Drept procesual

DREPT PROCESUAL

CHELTUIELILE JUDICIARE

&

CHELTUIELILE DE JUDECATĂ

ÎN

PROCESUL CIVIL ŞI ÎN PROCESUL PENAL

VATRA DORNEI DĂNILEŢ VASILICĂ-CRISTI
27/04/01 judecător

C U P R I N S

CAP. I. Cheltuielile făcute în procesul civil

1 . Generalităţi

2. Onorariul avocatului

3. Dovada cheltuielilor de judecată

4. Temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată

5. Regulile acordării cheltuielilor de judecată

6. Omisiunea pronunţării asupra cheltuielilor de judecată

7. Acţiunea separată pentru cheltuielile de judecată

8. Executarea hotărârii.

CAP. II. Cheltuielile făcute în procesul penal

1. 
   Generalităţi
   
2. 
   Temeiul juridic al acordării cheltuielilor judiciare
   
3. 
   Culpa procesuală
   
4. 
   Plata cheltuielilor avansate de stat
   

1. 
   - în caz de condamnare;
   
2. 
   - în caz de achitare;
   
3. 
   - în caz de încetare a procesului penal
   

5. 
   Restituirea cheltuielilor făcute de părţi
   

1. 
   – în caz de condamnare;
   
2. 
   în caz de achitare;
   
3. 
   în toate celelalte cazuri.
   

Bibliografie

CHELTUIELILE JUDICIARE ŞI CHELTUIELILE DE JUDECATĂ

ÎN PROCESUL CIVIL ŞI ÎN PROCESUL PENAL

CAP. I. Cheltuieli făcute în procesul civil

Generalităţi

Articolul 21 din Constituţie consacră principiul accesului liber la justiţie, dar textul ni instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Aşadar, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.

Cu toate acestea, principiul gratuităţii justiţiei rămâne în continuare aplicabil, căci înţelesul acestui principiu vizează doar faptul că părţile nu plătesc judecătorii, procurorii, grefierii şi executorul judecătoresc.
Alături de taxele de timbru, părţile mai fac şi alte cheltuieli : pentru transportul lor şi a martorilor la proces, eventual cazarea lor, pentru administrarea probelor (cercetări la faţa locului, onorarii expert, copii xerox de pe acte originale), onorariile avocaţilor şi cheltuielile pentru deplasarea lor.

Onorariul avocatului

În privinţa cheltuielilor făcute cu angajarea avocatului, art. 274 alin. 3 cod procedură civilă, prevede că instanţa are dreptul de a mări sau micşora onorariile avocaţilor – în limitele prevăzute în tabloul onorariilor lor minimale – faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

După apariţia Decretului 281/1954 privind organizarea şi exercitarea avocaturii, înlocuit ulterior cu Legea 51/1954, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, s-a considerat că art. 274 alin. 3 nu-şi mai găseşte aplicarea. Se invocă în acest sens dispoziţiile art. 30 din Legea 51/1955 potrivit căruia „ contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat de nici un organ al statului” şi disp. Art. 94 alin. 2 şi 3 din Statutul profesiei de avocat, conform căruia „ onorariul se stabileşte prin negociere, fiind totodată exclusă obligaţia avocatului de a justifica cuantumul sumelor convenite cu acest titlu, convenite cu clientul său. Totodată cheltuielile făcute în interesul clientului se soluţionează de consiliul baroului, ale cărui decizii pot fi atacate prin plângere la Comisia permanentă, a cărei soluţie este definitivă ( C. S. J., secţia comercială, dec. 914/11 iunie 1996).
Cred însă că soluţia nu poate fi generalizată. Astfel, într-o cauză simplă, care poate fi soluţionată evident în favoarea reclamantului, chiar la primul termen de judecată ( exemplu: stabilire sau majorare pensie de întreţinere), acesta poate angaja unul ( sau chiar mai mulţi apărători, căci legea îi permite), hotărând un onorariu foarte mare.
Mai mult, dacă apărătorul, deşi angajat pentru redactare şi asistenţă juridică îşi limitează participarea în proces doar la redactarea cererii şi nu se prezintă niciodată în instanţă, instanţa va putea reduce onorariul acestuia ( Tribunalul Braşov, decizia civilă nr. 1057/1982, Revista Română de Drept nr. 9/1983, p. 61, Judecătoria Vatra Dornei, sentinţa civilă nr. 360/2001, nepublic.). în caz contrar, partea ar putea abuza de dreptul său, împovărându-l pe adversar în mod nejustificat.

