Fernand Braudel

Acestea fiind zise, pentru a intra în miezul subiectului nostru, este bine să remarcăm îndată că:

1. Disputele între statul castilian şi oamenii de afaceri prezintă totdeauna două momente succesive: mai întâi conflictul şi apoi acordul.

Se discută îndelung în timpul iernii (nu este nici o grabă), ca în 1596-1597, pe urmă fie care se grăbeşte să ajungă la o înţelegere, o dată cu vara revenind şi nevoile urgente ale statului şi compromisul poartă numele, atunci, de medio general. Există un medio general în

1577, unul în 1597, două în 1607, unul în 1627.

Conflictul, sau, dacă vrem, bancruta, se nu meşte decreto,

2. Dacă statul castilian pierde de fiecare da tă în aceste dispute, motivul este că el nu are nici o greutate faţă de hombres de negocios, aceştia au asupra lui un avans de secole. Acce sele de mânie ale lui Filip al II-lea împotriva genovezilor vorbesc despre îndărătnicia şi voinţa lui comprimată, nu despre luciditatea sa. Dacă ar fi fost clarvăzător, el ar fi trebuit să organizeze o Bancă de stat cum i se pro punea în 1582, sau Monti după modelul italian eum i se sugerează în 1596; ori să instaureze

(ar fi putut oare să o controleze?) o politică de inflaţie. În fond, Filip al II-lea îmi pare a fi fost sistematic în poziţia unui guvern sud-american din secolul al XlX-lea, bogat prinveniturile minelor, sau ale plantaţiilor sale, însă cu atât mai dezarmat în faţa finanţei internaţionale. Guvernul despre care am vor bit este liber să se certe, chiar să bată mo nede dar va trebui în cele din urmă să se supună, să-şi cedeze resursele, posturile de comandă, să fie „înţelegător”.

3. De fiecare dată când există o bancrută, într-un cuvânt, o reglementare violentă a con turilor, există participanţi, angajaţi în marea speculaţie, care pierd, care dispar brusc în vreo cursă sau se îndepărtează discret spre culise: în 1557, negustorii din Germania de 76 nord, în 1575, negustorii italieni negenovezi, în 1596 şi 1607, negustorii spanioli, în 1627 negustorii gepovezi înşişi dar aceştia, la fel ca bancherii Fugger, în 1557, n-au părăsit de tot scena). Regula totuşi nu poate fi pusă la îndoială.

4. Pierderile sunt, de fiecare dată, larg repercutate în detrimentul contribuabililor cas-tilieni, realmente striviţi sub poverile fiscale şi în detrimentul depunătorilor şi proprietarilor de acţiuni din Spania şi Italia. Atât timp cât vor exista bancheri, va exista, inevitabil, riscul falimentului şi al ruinei:

Totul lasă să se întrevadă, după 1590 şi mai ales după 1593 şi 1596, apropiata bancrută a statului castilian. Cheltuielile sale sunt nelimitate, veniturile în coborâre, o dată cu descreşterea vizibilă a impozitelor. O conjunctură economică mohorâtă înmulţeşte falimentele, şi întemniţările pentru datorii. În mijlocul acestor dificultăţi, numai numărul sosirilor de argint din America este în creştere, până într-atât încât întreaga circulaţie a metalelor la Sevilla, Barcelona ca şi la Genova, la Veneţia sau pe calea navigabilă a Rinului, utilizată pentru transporturile către Ţările-de-Jos este în ordine şi funcţionează bine. Aceste facilităţi la bază pot crea şi creează iluzii, false aealmii chiar la oamenii de afaceri, în ciuda imensităţii luptelor pe care Spania le-a angajat împotriva unei părţi însemnate a Europei, în ciuda obişnuitei lor prudenţe şi a strâmtorării pe care o aduce cu sine încă o dată suspendarea de las sacas de plata începând din 1589. Semnul cel mai alarmant este, fără îndoială, tensiunea fiscală care devine excesivă în Castilia. Toţi contribuabilii sunt hărţuiţi: Granzii, înalta nobilime, clerul, oraşele, chiar şi negustorii dacă nu şi „oamenii de afaceri”, astfel încât sume enorme de juros sunt aruncate pe o piaţă încă relativ avidă. Este o situaţie care pare mai compromisă în ochii istoricilor avi-77 zaţi de rezultatul evenimentelor ulterioare

