Era libertatii statul national-legionar

9. Un schimb de scrisori cu Generalul

Stirile care veneau din sectorul economic erau din ce în ce mai rele. Începeau sa lipseasca de pe piata articole de prima necesitate. Recolta fusese slaba si se luasera masuri pentru limitarea consumului de pâine. Preturile urcau îngrijorator din cauza speculantilor care îsi faceau aparitia în astfel de momente.

Mai erau alte simptome, tot atât de nelinistitoare. Atât evreii cât si oamenii de afaceri ai vechilor partide sabotau refacerea tarii, pentru a pune regimul în dificultate. De alta parte, masurile luate de General si de Leon pentru a împiedica o noua înstrainare a bunurilor tarii erau insuficiente. Începuse numirea comisarilor de. românizare, dar ce urma dupa aceea? Nimeni nu stia. Comisarii de românizare trebuiau înzestrati cu mijloacele necesare ca sa-si poata îndeplini mandatul. Ei reprezentau o functie provizorie, care nu se putea eterniza. Chestiunea evreiasca trebuia tratata nu cu mijloacele primitive ale comisarilor de românizare, ci în cadrul unui plan care sa fixeze etapele si limitele rezolvarii ei. Guvernul nu-si fixase pozitia nici fata de asaltul întreprinzatorilor germani de a acapara cât mai multe bunuri evreiesti, profitând de conjunctura creata de rasturnarea regimului carlist.

În alti termeni, lipsea o politica economica. Nu stiam unde mergem. Nu se definise nimic precis în orientarea economica a tarii. Problemele se rezolvau de la caz la caz, dar fara sa existe o îndrumare generala. Desi miscarea nu avea conducerea directa a economiei nationale, totusi fiind co-raspunzatoare la guvernare, am crezut de datoria mea sa atrag atentia Generalului asupra lipsei de coerenta si unitate în acest sector. Plecam de la ideea ca Statul trebuie sa intervina într-o forma globala în economie, armonizând toate fortele productive. Aveam nevoie de un plan economic, asa cum se procedase în Italia si Germania, cu rezultate spectaculare. Aveam nevoie de un plan economic, care sa îmbratiseze în egala masura atât industria cât si agricultura, atât comertul cât si schimburile cu strainatatea.

Ma gândeam si la eventualitatea ca România ar putea participa la razboi. Cu atât mai mult trebuia sa ne organizam resursele economice, pentru a nu suferi lipsuri în interior si pentru ca armata de pe front sa fie hranita si echipata. Discutii partiale pe aceasta tema am avut cu Generalul, dar fara rezultat. Anomalia în care naviga Statul National-Legionar era urmatoarea: continuam sa ne orientam dupa vechiul sablon liberal incompatibil cu vremurile pe care le traiam atât pe plan european cât si pe plan intern. Pentru a nu mai exista nici un dubiu asupra conceptiei legionare în materie economica, i-am trimis Generalului o scurta scrisoare, în care îi expuneam punctul nostru de vedere în organizarea economica a tarii:

Domnule General,

„Stirile care îmi parvin din domeniul economic sunt tot mai alarmante. Lipsa de coeziune si unitate.

Pâna când nu va exista un comandament unic în domeniul economic, pâna atunci lucrurile se vor înrautati pâna la faliment. E o criza care se apropie zi de zi.

Explicatia: un regim legionar nu poate sa dainuiasca cu o structura economica liberala. Aici e dificultatea: doua conceptii, doua lumi care se lovesc.

Accentul trebuie sa cada pe elementul politic si în economie, asa cum a fost si în Italia si în Germania.

Trebuie oameni de suflet, dublati de tehnicieni. Tehnicianul singur si cu judecata economica a veacului trecut ne duce la râpa.

Adaptarea la noua structura a Statului trebuie sa se faca repede si energic. Orice zi de întârziere este fatala. E trist ca orice va semnalez în acest domeniu, priviti cu oarecare neîncredere. Cei din lumea veche chiar daca sunt sinceri nu pot sa faca binele, pentru ca nu stiu sa gândeasca în spiritul economiei dirijate de Stat.

