Fredonez printre gunoaie Firul verde-l rup in patru


Practici magice legate de stejar şi vâsc



Yüklə 188,06 Kb.
səhifə4/8
tarix17.01.2019
ölçüsü188,06 Kb.
#99872
1   2   3   4   5   6   7   8


Practici magice legate de stejar şi vâsc


Practici oculte legate de stejar au fost consemnate din cele mai vechi timpuri.

În provoncia Arcadia din Grecia, pentru aducerea ploii preoţii lui Zeus înmuiau o creangă de stejar într-un anumit izvor de pe muntele Lycaens.

Mai târziu, în Silezia, dar nu numai, s-a practicat multă vreme ritul “alungarea Morţii”. În a patra duminică din Postul Mare se făcea o păpuşă de paie îmbrăcată în haine femeieşti care, în amurg, era scoasă din sat. La hotarul acestuia păpuşa era dezbrăcată, hainele rupte şi resturile lor aruncate în câmp. În acest timp alaiul cânta că urmează îngroparea Morţii sub un… stejar.

Corelaţia între viaţa unui stejar bătrân şi a unui om sau a unei familii s-a păstrat ca o tradiţie în unele zone. Astfel, în Perthshire, Anglia, exista un stejar secular care era legat de viaţa unei familii din apropiere. S-a constatat astfel un paralelism între evenimentele nefericite care se întâmplau stejarului (inclusiv ruperea unei ramuri), şi cele ale familiei, inclusiv a fermei în care locuiau.

Asemenea corelaţie de evenimente s-au întâmplat, desigur, şi în ţara noastră, dar nu le-au înţeles decât prea puţini şi nu le-au semnalat.

Puterea ocultă pe care stejarul o poate avea asupra unui om se poate extinde şi asupra cadavrului său, sau asupra unei clădiri cu destinaţie spirituală.

Din prima categorie se poate menţiona practica din China antică, prin care pe mormânt se însămânţa un stejar care să ajute spiritul decedatului.

Din a doua categorie face parte vechiul obicei ca, alături de un locaş de cult, să se planteze unul sau doi stejari, sau copaci din altă specie, dacă numai aceia cresc în locul respectiv.

De-a lungul timpului s-a considerat că vâscul de stejar, în special, ar putea asigura o protecţie împotriva magiei dirijate asupra oamenilor sau animalelor.

În acest sens, în Anglia, primei vaci care se naşte după Anul Nou I se agăţa de gât o legătură de vâsc pentru a nu-şi pierde laptele prin magie. În Suedia, vâscul agăţat la poartă alunga spiritele rele, atât de la oameni, cât şi de la animale.

Se mai spunea că, în anumite condiţii, vâscul ar putea deschide orice broască.

În Italia şi Suedia vâscul atârnat de tavan fereşte casa de incedii, dintre acelea provocate în mod special de trăsnet.

În Ţara Galilor se făcea o corelaţie între viitoarea producţie de grâne din vară cu cea deja constatată de vâsc, în pădure, iarna.

Un alt obicei de prezervare, în general, de-a lungul anului, practicat în unele ţări consta în tăierea, de către un membru al familiei, a unei crengi de vâsc cu un cuţit nou după ce arborele era înconjurat de trei ori de la răsărit spre apus şi se rostea o incantaţie. Este posibil ca acest înconjor să se fi transmis şi în creştinism. În nordul ţării noastre acest ocol se mai face la unele locaşuri sfinte ca Mănăstirea Nicula sau Schitul Corlăţeni de lângă Câmpulung, dar şi la altele.

În noaptea de 1-2 iunie 1622, Cetatea Suceava a fost asediată de tătari. Pentru salvarea situaţiei, mitropolitul Anastasie Crimca a făcut slujbe speciale toată noaptea, tot poporul implorându-L pe Dumnezeu. Mitropolitul a înconjurat catedrala de trei ori cu moaştele Sfântului Ioan ce Nou, care se găseau acolo din anul 1402, urmat de toată populaţia. A doua zi de dimineaţă a avut loc o rupere de nori care a umflat apele râului Suceava de aşa manieră încât tătarii au renunţat la asediu şi s-au retras.

Vâscul era considerat drept sediul sufletului stejarului, căci în timp ce frunzele acestuia cad în fiecare an, vâscul rămâne în permanenţă verde; în plus, e considerat indestructibil atât prin foc, cât şi prin apă. Totuşi, neculegerea vâscului dăunează stejarului.

Stejarii şi arheologia


Plecându-se de la observaţia că lângă obiective importante, nu numai biserici, exista obiceiul de a se planta un stejar sau alţi arbori din zonă, s-a considerat că urme de zidărie în aparenţă anonime ar putea să reprezinte un edificiu istoric important dacă în preajma imediată se află un copac secular sau măcar rădăcina acestuia.

