Elemente de istorie, doctrină şi practică misionară

Rezultatele consultaţiei din cadrul celei de a patra Adunări generale a Comunităţii bisericeşti Leuenberg, Viena-Lainz, 9 mai 1994

Hotărârea Adunării generale din 9 mai 1994:

Adunarea generală acceptă rezultatul consultaţiilor având ca temă discuţiile doctrinare Leuenberg : „Biserica lui Iisus Hristos. Contribuţia Reformei la dialogul ecumenic despre unitatea Bisericii” în versiunea din 9 mai 1994. Adunarea generală cere bisericilor din Comunitatea Leuenberg să ia în considerare acest document în discuţiile lor ecumenice şi în activitatea lor viitoare.

Cuvânt înainte

La cea de a III-a Adunare generală a bisericilor care participă la Acordul de la Leuenberg (Strasbourg, 18-24 martie 1987) a fost inclusă pe agenda discuţiilor doctrinare o temă de eclesiologie: „Atributele Bisericii în calitate de comunitate chemată şi trimisă de Iisus Hristos – contribuţia bisericilor Reformei la dialogul ecumenic despre unitatea Bisericii”.

Adunarea a recomandat următoarele aspecte şi puncte centrale pentru acest proiect:

“Nu o simplă elaborare istorică, ci una determinată de probleme curente (provocarea etică - misionară pentru creştini, contextualitatea, creşterea numărului minorităţilor, dar şi tradiţia Volkskirche – cf. Tezele de la Tampere ale grupului regional din Copenhaga. “Slujirea Bisericii astăzi”, (teza 6), şi „Deschiderea ecumenică”, partea I, rezultate ale grupului din Berlin, Drubeck 1986);

relaţia dintre slujirea ( preoţia) tuturor credincioşilor şi slujirea prin hirotonie

unitatea în interiorul congregaţiilor şi între biserici şi diversitatea darurilor în cadrul congregaţiilor şi bisericilor;

Biserica în calitate de instituţie călăuzită de Duhul Sfânt

Biserica privită ca taină şi ca „cea mai mare păcătoasă” (Martin Luther), (compatibilitatea conceptului Romano-Catolic despre Biserică şi a concepţiei teologiei Reformei)

Relaţia comunităţii creştine cu poporul evreu în cadrul eclesiologiei Reformei şi din perspectiva identităţii noastre ca Biserică.

În continuare ar trebui examinat în ce măsură tema „Sfânta Scriptură şi Tradiţia” (de exemplu ca o reflectare a teologiei fundamentale) poate fi legată de aceste probleme eclesiologice” ( Konkordie und Okumene. Die Leuenberger Kirchengemeinschaft in der gegenwartigen okumenischen Situation. Texte der Konferenz von Strasburg, ed.Andre Birmele, Frankfurt/ Main 1988, 149f.).

Pe baza studiilor pregătitoare din cadrul Institutelor Ecumenice din Bensheim, Berna şi Strasbourg, Comitetul Executiv a dezvoltat o schiţă de proiect care a fost apoi trimisă pentru comentarii bisericilor membre ale Acordului Leuenberg. Dintre acestea au răspuns un număr de şaptesprezece. Pe baza acestor răspunsuri, Comitetul executiv a elaborat în luna ianuarie 1989, trei linii directoare pentru grupul ce alcătuieşte proiectul. Printre altele şi tema „Sfânta Scriptură şi Tradiţia” cerute de Adunare a fost temporar amânată.

Liniile directoare au fost următoarele:

“1. Este necesar ca modul de a înţelege Biserica să transpară ca o consecinţă şi aplicare a învăţăturii despre îndreptare în conformitate cu înţelegerea pe care o dă Reforma (prioritatea Cuvântului lui Dumnezeu, preoţia tuturor credincioşilor, failibilitatea Bisericii etc.).

2.Trebuie să se acorde atenţie în primul rând dialogului dintre bisericile reformate, luterane, unite¹⁷⁴ şi waldesiene, şi diferitelor concepte despre Biserică, inclusiv celor controversate, pe care le au acestea. În al doilea rând, trebuie dezvoltate deschiderea ecumenică spre alte biserici creştine şi modelul Acordului de la Leuenberg.

3. Declaraţia trebuie direcţionată spre activitatea practică a congregaţiilor locale în existenţa lor comună confesională şi ecumenică şi în atitudinea lor contrară climatului în care există (ateist, secularizat sau religios).”

Pentru a lucra asupra studiului de faţă, grupul pentru alcătuirea proiectului s-a adunat pentru o întâlnire pregătitoare în 1989 (Bergkirchen, Germania) şi a ţinut patru consultaţii (1989: Villingst, Germania, 1990: Driebergen, Olanda, 1991: Breklum, Germania, 1992: Sandjberg, Danemarca. Adaosul la această expunere conţine titlurile lucrărilor susţinute la consultaţii în ordinea cronologică.

In data de 28 octombrie 1992, Comitetul executiv a analizat rezultatele provizorii ale grupului. S-a hotărât ca după schimbările necesare ce se vor opera prin îndreptări, completări şi îmbunătăţiri editoriale, documentul să fie trimis bisericilor membre ale Acordului de la Leuenberg, cerându-li-se să facă observaţii asupra documentului până pe 31 octombrie 1993. La cea de-a V-a Consultaţie (2-5 decembrie 1993, Sigtuna, Suedia) expunerea de faţă şi-a primit forma finală în urma analizării a 24 de referate alcătuite de persoane individuale, biserici şi federaţii de biserici (reprezentând aproape 40 de biserici). Grupul ce a alcătuit proiectul a prezentat acest text, prin intermediul Comitetului executiv, Adunării generale care l-a acceptat în versiunea de faţă pe 9 mai 1994.

Studiul oferă pentru prima dată o reflecţie comună a bisericilor Reformei din Europa asupra Bisericii şi a vocaţiei sale. Urmând modul de înţelegere a Reformei, acest studiu vrea să arate ce înseamnă a fi creştin şi a fi Biserică într-un context ecumenic şi având în vedere provocările actuale.

1. Introducere

1.1 Provocări pentru biserici

La finele secolului XX, bisericile se văd confruntate cu provocări fundamentale. Pentru înţelegerea de sine, două dintre acestea sunt foarte importante: bisericile trebuie să vieţuiască în contextul societăţilor multi-religiose, multi-culturale şi, mai mult sau mai puţin, secularizate, iar separarea dintre biserici nu a fost încă depăşită în ciuda numeroaselor progrese ecumenice.

Bisericile europene trebuie să facă faţă unor provocări ce au dobândit noi dimensiuni datorită transformărilor istorice şi sociale din ultimii ani. Majoritatea fostelor ţări socialiste sunt pe cale să devină state democratice şi iau parte la pluralismul cultural, naţional şi religios care se extinde în toată Europa. În alte state, viitorul este mult mai nesigur: proaspăt deşteptatul naţionalism si, de asemenea, fundamentalismul religios devin surse de tensiuni periculoase şi de crize. În statele Uniunii Europene există speranţă datorită extinderii pieţei comune şi înfiinţării de instituţii cu responsabilitate comună. În acelaşi timp există îngrijorări şi temeri crescânde din cauza evoluţiilor sociale şi ecologice ce nu pot fi anticipate.

Aceste transformări au adus schimbări notabile situaţiei ecumenice. În contextul lor, bisericile trebuie să facă faţă unei sarcini duble: să explice într-un context politic, social şi cultural transformat, caracterizat parţial prin indiferenţă ostentativă faţă de Biserică şi, ţinând seama de separaţiile care mai există încă între biserici, ce este Biserica, prin ce este recunoscută şi care sunt contribuţiile specifice la viaţa socială ce se pot aştepta din partea bisericilor.

1.2. Speranţele societăţii

Apartenenţa la o biserică nu mai este considerată ca făcând parte de la sine din viaţa în societate.Totuşi, în pofida indiferenţei mari faţă de viaţa bisericească, bisericile trebuie să facă faţă unui număr mare de aşteptări. Unii se aşteaptă ca bisericile să fie instituţii care să garanteze identităţile tradiţionale şi să înfrunte tendinţele pluraliste ale societăţilor moderne. De asemenea se aşteaptă ca bisericile să contrabalanseze curentele multi-culturale şi multi-religioase ale societăţilor de astăzi. Alţii văd bisericile ca mecanisme de schimbare socială sau ca apărătoare şi ajutătoare pentru oamenii aflaţi în nevoi, în oprimare sau în situaţii critice: Experienţele transformărilor politice şi sociale din ţările Europei centrale şi de est au demonstrat că bisericile pot oferi un spaţiu liber pentru manifestarea dorinţei de libertate şi pentru rânduieli mai bune ale vieţii umane comune. Mulţi aşteaptă ca bisericile să ofere o orientare etică în privinţa problemelor esenţiale ale vieţii.

