Era libertatii statul national-legionar

3. „Cuvântul” ziar al Miscarii Legionare

În prima jumatate a lunii Octombrie, primesc vizita Doamnei Nae Ionescu, o femeie mai mica de statura, dar energica si vioaie. Nu venise sa se plânga sau sa ceara ceva, ci ca sa faca un dar nepretuit Legiunii: sa treaca proprietatea ziarului Cuvântul.

În cuvinte simple, dar clare si hotarâte, mi-a spus ca sotul ei, Profesorul Nae Ionescu, s-a alipit în ultimii ani de Legiune din toata convingerea si a murit în credinta legionara, încât ea, ca proprietara legitima a Cuvântului, nu poate face altceva decât sa-i urmeze gândurile ce le-a avut pâna în ultima clipa. Ea crede ca ziarul nu poate avea o alta menire mai frumoasa si mai înalta decât sa serveasca Miscarii, pentru care Profesorul a trait si s-a jertfit. A venit sa-mi ofere mie, ca Sef al Legiunii, proprietatea ziarului Cuvântul, fara nici o obligatie pecuniara sau de alta natura.

Nu ma asteptam la aceasta propunere. Nu ma credeam vrednic sa iau succesiunea ziarului, gândindu-ma la uriasa distanta care ma separa de acela care nu mai este. O, daca ar fi trait, cât ne-ar fi ajutat Profesorul, prin relatiile lui la Berlin si la Roma si prin prestigiul de care se bucura în toata tara! Era venerat de toata intelectualitatea tânara a României si prin martiriul sau din lagar se ridicase pe culmile trairii legionare.

Dupa aceasta întâlnire, am facut actele la Tribunal, devenind proprietarul ziarului Cuvântul.

Darul Doamnei Nae Ionescu a coincis cu darul inginerului Nicolae Malaxa, care tot pe atunci mi-a predat pachetul de actiuni al Imprimeriilor Adevarul si Dimineata din Strada Sarindar, achizitionate de el de la grupul care le detinea pâna atunci. Cele doua fapte s-au petrecut concomitent, fara a avea nici o legatura între ele. Fiecare a actionat din imboldul sau propriu, fara a se fi produs vreo interventie sau sugestie din partea noastra.

Cu aceste doua ofrande pe Altarul Legiunii, s-au creat conditiile pentru aparitia Cuvântului. Nu numai ca eram stapânii ziarului, dar dispuneam si de o imprimerie de mare capacitate, unde putea fi tiparit în conditii optime.

În plina era legionara, aveam nevoie si de un organ de publicitate, care sa exprime si sa comenteze momentul istoric pe care-l fauream. Cuvântul poseda toate titlurile necesare ca sa devina „Ziar al Miscarii Legionare”.

Fondat în 1924 de Titus Enacovici, umpluse un gol în ziaristica româneasca de dupa razboi, înviorând constiinta nationala, care începuse sa se clatine sub actiunea fortelor subversive. Cei mai temuti polemisti ai timpului si cei mai alesi oameni de cultura au colaborat în paginile acestui ziar, ridicându-l la un prestigiu intelectual neegalat. De la 1933, linia ziarului s-a împletit cu destinul Legiunii, culminând cu moartea de martir a directorului si animatorului sau, Nae Ionescu.

Cântarind toate aceste merite si straluciri care se reflectau din trecutul acestui ziar, am acceptat propunerea colaboratorilor mei din domeniul presei si propagandei ca sa poarte subtitlul de „Ziar al Miscarii Legionare”.

Având în vedere cine a fost Nae Ionescu si ce-a reprezentat în cultura româneasca, am încredintat directia ziarului Profesorului P.P. Panaitescu, mare istoric, specialist în slavistica, cunoscut în tara si apreciat în cercurile savantilor peste hotare. Ca secretar general a intrat Stefan C. Ionescu, fratele Comandantului Legionar, Andrei C. Ionescu, un gazetar talentat si priceput în organizarea tehnica a unei publicatii.

De la aparitia lui în 14 Octombrie, Cuvântul a luat în scurta vreme o dezvoltare extraordinara. Sapte editii zilnice, cu un tiraj de 120.000 exemplare, întrecând atât Curentul cât si Universul, care detinea pâna atunci recordul popularitatii. Avea corespondenti în toate capitalele lumii si în orasele tarii, putând rivaliza cu cele mai bune gazete europene.

