali decât ceilalți. N-am să uit niciodată cum prin anii 2000, o prietenă care urma o școală postliceală de asistente mi-a spus că ajunsă la secția de ginecologie unde făcea practică, a găsit o minoră de etnie romă întinsă pe o masă de travaliu. Se chinuia și plângea, nimeni nu-i spunea nimic, nimeni nu o ajuta cu nimic, ordinele veniseră din partea unui medic – fata trebuia lăsată să sufere sub pretextul: fă, dacă ți-a plăcut să te…acuma n-ai decât să te chinui. Ore întregi în care fata a implorat ajutor doar pentru că un nemernic care întâmplător purta halat alb se decisese să țină lecții de morală.

Și cu toate aceste diferențieri inițiale între etnii, bine implementate în capetele unora, ce să vezi, am ajuns la diferențieri între bugete (era și normal, așa începe totul). Nici clasa de mijloc nu mai e la fel de egală cu cele 5 procente care reprezintă femeile care au un salariu peste medie și își permit (sau sunt dispuse după ce plătesc de la începutul carierei asigurări medicale) să nască la privat. Singura opțiune rămân spitalele de stat. Și ți se amintește mereu și din toate părțile că nașterea este ceva natural și că tu ești cea care ești exagerată dacă vrei să naști la particular – ești o fițoasă, nu înțelegi nimic din miracolul nașterii, etc, etc. Unele viitoare mămici preferă chiar să nască acasă asistate de moașe sau soți. Și e de mirare? Una dintre femeile care a preferat să nască cel de-al treilea copil acasă, psihologul Ana Butuc a ales această variantă după ce primele două nașteri de la stat au fost două experiențe traumatizante din toate punctele de vedere.

Imediat după ce s-au rupt membranele, nici n-am apucată să ne dumirim, că au început contracţiile foarte apropiate. De la o jumătate de oră între prima şi a doua contracţie, au urmat contracţiile legate, la trei minute… Am chemat Salvarea, am ajuns acolo la 3 noaptea, iar ei şi-au închipuit că am stat până în ultima clipă, că travaliul se intalase cu ore înainte. M-au făcut în toate felurile, nu pot să spun ce mi-au zis. În fine, m-au urcat repede pe masa ginecologică şi… împinge! Nu ştiam cum, nu-mi explicau nimic. A fost extrem de traumatizant. S-a întâmplat foarte repede, erau persoane necunoscute, nu înţelegeam ce mi se întâmplă. Abia a doua zi l-am văzut pe copil, iar adevărata traumă a venit când a trebuit să aplăptez. Aveam furia laptelui, nimeni nu s-a ocupat de mine şi nu mi-a explicat ce se întâmplă. Mi-au dat o cană de metal în mână şi mi-au zis că trebuie să o umplu. Se întâmpla după experienţa traumatizantă a naşterii şi după o noapte nedormită. Atunci ştiu că s-a declanşat toată agonia, toată frica, toată panica. Era multă agitaţie în jurul meu, ei îşi făceau vizitele… iar eu trebuia să umplu cana. Nu o să uit niciodată. N-am trăit niciodată sentimentul de disperare ca atunci. (mărturia întreagă se găsește aici)

Recent, o altă mamă care a ales spitalul de stat, unul din București a postat asta pe Facebook. 9 iunie 2014, ora 2.00 noaptea. Incep contractiile si-mi trezesc sotul. Am 38 de ani si voi naște al doilea copil.

La stat. Nasc, adică, într-o maternitate de stat fiindcă am obrăznicia să nu-mi permit financiar nașterea într-o maternitate privată. După două săptămâni de spitalizare, aveam să aflu că trăiesc într-un stat cu totul și cu totul special: România – țara care-și pedepsește mamele. Să îndrăznești să ajungi noaptea la camera de gardă într-o maternitate, ba și în travaliu, echivalează cu subminarea economiei de stat. Sau înalta trădare. Sau nu mai știu care este cea mai gravă infracțiune pe care o poate comite cineva. Probabil genocidul. De la portar la medicul de gardă, toți se uită cu ură la tine, pentru că îndrăznești-:

1. Să le tulburi somnul și

2. Să sari etapele internării ca la carte – adică toată lumea să primească șpagă în liniște, fără teama ca, în vâltoarea evenimentelor, va fi sărit cumva. Pentru că întreg personalul dormea pe ruptelea și nu se sinchisea nimeni prea tare că nasc, mi-am strigat durerile facerii pe “mute”, smulgând bucăți din perete, în timp ce asistenta mă muștruluia temeinic, cot la cot cu doamna doctor “însărcinată” cu fomalitățile de internare. “De ce ați venit doamnă, tocmai acum?” ; “Prima menstruație la 14 ani?”; “Cât a avut la naștere primul născut?” etc.

Acum, după ce urmele travaliului s-au șters din corp și minte, mă gândesc dacă nu cumva s-a inventat o nouă terapie a durerii, să ți se pună întrebări tâmpite, ca să uiți. Promit să mă interesez, deși ceva îmi spune că nu. Că tocmai mă antrenam pentru un coșmar de două săptămâni, în jungla medicală. (pentru întreaga experiență citiți Garbo)

E ceva profund alterat în felul în care ne tratăm ca societate viitoarele mame. Începând de la jurnaliști care arată cu degetul orice încercare de a salva dreptul de a naște și la stat așa cum consideră mama respectivă că-și dorește – prin cezariană sau natural. Până la o bună parte dintre cetățenii români care le arată obrazul femeilor însărcinate – bre, nașterea e ca și cum ai merge la dentist, nu te mai alinta atâta…

http://pandoras.realitatea.net/life/povesti-de-groaza-din-tara-care-si-desconsidera-mamele-33255.html