Dovada cheltuielilor de judecată

Oricum, instanţa va acorda cheltuielile pe care partea îndreptăţită demonstrează că le-a făcut efectiv, prin prezentarea chitanţelor de încasare a onorariilor ( nu poate fi considerată ca o probă în acest sens menţiunea sumei ce reprezintă onorariului avocatului pe delegaţia acestuia de la dosar, întrucât potrivit art. 1169 şi 1191 cod civil, dovada plăţii se face numai cu înscrisuri, a biletelor de transport CFR, chitanţe fiscale şi benzină în caz de transport auto : chitanţe pentru cazare şi masă, etc..

Prin urmare, instanţa trebuie să soluţioneze acest capăt de cerere întocmai ca şi unul obişnuit, adică numai pe baza probelor, şi nu prin apreciere, căci lichidarea cheltuielilor de judecată este o chestiune de răspundere civilă delictuală, iar prejudiciul invocat şi dovedit este una din condiţiile antrenării acestui fel de răspundere.

Temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată

Conform art. 274 alin. 1cod procedură civilă, partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul relevă ideea prezumţiei de culpă procesuală a celui care a pierdut procesul. Dispoziţiile se aplică şi în faza executării silite.

Aşadar, partea care a pierdut procesul, suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât şi cheltuielile făcute de partea care a câştigat, deoarece prin atitudinea sa în proces, a determinat aceste cheltuieli. Instanţa le va acorda numai la cerere, în baza principiului disponibilităţii, care poate fi făcută atât în etapa scrisă cât şi înainte deꗬÁ‹Иደ¿ကЀ�

• 
  橢橢쿽쿽Иآ ꖟꖟ淟￿¤￿¤￿¤l˰˰˰˰˰˰˰µ̄⎰⎰⎰8⏨µ⏼„̄䵨IJ⒌⒌"⒮⒮⒮⒮⒮⒮䳧䳩䳩䳩䳩䳩䳩亚Ƞ傺B䳩9˰⒮⒮⒮⒮⒮䳩㋄˰˰⒮⒮䴢㋄㋄㋄⒮آ˰⒮˰⒮䳧㋄⒮䳧㋄z㋄㌾Ě䩿Ì˰˰䳧⒮⒀
  

꺠頏缶ǀ̄€⎰⫐ܘ䭋䳧䴸0䵨䭥Ƃ僼㇨Ü僼䳧㋄̄̄˰˰˰˰ÙDREPT PROCESUAL

CHELTUIELILE JUDICIARE

&

CHELTUIELILE DE JUDECATĂ

ÎN

PROCESUL CIVIL ŞI ÎN PROCESUL PENAL

• 
  VATRA DORNEI DĂNILEŢ VASILICĂ-CRISTI
  

27/04/01 judecător

C U P R I N S

CAP. I. Cheltuielile făcute în procesul civil

1 . Generalităţi

2. Onorariul avocatului

3. Dovada cheltuielilor de judecată

4. Temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată

5. Regulile acordării cheltuielilor de judecată

6. Omisiunea pronunţării asupra cheltuielilor de judecată

7. Acţiunea separată pentru cheltuielile de judecată

8. Executarea hotărârii.

CAP. II. Cheltuielile făcute în procesul penal

• 
  Generalităţi
  

Temeiul juridic al acordării cheltuielilor judiciare

Culpa procesuală

Plata cheltuielilor avansate de stat

• 
  - în caz de condamnare;
  

- în caz de achitare;

- în caz de încetare a procesului penal

Restituirea cheltuielilor făcute de părţi
– în caz de condamnare;

în caz de achitare;

în toate celelalte cazuri.

Bibliografie

• 
  CHELTUIELILE JUDICIARE ŞI CHELTUIELILE DE JUDECATĂ
  
• 
  ÎN PROCESUL CIVIL ŞI ÎN PROCESUL PENAL
  

CAP. I. Cheltuieli făcute în procesul civil

Generalităţi
Articolul 21 din Constituţie consacră principiul accesului liber la justiţie, dar textul ni instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltueplineşte obligaţia după pronunţarea hotărârii instanţei de fond şi apoi face apel pentru a se respinge pretenţia reclamantului ca fiind rămasă fără obiect;

• 
  Dacă reclamantul declară că renunţă la cheltuielile de judecată, instanţa nu poate obliga pârâtul la plata acestora, căci ar încălca principiul disponibilităţii.
  