Este de precizat că vârsta unui stejar (care creşte până la două sute de ani) poate ajunge până la două mii de ani.

Singurul demers în acest sens a fost făcut de marele istoric Niculae Densuşianu (1846-1911) care, căutând amplasamentul palatului fortificat al Doamnei Neaga, soţia Domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583 şi 1585-1591), a găsit pe vatra satului Buda din zona dealului Istriţa un stejar secular având perimetrul trunchiului de 5,0 metri. Acest fapt l-a determinat să afirme că acele ruine provin de la palatul căutat care, ar fi posibil să fi fost înălţat pe un amplasament mai vechi care să fi fost mult mai important decât construcţia din secolul al XVI-lea.

Despre acea construcţie, mai veche sau mai nouă, se spune că avea depozite subterane, o reţea de tunele şi probabil bogăţii importante îngropate.

Iată cum un stejar poate să scrie o filă de istorie, uşurând munca arheologică.

Un exemplu similar, pe baza unei fotografii executate în anul 1963, l-am constatat mai sus de mănăstirea Neamţ unde se găsesc ruinele vechii biserici lângă care mai fiinţa atunci un molid cam îmbătrânit. Probabil că astăzi, după atâţia ani, din aceste ruine să nu mai existe decât foarte puţin, dar precis, după un timp, nu se va mai găsi nimic. Copacul însă ar mai putea fi martor al amplasamentului, sau măcar rădăcina lui. Nu se ştie ce ascunde în subteran această ruină a vechii biserici.

O mărturie istorică legată de stejari o aflăm în satul Poiana cu Cetate din apropierea spitalului Bârnova de lângă Iaşi, în codrii Borzeştilor. Acolo se află trei stejari mai bătrâni decât ar fi fost acum Ştefan cel Mare, pentru motivul că sunt trecuţi în uricul acestuia din anul 1499 şi sunt însemnaţi cu sigiliul capului de bour.



Stejarul, Biserica şi cultul morţilor.


În Vechiul Testament la 1 Împăraţi 4,33 se arată că Înţeleptul Solomon, mai înţelept decât oricare alt om, a rostit trei mii de proverbe, a compus o mie cinci sute de cântări, a vorbit despre copaci… despre animale, păsări, reptile şi peşti. Deci se înţelege că el punea copacii (şi regnul vegetal în general) înaintea regnului animal, căci ar fi putut face enumerarea invers, aşa cum ni s-ar părea normal astăzi.

Acest mod de a privi ordinea lucrurilor se potriveşte cu aserţiunea Sfântului Bernard, aleasă ca motto, căci altfel acesta ar fi putut spune aşa: “Animalele mă învaţă mai mult decât cărţile”.

În istoria bisericii noastre ortodoxe, stejarul apare în diferite ocazii.



Viaţa lor este periclitată din cauza vâscului care nu poate fi cules din cauza înălţimii mari la care se află şi care pe arbori bătrâni este dăunător dacă nu este îndepărtat periodic.

  • În ţinutul dintre Huşi şi Bârlad se află Mănăstirea Măgarul ctitorită cu circa 500 de ani în urmă de nişte ciobani ardeleni pe locul unde se afla un stejar bătrân în care, la tăierea lui, au găsit o icoană.

  • Singura mănăstirea românească de călugări din Bucovina cedată se află la Băniceni, pe locul numit “Stejarul Mare”.

  • În luna noiembrie 2000 s-a sfinţit o biserică mică din zid a mănăstirii Bisericani din judeţul Neamţ clădită în jurul unui stejar în care s-a arătat Maica Domnului, biserică care se numeşte “Iconiţa”

  • Un stejar istoric se află pe lângă Mănăstirea Neamţ şi este cunoscut ca fiind al mitropolitului Veniamin Costache, stejar menţionat de Mihail Sadoveanu.

  • În livada de meri şi nuci din vatra mănăstirii Agapia Veche erau câţiva stejari seculari în scorbura cărora s-au găsit oseminte de schimnici, care se băgau singuri acolo când simţeau că le vine sfârşitul. Este exemplul cel mai impresionant de înfrăţire dintre om şi stejar.

  • O situaţie cu totul deosebită prezintă mănăstirea Dintr-un Lemn a cărei biserică de lemn din cimitir a fost clădită între anii 1810 şi 1814 dintr-un singur stejar, arbore în care se găsise o icoană considerată şi astăzi făcătoare de minuni şi aflată acum în biserica mare de zid. În prezent, în apropierea bisericuţei, se mai găsesc cinci stejari, monumente ale naturii, protejaţi teoretic de Academia Română.

Un alt aspect interesant legat de stejari este alăturarea lor unor morminte, locaşuri de cult sau construcţii importante.