Deeât în cei ai marilor deţinători de capital. Aceştia sunt literalmente surprinşi215 de decretul regal de la jumătatea lunii noiembrie, în care Filip al II-lea suspendă plăţile şi re-euperează dintr-o lovitură dobânzile şi sumele de bani angajate între mâinile oamenilor de afaceri216. Este o decizie imprevizibilă, se Vor gândi mulţi la Lyon217, la sfârşitul lui noiembrie, atunci când flotele din Indii sosiseră stră-bătând Atlanticul mai rapid, se spunea, ca niciodată278.

Previzibilă sau nu, măsura se repercutează de îndată pe toate pieţele, începând cu cele din Spania. În Europa temerile şi greşelile de apreciere au deformat imediat situaţia fără temei: „prin această suspendare, opina ambasadorul lui Filip al II-lea la Veneţia, Don Inigo de Mendoza219, Majestatea Voastră, fără să pună mâna pe sabie va învinge toţi duşmanii a căror energie şi forţă veneau din banii pe care Majestatea Voastră este nevoit să-i arunce în afara casei sale. Tocmai aceştia sunt banii pe care, cum a demonstrat experienţa… îi mânuiesc turcii, francezii şi toate celelalte naţiuni.”

Desigur, este posibil ca situaţia să fi fost favorabilă Regelui Catolic, după lovitura sa răsunătoare, dar în nici un caz chiar atât de simplă. Prin propriile sale mijloace regele a orientat enorme cantităţi de bani în numerar (poate 4 sau 5 000 000 de ducaţi)220 către Italia dar cu dificultăţi imense şi cu surprizele inevitabile unui asemenea transport, surprize uneori bizare dar reale. AstfeJ autorităţile din Valencia se opun o clipă îmbarcării unui milion aparţinând regelui pe galerele cu destinaţia Italiei căci nu le-a parvenit paşaportul regal. Trebuie trimis în mare grabă221. Căci graba este necesară dacă vrem ca sistemul de plăţi să nu se întrerupă în regiunea explozivă a Ţărilor-de-Jos. Există dificultăţi ale regelui din care acesta nu iese, cu bine, nu poate ieşi, în ciuda unei îndărătnicii, foarte revelatoare a 78

Caracterului său, care-1 împinge să acţioneze din nou împotriva oamenilor de afaceri pe care nu-i iubeşte. Dar există dificultăţi şi pentru aceştia din urmă. Decretul readuce fiecăruia în memorie durele consecinţe pe care le avuseseră la Genova decretul din 1575 şi rezultatele sale. Atunci „nobilii vechi” fură nevoiţi să-şi vândă „argintăria meselor lor, aurăria, perlele şi toate giuvaierurile nevestelor lor”. 222 La acest sfârşit de an 1596 fiecare dintre asentistas se poate teme de punerea în discuţie a operaţiunilor sale din ultimii douăzeci de ani şi tragedia plăţilor de onorat sau de obţinut din partea altuia este continuă; amânările de la o săptămână la alta, „înăditu-rile” în târgurile de la Medina del Campo sau din alte părţi (nu se mai găsea nici măcar un real de luat cu împrumut223) sunt soluţii fără viitor, reluate mereu.

La începutul încercării de forţă guvernul lui Filip al II-lea, dacă nu poate evita contactele, presiunile şi discuţiile, ocoleşte orice angajament. „Nu există nici cea mai mică decizie, notează un florentin, şi totul rămâne în suspensie şi foarte confuz”, molto confuso22*… „Până în prezent, scrie la rândul său ambasadorul genovez la Madrid/au fost contacte/dar nimic bun nu poate fi încă anunţat.,”225. Pare evident că regele şi consilierii săi nu doresc metter per terra la contratatione227, să doboare la pământ sistemul bazat pe asientos Şi gruparea acestor puternici oameni de afaceri la contratacion, cum i se spune în mod curent. Ceqa ce vor, şi faptul era cunoscut încă dinaintea decretului, este să limiteze beneficiile obţinute de asentistas, să obţină angajamente importante şi pe termen lung, cel puţin pentru trei ani, valabile chiar şi în cazul în care „n-ar sosi flotele din Indii”228, ceea ce, evident, înseamnă a cere prea mult, întrucât circulaţia cambiilor şi a lădiţelor de bani nu este Posibilă decât pornind de la această sursă ne-9 cesară. Omul de afaceri accelerează, anticipă, Precipită circulaţia, toate operaţiunile care costă foarte scump. Verificatorii, i contadori regali care au revizuit conturile (în spaniolă: tanteos), afirmă că un anumit asiento de 400 000 de ducaţi, privitor la Flandra, încheiat cu Ambrogio Spinola, 1-a costat pe rege 35% din sumă. Răspunsul trimis de asentistas care contestă rezultatele efectuării conturilor, recunoaşte în egală măsură greutatea acestor o-peraţiuni, dar arată că negustorul trebuie să câştige ce pierde regele şi în această privinţă trebuie să le dăm crezare în cea mai mare parte oamenilor de afaceri…

Pe scurt, relaţiile s-ar fi restabilit repede, desigur, nu sincere (dar puteau fi ele astfel între; rege şi creditorii săi?), dacă bancherii Fugger n-ar fi intrat în joc. Ei îi urmară a-tunci, dacă refacem exact cronologia, sau, cel puţin, îi însoţiră pe portughezi, adică pe noii creştini, care i-au avansat lui Filip al II-lea 250 000 de scuzi229 în Ţările-de-Jos, din averile lor, în mărfuri. Ei au oferit fără îndoială mai mult, 4 000 000 se spunea, dar acordul nu s-a încheiat fie pentru că le-au lipsit mijloacele veritabile (ora lor va suna mai târziu), fie pentru că pretenţiile formulate au părut prea mari230. Salvarea a venit de, la Fugger, sau, mai exact, la începutul lui decembrie, de la unul dintre cei trei agenţi ai lor în Spania, Thomas Carg care, fără a-i consulta pe ceilalţi doi, încheia un acord cu Regele Catolic pentru 12 rate lunare de 300 000 de scuzi fiecare plătibile „prin agenţie” în Ţările-de-Jos în schimbul avansării, în bani peşin, a jumătăţii din total plus unele alocaţii convenite231, plus promisiunea de a lichida o restanţă a u-nor mari datorii. Genovezii nu cred, la început, în succesul manevrei. Regele vrea să-i înşele. Este un „artificiu”, un asiento „aereo”, în aer232. De altfel ei îi propuneau regelui condiţii mai bune şi pentru un interval de timp superior, cel puţin aşa susţineau cu aparenţa sincerităţii233. Prin februarie, genovezii aflară 80

Că artificiul devenea serios, eă totul, pentru a fi reglementat, nu depindea deoât de consim-ţâmântul bancherilor Fugger din Augsburg234. Istoria minoră, care aici ar fi pasionantă, ar consta în urmărirea conflictelor şi intrigilor acestei mari familii de negustori, divizată împotriva ei însăşi şi călătoria pripită a lui Anton Fugger} a Madrid în 1597235… Pentru problema oare ne interesează, intervenţia bancherilor Fugger a dat un an de răgaz guvernului lui Filip al II-lea, şi explică seria descu-rajantă a tratativelor inutile, a trădărilor dintre tratate-tratanţi, unele doar schiţate, altele încheiate, ca în cazul lui Battista Serra236. Dar o dată cu sfârşitul anului 1597 antractul bancherilor Fugger se termină şi acordul se va încheia atunci relativ repede. Guvernul casti-lian nu mai poate să-şi ofere luxul de a mai aştepta.

Acordul încheiat la 13 noiembrie 1597 între cei doi miniştri ai lui Filip al II-lea şi patru reprezentanţi ai oamenilor de afaceri devenea medio general la data de 29 a aceleiaşi luni. Victimele decretului din 1596, los decretados, avansau regelui în 18 plăţi lunare 4 500 000 scuzi în Flandra şi 2 500 000 în Spania, de la sfârşitul lui ianuarie 1598 până la sfârşitul lui iulie 1599. Din partea sa, regele acorda avantaje substanţiale şi mai ales le aloca o enormă cantitate de juros, pentru mai mult de 7 000 000 de ducaţi. Disputa fusese vie tocmai în legătură cu aceste rente, perpetue sau viagere şi mai ales, în privinţa dobânzilor pe care oamenii de afaceri le-ar fi dorit crescute pentru a vinde mai bine aceste titluri şi alte libranzas* publicului spaniol. Iată ceea ce-i angaja şi mai mult, dacă este posibil, în aceste multiple speculaţii privitoare la juros în legătură cu sare cunoaştem mai curând regulile ansamblului decât amănuntele: să cumperi la preţuri joase, să vinzi la preţuri ridicate este mai trate (lb. Spân.

— N. tr.).

Simplu de zis decât de făcut… Relativa stabilitate a cursurilor (cu pierderi cunoscute, totuşi, de până la 14% asupra anumitor titluri cu dobânzile revalorizate) facilitează marea o-peraţiune237. Desigur genovezii şi oamenii lor de afaceri şi-au plătit creditorii cu aceste hâr-tii, în ciuda protestelor lor care, acordând împrumuturi în numerar, ar fi vrut să primească datoria în numerar. Dar de la intrarea în joc, bancherii refuză să plătească di altra moneta che di quella che li dară S. Mta238*. Este o criză banală, va gândi cititorul, şi care nu are nimic comparabil cu violenţele din 1575. Dar ar fi inexact să considerăm că acest an chinuitor, cu dificultăţi aproape zilnice, ar fi rămas fără consecinţe. El se sfârşea, într-adevăr, prin-tr-o restrângere a grupului de oameni de a-faceri, a acestui „sindicat”, am spune, reunin-du-i pe „decretados” din 1596, într-o adevărată societate constituită pentru mai mulţi ani, sub un directorat format din patru negustori, trei genovezi (Hector Piccamiglia, Ambrogio Spi-nola, Juan Jacomo de Grimaldi) şi un spaniol (Francisco de Malvenda). Cu siguranţă că este vorba acum despre o concentrare a afacerilor în favoarea aşa-numiţilor decretados şi a celor mai bogaţi dintre ei. Creditele pe care le semnala chiar decretul din 1596 erau repartizate astfel: pentru gejiovezi, în milioane de mara-vedis, 2 050; pentru florentini, 94; pentru germani, 4,5; pentru spanioli, 2 523; aşadar, o mare parte, cea mai mare, revenea spaniolilor-De asemenea, ei au suferit mai mult decât alţii şi n-au reuşit, probabil, să transfere asupra altora pierderile, ca genovezii în special în detrimentul deţinătorilor de capital vene-ţieni, seduşi de câştigurile uşoare pe care le procurau i cambii. Noile repartiţii după medio general (în scuzi sau ducaţi) sunt: pentru genovezi, 5 581 000, pentru florentini, 256 000,

* cu alte monede decât acelea care le fuseseră date de Majestatea Sa (lb. Ital.

— N. tr.).

Pentru germani, 13 000, pentru spanioli, 2 200 000. Aceste sume reflectă componenţa directoratului: trei părţi pentru genovezi, una pentru spanioli. Celor dintâi le revine partea leului2^.

Vreo zece ani mai târziu totul reîncepea de] a capăt, ca şi cum sistemul implica, prin însăşi structura sa, necesitatea unei bancrute la intervale mai mult sau mai puţin lungi. Mi se parc cu totul inutil să expun în amănunţime decretul din 9 noiembrie 1607 şi ii Tnedio general din 14 mai 1608, să arăt cum Spania cunoaşte o nouă criză numai zece ani de la ultima bancrută a lui Filip al II-lea, în ciuda politicii paşnice a ducelui de Lerma, dar deteriorată de luxul noului regim, de jefuirea veniturilor statului, de regresul economic general după 1595. Reglementarea din 1608 crea, doar în folosul genovezilor, un sistem complicat dar viguros de amortizare a datoriei fluctuante ale căror titluri se aflau în mâinile oamenilor lor de afaceri. Aceştia alcătuiau un nou sindicat sub numele de Diputacion del Tnedio general de 1608.

Important este că, de la o bancrută la alta, concentrarea s-a accentuat. Negustorii spanioli au dispărut din Contrataciân după falimente răsunătoare: în 1601240, cele ale lui Aguilar şi Cosimo Ruiz Embito, nepotul şi succesorul lui Simon Ruiz241; în 1607 al luiPedro de Mal-venda242. Genovezii au rămas deci singuri şi, din acest motiv, cu atât mai detestaţi' şi batjocoriţi. Şi singuri vor îndura, în 1627, atacul, prin voinţa contelui duce de Olivares, negociatorilor portughezi, bănuiţi încă din Î596, solicitaţi în 1607, apoi aruncaţi în învălmăşeală în 1627, atunci când cuceriseră deja în diverse oraşe din Castilia (şi mai ales Sevilla) o serie c! E poziţii comerciale importante. Victoria lor va fi încoronarea succeselor anterioare şi, de asemenea, un moment de cotitură în istoria 83 capitalismului internaţional, preludiul apropiat

Q. C

"¦o o.i.

Îl a. j>

* Q.

C

O m a K al nenumăratelor lor dificultăţi cu severa şi neclintita Inchiziţie243.

NOTE

1. JEAN CASSOU, Les conquistadors, p. 213-214.

Înainte de folosirea procedeului amalgamării, se foloseau huairas, mici furnale străpunse de găuri, ibidem, p. 211. Vezi şi GEROLAMO BOCCARDO, Dizionario universale di economia politica e di commercio, 1882, voi. 1, p. 166; P. RIVET şi H. ARSANDAUX, La metalurgie en Amerique precolombienne, Paris, 1946, p. 21. Pentru data de 1571, textul esenţial este al lui LIZARRAGA, Hist. De Indias, voi. 2, p. 556.

2. Remarca aparţine lui L. von RANKE citată de

PLATZHOFF, op. Cil., p. 17.

3. Correspondance de Granvelle, ed. Piot., voi. 7, p. 2, citată de R. B. MERRIMAN, op. Cit., voi. 4, p. 430, nota 2.

4. Op. Cit., p. 159.

5. Actas, voi. 1, p. 285.

6. B. N. Madrid, 9 372, f° 41.

7. Către 1569, vezi L. PARIS, op. Cit., voi. 1, p.

8. Op. Cit., p. 66.

9. P. de SEGUSSON de LONGLEE, op. Cit., p. 128,

129. Requete. 1585, A. N. K. 1563.

10. 18 martie 1588, Simancas E° 336, f° 153 (s.d.) î°

336, f° 154.

11. F de ALAVA către Filip al II-lea, Paris, 6 mai

1567, A. N. K. 1508, B 21, nota 6.

12. E. ALBERI, op. Cit., voi. 2, p. 405.

13. Astfel sunt odinioară les safraneros germani, vezi

A. SCHULTE, op. Cit., voi. 1, p. 354. Frauda se produce m direcţia Lisabonei.

14. Roma, 20 iunie 1554, Corp. Dip. Port., voi. 7, p.

360. Pentru alte fraude genoveze (1563), vezi Simancas E° 1392; despre fraude engleze, 10 iunie 1578, CODOIN, voi. 91, p. 245-246.

15. Era totdeauna permis să soliciţi o autorizaţie de export, vezi, de exemplu, cererea lui Giorgio Badoer, aprilie 1597, A. N. K. 1676. De regulă, autorizaţia era acordată pentru cheltuielile drumului.

16. Cambios para Flandres, Simancas, E° 500.

17. Ibidem.

18. Simancas E° 502.

19. Siânancas, E° 504.,.

20 Morosini şi Badoer către doge, 5 martie 1551, vezi G. TURBA, Venet. Depeschen, voi. 1, 2, p. 417, nota.

21 Faptul este semnalat de R. EHRENBERG, op.

Cit., voi. 1, p. 63, 160.

29 K HÂBLER, Die wirtschaft. Blute. P. 53, vezi R. EHRENBERG. Op. Cit., voi. 2, p. 63, 150, 155, 155 nota 2, în legătură cu Silberziige ale Fuggerilor în arhivele casei Fugger.

93 R. EHRENBERG, op. Cit., voi. 1, p. 158.

24. SALZMAN, op. Cit., p. 5.

25. Moderacion de cambios, 1557, Simancas E° 514-

515. Corespondancia del factor Juan Lopez del Gallo sobre cambios y provision de dineros, ibidem.

26 H. van HOUTTE, Les avvisl du Fonds Urbinat, 1926, p. 369-370.

27. Bruxelles, 13 iunie 1558, A. E. Esp. 290, copie.

28. B. N. ir1. 15 875, fos 476 şi următoarele.

29. R. GOMEZ şi Francesco de Erasso, 6 octombrie

1554, A. E. Esp. 229. F° 85.

30. Mai 1554, vezi R. EHRENBERG, op. Cit., voi. 2, p. 64.

31. CODOIN., voi. 99, p. 32, 4 septembrie 1564.

Elisabeta mai împrumută încă la Anvers la sfârşitul anului 1556, CODOIN voi. 90, p. 152, Londra 6 noiembrie 1568.

32. Antonio RUMEU de ARMAS a demonstrat acest lucru încă o dată în frumoasa sa carte Pirate-rias y ataques riavales contra las islas Cana-rias, 1947, voi. 1, p. 335 şi următoarele.

33. Documents concerning English Voyages to the

Spanish Main, p.p. I. A. Wright, 1932, p. XVII.

34. 18 decembrie 1568, CODOIN, voi. 90, p. 160.

35. W. Cecil plasează economiile sale la Hamburg, vezi CODOIN, voi. 90, p. 227, Londra, 9 mai 1569.

36. Gresham către W. Cecil, Londra 14 august 1568, vezi

R. EHRENBERG, op. Cit., voi. 2, p. 34. Măsură analoagă, închiderea pieţei de la Steelyard, în 1576-1577. Dar acest naţionalism nu exclude recurgerea la pieţele străine ca, de exemplu, cel puţin la Koln în 1575, CODOIN, voi. 91, 10 decembrie 1575. 37., CODOIN, voi. 90. P. 184, 10 februarie 1569.

38. Ibidem, p. 185, 14 februarie 1569.

39. Ibidem, p. 254, 1 iulie 1569.

40. Ibidem, p. 173 şi următoarele; voi. 38, p. 11.

41. O. DE TORNE, Don Juan d'Autriche, voi. 1, p.

109 şi următoarele. Pentru amănuntele care interesează viaţa comercială, cuceririle, prima blocadă a Anversului (1568) şi cea de-a doua (1572-1577), vezi V. VÂZQUEZ DE PRADA, Op. Cit., voi. 1, p. 55 şi următoarele, p. 58 şi următoarele.

42. Este simptomatic că, din 1567, ducele de Alba, cu forţele, banii şi poliţele sale a ajuns în Ţă-rile-de-Jos, prin Genova, Savoia. Şi Franche-Comte (Lucien FEBVRE, Philippe II et la Franche-Comte, p. 520 şi următoarele) Lorena şi Luxemburg. Amănunt revelator: în 1568, 150 000 de scuzi, destinaţi ducelui de Alba, sunt opriţi pe Rin de contele palatin. Genove-zii răspunzători de transport, Luciano Centu-rione şi Constantino Gentile, obţin restituirea banilon confiscaţi dând o despăgubire, Carol al IX-lea către Fourquevaux, 24 martie 1568, p. 169; Fourquevaux către Carol al IX-lea, Madrid, 6 aprilie 1568, vezi C. DOUAIS, op. Cit., voi. 1, p. 345; ştire din Bruxelles, 7 martie 1568 H. van HOUTTE, art. cit., p. 437.

43. Anvers, 31 iulie 1572, A.d. S. Genova, Olanda, Lettere Consoli, 1, p. 265.

44. Armada reunida en Santander para ir a Flandes, Simancas, E° 561; C. DURO, Armada es-paiiola, voi. 2, p. 228 şi următoarele.

45. Antonio de Guaras către Zayas, Londra, 29 noiembrie 1575, CODOIN, voi. 91, p. 108.

46. R. EHRENBERG, op. Cit., voi. 1, p. 180-181,

47. Filip al II-lea către ducele de Parma, S. Lorenzo, 7 septembrie 1588, A. N., K 1448, M.

48. R. EHRENBERG, pretinde că sunt în afara operaţiunilor' după 1577, dar greşeşte, op. Cit., voi. 1, p. 362-363.

49. Filip al II-lea către B. de Mendoza, Madrid,

17 martie 1589, A. N., K 1449.

