Exodul date introductive: Titlul: Titlul ebraic al cărții înseamnă „și acestea sunt numele”
Yüklə 243,47 Kb.
|
Bătrânii. O parte importantă a conducerii Israelite care deseori e evidențiată (4:29; 12:21; 17:5-6; 18:12; 19:7; 24:1,9,14). Acest grup apare în multe momente cruciale ale istoriei și religiei Israelite. 3:18 Cale de trei zile. Poate fi o referință la o „călătorie scurtă”. Notează interesanta similaritate cu Gen.22:4, unde Avraam și Isaac au călătorit trei zile până la Moria. 3:19 Mână puternică. Împreună cu „braț întins” această expresie apare des în istoria exodului (6:6; 32:11; Deut. 4:34; 5:15; 7:19; 26:8) și are ecou în terminologia egipteană ce indică cucerirea. În general, faraon era singurul care cucerea în acest mod. Însă, de vreme ce controversa dintre Dumnezeu și faraon e descrisă în termenii unei lupte spirituale, Domnul e Cel ce va scoate pe Israel cu mână puternică și braț întins. 3:22 Veți jefui. Din nou limbajul de război subliniează tema marii lupte. 4:1-9 Ca răspuns la a treia întrebare a lui Moise, Dumnezeu introduce semnele cu scopul de a autentifica misiunea lui Moise. Aceste trei semne însă, sugerează de asemenea că baza conflictului dintre faraon și Israel este de natură spirituală. 4:2-3 Toiag. Toiagul ca semn al autorității și șarpele erau îndeaproape associate cu faraon și puterea sa. 4:6-7 Lepră. Termenul biblic descrie o boală de piele care nu e neapărat aceași lepră ca cea de azi (boala lui Hansen). Acțiunea rapidă a minunii urma să uimească audiența, de vreme ce lepra era cunoscută ca o boală de lungă perioadă și adeseori asociată cu pedeapsa divină (Num.12:10; 2 Împ.15:5). 4:8-9 Transformarea apei în sânge ca semn, anticipează prima plagă (7:14-24). În gândirea egipteană, Nilul și apele sale erau divine și reprezentau sursa întregii vieți. 4:8 Semn. Semnele erau deseori folosite pentru demonstrarea autorității, pentru încurajare (Iosa 2:12-13), ca avertisment (Num.17:10) sau pentru încurajarea credinței (Is.7:11). Ele au rol important în Exodul. Plăgile sunt cunoscute ca „semne” (7:3; 8:19; 10:1-2) și „minuni” (4:21; 7:3; 11:9-10; 15:11). Astfel „semnele” divine în Egipt au avut scopul de a învăța și nu numai de a pedepsi. 4:10-12 Un bun exemplu de tipică orientală „umilință exagerată,” în special când i s-a dat cinci mari asigurări (1 Sam.9:21; 18:23; 24:14; 1 Tim.1:15). Cuvântările elaborate ale lui Moise pot fi găsite în întreg Pentateucul. 4:13-17 Ultimul refuz aduce aminte cititorului biblic de Iona, provocând mânia divină. În loc de a-și pedepsi însă slujitorul nebinevoitor, un alt semn al harului divin îi este oferit: Aron e deja pe cale să-l întâlnească pe Moise cu scopul de a-l ajuta și de a-l încuraja. Descrierea mâniei divine nu are nimic în comun cu furia irațională a omului, dar subliniază în continuare harul divin (care e de asemenea vizibil în miraculoasa supraviețuire a lui Iona în pântecul peștelui). 4:18-23 Cu binecuvântarea socrului său, Moise se pregătește să se întoarcă în Egipt. 4:21 Îi voi împietri inima. În Exodul împietrirea inimii lui faraon e exprimată în trei moduri diferite: (1) faraon și-a împietrit inima (8:15,32; 9:34); (2) inima lui faraon era împietrită (impersonal; 7:13-14,22-23; 8:19; 9:7,35); și (3) Dumnezeu a împietrit inima lui faraon (9:12; 10:1,20,27; 11:10; 14:8) așa cum El a promis (7:3; 14:4). Întreaga istorie în contex, face clar faptul că faraon a avut libertatea alegerii în ceea ce a facut (10:1-11). Orice ar însemna împietrirea, e clar că Dumnezeu nu a distrus puterea lui faraon de a decide în acțiunile sale. Conform modului ebraic de a gândi, ceea ce Dumnezeu îngăduie, El face (Is.45:7). 4:24-26 Această misterioasă întâlnire cu Domnul, subliniază două aspecte importante: circumcizia este semnul legământului lui Dumnezeu cu Israel (vezi nota de la Gen.17:10) și practicarea lui trebuie să înceapă în casa liderului. Aparent Moise nu și-a circumcis fiii în Madian. Acțiunea decisivă a Seforei a salvat viața membrilor familiei ei. În paralel cu ungerea ușiorilor ușii cu sânge în timpul ritualului de Paște (12:12-13) marcând punctul culminant al exodului, sângeroasa circumciziune marchează începutul lui. 4:31 A crezut. Cuvântul cheie descriind răspunsul credincios la semnele și făgăduințele divine (Gen.15:6). S-au aruncat cu fața la pământ. Mișcarea trupului exprimă atitudinea. Aruncarea la pământ deseori implică închinare (Ex.12:27; Gen.24:26; 2 Cronici 7:3; 29:29; Neemia 8:6). Tema închinării și slujirii e centrală în Exod 5-12. 5:1-5 Conflictul este între Domnul și faraon (v.2). Întrebările retorice ale lui faraon (Cine e Domnul…?) trebuie înțelese ca o provocare directă la adresa lui Dumnezeu. Notează folosirea numelui Domnului (vezi nota de la 3:14) când Dumnezeu e prezentat lui faraon. Eu nu cunosc pe Domnul. Cunoașterea lui Dumnezeu e tema principală a Exodului (1:8; 6:3; 7:5; 8:10; 14:4; etc.). E relațională (și nu intelectuală) și implică angajament. Accesul surprinzător al lui Moise și Aaron la curtea lui faraon e bazat pe practica tradițională legală a arbitrajului din anticul orient apropiat unde regii reprezentau curtea supremă de justiție. 5:6-9 Paie. Ele erau folosite pentru a ține la o laolaltă cărămizile de pământ. 5:9 Năluci. Disprețul lui faraon pentru Domnul e exprimat în evaluarea sa legată de originea mesajului lui Moise. 5:10 Așa vorbește… Formula folosită de isprăvnicei în anunțarea voii lui faraon, e identică cu formula mesagerului divin (v.1; 7:17,26; 2 Împ.1:4,6,11,16; Is.7:7; etc.) și subliniază înțelegerea de sine a lui faraon că el e Dumnezeu. 5:14-21 Notează cum logofeții israeliți de descriu pe ei înșiși când vin înaintea lui faraon: robii tăi. Marea întrebare a cap.5-12 e cine va sluji cui. Loialitatea logofeților nu e total clară, spre deosebire de cea a moașelor (1:15-21). 5:18 Traducerea literară a poruncii lui faraon e: „și acum, duceti-vă, slujiți” subliniind unule din cuvintele cheie ale capitolului. 5:21 Sabie. Notează contrastul cu v.3, referindu-se la sabia lui Dumnezeu. Expresia idiomatică folosită pentru a descrie disprețul lui faraon pentru israeliți e unică (literal: „ați făcut mirosul nostru izbitor”), deși sunt alte câteva pasaje care folosesc expresii similare (Gen.34:30; 1 Sam.13:4; 27:12; 2 Sam 10:6; 16:21; etc.). 5:22-23 Faraon pare să fi câștigat prima parte a întrecerii. Dialogul inițial între Moise și Dumnezeu include de asemenea și 6:1 (divizarea Scripturii pe capitole nu a fost introdusă înainte de sec. al XII-lea A.D.). 6:2-8 Această secțiune conține de patru ori exclamarea: „Eu sunt Domnul” (vers.2,6,7,8). Aceași expresie apare în mod repetat în introducerea unor importante manifestări divine (ex: Exod 20:2). 6:3 Nu cunosc. Numele lui Yahweh (Domnul, vezi nota de la 3:14) apare de mai mult de 140 ori în Genesa și e de asemenea folosit de oameni (Gen.4:1,26). Contextul larg al Exodului 6 sugerează că Yahweh e mai mult decât un nume, ci mai degrabă un program și o făgăduință, legată de autodescrierea divină din 3:14. Mai mult, „a cunoaște” pe cineva în Biblie se referă la o cunoaștere relațională trecând dincolo de înțelegerea intelectuală (Is.52:6; Ier.16:21). Israel ca popor nu a experimentat încă pe Domnezeul salvator care-i va scoate din Egipt și își va împlini făgăduințele date patriarhilor. 6:5 Mi-am adus aminte. Vezi nota de la Gen.8:1. 