Fundatia si Pamantul

PARTEA A ŞAPTEA

PĂMÂNTUL

CAPITOLUL 19

Radioactiv?

85
FAR STAR SE DESPRINSE LIN, ridicându-se uşor prin atmosferă, părăsind insula întunecată de dedesubt. Cele câteva puncte luminoase de sub ei păliră şi dispărură. Pe măsură ce atmosfera devenea mai rarefiată, viteza navei creştea, iar punctele luminoase de pe cer se înmulţeau, strălucind din ce în ce mai puternic.

În cele din urmă, putură contempla planeta Alfa, iluminată pe un singur pătrar, şi acesta în mare măsură acoperit de nori.

― Nu cred că au o tehnologie spaţială activă, spuse Pelorat. Nu ne pot urmări.

― Nu sunt sigur că asta e de natură să mă bine-dispună, spuse Trevize.

Avea o figură mohorâtă, şi vocea îi era descurajată.

― Sunt infectat, se plânse el.

― Cu un virus inactiv, spuse Bliss.

― Totuşi, poate deveni activ. Ei aveau o metodă. Ce metodă?

Bliss ridică din umeri:

― Hiroko a spus că virusul, lăsat inactiv, va muri în cele din urmă într-un corp la care nu este adaptat... aşa cum este al tău.

― Serios? spuse Trevize cu furie. De unde ştie ea? De unde ştiu eu că declaraţia lui Hiroko nu a fost decât o minciună? Şi nu este posibil ca metoda de activare, oricare ar fi ea, să poată fi declanşată în mod natural? O substanţă chimică anume, un tip de radiaţie, un... un... cine ştie ce? Mă pot îmbolnăvi deodată, după care veţi muri şi voi. Sau, dacă acest lucru se întâmplă după ce ajungem pe o planetă intens populată, se poate declanşa o epidemie distrugătoare, pe care oameni fugind în disperare o vor purta pe alte lumi.

O privi pe Bliss:

― Poţi face ceva în această privinţă?

Bliss dădu încet din cap:

― Nu este simplu. Gaia are în componenţă paraziţi... microorganisme, viermi. Ei reprezintă o parte benignă a echilibrului ecologic. Trăiesc şi contribuie la conştiinţa colectivă a lumii, dar nu se dezvoltă niciodată peste măsura. Trăiesc fără a face un rău notabil. Problema este, Trevize, că virusul care te afectează nu face parte din Gaia.

― Ai spus “nu este simplu”, făcu încruntat Trevize. În condiţiile de faţă, poţi face o încercare, chiar dacă este dificil? Poţi localiza virusul din mine pentru a-l distruge? Dacă nu reuşeşti să faci asta, poţi măcar să-mi întăreşti sistemul de apărare?

― Îţi dai seama ce-mi ceri, Trevize? Nu sunt familiarizată cu flora microscopică a trupului tău. Nu îmi este uşor să deosebesc un virus între celelalte celule, l-aş putea confunda cu o genă normală. Ar fi şi mai dificil să fac deosebirea dintre viruşii cu care corpul tău este obişnuit şi virusul cu care te-a infectat Hiroko. Voi încerca, Trevize, dar asta va cere mult timp, şi nu sunt sigură că voi reuşi.

― Ai timp berechet la dispoziţie, spuse Trevize. Încearcă.

― Desigur, spuse Bliss.

― Dacă Hiroko a spus adevărul, Bliss, interveni Pelorat, ai putea găsi viruşi cărora deja le scade vitalitatea, şi le-ai putea accelera declinul.

― Da, aş putea, spuse Bliss. Este o idee bună.

― Nu te va mustra conştiinţa? o întrebă Trevize. Va trebui să distrugi fragmente preţioase de viaţă, să ştii! Viruşi!

― Eşti ironic, Trevize, spuse Bliss cu răceală, dar ironic sau nu, ai pus degetul pe o dificultate reală. Totuşi, trebuie să te pun înaintea acestor viruşi. Îi voi omorî dacă voi avea posibilitatea, nu te teme. La urma urmelor, chiar dacă nu aş avea o mare consideraţie pentru tine...

