Final Report



Yüklə 0,49 Mb.
səhifə1/6
tarix21.08.2018
ölçüsü0,49 Mb.
#73525
  1   2   3   4   5   6



Evaluarea Sistemului Naţional de Achiziţii

al Republicii Moldova




EVALUAREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE ACHIZIŢII

AL Republicii Moldova

Guvernul Republicii Moldova a exprimat dorinţa de a efectua Evaluarea Sistemului Naţional de Achiziţii al ţării. Această evaluare a fost efectuată în perioada iulie – septembrie 2008 cu asistenţa Consultantului Internaţional în Achiziţii dl. Robert Atkins şi a Consultantului Naţional, dl. Veaceslav Şokin, ambii fiind finanţaţi de PNUD, Moldova.
Consultanţii doresc să exprime PNUD-ului mulţumiri pentru suportul administrativ şi posibilitatea de a utiliza spaţiile acestei organizaţii în perioada de efectuare a evaluării, Agenţiei pentru Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare şi în special dlui Teodor Potîrniche, Vicedirector General al ARMAPAU şi dlui Ghenadie Grib, Şeful Direcţiei Achiziţii Publice al Agenţiei.

De asemenea consultanţii doresc să mulţumească Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei, Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Transparency International (Moldova), Delegaţiei Comisiei Europene, Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională şi Directorilor operatorilor economici pe care i-au vizitat, care au contribuit la întregirea înţelegerii noastre a achiziţiilor publice în Moldova.

Robert Atkins

Veaceslav Shokin

Septembrie 2008

TABELUL DE conŢINUT




AL Republicii Moldova 2

TABELUL DE conŢINUT 3

acronIME 4

sumar executiv 5

introducERE 6

Retrospectiva 6

DATE DE FOND DESPRE ŢARĂ 6

Descrierea situaţiei economice a ţării 6

Natura cheltuielilor publice. 7

Aria de cuprindere a evaluării 7

Scorurile Indicatorilor de Bază pentru cei 4 Piloni 9

MetodologIA OCED 9

Planificarea achiziţiilor 10

Site-ul web al Agenţiei pentru Achiziţii Publice 10

Numărul de achiziţii efectuate pe fiecare metodă, ianuarie - iunie 2008 12

Cheltuieli de achiziţii pe metode de achiziţii, ianuarie – iunie 2008 12

10 Autorităţi Contractante în topul listei după valoarea contractului la achiziţii prin licitaţie 13

10 Autorităţi Contractante în topul listei după valoarea contractului la achiziţii dintr-o singură sursă 13

metodele de achiziţii prevăzute de lege 15

PRIVIRE ACTUALIZATĂ ASUPRA observaŢIILOR EXPUSE ÎN REAŢ, banca mondială 2003 16

Riscurile pentru AMRAPAU 20

RecomANDĂRI 25

ANEXA A - IndicatorII de bază 30

Anexa b - indicatori de performanţă şi conformitate 49


acronIME


SAL Soluţionarea Alternativă a Litigiilor

IB Indicator de bază

AC Autoritatea Contractantă

REAŢ Raportul de Evaluare a Achiziţiilor pe Ţară

ICP Indicatorul de Conformitate şi Performanţă

DFID Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională

UE Uniunea Europeană

CGC Condiţiile Generale ale Contractului

LCI Licitaţie Competitivă Internaţională



MF Ministerul Finanţelor

ARMAPAU Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare

LCN Licitaţie Competitivă Naţională

OECD Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare

CPRF Cheltuieli Publice şi Responsabilitate Financiară

MFP Managementul Finanţelor Publice

PPP Parteneriat Public Privat

TR Termeni de Referinţă

PNUD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

BM Banca Mondială
sumar executiv

Din iunie 2003, când Banca Mondială şi-a expus recomandările în cadrul Raportului de Evaluare a Achiziţiilor pe Ţară1 (REAŢ) multe din aceste recomandări fie că au fost deja implementate, sau se implementează în prezent.


