Francois Mauriac



Yüklə 1,02 Mb.
səhifə25/25
tarix08.01.2019
ölçüsü1,02 Mb.
#92950
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   25

De altfel, care dintre noi nu e făcut de ocară în aceste pagini veninoase? Ele nu ne destăinuiesc ceva, vai, care să nu-l fi ştiut de mult. Dispreţul pe care-l inspiram tatălui meu mi-a otrăvit adolescenţa. M-am îndoit de mine vreme îndelungată, m-am închis în mine însumi sub privirea aceasta necruţătoare, au trebuit să treacă mulţi ani pentru ca să am, în sfârşit, conştiinţa valorii mele.

L-am iertat şi pot spune că, mai ales datoria fiului faţă de tată, m-a împins să-ţi (transmit acest document. Căci oricum l-ai judeca, nu se poate nega că personalitatea tatii îţi va apare, în ciuda tuturor sentimentelor îngrozitoare pe care le dezvăluie, nu îndrăznesc să spun mai nobilă, dar, în sfârşit, mai umană (mă gândesc în special la dragostea lui pentru sora noastră Mărie, pentru micul Luc, despre care vei găsi aici unele mărturii emoţionante). Aoum' îmi explic mai bine durerea pe care a manifestat-o în faţa sicriului mamei şi faţă de care am rămas încremeniţi. Tu credeai că joacă şi puţin teatru. Dacă aceste pagini n-ar folosi la altceva decât ca să-ţi dezvăluie că omul acesta necruţător şi orgolios până la nebunie mai avea şi suflet, şi încă ar merita să le suporţi lectura, de altfel atât de penibilă pentru tine, draga mea Genevieve.

Ceea ce datorez acestei spovedanii şi folosul pe care-l vei avea şi tu însăţi e împăcarea conştiinţei noastre. Sunt din naştere scrupulos. Chiar dacă aş avea o mie de motive care să ană facă să cred că am dreptate, un fleac e de ajuns ca să mă tulbure. Ah, corectitudinea morală la un asemenea nivel de exigenţă nu-mi face viaţa uşoară! Urmărit de ura unui tată, n-am schiţat nici un gest de apărare, chiar cel mai legitim, fără a simţi nelinişte, dacă nu remuşcare. Dacă n-aş fi fost cap de familie, răspunzător de onoarea numelui şi averii copiilor noştri, aş fi preferat să renunţ da luptă decât să sufăr asemenea sfâşieri şi frământări sufleteşti, la care ai fost martoră nu o dată.

Mulţumesc lui Dumnezeu, care a vrut ca rândurile acestea ale tatălui nostru să mă justifice. Şi în primul rând, ele confirmă tot ceea ce noi ştiam asupra combinaţiilor inventate de el pentru a ne frustra de moştenire. N-am putut citi, fără să-mi fie ruşine, paginile în care descrie procedeele pe care le imaginase pentru a-i avea în mână, în acelaşi timp, pe notarul Bourru şi pe numitul Robert. Să dăm uitării scenele acestea ruşinoase. Rezultă că datoria mea era de a zădărnici, cu orice preţ, planurile astea ticăloase. Am făcut-o şi cu un succes de care nu mă ruşinez. Să nu te îndoieşti, draga mea soră, mie îmi datorezi averea ta. Nenorocitul, de-a lungul întregii spovedanii, se străduieşte să se convingă pe sine însuşi că ura pe care-o nutrea faţă de noi s-a risipit dintr-o dată; se făleşte cu o subită nepăsare faţă de bunurile acestei lumi (mărturisesc că nu mi-am putut stăpâni râsul citind aceste rânduri). Dar reţine, te rog, momentul întorsăturii: ea se petrece hi clipa în care vicleşugurile lui au fost zădărnicite şi când fiul lui natural ne-a trădat secretul. Nu era uşor să faci să dispară o asemenea avere, un plan de bătaie ce-a necesitat ani de zile ca să fie pus la punct nu poate fi înlocuit în câteva zile. Adevărul e că bietul om îşi simţea sfârşitul apropiat şi nu mai avea nici timpul, nici mijloacele să ne dezmoştenească prin altă metodă decât aceea pe care-o născocise şi pe care providenţa ne-a ajutat s-o descoperim.