În acest moment, gura i se deforma ca şi cum se străduia să îşi reprime un zâmbet.

― ...atunci trebuie să ţin cont că Pelorat şi Fallom sunt şi ei în primejdie, şi ai putea avea încredere în sentimentele mele faţă de ei, dacă nu ai încredere în cele faţă de tine. Ai putea ţine cont că eu însămi sunt în primejdie.

― Nu am nici un pic de încredere în dragostea ta pentru propria-ţi persoană, murmură Trevize. Eşti mereu gata să-ţi dai viaţa pentru o cauză mai înaltă. Însă am să accept argumentul tău în ceea ce îi priveşte pe Pelorat şi Fallom.

După care spuse:

― Nu aud flautul lui Fallom. S-a întâmplat ceva cu ea?

― Nu, spuse Bliss. Doarme. Un somn perfect natural, la care eu nu am avut nici o contribuţie. Şi propun ca, după ce calculezi Saltul spre steaua care credem noi că este soarele Pământului, să facem cu toţii la fel ca şi ea. Eu am mare nevoie de somn, şi bănuiesc că şi tu eşti în aceeaşi situaţie, Trevize.

― Da, daca am să reuşesc! Ştii, Bliss, ai avut dreptate.

― În ce privinţă, Trevize?

― În legătură cu Izolaţii. Noul Pământ nu era un paradis, oricât de mult ar fi dat această impresie. Ospitalitatea ― toată acea prietenie exagerată de la început ― era menită să ne adoarmă vigilenţa, astfel încât unul dintre noi să poată fi mai uşor de infectat. Şi tot teatrul de după aceea, festivalurile de tot felul, trebuiau să ne ţină pe loc până când se întorcea flota de pescuit şi se hotăra activarea. Totul ar fi decurs conform planului lor, dacă nu ar fi fost Fallom şi muzica ei. S-ar putea ca şi aici să fi avut dreptate.

― În privinţa lui Fallom?

― Da. Nu am fost de acord să o luăm, şi nu am fost niciodată mulţumit de prezenţa ei la bordul acestei nave. Este meritul tău, Bliss, că o avem aici, iar ea, inconştient, ne-a salvat. Şi totuşi...

― Şi totuşi ce?

― În ciuda acestui lucru, în continuare mă deranjează prezenţa lui Fallom. Nu ştiu de ce.

― Dacă te face să te simţi mai bine, Trevize, pot să-ţi spun că nu e cazul să pui totul pe seama lui Fallom. Hiroko a pretins că Fallom şi muzica ei a fost motivul, ca scuză pentru a comite un act de trădare faţă de Alfani. Poate a crezut ea însăşi acest lucru, dar mai era ceva în mintea ei, ceva ce am detectat vag dar nu am putut identifica cu certitudine, probabil pentru că îi era ruşine să-l recunoască în mod conştient. Am impresia că avea un sentiment cald pentru tine, şi nu dorea să te vadă murind. Iar asta nu avea nici o legătură cu Fallom şi muzica ei.

― Crezi? spuse Trevize.

Şi zâmbi uşor, pentru prima dată de când părăsiseră Alfa.

― Da, cred. Probabil că te pricepi foarte bine la femei. Ai convins-o pe Doamna Ministru Lizalor să ne permită să plecăm cu nava de pe Comporellon, şi ai influenţat-o pe Hiroko să ne salveze vieţile. Trebuie să recunoaştem meritele fiecăruia.

Trevize zâmbi larg:

― Dacă spui tu... Bun, deci ne îndreptăm spre Pământ.

Dispăru în cabina de pilotaj cu un pas vioi. Pelorat, privind îndelung în urma lui, spuse:

― De fapt, Bliss, l-ai mângâiat, nu-i aşa?

― Nu, Pelorat, nu m-am atins de mintea lui.

― Bineînţeles că te-ai atins, când i-ai flatat atât de puternic vanitatea masculină.

