Exodul date introductive: Titlul: Titlul ebraic al cărții înseamnă „și acestea sunt numele”

Cinci sute de sicli. Aproape 6 kg.

Smirnă. O rășină din sevă de arbuști din sudul Arabiei; emana un puternic și plăcut parfum.

Scorțișoară mirositoare. Produsă din stuf mirositor.

Trestie mirositoare. Un fel de scorțișoară.

30:24

Un hin. Aproape 4 l.

30:25

Sacralitatea acestui amestec de puternice mirosuri e repetată de două ori în acest verset. Atât structura cât și personalul au fost puse de-oparte pentru un scop special.

30:34-38

A doua rețetă implică tămâia ce era arsă pe altarul tămâierii. Mirodeniile folosite aici erau în principal rășini solide care erau amestecate, rafinate și apoi pisată pudră. Din nou, amestecul special marchează „mirosul” Domnului și era folosit în mod exclusiv în tabernacol și doar de personalul tabernacolului. Despre condamnarea de a fi nimiciți cei ce încalcă interdicția, vezi nota de la 12:15.

31:1-18

Acest capitol leagă spațiul sacru (tabernacolul și toate ustensilele lui) cu timpul sacru (Sabatul).

31:2

Bețaleel înseamnă „în umbra Domnului.”

31:3

Înțelepciunea, creativitatea și măiestria sunt îmbinate în construirea tabernacolului. Interesul lui Dumnezeu în estetică, frumusețe și creativitate a fost deja subliniat în raportul creațiunii. Duhul lui Dumnezeu (Gen.1:2) e de asemenea implicat în construirea tabernacolului prin lucrarea lui Bețaleel.

31:6

Oholiab înseamnă „cortul tatălui meu.”

31:7-11

Aceste versete conțin o listă sumară a tuturor elementelor tabernacolului care trebuiau să fie create și încheie cu o importantă aducere aminte: meșterii trebuiau să urmărească în mod explicit clarele instrucțiuni oferite de Domnul.

31:13

Importanța Sabatului în Exodul e atestată de repetatele trimiteri la respectarea lui (16:22-30; 20:8-11; 23:12; 34:21; 35:2-3). Nici o altă poruncă din Decalog nu e menționată atât de des.

Semn. Același termen e folosit să descrie plăgile. Termenul apare de asemenea în Genesa 17:9-14 privind circumcizia tuturor membrilor de sex masculine din cadrul comunității legământului. Aici scopul acestui semn divin și poruncă, e să amintească poporului lui Dumnezeu că sfințirea nu e bazată pe eforturile personale, ci mai degrabă pe acțiunea divină. Această sfințire e desacralizată când Sabatul nu e recunoscut. Pentru mai multe despre Sabat ca semn, vezi Ezechel 20:12,20.

31:15

Sabatul, ziua de odihnă. Implică odihnă totală de la toate grijile zilnice obișnuite. Compară cu Ex.35:2; Lev.23:3.

31:18

Includerea informațiilor despre cele două table ale Mărturiei e legată de faptul că legea trebuia păstrată în chivotul legământului din Sfânta Sfintelor (25:16). Leagă de asemenea secțiunea prescriptivă a construirii tabernacolului de istoria vițelului de aur, unde tablele joacă un rol important.

32:1-34:35

În timpul lungii șederi de la Sinai și a lungii absențe a lui Moise, poporul a pierdut din vedere pe Dumnezeu care i-a scos din Egipt prin traversarea Mării Roșii și care a umblat înaintea lor. În timp ce Moise a primit instrucțiunile detaliate privind construcția tabernacolului ca loc al prezenței divine în Israel, poporul a devenit nerăbdător și a lucrat la o mult mai vizibilă soluție. Aceste capitole sunt marcate de o constantă mișcare în sus și-n jos, reflectând condiția spirituală a poporului.

32:1-6

Popoarele din regiune credeau că marea majoritate a zeilor călăreau pe animale. De exemplu, reprezentarea canaanită a zeului El, e de cele mai multe ori prezentată călărind un vițel-taur. În acest sens, vițelul de aur poate să fi reprezentat doar mijlocul de transport. Istoria de mai târziu a lui Ieroboam care construiește vițeii (1 Împ.12:26-33) înlocuiește această istorie tristă. Consimțirea lui Aaron e uimitoare, de vreme ce și și lui i s-a descoperit revelația divină (Ex.19:24).

