Era libertatii statul national-legionar

si problemele Statului. Evenimentul literar principal al acestei perioade este aparitia a doua magistrale lucrari ale Profesorului Traian Braileanu, Sociologia si Arta Guvernarii si Teoria Comunitatii Omenesti. Merita sa fie semnalate si cele doua eseuri politice ale lui Horia Cosmovici, România Legionara si Axa si Statul si Elita Legionara.

Marea majoritate a acestor carti au fost tiparite sub auspiciile „Serviciile de Propaganda Scrisa” al miscarii, dar, în anumite cazuri, au fost alte edituri, straine de miscare, care s-au însarcinat cu publicarea lor. Astfel Crez de generatie si Sociologia si Arta Guvernarii au aparut la „Cartea Româneasca”, iar Teoria Comunitatii Omenesti, la „Georgescu-Delafras”.

17. Conferinte la radio

Dupa proclamarea Statului National-Legionar, Presedinte al Consiliului de Administratie al Societatii de Radio-Difuziune a fost numit profesorul Nichifor Crainic, fostul Ministru al Presei si Propagandei din guvernul precedent, în timp ce Nelu Manzatti îndeplinea functia de director.

Într-o zi vine la mine Nichifor Crainic si-mi sugereaza ca la postul nostru de radio sa înceapa un ciclu de conferinte saptamânale, având ca tema generala momente din trecutul Miscarii. Propunerea lui Crainic mi s-a parut foarte potrivita si am pus-o îndata în aplicare. O serie de personalitati legionare au fost invitate sa vorbeasca la Radio, alegându-si liber subiectul.

În modul acesta s-au perindat prin fata microfonului de la postul nostru de radio o serie de fruntasi legionari care au tratat fie episoade din istoria Miscarii fie probleme doctrinare. Si-au dat contributia lor la acest ciclu de conferinte legionare profesorii universitari Traian Braileanu si Ion Gavanescul, Comandantii Bunei Vestiri, Corneliu Georgescu si Ilie Gârneata, Comandantul Legionar Andrei C. Ionescu, Constantin Papanace, Constantin Noica si altii.

Aceste conferinte sunt de o valoare nepretuita pentru cunoasterea trecutului legionar, încât ar trebui culese din presa timpului si reproduse într-un volum. Acei ce le-au pronuntat nu sunt istorici de profesie, cercetatori ai documentelor timpului, ci oameni care au creat ei însisi istorie, prin participarea lor la realizarea evenimentelor pe care le evocau.

18. Garzile legionare motorizate

Sub impulsul lui Radu Mironovici, ajuns mai târziu Prefect al Politiei Capitalei, s-a creat o scoala de motomecanizare, al carei scop era sa-i învete pe tineri sa conduca motociclete, masini si tractoare.

Instructorii acestei scoli erau legionari cu experienta în materie: tehnicieni, ingineri, mecanici. Grupul de comanda era format din comandantii legionari si ajutori de comandanti Bartolomeu Livezeanu, Matei Coriolan, Filon Lauric, Laurian Tâlnaru, Bucur Coriolan si Stapânoiu, sub conducerea suprema a lui Radu Mironovici. La început scoala de pregatire a viitorilor conducatori de masini nu dispunea decât de câteva motociclete si prima demonstratie a priceperii lor a fost cu prilejul marilor manifestatii legionare de la Iasi din 8 Noiembrie. 30 de motociclisti au deschis cortegiul oficial si au defilat prin fata înaltilor oaspeti. La întoarcerea Generalului Antonescu din Germania, automobilul Sefului Statului era precedat de un stol de motociclisti legionari, în fruntea carora se afla Radu Mironovici. Când automobilul a ajuns în curtea presedintiei, Generalul s-a dat jos si a strâns mâna motociclistilor care l-au însotit.

Radu Mironovici si comandantii legionari din jurul lui, care au pus bazele acestei scoli, au pornit de la ideea ca tara nu dispune de suficiente cadre de conducatori de vehicule motorizate. Aceasta lipsa putea fi remediata repede numai prin cursuri accelerate de pregatire a tineretului. Cursurile durau de la 10-15 zile si dupa predarea lor, elevii dadeau un examen în fata comisiilor de Stat si li se eliberau carnetele de conducere, dupa tipul de masini pentru care se pregatisera.

Scoala de motomecanizare s-a diversificat mai târziu, pentru a preda cunostinte si pentru conducerea de automobile, camioane si tractoare. Parcul ei de vehicule s-a îmbogatit si el, dispunând de motociclete cu atas, de masini de turism, autocamioane si tractoare agricole. Pentru a fi în nota timpului, unitatea aceasta legionara, care împartea gratuit cunostinte tehnice tineretului, s-a numit „Garzile legionare motorizate”.

Garzile legionare motorizate aveau trei centre unde se pregateau viitorii mecanici si soferi: la Facultatea de Agronomie, la garajul C.F.R. din Strada Zoe Râmniceanu si pe un teren din jurul Arcului de Triumf. Cel mai important centru a fost la Facultatea de Agronomie, unde studentii acestei scoli nu numai ca au urmat în mare numar cursurile, dar au colaborat ei însisi ca instructori la raspândirea cunostintelor între ceilalti elevi.

Ca urmare a conventiei cu Germania, care s-a angajat sa livreze în primavara 1000 de tractoare pentru nevoile agriculturii românesti, Garzile motorizate au luat initiativa de a crea o scoala aparte, unde sa se predea cursuri exclusiv pentru conducerea tractoarelor. Scoala s-a deschis la ferma Academiei de Agricultura de la Baneasa, cu ajutorul parcului de tractoare existent aici.

În urma întelegerii cu ministerele respective si cu aprobarea Conducatorului, s-au realizat comenzi importante de motociclete, masini si camioane în strainatate, si mai ales în Germania.

Ziaristul Gheorghe Ganea, de la Buna Vestire, semneaza un reportaj în 12 Decembrie 1940, în care explica însemnatatea acestei scoli legionare, capabile, în scurta vreme, sa înzestreze natiunea cu mii de tehnicieni si conducatori de masini:

”Miscarea legionara este astazi în masura sa înzestreze tara cu toate cele necesare spre a da un impuls puternic vietii noastre economice si apararii teritoriale.

Tineretul trebuie pregatit în spiritul vremii, masina trebuie sa-i fie principalul auxiliar, sa luam exemple de la tarile ce-au realizat adevarate minuni prin tehnica si înteleapta întrebuintare a masinilor.

În masura în care va reusi formarea acestui corp de elita al conducatorilor de masini, actiunea de motorizare va fi extinsa în întreaga tara.

Din acest corp de elita vor fi recrutati viitorii tehnicieni si instructori ce vor fi trimisi la tara, unde vor forma centre în genul celor care functioneaza actualmente în Capitala.

Organizatiile legionare regionale vor imita exemplul organizatiei din Capitala, procurându-si masinile de care au nevoie, pentru o buna reusita a actiunii”.

Scoala de tractoare de la Baneasa si Garzile motorizate legionare au devenit piese de acuzatie contra miscarii dupa 23 Ianuarie 1941. În procesul politic ce ni s-a facut de Antonescu, aceste doua institutii legionare de mare interes national figurau ca „dovezi” în pregatirea „rebeliunii”.

19. Moartea Parintelui Mota. Funeralii nationale

În 20 Noiembrie, Miercuri, orele 7 seara, s-a stins din viata la Spitalul „Asezamintele Sfânta Elena” din Capitala, Parintele Ion Mota, tatal neuitatului erou martir, Ionel Mota. Cu prilejul serbarilor de la Iasi din 8 Noiembrie, a luat o raceala si la întoarcerea la Bucuresti, simtindu-se rau, a fost internat în spital. Medicii au constatat o congestie pulmonara, complicata cu o uremie. Cu toate îngrijirile date de un grup de distinsi medici, n-a mai putut fi salvat. Îndata dupa încetarea din viata, trupul neînsufletit al Parintelui Mota a fost ridicat de la spital si transportat la Biserica Sf. Ilie Gorgani.