Acest avocat n-a vrut să-şi piardă procesul, nici faţă de sine însuşi, nici faţă de noi; a fost atât de şiret – pe jumătate inconştient, sunt de acord – ca să-şi transforme înfrângerea într-o victorie morală; a făcut pe dezinteresatul, pe nepăsătorul… Dar!… *

Ce-ar fi putut face altceva? Nu, aici nu mă mai las păcălit şi cred că şi tu, cu bunul-simţ pe care-l ai, îţi vei da seama că nu e cazul să exagerăm nici ru admiraţia şi nici cu recunoştinţa.

Există însă un alt punct în care spovedania aceasta împacă pe deplin conştiinţa mea, un punct asupra căruia m-am judecat cu mai multă severitate şi fără a fi izbutit mult timp, o mărturisesc, să liniştesc această conştiinţă susceptibilă. Mă refer la încercările, de altminteri zadarnice, de a-l supune pe tata la un examen psihiatric. Trebuie să mărturisesc că soţia mea a făcut destul pentru a mă tulbura în această privinţă. Ştii că n-am avut obiceiul să acord prea mare importanţă părerilor ei: e fiinţa cea mai nechibzuită din lume. Dar în această problemă îmi împuia capul zi şi noapte cu argumente dintre care, mărturisesc, unele mă cam mişcau. Izbutise în cele din urmă să mă convingă ca acest mare avocat, că acest financiar şiret, că acest psiholog profund era echilibrul însuşi… Desigur, e uşor să demonstrezi că sunt de condamnat copiii care se zbat să-l închidă pe tatăl lor pentru a nu pierde moştenirea… Vezi că nu mi-e frică de cuvinte… Multe nopţi n-am dormit. Dumnezeu mi-e martor.

Ei bine, draga mea Genevieve, caietul acesta, mai ales în ultimele pagini, aduce cu prisosinţă dovada delirului care-l cuprindea din când în când pe bietul om. Cazul său mi se pare chiar destul de interesant pentru ca mărturisirea asta să fie supusă unui psihiatru; dar consider că prima mea datorie e să nu divulg nimănui pagini atât de compromiţătoare pentru copiii noştri. Şi te avertizez chiar acum că după părerea mea, ar trebui să le arzi, imediat după ce le vei fi citit. Nu trebuie să riscăm ca vreun străin să-şi arunce privirea asupra lor.

O ştii prea bine, draga mea Genevieve, dacă întotdeauna am păstrat în cel mai strict secret tot ceea ce privea familia noastră, dacă mi-am luat măsurile de precauţie pentru ea în afară să nu răzbată nimic despre grijile noastre privitoare la starea psihică a celui care, totuşi, era capul familiei, anumite elemente străine de familie n-au manifestat aceeaşi discreţie şi nici aceeaşi prudenţă, iar ticălosul tău de ginere, în special, a istorisit pe această temă poveştile cele mai compromiţătoare. O plătim scump acum: nu vei afla nimic nou dacă-ţi voi spune că în oraş multă lume face o apropiere între neurastenia Janinei şi ciudăţeniile puse pe seama tatii, din cauza pălăvrăgelilor lui Phili.

Deci, distruge caietul, nu vorbi nimănui despre el; şi nici între noi să nu mai pomenim niciodată despre el. Nu afirm că n-ar fi păcat. Există în el indicaţii psihologice şi chiar impresii asupra naturii care dovedesc, la acest orator, un real talent de scriitor. Un motiv în plus pentru a-î distruge. Îţi închipui ce-ar fi dacă. Unul dintre copii l-ar publica mai târziu? Ar fi tare neplăcut!



