Domnul Fiul …, începem cu originile familiei dumneavoastră

006, o fotografie datată 1930, Mina, sora tatei, este la mijloc.
Da. Prea multe n-am să pot spune despre fotografia asta, fiindcă eu n-am cunoscut-o decât pe Mina, sora tatei. Nu l-am cunoscut pe soţul ei, care a murit undeva în Transnistria.
Cum îl cheamă?
Nu ştiu, eu nu l-am cunoscut.
Şi în stânga ei cine este?
De asemeni nu ştiu, rced că este una dintre surori. N-am cunoscut decât pe Mina.
Şi acum că avem fotografiile în ordine, fotografia 001. Pe spate scrie „amintire scumpilor noştri, 1.10.1936, familia Fiul”.
Da. Este familia Fiul, aşa cum arăta în timpuri fericite.
Când şi cine sunt?
Este mama, este tata, şi cei doi iluştrii copii ai familiei: eu, Miluţă, cum mi se spune, şi Lola, soră-mea.
Când a fost făcută? Cu ce ocazie mai bine zis?
De dragul de a avea o fotografie de familie în timpuri fericite, fericite pentru faptul că după cum se vede şi din modul în care arătăm cu toţii, erau vremuri să le spunem bune, vremurile dintre cele 2 războaie mondiale.
E făcută acasă în interior, sau la studio?
Nu, la studio, astea-s fotografii la 8 zile, cum se spunea pe vremea aia.
Ce înseamnă la 8 zile”?
La opt zile înseamnă că te fotografiai şi primeai fotografia după 8 zile, fiindcă clişeul era retuşat. Acuma nu mai există aşa ceva, desigur ...
Deci era un semn al calităţii fotografiile la 8 zile erau cele prelucrate cel mai atent si cel mai profesional de către fotografi.
Da, da... sigur. Şi fotografi buni. La vremea aia era într-adevăr adevărată artă fotografică. Acum nu mai este decât arta de a avea un aparat bun.
Da, într-adevăr.
Aş mai adăuga ceva. Că cei câţiva fotografi din Bacău erau evrei. Aşa cum am constatat la cererea bibliotecii Bariţiu, de care spuneam, căutând în documentaţia arhivei din Braşov, a comunităţii din Braşov, că în 1942 erau nu mai puţin de 16 fotografi evrei în Braşov.
Stau şi mă întreb pe vremea aia câţi erau în Bacău?
Ei, Bacăul era un oraş mai mic....
002 scrie pe spatele fotografiei, împreună cu „Fratele mamei din America – Miluţă, 1946”.
Da, aşa e. Este unchiul John Herşcovici, acela de care am vorbit mai înainte. I-am pierdut urma, probabil că la data la care vorbim noi n-o mai fi existând pe lumea asta. Poate pe cealaltă. Însă e interesant şi poate ar fi frumos dacă prin opera pe care o faceţi dumneavoastră aş reuşi din dragoste de familie să dau peste urmaşi, sau ei să dea peste noi.
„Când” am spus, dar „unde”? Ştiţi cumva unde a fost făcută fotografia?
În America.
În studio? Deci este făcută în America şi este trimisă la dumneavoastră?
Da ... unchiul a plecat cu valul de emigranţi din 1914, 16, cam pe-atunci, şi fotografia e din 46.
Fotografia 003, scrie pe spate „cu drag şi iubire vă trimitem această fotografie în amintire. Ai voştri nepoţei, Loluţa şi Miluţă, 2.05.1932”. A fost scris textul de pe spatele fotografiei atunci când a fost făcută? Bineînţeles că nu. Ştiţi cumva când a fost scris pe spate?
Cred că atunci, în apropierea datei la care a fost făcută fotografia. Fotografia este adresată unei surori de-a mamei, la care noi toţi, copiii, şi bineînţeles părinţii am ţinut foarte mult, şi care au plecat , n-au avut copii, el şi ea, soţ şi soţie în Israel.
Puteţi să le spuneţi numele?
Da. Noi îi spuneam ei tanti Sofi, şi lui unchiul Iozef. Sunt înmormântaţi amândoi la cimitirul Gordonia din Rishon Le Zion, şi eu nu pierd prilejul, de câte ori sunt acolo, nu există să lipsesc de la mormântul lor, pentru că au fost pentru noi o a doua pereche de părinţi.
Mi-aţi spus un motiv destul de hazlui pentru care aţi făcut poza în felul acesta. Era surioara jumătate cât dumneavoastră!
Da, şi după cum se vede în fotografie, speriată, dădea să mă îmbrăţişeze, cum s-a şi întâmplat de altfel. Fotograful a prins ceva mai înainte, înaintea îmbrăţişării. Era speriată, era foarte drăguţă. Drăguţă a fost şi mai târziu.