  • După cum a consemnat naturalistul Theophrast (circa 371-287 î.H.), cel mai apropiat prieten a lui Aristotel, în opera sa în nouă volume “Despre istoricul plantelor”, pe mormântul lui Ilos de la Troia (care se numea anterior Ilion) fuseseră plantaţi goruni. Aceşti goruni mai existau pe vremea lui Pliniu cel Bătrân (23-79 d.H.)

  • S-a arătat deja că la Dodona era un stejar profetic al populaţiei pelasge din Grecia. Pausania (115-180), celebru scriitor grec, a mai apucat acest stejar. Pliniu cel Bătrân mai scrie că în oraşul Heracleea Hercule plantase doi goruni lângă altarele consacrate lui Jupiter. În ţinutul Colchilor lâna de aur era agăţată de un stejar.

  • Câţiva călugări ruşi prigonoţi de Ecaterina a II-a (1762-1796) au ajuns în munţii Vrancei unde căutau un loc pentru a întemeia o mănăstire. La început ei s-au aciuit pe lângă o stână, locuind în bordeie, dar făcându-şi slujba în aer liber, chiar lângă strunga oilor, loc pe care s-a plantat un stejar. La 1775 ciobanii şi alţi localnici au ridicat o biserică de lemn a mănăstirii de mai târziu, aşa cum este cunoscută azi cu numele de Valea Neagră. Mult mai târziu, stejarul s-a uscat, a fost tăiat, dar I s-a lăsat o bucată de trunchi pe care s-a aşezat o dală groasă rotundă de piatră însemnată cu semnul crucii, realizându-se astfel o masă cu totul deosebită.

  • La noi în ţară în anul 1892 mai existau doi goruni foarte bătrâni cu diametrul de 1,50 metri la uşa bisericii din Pociovaiştea, localitate situată la 41 Km nord-vest de Târgu Jiu, biserică atestată documentar în anul 1588, dar de fapt mult mai veche. Aceşti goruni erau consideraţi sacrii şi se credea că cine încerca să-I taie se îmbolnăveşte repede şi în scurt timp moare.

  • La actuala Mănăstire Crasna din Gorj ridicată în anul 1636 erau doi molizi foarte înalţi, la începutul secolului, pe latura de vest a bisericii.

  • La schitul Cetăţuia aflată la cota 736 metri la doi Km mai sus faţă de Mănăstirea Ciolanu se aflau în anul 1976, tot pe peretele vestic al bisericii, doi molizi impunători care dădeau un farmec deosebit locului. Astăzi aceştia nu mai există şi imaginea de ansamblu se resimte. Ultimele două exemple arată că, la inaugurarea bisericii, dacă nu stejari, oricum se plantau 1-2 puieţi care se dezvoltau odată cu vechimea construcţiei.

  • Şi alte biserici de mănăstiri au fost amplasate pe locul unor copaci ca această biserică de lemn de la Perla Olteniei care este Mănăstirea Dintr-un Lemn, una din cele mai pitoreşti, mai interesante, liniştite şi cu continuitate absolută de viaţă de obşte de călugăriţe.

  • Este cazul şi a Mănăstirii Slatina din Moldova construită pe vremea lui Alexandru Vodă Lăpuşneanu pe locul unde fusese un paltin în care un sihastru de pe acolo vedea multe lumini printre crengile lui. În vis, a aflat de la Maica Precista că pe acel loc trebuie să se zidească biserica care a şi fost sfinţită la 14 octombrie 1588. În această mănăstire în timpurile noastre a fost stareţ părintele Cleopa.

  • În faţa peşterii lui Iosif din munţii Buzăului există un stejar secular de mare înălţime.

  • Măgura Odobeştilor denumită de Nicolae Iorga şi Athosul României din cauza densităţii mari de schituri era şi este acoperită de o mare pădure de stejari.

  • Plin de învăţământ este cazul stejarului secular de la Bisericani (amonte de Piatra Neamţ) în care preacuviosul Iosif a pus o icoană minunată. Când stejarul a fost tăiat din ordinul unui secretar de partid, acesta, nu mult timp, după s-a sinucis. Cel care l-a tăiat efectiv a murit strivit de o cracă ruptă dintr-un alt stejar. Legătura ocultă care se stabileşte între stejar (sau alt arbore), despre care deja s-a arătat ca exemplu cazul Pertshire, face ca moartea prin copac să nu fie întâmplătoare, ci cauzată de o anumită comportare necorespunzătoare a omului respectiv. De asemenea, evitarea la limită a unui asemenea accident nu este de bun augur, este un semn premonitoriu, după cum am avut cazuri şi în istoria noastră.

Fără a avea de unde şti dacă se încadrează în cele arătate mai sus menţionăm ca titlu informativ că oameni de seamă continuă să moară astfel şi în zilele noastre.

Astfel, în luna august 2000 actorul de film rus Anatoli Romaşin a murit la 69 de ani în curtea casei sale, în acest fel, lângă Moscova.





Yüklə 188,06 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin