Evoluţia adverbelor de timp atunci, acum, apoi către statutul de mărci discursive rodica zafiu

SURSE ŞI ABREVIERI

Biblia (1688) = Biblia adecă dumnezeiasca scriptură a Vechiului şi Noului Testament, tipărită întâia oară la 1688 – Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., 1988.

Coresi, Ev. = Diaconul Coresi, Carte cu învăţătură (1581), ed. Sextil Puşcariu, Alexie Procopovici – Bucureşti: Socec & Co., 1914.

Antim Ivireanul, O. = Antim Ivireanul, Opere, ediţie critică şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel – Bucureşti: Editura Minerva, 1972.

CDDE = Candrea, I.-A., Ov. Densusianu, Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A-PUTEA), ed. Gr. Brâncuş – Piteşti: Editura Paralela 45, 2003 [1907-1914].

DA = Dicţionarul limbii române, tomurile I şi II (literele A-C, D-de, F-J, L-lojniţă) – Bucureşti: Librăriile Socec & Comp. şi C. Sfetea; Universul, 1907-1949.

DER = Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române, trad. rom. – Bucureşti: Editura Saeculum I.O., 2001 [1954-1966].

DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române (coord.: Ion Coteanu, Lucreţia Mareş), ed. a II-a – Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1996.

DÎRS XVI = Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea, text stabilit şi indice de Gh. Chivu, M. Georgescu, M. Ioniţă, Al. Mareş, Al. Roman-Moraru, introducere de Al. Mareş – Bucureşti: Editura Academiei, 1979.

DLR = Dicţionarul limbii române, serie nouă, tomurile VI- (literele M-) – Bucureşti: Editura Academiei, 1965-.

IVLRA = Liliana Ionescu-Ruxăndoiu (coord.), Interacţiunea verbală în limba română actuală. Corpus selectiv şi tipologie – Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2002.

Maiorescu, DP, II = Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare, II (1876-1881), ed. C. Schifirneţ – Bucureşti: Albatros, 2003.

Eminescu, O. IX = M. Eminescu, Opere, IX, Publicistică (1870-1877), ed. iniţiată de Perpessicius, coord. P. Creţia – Bucureşti: Editura Academiei R.S.R., 1980.

Varlaam, C. = Varlaam, Carte românească de învăţătură (1643), în Opere – Chişinău: Editura Hyperion, 1991.

NOTE

1 Pragmaticalizarea este un proces independent de gramaticalizarea propriu-zisă: se pot transforma în mărci pragmatice secvenţe care nu au unitate funcţională gramaticală, de exemplu sintagme verbale.

2 A se vedea, pentru română, C. Mîrzea Vasile, „Unele aspecte ale polifuncţionalităţii adverbelor în limba română”, în acest volum.

3 Alte propuneri etimologice sunt rezumate în DER, s.v.

4 Dicţionarul compară rom. acum cu germ. nun şi fr. or, considerându-l, în această utilizare, o particulă introductivă şi copulativă. Dicţionarele ulterioare nu reţin însă această observaţie; în DEX, lipsesc cu desăvârşire referiri la comportamentul pragmatic al lui acum.

5 Am folosit, în această cercetare, texte din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea transpuse în format electronic în corpusul Banca de texte vechi, constituit la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti. Citatele folosite au fost confruntate şi cu versiuni tipărite ale textelor: Coresi, Ev., Varlaam, C., Antim, O., Biblia (1688).

6 Cifra reprezintă rezultatul unei procesări automate a textului, în care nu au fost verificate integral toate ocurenţele. În indicele lexical paralel din Dimitrescu (1973: 126), cifra este 1486 – destul de apropiată, deci.

7 Conform aceluiaşi indice (Dimitrescu 1973: 126), amu este bine reprezentat în secolul al XVI-lea nu numai în tipăriturile coresiene (Tetraevanghelul, 544 de ocurenţe), dar şi în Codicele Voroneţean (58) sau Palia de la Orăştie (58).

8 V. de exemplu, Ernout şi Meillet, 2001, s.v. modus.

9 Statutul – similar – de conector temporal al fr. alors este discutat pe larg de Le Draoulec şi Bras (2006, 2007).

10 Dicţionarele româneşti înregistrează o valoare „concesivă” (?) – „(Concesiv) (Numai) în acest caz. Dacă te întreabă, ce te faci atunci ?” (DEX) –, care este de fapt tot condiţională.

11 Unele dicţionare etimologice (DER) separă apoi < lat. ad-post de păi < lat. post; şi DA trimite la un articol păi care nu se va mai realiza, continuarea dicţionarului (DLR) optând pentru suprapunerea celor două forme în acelaşi articol, deci pentru considerarea lui păi ca o variantă târzie, dezvoltată din apoi. Raritatea extremă a lui poi în textele vechi conduce la aceeaşi concluzie.