6:9 Acest verset introduce tema recurentă a necredinței lui Israel (14:10-12; Iosua 5:6; Jud.2:17; 2 Împ.18:12). 6:12 Vorbire ușoară se referă înapoi la 4:24-26. Moise e descurajat după prima întâlnire cu faraon și din cauza reacției propriului popor. 6:13-27 Stabilirea prerogativelor lui Aron ca lider religios al lui Israel. Nu e o genealogie completă (de ex.: doar trei nume ale fiilor lui Iacov sunt menționate; vers.14-16) și scopul principal e să explice importanța familiilor leviților, cu referire în mod particular la Aaron și descendenții săi. Notează că genealogia de asemenea include numele celor a căror vieți nu sunt în concordanță cu poruncile lui Dumnezeu, astfel că genealogia nu e doar un tablou „ideal.” 6:20 Oferă informații de fundal despre numele părinților lui Moise și Aaron. 6:21,24 Core. Un văr al lui Moise și Aaron care a condus o răscoală împotriva celor doi lideri (Num.16). 6:23 Nadab și Abihu au adus foc străin înaintea Domnului și au fost omorâți pe loc prin foc (Lev.10:1-2). Eleazar a devenit mare preot urmând pe Aaron (Num.3:32) și nepotul său Fineas a acționat decisive în timpul răscoalei sexuale și a plăgii ce a urmat la Peor (Num.25). În timpul perioadei de ocupare, Fineas de asemenea a intervenit împreună cu Ruben, Gad și Manase la prevenirea unui război între seminții (Iosua 22). 7:1 Acest verset e similar cu cel din 4:16, marcând modul transmiterii mesajelor divine. Ordinea transmiterii este Dumnezeu – Moise – Aaron – Faraon. 7:4 Poporul Meu. Israel în sfârșit a devenit un popor (1:9) și prin alegere divină e stâns identificat ca poporul Domnului. 7:7 Optzeci de ani. Vezi nota de la 3:1-6. 7:8-13 Episodul toiagului - șarpe funcționează ca o miraculoasă introducere la istoria mai extinsă a plăgilor. Toiagul lui Aaron transformat în șarpe mănâncă toiegele magicienilor egipteni transformate și ele în șerpi și prefigurează rezultatul final al conflictului. Cuvântul ebraic folosit pentru a descrie transformarea toiagului lui Aaron nu e un termen obișnuit pentru șapre ca în 4:3, ci ar trebui tradus „șapre monstru, sau crocodil” (vezi Iov 7:12; Is.27:1) și în alte locuri este asociat cu leviatanul, simbolul haosului (Ps.74:13; 148:7). În timp ce magicienii ar fi putut dublica miracolul, șaprele-haosului al Domnului a înghițit fără efort șerpii-haosului egipteni și astfel le-a distrus toiegele (ca simbol al puterii). 7:14-25 Urmărind primul semn de autentificare, inima lui faraon e împietrită (vezi nota de la 4:21). El încă nu are randament în acest conflict. Încep plăgile. Conflictul dintre Domnul și faraon e un conflict divin, cu fiecare plagă afectând o importantă zeitate egipteană. Plăgile funcționează de asemenea ca „de-creație” a Egiptului cu scopul de a elibera pe Israel. Cele zece plăgi
7:17 Sângele e atât culoare cât și substanță în ebraică. Textul nu e clar dacă apa chiar s-a transformat în sânge sau dacă doar s-a transformat în roșu. Ceea ce rămâne clar e că nimeni nu a putut bea apa (vers.18,21,24), că animalele ce trăiau în ape au pierit și că transformarea nu a fost graduală (așa cum a fost propus de unii comentatori care au căutat explicații științifice ale plăgilor) ci instantanee. Nu numai apele Nilului au fost afectate dar și apele din canale, iazuri și toate corpurile de apă, incluzând vasele (v.19). Datorită importanței Nilului pentru agricultură și închinare, poluarea Nilului e un atac direct asupra societății și religiei egiptene. 7:22 Textul indică unele tipuri de șmecherii sau imitații. 7:25 Șapte zile. Timpul acesta deseori se leagă de jelire (vezi Gen.50:10) și de perioadele de tranziție. Oricum, atitudinea lui faraon nu se schimbă. 