Mai departe am o fotografie 007 făcută în 28 octombrie 1979, a doua zi după jurământ., scrie pe spate. „Bunicului, cu drag, din timpul serviciului militar”, semnată ...
Emilian. Este vorba de feciorul surorii mele, şi adresată tatălui meu.
Feciorul este cel din mijloc cu ochelari în manta militară.
E în uniformă militară, desigur. A făcut armata la Bacău.
Cine sunt ceilalţi?
În stânga lui se află tatăl lui, care din nefericire astăzi nu mai există ...
V-aş ruga când ne spuneţi despre cei din fotografie să ne spuneţi şi numele.
Robert Schwetter ... familia Schwetter era. La stânga, adică alături de tatăl lui mă aflu eu, la dreapta se află mama lui, sora mea, care se numeşte Eleonora, Lola i se spune în familie, iar alături de ea se află tatăl nostru, Bernard, cum îi spunem noi, şi un domn, nu-mi amintesc.
Isidor Herşcovici, unchiul, doctorul, fratele bunicii. Poza 008. Asta scrie pe spate.
Da. Este la bătrâneţe cel pe care l-aţi văzut în fotografiile pe care vi le-am arătat mai înainte, dar, fost colonel, medic în armată, şi după cum v-am spus încă de atunci, a fost la un moment dat medicul primar al oraşului Ploieşti, şi mai târziu medicul de casă al copiilor regelui Karol I.
Unde credeţi că este făcută fotografia?
În Bucureşti, desigur. Sau poate la Ploieşti ... în tot cazul. În toată toată familia aceasta, margulius, toată familia este înmormântată la Bucureşti în cimitirul sefard.
Înţeleg. 009. Puiu Margulius cu soţia, fotografie făcută în Bucureşti.
Puiu Margulius este feciorul celui de care am vorbit mai înainte. El însuşi în timpul războiului [a fost] militar, l-aţi văzut de altfel în uniformă, alături de tatăl lui cu gradul de plutonier major, sau plutonier. A făcut războiul, e interesant că a fost agent de legătură şi se spune că a venit cu un chipiu amintire acasă, străpuns de un glonte. A avut un noroc să scape. Dacă glontele ajungea puţintel mai jos, n-ar mai fi avut ocazia să facă fotografia asta.
Soţia dânsului?
Soţia lui? E interesant ca istorie, este fosta soţie a unui general, consilier militar pe lângă rege.
Cum îl cheamă?
Ştiam. Ea a venit în căsătoria cu unchiul meu cu un fecior, care este medic, şi se află în Bucureşti la data aceasta. Numele nu mi-l mai aduc aminte, îl ştiam.
Ni-l aducem aminte mai târziu. Fotografia 010. Pe spate scrie în engleză „Ma and pa, when they went to visit Nety in California at her new home. Fratele mamei cu soţia în 1946”. Daţi-ne câteva detalii. Cine sunt?
Este unchiul pe care l-am văzut mai înainte cumva, din America, şi care spuneam că i-am pierdut urma.
Unchiul John.
Unchiul John, cu soţia, probabil mai în vârstă, 1946. Am şi scris, „fratele mamei cu soţia”.
Unde credeţi că este făcută fotografia?
Păi nu se vede? Pe ea cumva nu scrie?
În California, la noua lor casă.
Am o fotografie 011, datată 1931, Bucureşti, tanti Sofie.
Este aceea de care am vorbit mai înainte şi căreia îi erau adresate fotografiile noastre, aceea care spuneam, a plecat cu soţul ei în Israel în 1959. Nu au avut copii, şi sunt înmormântaţi, după ce au stat într-un malben, sunt înmormântaţi la Rishon le Zion.
Fotografia 012. În Cişmigiu, probabil 1950, 1951, Neti şi Miluţă.
Da. Amintiri dragi.
Dumneavoastră şi soţia.
Eu cu soţia, înainte de a avea copilul.
Cu ce ocazie aţi făcut fotografia asta, ţineţi minte cine a făcut-o? Era o zi specială? Ieşiseţi pur şi simplu?
Cred că un fotograf de meserie. Şi e făcută ... iată că foloseşte acum pentru ceea ce s-a făcut: ca amintire.
Unchiul Iosef, 1930 şi ceva, poza 013. Cine este?
Este soţul lui tanti Sofie, aceea de care am vorbit la fotografia cu numărul 011. Sunt oameni care am mai spus-o, au fost ca şi părinţi, al doilea rând de părinţi, la care am ţinut foarte mult, şi care au fost oameni minunaţi.
Am în continuare fotografia 014, pe Gabi la absolvirea liceului, în iunie 1972.
Da, asta e o fotografie recentă, pe Gabi o cunoaşteţi şi dumneavoastră desigur, o fată vrednică, evreică bună, din familie ...a avut şi un rabin în familie, bunici sau străbunici, care ţine foarte mult la obiceiurile religioase, dar care din nefericire a rămas singură, fără familie...
015. Scrie pe spate „scumpilor noştri unchiul şi tanti Dicman. În semn de dragoste vă trimitem această fotografie. Anete, Clarisa, Jeni şi Claris. Surorile”. Datată 1930 şi ceva.
Da. Sunt tot verişoare primare, fiicele unui alt frate de-al mamei, Marcu. Vreau să remarc că cea din dreapta, Claris, a fost deosebit de frumoasă.
O să ajungem la o fotografie în care este singură, şi atunci îmi veţi spune povestea. Despre sora ei ce ne puteţi spune.
Păi a fost o fiinţă mai chinuită de viaţă. Are o fetiţă – hm, fată ... acuma e în vârstă chiar – în America, are nepoţi, ea nu mai există, Jeni, cum se numeşte.
Când, unde credeţi că este făcută fotografia?
La Bucureşti. Sigur. Ei au stat în Bucureşti atâta timp.
Bernard Fiul, tata, aproximativ 1925. Poza 016. Este oare studio sau este casă? Nu reuşesc să-mi dau seama.
Studio, desigur. N-avea tata posibilitatea unei case aşa de luxoase la vremea aia. Ceea ce vreau să sun, vreau să mă laud cu asta, a fost un bărbat deosebit de frumos. Pe cât de vrednic, pe atât de iubitor şi gospodar. N-o spun fiindcă a fost tatăl meu. O spun cu toată obiectivitatea. E aşa cum vă spun. Şi a ştiut să ne înveţe şi pe noi un lucru deosebit de important: ce însemnătate are munca în viaţa unui om. Nu uităm. Nici eu nici sora mea.
O altă fotografie, cred că tot tatăl dumneavoastră este, 017. „Deocamdată neavând altă fotografie şi dorind să mă cunoaşteţi, vă trimit aceasta, în hainele serviciului care-l ocup acu în Gara Oneşti. Al dumneavoastră viitor cumnat, Bernard”. 02.02.1924.
Da, într-adevăr., tot tata e. Dealtfel se vede, era pare-se, mai tânăr decât în fotografia precedentă ....
Cu un an ....
Da, n-are importanţă. Fapt este că, şi asta ar trebui să spun le lângă fotografia asta, a făcut serviciul la pădure, şi a fost un mare iubitor de natură. Pe lângă dragostea de muncă ne-a transmis, şi iată că există în privinţa asta legătură, ne-a transmis dragostea pentru natură. Dragostea pentru pădure, pentru munte, el ne-a transmis-o. Şi merge din generaţie în geneaţie, asta-i interesant. De la el la noi, la mine şi la soră-mea, de la noi la copiii noştri, şi de la ei la nepoţii noştri, iubim natura şi o respectăm.
Fotografia 018. 08.01.1939, are pe spate o dedicaţie: „în semn de dragoste şi iubire, vă trimitem această fotografie, Doina, Lola şi Miluţă”.
Nu este Doina, este Dorina,
Scuze, Dorina.
Aşa s-a numit mama mea. După cum vedeţi, are doi copii, mândri şi în haine străjereşti. Era pe vremuri ... era tineretul regelui Carol al II-lea, la vremea aia. Asta este uniforma de străjer de pe vremuri, de care noi eram şi foarte mândri. Ăsta este probabil şi scopul pentru care a fost făcută fotografia. Mama era foarte sensibilă, ne-a văzut şi pe noi mândri de uniformă ...
Vi se dădeau uniforme de la şcoală, sau de la armată, de unde primeaţi uniformele astea? Care era rolul lor în viaţa dumneavoastră de tânăr, de copil? Se întâmplau manifestări legate de calitatea de străjer? Cum era cu străjerii?
Uniformele, asta a fost prima întrebare, erau făcute de părinţi. Ce însemnătate a avut uniforma? Este ceea ce au fost mai târziu Şoimii Patriei, pe timpul lui Ceauşescu. Însă sigur că da, sub stăpânirea, sub domnia Regelui, conducătorul nostru suprem, comandantul nostru suprem era Regele!
Fotografia 019, „Amintire de la Moş Crăciun. Ghici cine e? Lola, 8.01.1939”.
Amintiri, amintiri. Este sora mea, mai mică cu 4 ani, pe care eu am iubit-o todeauna, şi am admirat-o în acelaşi timp, pe care o iubesc şi acuma. Care, aşa cum spuneam, a învăţat de la tata şi mama noastră, ceea ce este munca, a preţuit-o, şi o caracterizează.
Sunt curios de fotografia asta: de unde până unde Lola ... Moş Crăciun?