50. Acelaşi către acelaşi, S. Lorcnzo, 6 mai 1589, ibidem.

51. Bart. BENEDETTI, Intorno alle rclazioni commerciali. Di Venezia e di Norimberga, Ve-nezia, 1864, p. 30.

52. L. BATTIFOL, La vie intime d'une reine de

France au XVIIIe siecle, Paris, 1931, p. 18.

53. Idiâquez către marchizul de Mondejan, Veneţia,

26 martie 1579, A. N. K 1 672, G 38, copie. Idiâquez relatează o amintire din timpul când era ambasador la Genova. Nu precizează data.

54. În 1590, şase curieri, venind din Italia, sunt jefuiţi aproape de Basel de 50 000 de scuzi, destinaţi lui Ambrogio Spinola, la Anvers. Fiecare curier poate transporta 10 000 de scuzi în aur, vezi V. VAZQUEZ DE PRADA, op. Cit., voi. 1, p. 37.

55. Memorial de Ysoardo Capelo en que dize de la manera que se podra llavar a Flandes dinero

Sf su„1”- iKfifi vezi *- "

80. 4 februarie 1&*>O, FLrenze, P- 50' AI rtvid H mal

— Cât/, e J? ^'*S bis:

_ n1 Tt. Lea, Cartagena,

83. Garces către duce, Madrid, 13 iunie 1565, Mediceo

4897, î° 122 v°. Viceregele Neapolelui către Filip al II-lea, 30 aprilie 1566, Simancas, E°, 1055, P 116 şi, deopotrivă, fos 137 şi 184.

84. Op. Cit., voi. 1, p. 153.

85. Nobili către' Prinţ, Madrid, 18 iunie 1567, A.d. S.

Firenze, Mediceo, 4898, P 68 v°.

86. Acelaşi către acelaşi, 30 mai 1567, ibidem, f3 50 ¦ verso.

87. Ibidem, f° 64.

88. Ibidem, 20 septembrie 1567, f° 99 v°.

89. Arhivele Ragusei, Diversa di Cancellaria, 127, P

106 şi 106 v°, 3 octombrie 1539.

90. Ibidem, 139 f° 23 şi următoarele.

91. Ibidem, 146, P. 34.

92. Ibidem, 145, P 23 v°.

93. Ibidem, 146, 1° 145, 20 august 1560.

94. Vuk VINAVER, „Der venezianische Goldzechin în der Republik Ragusa”, în Bollettino dell'Isti-tuto della Societă e dello stato vcneziano, 1962, p. 140-141.

95. Ibidem, p. 141.

96. Barcelona, 4 mai 1561, Simancas E° 322.

97. Simancas, E° 1055, f° 137.

98. Această taxă pentru transportul de bani este în

1572 de l, 5o/o. Giovanni Andrea Doria către Republica Genovei, Madrid, 27 aprilie 1572. A.d. S. Genova, L. M. Spagna 5 2414.

99. Viceregele Neapolelui către Filip al Il-lea, Neapole, 7 februarie 1566 E° 1055, P 29.

100. Filip al II-lea către Granvelle, Madrid, 25 martie 1572, Simancas E° 1061, f 208. Granvelle către Filip al II-lea, 21 aprilie, Simancas 1061, fila 27. G. de Caccia către prinţ, Madrid, 19 decembrie 1572, Mediceo 4903, 500 000 de scuzi în poliţe asupra Genovei.

101. Vezi referinţele la nota precedentă, Mediceo

102. R. EHRENBERG, op. Cit., voi. 2, p. 215.

103. Ibidem, p. 214.

104. Ibidem, p. 179. In 1576, se înregistrează o trimitere de un milion către Don Juan cu galerele, de la Barcelona la Genova, vezi O DE TORNE, op. Cit., voi. 2, p. 30.

105. Filip al II-lea către priorul Don Hernando de

Toledo, S. Lorenzo, 16 iulie 1577, Simancas, E° 335. El Almirante, Amiralul se va îmbarca la bordul navei-amiral care, de altfel, va călători împreună cu patru galere. Priorul Don H. de Toledo către Filip al II-lea, Barcelona, 27 august 1577, (primită în 31), Simancas, E° 335, f° 402.