4. Batalia fierului vechi. Comandamentul materiilor prime

Urmând de-aproape conceptia si planul de lucru al Capitanului, din circulara lui din 15 Septembrie 1937, am reluat „Batalia fierului vechi” trei ani mai târziu. Se stia ce succes imens a avut campania deschisa de Corneliu Codreanu pentru strângerea fierului vechi. Dupa un prim raport ce i s-a adresat în 15 Decembrie 1937, deci, abia la trei luni de la lansarea apelului sau, toate organizatiile judetene dispuneau de cantitati enorme de fier si alte metale, care nu asteptau decât sa fie încarcate în vagoane si trimise la destinatie. Dar a venit viforul prigoanei carliste si aceste uriase gramezi de fier, adunate de mâini harnice de legionari, au fost confiscate de autoritati.

La o luna de la proclamarea Statului National-Legionar, am redeschis batalia fierului vechi printr-o circulara data în 14 Octombrie 1940. De asta data am extins aria de colectare la toate deseurile si resturile de materii prime care puteau lua din nou drumul fabricii, revenind sub forma de bunuri în consumul general. Am creat un „Comandament al Materiilor Prime”, care trebuia sa strânga, prin mijlocirea organizatiilor judetene, în afara de fier si metale neferoase, o serie de produse naturale sau ramasite de articole casnice, azvârlite dupa întrebuintare:

– ghinda si jir

– turte oleaginoase

– cârpe de lâna sau de bumbac

– par de porc

– foite de staniol

– resturi de hârtie.

Am încredintat conducerea Comandamentului Materiilor Prime Comandantului Legionar Constantin Jorjoaia.

M-am orientat în aceasta noua perspectiva de angajare a bataliei fierului vechi dupa situatia dificila a României în ansamblul economiei europene. Din cauza razboiului, eram taiati de o multime de surse de aprovizionare din strainatate si eram avizati din ce în ce mai mult la resursele proprii ale tarii. Orice materie prima care putea fi în timpuri normale ignorata si abandonata, reprezenta acum o valoare nepretuita si trebuia recuperata si reintrodusa în circuitul national al economiei.

Ca si în timpul Capitanului, batalia fierului vechi si a altor materii prime a dat în scurta vreme rezultate spectaculare. La începutul lunii Ianuarie 1941, din toate regiunile tarii se anuntau zeci de vagoane de fier si alte metale, de hârtie si resturi de lâna si bumbac. În afara de ajutorul ce-l dadeam industriei nationale, aprovizionând-o cu materii prime, convertibile în articole de consum, miscarea putea dispune în curând de capitaluri însemnate si de o sursa de câstig care se reînnoia permanent. Aceste capitaluri puteau fi apoi investite în întreprinderi ale miscarii, contribuind la emanciparea economica a poporului nostru.

5. Un dispensar al iubirii de oameni

Între înfaptuirile regimului legionar a trecut aproape neobservat si s-a scris prea putin despre existenta lui chiar si în presa, a dispensarului din Strada Cobalcescu, care merita sa fie asezat la loc de onoare. A fost o institutie-model, care a alinat multe suferinte si a carei activitate binefacatoare s-a desfasurat în tacere, cu discretie si modestie, desi participau la aceasta opera dezinteresata somitati medicale.

De fapt dispensarul din Strada Cobalcescu nu era ceva nou în istoria Legiunii. Ca multe alte institutii create din timpul Capitanului, a avut un precursor, în dispensarul care a luat fiinta pe Calea Grivitei, în fata Atelierelor Cailor Ferate cu acelasi nume, în toamna anului 1937. Se închiriase un apartament cu cinci camere, dintre care patru serveau pentru consultatii, iar a cincea era sala de asteptare. Chiria se platea din cotizatiile medicilor legionari. Dispensarul din Calea Grivitei era condus de Doamna Ana Maria Marin, sotia Comandantului Legionar, Vasile Marin, cazut în Spania, si umplea un gol în viata medicala a Capitalei, fiind asezat inima acestui cartier muncitoresc. Majoritatea bolnavilor, consultati si tratati gratuit, veneau din lumea muncitoreasca.

Dupa dezlantuirea prigoanei din 1938, dispensarul a mai functionat câteva luni pâna ce a fost închis de autoritati, fiind considerat o oficina subversiva, iar directoarea lui, Doamna Marin, internata în Mânastirea Suzana. „Din ce greseala a fost arestata”, se întreba Doamna Marin în cartea ei recent aparuta, caci nu contravenise cu nimic legilor dictaturii carliste? „Poate nu din greseala. Policlinica unde lucra acum avea succes: îngrijea gratuit bolnavii din contributia medicilor. Policlinica fusese socotita de autoritati loc de propaganda si nu loc de ajutor fratesc, iar initiatoarea ei a fost pusa pe lista neagra”.

În timpul guvernarii noastre, vechiul proiect a fost reluat de echipa medicilor legionari si realizat cu ajutorul Statului. Ministerul Sanatatii, prin Dr. Alexandru Popovici, le-a pus la dispozitie o casa încapatoare pe Strada Cobalcescu, unde noul dispensar a început sa functioneze din luna Octombrie 1940. Toti doctorii legionari din Capitala si alti prieteni de-ai lor, medici, dadeau consultatii gratuite în diferite specialitati. Se faceau si mici operatii, iar medicamentele, în masura posibilitatilor, erau oferite tot gratuit. Au lucrat la acest dispensar surori diplomate de spital, precum si surori improvizate, recrutate dintre legionare. Marieta Iordache, Maica Mihaela de mai târziu, si multe alte legionare faceau treburile cele mai grele, curatenia si dezinfectia. Conducerea dispensarului i-a revenit tot Doamnei Marin, în virtutea experientei ei anterioare.

Dispensarul a fost asaltat de bolnavi, dintre care multi cu boli cronice, crezând ca legionarii pot face minuni si în salvarea vietilor omenesti. Iata cum descrie Doamna Marin, în cartea ei, Poveste de dincolo..., munca grea de la dispensar:

”Niciodata n-am fost mai obositi si mai saraci ca atunci.

În Strada Cobalcescu se aduna o echipa de doctori veniti fiecare cu instrumentele de care aveau nevoie, doctori care îsi sacrificau timpul rezervat carierei lor pentru a se darui altora... Erau mai multe oferte decât locuri. O afluenta nebuna de oameni fara sperante, care îsi luau zilnic portia de încredere în viata, pe care o pierdusera. Surori de spital si surori improvizate ajutau cu caldura si dragoste. Asta cereau oamenii înfricosati, grabnic ajutor, si asta învatau si vindecatorii clasici de boli ca sa faca”.

Dupa lovitura de Stat a Generalului Antonescu, s-a închis si acest dispensar, înaltat pe temelia iubirii de oameni. Ministerul Sanatatii, din ordinul Conducatorului, a trimis o delegatie la dispensar pentru a ridica de acolo toate instrumentele si aparatele, desi ele nu apartineau Statului, ci au fost aduse de medicii care dadeau consultatii. S-a facut un inventar în fata Doamnei Marin si ea a semnat de predare. Localul a fost evacuat si închis, fiind considerat, ca si pe timpul lui Carol, „un centru de subversiune contra Statului”.

6. Asociatia „Prietenii Legionarilor” se încadreaza în Miscare

În 6 Noiembrie 1936, a luat fiinta Asociatia Prietenii Legionarilor. Initiativa nu a fost a Capitanului, ci a venit din partea unor oameni din afara miscarii, care, impresionati de lupta tineretului, vroiau sa-i dea o mâna de ajutor, fara a-si descoperi identitatea. Acest grup s-a prezentat Capitanului cu urmatoarea propunere:

”Am luat initiativa de a stabili o legatura între cei care n-au devenit si nu pot deveni legionari.

Sunt multi care au fost cu sufletul alaturi de aceasta miscare, dar nu s-au putut încadra, fie ca au fost functionari de Stat, întreprinderi particulare, fie pentru ca au fost comercianti sau industriasi îngramaditi de multe greutati în meseriile lor, pentru ca sunt în asa fel construiti sufleteste încât nu s-au putut integra complet în spiritualitatea severa a acestei miscari.

Totusi sunt o buna parte de Români din aceasta tara, care recunosc ca tinerilor acestora merita sa li se trimita o mâna de ajutor pe frontul pe care ei îngheata luptând pentru tara”.

***

”Aceste gânduri ne-au facut sa ne orientam catre un fel de asociatie discreta de ajutorare a tineretului, denumita Prietenii Legionarilor.

Grupului de initiativa, Capitanul ie-a dat urmatorul raspuns:

”Primim cu multa bucurie propunerea D-voastra. Ea ne va fi de un real ajutor pentru biruinta.

Aceasta propunere însa rezolva si o alta problema.

În jurul nostru avem prieteni, indiferenti si dusmani. Am considera un dezastru, daca mâine, când goarna biruintei va suna peste pamântul românesc, cei ce au fost prietenii adevarati ai neamului, ar fi sa fie aruncati cu dispret în laturi, iar cei ce ne-au învrajmasit sau au stat indiferenti pâna în preajma biruintei, ar fi sa fie încarcati cu rasplati nemeritate ca eroi de ultima ora. Acest tablou ne urmareste de multa vreme. Caci daca a doua zi dupa victorie s-ar întâmpla acest lucru, întreaga opera legionara s-ar sfarâma.

De aceea propunerea dv. este salvatoare: pe baza ei îi vom putea cunoaste pe cei care ne-au fost prieteni în ceasuri aspre, pe cei ce-au stat indiferenti la toate încercarile acestui neam si pe cei ce ne-au dusmanit, dusmanindu-i viitorul.

Nu urmarim razbunare, ci simtim necesitatea de a crea un sentiment al raspunderii în mijlocul acestei natii românesti.

Fiecare va trebui sa stie ca pentru atitudinea sa va raspunde. Nu poate trai pe lume o natie dispusa la toate parerile, la toate atitudinile, la toate schimbarile si la toate compromisurile”.

În urma acestui raspuns, s-a fixat, de acord cu Capitanul, Statutul Asociatiei Prietenii Legionarilor în urmatoarele puncte:

I. Prietenii Legionarilor îi ajuta pe legionari material si moral, dupa puteri, lunar si anual.

II. Ei sunt cu totul în afara organizatiei legionare, ale carei legi de primire sunt cu mult mai severe.

III. Ei nu se cunosc între ei si nu se întrunesc niciodata.

IV. Ei nu pot fi cunoscuti nici de legionari.

V. Cea dintâi adunare a acestor oameni se va face în ziua Biruintei. Atunci ei vor fi convocati nominal de Seful Legiunii, vor fi cunoscuti de legionari si sarbatoriti de întreaga suflare.

VI. Poseda un numar de ordine si o parola.

VII. Vor fi informati corect si la timp asupra tuturor problemelor importante. În timpul guvernarii noastre, solicitat de Comitetul de Conducere al Asociatiei, am împlinit punctul V din Statut, care stabilea ca prima adunare a Prietenilor Legionarilor se va tine în ziua biruintei. Atunci vor fi convocati, cunoscuti de toti legionarii si sarbatoriti de toata suflarea româneasca.

Actul de încadrare al Prietenilor Legionarilor în Legiune s-a savârsit în ziua de 21 Octombrie 1940, în Amfiteatrul Facultatii de Drept din Capitala. Din toate colturile tarii au descins atunci la Bucuresti acesti anonimi, care desi neîncadrati si necunoscuti de lumea legionara, au adus servicii nepretuite miscarii, atât în prigoana cât si în perioada de pregatire a victoriei de la 6 Septembrie. Convingerile lor intime, care ardeau „ca un sâmbure nestins de lumina si dragoste în sufletul lor”, cum scria pe atunci ziarul Buna Vestire, acum si le puteau da pe fata, fara teama de a fi trasi la raspundere de o stapânire haina. În aceasta clipa, s-au desprins din anonimat si au pasit în rând cu nesfârsitele coloane de camasi verzi, pentru a lucra umar la umar cu ei la refacerea României.

Din comitetul de sapte al persoanelor care conducea organizatia, numai patru mai erau în viata. Profesorul Sumuleanu murise înainte de prigoana, iar Preotul Duminica-Ionescu si Inginerul Eugen Ionica cazusera victima valului de teroare carlista din noaptea de 21/22 Septembrie 1939. În dimineata zilei fixate pentru aceasta solemnitate, au luat loc pe estrada în jurul meu cei patru supravietuitori: Doamna Zoe Sturdza, Doamna Beiu Palade, Grigore Coanda si Profesorul Eugen Chirnoaga. În afara de acestia au fost invitati sa prezideze actul Colonelul Stefan Zavoianu, Avocat Dr. Ratescu si Profesorul Pantazi.

Mai întâi s-a oficiat o slujba de un sobor de preoti, raspunsurile fiind date de corul studentilor legionari. Cuvântarea festiva a fost tinuta de Profesorul Eugen Chirnoaga, care a explicat asistentei cum a luat nastere asociatia, rostul ei în cursul prigoanei ultime. Reproducem în întregime discursul Profesorului Chirnoaga, pentru ca evoca mai bine ca oricare alt comentar ce-a însemnat Prietenii Legionarilor în viata Legiunii si ce sacrificii a adus în groaznica înclestare cu regimul carlist:

”Peste câteva zile se împlinesc patru ani de când drept raspuns la propunerea unui comitet de initiativa, Capitanul a hotarât înfiintarea Asociatiei Prietenii Legionarilor.

Care era rostul acestei Asociatii?

Sa dea putinta acelora care prin vârsta lor, prin situatia lor în organismul de Stat, potrivnic Miscarii Legionare, sau prin conditia lor de viata nu putea sa-si manifeste fatis sentimentele lor fata de Legiune si sa activeze ca legionari încadrati în cuiburi.

Cu acelasi prilej, Capitanul a stabilit criteriile dupa care cererile de înscriere în Asociatie puteau fi primite sau respinse si a pus bazele de functionare ale Asociatiei.

Scrisoarea Capitanului, adresata Comitetului la 6 Noiembrie 1936, a fost actul de nastere al Asociatiei si legea ei fundamentala.

Mai mult decât oricare altul dintre organele create de geniul Capitanului pentru încadrarea multimilor românesti în slujba ideii legionare, Prietenii Legionarilor, care nu figurau decât ca niste simple numere, au reprezentat aportul maselor anonime la cladirea edificiului legionar.

Se cuvine sa punem într-o lumina deosebita rolul pe care femeile l-au avut în Asociatia noastra. Bine reprezentate în Comitet prin doua doamne, prietenele legionarilor au fost cele mai bune propagandiste ale Asociatiei, ducând cuvântul izbavitor de la casa la casa, sfarâmând cu râvna staruitoare de albine prejudecatile barbatilor, sosind brat la brat cu dânsii sau luându-le adeseori locul când acestia sovaiau sa-si ia raspunderea de a aparea chiar sub aceasta forma într-o organizatie legionara.

Multi dintre prieteni au adus admirabile servicii miscarii în timpul prigoanei. Gratie faptului ca relatiile lor cu Legiunea erau necunoscute Politiei si Sigurantei, dar cunoscute capeteniilor legionare, ei au putut fi folositi ca agenti de legatura si casele lor au servit ca locuri de întâlnire sau de adapost pentru camarazii urmariti ca fiarele salbatice.

Astazi dupa biruinta si dupa înscaunarea regimului legionar, anonimii de ieri pot iesi cu mândrie în lumina zilei, aducând prinosul lor de recunostinta si de munca rodnica la picioarele României legionare.

Dar mai presus de toate sa ne aducem aminte de jertfa suprema a celor doi eroi ai credintei legionare, fosti membri ai comitetului nostru, Parintele Duminica-Ionescu si Inginerul Eugen Ionica, ostasi neînfricati ai oastei mântuitoare. Numele lor sa fie slavit de-a lungul veacurilor.

Adunati aici de pe tot cuprinsul tarii ne întoarcem catre comandantul nostru, acela care a luat locul Capitanului în greaua lupta de izbavire a românismului si-i spunem:

Camarade Comandant!

Prietenii de ieri scuturând într-o pornire vijelioasa valul anonimatului, pasesc mândri în soarele diminetii si înconjurându-te cu nemarginita încredere si devotament ostasesc sunt gata la datorie si asteapta ordinele D-voastra.

Traiasca Legiunea si Capitanul!”

Dupa intonarea imnului Sfânta Tinerete Legionara, am spus eu câteva cuvinte, aducând omagiul Asociatiei Prietenii Legionarilor pentru aportul ei la lupta comuna si pentru suferintele îndurate pentru cauza neamului. Prigoana sangvinara a Regelui Carol n-a crutat nici Comitetul Asociatiei, care a trebuit sa plateasca un crâncen tribut în grozava înclestare cu regimul.

”Prieteni ai Legiunii,

Ati venit din tot cuprinsul tarii românesti ca sa împliniti o porunca a Capitanului. Prietenii legionarilor în ziua biruintei vor fi recunoscuti si sarbatoriti de întreaga suflare româneasca. Prin întemeierea acestei asociatii, Capitanul a aratat ca jertfa legionara, oricât de neînsemnata ar fi ea, e sfintita prin puterea de daruire a sufletului.

Prietenii Legionarilor nu au stat în rândurile dintâi în fata inamicului. Structura lor sufleteasca si desigur greutatile vietii nu le-au îngaduit sa intre în rândurile luptatorilor, dar tot atât de adevarat este ca nu au lipsit de la marea chemare a Capitanului, de la batalia dintre cele doua lumi.

N-a fost usor ca într-o vreme când eram huliti si batjocoriti, alungati si loviti de acei care ne ucideau în numele patriotismului, sa dai o mâna de ajutor acestei miscari, chiar în felul mai îndepartat al prieteniei, atunci când regimul asasinilor pândea din toate partile sa te umileasca, sa te îndoctrineze cu tradarea Garzii de Fier, ca sa-ti ia si pâinea de la gura si sa te doboare.

Capitanul a spus sa fiti sarbatoriti de întreaga suflare româneasca. Sarbatorile legionare, oricât de stralucite ar fi ele, vor fi pentru totdeauna însa umbrite de tristetea mormintelor legionare, pentru ca din rândurile noastre lipsesc cei ce ne-au fost mai scumpi si mai dragi. Lipseste Capitanul, lipseste cuibul Nicadorilor si al Decemvirilor, lipsesc cohortele eroilor si martirilor nostri.

Cu ce a gresit Miscarea Legionara?

”Ce greseli a facut Miscarea Legionara în fata neamului ca sa fie atât de cumplit lovita, sa fie atât de aspru pedepsita? Adevarata vinovatie a Garzii de Fier a fost prea marea ei iubire de neam. Era un climat politic care se crea treptat prin puterea de jertfa a legionarilor si pe care nu-l puteau tolera tradatorii de tara, si toti care au trait din exploatarea si îngenuncherea poporului nostru.

Capetele cuminti care ne-au asigurat de douazeci de ani ca politica lor e cea mai înteleapta, iar noi nu suntem decât agitatori vânduti strainilor, contra carora orice mijloc de distrugere si pedepsire este justificat, pentru ca asa cer interesele superioare ale tarii, astazi pot sa-si priveasca opera: sute de vieti tinere sacrificate pentru ca legiunea ucisa sa nu le mai tulbure banchetul permanent al vietii lor, sute de vieti tinere sacrificate, pentru ca sa apere nu o tara, cum spuneau ei, fiindca din trupul tarii curg siroaie de sânge, ci o clica solidara prin jaf, coruptie si vânzare de patrie”.

(…)

Încadrarea în Legiune

”În numele Capitanului, va multumesc voua, prieteni ai Legiunii, pentru ajutorul ce ni l-ati dat miscarii în vremuri grele pentru ea; ca recunostinta pentru jertfa voastra, Miscarea Legionara va scuteste pe toti aceia care vreti sa va încadrati, de stagiul de pregatire de trei luni.

Calitatea voastra de prieteni ai Legiunii a încetat, de azi, dar puterea voastra de jertfa trebuie sa continue sub o alta forma în mijlocul Legiunii. Închegati într-un regim puternic, întemeiat pe dreptate si omenie, stapân pe vointa si destinul vostru, aveti toata libertatea sa participati la munca de refacere a tarii si sa deveniti legionari”.

Dupa încheierea festivitatii, noii încadrati în miscare, proveniti din fostii prieteni ai legionarilor, au facut un pelerinaj la locul unde au fost expuse trupurile martirizate ale celor noua legionari care l-au pedepsit pe Armand Calinescu.