Regulile acordării cheltuielilor de judecată
Dacă s-au cerut cheltuieli de judecată, instanţa le va pronunţa prin dispozitiv după ce le-a stabilit prin considerente, pe bază de acte justificative şi după următoarele reguli :
a.- Partea căreia i s-au admis în întregime pretenţiile/apărările, are dreptul la acordarea integrală a cheltuielilor făcute ( chiar dacă cererea a fost admisă numai pe unul din cele două temeiuri invocate ). În acest caz se aplică disp. Art. 274 alin. 2 conform căruia judecătorii nu pot micşora taxa de timbru, onorariul experţilor, despăgubirea martorilor şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.
b. – Regula de mai sus nu se aplică în cazul art. 275 cod procedură civilă, potrivit căruia pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului ,nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a se aplica acest text, trebuie întrunite următoarele condiţii :

• 
  recunoaşterea să se facă în faţa primei instanţe şi nu în apel, în recurs sau cu ocazia rejudecării;
  
• 
  recunoaşterea trebuie să fie totală, adică să privească toate pretenţiile părţii adverse;
  
• 
  recunoaşterea trebuie să fie efectivă, nu dedusă din neprezentarea la interogatoriu.
  

1. 
   Dispoziţiile art. 275 cod procedură civilă devin inaplicabile dacă :
   

• 
  pârâtul a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului însă a fost pus în întârziere înainte de sesizarea instanţei sau era de drept pus în întârziere. Astfel, s-a decis:
  
• 
  dacă pârâtul a fost somat înainte de sesizarea instanţei, plata parţială făcută după aceea şi înainte de primul termen de judecată, nu-l exonerează de plata cheltuielilor de judecată;
  
• 
  părintele obligat la plata pensiei de întreţinere faţă de copilul său minor, pe care nu o prestează lunar, este considerat de drept în întârziere; în cazul soţilor despărţiţi în fapt, declanşarea procesului pentru obligarea tatălui la pensie de întreţinere pentru minor constituie punere în întârziere.
  

2. 
   În cazul divorţului ( unde recunoaşterea nu este privită ca mijloc de probă); În cazul hotărârilor care nu se pot pronunţa numai pe baza recunoaşterii pârâtului ( exemplu tăgada paternităţii), în cazul cererii pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, dacă pârâtul avea cunoştinţă de naşterea copilului, chiar dacă a recunoscut copilul la prima zi de înfăţişare ( căci îl putea recunoaşte voluntar înainte de proces), dar dacă nu cunoştea faptul naşterii copilului, se vor putea aplica dispoziţiile art. 275 cod procedură civilă.
   

Articolul 275 cod procedură civilă se aplică însă pentru acţiunile de stabilire ( modificare a pensiei de întreţinere când se formulează pe cale principală şi nu în cadrul procesului de divorţ).

c. – Părţii căreia i s-au admis parţial pretenţiile ce au format obiectul judecăţii şi a câştigat procesul, i se va acorda numai partea din cheltuielile de judecată corespunzătoare pretenţiilor admise. În acest caz ambele părţi sunt în culpă procesuală, cel care a câştigat pentru că a cerut mai mult decât i se datora, iar cel ce a pierdut, pentru că a provocat procesul. De la această regulă se exceptează cazul când reaua-credinţă sau comportarea neglijentă a pârâtului l-a determinat pe reclamant să ceară ceea ce nu i se datorꗬÁ‹Иደ¿ကЀ�

橢橢쿽쿽Иآ ꖟꖟ淟￿¤￿¤￿¤l˰˰˰˰˰˰˰µ̄⎰⎰⎰8⏨µ⏼„̄䵨IJ⒌⒌"⒮⒮⒮⒮⒮⒮䳧䳩䳩䳩䳩䳩䳩亚Ƞ傺B䳩9˰⒮⒮⒮⒮⒮䳩 civilă nu-şi găsesc aplicarea pentru admiterea parţială a cererii, ci numai în situaţia admiterii în întregime.