Era talentată de când era mică. Dat fiind că avea talent, o promovau în tot felul de roluri la şcoală. Ce-mi aduc aminte în legătură cu costumul ei e că era iarnă bineînţeles, şi că aveam eu datoria, frate mai mare, ea avea 7 ani atunci, eu 11 cred, să duc costumul, şi am mers alături de ea, cu costumul călcat frumos, şi am alunecat şi am picat aşa de frumos că l-am focut mototol, spre necazul nostru. Noroc că la vremea aceea, la vârsta aceea nu se întâmplau rupturi, fracturi ...
Poza 020, familia Herşcovici, bunica, mama mamei ... Cam când credeţi că a fost făcută fotografia?
Cred că bunica avea vreo 70 de ani, a murit la 74, 75 de ani. Ce pot spune despre ea e că era o femeie foarte frumoasă. De altfel, după cum aţi văzut în fotografie, şi mama era o femeie foarte frumoasă. Tata avea obiceiul să spună în plus încă ceva: că este o femeie foarte inteligentă. Vorbea de soacra lui, şi spunea în idiş „da glichele Feigele”, Feiga, cum se numea ea, cea deşteaptă.
Fotografia 021, „cu dulci şi multe sărutări, Lică Margulius, 3.12.1914, data fotografie.
Este fratele lui Puiu Margulius şi feciorul doctorului Isidor Margulius. Şi el se află în fotografia din vremea primului război mondial, cu grad de sublocotenent este el în fotografie. Căpitan a fost mai târziu, medic, şi a fost medic la calea ferată. Din nefericire a murit tânăr, relativ tânăr, la mai puţin de 50 de ani.
Legat de fotografie, făcută în studio, din câte vedem ... cu ce ocazie credeţi?
Pentru amintire, nu cu o ocazie anume. Pentru amintire. La Bucureşti e făcută.
1961, Lola şi Emilică, poza 022, când şi de ce, dacă puteţi să-mi spuneţi?
Emilică e Emilian, acela pe care l-am văzut militar într-o fotografie mai înainte. Vedeţi ce figură de fetiţă are aici? Era întradevăr foarte drăgălaş, foarte isteţ. De asemeni atrag atenţia asupra sore-mii, Lola, pe care am văzut-o în diverse fotografii şi despre care trebuie să recunoaşteţi că este o femeie drăguţă, frumuşică. Mândria lui frate-su’!
De ce a fost făcută fotografia asta? A fost cumva ocazie specială?
Fotografie de familie, ca să aibă ce trimite bunicilor copiilor.
Înţeleg. Şi am rămas la „Suvenir din partea Clarei, doamnei şi domnului Dicman, Bucureşti, 1930 şi ceva”. În poză este Claris. 023.
Da, ar fi mai multe de spus despre această verişoară primară. Fiica lui unchiu Marcu, fratele mamei mele. E adresată familiei Dicman, este vorba de Sofia şi Iosef, cei care am spus că sunt înmormântaţi în Israel la Rishon le Zion.
Spuneţi-mi vă rog despre Claris, acum putem să notăm, despre cum arată şi ce a generat frumuseţea ei.
N-aş putea spune cine sau ce a generat frumuseţea ei. Aş putea spune însă în ce a degenerat frumuseţea ei la un moment dat, dacă se poate spune aşa. La faptul că un bărbat a încercat să se sinucidă. Era soţul ei, prin tăierea venelor ...
Cine?
Medic, nu ţin minte. Au fost puţină vreme căsătoriţi, s-au despărţit. Şi mai spuneam de un ofiţer care a tras cu pistolul asupra unui rival, tot de dragul frumuseţii ei. Interesant este că ea până la urmă s-a căsătorit cu o figură cunoscută, evreu, bineînţeles, şi anume Nel Cobar, un caricaturist binecunoscut, la Urzica, de pe vremuri, de la emisiuni de televiziune cu desene animate, vă amintiţi? era o emisiune la 7 seara, nu-mi aduc aminte exact cum se numeşte, şi au rămas împreună, au doi copii, reuşiţi, doi băieţi, amândoi, ambii în America, la data actuală, dar casa părintească a fost cumpărată de ei şi se află lângă Bucureşti pe b.dul îi spunea Petru Groza.
Puteţi să-mi spuneţi de fotografie unde este făcută şi cu ce ocazie? Aveţi vreo idee?
Bucureşti, şi cred că i-a cerut-o vreunul din admiratori. Bănuiesc.
Vă mulţumesc mult.
Caseta 6 Sami Fiul
Acum am nişte întrebări la care nu o să mai putem răspunde prin da, nu sau cifre. De exemplu, despre fiica dvs., n-am zis mai nimic de ea, cum s-a căsătorit, cu cine, când, unde stă, ce lucrează, are sau n-are copii?

Tocmai partea asta aşa de dragă mie aţi omis! Ea e absolventă a facultăţii de electrotehnică la Iaşi, şi-a dorit electrotehnica ca să mă completeze pe mine, care sunt electromecanic. Şi în centralele electrice pe unde am lucrat, spunea ea că eu o să fac partea termo, şi ea să facă partea electrică, să ne completăm.

Şcoala generală unde a făcut-o?

Şcoala generală a făcut-o la Brăila, şi a terminat-o la Galaţi unde ne-am mutat şi unde a făcut liceul şi a terminat liceul, elevă bună, în mod deosebit cu dragoste pentru fizică, matematică.

Materii reale?

Deci ea a făcut colegiu tehnic pe urmă, de altfel unul din motive a fost şi faptul că duminica când era copil îl duceam în uzină, o distrau volantele la motoarele diesel, se învârteau ca nişte roţi uriaşe, aşa, şi a prins de ea, drag de uzină, care mie la bază mi-era dragă, şi profesia pe care o făceam.

Până la vârsta maturităţii când a ...când s-a apucat de facultate, aţi insistat să simtă un mediu evreiesc în casă?

Da. Sigur, simţea, in mod deosebit fiindcă mama ei ţinea, la legile evreieşti, şi eu ţineam, de ce să nu spun, însă din cauză că eram foarte ocupat, cu profesia, şi in funcţia pe care o aveam, la uzină electrică, n-aveam timp, nu munceam decât de sărbători, dar îmi plăcea, mi-era drag.