― Într-un mod indirect, spuse Bliss zâmbind.

― Chiar şi aşa, Bliss, îţi mulţumesc.

86
După Salt, steaua care putea fi soarele Pământului se afla în continuare la o zecime de parsec depărtare. Era cel mai strălucitor obiect de pe cer, dar nu era decât o stea.

Trevize filtra lumina, pentru a uşura vizualizarea, şi studie imaginea cu o expresie întunecată.

― Nu există nici o îndoială că aceasta este sora geamănă a lui Alfa, steaua în jurul căreia orbitează Noul Pământ, spuse el. Şi totuşi, Alfa este în harta computerului, iar aceasta nu. Nu avem un nume pentru această stea, nu avem date despre ea, nu avem nici o informaţie despre sistemul său planetar, în caz că are vreunul.

― Nu la asta trebuia să ne aşteptăm, dacă Pământul se învârte în jurul acestui soare? întrebă Pelorat. Un astfel de gol în informaţii sprijină ideea că toate informaţiile despre Pământ au fost eliminate.

― Da, dar ar putea însemna că este o lume Spaţiană care se întâmplă să nu apară pe lista de pe zidul acelei clădiri Melpomeniene. Nu putem fi perfect siguri că lista era completa. Sau, această stea ar putea fi lipsită de planete, şi de aceea nu a meritat să fie cuprinsă în harta computerului, care este în principal folosită în scopuri militare şi comerciale... Janov, există vreo legendă din care să rezulte că soarele Pământului este la doar un parsec depărtare de o stea geamănă?

Pelorat dădu din cap:

― Îmi pare rău, Golan, dar nu îmi aduc aminte de vreo astfel de legendă. Ar putea exista totuşi una. Memoria mea nu este perfectă. Am să caut.

― Nu, lasă, nu are importanţă. Soarele Pământului are vreun nume?

― I s-au dat diferite nume. Cred că trebuie să aibă câte un nume în fiecare din diferitele limbaje.

― Uit mereu că pe Pământ se vorbeau multe limbi.

― Aşa era şi normal. Altfel nu ar fi existat atâtea legende.

Trevize spuse, necăjit:

― Bun, şi ce facem? De la distanţa asta nu aflăm nimic despre sistemul planetar, şi trebuie să ne apropiem. Aş vrea să fiu prudent, însă nu excesiv, şi nu fără motiv. Deocamdată nu văd vreun pericol posibil. Probabil că cineva atât de puternic încât să distrugă toate informaţiile din Galaxie referitoare la Pământ ne poate distruge şi pe noi de la această distanţă, dacă vrea cu toată convingerea să nu fie descoperit. Însă văd că nu s-a întâmplat nimic. Nu are rost să rămânem aici la nesfârşit, temându-ne să ne apropiem, nu-i aşa?

― Înţeleg că nici computerul nu detectează ceva care ne poate pune în primejdie, spuse Bliss.

― Când am spus că nu văd vreun pericol posibil, mă refeream la informaţiile date de computer. Eu desigur că nu pot zări nimic cu ochiul liber. Nici nu am pretenţia.

― Atunci trag concluzia că eşti în căutare de sprijin pentru ceea ce consideri a fi o decizie riscantă. În regulă. Eu te sprijin. Nu am venit până aici pentru a ne întoarce din drum fără un motiv întemeiat, nu-i aşa?

― Nu, spuse Trevize. Tu ce spui, Pelorat?

― Eu vreau să ne apropiem, spuse Pelorat, fie şi numai din curiozitate. Nu aş putea suporta să ne întoarcem fără a fi siguri dacă am descoperit sau nu Pământul.

― Bine, spuse Trevize. Atunci suntem cu toţii de acord.

― Nu toţi, spuse Pelorat. Mai este şi Fallom.

Trevize rămase interzis:

― Sugerezi cumva că ar trebui s-o întrebăm şi pe copilă? Ce valoare ar putea avea părerea ei, în caz că are vreo părere? De altfel, ea nu doreşte decât să ne întoarcem pe lumea ei.