Între noi, însă, putem spune lucrurilor pe nume, şi o dată încheiată lectura caietului, seminebunia tatălui nostru nu mai' poate fi pusă la îndoială. Îmi explic acum o vorbă a fiicei tale, pe care o luasem drept o toană de bolnavă: „Bunicul e singurul om religios pe care l-am întâlnit vreodată*1. Biata de ea, se lăsase păcălită de năzuinţele vagi, de visările acestui ipohondru. Duşmanul alor săi, urât de toţi, fără prieteni, nefericit în dragoste, după cum vei vedea (există şi amănunte hazlii), într-atât de gelos pe soţia sa încât nu i-a iertat niciodată un flirt oarecare din tinereţe, a dorit oare, spre sfârşitul vieţii, mângâierea prin rugăciune? Nu cred: ceea ce sare în ochi din aceste rânduri e dezechilibrul psihic cel mai caracteristic: mania persecuţiei, delir de formă religioasă. Nu există oare, mă vei întreba, nici o urmă de adevărat creştinism în cazul lui? Nu: un om atât de cunoscător ca mine în problemele acestea ştie cum să le aprecieze. Acest fals misticism, o mărturisesc, îmi provoacă un dezgust de neînvins.

Poate că reacţiile unei femei vor fi diferite? Dacă religiozitatea aceasta te-ar impresiona, aminteşte-ţi că tata, surprinzător de înzestrat pentru ură, n-a iubit niciodată ceva decât împotriva cuiva. Dezvăluirea năzuinţelor sale religioase e o critică directă sau ocolită a principiilor pe care mama ni le-a întipărit în minte din copilărie. Nu cade într-un misticism nebulos decât pentru a împroşca şi mai bine cu noroi religia raţională, moderată, care a fost totdeauna la loc de cinste în familia noastră. Adevărul e echilibrul… Dar mă opresc în faţa unor consideraţii pe care le-ai urmări cu anevoie. Ţi-am spus destule: răsfoieşte documentul însuşi. Sunt nerăbdător să-ţi aflu impresia.



Îmi rămâne prea puţin loc pentru a răspunde întrebărilor importante pe care mi le pui. Draga mea Genevieve, cu criza prin care trecem acum, problema pe care trebuie s-o rezolvăm este îngrijorătoare: dacă păstrăm în casa de bani teancurile de bancnote, va trebui să trăim din capitalul nostru, ceea ce este o nenorocire. Dacă, dimpotrivă, dăm dispoziţii de cumpărare la Bursă, cupoanele încasate nu ne vor consola de scăderea neîntreruptă a valorilor. Pentru că, oricum, suntem condamnaţi la pierdere, e mai înţelept să păstrăm hârtiile emise de Banca Franţei; francul nu valorează decât câţiva gologani, dar e garantat de-o rezervă uriaşă în aur. Asupra acestui punct tata văzuse limpede şi trebuie să-i urmăm exemplul. Există o ispită, draga mea Genevieve, împotriva căreia trebuie să lupţi din toate puterile: este ispita plasamentului cu orice preţ, atât de înrădăcinată la publicul francez. Va trebui, bineînţeles, să trăim cu cea mai strictă economie. Mă vei găsi întotdeauna, oricând vei avea nevoie de un sfat. Cu toată nenorocirea vremurilor de acum, se pot ivi totuşi ocazii de la o zi la alta: urmăresc îndeaproape, acum, un Kina şi o băutură spirtoasă cu anason: iată un gen de afaceri care nu va suferi de pe urma crizei. După părerea mea, în această direcţie trebuie să ne îndreptăm atenţia cu îndrăzneală dar şi cu prudenţă.

Mă bucur de ştirile mai bune pe care ini le dai despre Janine. Excesul ei de evlavie nu trebuie să te neliniştească, deocamdată. Esenţialul e să nu se mai gândească la Phili. Cât priveşte restul, se va echilibra de la sine: aparţine unei familii care a ştiut întotdeauna să nu abuzeze de ceea ce este ispititor.