Există un website2 cuprinzător disponibil în limbile moldovenească, rusă şi engleză, care include detalii privind notificările despre licitaţii, contractele conferite, plângerile depuse şi altele. Unele părţi încă nu sunt finalizate şi la moment pot fi disponibile doar în limba moldovenească, însă din titluri şi munca efectuată până în prezent este clar că va fi un website comprehensiv şi transparent.
Noua Lege privind Achiziţiile Publice3 a intrat în vigoare în 2007. În această lege sunt abordate multe dintre domeniile pentru care Banca Mondială şi-a exprimat îngrijorarea în Raportul de Evaluare a Achiziţiilor pe Ţară din iunie 2003. Unele elemente incluse în noua lege ar fi mai bine să fie incluse în acte normative şi nu înserate în lege, deoarece actele normative pot fi actualizate mai prompt. Ca exemplu poate servi Articolul 2 care stabileşte plafoanele financiare pentru diferite metode de achiziţii. În numai 18 luni inflaţia a cauzat un declin în puterea de cumpărarea reală în cadrul acestor plafoane. Urmează să se considere înlăturarea plafoanelor financiare din lege şi transferarea acestora în Regulamente astfel încât plafoanele în cauză să poată fi modificate din când în când.
Este îngrijorător faptul că există prea multe Autorităţi Contractante. În prezent există peste 12 000 AC care generează peste 30 000 de contracte anual. Acest volum de date primit de Agenţia pentru Achiziţii Publice este prea mare pentru a fi gestionat în detalii de un număr limitat de personal, în consecinţă pot fi trecute cu vederea unele domenii problematice.
Responsabilitatea pentru achiziţii pare să fi fost delegată în cadrul responsabilităţii bugetare, însă realizarea unui grad mai înalt de economii în achiziţii se obţine prin gruparea AC mai mici, astfel încât o singură Autoritate Contractantă principală acţionează din numele altor AC. Aceasta ar fi adecvat pentru anumite grupuri de bunuri, aşa ca articolele de papetărie, cerinţele pentru care posibil să fie aceleaşi în multe AC. Urmează să se acorde atenţie grupării geografice care va permite ca o singură autoritate la nivel de raion să conducă procesul de achiziţii pentru mai multe AC mai mici din raionul respectiv. Această modalitate este deja implementată de Agenţia Naţională a Medicamentului care este responsabilă de efectuarea centralizată a achiziţiilor de medicamente pentru toate instituţiile medico-sanitare de stat din ţară.
Considerăm că Evaluarea a demonstrat un progres satisfăcător în vederea atingerii obiectivelor OCED privind standardele acceptate internaţional, dar mai există unele aspecte care mai urmează a fi abordate şi care sunt descrise în acest raport.
Lista deplină a recomandărilor începe pe pagina 25.
introducERE

Retrospectiva

Banca Mondială a elaborat Raportul de Evaluare a Achiziţiilor pe Ţară (REAŢ) în baza studiilor efectuate în perioada octombrie – noiembrie 2002. Prezentul raport elucidează domeniile în care recomandările expuse în REAŢ au fost implementate şi cele în care aceste recomandări încă mai urmează a fi implementate.
Declaraţia de la Paris din 2005 privind efectivitatea asistenţei stabileşte 12 indicatori ai progresului. Unul din aceşti indicatori care se axează pe sistemele naţionale de achiziţii şi un set de măsuri elaborate de OCED – DAC şi Banca Mondială, defineşte standardele internaţionale acceptabile care urmează a fi realizate.
Guvernul Republicii Moldova a exprimat dorinţa de a efectua Evaluarea Sistemului Naţional de Achiziţii utilizând metodologia OCED. Un consultant internaţional în achiziţii şi un consultant naţional, finanţaţi de PNUD, au acordat asistenţă Guvernului în efectuarea acestei evaluări.
DATE DE FOND DESPRE ŢARĂ

Descrierea situaţiei economice a ţării

Populaţia Moldovei4 s-a micşorat până la cifra estimată de 3,58 milioane în 2007 comparativ cu cea estimată la hotarul secolelor, datorită combinaţiei dintre fenomenul de emigrare în căutarea unor oportunităţi economice mai bune în afara ţării şi primarea în general a ratei mortalităţii asupra ratei natalităţii. Performanţa Moldovei în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) este pozitivă5.
Creşterea reală a PIB începând din 1999 este pozitivă şi demonstrează o creltere de 6% anual începând din 2000, ajungând la 7,5% în 2005. Declinul la 4,8% în 2006 şi micşorarea uterioară până la 3% în 2007 a reflectat consecinţele embargoului la exportul vinului, secetei şi creşterii preţurilor la gazul importat din Rusia. În perioada între 1999 şi 2007 PIB per capita a creşscut de 4,4 ori în Lei şi de 3,8 ori în dolari. Factorii care au contribuit la aceasta au fost stabilizarea pieţelor din Est, în primul rând a celei din Russia (cu excepţia anului 2006), creşterea cererii domestice datorită, inter alia, sporirii fluxului de mijloace băneşti din partea migranţilor şi restricţiile privind creşterea ofertei de mijloace băneşti, care a ajutat la reducerea inflaţiei. Începând cu 1999 structura economiei s-a schimbat, cota agriculturii micşorându-se de la puţin sub 25% în 1999 până la 15% în 2006, având loc şi un declin în importanţa comerţului. Cota transporturilor a crescut cel mai mult. Sectorul ne-statal a devenit dominant. În 2002 cota acestuia în PIB a fost de 75%, cu o cotă de 80% în producţia industrială, peste 95% în comerţul cu amănuntul, aproape 100% în sectorul agrari, şi 54% în sectorul serviciilor contra plată. Rezultatele economice, inclusiv rata creşterii sunt în mare parte determinate de activitatea şi performanţa sectorului privat.

Rata inflaţiei de 30% din 1999 şi 2000 a fost redusă până la 5,3% în 2002, însă de atunci se situează la nivelul de circa 12%.

În ceea ce priveşte contul de plăţi externe, din 1999 până în 2007 exporturile au crecut de 2,9 ori, iar importurile de 6,3 ori. Cu toate acestea atât bilanţul contului curent, cât şi poziţia valutei străine nu reflectă dezechilibrul precar în comerţul cu bunuri, deoarece nivelul înalt de remitenţe de peste hotare contribuie la aproximativ 34% din PIB. În 2004 leul moldovenesc s-a areciat faţă de dolarul amercian (reflectând parţial păţile slabe ale dolarului), însă de atunci iarăşi s-a depreciat.

Natura cheltuielilor publice.


Tabelul ce urmează indică cheltuielile publice pe categoii economice ca procent în totalul cheltuielilor publice:


Anul

2002

2003

2004

2005

2006

2007

Categoria

Remunerarea personalului

29,2

30,7

23,7

22,2

23,7

22,6

Bunuri şi Servicii

21,2

19,8

23,7

21,4

20,7

21,2

Transferuri în scopuri de producţie

4,3

5,1

6,1

7,2

5,9

8,0

Transferuri către populaţie

28,0

28,1

29,5

30,0

27,8

27,3

Altele

1,8

1,6

1,8

1,9

1,8

2,4

Capital

15,4

14,7

15,2

17,2

20,2

18,5

Sursa: Ministerul Finanţelor
Importanţa achiziţiilor publice poate fi văzută din cheltuielile pentru bunuri şi servicii care înprezent constituie în jur de 20% şi posibil să crească în viitor.

Aria de cuprindere a evaluării

Guvernul a desemnat un Grup de Lucru compus din reprezentanţii următoarelor agenţii guvernamentale:


  • Aparatul Guvernului

  • Ministerul Finanţelor

  • Ministerul Economiei

  • Curtea de Conturi

  • Ministerul Sănătăţii

  • Ministerul Educaţiei şi Tineretului

  • Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare.

Din cauza lipsei de personal la Agenţia de Achiziţii Publice, cea mai mare parte de date au fost colectate de consultanţi. În consecinţă, aprecierile la care s-a ajuns cu resurse limitate şi într-un timp restrâns, se bazează pe un număr mic de probe de date şi există riscul că constatările ar putea să nu fie pe deplin reprezentative. Aceasta fiind spus, probele au servit drept bază pentru unele constatări care ar putea fi exacte din punct de vedere statistic sau ar putea reflecta rezultatul care putea fi obţinut dacă resursele şi timpul ar fi permis efectuarea unui studiu mai larg. Indicatorii de Complianţă şi Performanţă compilate pentru această evaluare au avut la bază aproximativ 300 de contracte încheiate în perioada ianuarie - iunie 2008 reprezentând 1% din numărul total anticipat de achiziţii pentru anul 2008.



Comparaţia scorurilor Republicii Moldova cu Standardele Internaţionale


Scorurile Indicatorilor de Bază pentru cei 4 Piloni







Standard Internaţional

Scorul Moldovei

Pilonul I – Cadrul legislativ şi regulator

3

2.21

Pilonul II – Cadrul instituţional şi capacitatea de management

3

2.83

Pilonul III – Operaţiuni de achiziţii şi practicile de piaţă

3

2.30

Pilonul IV – Integritate şi transparenţă

3

2.00

MetodologIA OCED


Metodologia OECD identifică 4 piloni principali, care sunt :


  • Cadrul legislativ şi regulator

  • Cadrul instituţional şi capacitatea de management

  • Operaţiuni de achiziţii şi practicile de piaţă

  • Integritatea şi transparenţa sistemului de achiziţii publice

Aceşti 4 piloni prevăd 12 indicatori şi 54 sub-indicatori. În totalitatea lor acestea formează Indicatorii de Bază care sunt evaluaţi şi li se atribuie scorul în timpul efectuării primei părţi a Evaluării.