Aici e centrul nevralgic al problemei si nicaieri în alta parte.

Cu aceleasi sentimente de devotament, 16 Octombrie 1940”.

HORIA SIMA

Cititorul poate sa-si dea seama ca eu puneam în aceasta scrisoare o problema generala, care privea structura economica a Noii Românii. Care e politica Statului National-Legionar în economie, cum proiectam sa se desfasoare ansamblul productiei nationale? Nu se poate guverna pe doua linii: în politica sa proclamam Statul National-Legionar, iar în economie sa cârpim „pe ici, pe colo, prin partile esentiale”, dupa nemuritoarea formula a lui Caragiale, vechea economie.

Am vorbit în aceasta scrisoare de „economia dirijata”, pentru ca aceasta era expresia la moda pe atunci, împrumutata din limbajul Statelor revolutiilor nationale, economie aplicata cu succes atât în Germania cât si în Italia, economie bazata în primul rând pe capacitatea de munca si creatie a întregului popor. Economie dirijata presupune însa ca factorul politic al Statului dirijeaza procesul, chiar daca oamenii de specialitate, straini de miscare, aplica în concret normele economice fixate de guvern. Esential era, deci, sa se schimbe conceptia economica, sa se treaca de la liberalism, incapabil sa organizeze fortele productive ale tarii dupa dezastrul suferit, la un program coerent si unitar, De altminteri, însusi Generalul, chiar înainte de formarea guvernului cu legionarii, daduse directive ministerului Economiei Nationale sa se introduca rationalizarea riguroasa a consumului de pâine, de carne, a uleiului si a sapunurilor, iar paralel sa se fixeze preturi mici si durabile la marfurile de tip popular, pentru a mentine puterea de cumparare a claselor de jos. Era un început de gândire dirijata în economie, ceea ce m-a încurajat sa-i pun problema într-o forma plenara.

Fireste, am exagerat în scrisoare vorbind de un faliment apropiat daca nu se iau masurile preconizate de mine, daca nu se întocmeste un plan si nu se aplica principiile economiei dirijate. Târâs-grapis, economia putea sa mearga înainte si dupa vechiul calapod, dar în detrimentul maselor populare, cu pretul jecmanirii micilor slujbasi, a taranilor si muncitorilor. Economia a mers în acest stil si dupa îndepartarea noastra de la putere. Intrând România în razboi, piata n-a suferit, dar nu în urma unor masuri întelepte de guvernare, ci pentru ca recolta anului 1941 a fost excelenta, gratie efortului legionar, si pentru ca lipsurile ce s-au ivit au putut fi compensate cu productia din Basarabia si Transnistria. La Bucuresti si în marile orase se observa chiar un oarecare belsug. Traiau bine cei ce aveau câstiguri mai bune, dar acest tablou confortabil era platit cu saracia cronica a milioane de suflete, care, în afara de tributul de sânge de pe front, trebuiau sa sufere si vexatiunile continue ale unui aparat de Stat corupt pâna în maduva oaselor. De la mare la mic, de la ministru la ultimul jandarm, toti îsi creau situatii din exploatarea mizeriei unui întreg popor.

La aceasta scrisoare, în care eu atacam o problema de principiu, Generalul Antonescu mi-a raspuns într-o forma neasteptat de dura si fara nici o legatura cu tema tratata de mine. Citind raspunsul Generalului, oricine îsi poate da seama de diferenta de ton, conceptie si intentii.

Domnule Sima,

„Am primit scrisoarea D-voastra prin care ma avertizati ca vom merge la „faliment”, deoarece am pus la conducerea economica persoane care reprezinta coruptia liberala, atragându-mi atentia ca „criza se apropie din zi în zi”, fiindca nu am pus „accentul pe elementul politic”, cum s-a facut în Italia si Germania.