Pe marţi, draga mea Genevieve.

Fratele tău devotat, Hubert.

Janine către Hubert.

Dragă unchiule, îţi cer să fii arbitru între mama şi mine. Ea refuză să-mi încredinţeze „furnalul” bunicului; după dânsa, veneraţia mea pentru el nu va rezista unei astfel de lecturi. Dacă ţine atât de mult să nu pătez o amintire scumpă, de ce-mi repetă în fiecare zi: „Nici nu-ţi poţi închipui ce urât vorbeşte despre tine! Nici fizicul tău nu e cruţat.? Mu mir şi mai mult de graba cu care mi-a dat că citesc scrisoarea ta necruţătoare, în care ai comentat acaţ „jurnal”…

Nemaiavând încotro, mi-a spus că mi l-ar da, dacă ai fi de acord, şi că se lasă în seama hotărâni tale. Fac deci apel la simţul tău de dreptate.

Permite-mi să înlătur mai întâi prima obiecţie ce mă priveşte personal: oricât de necruţător s-ar fi putut arăta bunicul cu privire la mine, în acest document sunt încredinţată că nu mă judecă mai aspru decât mă judec eu însămi. Mai cu seamă sunt sigură că severitatea lui cruţă pe nenorocita care a trăit la Calese o toamnă întreagă alături de el, până la moartea lui.

Unchiule, lartă-mă că te contrazic asupra unui punct esenţial: sunt singurul martor a aceea ce deveniseră sentimentele bunicului în timpul ultimelor două săptămâni ale vieţii sale. Fu demaşti religiozitatea lui vagă şi nesănătoasă; şi eu susţin sus şi tare că a avut trei întrevederi (una la sfârşitul lui octombrie şi două în noiembrie) cu parohul din Calese, a cărui mărturie, nu ştiu de ce, nu vreţi s-o luaţi în considerare. După spusele mamei, jurnalul în care îşi nota până şi cele mai mici întâmplări ale vieţii sale nu relatează nimic despre aceste întâlniri, ceva ce – zice ea – cu siguranţă că ar fi făcut-o, dacă întâlnirile ar fi însemnat un moment de răscruce în viaţa lui… Insă, mai spune mama, jurnalul e întrerupt la mijlocul unui cuvânt: e neîndoielnic că moartea l-a surprins pe tatăl vostru în clipa când avea de gând să-şi povestească spovedania. Degeaba pretindeţi că, dacă ar fi fost iertat de păcate, s-ar fi împărtăşit. Eu ştiu ce mi-a repetat, cu două zile înainte de-a muri: obsedat de nevrednicia sa, sărmanul de el se hotărâse să aştepte Crăciunul. De ce nu mă credeţi? De ce mă luaţi drept o halucinată f Da, cu două zile înainte de-a muri, miercuri, îl aud parcă şi-acum, în salonul din Calese, vorbindu-mi despre Crăciunul acesta atât de aşteptat, cu un glas plin de nelinişte sau poate chiar schimbat…

N-ai grijă unchiule, nu pretind că e un sfânt. Va cred că a fost un om îngrozitor şi câte odată chiar fioros. Nu e mai puţin adevărat însă că o clarviziune admirabilă l-a călăuzit în ultimele sale zile, şi atunci el, numai el mi-a luat capul în mâini, silindu-mă să-mi întorc privirea… 'Nu crezi că tatăl vostru ar fi fost un alt om dacă şi noi ne-am fi purtat altfel? Nu mă acuza că arunc. Cu piatra: îţi cunosc calităţile, ştiu că bunicul s-a purtat cumplit de nedrept faţă de tine şi faţă de mama. Dar nenorocirea noastră a tuturor a fost că ne-a socotit creştini exemplari… Nu protesta, de la moartea lui frecventez unele persoane care, cu toate că pot avea defectele, slăbiciunile lor, se poartă însă conform crezului lor, au harul asupra lor. Dacă ar fi trăit în mijlocul unor asemenea oameni, bunicul n-ar fi descoperit de mult portul, unde a ancorat abia în preajma morţii?

Repet, nu doresc să-mi ponegresc familia în favoarea şefului ei necruţător Nu uit, mai ales, că viaţa exemplară a sărmanei bunici ar fi fost suficientă ca să-i deschidă ochii, dacă, prea mult timp, n-ar fi preferat să-şi aţâţe duşmănia. Dar lasă-mă să-ţi spun de ce, în cele din urmă, îi dau dreptate împotriva noastră: acolo unde ne era averea, acolo ne era şi inima; nu ne gânaeam decât la moştenirea ameninţată; scuzele, desigur, nu ne lipseau, erai un om de afaceri, şi eu o biată femeie… Cu toate acestea, la noi ceilalţi, cu excepţia bunicii, principiile erau rupte de viaţă. Gândurile noastre, dorinţele noastre, faptele noastre nu aveau nici o rădăcină în credinţă, la care aderam numai cu vorba. Din toate puterile ne îndreptam spre bunurile materiale, în timp ce bunicul… Mă vei înţelege oare daca susţin cu tărie că acolo unde era averea sa acolo nu se ujla şi sufletul său? Aş jura că, asupra acestui punct, documentul, a cărui lectură mi-o refuzaţi, aduce o mărturie hotărâtoare.

Sper unchiule, că mă vei înţelege şi-ţi aştept cu încredere răspunsul…

SFÂRŞIT

1 în perioada dintrecele două războaie, Mauriac a fosî un asiduu î” strălucitor colaborator al celor mai însemnate ziare şi reviste franceze: VEcho de Paris, Sept, Temps prhent etc. După război, devine principalul cronicar literar al ziarului LeFigaro. E un jurnalist cu o seânteietoare vervă, mai potrivită pentru ironieşi satiră decât pentru analiză sau comentariu, de o probitate care merge până Ia susceptibilitate, curtenitor şi coroziT în atacurile polemice în care se simte cel mai la largul îui. De asemenea, Mauriac este cel care. practic, lansează revista ta TableRovde, fiind, timp de câţiva an, principalul ei animator.



2 Este vorba, de asemenea, de' influenţa, romantismului ci-ejtin al preotului l. acordaire care consideră că omul este plăsmuit, clin dorinţăşi: că această dorinţă este iniţial orientată către divinitate; dar,. împiedicată de pătatul originar, ea se întoarce spre lume 51 spre satisfacţiile terestra care gu o potolesc niciodată*

3 l/) Custa – vestită otrăvitoare în Roma antică. A fost executată.

4 Convorbirile de luni – studii critice de Sainte-Beuve (1804- 1869), vestit critic francez.

5 Istoria Consulatului şi a Imperiului de Adolphe Tbiers (1797-1877), om politic şi istoric francez.

6 Pierre-Jean de Beranger (1780-1857), poet francez, autor de cântece, îndeosebi cu conţinut patriotic şi politic, dintre care multe au devenit populare.

7 Capitala Guyanei franceze, situată în America de Sud, pe coasta de apus a Oceanului Atlantic, unde se deportau condamnaţii la muncă silnică.

8 Operă a scriitorului francez Andre Gide (1869-1951), publicată în 1930. Face parte din ciclul Amintiri de la Curtea cu] uri.

9 Jean Baptiste Lulli (1633-1687), compozitor francez de origină italiană.

10 Om politic, şi ziarist francez reacţionar (1844-1917), unul din conducătorii partidului antidreyfusişt.

11 iieatitudss – cele 8 fericiri tic care vorbeşte Evanghelia.




Yüklə 1,02 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   17   18   19   20   21   22   23   24   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin