Drept comercial

17. Contencios fiscal. Contestaţie soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 3 din OUG nr. 13/2001 de un organ necompetent material.

Prin sentinţa civilă nr. 410/2004, pronunţată de Tribunalul Tulcea – Secţia de contencios-administrativ, a fost respinsă plângerea formulată de reclamanta S.C. B. SRL Stejaru, judeţul Tulcea, împotriva Deciziei nr. 171/2003 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea şi a procesului-verbal nr. 2373/2003 întocmit de Garda Financiară – Secţia Tulcea şi a menţinut ca legale şi temeinice actele contestate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în urma controlului efectuat de comisarii Gărzii Financiare – secţia Tulcea la S.C. B. SRL din comuna Stejaru (societate având ca activitate principală fabricarea băuturilor alcoolice spirtoase) privind modul de utilizare a banderolelor de marcare pentru perioada 01.01.2003-15.08.2003, a fost încheiat procesul-verbal nr. 2373 din 29.08.2003 prin care s-a reţinut că societatea deţinea în stoc la data de 13.08.2003 cantitatea de 2.780 bucăţi banderole de marcare băuturi alcoolice neutilizate, procurate în baza licenţei de marcare nr. 122/30.05.2003, valabilă până la data de 31.12.2002. Petenta a predat banderolelor de marcare la data de 19.08.2003 cu procesul-verbal de primire nr.28019.

A mai reţinut instanţa că, întrucât reclamanta nu a respectat obligaţia de a restitui în termen de 15 zile marcajele neutilizate în termenele prevăzute de lege, potrivit prevederilor pct. 15 alin. 1 din Ordinul M.F. nr. 1772/1998 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 23/1995 republicată, modificată şi completată, faptă ce constituie contravenţia prevăzută de art. 15 lit.j din O.G. nr. 23/1995, este obligată, potrivit alin. 11 al aceluiaşi articol, să vireze la bugetul de stat o sumă egală cu valoarea accizelor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente produselor corespunzătoare cantităţilor de marcaje neutilizate şi nerestituite.

Astfel, reclamanta datorează suma de 58.411.616 lei reprezentând accize şi TVA, sumă stabilită prin procesul-verbal nr. 2373/2001, decizia nr. 171/30.09.2003 a DGFP Tulcea fiind temeinică şi nelegală.

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs reclamanta care a criticat soluţia primei instanţe invocând următoarele motive:

1. Sentinţa recurată a fost dată cu ignorarea dispoziţiilor art. 1 alin. 1 şi 3 din OUG nr. 13/2001 care prevăd că nu fac obiectul ordonanţei amenzile, confiscările şi alte măsuri complimentare. Pârâta a pronunţat decizia nr. 171/2003, fără a avea competenţa de a cenzura măsura complimentară dispusă de agentul constatator cu ocazia sancţionării contravenţiei constatate.

2. Decizia supusă controlului pe calea contenciosului administrativ apare ca nefondată din moment ce modalitatea de calcul a măsurii complimentare este viciată atât din perspectiva nedatorării de către reclamantă a accizelor pentru băuturile alcoolice, accizele fiind datorate la acea dată, conform art. 10 alin. 3 din O.G. nr. 158/2001, de producătorul de alcool şi nu de băuturi alcoolice, cât şi din perspectiva calculului propriu-zis care a fost raportat la recipiente de 2 litri deşi timbrele erau folosite pentru recipienţi de 0,5 litri.

3. Instanţa de fond a introdus în cauză în calitate de pârâtă Garda Financiară – secţia Tulcea, lipsită de personalitate juridică, în urma solicitării pârâtei DGFP Tulcea în dispreţul tuturor condiţiilor impuse pentru ca o terţă persoană să poată fi chemată în judecată de părţile din proces.

Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate instanţa constată că recursul este fondat.

Astfel, prin procesul-verbal nr. 2373/29.08.2003 încheiat de Garda Financiară secţia Tulcea s-a reţinut că reclamanta S.C. B. SRL Stejaru deţinea în stoc la data de 13.08.2003, conform notei de constatare nr.592 cantitatea de 2.780 bucăţi banderole de marcare băuturi alcoolice, neutilizate, procurate în baza licenţei de marcare nr.122/30.05.2002 valabilă până la 31.12.2002.

Nereturnarea marcajelor neutilizate, cel târziu la 15.04.2003, constituie contravenţia prevăzută la art. 15 lit. j din O.G. nr. 23/1995 modificată, motiv pentru care s-a întocmit procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria A nr. 0054265/29.08.2003.

Conform art. 15 alin. 11 din O.G. nr. 23/1995 modificată, pentru fapta reţinută, agentul economic producător intern este obligat să vireze bugetului de stat o sumă egală cu valoarea accizelor şi a TVA aferentă produselor corespunzătoare cantităţii de marcaje neutilizate.

În acest sens s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a vira la bugetul de stat suma de 30.809.228 lei reprezentând echivalent accize şi suma de 27.602.388 lei reprezentând echivalent TVA.

Împotriva măsurii menţionate reclamanta a formulat contestaţie soluţionată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice prin decizia nr. 171/30.09.2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 3 din OUG nr. 13/2001 (în baza căreia a fost soluţionată contestaţia), „căile de atac privind amenzile, confiscările şi alte măsuri complementare aplicate prin acte ale organelor Ministerului Finanţelor Publice se supun dispoziţiilor dreptului comun”.

Faţă de aceste dispoziţii şi având în vedere că obligarea reclamantei la virarea sumelor egale cu valoarea accizelor şi TVA aferente produselor corespunzătoare cantităţii de marcaje neutilizate constituie o sancţiune complementară aplicată ca urmare a săvârşirii contravenţiei prevăzute de art. 15 lit. j din O.G. nr. 23/1995 modificată, se constată că DGFP Tulcea nu avea competenţa de a soluţiona contestaţia formulată împotriva unei astfel de măsuri, competenţa aparţinând instanţei prevăzute de O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor aprobate prin Legea nr.180/2002.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivul invocat de recurent referitor la necompetenţa pârâtei DGFP Tulcea în soluţionarea contestaţiei este întemeiat. Curtea reţine că urmează a admite recursul în baza art. 312 alin. 1 şi art. 304¹ Cod procedură civilă, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei contestate cu înaintarea contestaţiei spre soluţionare instanţei competente.

Într-o atare situaţie, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate.

Decizia civilă nr. 248/CA/08.11.2004