Spre uimirea si mâhnirea mea, D-voastra îmi spuneti, cu o brutalitate pe care, daca o merit în forma si fond, o las sa o judece si altii ca „este trist ca orice îmi semnalati în acest domeniu, privesc cu o oarecare neîncredere”.

Personal însa nu cred ca în acest gingas capitol si vast domeniu, al economiei, trebuie sa primim elemente care nu au fost verificate.

D-voastra ati vrut sa mi-l impuneti, printre altii, pe Dl. Manoilescu. V-am spus si nu mai revin, de ce, cu regret, nu am putut da curs acestei dorinte.

Ma supun si în aceasta privinta la judecata tuturor.

Fiindca, fara sa va dati osteneala sa va sprijiniti pe fapte concrete, dupa cum ar fi corect, îmi aruncati, cu atâta severitate si usurinta, în fata, raspunderea politica a „falimentului economic”, pe care afirmati ca-l provoc, sunt dator, nu sa ma apar si sa pun lucrurile la locul lor.

Nu stiu daca în Italia si Germania s-a facut astfel. Informatiile mele sunt cu totul altele. Atât revolutia fascista, cât si cea national-socialista, nu numai ca nu au darâmat, ci s-au sprijinit pe economia burgheza. Eu nu pot darâma si economia evreiasca si pe cea liberala în acelasi timp, fiindca aceasta economie este a burgheziei românesti .

”Falimentul”, Domnule Sima va veni, dar nu din cauza nepriceperii sau relei credinte a Generalului Antonescu, ci din cauza faptului ca si în administratie si în economie am introdus, la cererea d-tale, elemente care fac ceea ce zilnic semnaleaza si Siguranta si strigatele de alarma care ne vin din toate partile.

Doriti dovezi? Le aveti în rapoartele serviciilor de informare ale Statului care zilnic semnaleaza ceea ce se petrece în tara din cauza nemultumirilor din ce în ce mai crescânde, provocate nu de greselile Generalului Antonescu, nici de reaua lui credinta fata de idealurile legionare, nici de elementele pe care le-a introdus în guvernul sau, ca elemente cu experienta si ponderatoare.

Când ajungeti la astfel de acuzatii grave, este necesar sa aprofundati mai bine lucrurile.

Sunt patruzeci de ani, Domnule Sima, de când – întemeiat pe cariera mea militara – mi-am dat seama ca rostul unui adevarat român este nu de a-si crea o situatie personala, ci de a lupta, pentru ca întreaga natiune sa nu se rezeme decât pe caractere, pe competenta si pe valori de munca, iar Statul sa nu fie condus decât cu autoritate si prestigiu.

Dupa o truda plina de jertfe si chiar de umilinte pentru îndeplinirea acestui tel, am izbutit sa creez în jurul neamului meu o atmosfera de încredere.

N-o spun cu un titlu de închipuire, ci pentru ca eu însumi consider aceasta favoare drept o grea servitute a vietii.

Când la începutul lunii Septembrie am luat, tot prin lupta, raspunderea unei lovituri de Stat, a unei Domnii si a crearii unui nou regim, opinia publica sanatoasa si masele legionare m-au întovarasit, cu încrederea lor, sprijinindu-se, pe acest trecut.

De atunci, zilele si noptile mele le-am închinat stradaniei de a salva Statul.

Din primul ceas, am solidarizat la aceasta actiune cu tineretul legionar, socotind ca România Mare trebuie zidita în primul rând pe aportul curat si dinamic al Miscarii Legionare.

De aceea am declarat Statul National-Legionar.

Si cu toate ca aveam în acel moment la dispozitia mea alte personalitati si forte politice, am preferat sa pornesc la drum cu Legionarii si câtiva specialisti alesi în afara de orice contingenta politica, pentru ca vroiam sa-mi asigur o echipa de guvernare omogena si unitara, ca sa pot salva Statul.

Am întins, astfel, încrederea de care ma bucuram personal, asupra întregii echipe de guvernare.

Tara ne-a dat sprijinul si încrederea, lasându-ne sa lucram.

V-am sprijinit patrunderea elementelor legionare în toate posturile administrative si am lasat Miscarii Legionare toata libertatea de actiune, în convingerea ca, purtata de entuziasm, dar si de sentimentul raspunderii si al ordinii, ma va ajuta la constructia Statului.

Drept orice, D-voastra gasiti ca trebuie sa-mi faceti lectii de conducere si organizare si ma faceti raspunzator de ce se va întâmpla în ordinea economica, desi ati fost în fiecare zi alaturi de mine si ati vazut toate masurile ce le-am luat si zbuciumul ce-l pun ca totul sa fie executat.

Ordinea economica este framântata, Domnule Sima, pentru alte motive.

Statul este dezmembrat si secatuit. Neajunsurile evacuarii nepregatite si dezastruoase, a unei treimi din teritoriu, reducerea încasarilor, povara refugiatilor evacuati, dezordinea provocata de predecesori, încurcaturile care decurg din concesiile nechibzuite si dureroase, care apasa economicul, pe care le-au facut altii etc., toate acestea reunite într-un an economic slab, ar fi constituit în împrejurari normale, cauzele unei grave crize. Azi când aceste împrejurari s-au îmbinat cu o schimbare radicala a regimului politic si reformele severe pentru însanatosirea vietii publice, criza economica a capatat un cuprins mai grav.

Eforturile ce se fac pentru îndreptare sunt lovite si de sabotajul unora si de inertia si nepriceperea altora, dar si de atitudinea unora din elementele introduse de guvernarea noastra, la recomandarea D-tale, în economia nationala.

Vreti, Domnule Sima, cazuri concrete? Vi le voi da!

Ele sunt numeroase. Multe mi-au fost semnalate chiar de unele elemente serioase ale D-tale, care sunt foarte alarmate de ceea se întâmpla si ce ne asteapta daca continuam sistemul.

Nu darâmând, nu lovind în fiecare zi, nu blocând prin masuri usuratice activitatea economica a întreprinderilor darâmate, nu asa se reface ordinea economica. Cu atât mai mult cu cât aceasta ordine este legata pe planul international de alte elemente, pe care eu trebuie sa le tin în seama si sa le organizez colaborarea cu noi, pentru ca sa maresc interesul lor politic pentru Tara noastra, si deci sa asigur si sprijinul lor.

Astfel fiind si judecând cu calm, cred ca în alta parte trebuiesc vazute cauzele si mijloacele.

Rezistenta unora, neîncrederea multora si insuficienta elementelor recomandate de D-ta.

Rezistenta, nedreapta si nepatriotica a unora, o putem combate prin pedepsirea sabotajului. Si stiti masurile ce le-am luat în aceasta privinta.

Dar neîncrederea multora nu poate fi combatuta numai prin represiune.

V-am atras atentia ca în Tara cresc nemultumirile în privinta regimului. Ca în fiecare zi, de la politia numita chiar de D-voastra, primesc informatii de starea de nemultumire provocata în Tara de prea desele incidente.

Pâna si în armata, care mi-a dat toata încrederea ei – care mi-e scumpa – si pentru care am facut si fac zilnic eforturi de îndreptare si de ridicare, pâna si aici se prinde neîncrederea si cresc nemultumirile pentru ca legionarii cred ca pot aresta si maltrata ofiterii.

Este ultima cauza care agraveaza criza si îi pregateste „falimentul”.

Perchezitii nedrepte, arestari insultatoare în contra ofiterilor, straini de orice actiune politica, confiscari de bunuri sau îndemnuri la dezordine, ca acel al Bunei Vestiri, iata ce mareste neîncrederea.

Izgonirea brutala din unele servicii si întreprinderi a unora, fiindca nu au fost legionari, si imposibilitatea în care sunt puse elemente curate si întregi, de a ne ajuta, iata ce se adauga la aceasta neîncredere.

O seama de experiente usuratice, de masuri de blocare luate de comisari ai D-voastra la întreprinderi; imprudente gesturi, greseli ale D-lui Ministru de Externe, care, împreuna cu actul neuman de brutalitate si nelegal comis în contra unor supusi straini la Ploiesti, au creat conflicte internationale, care pot expune Tara chiar la un conflict armat.

Zilnic îmi pierd câteva ceasuri, din timpul meu, atât de scurt pentru o munca creatoare, cu aplanarea incidentelor si pe plan intern si pe plan extern.

În fiecare zi aflu de un nou incident, descopar un nou act de provocare, o noua dezordine.

Daca continuam asa, Domnule Sima, nu numai ordinea economica, dar tot Regimul Legionar si Guvernul si Tara se vor prabusi.

În loc de a sprijini efortul pe care îl fac, îmi trimiteti scrisori prin care îmi aruncati – sunt mâhnit sa va repet – raspunderi pe care, cred, nu le am.

Domnule Sima, pentru ultima oara va spun, de asta data în scris, fiindca m-ati provocat.

În primul rând sa iesim din vag.

Citati-mi cazuri si greseli concrete ale ministrilor economiei si va voi raspunde. Eu sunt gata sa va dau toate problemele pentru care Generalul Antonescu devine impopular si regimul economic se agraveaza. La ele adaug informatiile Serviciului Secret, care arata ca criza si neîncrederea vin de la fortele unor legionari nepregatiti si, mai ales dezorientati.

Astfel nu mai merge.

Având raspunderea totala, în fata Tarii, a constiintei mele, si a Istoriei, eu trebuie sa am întreaga libertate de conducere. Numai astfel, pot da regimului National-Legionar toata forta întregii Natiuni, toata încrederea tuturor valorilor Neamului.

Plângeri zilnice din tara, datorita unor acte de dezordine, framântari secrete de grup si chestiuni personale, intrigi nepotrivite si diversiuni de scrisori, fara dovezi, atunci când v-am dat fapte – numai fapte precise – acestea nu mai pot continua.

Eu nu vreau sa repet pacatul si nepriceperea celor ce m-au precedat.

Am facut Actul de la 6 Septembrie ca sa salvez Statul de la prabusire, ca sa-l scap de anarhie sau de ocupatie straina. Am facut aceasta ca o concluzie a trecutului meu de ostas si de român. Am facut-o ca sa apar Tara, nu sa o prabusesc.

Eu nu pot sa-mi leg numele pe care l-am întemeiat, în patruzeci de ani de munca, pe ordine de raspundere, de o prabusire provocata chiar si dintr-un sincer entuziasm.

Asadar, va rog sa alegeti:

Sau va luati singur raspunderea în fata Tarii si a Istoriei, si conduceti Tara dupa constiinta si priceperea D-voastra;

Sau îmi dati toata libertatea si toata autoritatea în conducerea Tarii, alegerea oamenilor si perimarea tuturor greselilor si tuturor dezordinilor.

Eu îmi iau raspunderea sa ridic un regim daca sunt ascultat; nu pot însa consimti sa fiu prizonierul lui si sa ma prabusesc cu el, daca nu ma urmeaza.

Stiti ca nu am oameni de capatuit. Accept orice sugestii de persoane. Trebuie sa am libertatea, fara a fi mereu suspectat în a le numi si înlocui când se vor dovedi a nu fi la înaltime, cu pricepere si ordine.

La fel am cerut si pentru conducerea Armatei în 1934 si în 1938. Nu am fost ascultat si rezultatul se simte.

Convocati-va prietenii si hotarâti! Cu doua capete nu se poate duce un corp decât la dezastru.

Astept raspunsul D-voastra si va rog sa nu întârzie, fiindca nu pot paraliza conducerea Statului de aceste neîntelegeri si a-l expune la ocupare straina, în caz când ele se vor agrava.

Fiti sigur însa ca Generalul Antonescu nu are nevoie de depline puteri si de deplina libertate în conducere si actiune pentru a favoriza elemente plutocratice si a sugruma Miscarea Legionara, ci, din, contra, pentru a folosi si a o ridica pe culmile pe care doreste sincer sa o vada urcând.

Pentru aceasta am nevoie de autoritate.

Imixtiunea tuturor în numiri si conducere nu poate duce decât la dezastru.

21 Oct. 1940.

General Ion ANTONESCU

P.S. Va restitui scrisoarea si va rog sa va judecati singur, legionareste, si sa apreciati daca Generalul Antonescu, dupa ce a facut pentru Tara si pentru noi, merita sa fie astfel maltratat”.

Raspunsul Generalului, în afara de faptul ca nu examina problema pusa de mine, este un monument de ipocrizie si cinism. În loc de a raspunde întrebarilor mele, deviaza de la subiect, utilizeaza un sofism bine cunoscut si în final face responsabila miscarea de criza economica. Merita sa-i acordam un spatiu mai larg:

1. Generalul se considera bruscat, maltratat, ofensat. Nici prin gând nu mi-a trecut sa-i fac vreun repros Generalului. Am semnalat o stare de fapt si m-am referit la o chestiune de principiu, un fel de a concepe economia tarii, care privea Statul si guvernarea noastra comuna si nicidecum persoana Generalului. Conducatorul Statului interpreta interventia mea ca o acuzatie personala, ca o încercare de a-l face raspunzator de criza economica, o necuviinta „de a-i da lectii de conducere si organizare”. Cu aceasta mentalitate atotstiutoare, cu aceasta distanta olimpica de toti colaboratorii lui, nu se putea discuta nimic cu el, nu se mai putea trata nici o problema. Punctul de vedere al miscarii nu putea coincide întotdeauna cu al lui si era normal sa avem pozitii diferite. Atunci, ori de câte ori se ivea o divergenta de opinii, însemna ca-i aducem o ofensa personala? Se pot ivi discutii contradictorii, si la urma, ca rezultat al lor, sa se ajunga la o concluzie comuna.

2. Generalul facea o regretabila sau voita confuzie între economia „liberala” din România, adica acea parte a economiei românesti care se afla în mâinile burgheziei partidului liberal (circa 30 la suta, caci restul era stapânit de evrei) si economia liberala ca sistem, ca principiu, economia de tip capitalist, asa cum s-a dezvoltat ea în Occident si o gasim descrisa în orice tratat de economie. Eu ma refeream la conceptia economica, bazata pe liberalismul clasic, si nu la posesiile partidului liberal. Niciodata nu m-am gândit sa-i deposedez pe liberali de avutiile lor. Dimpotriva, îi consideram aliati împotriva evreilor.

3. Nu m-am referit în scrisoarea mea la titularul Departamentului Economiei Nationale, Profesorul Leon, si nicaieri nu se gaseste în scrisoarea mea expresia „coruptia liberala”. Este o pura inventie a Generalului. Nu era vorba nici de persoane si nici de liberali, ca detinatori ai capitalului românesc, ci ceream un anumit patronaj al Statului, chemat sa dirijeze activitatea economica a tarii în împrejurarile grele pe care le traiam. Dar a dirija, nu înseamna a se substitui legitimilor proprietari ai mijloacelor de productie. Nu propuneam schimbarea stapânilor, ci un sistem eficace de coordonare a întregii vieti economice a natiunii. Capitalul si întreprinderile continuau sa ramâna în mâna particularilor si se schimba numai perspectiva sau contextul în care ele lucrau. Într-o economie dirijata primeaza binele comun si nu interesul devorant al fiecaruia. Plan, organizare, integrarea tuturor activitatilor economice într-un angrenaj general, care sa garanteze maximum de bunastare întregului popor.

4. Îl propusesem pe Profesorul Mihail Manoilescu la conducerea Economiei Nationale, înainte de a fi numit Leon, pentru ca era cel mai mare economist al tarii, cu un renume bine stabilit peste hotare, cu lucrari care pâna astazi sunt citate ca texte clasice ale gândirii economice contemporane. Manoilescu nu era agreat de cercurile liberale si asa se explica si aversiunea lui Antonescu, deoarece se ciocnise cu liberalii în doua rânduri, în cursul carierei lui politice: în 1926, în timpul guvernarii Generalului Averescu, si în 1931-1932, în timpul guvernarii Iorga-Argetoianu.

5. Nici în Italia si nici în Germania nu se desfiintase economia privata. Capitalurile au ramas în mâna marii burghezii, dar s-a realizat altceva: o subordonare a intereselor particulare intereselor supreme ale Statului. Toate întreprinderile lucrau în ritmul si cu restrictiile impuse de Stat, pentru a face fata boicotului extern cât si necesitatilor razboiului. Eu ma refeream la aceasta convergenta a tuturor eforturilor unei natiuni, de la întreprinzator la muncitor, pentru a asigura o economie viabila. Raspunsul Generalului, în toata scrisoarea lui, cadea în afara problemei. În vremuri de criza, ca acelea pe care le traiam atunci, Statul nu putea lua o postura neutrala.

6. Pentru a se apara de „gravele acuzatii”, pe care eu niciodata nu i le-am adus, Generalul face o incursiune în trecutul sau, aratând ce-a facut el pentru tara si ce raspunderi uriase apasa pe umerii lui. Toata aceasta peroratie nu-si avea locul, era în afara de subiect, pentru ca eu niciodata nu i-am contestat meritele lui pentru patrie.

7. „El ne-a adus la putere”. Si noi cât de ingrat ne purtam cu el! Reaua credinta este evidenta. Generalul îsi aroga toate meritele actiunii de la 6 Septembrie si ignora aportul de sacrificii al miscarii, fara de care n-ar fi existat nici 6 Septembrie si nici el Conducator al Statului. Mai afirma ca avea la dispozitie si alte forte politice cu care sa formeze guvernul, ceea ce este totalmente fals. Nici la 6 Septembrie, nici la 14 Septembrie si nici în momentul în care scria aceasta scrisoare nu existau în tara alte forte politice capabile sa-si asume raspunderea situatiei. Vechile partide erau mult mai slabe decât miscarea si inoportune pentru a întra în guvern în acel moment de politica externa, când ne orientam spre Axa.

8. Raspunderea crizei o azvârle asupra miscarii. Desi în scrisoarea mea nu se gasea nici o intentie de a-l învinui pe General de criza, el se apara de aceasta ofensa inexistenta, atacându-ne.

Generalul enumera o serie de cauze obiective si reale pentru explicarea crizei: pierderea unei treimi din teritoriul tarii, reducerea încasarilor, povara refugiatilor etc. Dar adauga si un alt factor al crizei, care i se parea cel mai important, dezordinea provocata în economie de legionari:

”Falimentul va veni... din cauza faptului ca si în administratie si în economie am introdus, la cererea D-tale, elemente care fac ceea ce zilnic semnaleaza si Siguranta si strigatele de alarma care ne vin din toate partile.

Izgonirea brutala din unele servicii si întreprinderi a unora, fiindca nu au fost legionari, si imposibilitatea în care sunt puse elemente curate si întregi de a ne ajuta, iata ce se adauga la aceasta neîncredere.

O seama de experiente usuratice, de masuri de blocare luate de comisari ai D-voastra la întreprinderi „.

Acuzatiile Generalului erau nedrepte pâna la absurd, din urmatoarele motive:

– mai întâi, în economia nationala, noi nu detineam decât un loc foarte mic. Toti ministrii au fost recrutati din afara Legiunii, iar marea majoritate a functionarilor superiori care conduceau ministerele economice apartineau tot cadrelor vechi;

– cât priveste comisarii de românizare, la care se refera Generalul, ca ar fi principalii provocatori ai crizei, nu ne apartin. Nici legea si nici numirile ce s-au facut în virtutea ei;

– în sfârsit, era prea devreme ca sa se constate daca „elementele legionare” care au întrat în economie erau pregatite sau nu. Scrisoarea Generalului poarta data de 21 Octombrie. Numirile erau în curs. Oricine se poate convinge citind presa timpului. În 25 Octombrie, ziarul Buna Vestire „publica o lista numeroasa” de comisari de românizare numiti de Ministrul Leon, nume ce-mi sunt în marea majoritate, complet necunoscute. Putini comisari de românizare ajunsesera pâna atunci sa-si ia posturile în primire. Se poate vedea din presa timpului, câte numiri s-au facut dupa aceea. Deci era prematur sa se judece activitatea lor. Legea era în faza de aplicare. Trebuia sa treaca doua-trei luni pentru a se constata „insuficienta de pregatire” a unor anumite elemente. Generalul se referea la o raspundere pe care noi nu o aveam în acel moment. Nici n-am dorit legea comisarilor si nici n-am colaborat la aplicarea ei.

9. Incidente de alta natura. Parându-i-se ca „dezordinile” economice sunt insuficiente pentru a acuza miscarea, adauga incidente de alta natura care, iarasi, nu au nimic de-a face cu problema ridicata de mine. Eu ceream o reglementare globala a economiei nationale, iar Generalul raspunde la abuzurile savârsite de legionari în administratie si politie.

Între aceste incidente, pomeneste si de niste ofiteri care ar fi fost arestati si maltratati. Nu cunosc nici un caz. Probabil Generalul se referea la o serie de ofiteri arestati pentru crimele savârsite sub regimul carlist, operatie care era în curs pe vremea aceea. Legionarii, respectuosi fata de armata, nu puteau savârsi astfel de acte.

10. Între autorii acestor incidente îl amesteca si pe Mihail Sturdza, Ministrul de Externe, care ar fi patronat maltratarea unor supusi englezi pe Valea Prahovei. Este vorba de un grup de agenti englezi, descoperiti la Ploiesti de politia legionara, dupa schimbarea regimului. Acestia au fost trimisi în România ca sa prepare azvârlirea în aer a sondelor si incendierea rafinariilor de petrol – operatie pe care ei o pregateau cu consimtamântul Regelui Carol. Tolerati de organele fostului regim, au fost prinsi cu tot stocul de aparate si explozive, destinat sa scoata din circulatie pentru multa vreme productia noastra petrolifera.

11. Ce concluzii trage Generalul din acest rechizitoriu împotriva miscarii? Nu se poate guverna un corp cu doua capete!

”Sau va luati singur raspunderea în fata Tarii si a Istoriei si conduceti tara dupa constiinta si priceperea D-voastra.

Sau îmi dati toata libertatea si toata autoritatea în conducerea Tarii, alegerea oamenilor si reprimarea tuturor greselilor si tuturor dezordinilor”.

Era absurda constatarea Generalului. Nu existau doua comenzi în Stat. Generalul conducea singur Statul. El dispunea de puterea legislativa si tot el facea orice numire. Eu nu aveam nici o putere în Stat.

Deci, Generalul tintea la ceva mai mult si acesta este tot rostul raspunsului sau, complet în afara de problema ridicata de mine: Sa fie proclamat si seful Legiunii. Îl stânjenea faptul ca miscarea avea o alta conducere, consemnata si în noul Act Constitutional. Ori la aceasta nu puteam consimti. Nu din ambitie, ci pentru ca Generalul nu avea nici o afinitate spirituala cu miscarea si ar fi ruinat acest organism renascut dupa nenumarate sacrificii, reducându-l la un instrument al puterii lui. Daca Generalul Antonescu ar fi avut sufletul Generalului Cantacuzino, care se identificase total cu idealurile Legiunii, se putea face aceasta unificare.