Este o greşeală de exprima-re, fenomen de discontinui-tate sintactică specific ex-primării orale, care constă în continuarea unei structuri sintactice prin alta echiva-lentă ca semnificaţie, dar in-compatibilă ca formă
Tipuri:
a) al cazului
b) neconservarea persoanei
pronominale sau verbale
c) al inconsecvenţei număru-
lui
d) dezacordul formelor pro-
nominale (mai ales al ce-
lor relative) şi folosirea
greşită conjuncţiilor/locu-
ţiunilor conjuncţionale
a),, El, iar privind de săptămâni/Îi cade dragă fata”(M.Eminescu)
Moşneagul, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi.
„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele... parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”
„Căci Dumnezeu păşind apropiat/Îi vezi lăsată umbra printre boi”(T.Arghezi)
b) Eu, când am înţeles ce vrea de la mine, a fost imposibil să accept.
c)”Dar, fiindcă te întorci ..., lasă-ţi butca să vină pe urmă şi aideţi cu noi!”(P.Ispirescu)
„Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur.”(M. Eminescu)
d) „Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care, mă-nţelegi!”(I.L.Caragiale)
„Nu fi duşmănos, că cine face, face-i-se”(C.Negruzzi)
„...dar acuma, cu regret, este imposibil din mai multe puncte de vedere, care le ştie dumnealui...”(I.L.Caragiale)
„..ei cum au dat de căldurică, pe loc li s-au muiat ciolanele”(I. Creangă)
L-am căutat pe Gheorghe, care nefiind acasă, l-am luat pe Ion.
„Cine m-a luat pe mine/Nu vreau să-mi fie ruşine.”(folclor)
*anacolut tolerat de limba literară: Cine tot vorbeşte, lucrul nu-i sporeşte.
„Cui îi place-n crâjm-a bea/Nu doarme tătă noaptea”(v. dublul rol sintactic al pronumelui relativ)
Eroarea semantică se produce atunci când un paronim, mai cunoscut şi mai utilizat de vorbitori, îl substituie pe cel mai puţin cunoscut şi mai puţin utilizat.
or (franţuzism, conjuncţie adversativă;dar, însă)
Trăieşte pe speţele părinţilor săi.
Era un ecologist inveterat.
Neavând suficienţi bani pentru excursia în Belgia, a rămas acasă în mod fortuit.
Întâlnirea lor s-a produs într-o conjectură favorabilă.
Am ascultat un adagiu bine interpretat.
Cenzura folosită după primele patru silabe contribuie la ritmicitatea versului.
În urma unei conjecturi favorabile, am ajuns patron.
Adunarea constituentă şi-a realizat dezideratele.
Mihai a avut un deferent cu Marcel.
Este totală lipsă de echitaţie în lumea asta!
Poliţaiul Pristanda era scrofulos la datorie.
În vorbirea curentă utilizăm stilul familiar/familial.
Tânărul era un emigrant/imigrant din Chile.
Îl enervează/inervează comportamentul său.
Omul de afaceri şi-a apropiat/ apropriat terenurile învecinate.
Ministrul a fost învestit/investit în funcţie de cu-rând.
Comunicarea/comunicaţia a fost întreruptă brusc.
Pleonasmul
Reprezintă o eroare semanti-că, repetarea inutilă a acelu-iaşi conţinut prin mai multe cuvinte sau expresii înveci-nate în enunţ.
Tipuri:
a)pleonasme acceptate:
b)pleonasme intolerabile:
a)mujdei de usturoi, a cronometra timpu,l
caligrafie frumoasă, muncă laborioasă,
culesul recoltei, harta mapamondului,pla-
nuri de viitor b)lucru prevăzut în vederea...,placă comemorativă dezvelită în memoria...,a aniversa un număr de ani, a se bifurca în două, autobiografia mea, aconvieţui lao-laltă, a reveni iar/din nou Profesorul a repetat din nou întrebarea, pentru că răspunsul elevului schiţa doar sumar tematica pro-pusă.