După ce Indicatorilor de Bază le-a fost atribuit punctajul, au fost colectate datele necesare pentru finalizarea Indicatorilor de Complianţă şi Performanţă. Pentru această evaluare, datele au fost colectate în baza a aproximativ 1% din numărul de contracte preconizate pentru anul 2008. Datele au avut la bază achiziţiile efectuate în perioada ianuarie - iunie 2008.
Rezultatele acestei Evaluări arată că Guvernul Republicii Moldova a realizat un progres semnificativ în vederea ajustării la Standardul Internaţional şi respectării observaţiilor care au fost expuse în raportul Băncii Mondiale REAŢ din 2003. Aceasta fiind spus, Metodologia OCED prezintă doar o privire generală asupra situaţiei în domeniul achiziţiilor publice. Credem că există mai multe aspecte importante care au un impact asupra operaţiunilor de achiziţii şi care pot reduce volumul de lucru al Agenţiei pentru Achiziţii Publice, ceea ce va permite de a concentra mai multe resurse pentru achiziţii importante şi de a avea o perspectivă de utilizare mai eficientă a resurselor.
Planificarea achiziţiilor

Autorităţile Contractante sunt obligate să elaboreze Planul Anual de Achiziţii şi să-l afişeze pe site-ul web al Agenţiei pentru Achiziţii Publice (www.tender.gov.md), însă se pare că majoritatea Autorităţilor Contractante nu îndeplinesc această cerinţă.


Planurile de Achiziţii sunt incluse în Buletin care este publicat aproximativ la fiecare 3 zile. Deoarece nu toate Autorităţile Contractante prezintă Planul de Achiziţii în aceiaşi zi, cititorul trebuie să răsfoiască mai multe ediţii ale Buletinului căutând Planurile de Achiziţii în anunţurile de licitaţii. Recomandăm ca Planurile de Achiziţii să fie afişate într-un loc aparte pe site-ul web. Aceasta va ajuta operatorilor economici care caută oportunităţi în viitor şi de asemenea va permite Agenţiei pentru Achiziţii Publice să monitorizeze care Autorităţi Contractante nu au prezentat Planurile.

Site-ul web al Agenţiei pentru Achiziţii Publice

După intrarea în vigoare a noii legi cu privire la Achiziţii Publice, ARMAPAU şi-a ameliorat site-ul web oficial, www.tender.gov.md. Acesta prezintă informaţii în limbile moldovenească rusă şi engleză; însă informaţiile prezentate în limba engleză sunt slabe comparativ cu versiunea în limba moldovenească. Site-ul web conţine toate ediţiile “Buletinului Achiziţiilor Publice” al ARMAPAU care publică toate anunţurile privind Planurile Anuale de Achiziţii ale fiecărei Autorităţi Contractante, Invitaţiile de participare la licitaţii publice, Solicitări de prezentare a ofertelor de preţuri în cazurile în care valoarea estimată a contractului depăşeşte un plafon stabilit, precum şi notificările privind atribuirea Contractelor. Toate documentele legislative naţionale privind achiziţiile publice sunt de asemenea publicate pe site-ul web.
Site-ul web respectiv conţine informaţii privind atelierele şi seminarele de formare organizate de ARMAPAU pentru AC şi operatori economici.
De asemenea sunt afişate contestaţiile depuse şi deciziile pe marginea acestora, precum şi Lista de interdicţie a operatorilor economici şi Lista operatorilor economici calificaţi (similară celei pe care o are DACON pentru Consultanţi).
Totodată, site-ul încă nu conţine Documentele Standard de Licitaţie şi directive similare.
Deşi instrumentul de căutare (Google) efectuează căutarea unor aşa cuvinte cum sunt “achiziţii publice”, “licitaţii” sau “legea privind achiziţiile publice”, găsite pe site-ul web al ARMAPAU în limba moldovenească, aceasta nu poate fi realizat prin utilizarea instrumentelor internaţionale de căutare şi a cuvintelor şi definiţiilor în limba engleză. Aceasta îi dezavantajează în mod evident pe ofertanţii internaţionali potenţiali.

Numărul de achiziţii efectuate pe fiecare metodă, ianuarie - iunie 2008





Metoda de achiziţie

Numărul de achiziţii

Procentul din

total achiziţii



Licitaţii publice

7 989

44,62%

Cererea ofertelor de preţuri cu anunţ

1 154

6,45%

Cererea ofertelor de preţuri fără anunţ

7 664

42,81%

Achiziţii dintr-o singură sursă

1 085

6,06%

Achiziţii publice prin

Bursa Universală de Mărfuri



12

0,07%

Total

17 904

100%

Cheltuieli de achiziţii pe metode de achiziţii, ianuarie – iunie 2008




Metoda de achiziţie

Cheltuieli de achiziţii

(MDL)

Procentul din

total cheltuieli

Licitaţii publice

2 204 527 193

68,25%

Cererea ofertelor de preţuri cu anunţ

169 433 272

5,25%

Cererea ofertelor de preţuri fără anunţ

511 389 001

15,83%

Achiziţii dintr-o singură sursă

331 460 315

10,26%

Achiziţii publice prin

Bursa Universală de Mărfuri



13 390 820

0,41%

Total

3 230 200 601

100%

Yüklə 0,49 Mb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin