Ernest Hemingway

— Dacă laşi la o parte înfăţişarea ta.

— Ei, cu asta s-ar fi obişnuit el.

Brett stinse ţigara.

— Am treizeci şi patru de ani, doar ştii. Nu vreau deloc să ajung una dintre ticăloasele acelea care duc puştanii de râpă.

— Nu.

— N-am să ajung în halul ăsta. Mă simt destul de bine, să ştii. Chiar deplin liniştită.

— Foarte bine.

Întoarse privirile în altă parte. Credeam că-şi caută altă ţigară. Pe urmă am văzut că plânge. O simţeam cum plânge. Tremura şi plângea. Nu voia să ridice capul. Am cuprins-o în braţe.

— Să nu mai vorbim niciodată despre treburile astea. Te rog să nu mai vorbim niciodată.

— Draga mea Brett!

— Am să mă întorc la Mike. O ţineam strâns în braţe şi o simţeam cum plânge. El e atât de drăguţ şi atât de imposibil. Tocmai ce-mi trebuie mie.

Nu voia să ridice capul. O mângâiam pe păr. O simţeam cum tremură.

— N-am să ajung una dintre ticăloasele acelea, spuse iarăşi. Dar. Vai. Jake. Te rog. Să nu mai vorbim niciodată despre asta.

Am plecat de la „Hotel Montana”. Stăpâna hotelului nu m-a lăsat să achit nota. Fusese plătită.

— Ei, nu-i nimic. Hai să mergem, spuse Brett. Acuma nu mai are nici o importanţă.

Ne-am dus cu taxiul până la „Palace Hotel”, am lăsat bagajele, am aranjat să ni se rezerve cuşete pentru expresul de sud care pleca la noapte şi am intrat în barul hotelului să luăm câte un cocteil. Am stat pe nişte scaune înalte, dinaintea barului, în vreme ce barmanul amesteca un cocteil Martini într-un shaker mare şi nichelat.

— E uimitor cât de minunată gentileţe poţi găsi în barul unui mare hotel, observai eu.

— Barmanii şi jocheii sunt singurii oameni care mai ştiu ce-i politeţea.

— Indiferent cât de vulgar ar fi hotelul, barul e totdeauna plăcut.

— Ciudat!

— Barmanii au fost totdeauna oameni simpatici.

— Ştii, observă Brett, ai foarte multă dreptate. N-are decât nouăsprezece ani. Nu-i uluitor?

Ciocnirăm cele două pahare care ne fuseseră aşezate pe tejghea, unul lângă altul. Erau reci şi aburite. Dincolo de fereastra cu perdelele lăsate stăpânea arşiţa de vară a Madridului.

— Aş vrea şi o măslină în Martini, îi spusei eu barmanului.

— Aveţi dreptate, domnule. Poftiţi, vă rog.

— Mulţumesc.

— Ar fi trebuit să vă întreb. Vă rog să mă iertaţi.

Barmanul se retrase la capătul tejghelei, destul de departe ca să nu audă conversaţia. Brett sorbise din paharul de Martini aşa cum stătea, acolo, pe bar. Pe urmă îl luă în mână.

După acea primă sorbitură, mâna îi era destul de sigură ca să poată ţine paharul.

— E bun. Nu-i aşa că-i drăguţ barul ăsta?

— Toate barurile sunt drăguţe.

— Ştii, la început nici nu mi-a venit să cred. E născut în 1905. Pe vremea aceea eu eram la şcoală, la Paris. Ia gândeşte-te.

— Mai e ceva la care vrei să mă gândesc?

— Nu fi măgar. Nu oferi ceva de băut unei doamne?

— Mai dă-ne, te rog, două Martini.

— La fel cu cele dinainte, domnule?

— Au fost foarte bune, îi spuse Brett zâmbind.

— Vă mulţumesc, doamnă.

— Ei, noroc! Ură Brett.

— Noroc!

— Ştii, vorbi Brett mai departe, n-a cunoscut decât două femei până acum. Niciodată nu l-a interesat altceva decât luptele de tauri.

— Are tot timpul.

— Nu ştiu. Credea că numai eu l-am interesat. Nu aventura, în general.

— Bine, tu l-ai interesat.

— Da. L-am interesat.

— Credeam că nu vrei să mai vorbeşti niciodată despre treburile astea.

— Dar cum m-aş putea stăpâni?

— Când vorbeşti prea mult despre un lucru, îl pierzi.

— Vorbesc doar aşa, pe departe. Să ştii că mă simt al dracului de bine, Jake.

— E şi cazul.

— Doar ştii şi tu că te simţi cumplit de bine când te-ai hotărât să nu ajungi un ticălos.

— Da.

— Cam asta e ce ne rămâne în locul lui Dumnezeu.

— Unii îl au pe Dumnezeu, observai eu. Şi încă mulţi.

— Cu mine niciodată nu i-au ieşit treburile prea grozav.

— Mai luăm câte un Martini?

Barmanul ne prepară din nou două Martini şi ni le servi în pahare curate.

— Unde vrei să luăm masa de prânz? O întrebai pe Brett.

Era răcoare la bar. Prin fereastră se simţea însă zăpuşeala de afară.

— Aici? Zise Brett.

— E neplăcut aici, la hotel. Cunoşti un local care se cheamă „Botin”? Îl întrebai pe barman.

— Da, domnule. Doriţi să vă scriu adresa?

— Mulţumesc.

Am luat prânzul sus, la „Botin”. E unul dintre cele mai bune restaurante din lume. Am mâncat purcel de lapte la tavă şi am băut rioja alta. Brett n-a prea mâncat. Niciodată nu mânca mult. Dar eu am mâncat foarte mult şi am băut trei sticle de rioja alta.

— Cum te mai simţi, Jake? Mă întrebă Brett. Dumnezeule mare, cât ai putut să mănânci!

— Mă simt foarte bine. Vrei desert?

— Vai de mine, nici gând.

Îşi aprinsese ţigara.

— Îţi place să mănânci, nu-i aşa?

— Da. Îmi place să fac o mulţime de lucruri.

— Şi ce anume îţi place să faci?

— Ei, îmi place să fac o mulţime de lucruri. Nu vrei desert?

— M-ai întrebat şi adineaori, îmi răspunse Brett.

— Da. Te-am mai întrebat. Hai să mai luăm o sticlă de rioja alta.

— E foarte bun.

— Nu prea ai băut cine ştie cât, îi spusei.

— Am băut. N-ai observat tu.

— Atunci să luăm două sticle.

Sticlele sosiră. Am turnat puţin pentru mine, pe urmă un pahar întreg pentru Brett, iar la sfârşit l-am umplut pe al meu. Am ciocnit.

— Noroc! Ură Brett.

Mi-am băut paharul şi am turnat încă unul. Brett îmi puse mâna pe braţ şi mă rugă:

— Nu te îmbăta, Jake. N-ai nevoie să te îmbeţi.

— De unde ştii?

— Nu, insistă Brett. Ai să te simţi bine.

— Nu mă îmbăt, afirmai cu tărie. Beau şi eu un pahar de vin. Îmi place să beau vin.

— Nu te îmbăta, repetă Brett. Jake, nu te îmbăta.

— Vrei să facem o plimbare cu maşina? O întrebai. Vrei să ne plimbăm cu maşina prin oraş?

— De acord, conveni Brett. N-am văzut Madridul. Aş vrea să-l văd.

— Stai să termin vinul.

Am coborât, am trecut prin sufrageria de la parter şi am ieşit în stradă. Un chelner plecă să caute un taxi. Era cald şi lumină strălucitoare. Ceva mai departe, în lungul străzii, se afla un scuar cu copaci şi iarbă lângă care aşteptau taxiurile. Un taxi porni pe stradă, spre noi, cu chelnerul pe scară. I-am dat un bacşiş chelnerului şi i-am spus şoferului pe unde să ne ducă, apoi m-am urcat alături de Brett. Şoferul porni înainte, pe stradă. M-am răsturnat pe speteaza banchetei. Brett s-a strâns lângă mine. Şi am stat aşa, strânşi unul în altul. Am cuprins-o cu braţul pe după umeri şi ea s-a rezemat în voie de pieptul meu. Văzduhul era fierbinte şi luminos, iar casele păreau orbitor de albe. Am cotit pe Gran Via.

— Oh, Jake, şopti Brett, câtă bucurie am fi putut trăi împreună!

În faţa noastră se ivi un poliţist călare, în uniformă kaki, care dirija circulaţia. Îşi înălţă bastonul. Maşina frână brusc, aruncând-o pe Brett şi mai strâns la pieptul meu.

— Da, rostii atunci. Nu-i încântător gândul ăsta?

SFÂRŞIT

1 Lichioruri de calitate.

2 William Henry Hudson (1841-1922) scriitor de origine americană, născut în Argentina şi naturalizat în Anglia. Scena multora dintre scrierile sale, de obicei siropoase şi idilice, este America de Sud. The Purple Land („Ţara purpurie”) a apărut în 1885.

3 Horatio Alger (1834-1899) scriitor american. A fost şi pastor unitarian. Toate scrierile sale se străduiau să arate cum, rezistând ispitelor, orice băiat sărac dar harnic ajunge sigur miliardar. Deşi lipsite de orice valoare, scrierile lui Alger au cunoscut o largă popularitate şi se spune că tirajul lor a trecut de 20.000.000 de exemplare.

4 Ascultă, chelner, un pernod (fr).

5 Birjar (fr).

6 N-o cunosc (fr.).

7 Lichior diluat cu apă minerală (fr.).

8 Am înţeles, domnule (fr.).

9 Semn distinctiv al unei asociaţii aristocratice.

10 Ce nenorocire! Ce nenorocire! (ital.)

11 Sediul Ministerului de Externe al Franţei.

12 Chelnerul care serveşte băuturile.

13 Voluntary Aid Detachment (Corpul voluntar de asistenţă), serviciu de asistenţă medicală englez.

14 Paris – Lyon – Marsilia.

15 Henry Louis Mencken (1880-1956), ziarist, critic şi eseist american.

16 Farfurioarele pe care sunt servite băuturile rămân pe masă pentru a indica numărul total al comenzilor.

17 Drăguţă (fr.).

18 Foarte, foarte drăguţă (fr.).

19 Cineva (fr.).

20 Peluza (la hipodrom) (fr.).

21 Locul unde sunt cântăriţi jocheii.

22 La (fr.).

23 Să te înşel (fr.).

24 Vaporaş (fr.).

25 Părinţii Pelerini (The Pilgrim Fathers) sunt primii colonişti englezi care, în 1620, au coborât de pe corabia Mayflower şi au întemeiat, la Plymouth, cea dintâi aşezare stabilă din Noua Anglie.

26 Primărie.

27 Noroc! (sp.)

28 Han (sp.).

29 Cărăuşul (sp.).

30 Rachiu (sp.).

31 Maica Domnului din Roncevalles.

32 Miguel Primo de Rivera (1370-1930), general şi om politic, a fost dictator în Spania din 1923 până în 1930.

33 Lanţ muntos de pe coasta marocană, unde în 1925 şi 1926 colonialiştii francezi şi spanioli au purtat lupte împotriva berberilor.

34 William Jennings Bryan (1860-1925) avocat şi om politic american. A candidat de mai multe ori, fără succes, la preşedinţia SUA.

35 Commoner este numele unui săptămânal foarte popular, înfiinţat în 1901 şi în a cărui conducere Bryan a avut un rol principal. Marele Commoner este un fel de poreclă dată lui W. J. Bryan.

36 Pentru dumneavoastră? (sp.)

37 Descărcarea taurilor din cuşti (sp.).

38 Om de treabă (sp.).

39 Soare, soare şi umbră, umbră (sp.).

40 Gard, îngrăditură (sp.).

41 „Rachiul taurului” (sp.).

42 Plimbarea (sp.).

43 Circa 4,5 1.

44 Mult noroc (sp.).

45 Dans popular spaniol.

46 Să vă lustruiesc pantofii? (sp.).

47 Luptă (sp.).

48 Arroba, măsură spaniolă de greutate (11,5 kg).

49 Beat! Beat turtă! (sp.)

50 Artificier al acestui oraş (sp.).

51 Globuri luminoase (sp.).

52 Închiderea taurilor (sp.).

53 Luat în coarne (sp.).

54 Împunsătură de coarne (sp.).

55 E prea de tot (sp.).

56 Bot-negru (sp.).

57 Parare (sp.).

58 Biroul de bagaje (fr.).

59 Şifonier (fr.).

60 Turul Franţei (fr.).

61 De Nord (sp).

62 Prescurtare de la Muy buenos dias (Bună ziua).

63 Fata (sp.).

64 Pŕra (fr.).