În scurta alocuţiune rostită în faţa absolvenţilor,di- rectorul a inclus un exemplu pilduitor de compor-tament.
aport adus, a prefera mai bine/mai mult, a urma în continuare, a coabita cu cineva, a se califica mai departe, medicul a consultat pacientul, contraban-dă ilegală, convingere fermă, fiasco de proporţii, muşchi file, într-un final, a avut o puternică hemo-ragie de sânge, mâncarea emană un iz plăcut, a fost inculpat sub acuzarea de complicitate, averse de ploaie, întregul mapamond, condiţii mai deose-bite, paneuropenismul din întreaga Europă, vechii paleocreştini, noul neocomunism,a supraetaja pes-te, este posibil să fie admisibil /credibil/ lăudabil/ pasibil/susceptibil, a se contrazice reciproc, a se interpune între ei, a continua să persiste, mare magnat,/notorietate/dezastru/colos/geniu, chipul cum, autobiografie proprie
-gradele de comparaţie la adjective cum sunt:mort, colosal, ultim, remarcabil, principal, ulterior etc.
-verbele a se limita, a se mărgini, a se mulţumi, a se reduce, a se resemna, a se restrânge, a se rezu-ma+numai, doar; -încă+mai
„Angel radios!De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii.”(O noapte furtunoasă)
„Bărbatu- meu sufere groaznic de gelozie şi e în stare a fi capabil să te omoare.”(idem)
Tautologia
În limbajul curent, repetarea
aceluiaşi cuvânt sau a acele-iaşi expresii este o eroare se-mantică.
Într-o operă literară sau în mesajele publicitare, tauto-logia este o figură de stil a repetiţiei, constând în repe-tarea aceluiaşi cuvânt cu altă funcţie sintactică.
Tipuri:
a)tautologii parţiale:
b)tautologii totale:
„Tu ...din tânăr precum eşti/Tot mereu întinereşti”(M.Eminescu)
„Vom visa un vis ferice...”
Cerem oricui respectarea cerinţelor.
„Dealu-i deal şi valea-i vale,/Mândra-i
mândră până moare...”(text folcloric)
„Ce e val ca valul trece”(M. Eminescu)
„Femeia, tot femeie, zise Lăpuşneanul zâm-
bind”(C. Negruzzi)
„Eu îs bun, cât îs bun, dar şi când m-a scoate cineva din răbdare... ”(I. Creangă);
„Să vă fie casa casă, / Să vă fie masa masă.” (Pluguşorul); „Unde sapă sapa locul/ Sare din pământ norocul”(T. Arghezi);Casa casei tale.(slogan publicitar);„De glumeţ, glumeţ era moş Nechifor, nu-i vorbă.;„Codrule, codruţule”
*efect expresiv: un bărbat e un bărbat, nu-i frumos ce-i frumos, legea e lege, ştiu eu ce ştiu, vorba-i vorbă, zâna zânelor, frumoasa frumoaselor, „Frate, frate, dar brânza e pe bani!”, Nu tot omu-i om; Copilu-i copil.; Vara trece ea cum trece.; A mers el cât a mers. „Vorbeşte ca să vorbească”
Cacofonia
Este o îmbinare de sunete i-dentice cu efect acustic ne-plăcut (în silaba finală a u-nui cuvânt şi în silaba iniţi-ală a celui imediat următor) sau trezind asociaţii nedorite şi care trebuie evitată în vor-bire
cacofonie # eufonie (pronunţarea armonioasă)
cacofonii tolerate:
Te-am întrebat dacă cartea este a ei.
Las la latitudinea ta rezolvarea problemei.
„...o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le a-re!...”(Zaharia Trahanache)
Tânărul îi explicăcă a fost obligat să procedeze a-şa. Această întâmplare i-o povesti NeluluiLucian.
Niciun gest nu e mai generos decât să sădeşti un pom la marginea drumului. L-am ajutat pe Mircea ca şi coleg. Intrarea la lac..., Tehnica comporta-
mentistă..; El merge laliceu., Luptă cucuraj.
*Ion Luca (virgulă)Caragiale este cel mai impor-tant dramaturg al nostru.;tactica cavalerească, ban-ca comercială, placa continentală,biserica catolică
Hipercorectitudinea
(hiperurbanismul)
Este o abatere lingvistică de un tip special, datorată preo-cupării vorbitorilor de a se conforma limbii literare, ma nifestată în modificări fone-tice, gramaticale ori grafice, determinate de false analo-gii.
Clasificare (după Theodor Cristea):
1.Fenomene fonetice, deli-
mitate :
a) după originea cuvinte-
lor:
Ue-lin-tăn
b) după natura fonetică a
modificărilor:
2.În morfologie şi sintaxă,
formele hipercorecte şi
analogice sunt de tipul:
pron. dizăl
gez/ğaz
bungalou
break automobil
break/brec (la tenis)
brec
cŭasar
catar
chito chebec
hiperfranţuzisme: „bleumaren”, pentru „bleumarin” (fr. bleu à la marine)
„poplen” pentru „poplin”(fr. popeline)
hipergermanisme: (şpicher, ştart, ştandard, şpray), împrumutate din franceză şi engleză, unde grupurile consonantice „sp”, „st” se citesc aşa cum se scriu (pronunţarea cu „ş” fiind, însă, frecventă în limba germană)
hiperenglezisme (Waterloo, numele unei localităţi din Belgia, asociat cu nume englezeşti ca „Welington”, este pronunţat prin hiperurbanism „Uaterlo” în loc de „Vaterlo”, sau „Cicago”în loc de „Şicago”, pentru oraşul american Chicago)
-hipercorectitudine consonantică:
„piftea” în loc de „chiftea” (trc. köfte),
„gioben” în loc de „joben” (fr. jobin),
„juvaier” în loc de „giuvaier” (trc. geva-
hir):
-hipercorectitudine vocalică:
samă (mgh. szam), scris şi rostit „sea-mă”, cu forma „ea” hipercorectă, ca re-acţie la pronunţarea dură a lui „s/z” în Moldova; forma hipercorectă de „misa-dă”, în loc de „mesadă” se explică prin trecerea lui „e” neaccentuat la „i”, după modelul lui „ficior”, „fimeie”
„partea a întâia”, unde „a” nu este jus-tificat şi necesar ca în „partea a doua”; „copii noi născuţi” în loc de „nou năs-cuţi”, sau „oameni puţin politicoşi” în loc de „puţin politicoşi” şi sunt rezulta-tul analogiilor greşite dintre adjective şi adverbe; Problemele trebuiesc rezolvate (în loc de trebuie), reprezintă un exem-plu de acord hipercorect
se păstrează grafia şi pronunţia originară pentru: quasar, Qatar, Quebec, Quito
Etimologia populară
Constă în substituirea unui neologism printr-un cuvânt creat ad-hoc, asemănător u-nuia din vorbirea uzuală, co-mună, dar şi neologismului
lăcrămaţie; neologismul înlocuit: recla-maţie; etimologia greşită a lăcrima cu sens de a se plânge, a-şi spune cuiva nemulţumirea;
geantă latină; neologismul înlocuit: ginte;
etimologia greşită:geantă;
Ghiţă Pristanda: scrofulos (scroafă-scru-pul) la datorie, deşi are renumeraţie mică (a număra-remuneraţie); boliclinică (pentru policlinică), încuibaţie (pentru incubaţie), funegru (pentru funebru); mutual (în loc de mut, muteşte); vindecativ (în loc de vinde-cător); monstră (în loc de mostră)
a investi (a folosi o sumă de bani)