1.3. Soluţii comune la aceste sarcini

Bisericile creştine sunt din ce în ce mai conştiente că spre sfârşitul secolului al XX-lea, vor putea aborda sarcinile lor doar împreună. Cu siguranţă fiecare biserică este responsabilă să-şi înţeleagă sarcinile speciale, în lumina tradiţiilor proprii obligatoriu de respectat ( mărturisiri de credinţă etc.). Totuşi, în societatea multi-culturală de astăzi, responsibilitatea nu poate fi asumată în mod izolat. Aceasta generează pentru biserici necesitatea cooperării pe temeiul aceleiaşi origini, aceleiaşi misiuni în aceeaşi lume. Bisericile semnatare ale Acordului de la Leuenberg s-au angajat să mărturisească şi să slujească împreună ca o expresie a dorinţei lor de a fi în comuniune bisericească ( LA 35 şi 36)¹⁷⁵. Bisericile nordice, care până în prezent doar au participat la Acordul de la Leuenberg, sunt parte a acestui angajament în diferite feluri.

1.4. Punctul de plecare: Acordul de la Leuenberg

Acordul de la Leuenberg statuează comunitatea bisericească a bisericilor luterane, reformate şi unite, cât şi a bisericilor aparţinând Pre-reformei, care sunt în legătură cu acestea din urmă, waldesiene şi a fraţilor boemi din Europa. Înfăptuirea acestei comuniuni, prin mărturie şi slujire comună, implică cooperarea bisericilor de diferite tradiţii în doctrină, istorie şi evlavie. În unele ţări, bisericile Reformei sunt încă biserici de stat, în altele, sunt independente faţă de stat ca Volkskirchen sau în forme de organizare asemănătoare, iar în alte state, sunt biserici minoritare alături de alte biserici dominante din punct de vedere numeric ori de alte religii sau concepţii despre lume. Toate aparţin diferitelor denominaţiuni dar, pe baza “consensului la care au ajuns în înţelegerea Evangheliei”, au “comuniune în cuvânt şi în taine” şi fac eforturi pentru cea mai mare “cooperare posibilă în ceea ce priveşte mărturia şi servirea lumii” (LA 29).

“Comuniunea bisericească Leuenberg” a devenit posibilă deoarece teologia Reformei face o distincţie fundamentală între întemeierea, forma şi misiunea Bisericii. Întemeierea Bisericii se datorează lucrării lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, mai întâi prin poporul lui Israel, apoi prin Iisus Hristos. În această lucrare fundamentală Dumnezeu Însuşi este Subiectul şi, prin urmare, Biserica este obiectul credinţei. Deoarece Biserica este o comunitate de credincioşi, forma Bisericii a dobândit diferite aspecte istorice. Unica Biserică a credinţei (la singular) este prezentă într-un fel ascuns în bisericile (la plural) formate în mod diferit.¹⁷⁶ Misiunea Bisericii o constituie sarcina sa de a mărturisi întregii omeniri, prin cuvânt şi faptă, Evanghelia venirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru a realiza unitatea Bisericii în diversitatea acestor forme este suficient „ca Evanghelia să fie predicată în conformitate cu o înţelegere corectă a ei, iar Tainele să fie administrate conform Cuvântului dumnezeiesc” ( Mărturisirea de la Augsburg, VI).

Această înţelegere comună a Evangheliei este descrisă în Acordul de la Leuenberg. Evanghelia este interpretată ca „mesajul lui Iisus Hristos, mântuirea lumii, în îndeplinirea promisiunii făcute poporului Vechiului Legământ” (LA7). Acordul identifică „adevărata înţelegere” a acestei veşti bune, în doctrina îndreptării, conform înţelegerii oferite de Reformă (LA 8). Această doctrină înţelege mesajul lui Hristos (LA 9) ca pe cuvântul prin care Dumnezeu “prin Duhul Său Cel Sfânt cheamă pe toţi oamenii să se pocăiască şi să creadă (LA10), care promite îndreptare în Hristos tuturor credincioşilor şi astfel îi eliberează şi le dă posibilitatea “unei serviri responsabile a lumii”( LA11). Prin aceasta se exprimă nu doar baza credinţei creştinilor ci, se afirmă, în acelaşi timp, prin ce trăieşte Biserica, adică Evanghelia ca „putere a lui Dumnezeu” (Rom. 1,16). Astfel se decide cum şi pentru ce există creştini şi biserici în lume.

1.5. Structura documentului

Acest document abordează descrierea modului de înţelegere a Bisericii din perspectiva doctrinei îndreptării aparţinând Reformei şi îl dezvoltă în trei etape:

- Natura Bisericii întemeiată prin Cuvântul lui Dumnezeu şi trimisă în lume în calitate de comuniune a sfinţilor ( cap.I);

- Provocările pentru mărturisire şi slujire la adresa acestei comunităţi în societatea de astăzi (cap. II);

- conceptul de unitate bisericească conţinut în înţelegerea Bisericii de către Reformă şi implicaţiile sale pentru unificarea bisericilor (cap. III)