Era libertatii statul national-legionar

10. Cutremurul

Eram în drum spre Sibiu, în dimineata de 10 Noiembrie, când Generalul Antonescu mi-a comunicat stirea ce-o primise prin teletip ca la Bucuresti si în alte localitati din tara s-a petrecut un mare cutremur. Alte amanunte nu avea. Vizita de la Sibiu a fost întunecata de aceasta veste. Tot în cursul sederii la Sibiu am aflat de prabusirea blocului Carlton si ne întrebam daca alte cladiri cu mai multe etaje n-au avut aceeasi soarta. Ce proportii a avut cataclismul? Vom gasi Capitala o mare de ruine?

Când ne-am întors, am aflat cu usurare ca pagubele materiale si victimele omenesti au fost mult mai mici decât ne imaginam la început. În afara de caderea spectaculara a blocului Carlton, nici o alta cladire de caracteristici asemanatoare nu s-a darâmat. Numarul victimelor în alte cartiere ale Capitalei era redus. Câtiva morti si acestia din cauza cosurilor sau a acoperisurilor care s-au prabusit. Caramizi sau bucati de zid le-au cazut în cap omorându-i, precum si peste 300 de raniti. Echipele legionare au identificat vreo 200 de imobile cu zidurile crapate, în primejdie de a se darâma si pentru prevenirea accidentelor, locatarii din ele au fost evacuasi în alte case.

Toate eforturile de ajutorare s-au concentrat asupra blocului Carlton. Cladirea avea la subsol o sala de cinematograf, încât s-a prabusit în sine, afara de partea superioara, care a fost proiectata pe Bulevardul Bratianu, întrerupând circulatia. O imensa gramada de moloz si fiare zaceau pe Bulevard. S-au putut salva putini si numai din cei ce locuiau la etajele de sus. Se cunosc câteva cazuri miraculoase de salvare. Un tata s-a închis cu copilul în sifonier, si sotia lui n-a mai avut vreme sa intre. De sub darâmaturi a fost scos sifonierul, iar tatal cu copilul au fost gasiti în viata, în timp ce mama zacea alaturi zdrobita sub moloz. Un soldat-pompier, care facea de paza la postul de observatie al blocului, a fost azvârlit de la etajul al XII-lea în strada, iar, în urma lui, se întindea marea zidarie gata sa-l prinda din urma.

Din primul moment, legionarii din toate corpurile au alergat la locul nenorocirii, pentru a ajuta la dezgroparea victimelor. Au mai participat la lucrarile de salvare unitati ale armatei, soldati germani si chiar tineri fascisti care se întorceau de la serbarea de la Iasi, în drum spre Italia. Legionarii au lucrat zi si noapte, la lumina reflectoarelor, mai bine de o saptamâna, în echipe care se schimbau încontinuu, pentru a scoate cadavrele si a-i afla pe ultimii supravietuitori. Conducerea operei de salvare a luat-o Comandantul Legionar Sandu Valeriu. S-au scos si s-au carat peste 500 de vagoane de material.

Am fost si eu a doua zi, seara, la locul dezastrului. Era un spectacol dantesc. Cadavrele erau desfigurate si greu de identificat. Se scoteau mâini, picioare si capete separate de corp. Tocmai atunci Sandu Valeriu mi-a aratat trupul unei femei, din care nu mai ramasese decât craniul cu parul ei negru si bazinul atârnat de sira spinarii. Restul disparuse.

În subsolul cladirii se refugiasera mai multe persoane. Spre surprinderea lor, telefoanele din aceasta parte mai functionau, cablul fiind subteran. Cei îngropati acolo au putut comunica cu lumea din afara. Strigau disperati sa fie ajutati, caci aerul se împutineaza si vor muri asfixiati. S-au facut toate sfortarile ca sa fie salvati. S-a sapat si un tunel dintr-o cladire învecinata, dar emanatiile de gaz, de la conductele sparte, au întrerupt lucrarile.

Spre nenorocirea lor, s-a aprins pacura care era depozitata în subsolul cladirii si au pierit din cauza fumului si a arsitei. Flacarile au izbucnit la suprafata, învaluind uriasa gramada de moloz. Glasul lor, a doua zi dimineata, nu s-a mai auzit prin telefon. În speranta ca ar mai fi totusi cineva în viata, s-a format atunci o echipa de sacrificiu de zece legionari, care, îmbracati în costume de azbest, erau decisi sa patrunda la subsol. Nici aceasta ultima încercare n-a reusit. Echipele legionare n-au mai descoperit decât cadavrele pe care le-au transportat la morga.

La Carlton locuiau 236 de persoane, în afara de aceia care dormeau acolo întâmplator. Din acestia au murit 140.

Cutremurul s-a simtit în tara pe o arie la poalele muntilor, cuprinsa între Iasi si Craiova, având epicentrul în Vrancea si a fost de gradul 9. Localitatile mai rau lovite de cutremur au fost urmatoarele:

– Oraselul Panciu fiind în centrul zguduirii, a fost total darâmat. Nici o casa în picioare. 44 de morti si un mare numar de raniti;

– La Galati, un mare numar de case si de cladiri publice avariate. 34 morti, 141 în întreg judetul Covurlui;

– La Focsani, strada principala în ruine. Cladirile publice au suferit mari daune. 12 morti;

– Bârlad, aproape toate casele atinse. 12 morti;

– Tecuci, 19 morti, Biserici si cladiri publice în stare jalnica;

– Buzau, mari distrugeri în centru. 20 morti;

– Iasiul a avut mai putin de suferit. 8 morti.

În Muntenia, judetul cel mai încercat a fost Prahova, cu peste 100 de morti. Cutremurul s-a simtit în toate localitatile din acest judet, dar oraselul cel mai lovit a fost Câmpina, cu numerosi morti si raniti. Case prabusite, mai ales în centru.

Închisoarea Doftana distrusa. Printr-o minune, Celula Capitanului a ramas intacta, cu chipul Capitanului, cu florile si icoanele sfinte din ea.

La Târgoviste, mari stricaciuni la cladirile publice. Liceul Militar de la Mânastirea Dealului complet distrus, încât n-a mai putut fi utilizat. Scoala s-a mutat la Predeal.

Craiova a avut 5 morti si multe case crapate. Cutremurul s-a simtit aproape în toata tara, dar fara sa produca daune mari sau multe victime. Total în tara, 593 morti si 1271 raniti.

Generalul Antonescu, impresionat de munca depusa de echipele de salvare, a dat un comunicat în care a elogiat fapta lor.

Comunicat

”Peste tot în tara, germanii în cap cu sefii lor, legionarii, autoritatile si multi oameni de bine, au facut minuni de vitejie. Datorita lor multe vieti au fost salvate, multe suferinte alinate si multe alte catastrofe înlaturate.

Cinste lor.

Generalul Antonescu se înclina si le multumeste”.

Pentru ajutorarea sinistratilor, guvernul a deschis un credit extraordinar. Führerul Adolf Hitler a trimis un ajutor în medicamente si articole de prima necesitate în valoare de 10 milioane.

”Ajutorul Legionar” a intrat în functiune cu toate mijloacele de care dispunea, pentru a alina durerile si lipsurile populatiei lovita de cutremur. În acest scop a adresat si o chemare de solidarizare a poporului cu cei cazuti în nenorocire.

Catre toti Românii,

Dumnezeu a încercat amarnic poporul nostru. El ne-a trimis semne cutremuratoare si vrea sa ne mântuiasca încercându-ne.

Multi frati si-au pierdut viata, iar altii adapostul si agoniseala.

Cei care aveti putin si cei care aveti mult, daruiti din prinosul vostru ca si din prinosul nostru.

Fiecare poate darui – toti ne putem darui.

Nici un roman sa nu lipseasca de la aceasta batalie grea.

Daruiti bani, material de constructie, brate.

Trebuie sa câstigam batalia.

Vrem ca biruinta sa fie a natiei întregi”.

Ziarele legionare Buna Vestire si Cuvântul au deschis liste de subscriptie.

Organizatia „Munca Legionara”, creata la câteva zile dupa cutremur, sub conducerea Profesorului Constantin Stoicanescu, si-a fixat ca prim obiectiv reconstruirea oraselului Panciu.

În cadrul „Razletilor” s-au format echipe de ingineri si arhitecti care umblau pe strazile Capitalei si unde descopereau imobile avariate, ofereau proprietarilor lor planuri de reparatie în mod gratuit.

Miscarea Legionara, prin diferitele ei organizatii, a mobilizat toata tara în ajutorul sinistratilor. A fost un exemplu impresionant de solidaritate nationala cu cei loviti de acest cataclism.

Ministrul Japoniei, impresionat de eficacitatea echipelor legionare în actiunea de salvare a sinistratilor, a venit la Presedintie si mi-a prezentat personal felicitarile calduroase.

11. Organizatia „Munca Legionara”

A doua zi dupa cutremur, în 11 Noiembrie, a aparut circulara mea prin care anuntam înfiintarea Organizatiei „Munca Legionara” sub conducerea Profesorului Constantin Stoicanescu.

Aceasta organizatie avea menirea si continue opera taberelor de munca, începuta de Capitan în 1924. În împrejurarile de atunci, când aveam raspunderi de guvernare, activitatea taberelor de munca trebuia sa fie conceputa pe alte baze, mai largi, pentru a putea contribui la refacerea economica a României. Scopul „Muncii Legionare”, în noua perspectiva, era de a realiza lucrari publice si particulare în conformitate cu planurile stabilite de la Centru si cu mijloacele masive de care dispunea miscarea în acea vreme. Nu se mai lasau taberele de munca la discretia initiativelor locale, ci se fixau obiectivele de realizat în functie de necesitatile generale ale tarii.

Taberele de munca, în cadrul, Statului National-Legionar, mai aveau rostul sa combata somajul. Nu numai legionarii puteau sa lucreze în ele, ci oricare român care vroia sa-si câstige onorabil existenta, fiind platit conform tarifelor în vigoare. Lucrarile proiectate erau asa de mari încât ar fi fost nevoie de zeci de mii de oameni pentru îndeplinirea lor.

Am încredintat conducerea noii organizatii Profesorului Constantin Stoicanescu, fost sef al judetului Timis. Numirea lui era o garantie ca „Munca Legionara” va deveni în scurta vreme o forta creatoare în Statul National-Legionar. Era o personalitate dinamica, de o inteligenta rara, înzestrat cu o mare putere de convingere, fiind capabil sa trezeasca entuziasm între legionari pentru actiunile proiectate. Era, cum spunea Capitanul, nu un om ci „o forta omeneasca”.

În 15 Noiembrie, Constantin Stoicanescu, anuntând crearea noii organizatii, preciza scopurile ce le urmareste si modul ei de functionare:

Comandantul nostru, Horia Sima, mi-a încredintat comanda muncii de salvare si refacere urgenta a tarii.

Dupa un lant de alte suferinte, prin cutremurul din noaptea de 9 Noiembrie, o noua încercare a survenit naprasnic în viata noastra. Suferinta ne încearca pe toti si indiferenta în fata ei ar fi cutremuratoare.

Acum e vremea când trebuie sa înceapa înfratirea si refacerea prin elanul muncii. Încercarile sortii si lipsurile sunt dintre cele mai mari pe care le cunoaste istoria. Dar nu trebuie sa ne lasam prada descurajarii, ci, în fata suferintelor mari, vointa de salvare sa fie si mai mare. Si salvarea nu poate fi împlinita decât prin munca”. Dupa ce da îndrumari asupra modului de functionare al noii organizatii, Stoicanescu încheie apelul sau cu urmatoarele cuvinte:

”Reîncepem taberele de munca legionara, pastrând în inimi si în ochi imaginea îndemnatoarea a Capitanului, care ne-a faurit pentru vremurile acestea grele. Sub îndemnurile lui, simtind alaturi de noi, înfrigurati, pe toti cei dusi din rândurile noastre, pentru acelasi dureros ideal, vom îndeplini hotarârea Domnului General Antonescu si ordinul Comandantului nostru, Horia Sima”.

Birourile „Muncii Legionare” s-au deschis în Strada Cobalcescu Nr. 1, fiind conduse de un grup de tineri din elita Capitalei. Seful Statului Major-Tehnic a fost inginerul Alexandru Avram. S-au creat mai multe sectii, cu personal calificat si competent: studii si proiecte, organizarea economico-financiara, educatia legionara, inspectoratul de control al executiei lucrarilor, economatul, transporturile, secretariatul si propaganda.

Pornind la drum pe un plan bine conceput, întocmit înainte de aparitia ei publica, „Munca Legionara” a fost nevoita sa renunte pentru moment la ideea ei initiala de ajutorare a sinistratilor. Realizarile organizatiei au fost absorbite total, din ceasul înfiintarii ei, de problemele create de cutremur.

Constantin Stoicanescu a facut apel la toate organizatiile din judetele neatinse de cutremur ca sa îndrume spre Bucuresti mestesugari si muncitori, pentru ca de aici sa fie repartizati la locurile unde trebuia sa se faca reparatii la casele avariate.

Organizatia „Munca Legionara” catre meseriasi si muncitori

”Pentru a se veni în mod organizat si intens în ajutorul sinistratilor, Organizatia „Munca Legionara” a facut apel la organizatiile legionare din judetele nesinistrate sa-i trimita meseriasi si muncitori.

Apelul a fost înteles.

Zilnic sosesc muncitori din toate partile tarii. Cum însa nevoile sunt mari, Organizatia „Munca Legionara” continua apelul catre toti meseriasii si muncitorii sa se prezinte la organizatiile legionare cele mai apropiate pentru a fi îndrumati în regiunile administrative.

Adapostirea si plata sunt asigurate de Miscarea Legionara, Organizatia „Munca Legionara”, iar transporturile se vor face cu foi de drum eliberate de Organizatia „Munca Legionara”, prin organizatiile judetene sau prefecturile locale”.

Comandantul O.M.L. Prof. C. Stoicanescu

În 25 Noiembrie, C. Stoicanescu anunta ca un lot de 500 de zidari, tiglari si sobari au sosit în Capitala pentru a participa la repararea imobilelor. Ei au fost repartizati la cele 11 sedii ale organizatiei „Razletilor”, pentru ca de aici sa fie pusi la dispozitia cetatenilor din cartierele respective care aveau nevoie de brate de munca. Totodata Stoicanescu face apel la cadrele tehnice din Bucuresti, ingineri, arhitecti, conductori tehnici, profesionisti liberi, ca sa sacrifice câteva ore din timpul lor pentru a supraveghea si îndruma santierele de reparatie în diverse puncte ale Capitalei.

Munca de ajutorare a sinistratilor a fost organizata de la Centru în asa fel încât sa dea rezultate imediate. Într-un interval de 10 zile de la catastrofa, „Munca Legionara” a transportat pe tren dispensare, scoli primare si un spital capabil sa adaposteasca 100 de bolnavi. Au fost reparate mai întâi casele mai putin lovite de cutremur, ramânând ca acele ce nu mai puteau fi locuite sa fie cladite din nou.

Dar cum vor putea fi ajutati oamenii care au ramas fara adapost în pragul iernii, casele lor fiind darâmate? Stoicanescu a gasit o solutie ingenioasa. Se vor construi case de lemn demontabile, din panouri mari, care pot fi transportate la fata locului, oriunde este nevoie, si acolo vor fi reconstruite. Stoicanescu a întemeiat la Bucuresti un santier, pentru construirea acestor case care sa serveasca de prim adapost sinistratilor. Dupa planul Arhitectului Joja, seful biroului de proiectare al organizatiei, s-a început construirea de case de lemn de mai multe tipuri, dupa numarul membrilor unei familii. Tabara s-a deschis la o fabrica de cherestea de la marginea Bucurestilor, Strada Mieilor, al carei proprietar era un iscusit mester, Chirto, el însusi membru al miscarii. La aceasta fabrica s-au concentrat peste 300 de legionari, majoritatea tâmplari, care au lucrat zi si noapte la facerea locuintelor. „Munca Legionara” anunta, la o luna de zile de la înfiintarea acestei tabere, ca s-au construit 300 de case de lemn care nu asteptau decât sa fie transportate si montate unde era nevoie. Aceste case, care costau între 35 si 100 de mii de lei fiecare, dupa marimea lor, se puneau complet gratuit la dispozitia sinistratilor. Era o solutie provizorie pentru ca lumea sa aiba un adapost pentru iarna. „Munca Legionara” anuntase ca la primavara va începe construirea de case solide de caramida, iar cele de lemn vor fi ridicate si folosite la adapostirea legionarilor în taberele de munca.

În comuna Patârlagele-Buzau o echipa de studenti, sub conducerea legionarului Tomescu, în cadrul „Muncii Legionare”, a construit 17 locuinte pentru sinistrati. La inaugurarea si sfintirea acestor case am luat si eu parte la sfârsitul lunii Decembrie.

La Galati, Focsani, Tecuci si alte localitati lovite de cutremur, „Munca Legionara” a înfiintat tabere de munca locale, care au început sa lucreze la transportul darâmaturilor si la recladirea gospodariilor distruse.

În 12 Decembrie 1940, „Munca Legionara” anunta, printr-un comunicat publicat în ziare, ca au început lucrarile de reconstruire ale orasului Panciu, total distrus de cutremur:

”Realizarile santierului Panciu, înfiintat în 18 Noiembrie 1940:

Construirea si amenajarea unor barcamente demontabile, construirea de camere de lemn cu pereti dubli, umpluti cu rumegus de lemn. Ridicarea scheletului de lemn pentru un magazin legionar. Ridicarea unor magazii si depozite pentru materiale si alimente. Darâmarea caselor si a tuturor constructiilor care amenintau cu prabusirea.

De asemenea s-a dat o deosebita atentie organizarii asistentei medicale, deparazitarea cu etuve, dezinfectarea locuintelor, consultatii, pansamente etc.

Lucrarile continua în acelasi ritm si primele necesitati sunt pe cale de a fi satisfacute, ceea ce însemna rezolvarea uneia din cele mai dificile probleme, problema locuintelor.

Planul de reconstructie al orasului Panciu este în studiu si Statul Major Tehnic al Organizatiei „Munca Legionara” cauta formula unui stil unitar.

Desigur ca odata cu venirea primaverii, ceea ce acum este numai un proiect, va fi o realitate, caci Organizatia „Munca Legionara” a dovedit ca stie sa duca, legionareste, la bun sfârsit, hotarârile luate”.

Profesorul Stoicanescu era adânc preocupat si de problema Motilor, napastuiti sub toate regimurile. O echipa de ingineri legionari au plecat în regiunea lor pentru a studia modalitatea de a fi scosi din mizerie prin lucrarile executate chiar în satele lor, scutindu-i de a mai umbla în toata tara pentru un sac de malai.

Într-un timp record, de altminteri ca toate institutiile „Munca Legionara” a oferit primul ajutor sinistratilor. Oamenii loviti de cutremur au vazut ca sub regimul legionar nu sunt parasiti în voia sortii, în acest ceas de restriste, ci întreaga natiune îi cerceteaza si cauta sa le aline suferintele si nevoile lor.

12. Emisiunile de timbre legionare

Traian Popescu, sef de cuib din familia „Mihai Viteazul”, era Vice-Presedintele Asociatiei Filatelice din România. El însusi filatelist pasionat, a fost primul care a vorbit superiorilor lui din familia „Mihai Viteazul” de o emisiune de timbre care sa comemoreze existenta Statului National-Legionar. Sefii lui ierarhici, inginerul Stancescu si Vica Negulescu, au fost entuziasmati de idee si s-au alaturat initiativei lui.

Odata având asentimentul familiei lui, Traian Popescu s-a adresat „Ajutorului Legionar”, pentru a-i cere patronajul. Ilie Gârneata, seful acestei organizatii, a fost bucuros de aceasta initiativa si a delegat pe avocatul Nicolae Chisalicescu ca sa-l ajute la facerea demersurilor oficiale necesare pentru obtinerea autorizatiei.

Pe la începutul lui Octombrie, prin Nicolae Chisalicescu, Traian Popescu a ajuns la mine, la Presedintie. Mi-a explicat proiectul si i-am dat aprobarea. Dar cum rezolutia finala era de resortul Conducatorul Statului, i-am telefonat Generalului, rugându-l sa primeasca delegatia legionara.

Generalul Antonescu a fost cucerit de idee. Le-a spus: „Bravo, baieti, asa se lucreaza”. Generalul a telefonat personal Colonelului Teodorescu, Directorul Postelor, spunându-i sa astepte la birou pe cei doi delegati si i-a dat ordin sa aprobe emisiunile de timbre propuse de miscare. Cum era într-o Sâmbata, trecut de amiaza, Generalul le-a pus la dispozitia lui Chisalicescu si Traian Popescu o masina a Presedintiei, pentru a ajunge cât mai repede la Palatul Postelor.

În sondajele anterioare, facute de anumiti legionari în legatura cu emisiunea acestor timbre, Colonelul nu s-a aratat prea binevoitor, dar, dupa convorbirea telefonica cu Generalul, n-a avut încotro si a dat ordin Fabricii de Timbre sa puna în lucrare fara întârziere proiectele de emisiune prezentate de miscarea legionara.

Cliseele au fost executate cu o arta desavârsita de expertul Fabricii de Timbre, gravorul Serban Zainea.

Primul timbru legionar a aparut la 8 Noiembrie si a fost închinat serbarilor de la Iasi. Avea efigia Capitanului, iar dedesubt fraza testamentara a lui Ion Mota „Sa faci, Capitane, o tara ca soarele sfânt de pe cer”. În partea dreapta, erau datele aniversare, 8 Noiembrie 1927-l940, iar sus gardul de fier. Timbrul avea o valoare postala de 7 lei, plus o suprataxa de 30 de lei pentru „Ajutorul Legionar”. Emisiunea era cea obisnuita când se comemora un eveniment de catre posta, de 100.000 bucati. Timbrul s-a pus în circulatie la Iasi, în ziua serbarii de 8 Noiembrie. Pe stampila postei aplicata timbrelor cumparate în acea zi figura inscriptia „Iasiul oras al Miscarii Legionare”.

Al doilea timbru era destinat postei aeriene si a iesit în 30 Noiembrie, comemorând ziua în care osemintele Capitanului au fost depuse la „Casa Verde”. Avea tot chipul Capitanului, dar, în locul cuvintelor lui Mota, avea de jur-împrejur cunoscuta lui declaratie de politica externa. „În 48 de ore dupa biruinta vom fi alaturi de Axa Roma-Berlin”.

Traian Popescu si ceilalti initiatori au vrut sa sublinieze cu aceasta inscriptie faptul ca Alianta cu Puterile Axei fusese preconizata de Corneliu Codreanu. Generalul Antonescu tocmai se întorsese de la Berlin, unde semnase Pactul Tripartit. Timbrul avea o valoare postala de 20 de lei, plus 5 pentru „Ajutorul Legionar”. Emisiunea, cea obisnuita, de 100.000 serii. Aceasta emisiune s-a pus în vânzare la Alba Iulia, cu prilejul serbarii de 1 Decembrie. La posta se aplica o stampila speciala, în care se mentiona orasul si ziua serbarii.

A treia emisiune a fost închinata memoriei lui Mota si Marin, cu prilejul comemorarii lor la 13 Ianuarie 1941. S-au imprimat doua timbre separate, unul cu efigia lui Mota, iar celalalt cu a lui Marin. Valorile difereau: primul era de 15+15, iar al doilea de 7+ 7. Pe ambele timbre, în stânga, aparea icoana Arhanghelului Mihail, minunat realizata, iar în dreapta, pe margine ziua si locul marelui sacrificiu, în 13 Ianuarie 1937.

În afara de aceste timbre individuale, s-a mai imprimat si un bloc filatelic, în care cei doi eroi figurau împreuna. Blocul filatelic avea deasupra doua ramuri de lauri, încoronând imaginile lui Mota si Marin. Mai jos se distingeau monograma si gardul de fier. Sub chipul lor, cele doua date aniversare, 13 Ianuarie 1937-13 Ianuarie 1941. Valoarea blocului filatelic era de 300 de lei. În timp ce din timbrele individuale s-a tras emisiunea normala de 100.000 de bucati, din blocul filatelic nu s-au imprimat decât 20.000.

Din emisiunile de timbre legionare, conform conventiilor postale internationale, s-au trimis o mie de serii din fiecare Biroului Uniunii Postale de la Geneva. Aceasta institutie le repartiza apoi tuturor Statelor-membre si le imprima si în buletinul ce-l publica. În modul acesta emisiunile legionare au fost cunoscute în întreaga lume, iar cataloagele internationale le-au reprodus pe baza indicatiilor oficiale de la Geneva.