8:1-15 Plaga cu broaștele – în timp ce nu punea viața în pericol – a crescut simțământul de neplăcere și de urgență. De data aceasta descrierea e una scurtă și nu include practic conversația dintre faraon, Moise și Aaron. 8:3 Vor mișuna. Literal „a mișuna” sau „a ticsi/a roii”. 8:7 Din nou magicienii reproduc miracolul prin înșelătorie (7:22) - și au umplut pământul și cu mai multe broaște. 8:8-10 A ruga. Acest verb neobișnuit, folosit pentru rugăciune (tradus „a pleda” în engl.; „s-a rugat” în rom. în Gen.25:21), deschide o fereastră a oportunității pentru faraon și sugerează implorare (o paralelă cu regele Ahaz în Is.7:11-12). Faraon e cel care trebuie să aleagă momentul exact pentru miracol. 8:15 Chiar și în fața milei divine, faraon își împietrește inima și mai mult și nu se conformează înțelegerii pe care el a făcut-o (v.8). 8:16-19 Păduchii. Tipul de insectă la care se face referire aici nu e clar. Țânțarii sau căpușele au fost sugerate. Descrierea celei de-a treia plăgi e cea mai scurtă și încheie primul ciclu de trei. Aici vrăjitorii își ating limitele. Trucurile iscusite și magia nu pot reproduce norii de insecte supărătoare. 8:19 Degetul lui Dumnezeu. Nu e necesar o expresie a credinței din partea magicienilor, ci mai degrabă o recunoaștere ale originii divine a plăgii. (31:18; Deut.9:10). 8:20-32 Următorul ciclu de trei plăgi se întorc iarăși la descrieri mai lungi, incluzând porunca divină și acțiunea, un dialog între faron, Moise și Aaron devreme dimineața (7:15; 8:20; 9:13) și o rugăciune a lui Moise, pentru eliberare în favoarea egiptenilor. Muștele sunt purtătoare de boli în special în contextul descompunerii pestilor și broaștelor (vezi primele două plăgi). 8:22-23 Începând cu această plagă, Dumnezeu face deosebire între egipteni și israeliți – un alt semn al autorității divine. De asemenea deosebirea e evidențiată în mod explicit în cele mai multe dintre următoarele plăgi (9:4,6,26; 10:23; 11:7). Gosen. Vezi nota de la Gen.45:9-13. 8:25 Oferta lui faraon nu abordează cu adevărat cererea: Israel nu numai va aduce jertfe, ci și va sluji (= închina) Domnului (v.20). Vezi nota de la 4:31. Târguiala continuă. 8:29 A doua concesie a lui faraon înseamnă provizii pentru o călătorie scurtă dar nu pentru una de trei zile, fiind echivalentul unei plecări definitive (Gen.30:36). Acest răspuns face clar că faraon a înțeles semnificația cererii originale a lui Moise. 8:32 Deși Dumnezeu a răspuns cererii lui, împietrirea lui faraon continuă (vezi nota de la 4:21). 9:1-7 A cincea plagă atacă turmele egiptenilor. Notează lungul anunț (vers.1-5) și mult mai scurtul raport al executării plăgii. 9:5 Dumnezeu Înșuși fixează timpul (spre deosebire de fixarea timpului de către faraon din 8:9-10). 9:6 Toate turmele. O traducere mai bună ar fi „toate tipurile de turme”, cel mai probabil cele aflate în câmp. În timpul următoarelor plăgi și mai multe animale vor fi afectate. 9:8-12 A șasea plagă afectează în mod direct sănătatea și viața oamenilor și animalelor și marchează creșterea intensității plăgilor. La baza acestei plăgi e conceptul biblic al Dumnezeului Creator care de asemenea susține și sănătatea (15:26). Interesant e că textele ritualice egiptene, se referă la împrăștierea de cenușă ca la mijloc de a pune capăt ciumei. Aici nu crează decât mai multă mizerie. 9:13-35 La începutul celui de-al treilea ciclu de plăgi (fiecare conținând trei plăgi) există din nou o indicare a unei dimineți devreme și a unei lungi porunci. A șaptea plagă implicând grindină și foc, provoacă importantele zeități egiptene ale vremii. Grindina e deseori asociată cu judecata divină (Is.28:2,17; 30:30-31; Ezechel 13:11-13; 38:22-23). 9:20-21 Textul indică o polarizare a societății egiptene: cei ce au început să-L ia pe Dumnezeu în serios (unii din ei probabil au devenit parte a gloatei din 12:38) și care s-au pregătit astfel pentru plagă și cei care nu au făcut-o. 9:29 Ca să știi. Despre importantul subiect al cunoașterii lui Dumnezeu vezi nota de la 5:1-5. Supunerea pământului față de Dumnezeu e bazată pe creațiune. 10:1-20 A opta plagă introduce una din cauzele importante pentru foamete și mizerie în regiune: lăcustele. Puterea distructivă a lăcustelor e foarte bine cunoscută: roile de lăcuste pot distruge complet regiuni întregi în doar câteva zile. Sute de milioane de lăcuste consumând într-o zi o cantitate de hrană egală cu greutatea corpului lor au distrus ceea ce a lăsat piatra si focul. 10:2 În timp ce atitudinea lui faraon devine din ce în ce mai puțin maleabilă, un scop important al plăgilor e pentru israeliți ca să cunoască și să amintească de puterea lui Dumnezeu generațiilor viitoare. 10:11 Decizia lui Moise de a pleca din prezența lui faraon (v.6) și alungarea lui, prefigurează decizia lui Israel de a pleca din Egipt (12:41; 19:1) și alungarea lor de către faraon (11:1; 12:39). 10:21-29 Următoarea plagă, cu întunericul, țintește în Amon-Ra, zeul soarelui din Egipt și unul din cei mai importanți zei. Amon-Ra era de asemenea considerat tată divin al lui faraon. Astfel descoperirea neputinței lui Amon-Ra împotriva puterii Domnului a reprezentat darea unei lovituri de moarte credinței principale a egiptenilor. Învățații au sugerat că o foarte mare furtună de nisi par fi putut provoca întunericul. 10:27 Faraon își menține aceași atitudine și nu recunoaște puterea și suveranitatea lui Dumnezeu. 11:1-10 A zecea plagă reprezintă lovitura finală dată sistemului de credințe egiptean. Faraon, reprezentantul divin al lui Amon-Ra pe pământ, e țintit în acest ultim semn al puterii divine. 11:12 Israel nu va pleca cu mâinile goale. Legislația de mai târziu care va trata datoria sclavilor de asemenea spune că la vremea eliberării sclavului de către stăpânul său, sclavului trebuie să i se ofere bunuri materiale (Deut.15:12-15). 11:4 Pe la miezul nopții. Bazat pe ordinea creației (seara și dimineața, Gen.1:5,8,13,19,23,31), miezul nopții nu e începutul unei noi zile, ci cel mai întunecat moment al nopții, marcat de vulnerabilitate și lipsit de apărare – un timp potrivit pentru a zecea plagă ca să lovească. 11:5 Întâiul născut. Moartea primul născut se datorează încăpățânării lui faraon, care nu l-a onorat pe întâiul născut al lui Dumnezeu (4:22-23). Ultima plagă nu face diferențiere între clasele sociale. Râșniță. Sclava ce muncea la rășniță, care consta din două pietre, era considerată ca fiind parte a celei mai de jos clase sociale. 11:7 Conține deja cunoscutul refren ca să știți (vezi nota de la 5:1-5). 11:9-10 Ultima evaluare a atitudinii lui faraon: după al unsprezecelea (incluzând 7:8-13) semn miraculous și după evidenta demonstrație a puterii lui Dumnezeu, faraon încă nu dorește să recunoască superioritatea Domnului. 12:1-28 Instrucțiunile pentru sărbătoarea Paștelui sunt complexe și detaliate, în timp ce istorisirea ținerii acestei sărbători e cuprinsă într-un singur verset (v.28). Această diferență între porunci/instrucțiuni (prescriptive) și practică (descriptivă) în textele ceremoniale va deveni mai semnificativă în secțiunea următoare a Exodului și în Leveticul, unde cele mai multe texte sunt prescriptive. Ziua Paștelui marchează „Ziua 1” a calendarului religios ebraic și corespunde lunilor martie/aprilie. Calendarul civil israelit începe în luna Tișri, aproximativ septembrie/octombrie. 12:3 A zecea. Aceasta e prima referință la un timp specific în contextul mai larg al calendarului sărbătorilor. Yüklə 243,47 Kb. Dostları ilə paylaş:
|