Şi mama ei?

Păi mama ei, vineri seară se aprindeau lumânările, era masa de sâmbătă şi de vineri seara tradiţională, era, mă rog, viaţă evreiască.

A avut bat mitzvah?

Bat mitzvah? Nu se făcea in România, nu era obiceiul, bar mitzvah la băieţi da, dar bat mitzvah am văzut în Israel, dar în România nu prea.

E un obicei modern. Despre facultatea ei.

Vă spuneam, a terminat facultatea în 1977, şi a luat..la Iaşi.

Facultate?

Facultate de electrotehnică, da, secţia energetică, în cadrul facultăţii de electrotehnică. A luat serviciul apoi la combinatul siderurgic din Galaţi, şantierul de construcţii de acolo din domeniu energetic, pentru care era pregătită.

A terminat cu medie mare?

Da, mărişoară, nu mai îmi aduc aminte cât, însă ţin minte că eram foarte mândru, asta înseamnă că aveam de ce!

Înţeleg.

Probabil. Mă rog, media nu-mi amintesc. Ştiucă lua la examene întotdeauna cu 9, cu 10, i-era teamă că n-o să treacă, şi până la urmă...cât ai luat, fetiţo? 9,50, ar nu prea am ştiut, spune ea, am avut noroc! Deci asta era la fiecare examen, era modestă, şi este şi acuma. Aşa. După un timp, după ce s-a măritat şi au venit copiii ei pe lume, şi este vorba de o fetiţă, fetiţa are 24 de ani peste câteva zile, iar băiatul 23...

Când sunt zilele lor de naştere?

A fetiţei...a fetei mele, Rodica, cum o cheamă, 12 februarie; a nepoatei este 27 februarie, iar a nepotului, 13 aprilie.

Aproape.

Zodii apropiate.

Când s-a cunoscut cu soţul, spuneţi-mi câte ceva despre soţul dânsei?

Soţul ei, evreu, evreu, bineînţeles, din părinţi, bunici, şi aşa mai departe, în trecut, inginer construcţii de maşini...

Cum îl cheamă?

Toni, de fapt David este numele lui oficial, David Hornig. Hornig, da, ăsta e numele de familie. Toni i se spune.

Din Galaţi?

Din Galaţi, da, născut a Galaţi, a fost inginer apreciat la şantierul naval de la Galaţi, s-au cunoscut în 1977, imediat după ce a terminat fata facultatea, el e mai în vârstă doar cu un an decât ea, cunoştinţă le-a făcut tatăl meu, bunicul fetei, care, ca orice bunic, avea grijă de nepoată, să se mărite, să-şi facă casa, să aibă nepoţi, el îşi dorea strănepoţi, şi a avut timp de câţiva ani cât a mai trăit, pentru ca în 86, 1986 să se hotărască a pleca în Israel. Şi au plecat.

S-au hotărât ei, aţi hotărât dvs.? A fost consiliu de familie? Cum a fost? Care a fost atmosfera în familie, eraţi îngrijoraţi, vă bucuraţi pentru ei?

Mă durea despărţirea, dar în acelaşi timp ştiam că fac ceea ce trebuie să facă, fiindcă evreii adevăraţi trebuie să trăiască în Israel, eu nu sunt un evreu adevărat, pentru că încă sunt, încă, probabil ca aici voi sta până la oase, vorba ceea, dar mă rog, părerea mea este că acolo este locul evreului, este ţara strămoşilor care trebuie şi apărată din păcate, cu sânge, cu victime, cu sacrificii, asta e, dar e a noastră.

Decizia copiilor să plece în Israel a fost...

A lor.

A lor?

Da. Aşa cum spuneam, pe mine m-a durut despărţirea, la distanţă, pe vremea aceea când nu puteai pleca uşor ca acum, mai ales despărţirea de nepoţi, nepoţii aveau unul 5, unul 6 ani la plecare, sigur că a fost greu. Am dormit şi eu în casa goală pe podea pe nişte scoarţe acolo după ce desfăcuseră gospodăria, m-a durut şi e mine inima, că era o gospodărie frumuşică, aveau deja, dar merita scopul.

