Ecumenism II

Istoria patriarhilor Ierusalimului (Bucureşti, 1718). Care de fapt a fost o istorie a Bisericii Ortodoxe, la fel ca şi multe alte ediţii al Părinţilor Bisericii, cu care a fost deplin familiar. Ca şi polemist, principala sa lucrare a fost Enchiridion împotriva greşelilor calvinismului (Bucureşti, 1690). Deşi el a fost opus influenţelor catolice din Biserică, opoziţia lui faţă de protestanţi l-a dus la susţinerea Mărturisirii lui Movilă, pentru care a scris un cuvânt înainte la ediţia greacă din 1699. Dositei şi-a produs propria lui Mărturisire (care de fapt a fost scrisă de câţiva prelaţi contemporani, cu o editare finală făcută de Dositei) care a fost aprobată de un Sinod în Ierusalim în 1672 şi publicată câţiva ani mai apoi la celebra tipografie pe care a finanţat-o el la Iaşi. Pe de-a întregul, această mărturisire a fost liberă de orice fel de influenţe latine evidente în afirmaţiile lui Movilă şi care a restaurat terminologia catolică numai când a apărat doctrina ortodoxă a euharistiei împotriva protestanţilor. A se vedea S. Runciman, Marea Biserica în captivitate, pp. 347-353.

152 Ossorius, episcop de Jeronimo Osirio, profesor la Universitatea din Coimbra. Autor a mai multor lucrări, care au inclus comentarii biblice şi care a fost cunoscut ca şi „un Cicero portughez.” „Pastilia” sa a fost recomandată clericilor din Polonia de două Sinoade din Vilna (1602 şi 1613). [Părintele Janusz A. Ihnatovici].

153 Aceasta este cât se poate de mult un fel de referinţă la Piotr Fabricius (1552-1622), a cărui nume polonez original a fost Kowalski. A fost iezuit din 1570 şi a fost un predicator popular şi un teolog respectat. În 1608 el a devenit primul nativ născut în provincia iezuiţilor polonezi. El a tradus lucrarea Imitaţia lui Hristos de Toma de Kempsis la fel ca şi alte lucrări de Robert Bellarmine. A mai existat un alt Fabriciu foarte bine cunoscut, Walenty, care şi el a fost un iezuit (1563-1626), care la un anumit moment a fost un foarte mare predicator în Cracovia [Părintele Janusz A. Ihnatovici].

154 A se vedea mai sus nota 4.

155 Tomas Mlodzianovski a fost un celebru teolog iezuit, canonist şi predicator al secolului al XVII-lea (1622-1686). El a călători mult şi a făcut inclusiv multă muncă misionară în Turcia (Smirna) şi Persia şi a fost autorul a mai mult de treizeci de lucrări latine şi poloneze.

156 A se vedea nota 121.

157 Radiviloski (care a murit mai înainte de 1700) a fost Arhidiacon la catedrala din Chernigov şi stareţ la Mănăstirea Pustino-Nicolaevski la Kiev mai înainte de venirea la Mănăstirea Peşterilor.

158 El a fost de mai multe ori lăudat de Zernikov din cauza asumării sale că şi el a fost născut în Königsberg. El a fost profesor de filosofie la colegiul de la Kiev şi mai apoi a devenit arhimandrit la Mănăstirea peşterilor. El a fost autorul lucrării Opus totius philosophiae (1645-1647) care a fost existentă numai în forma de manuscris. S-a sugerat mai recent că Gizel a fost un rutenian.

159 Samuil Mislavski (1731-1796) a fost instructor şi rector la colegiul de la Kiev care a devenit mitropolit de Kiev în anul 1783. el a compilat o gramatica latină în 1765 care a fost considerată timp de mai multă vreme considerată cea mai bună a limbii ruse şi a fost cunoscută ca şi un fel de ucenic demn al idealurilor Iluminismului care au fost cele mai populare în timpul domniei Caterinei celei Mari. (1762-1796). Sub rolul lor el a depăşit curicumul reformat al academiei care a inclus subiecte ca şi matematica şi geografia.

160 Laurenţiu Surius (1522-1578), un monahal cartusian din Bolognia, a fost unul dintre puţinii cărturari ruşi care s-a interesat de lucrări duhovniceşti în perioda contra-reformei.

161 Menologhion, o colecţia a aproximativ 148 de sfinţi care a fost aranjată după calendarul Bisericii. Sfântul Simeon a fost cunoscut pentru poemele lui duhovniceşti, predici şi scrisori.

162 Bolandiştii sunt membrii ai societăţii iezuite organizate în secolul al XVII-lea de Jean Bolland pentru studiul erudit şi pentru publicarea vieţilor sfinţilor.

163 Corneliu a Lapide (van der Steen, 1568-1637) a fost profesor de exegetică la Louvain şi la Roma. Contemporanii bibliei sale, cu citatele lor abundente din Părinţi au fost cât se poate de populare în cercurile romano catolice. A se vedea T. W. Mossman, Marele comentariu a lui Cornelius a Laipides (Londra, 1881).

164 A se vedea polemica sa Cercetare asupra polemicii de la Brinsk, 1709]. [Nota autorului].

165 Kamen very a fost realizată în anul 1718, dar nu a fost publicată decât numai în anul 1728, după moartea sa. Există o ediţie de trei volume a cărţii publicate în Moscova în 1841-1842.

166 Tomas Malvenda (1566-1628) a fost un teolog spaniol şi un erudit iudaic care, în adăugare la tratatul său despre Antihrist, a lucrat la mai multe corecturi ale textelor liturgice pentru Papa Clement VIII şi a ajutat la compilarea unui index al Inchiziţiei Spaniole.

167 În timpul lui Ivan Stefanovici Mazepa el a devenit hatman al orientului ucrainean al Râului Depiner, titlul care a devenit mai mult un fel de numire militară a guvernului unui stat vasal al Rusiei. În timpul domniei sale Mazepa s-a dovedit pe sine mai mult deplin incapabil de a verifica o robire graduală a ţărănimii şi a o creaţiei a unei clase nobile de ofiţeri ţărani care au luptat pentru crearea unei clase nobile de ţărani pentru care cazacii au luptat timp de două secole. Între timp, la şi lider militar, Mazepa a fost obligat să îşi conducă forţele oriunde a voit ţarul Petru cel Mare, luptând cu Rusia împotriva turcilor şi cu tătarii din 1695 şi 1699 şi mai apoi împotriva suedezilor. În cele din urmă, când Suedia a invadat Ucraina în 1709 Mazepa a părăsit trupele ţarului Petru, a suferit o înfrângere în lupta sa cu suedezii la bătălia de la Poltava în 1709 şi a murit în toamna acelui an. Singura împlinire reală a lui Mazepa şi una cât se poate de remarcabilă, a fost patronajul său a vieţii culturale şi religioase Ucrainene. El a obişnuit să ajute multe din bogăţiile lui dobândite din slujirea sa ca să finanţeze biserici, mănăstiri şi şcoli, reconstruind Mănăstirea peşterilor din Kiev şi ridicând noi facilităţi şi şcoli pentru Academia din Kiev.

168 De fapt, în Biserica Romană din acele vremuri învăţătura concepţiei imaculate a fecioarei Maria nu a fost o dogmă, ci mai mult o opinie de un fel de evlavie privată sprijinită de iezuiţi şi de franciscani, în timp ce dominicanii au respins-o [nota autorului].

169 În Biserica Ortodoxă Panaghia [„întru tot sfânta”] nu s-a referit atât de mult la lipsa de păcătoşenia a fecioarei Maria într-un sens juridic, ci mai mult ca şi la ascultarea ei desăvârşită în a Îl accepta pe cuvântul lui Dumnezeu, pentru care ea a fost mărită şi pentru care ea a fost lăudată şi este capabilă să mijlocească pentru noi. „Theotokos” [Maica lui Dumnezeu”] este de fapt un termen hristologic, care s-a legat de învăţăturile celor două naturi de la Sinodul Ecumenic al III-lea la Efes în 431. Despre venerarea Mariei a se vedea articolele lui Vladimir Florovski în E. L. Mascall, ed. Maica lui Dumnezeu (Londra, 1949).

170 Arhitectura religioasă a fost cât se poate de abundentă, din moment ce Mazepa a fost un constructor ardent [Nota autorului].

171 Aceasta este un fapt curios. În vârful textului Chemării publicate în numărul special al Jurnalului patriarhiei Moscovei, există o altă venire fără de îndoială a unor surse foarte bine informate. Ele au fost publicate şi nu ştim de ce în traducere franceză în Sinodiconul Bisericii Înălţării lângă cimitirul Saint Genevieve, Registrul I (septembrie 1948), o ediţie care a aparţinut unui grup de clerici din jurisdicţia patriarhiei Moscovei. Acest text a trecut prin Conferinţa de la Amsterdam. În el există mai multe rânduri referitoare la Mişcarea Ecumenică pentru a o respinge în cei mai categorici şi drastici termeni. Originea şi autoritatea acestui text este subiectul întrebărilor; totuşi conţinutul ei nu numai că a căzut pe rezoluţia oficială ci a raportat ceea ce a slujit ca şi bază.