4. 
   – Dacă cererea reclamantului are mai multe capete şi numai o parte s-au admis, sau când există cereri din partea ambelor părţi admise în total/parte, instanţa va compensa total sau parţial cheltuielile de judecată în baza art. 1143 şi următoarele cod civil, raportat la art. 274 cod procedură civilă.
   

e– În cazul coparticipării procesuale (art. 47 cod procedură civilă), cheltuielile de judecată vor fi suportate în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei (art. 277) în aşa fel încât fiecare să fie obligat la plata cheltuielilor pe care le-a provocat prin apărarea sa. Dacă o parte provoacă prin apărarea sa cheltuieli deosebite, ele urmează a fi suportate numai de către ea, dacă cade în pretenţii.

Omisiunea pronunţării asupra cheltuielilor de judecată

Dacă s-au cerut cheltuieli de judecată, dar instanţa a omis să se pronunţe cu privire la ele, partea se poate plânge pe calea apelului ori a recursului, pe calea revizuirii, dacă hotărârea este definitivă, pentru minus petita ( art. 322 pct. 2 cod procedură civilă ) ori le poate solicita pe calea unei cereri separate. Nu se poate folosi pentru remedierea acestei greşeli procedura de îndreptare a hotărârii reglementată de art. 281 cod procedură civilă ( excepţie : instanţa s-a pronunţat asupra lor prin minută, dar nu se regăsesc în dispozitiv), face apel sau recurs pentru neacordarea cheltuielilor de judecată şi totodată introduce calea de atac şi partea adversă , iar instanţa o admite şi casează hotărârea, în vederea rejudecării, apelul/recursul, privind cheltuielile de judecată,. Se va respinge. Dacă pârâtul a fost greşit obligat la plata cheltuielilor de judecată şi face recurs numai reclamantul, pârâtul nu poate fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată, pentru a nu i se crea reclamantului o situaţie mai grea, nu propune cale de atac ( non reformatio in pejus).

Nu se poate folosi contestaţia în anulare specială (art. 318 cod procedură civilă ) când instanţa de recurs nu a acordat cheltuielile făcute în faţa sa şi cerute de parte, decât dacă prin recurs unul din motive a privit omisiunea de a se acorda cheltuielile de judecată, iar instanţa de recurs, respingând sau admiţând în parte calea de atac, a omis să se pronunţe cu privire la acel motiv.
Pentru greşeli în socoteala cheltuielilor de judecată se poate folosi calea de îndreptare prevăzută de art. 281 alin. 1 cod procedură civilă.

Acţiunea separată pentru cheltuielile de judecată

Dacă nu s-au cerut cheltuieli de judecată sau, deşi s-au cerut, instanţa a omis să se pronunţe cu privire la ele, pot fi cerute printr-o cerere separată, indiferent că sunt cheltuieli ocazionate de un proces civil sau penal, ori de un litigiu de muncă, întrucât cererea prin care se solicită cheltuielile de judecată constituie un litigiu de drept civil.

Nu are importanţă dacă procesul iniţial a fost soluţionat de o instanţă superioară.

Cererea trebuie formulată în termenul de prescripţie de drept comun ( 3 ani ), care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, prin care petentul a câştigat procesul.

Executarea hotărârii

Hotărârea care obligă la cheltuieli de judecată, poate fi pusă în executare în termen de 3 ani de la rămânerea ei definitivă. Creditorul va urmări pe unul sau pe mai mulţi debitori, după cum obligaţia este solidară sau nu.

CAP. II. Cheltuielile făcute în primul proces

Generalităţi

Spre deosebire de procesul civil, unde sumele necesare cheltuielilor sunt avansate de către reclamant, prin plata taxei de timbru, la introducerea acţiunii, în cauzele penale în care activitatea judiciară se desfăşoară din oficiu, sumele necesare cheltuielilor de urmărire sau de judecată sunt avansate, de regulă, de stat prin organul judiciar în faţa căruia se află cauza penală. Este vorba de cheltuielile pentru întocmirea şi transmiterea actelor de procedură, pentru administrarea probelor ( inclusiv sumele cuvenite martorilor, experţilor şi interpreţilor, acoperind cheltuielile efectuate de aceştia cu transportul şi întreţinerea pe durata chemării la autoritatea judiciară, precum şi pentru lipsirea martorilor de venitul ce li s-ar fi cuvenitꗬÁ‹Иደ¿ကЀ�

橢橢쿽쿽Иآ ꖟꖟ淟￿¤￿¤￿¤l˰˰˰˰˰˰˰µ̄⎰⎰⎰8⏨µ⏼„̄䵨IJ⒌⒌"⒮⒮⒮⒮⒮⒮䳧䳩䳩䳩䳩䳩䳩亚Ƞ傺B䳩9˰⒮⒮⒮⒮⒮䳩i, etc. ( art. 189 cod procedură penală).
Unele cheltuieli sunt efectuate direct de către părţi : retribuţia expertului când cere efectuarea unei expertize, onorariul avocatului angajat, cheltuielile pentru transportul şi întreţinerea martorilor propuşi şi admişi, pentru a depune mărturie.

Cheltuielile avansate de stat şi cele făcute de către părţi în desfăşurarea procesului penal poartă denumirea de cheltuieli judiciare. Primele se mai numesc cheltuieli de procedură, iar celelalte cheltuieli de judecată.. Sunt reglementate în art. 189-193 cod procedură penală.

Temeiul juridic al acordării cheltuielilor judiciare

Avansarea cheltuielilor judiciare de către stat îşi are temeiul în necesitatea desfăşurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu rămână nepedepsit.

În ceea ce priveşte temeiul obligaţiei de a suporta cheltuielile judiciare distingem :

• 
  inculpatul condamnat va suporta aceste cheltuieli în baza culpei sale infracţionale, deoarece fără săvârşirea infracţiunii, astfel de cheltuieli nu s-ar fi făcut;
  
• 
  când cheltuielile judiciare au fost provocate de o cale de atac sau cerere a inculpatului, iar aceasta a fost respinsă, el va suporta numai aceste cheltuieli, fiind în culpă procesuală;
  
• 
  dacă inculpatul nu este vinovat şi s-au efectuat cheltuieli, există o culpă procesuală a autorităţii judiciare, astfel încât cheltuielile le va suporta statul;
  
• 
  dacă unele cheltuieli judiciare se efectuează ca urmare a unei intervenţii nejustificate a altei părţi în proces (exemplu : plângerea prealabilă nefondată, făcută de partea vătămată, constituire de parte civilă când nu se produsese nici o pagubă), ele vor fi suportate de această parte, aflată în culpă procesuală.
  

Culpa procesuală

Pentru a exista culpă procesuală nu se cere rea credinţă în activitatea juridică penală sau o acţiune civilă nefondată, ori să existe o cale de atac sau să facă o cerere provocatoare de cheltuieli judiciare care să-i fie respinsă.

Plata cheltuielilor avansate de stat

1. 
   – în caz de condamnare :
   
   • 
     inculpatul condamnat ( inclusiv cu aplicarea unei măsuri educative pentru minor ori suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau dacă s-au reţinut circumstanţe atenuante), va plăti toate cheltuielile efectuate de la începerea urmăririi penale şi până la punerea în executare a hotărârii de condamnare, chiar şi plata unei expertize dispuse din oficiu sau la cererea părţii civile ( art. 191 alin. 1 cod procedură penală);
     
   • 
     dacă a fost cercetat pentru mai multe infracţiuni şi pentru unele a fost achitat sau s-a dispus încetarea procesului penal, cheltuielile efectuate cu aceste infracţiuni se vor separa dacă e posibil şi vor rămâne în sarcina statului (dacă procesul penal s-a pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aceasta le va suporta);
     
   • 
     dacă sunt mai mulţi inculpaţi condamnaţi, conform art. 191 alin. 2 cod procedură penală, se vor stabili cheltuielile judiciare, medico-legale psihiatrice, efectuate numai în legătură cu un inculpat condamnat care va cădea în sarcina sa de plată);
     
   • 
     dacă inculpatul condamnat a beneficiat de asistenţă juridică din oficiu, iar onorariul a fost avansat de stat prin Ministerul Justiţiei, suma va fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare la care va fi obligat, chiar dacă este minor;
     
   • 
     cheltuielile avansate de stat cu judecarea căii de atac exercitate de inculpatul condamnat şi admisă ca întemeiată, cad în sarcina statului şi la fel cele provocate de orice cerere a condamnatului în legătură cu executarea pedepsei, dacă a fost admisă de instanţa de judecată ; dacă cererea sau atacul a fost respins, cheltuielile le va suporta inculpatul condamnat;
     
   • 
     dacă în proces a figurat şi partea responsabilă civilmente care a fost obligată la reparaţii civile în solidar cu inculpatul, aceasta va suporta tot în solidar şi plata cheltuielilor judiciare avansate de stat la care a fost obligat inculpatul pentru care răspunde din punct de vedere civil ( art. 191 alin. 3 cod procedură penală); s-a decis că dacă nu există constituire de parte civilă în cauză sau dacă prejudiciul a fost recuperat în cursul procesului şi deci, inculpatul nu a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, instanţa nu poate obliga inculpatul minor în solidar cu această parte la plata cheltuielilor judiciare ( Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, decizia nr. 124/1998)
     

2. 
   – în caz de achitare :
   

• 
  dacă inculpatul a fost achitat (chiar pentru amnistie) dar s-a admis acţiunea civilă, inculpatul este în culpă procesuală de a nu fi reparat paguba fără intervenţia justiţiei şi va suporta cheltuielile efectuate în legătură cu acţiunea civilă ( art. 191 pct. 1 lit. C cod procedură penală);
  
• 
  dacă s-a respins în întregime acţiunea civilă, cheltuielile judiciare avansate de stat şi determinate de partea civilă, vor fi suportate de către această parte (art. 191 pct. 1 lit. B cod procedură penală);
  
• 
  dacă temeiul achitării este lipsa de pericol social al faptei, cheltuielile se vor suporta de inculpat, deoarece i s-a aplicat totuşi o sancţiune în cadrul judecăţii penale ( Tribunalul municipiului Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 281/1990, Dreptul nr. 3/1992, pag. 71, căci a săvârşit fapta imputată;
  
• 
  dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate şi inculpatul a fost achitat, cheltuielile vor fi suportate de partea vătămată în măsura în care le-a determinat prin culpa sa (art. 192 pct. 1 lit. A cod procedură penală);
  
• 
  în toate celelalte cazuri de achitare, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia (art. 192 alin. 3 cod procedură penală), căci obligaţia statului de a le suporta este subsidiară şi integrală, deci intervine când o astfel de obligaţie din incumbă vreuneia din părţile din proces ( ex: cheltuielile efectuate la cererea procurorului, de a se lua măsura de siguranţă provizorie a obligării la tratament medical).
  

3. 
   – În caz de încetare a procesului penal.
   

- dacă s-a dispus înlocuirea răspunderii penale, cheltuielile le suportă inculpatul ( art. 191 pct. 2 lit,. A cod procedură penală);

• 
  dacă partea vătămată şi inculpatul s-au împăcat, le suportă ambii (art. 191 pct. 2 lit. B cod procedură penală);
  
• 
  dacă partea vătămată şi-a retras plângerea prealabilă, ori s-a stabilit că aceasta este tardivă sau nulă ( de exemplu a fost făcută de o persoană fără calitate ) această parte va suporta cheltuielile ( art. 191 pct. 2 lit. C cod procedură penală); dacă în caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii prealabile, inculpatul cere continuarea procesului penal (art. 13 cod procedură penală) şi se pronunţă achitarea, cheltuielile revin părţii vătămate (art. 192 pct. 3 lit. A cod procedură penală), iar dacă se menţine soluţia de încetare a procesului penal, obligaţia de plată revine inculpatului, căci cererea sa a fost nefondată (art. 192 pct. 3 lit. B cod procedură penală);
  
• 
  dacă o parte declară atac sau introduce o altă cerere şi i se respinge sau o retrage, această parte va suporta cheltuielile (art. 192 alin. 2 cod procedură penală),dacă se admite, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului ( art. 192 alin. 3 cod procedură penală);
  
• 
  în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia
  

Încheiem cu următoarele menţiuni :

• 
  când mai multe părţi sunt obligate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, instanţa va hotărâ partea de cheltuieli pe care o suportă fiecare în raport cu contribuţia pe care au avut-o la producerea lor ( art. 192 alin. 4 cod procedură penală);
  
• 
  dacă urmărirea penală se finalizează prin clasarea, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, ele se vor stabili după regulile de mai sus pentru achitare şi încetarea procesului penal şi vor fi prevăzute în actul de dispoziţie al procurorului ( art. 192 ultim alin.)
  
• 
  
  

Restituirea cheltuielilor făcute de părţi

Regula este că partea care a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, care se află în culpă procesuală sau infracţională, are obligaţia să plătească şi cheltuielile judiciare făcute de părţi.

Astfel:

1. 
   – În caz de condamnare:
   

• 
  inculpatul va suporta cheltuielile făcute de partea vătămată ( art. 193 alin. 1 teza 1, cod procedură penală)
  
• 
  dacă se admite acţiunea civilă, inculpatul va suporta, conform art. 193 alin. 1 teza 2 şi art. 193 alin. 2 şi cheltuielile făcute de partea civilă, în întregime sau numai în parte, după cum pretenţiile civile au fost admise în total sau numai parţial (exemplu : în caz de provocare, la stabilirea obligaţiei de plată a cheltuielilor, se ţine seama şi de culpa victimei);
  
• 
  dacă sunt mai mulţi inculpaţi condamnaţi, instanţa stabileşte partea din cheltuielile datorate de fiecare;
  
• 
  partea responsabilă civilmente obligată solidar cu inculpatul la despăgubirile civile, este obligată solidar şi la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă.
  

b.- În caz de achitare :

• 
  -partea vătămată sau partea civilă va plăti cheltuielile făcute de inculpat şi partea responsabilă civilmente, în măsura în care a provocat efectuarea lor ( plângere prealabilă netemeinică, acţiune civilă respinsă), conform art. 193 alin. 5 cod procedură penală.
  
• 
  În caz de renunţare la acţiunea civilă, instanţa se pronunţă asupra cheltuielilor la cererea părţilor (art. 193 alin. 3 cod procedură penală);
  
• 
  Dacă, în caz de amnistie, s-a admis acţiunea civilă, inculpatul poate fi obligat la restituirea cheltuielilor făcute de partea civilă ( Tribunalul suprem, decizia nr. 342/1989, Dreptul nr. 1-2/1990, p.139
  ).
  

4. 
   – În toate celelalte cazuri : instanţa va stabili obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal, potrivit legii civile ( art. 193 ultim alin. Cod procedură penală).
   

Mai menţionăm că aceste cheltuieli pot fi cerute şi pe cale separată, într-un proces civil.

În orice caz, întocmai ca şi cheltuielile de judecată făcute în procesul civil şi cheltuielile judiciare făcute de părţi în procesul penal, trebuie dovedite. Instanţa va acorda doar cheltuielile necesare şi efectiv făcute, nu şi cele exagerate sau făcute din şicană ( Tribunalul Suprem, secţia penală, decizia nr. 1186/1976, Revista Română de Drept nr. 2/1977, p. 6) ; s-a decis că nu se poate în nici un caz o sumă mai mică decât onorariul de avocat efectiv plătit ( Tribunalul Suprem, secţia penală, decizia nr. 219/1975, CD 1975, p. 475).

*****

B I B L I O G R A F I E

Pentru CAP. I

1. 
   VM Ciobanu, - Tratat, teorie şi practică de procedură civilă, vol II, Editura Naţional, Bucureşti 1997, p. 262-268;
   
2. 
   V Ursa, V Deleanu, - Dreptul instanţelor de a mări sau reduce cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat, Revista Română de Drept nr. 6/1978, p.14-18;
   
3. 
   P. Perju, - Practică judiciară civilă, Editura Continent XXI, Bucureşti 1999;
   
4. 
   S Munteanu, - Discuţie în legătură cu temeiul de a plăti cheltuielile de judecată, Revista Română de Drept, nr. 9-12/1983, p. 44-47;
   
5. 
   G Marica, Exonerarea de plata cheltuielilor de judecată a pârâtului care a recunoscut pretenţiile reclamantului, Revista Română de Drept nr. 3/1969, p. 118-121;
   
6. 
   G Boroi, D Rădescu, - Codul de procedură civilă, completat şi adnotat, vol I, Editura All, 2001;
   
7. 
   P Perju, -Practică judiciară civilă, Editura Continent XXI, Bucureşti 1999.
   

Pentru CAP. II

1. 
   Gr. Theodoru,- Drept procesual penal, partea generală, Editura Cugetarea, Iaşi, 1996, p.420-426;
   
2. 
   N Valomoniu, Tratat de procedură penală, partea generală, vol I, Editura Poideia, Bucureşti, 1996;
   
3. 
   Gr Theodoru, - Culpa procesuală şi cheltuielile judiciare în procesul penal, J.N. nr. 12/1963, p. 22;
   
4. 
   Al Paicu, - Suportarea cheltuielilor de judecată ale părţilor în căile de atac, Dreptul nr. 5/1999, p. 94-97.