Unde au plecat în Israel?

Ei au plecat la Maon se numeşte, şcoală în care se învaţă limba.

Cum se numeşte?

Maon.

Maon?

Maon. Nu ştiu sigur, trebuie căutat. Academaimi ii spunea, pentru licenţiaţi, pentru cei cu studii, la [], acolo şi-au făcut studiile pentru limbă, au învăţat intensiv limba, şi-au învăţat-o bine, în ziua de azi fata, dacă este vorba de asta, citeşte cu oarecare uşurinţă nu numai ziarele, dar citeşte romane, şi în ultima vreme îmi tot spune că îi este mai greu acum să citească româneşte decât ebraică, ii vine în ebraică. Eu mă bucur că s-a adaptat.

Unde lucrează ei?

El, Toni, a lucrat la Galaţi la şantierul naval din Galaţi, şi avea...plecând în Israel, după ce şi-au terminat şcoala cu limba, au învăţat limba, a intrat la şantierul naval din Haifa, tot naval, deci apreciat în mode deosebit, cu mare pasiune pentru informatică şi calculator, pasiune deosebită care şi jenează în familie oarecum pentru că nu are timp să se ocupe de familie din cauza calculatorului.

Seamănă cu socrul lui.

Nu ştiu, dar ce, eu ştiu la calculator...

E, şi socrul lui tot în domeniul tehnic şi-a consacrat 24 de ore din 24. Şi fiica dvs.?

Ea, fata, a intrat...a încercat să intre la producere de energie electrică, cum se numeşte în ivirit, [] nu a izbutit, se pare că nu oricine poate să intre acolo, e un domeniu favorizat de soartă, de profesii şi de salarii foarte bune, de câştiguri, dar a intrat la primărie, un domeniu pentru care s-a pregătit totuşi, a lucrat multă vreme, lucrează şi acuma, la iluminat exterior, în Haifa, a lucrat la dispeceratul respectiv, un domeniu frumos, interesant, şi un domeniu pentru care s-a pregătit oarecum.

Altă întrebare tot despre Israel. Cine sunt rudele mai apropiate care mai trăiesc în Israel, în afară de fiică şi familia dânsei?

Multe, multe rude, eu am rămas rătăcit pe aici, dar marea majoritate se găsesc acolo. Am veri cu acelaşi nume de familie, tot Fiul, am unul, doi, trei cu acelaşi nume.

Cum îi cheamă?

Pe unul îi cheamă Iosef Fiul.

Ce lucrează?

Acu e pensionar, a fost maistru la fabrică textilă; in textile a lucrat, a fost lucrător, la Atta, unde şi locuieşte.

Kiriat Atta.

În Kiriat Atta, o fabrică care din păcate s-a desfiinţat, a dat faliment în urmă cu ani, dar el a ieşit la pensie încă la Atta.

După Iosef...?

Este Hermann, Eian, Cerbu de fapt se numeşte.

Ce este?

Este maestru electrician, şi lucrează la telefoane.

Şi al treilea?

Al treilea este fratele acestuia Eian, se numeşte Zev, Lupu, a fost mai întâi scafandru, a fost tractorist, a fost excavatorist şi pe urmă s-a stabilit ca ..şofer pe autobuz.

Şi când au plecat? Cu aproximaţie? O decadă.

Lupu a plecat prin 46, ca şi Iosef de care spuneam. Cerbu a plecat mai târziu, a plecat prin 71-72.

Alte rude în Israel?

Am foarte mulţi din partea soţiei, şi eu la ţin ca rude ca şi ale mele, bune, fără nici o deosebire; am avut doi cumnaţi, unul s-a prăpădit, a rămas unul dintre ei.

Cum îi cheamă?

Mişu, Marcus era numele de familie al soţiei, celălalt, care s-a prăpădit, electrician, şi-a lucrat la armată, mai am şi acum un cuţit pe care mi l-a făcut cadou după războiul din 67, l-a găsit intr-un tanc egiptean, l-a luat ca amintire.

Cum îl cheamă?

Marcus Izu, electrician, Marcus Mişu, ăsta care trăieşte.