172 Nu este posibil ca într-un articol scurt şi scris în grabă să spunem totul şi să ne exprimăm cu cea mai mare exactitudine. O serie de întâlniri Ecumenice Minore a avut loc la Congresul de la Amsterdam; alţii de la Comitetul pentru continuarea Credinţă şi ordine care a devenit acum comisiunea teologică deplină a Sinodului Ecumenic. Nu ar fi prea de vreme să vorbim de aceste lucruri mai înainte de a fi publicat raportul primar. Totuşi, este cât se poate de posibil să menţionăm colecţiile teologice care au fost trase după un plan destul de lung care s-a afla în procesul pregătirii: „Biserica” (în patru volume), „Formele de cult,” şi „intercomuniunii”; ele trebuie să se pregătească pentru o nouă conferinţă despre Credinţă şi ordine bazate pe modelele de Lausanne şi Edinburg; este plănuită pentru 1952. Următoarea întâlnire a Sinodului Ecumenic cu un cort de delegaţi reînnoit v-a avea loc în 1953, probabil pe continentul American. Din nou voi menţiona că sunt în deplin acord cu tot conţinutul raporturilor şi a rezoluţiilor de la Amsterdam. Aş fi exprimat mai multe lucruri diferit, tăind şi adăugând pe aici şi pe acolo, fără să uit că ele sunt documente ecumenice şi nu declaraţii al credinţei ortodoxe. Ar fi ceva prematur şi utopic să întrebăm ortodoxia, expresia dogmatică şi o dovadă deplină a limbajului teologică pentru afirmaţi care au venit dintr-un creştinism divizat.

173 DR. W. H. Van Pol, Dilema creştină. Biserica catolică: Reforma, 1952. traducere engleză, p. 259. (Dr. Van de Pol este profesor la Universitatea romano-catolică Nijmegen, Olanda).

174 M. J. Le Guillou, „Controversele de la dialogul ecumenic,” în Istina, (1958), I; pp.65-112.

175 Gustave Thils, „Teologia ecumenică: noţiune, forme, contururi” (Bibliotheca Ephemeridum Theologicum lovaniensum, vol. XVI) (Louvain, 1961), pp. 15-46.

176 Le Guillou, p. 74.

177 Thils, pp. 32-35.

178 A se vedea de exemplu Wilhelm de Vries, SJ., „Die Haltung des heiligen Stuhles gegenüber der getrennten hierarchie im nahen soten zur Zeit der Unionen,” Zeiscrift fur dfie katolische Thgeologie, bd. 80 (1958), ss. 378-409.

179 A se vedea de exemplu, articolul recent a Părintelui Max Thurian, „Unitatea vizibilă a creştinilor,” în magazinul ecumenic, vol. XIII, 3 (aprilie, 1961), pp. 313-334.

180 A se vedea de exemplu, Wilhelm de Vries, S. J. „Die haltung des heiligen Stuhles genenüber der gertrenten hierarchie im nahen Osten zur Ueit der Unionen,” în Zeitschrift für die katolische tehologie, bd. 80 (1958), ss. 378-409.

181 Despre Karsavin, a se vedea bernhard Schultz, Russische denker (Viena, 1950), ss. 405-419. articolul „Urkoi trechennoi very” [„Lecţiile credinţei respudiate”] a fost publicat în Evrazitţi vremennik, vol. IV (Berlin, 1925), pp.82-154; cf. de asemenea articolul lui Karsavin „Der gesit des Russischen Chrstiensm,” în Östilsches Cristientum Dokumente, publicat de Nicolae v. Bubuoff şi Hans Ehrengen, Bd. II; (München, 1925), sss. 307-377. Karsavin a fost un scriitor prolific în anii 70 în special în Rusia. A se vedea DR. Franz Sommer, „Vom Leben und Sterben eines russischen metaphysikers. Ein verspäteter nachruf auf leo Karsavi” (12.7. 1952) în Periodicul creştin oriental, vol. XXIV (Roma, 1958), pp. 131-141.

182 A se vedea în special Eseurile lui despre teologia mistică a Bisericii Orientale (Paris, 1944); cf. schimbului de viziuni referitor la filioque dintre părintele Vladimir Rodzianko şi Lossky (în rusă) în Mesagerul exarhatului patriarhiei ruse în Europa Occidentală, nrs. 24 (1955) şi 25 (1957). A se vedea „Memorialul Vladimir Lossky, 1903-1958” – Mesagerul, nrs. 30-31 (1959).

183 A se vedea de exemplu, Viziune şi acţiune, de L. Zander (Londra, 1952) şi magazinul meu extensiv la cartea Orientul creştin, N. S. Vol. II. nrs. 3-4, 1953, pp. 112-120 şi de asemenea Colecţia lucrărilor lui Georges Florovsky.

184 Pentru prima dată publicată în simpozionul: Reunificarea creştină. Problema ecumenică în înţelegerea ortodoxă (YMCA, Press, 1933), pp. 9-32 (în rusă), există o ediţie rusească scurtată, în Jurnalul frăţietăţii sfântului Alban şi a Sfântului Serghei, nr. 22(decembrie, 1933), pp. 7-17.

185 CF. articolelor de E. Lampert în Sobornost, NS. Nrs. 21, 22, 23 (1940 şi 1941). Cândva în viitor ar trebui să spunem toată povestea.

186 CF. articolelor de regretatul A. V. Kartaşev: „Căile spre unitate” (în simpozionul Rusia şi lumea latină (Berlin, 1923), pp. 141-151); „Reunificarea Bisericilor în lumina istoriei” (în simpozionul Reunificarea creştină, pp. 82-120); ambele articole sunt în rusă.