― Îi poţi reproşa acest lucru? întrebă Bliss cu aprindere.

Şi pentru că începuseră să discute despre Fallom, Trevize deveni conştient de flautul ei, care acum răsuna într-un ritm de marş alert.

― Ascultaţi-o, spuse el. De unde a auzit ea vreodată un ritm de marş?

― Poate că Jemby i-a cântat marşuri la flaut.

Trevize dădu din cap:

― Mă îndoiesc. Mai degrabă ritmuri de dans, de leagăn... Ascultaţi, Fallom mă nelinişteşte. Învaţă prea repede.

― Este ajutată de către mine, spuse Bliss. Nu uita acest lucru. Este foarte inteligentă şi a fost extrem de mult stimulată în timpul în care a stat cu noi. Mintea ei a cunoscut noi senzaţii. A văzut spaţiul, lumi diferite, oameni mulţi; toate deodată, pentru prima oară.

Ritmul de marş al lui Fallom deveni mai frenetic şi mai barbar.

Trevize oftă şi spuse:

― Ei bine, este aici, şi cântă o melodie care pare să inspire optimism şi plăcerea aventurii. Voi considera deci că ne dă un vot favorabil apropierii de Pământ. Să o facem, deci, cu prudenţă, şi să verificăm sistemul planetar al acestui soare.

― Dacă are vreun sistem planetar, spuse Bliss.

Trevize zâmbi discret:

― Are un sistem planetar. Pun pariu. Pe cât vrei tu.

87
― Ai pierdut, spuse distrat Trevize. Ce sumă ai pariat?

― Nimic. Nu am acceptat pariul, spuse Bliss.

― Nu contează. Oricum, nu-ţi luam banii.

Se aflau la zece miliarde de kilometri depărtare de soare. Semăna în continuare cu o stea, dar de la această distanţă era de aproape patru mii de ori mai puţin strălucitor decât un soare normal văzut de pe suprafaţa unei planete locuibile.

― Acum putem distinge două planete, spuse Trevize. Din diametrul lor şi din spectrul luminii reflectate, este clar că sunt gigante gazoase.

Nava era mult ieşită din planul planetar. Bliss, împreună cu Pelorat privea ecranul peste umărul lui Trevize. Observară două mici pătrare cu aură verzuie. Cel mai mic dintre ele părea într-o fază mai avansată.

― Janov! exclamă Trevize. Este corect, nu-i aşa, că soarele Pământului ar avea patru gigante gazoase.

― Conform legendelor, da, spuse Pelorat.

― Dintre acestea, cea mai apropiată de soare este cea mai mare, iar a doua ca distanţă faţă de soare are inele. Corect?

― Inele mari şi proeminente, Golan. Da. Totuşi, bătrâne, trebuie să ţii cont de exagerările care apar pe parcursul transmiterii orale a legendei. Dacă nu găsim o planetă cu un sistem de inele extraordinar de mare, nu cred că trebuie să descurajăm, şi să spunem că de fapt nu am găsit sistemul planetar al Pământului.

― Oricum, cele două pe care le vedem ar putea fi cele mai îndepărtate faţă de soare, iar cele mai apropiate se pot afla de cealaltă parte, la o distanţă prea mare pentru a putea fi uşor localizate pe fundalul plin de stele. Va trebui să ne apropiem şi mai mult ― să trecem dincolo de soare, de cealaltă parte.

― Este posibil, în vecinătatea masei solare?

― Sunt sigur că se poate, cu ajutorul computerului, şi cu un minimum de precauţie. Dacă acesta va considera însă că pericolul este prea mare, va refuza să execute deplasarea, şi atunci ne vom putea mişca în paşi mai mici, prudenţi.

Mintea sa dădu instrucţiuni computerului, şi câmpul de stele prezent pe ecran se modifică. Steaua străluci puternic, apoi ieşi din ecran, în timp ce computerul, respectând instrucţiunile, cercetă cerul în căutarea altei gigante gazoase. Încercarea fu încununată de succes.