Vestea trecerii la cele eterne a Parintelui Mota s-a raspândit ca fulgerul în Bucuresti. Biserica s-a umplut într-o clipa de legionari si de personalitati din lumea politica si culturala. La orele 12 noaptea, Preotul Mihailescu, parohul Bisericii, a savârsit o slujba. Îndata dupa asezarea pe catafalc, legionarii au început sa faca de garda la capatâiul marelui disparut. A doua zi, ziarele legionare au aparut cu chenar negru si în articole pe prima pagina au evocat viata venerabilului nationalist român.

A doua zi, Joi 21 Noiembrie, în cursul Consiliului de Ministri, tinut în absenta Generalului Antonescu, plecat în Germania, la cererea mea, s-a aprobat facerea de funeralii nationale Parintelui Mota, ca un omagiu adus de întreaga natie acestui neînfricat aparator al drepturilor Românilor Ardeleni în timpul opresiunii maghiare. S-a întocmit un Jurnal al Consiliului de Ministri, care a fost semnat de ministrii prezenti. În urma consultarii cu Doamna Mota, s-a stabilit ca înmormântarea sa se faca la Orastie, orasul de unde si-a desfasurat Parintele Mota întreaga lui activitate de preot, gazetar si fruntas al românismului de peste munti.

Totodata am întocmit un ordin de zi catre întreaga Miscare, prin care ceream ca toate cuiburile sa tina sedinta solemna în ziua înmormântarii Parintelui Mota, în care vor evoca figura marelui disparut:

Ordin de Zi

Se va citi în toate cuiburile, în sedinta solemna, în ziua înmormântarii Parintelui Mota la Orastie;

”Parintele Ion Mota, tatal eroului de la Majadahonda, dupa o viata de zbucium si dureri, închinata Neamului Românesc, a închis ochii pentru totdeauna în Capitala României Legionare.

Prigonit sub Unguri pentru credinta lui nationalista, Dumnezeu l-a învrednicit pe marele Preot al neamului nostru sa cunoasca si zidurile reci ale închisorilor românesti si sa fie lovit de cele mai cumplite dureri la o vârsta împovarata de ani.

Parintele Ion Mota si-a îndeplinit misiunea pe acest pamânt.

În vechea Ungarie, a luptat în primele rânduri pentru eliberarea poporului românesc din robia maghiara, iar dupa razboi, fiul sau, Ionel Mota, a continuat linia de jertfire si lupta a tatalui, întâlnit cu Capitanul pe marele plan de transformare launtrica a poporului nostru.

În marea înclestare dintre cele doua lumi, Parintele Mota a fost unul dintre cei putini din vechea generatie care a înteles sfortarile de înnoire ale tineretului, care le-a urmarit cu dragoste de parinte si pe care le-a ocrotit si aparat.

Parintele Mota a trait, zi de zi, framântarile generatiei noastre, pâna când Dumnezeu l-a încercat cu cea mai mare durere: jertfa de la Majadahonda.

Dupa pierderea fiului sau pe câmpiile însângerate ale Spaniei, o singura mângâiere a putut sa-i aline durerea de Parinte: BIRUINTA LEGIONARA.

Majadahonda va straluci în istoria neamului românesc si va înfrunta veacurile.

Prin ea s-a înaltat neamul romanesc spre Înviere si tot ce a scris si a gândit Ionel Mota vor ramâne puncte de reazem pentru toate asezarile de mâine ale poporului nostru.

Parinte al tuturor durerilor si rastignirilor, sa ierti neamului românesc umilirile si suferintele pe care le-ai indurat din pricina celor înstrainati, si, noua tuturor, sa ne dai iertarea ta, Parinte al lui Ionel Mota si Parinte al neamului romanesc.

Bucuresti, 23 Noiembrie 1940.

HORIA SIMA

Comandantul Miscarii Legionare

În cursul acestei zile, zeci de mii de cetateni al Capitalei s-au închinat în fata sicriului în care zacea Parintele Mota îmbracat în sfintele odajdii. S-au adus sute de buchete de flori care au învaluit de jur împrejur catafalcul. De-o parte si de alta stateau de straja legionari, facând cu schimbul, în pozitie neclintita. Afara, cordoane de legionari mentineau ordinea si conduceau publicul spre intrarea în Biserica, sub comanda studentului Bartolomeu Livezeanu.

Ceremonia oficiala a înmormântarii s-a desfasurat Vineri, 22 Noiembrie, tot la Biserica Sf. Ilie Gorgani. La orele 12 un sobor de preoti, între care si preotii legionari Imbrescu si Palaghita, în frunte cu Vicarul Patriarhiei, Arhimandritul Veniamin Irineu Felea, au savârsit Sfânta Slujba a prohodirii, în prezenta familiei, a guvernului, a armatei si a corpului diplomatic. S-au depus numeroase coroane de flori din partea autoritatilor si a asociatiilor patriotice. Majestatea Sa Regele a trimis, prin reprezentantul sau, o frumoasa coroana de flori din crizanteme rosii.

Din partea familiei au asistat la slujba Doamna Maria Mota, sotia Parintelui Mota, Doamna Elena Codreanu, fiicele Parintelui, Doamnele Dr. Bornemisa si Dr. Popp, nepoteii Parintelui, Gabriela si Mihai, însotiti de Doamna Profesor Codreanu.

De la Presedintie a venit Doamna Maria General Antonescu, însotita de doamnele Veturia Goga, Veturia Barbu si Alexandrina Cantacuzino, Presedinta „Societatii Ortodoxe a Femeilor Române”.

Guvernul a fost reprezentat de mine, care fusesem tocmai numit Presedinte de Consiliu de Ministri Interimar, în absenta Generalului Antonescu, plecat în Germania; de Traian Braileanu, Ministru al Educatiei Nationale, de Nicolae Mares, Ministru al Agriculturii, si de General Petrovicescu, Ministru de Interne. Au fost prezenti toti Subsecretarii de Stat de la Apararea Nationala : Generalul Pantazi, Ministru Subsecretar de Stat al Armatei, Comandor Jienescu, Ministru Subsecretar de Stat al Aviatiei si Amiral Kosciulschi, Ministru Subsecretar de Stat al Marinei.

Casa Regala a fost reprezentata prin Lt. Col. Erwin Kraus.

Din partea Armatei a participat un numeros grup de generali: Steflea, Popescu, Vasiliu, Ramiro Enescu, Sava, Boteanu, Petrescu-Togo, Badulescu, alaturi de alti ofiteri apartinând unitatilor din Capitala.

Puterile Axei au fost prezente la ceremonia funebra prin Pelegrino Ghigi, Ministrul Italiei, Ministrul Consilier Steltzer, din partea Legatiei Germane, Langenecker, delegatul organizatiei national-socialiste din România.

Cavalerii „Ordinului Mihai Viteazul” au delegat sa participe la funeralii pe Coloneii Malamuceanu, Bolintineanu si Cristodor.

Magistratura i-a trimis la înmormântare pe titularii celor mai înalte instante din Capitala: Dimitrie Lupu, Prim-Presedinte al Curtii de Casatie, Coman Negrescu, Procuror General la Curtea de Casatie, Iancu Petrescu, Presedintele Curtii de Apel, Benedict Stoenescu, Procuror General la Curtea de Apel, Emul Vântu, Prim-Presedinte al Tribunalului Ilfov, Ion Gheorghiade, Prim Procuror al aceluiasi Tribunal.

Lumea culturala a Bucurestilor a fost reprezentata de profesorii universitari Simion Mehedinti, Radulescu-Motru, Traian Herseni, Radu Gyr.

Sindicatul Presei din Ardeal si Banat l-a trimis pe profesorul Costea, iar Asociatia „Transilvania” din Bucuresti pe inginerul Ardeleanu si avocatul Macarie.

A facut o profunda impresie în asistenta prezenta unui grup de tarani din Orastie, îmbracati în traditionalele lor costume albe, din dimie si itari.

Dupa sfârsitul slujbei, la ora 1, sicriul a fost ridicat pe umeri de preoti, purtat afara din Biserica si asezat pe un afet de tun tras de 7 cai albi. În acest moment muzicile militare reunite, ale unui Batalion, din Regimentul de Garda al Palatului, si al Regimentului 30 Infanterie, au intonat Rugaciunea.

S-a format apoi cortegiul, care a fost deschis de o companie de soldati din Regimentul 30 Infanterie. În frunte, un legionar tinea Crucea ce urma sa fie depusa pe mormântul de la Orastie. Alti legionari purtau o icoana a Arhanghelului Mihail, coroanele si perina cu decoratii a defunctului. Dupa ei se încolonau un lung sirag de preoti.

Dupa cler, înainta afetul de tun cu sicriul, iar în urma lui familia. Profesorul Codreanu pasea tinându-i de mâna pe cei doi nepotei.

La o anumita distanta, apare reprezentantul Majestatii Sale, Lt. Col. Erwin Kraus, urmat de membrii guvernului si de înaltele autoritati ale Statului. Cordoanele au fost tinute pe dreapta de Comandantii Bunei Vestiri, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici si Mile Lefter, iar în stânga de preoti, între care era si Arhimandritul Felea, Vicarul Patriarhiei.

Cortegiul s-a urcat pe Bulevardul Elisabeta, fiind încadrat de-o parte si de alta de formatiile legionare. Circulatia era întrerupta. Pe trotuare o multime de oameni salutau ultimul drum prin Capitala al Parintelui Mota si îsi faceau cruce cu lacrimile în ochi. Din Bulevard, cortegiul s-a îndreptat pe Calea Victoriei. În fata Palatului Regal, un moment de reculegere. Toata lumea s-a oprit. Gornistul din Garda Palatului, a început sa sune prelung onorul. În mijlocul unei taceri mormântale, nu se auzeau decât suspine si plânsete. De aici si-a continuat drumul pe Calea Grivitei, pentru a ajunge la Gara de Nord.

În Piata Garii de Nord s-a format un careu, cu afetul de tun în mijloc. În sunetele imnului national Desteapta-te Romane a defilat mai întâi un batalion din Regimentul 30 Infanterie. Apoi, în ritmul imnului Sfânta Tinerete Legionara, au defilat prin fata sicriului formatii din toate corpurile legionare din Capitala.

Dupa încheierea defilarii, sicriul a fost ridicat de pe afetul de tun de catre preoti si purtat pe umeri pâna la vagonul mortuar, împodobit cu cetina de brad si cu steaguri tricolore. În interiorul vagonului s-a savârsit un ultim serviciu religios si s-a cântat apoi Imnul Legionarilor Cazuti.

În vagonul mortuar au mai intrat un grup de legionari care aveau misiunea sa faca permanent de garda la capatâiul Parintelui Mota si trei preoti în odajdii, care vor rosti rugaciuni în tot timpul drumului.

În celelalte trei vagoane speciale, atasate trenului, au luat loc membrii familiei, Lt. Col. Erwin Kraus, reprezentantul Majestatii Sale, delegatii oficiali ai guvernului la ceremonia de la Orastie: Generalul Petrovicescu, Ministrul de Interne, Nicoale Mares, Ministrul Agriculturii si Profesorul Ion Protopopescu, Ministrul Lucrarilor Publice. În afara de acestia, au mai facut drumul la Orastie cu acelasi tren, Corneliu Georgescu, Comandant al Bunei Vestiri, Nicolae Petra, Subsecretar de Stat la Economie, Traian Herseni, Secretar General la Educatie, si Nicolae Petrascu, Secretar General al Miscarii.

În garile principale pe acest parcurs, Ploiesti, Predeal, Brasov, Teius, Alba Iulia, au iesit în întâmpinarea Parintelui Mota, Organizatiile Judetene si un numar mare de poporeni.

Ceremonia cea mai impresionanta a fost în Gara Brasov. Parintele Mota si-a petrecut copilaria în acest oras, fiind elev câteva clase al liceului „Andrei Saguna”. A stat permanent în legatura cu pleiada româna de intelectuali de aici în lupta contra tiraniei maghiare. Stirea mortii Parintelui Mota a avut efecte zguduitoare în acest centru de românism militant. Pentru Ardeleni, Parintele Mota nu era numai un preot venerabil, ci si un parinte spiritual al întregii natiuni. Cu moartea lui disparea o veriga care lega trecutul de viitorul neamului.

Cu mult înainte de sosirea trenului, peronul garii era întesat de lume. Au fost prezenti la aceasta ultima întâlnire cu patriarhul nationalismului ardelean, Traian Trifan, Prefectul Judetului, Traian Marian, seful organizatiei judetene legionare, Ion Bordeianu, Comandant legionar din vechea garda, Dr. Ion Mosoiu, Directorul Licelului „Andrei Saguna”, Dr. Sandu Udrea, Directorul Arhivelor Istorice ale orasului si reprezentantul cercului cultural italo-român din localitate.

La intrarea trenului în gara, fanfara Liceului „Andrei Saguna” a intonat marsul funebru, iar un detasament legionar a dat onorul. Un sobor de preoti, în frunte cu Protopopul Nistor, au oficiat un scurt prohod, dupa care legionarii au intonat Imnul Legionarilor Cazuti. Trenul si-a luat zborul spre alte locuri de popas.

Trenul special a sosit la Orastie Sâmbata, 23 Noiembrie, la orele 7 dimineata. Orasul era plin de lume, care venise cu o zi înainte din Tara Motilor si judetele învecinate, pentru a-l însoti în ultimul sau drum pe marele disparut. Gara era frumos împodobita cu flori, drapele tricolore si drapele verzi ale Garzii de Fier. Pe peronul garii asteptau autoritatile locale, reprezentate de Iosif Costea, Prefectul Judetului, Viorel Boborodea, Seful organizatiei judetene, Colonelul Leonida Popescu, Comandantul garnizoanei locale, Baranga, Primarul Orasului, si Parintele Pruteanu, din partea comunitatii ortodoxe locale. La coborârea sicriului, garda legionara a dat onorurile. Dupa un scurt serviciu religios, raspunsurile fiind date de corul liceului „Aurel Vlaicu”, s-a format cortegiul funebru. În frunte, un grup de legionari în formatie de cruce, apoi coroanele, între care s-a remarcat coroana Majestatii Sale. A urmat sicriul asezat într-un car tras de legionari, iar dupa el o coloana de preoti. Pe întreg parcursul, fanfarele Motilor si ale minerilor au intonat marsuri funebre, care alternau cu Imnul Legionarilor Cazuti.

Cortegiul s-a oprit în dreptul Noii Catedrale, ctitoria Parintelui Mota. Sicriul a fost ridicat pe umeri de legionari si depus pe catafalcul din interiorul Bisericii.

La orele 2 dupa masa a început slujba înmormântarii, savârsita de Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului. Împreuna cu el au slujit Prea Sfintia Sa Ciopron, Episcopul Armatei, si Vicarul Arhiepiscopiei de la Sibiu, Trandafir Scorobet. Un mare numar de preoti îi înconjurau pe înaltii demnitari ai Bisericii Ortodoxe din Ardeal. Raspunsurile au fost date de corul Facultatii de Teologie de la Sibiu. Biserica era neîncapatoare pentru lumea ce venise. Pe lânga reprezentantii guvernului, ai Universitatii de la Sibiu si ai autoritatilor locale, se aflau numeroase delegatii de moti, o delegatie a Grupului Etnic German, a comunitatii maghiare din localitate si a celorlalte confesiuni, greco-catolica, catolica si reformata.

Dupa slujba a luat cuvântul IPSS Mitropolitul Balan, care a scos în evidenta lupta dârza a Parintelui Mota pentru cauza nationalismului romanesc din Ardeal. Pentru trecutul sau de lupte si suferinte, Preotul Mota si-a câstigat merite nepieritoare în fata neamului, iar Biserica l-a ridicat la cinstea de Iconom Stavrofor.

Tot în catedrala a vorbit apoi Profesorul Ion Zelea Codreanu, aratând spiritul în care si-a crescut Parintele Ion Mota pe iubitul lui Ionel, care a stiut sa duca mai departe lupta pentru Neam si Hristos.

La orele 3 dupa masa, cortegiul s-a refacut si s-a îndreptat spre cimitirul orasului. Ajungând aici, sicriul a fost coborât si purtat pâna în fata mormântului deschis. O companie de ostasi din garnizoana locala a dat onorul, Parintele Mota fiind decorat si cu ordinul Ferdinand I. De jur împrejur s-au strâns membrii familiei, oficialitatile si o mare multime de oameni.

Elogiul defunctului a fost facut de Corneliu Georgescu, Comandant al Bunei Vestiri, care a înfatisat dârzenia de luptator a Parintelui Mota, pentru împlinirea idealului national al Unirii. „El n-a dorit, a spus Corneliu Georgescu, nici marimi si nici demnitati dupa ce si-a vazut visul cu ochii. Dupa înfaptuirea României Mari, Parintele Mota s-a retras în mijlocul credinciosilor lui din Orastie. Aici si-a crescut fiul în ideea crestina si nationala, învatându-l sa se jertfeasca pentru dreptatea lui Dumnezeu”.

”Guvernul si Legiunea se închina în fata jertfei Parintelui Mota si se roaga pentru vesnica sa odihna”.

A luat apoi cuvântul Nicolae Petrascu, secretarul general al Miscarii, care a evocat sacrificiile facute de familia Mota pentru izbânda Legiunii.

Au mai adus tributul lor de recunostinta amintirii si operei Parintelui Mota, Iosif Costea, Prefectul Judetului, Octavian Buzunea, din partea Sindicatului Presei din Ardeal, studentul Macri, în numele Uniunii Studentilor Crestini Români, Buta din partea ziarului Libertatea si Col. Leonida Popescu, Comandantul garnizoanei locale, în numele Armatei.

Dupa stihuirile ultimei prohodiri a Episcopului Ciopron, sicriul a fost coborât în mormânt. În timp ce legionarii cântau Plânge printre ramuri luna, bulgarii de pamânt se rostogoleau peste sicriul marelui preot al românismului ardelean, acest Deceneu al Daciei contemporane.

Parintele Mota a murit în plina apoteaza legionara. A trait sa vada biruinta de la 6 Septembrie, proclamarea Statului National-Legionar, marile serbari de la Bucuresti si Iasi, fara sa ceara nimic pentru sine, ca si în momentul împlinirii României Mari. Dupa caderea fiului sau la Majadahonda, ce mai putea astepta de la oameni? Nu l-am vazut decât rareori la Bucuresti si atunci se strecura tacut si sfios. Singura lui bucurie era sa contemple tara trezita la o noua viata de marsul camasilor verzi.

Dumnezeu i-a harazit ca un privilegiu sa moara înainte ca urâciunea din sufletul lui Antonescu sa-si arate toata ticalosia de care era capabil la 21 Ianuarie, lovind în acei care, cu pretul sângelui lor, l-au ridicat la putere. În timp ce Parintele Mota, împacat cu sine însusi si cu lumea, coboara în groapa de la Orastie, Generalul Antonescu la Berlin se îndeletnicea sa pârasca Legiunea în fata lui Hitler...