32:4

Dumnezeul tău. Interpretarea lui Israel a istoriei recente reprezintă cea mai supărătoare minciună a întregii istorii. Falsifică istoria și reprezenta o gravă ofensă în lumina legilor revelate (20:4-5; 22:20).

32:5

Un bun exemplu de adevăr amestecat cu minciună. Participarea la o sărbătoare închinată Domnului înaintea unui vițel de aur, nu va valida acțiunea greșită.

32:6

Să joace. Acest aspect al sărbătorii imită alte sărbători religioase care deseori includeau un zgomotos și neplăcut dans și activități sexuale. Versetul 25 sugerează mai departe o sărbătoare scăpată de sub control.

32:7

Poporul tău. În total contrast cu „poporul Meu” din 3:10. Ruperea legământului are repercusiuni de anvergură.

32:9

Încăpățânat. Descrie un popor care e nereceptiv ca un bou încăpățânat (Ier.7:26; 17:23; 19:5). Alegerea lui Dumnezeu s-a petrecut în ciuda acestei atitudini (Deut.9:6).

32:11-14

Un exemplu minunat de lucrare de mijlocire, asemănătoare cu mijlocirea lui Avraam pentru Sodoma și Gomora (Gen.18).

32:14

Și Domnul S-a lăsat. O versiune mai timpurie traduce aici „s-a pocăit.” Când Dumnezeu „cedează”, El nu-Și schimbă caracterul sau scopul, ci mai degrabă cursul evenimentelor anterioar amenințate, datorită unei situații sau atitudini schimbate a poporului Său.

32:15-29

Moise e însoțit de Iosua când se întoarce în tabără (vezi 24:13). Accentul din această secțiune e pe cele două table conținând mărturia divină (poruncile), scrisă de Însuși Dumnezeu (v.16).

32:19

Răspunsul lui Moise prin zdoribirea tablelor de pământ e o demonstrare rituală și publică a unui fapt: legământul e rupt.

32:20

Distrugerea vițelului de aur e totală (ars, prefăcut în cenușă, împrăștiată pe apă) și e asemănător cu distrugerea unui zeu dintr-un text canaanit. Consumul apei amestecată cu cenușă rămâne o ilustrație asemănătoare procesului din Num.5:16-22 prin care un soț gelos putea afla vinovăția sau nevinovăția soției sale.

32:26

Ușa taberei. Același termen ca „poartă”, care e un loc de judecată în cultura israelită.

32:28

Leviții răspund la chemarea pentru judecată și 3.000 de oameni sunt executați.

32:31-35

Moise din nou urcă pe munte cu scopul de a mijloci mai departe pentru popor.

32:33

Cartea Mea. Alte referiri la cărți implicate în judecată includ „cartea vieții” (Ps.69:28; Fil.4:3; Apoc.3:5; 20:12,15) sau „cartea de aducere aminte” (Mal.3:16-18). Vezi Dan.7:10.

33:1-6

Conține mai multe instrucțiuni privind viitoarea călătorie. Din cauza ruperii legământului, Dumnezeu Și-a retras prezența pentru o vreme.

33:7-11

Locația acestui cort în afara taberei și apariția sa în istorie înainte de încheierea tabernacolului indică o structură temporară unde Moise putea consult ape Domnul înainte ca cealaltă structură să fie încheiată. Notează strânsa relație dintre Domnul și Moise.

33:11

Față către față. Uimitoarea declarație e susținută de următoarea frază: „cum vorbește un om cu prietenul său,” ilustrând aproprierea dintre ei. Num.12:8 explică fraza mai departe și subliniază vorbirea directă (în locul viziunilor și viselor) și claritatea comunicării.

33:12-23

Dialogul dintre Moise și Domnul e plin de concepte teologice semnificative implicând prezența divină (v.14), alegerea (v.16) și conflictul dintre uman și divin (v.19-23).

33:19-23

Revelația lui Dumnezeu implică Numele Său (3:14) care e intrisec legat de natura Sa. Bunătatea e un element cheie al caracterului Său.

33:23

Moise vede spatele lui Dumnezeu, și nu fața, după ce-I văzuse picioarele și ce era sub picioarele Sale (24:10). Notează că Dumnezeu vorbește despre Sine în termeni omenești pentru ca să poată fi înțeles de ființele finite.

34:1-35

Descrie legământul reînnoit, incluzând de asemenea un al doilea set de table conținând Cele Zece Porunci.

34:5-9

Unul dintre cele mai profunde exemple ale revelației lui Dumnezeu (vezi Num.14:18; Neemia 9:17; Ps.86:15; 103:8; 145:8; Ioel 2:13). Asemănător Exodului 33:19, aceasta e strâns legată de proclamarea Numelui Său (sau a caracterului). Atributele DumnezeuluiTatăl menționate aici oferă o „evanghelie” Nou Testamentală potrivită pentru oameni a căror natură e reprezentată de evenimentele înregistrate în cap.32. Un Dumnezeu care e plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, care-și ține dragostea, plin de adevăr, păstrând loialitatea față de legământ, iertând păcatul și răzvrătirea, era Dumnezeul de care aveau nevoie copiii lui Israel în acel moment. Oricum, bunătatea lui Dumnezeu, nu trebuie să conducă la presupunerea că păcatul nu are consecințe importante. Această corectare e oferită în v.7, urmând declarației că Dumnezeu e milos și iertător. Elementele cheie ale harului și dreptății sunt prezente cu un contrast asemănător între harul lui Dumnezeu care se îndură până la al miilea neam și dreptatea sau pedeapsa care durează doar până la al treilea sau al patrulea neam (generație) la fel ca în Cele Zece Porunci (20:5-6). Vers.6 și 7 ne oferă una dintre cele mai bune descrieri ale Bibliei a atributelor lui Dumnezeu. Indică faptul că imaginea Lui portretizată în Noul Testament e aceași cu cea din Vechiul Testament.

Pentru mai multe versete subliniind atributele Dumnezeului Tată, vezi Ps.147:5; 1 Tim.1:17; Evr.4:13; 1 Ioan 4:8; Apoc.19:2. Aceste atribute aparțin de asemenea și celorlalți membrii ai Trinității (vezi Mat.28:19).

Pentru relația Dumnezeului Tată cu Fiul, vezi Ioan 14:9; 1 Cor.15:27; și nota de la Ioan 3:16.

34:10

Eu fac un legământ. Aceasta nu e o referință la al doilea legământ ci se referă la reînnoirea legământului după evenimentele din capitolul precedent.

Minuni. Același cuvânt ca în cazul plăgilor (3:20). Aprecierea acestor minuni depinde întotdeauna de relația observatorului cu făcătorul de minuni.

34:11-28

Aceste versete reafirmă un număr de porunci deja menționate: vers.11-13, 15-16 repetă advertismentele împotriva idolatriei (23:20-33); v.14 indică înapoi la prima și a doua poruncă (20:3-5); v.17 menționează din nou a doua poruncă; vers.18-20 repetă Sărbătoarea Azimilor (23:14-15) și legea răscumpărării întâiului născut (13:12-13); v.21 reafirmă porunca Sabatului (20:8-11); și vers.22-26 menționează din nou sărbătorile sfinte și măsurile (23:16-19).

34:13

Stâlpii idolești. Literar „(stâlpul) Astarteea”. Probabil copaci sfinți sau stâlpi de lemn în legătură cu un altar al unui zeu fals (Jud.6:25; 1 Împ.15:13; 2 Împ.21:7).

34:14

Gelos. Acest adjectiv e folosit doar în legătură cu Dumnezeu (20:5; Deut.4:24; 6:15) și leagă idolatria cu adulterul. Nu e un răspuns irațional ci mai degrabă e bazat pe asemănarea cu legământul căsătoriei.

34:29-35

Strălucea. Verbul e legat de un substantiv care înseamnă „corn”. Vulgata (traducerea latină a Bibliei) încurcă acești doi termeni și astfel conduce către desenarea/pictarea în arta medievală a celor două coarne ale lui Moise. Fața strălucitoare a lui Moise e rezultatul faptului de a fi fost în prezența Domnului. Binecuvântarea preoțească din Num.6:22-27 reiterează conceptul feței lui Dumnezeu care să strălucească peste poporul Său (vezi de asemenea Ps.80:3,7,19).

35:1-3

Așa cum a fost deja menționat, porunca Sabatului e un semn al legământului (31:12-17) și e strâns legată de creație. Ea precede construirea tabernacolului ca loc al comuniunii și al întâlnirii divino-umane. Ultima dată când poporul lui Israel s-a adunat împreună a fost la facerea vițelului de aur (32:1).

35:4-29

Vers.4-19 reprezintă o listă completă a materialelor necesare pentru construcția tabernacolului și a mobilierului lui. Vers.20-29 descriu răspunsul entuziast al poporului.

35:21

Cu tragere de inimă. Subliniază natura voluntară a oferirii (vers.22,26,29; 36:2). Aceasta nu a fost un sistem efectiv de taxe unde oricine trebuia să contribuie, ci mai degrabă o operațiune de oferire credincioasă în care au fost implicați toți israeliții (v.20), atât bărbați cât și femei.

35:30-36:1

Descriere în continuare chemarea specială a lui Bețaleel și Oholiab (31:1-11). Orice tip de muncă și serviciu la tabernacol necesita o chemare și echipare divină specială.

36:2-7

În paralel cu motivul tragerii de inimă din 35:21, această secțiune descrie darurile compleșitoare ale poporului. Moise a trebuit să oprească poporul de la a mai aduce mai mult și mai mult. Câteva texte din Noul Testament descriu un spirit asemănător de generozitate în biserica timpurie ca un răspuns la mesajul prețios al Evangheliei (Mat.10:8; Fapte 2:44-45; 2 Cor.8:1-7).

36:8-19

Ordinea acțiunii și împlinirii e diferită de ordinea instrucțiunilor și unele dintre instrucțiuni nu sunt repetate (de exemplu 26:9). Ordinea acțiunilor pare de asemenea să se miște de la exteriorul tabernacolului către interior (compară nota de la 26:1-14).

36:8-38:20

Pentru echivalentul modern al diferitelor măsurători menționate în timpul construirii taberncolului și al mobilierului său, vezi notele corespunzătoare de la 25:10-27:19.

38:21-31

Inventarul materialelor prețioase folosite la contruirea tabernacolului ilustrează importanța și valoarea cortului întâlnirii. Cercetări comparative sugerează că cantități asemănătoare de metale prețioase au fost de asemenea folosite pentru scopuri asemănătoare, în Egipt. Talantul Vechiului Testament e în general calculat la 34 kg. Greutatea unui siclu variază dar e de aproape 11gr. Siclul sanctuarului era ușor diferit de cel obișnuit. Greutatea totală de aur folosit a fost de peste o tonă, cea de argint de peste 3,4 tone și cea de bronz de aproape 2,4 tone.

38:26

Jumătate de siclu. Apoximativ 5,5 gr. În ceea ce privește numărul bărbaților (fiecare plătind jumătate de siclu) vezi discuția despre marile cifre din „Introducere.”

40:1-38

Descrie încheierea contrucției și inaugurarea tabernacolului. V.34 se concentrează pe elementul pivotal ale descrierii: umplerea tabernacolului cu slava lui Dumnezeu. Dumnezeu acum „campează” în mod vizibil în mijlocul poporului Său, un tip al viitorului Emanuel („Dumnezeu cu noi”), Isus (Mat.1:23). Ioan 1:14 descrie Cuvântul devenind trup în termenii campări („a locuit”, literar, „a locuit în cort” – tabernaclu = cort).

40:2

Cortul e înălțat în prima zi a primei luni a celui de-al doilea an al exodului (v.17). Șederea la Sinai a durat nouă luni (19:1).

40:9-16

Ungerea tabernacolului, a tuturor ustensilelor, ca și preoților, marchează sfințenia generală și separarea structurii și personalului său. O descriere și mai detaliată se regăsește în Lev.8. Respectarea de către Moise a poruncilor divine e în mod intenționat repetată în capitol. Vezi nota de la 25:1-40:38.

40:34-38

Slava lui Dumnezeu umple tabernacolul așa cum se va întâmpla peste aproape 500 de ani mai târziu, în timpul inaugurării templului lui Solomon (2 Cronici 5:13-14). Norul ca un indicator al prezenței divine a fost primul văzut la Marea Roșie. A călăuzit poporul în timpul zilei prin pustie (și a oferit umbră; Ex.13:21-22; Ps.78:14; 105:39). Apare pentru ultima dată în Ex.24 pe vârful Muntelui Sinai. Separat de căderea de la credință a poporului odată cu episodul vițelului de aur, sosirea slavei Domnului a marcat de asemenea într-o manieră vizibilă mila divină și iertarea. Enigma aparentei absențe a lui Dumnezeu din primul capitol al Exodului, în mijlocul suferinței poporului Său în Egipt, a fost în sfârșit rezolvată: Dumnezeu a fost acolo tot timpul, toată calea, chiar și când (ca un nor transparent) El nu a fost vizibil în mod considerabil.