Cei trei privitori înlemniră, cu ochii fixaţi în ecran, în timp ce mintea lui Trevize, aproape paralizată de uimire, tatona computerul pentru a-i cere să mărească imaginea.

― Incredibil, spuse Bliss cu răsuflarea tăiată.

88
În imagine se ivise o gigantă gazoasă, văzută dintr-un unghi sub care apărea luminată aproape în întregime. În jurul ei se curba un inel de materie, larg şi strălucitor, înclinat astfel încât prindea lumina soarelui în partea din care era privit. Era mai strălucitor decât planeta însăşi şi de-a lungul său, la o treime din distanţa înspre planetă, se distingea o linie despărţitoare îngustă.

Trevize formulă o cerere de mărire la maximum şi inelul se transformă într-o mulţime de cerculeţe, înguste şi concentrice, strălucind în lumina soarelui. Pe ecran era vizibilă doar o porţiune a sistemului de inele, iar planeta se deplasase în afara ecranului. Încă o instrucţiune a lui Trevize, şi într-un colţ apăru un dreptunghi în interiorul căruia era înfăţişată imaginea în miniatură a planetei şi inelele.

― Este un lucru obişnuit? întrebă fascinată Bliss.

― Nu, spuse Trevize. Aproape fiecare gigantă gazoasă are inele formate din fragmente solide, dar acestea tind să devină subţiri şi înguste. Am văzut mai demult una în care inelele erau înguste, dar foarte strălucitoare. Dar aşa ceva nu am văzut niciodată; şi nici nu am auzit vorbindu-se.

― Este fără îndoială giganta cu inele de care vorbesc legendele, spuse Pelorat. Dacă este într-adevăr unică...

― Într-adevăr unică, din câte ştim eu sau computerul, spuse Trevize.

― Atunci acesta trebuie să fie sistemul planetar care conţine Pământul. Cu siguranţă, nimeni nu ar putea descrie o asemenea planetă fără a o vedea.

― Acum sunt gata să cred aproape tot ceea ce se spune în legendele tale, făcu Trevize. Aceasta este a şasea planetă. Pământul ar fi a treia?

― Exact, Golan.

― Atunci aş spune că suntem la mai puţin de un miliard şi jumătate de kilometri distanţă de Pământ, şi nu am fost opriţi. Gaia ne-a oprit, atunci când ne-am apropiat.

― Eraţi mai aproape de Gaia atunci când aţi fost opriţi, spuse Bliss.

― Aşa este, spuse Trevize, dar în opinia mea, Pământul este mai puternic decât Gaia, iar acesta mi se pare un semn bun. Dacă nu suntem opriţi, poate că Pământul nu are nimic împotriva apropierii noastre.

― Sau poate că Pământul nu există, spuse Bliss.

― Vrei să pui pariu, de data asta? întrebă hotărât Trevize.

― După părerea mea, interveni Pelorat, Bliss a vrut să spună că Pământul este radioactiv, aşa cum toată lumea pare să fie de acord, şi nu suntem opriţi de nimeni deoarece pe Pământ nu există viaţă.

― Nu, spuse Trevize cu violenţă. Cred orice s-a spus despre Pământ, în afară de asta. Ne vom apropia, şi vom verifica singuri. Am sentimentul că nu vom fi opriţi.

89
Gigantele gazoase fuseseră lăsate mult în urmă. Imediat după giganta gazoasă cea mai apropiată de soare se afla o centură de asteroizi. (Acea gigantă gazoasă era cea mai mare şi mai masivă, exact aşa cum spuneau legendele.)

În interiorul centurii de asteroizi se aflau patru planete.

Trevize le studie cu atenţie:

― A treia este cea mai mare. Dimensiunile sunt adecvate, la fel şi distanţa faţă de soare. Ar putea fi locuibilă.

Pelorat prinse o urmă de incertitudine în cuvintele lui Trevize.

― Are atmosferă? întrebă el.

― A, da, spuse Trevize. A doua, a treia, şi a patra au fiecare atmosferă. Şi, ca în vechile basme pentru copii, a doua este prea densă, a patra nu este suficient de densă, însă a treia este exact aşa cum trebuie.

― Deci crezi că ar putea fi Pământul?

― Să cred? aproape că explodă Trevize. Nu am nevoie să cred. Este Pământul. Are satelitul gigant de care mi-ai povestit.

― Are?

Şi Trevize fu martor la cel mai larg zâmbet care apăruse vreodată pe figura lui Pelorat.

― Sigur! Uite, priveşte-l, la mărire maximă.

Pelorat văzu două pătrare, unul evident mai mare şi mai strălucitor decât celălalt.

― Cel mic este satelitul? întrebă el.

― Da. Este mai depărtat de planetă decât sateliţii obişnuiţi, dar nu încape nici o îndoială că se roteşte în jurul ei. Are mărimea unei planete mai mici; de fapt, este mai mic decât oricare dintre cele patru planete interioare care înconjoară soarele. Totuşi, este mare pentru un satelit. Are un diametru de cel puţin două mii de kilometri, semănând din acest punct de vedere cu sateliţii ce orbitează în jurul gigantelor gazoase.

― Nu e mai mare? făcu dezamăgit Pelorat. Deci nu este un satelit gigantic?

― Ba da, este. Un satelit cu un diametru de două sau trei mii de kilometri orbitând în jurul unei gigante gazoase este una. Acelaşi satelit înconjurând o planetă mică, solidă, locuibilă, este cu totul altceva. Acel satelit are un diametru ce depăşeşte un sfert din diametrul Pământului. Unde ai mai auzit de un asemenea raport atunci când este vorba de o planetă locuibilă?

― Ştiu foarte puţin despre aceste lucruri, spuse Pelorat cu timiditate.

― Atunci crede-mă pe cuvânt, Janov. Este unic. În acest moment privim practic o planetă dublă, şi sunt puţine planetele în jurul cărora orbitează altceva decât pietroaie... Janov, dacă iei în considerare acea gigantă gazoasă de pe poziţia a şasea, şi această planetă de pe poziţia a treia cu enormul său satelit ― legendele făcând referiri la amândouă, referiri care ţi se par incredibile dacă nu le verifici cu proprii tăi ochi ― atunci acea planetă pe care o privim acum trebuie să fie Pământul. Nu este de conceput că ar putea fi altceva. L-am găsit, Janov, l-am găsit!

90
Erau în a doua zi a lentei apropieri de Pământ, şi Bliss căscă în timpul cinei:

― Am impresia că cea mai mare parte a timpului am petrecut-o apropiindu-ne şi îndepărtându-ne de planete. Am irosit săptămâni întregi, fără nici o exagerare.

― Asta din cauză că Salturile pot fi periculoase dacă sunt efectuate prea aproape de o stea, spuse Trevize. Iar în cazul de faţă, ne mişcăm foarte încet deoarece nu vreau să intru prea repede într-un posibil pericol.

― Din câte am înţeles eu, aveai sentimentul că nu vom fi opriţi.

― Într-adevăr, dar nu vreau să risc totul din cauza unui simplu sentiment.

Trevize privi conţinutul lingurii înainte de a-l introduce în gură, şi spuse:

― Ştiţi, duc dorul peştelui mâncat pe Alfa. Nu ne-am ospătat decât de trei ori acolo.

― Păcat, fu de acord Pelorat.

― Ei bine, spuse Bliss, am vizitat cinci lumi şi a trebuit să le părăsim pe fiecare într-o asemenea grabă încât nu am mai avut timp să ne facem provizii suplimentare de hrană şi să facem o variaţie. Chiar şi atunci când lumea avea hrană de oferit, aşa cum a fost cazul cu Comporellon şi Alfa, şi probabil...

Nu duse fraza până la capăt, deoarece Fallom, ridicând rapid privirea, o termină ea:

― Solaria? Nu aţi putut lua hrană de acolo? Este foarte multă mâncare. La fel de multă ca şi pe Alfa. Şi chiar mai bună.

― Ştiu, Fallom, spuse Bliss. Însă nu am avut timp.

Fallom o privi cu un aer serios:

― Îl voi mai revedea vreodată pe Jemby, Bliss? Spune-mi adevărul.

― S-ar putea, dacă ne întoarcem pe Solaria, spuse Bliss.

― Ne vom întoarce vreodată pe Solaria?

Bliss ezită:

― Nu ştiu.

― Acum mergem spre Pământ, nu-i aşa? Nu este planeta pe care ne-am născut cu toţii, după cum spuneai?

― Unde s-au născut străbunii noştri, spuse Bliss.

― Pot să pronunţ “strămoşi”.

― Da, mergem spre Pământ.

― De ce?

― Cine n-ar vrea să vadă lumea strămoşilor săi? spuse Bliss cu blândeţe.

― Cred că nu este singurul motiv. Păreţi cu toţii îngrijoraţi.

― Din cauză că nu am mai fost niciodată pe Pământ. Nu ştim la ce să ne aşteptăm.

― Cred că sunt şi alte motive.

Bliss zâmbi:

― Ai terminat de mâncat, Fallom dragă, aşa că ce-ar fi să mergi în cameră şi să ne cânţi o serenadă la flaut? Cânţi din ce în ce mai frumos. Haide, haide.

Îi dădu o pălmiţă peste fund, pentru a o grăbi, şi Fallom plecă, întorcându-se o singură dată pentru a-i arunca lui Trevize o privire meditativă.

Trevize privi în urma ei cu un dezgust nedisimulat:

― Chestia asta citeşte minţile?

― Nu o numi “chestie”, Trevize, spuse Bliss cu asprime.

― Citeşte minţile? Ai putea fi în măsură să-ţi dai seama.

― Nu, nu le citeşte. Nici Gaia nu poate. Nici cei din A Doua Fundaţie. Citirea minţilor în sensul spionării unei conversaţii, sau aflării unor gânduri concrete, nu este un lucru posibil acum, sau în viitorul previzibil. Putem detecta, interpreta, şi, într-o anumită măsură, influenţa sentimentele, dar nu este deloc acelaşi lucru.

― De unde ştii că nu poate face un lucru despre care numai se presupune ca este deocamdată imposibil?

― Pentru că, aşa cum ai spus adineauri, ar trebui să îmi pot da seama.

― Poate că te manipulează, şi nu eşti conştientă de acest lucru.

Bliss dădu ochii peste cap, exasperată:

― Fii rezonabil, Trevize. Chiar dacă ar avea capacităţi paranormale, mie nu mi-ar putea face nimic, deoarece eu nu sunt Bliss, eu sunt Gaia. Mereu uiţi acest lucru. Ştii ce inerţie mentală are o întreagă planetă? Crezi că un Izolat, oricât de dotat, poate stăpâni aşa ceva?

― Nu ştii totul, Bliss, aşa că nu e cazul să fii excesiv de încrezătoare în tine însăţi, spuse posac Trevize. Ches... Ea nu este de foarte multă vreme împreună cu noi. În acest timp eu nu am putut învăţa decât rudimentele unui limbaj, dar uite că ea vorbeşte deja la perfecţie Galactica, practic cu întregul voca­bular. Da, ştiu că ai ajutat-o, dar aş dori să încetezi.

― Ţi-am spus că am ajutat-o, dar ţi-am spus de asemeni că este teribil de inteligentă. Suficient de inteligentă pentru a-mi dori să facă parte din Gaia. Dacă am putea-o atrage spre noi! Este tânără, am putea afla destule despre Solarieni pentru a absorbi în cele din urmă în întregime acea lume a lor. Ne-ar putea fi utili.

― Nu te-ai gândit că Solarienii sunt Izolaţi într-o măsură patologică, chiar şi pentru standardele mele?

― Ca parte a Gaiei, nu ar mai fi aşa.

― Cred că te înşeli, Bliss. Cred că acest copil Solarian este periculos şi că ar trebui să scăpăm de el.

― Cum? O arunci afară prin uşa principală? O omori, o tai bucăţi şi o adaugi la rezervele noastre de hrană?

― Bliss, exagerezi, spuse Pelorat.

― Este dezgustător, spuse Trevize, şi complet deplasat.

Ascultă câteva momente. Flautul cânta fără întrerupere sau ezitare, şi vorbiseră aproape în şoaptă.

― Când toate acestea se vor sfârşi, va trebui să o ducem înapoi pe Solaria, şi să ne asigurăm că Solaria va fi pentru totdeauna ruptă de restul galaxiei. Părerea mea este că ar trebui distrusă. Nu am încredere şi mă tem de ea.

Bliss se gândi puţin, după care spuse:

― Trevize, ştiu că ai darul de a ajunge la decizia corectă, dar ştiu de asemeni că de la început Fallom ţi-a fost antipatică. Bănuiesc că asta se datorează umilirii suferite pe Solaria. În consecinţă, ai căpătat o ură violentă faţă de planetă şi de locuitorii săi. Având în vedere că nu mă pot atinge de mintea ta, nu sunt sigură. Te rog să-ţi aminteşti că dacă nu am fi luat-o pe Fallom cu noi, acum am fi fost pe Alfa... morţi. Şi, probabil, îngropaţi.

― Ştiu, Bliss, dar chiar şi aşa...

― Iar inteligenţa ei este de admirat, nu de invidiat.

― Nu o invidiez. Mă tem de ea.

― De inteligenţa ei?

Trevize îşi linse buzele, gânditor:

― Nu, nu chiar.

― Atunci, de ce anume?

― Nu ştiu, Bliss. Dacă aş şti de ce anume mă tem, ar fi posibil să nu mă mai tem. Este ceva ce nu înţeleg foarte bine.

Vocea îi coborî, ca şi cum ar fi vorbit cu sine însuşi:

― Se pare că Galaxia este plină de lucruri pe care nu le înţeleg. De ce am ales Gaia? De ce trebuie să găsesc Pământul? Psihoistoria are o ipoteză lipsă? Dacă da, care anume? Şi, mai presus de toate, de ce mă îngrijorează Fallom?

― Din nefericire, nu pot răspunde la aceste întrebări, spuse Bliss.

Se ridică şi părăsi camera.

Pelorat privi în urma ei, apoi spuse:

― Cu siguranţă că lucrurile nu sunt chiar atât de negre precum par, Golan. Ne apropiem din ce în ce mai mult de Pământ, şi odată ce vom ajunge la el, toate misterele s-ar putea să se lămurească. Până acum se pare că nimeni şi nimic nu depune efortul de a ne opri din drum.

Trevize miji ochii înspre Pelorat şi spuse:

― Mi-aş dori ca ceva să ne împiedice.

― Serios? se miră Pelorat. De ce?

― Să fiu sincer, aş dori să văd un semn de viaţă.

Pelorat deschise ochii mari:

― Deci, în cele din urmă, ai descoperit că Pământul este radioactiv?

― Nu chiar. Dar este cald. Un pic mai cald decât mă aşteptam.

― Este semn rău?

― Nu neapărat. Nu înseamnă că este nelocuibil. Stratul de nori este gros şi format fără îndoială din vapori de apă, astfel încât norii, împreună cu oceanul care are o masă considerabilă, ar putea menţine viaţa în ciuda temperaturii pe care am calculat-o. Deocamdată nu pot fi sigur. Numai că...

― Da, Golan?

― Ei bine, dacă Pământul ar fi radioactiv, asta ar explica foarte bine temperatura ceva mai ridicată.

― Dar reciproca nu este obligatorie, nu-i aşa? Dacă este mai cald decât ne-am fi aşteptat, asta nu înseamnă că trebuie să fie radioactiv.

― Nu. Nu înseamnă.

Trevize reuşi să scoată un zâmbet forţat:

― N-are nici un rost să facem tot felul de presupuneri, Janov. Într-o zi sau două, voi putea afla mai multe despre el, şi vom şti cu siguranţă.