Fundatia si Pamantul

ISAAC ASIMOV

FUNDAŢIA ŞI PĂMÂNTUL

PARTEA ÎNTÂI

GAIA

CAPITOLUL 1

Începe căutarea

1
― DE CE AM FĂCUT ASTA? se întrebă Golan Trevize.

Nu era o întrebare nouă. De când sosise pe Gaia, şi-o pusese de multe ori. În răcoarea plăcută a nopţii, se trezea dintr-un somn adânc şi o auzea răsunându-i tăcut în minte, ca un uşor răpăit de tobă: De ce am făcut asta? De ce am făcut asta?

Acum însă, pentru prima oară, reuşise să i-o pună lui Dom, înţeleptul Gaiei.

Dom ştia foarte bine în ce tensiune se afla Trevize. Avea capacitatea de a percepe starea emoţională a Consilierului. Însă nu putea face nimic. Gaia nu trebuia să se atingă niciodată, în nici un fel, de mintea lui Trevize. Şi cel mai bun mod de a rămâne imun la tentaţie era să ignore ceea ce simţea.

― La anume te referi, Trev? întrebă el.

Îi era foarte greu să pronunţe numele proprii mai lungi de o silabă. Trevize începuse să se obişnuiască.

― La decizia pe care am luat-o, spuse Trevize. Am ales Gaia ca model pentru viitorul omenirii.

― Ai ales bine, spuse Dom.

Era aşezat pe un scaun, iar ochii îmbătrâniţi şi înfundaţi în orbite îl priveau deschis, fără sentimente ascunse, pe bărbatul din Fundaţie. Trevize stătea în picioare.

― Asta o spuneţi voi.

― Eu/noi/Gaia ştim că ai ales bine. Pentru noi, importanţa ta deosebită decurge din asta: ai capacitatea de a lua o decizie corectă, bazându-te pe informaţii incomplete. Iar această decizie corectă deja ai luat-o. Ai ales Gaia! Ai refuzat anarhia unui Imperiu Galactic construit pe tehnologia Primei Fundaţii, ca şi anarhia unui Imperiu Galactic bazat pe puterea mentală a celei de-A Doua Fundaţii. Ţi-ai dat seama că nici una dintre aceste opţiuni nu poate duce la o stabilitate de durată. Aşa că ai ales Gaia.

― Da, spuse Trevize. Exact! Am ales Gaia, un super-organism; o întreagă planetă, cu minte şi personalitate unică, integratoare. Care, pentru a putea exprima inexprimabilul, a avut nevoie să inventeze pronumele “eu/noi/Gaia”.

Măsura camera dintr-o parte într-alta, cu un pas nervos.

― Iar în cele din urmă, Gaia va deveni Galaxia. Un supersuper-organism care va îngloba întreg muşuroiul ăsta numit Calea Lactee.

Se opri, apoi se întoarse agresiv spre Dom, spunând:

― Simt că am dreptate, la fel cum simţiţi şi voi, dar voi vreţi ca Gaia să devină Galaxia, aşa că sunteţi mulţumiţi de decizie. Însă există în mine ceva care nu vrea ca acest lucru să se întâmple. Iată motivul pentru care nu sunt dispus să accept cu atât de mare uşurinţă că este o decizie corectă. Vreau să ştiu de ce am luat aceasta decizie, vreau să-i cântăresc, să-i judec corectitudinea, şi apoi să fiu mulţumit de ea. Nu este suficient doar să am impresia că e corectă. Cum pot fi sigur că am dreptate? Care este criteriul care hotărăşte că am dreptate?

― Eu/noi/Gaia nu ştim cum ai ajuns să iei decizia corectă. Dar este chiar aşa de important să ştim cum a fost luată?

― Vorbeşti pentru întreaga planetă, nu-i aşa? În numele conştiinţei colective, în numele fiecărei picături de rouă, al fiecărei pietricele, şi chiar al nucleului lichid?

― Da, şi la fel ca mine poate face orice părticică a planetei în care intensitatea conştiinţei colective este suficient de ridicată.

― Şi toată această conştiinţă colectivă este mulţumită să mă folosească pe mine ca pe o cutie neagră. Din moment ce cutia funcţionează, nu este important să ştii ce este înăuntru, nu-i aşa?... Eu nu sunt de acord cu aşa ceva. Nu vreau să fiu o cutie neagră. Vreau să ştiu ce este înăuntru. Vreau să ştiu cum şi de ce am ales Gaia şi Galaxia ca model pentru viitorul omenirii. Numai astfel am să-mi pot redobândi pacea interioară.

― Dar de ce eşti atât de pornit împotriva acestei decizii? De ce nu ai încredere în ea?

Trevize inspiră adânc şi spuse încet, cu voce gravă şi convingătoare:

― Pentru că nu vreau să fac parte dintr-un super-organism. Nu vreau să fiu o piesă neesenţială ce poate fi aruncată atunci când super-organismul hotărăşte că aşa este mai bine pentru întreg.

Dom îl privi gânditor:

― Deci vrei să-ţi schimbi decizia, Trev? Dacă vrei, o poţi face.

― Îmi doresc să schimb decizia, dar nu pot s-o fac doar pentru simplul motiv că îmi displace. Înainte de a face ceva, trebuie să ştiu sigur dacă decizia este greşită sau corectă. Nu este suficient să am impresia că este corectă.

― Dacă simţi că ai, dreptate, atunci ai dreptate.

Mereu aceeaşi voce domoală şi blândă care îl enerva şi mai tare pe Trevize, prin contrastul faţă de propriul său tumult interior.

Apoi, ieşind din pendularea fără de soluţie dintre a avea impresia şi a fi sigur, Trevize spuse aproape în şoaptă:

― Trebuie să găsesc Pământul.

― Pentru că are vreo legătură cu dorinţa ta arzătoare de a şti?

― Pentru că este o altă problemă care mă frământă foarte tare, şi simt că între cele două există o legătură. Nu sunt o cutie neagră? Simt că există o legătură. Nu vă este suficient? Nu credeţi că am dreptate?

― Poate, spuse Dom cu indiferenţă.

― Admiţând că de mii de ani ― de douăzeci de mii, probabil ― locuitorii Galaxiei nu s-au mai preocupat de Pământ, cum se face totuşi că am uitat cu toţii planeta din care ne tragem?

― Douăzeci de mii de ani este un interval de timp mai mare decât îţi închipui tu. Vechiul Imperiu are multe aspecte neelucidate; multe legende, aproape sigur născocite, dar pe care le repetăm mereu, pentru că nu avem cu ce le înlocui. Iar Pământul este mai vechi decât Imperiul.

― Dar trebuie să existe unele documente. Bunul meu prieten, Pelorat, culege mituri şi legende despre străvechiul Pământ; stoarce tot ce poate din orice sursă găseşte. Asta este profesiunea lui şi, mai important chiar, hobby-ul lui. Nu a putut găsi decât mituri şi legende. Nu există nici arhive, nici documente.

― Documente vechi de douăzeci de mii de ani? Lucrurile se descompun, pier, sunt distruse din neatenţie sau datorită războiului.

― Dar ar trebui să existe copii, copii ale copiilor, şi copii ale copiilor copiilor; documente recente, nu vechi de peste douăzeci de mii de ani. Dar au fost retrase. Biblioteca Galactică de pe Trantor trebuie să fi avut materiale referitoare la Pământ. Aceste documente sunt menţionate în index-urile arhivelor, dar nu mai există în Biblioteca Galactică. Ca o carte în care găseşti cuprinsul, dar în rest sunt numai foi albe.

― Adu-ţi aminte că Trantor-ul a fost jefuit acum câteva secole.

― Biblioteca a rămas neatinsă. A Doua Fundaţie a protejat-o. Şi tot A Doua Fundaţie a descoperit de curând că nu mai există nici un material referitor la Pământ. Documentele au fost retrase în mod intenţionat, într-o perioadă recentă. De ce?

Trevize se opri şi îl fixă pe Dom cu intensitate:

― Dacă am să găsesc Pământul, am să aflu ce ascunde...

― Ascunde?

― Sau din ce cauză este ascuns. După ce voi afla, probabil voi şti de ce am ales Gaia şi Galaxia în detrimentul individualităţii noastre. Presupun că voi şti, nu voi intui doar, că am dreptate. Iar dacă am dreptate, atunci... asta este.

Şi ridică neajutorat din umeri.

― Dacă simţi că astfel stau lucrurile, spuse Dom, şi dacă simţi că trebuie să pleci în căutarea Pământului, atunci, bineînţeles, te vom ajuta cât vom putea de mult. Însă acest ajutor este limitat. Eu/noi/Gaia nu ştim unde se află Pământul în această imensă aglomerare de lumi din Galaxie.

― Chiar şi aşa, spuse Trevize, trebuie să caut... Chiar dacă această pulbere nesfârşită de stele pare să nu dea nici o şansă căutării mele, şi chiar dacă trebuie să o fac de unul singur.

2
Clima blândă a Gaiei îl învăluia pe Trevize. Temperatura, ca întotdeauna, era agreabilă. Vântul adia plăcut, răcoritor, însă fără să fie rece. Norii lunecau pe cer acoperind din când în când soarele. Bineînţeles, dacă ar fi existat vreo zonă în care umiditatea să scadă sub limita acceptabilă, ploaia ar fi reparat imediat situaţia.

Copacii creşteau la distanţe regulate, ca într-o livadă, pe întreaga planetă. Solul şi apa erau populate cu specii de plante şi animale într-un număr adecvat şi într-o varietate dinainte stabilită, care să asigure echilibrul ecologic. Numărul lor se modifica mereu, oscilând uşor în jurul valorii de optim... Acest lucru era valabil şi pentru oameni.

Dintre toate elementele prezente în câmpul vizual, singurul care nu se potrivea cu decorul era Far Star.

Nava fusese curăţată şi recondiţionată în detaliu de câţiva Gaieni. Fusese aprovizionată cu mâncare şi cu băutură, mobilierul renovat sau înlocuit, componentele mecanice controlate. Trevize însuşi îi verificase cu grijă computerul.

Nava nu avea nevoie de reîncărcare cu combustibil, deoarece era una dintre puţinele nave gravitice ale Fundaţiei, utilizând câmpul gravitaţional galactic. Iar acesta era suficient pentru a asigura propulsia tuturor posibilelor flote ale omenirii de-a lungul întregii sale existenţe, fără a descreşte semnificativ în intensitate.

Cu trei luni în urmă, Trevize era Consilier Terminus. Cu alte cuvinte, membru al Legislativului Fundaţiei şi, ex officio, persoană importantă în Galaxie. Trecuseră oare doar trei luni? Parcă trecuse o jumătate de viaţă ― avea treizeci şi doi de ani ― de când se afla încă în post, singura lui preocupare fiind să afle dacă marele Plan Seldon mai era sau nu valabil; dacă ascensiunea lină a Fundaţiei, de la un sat planetar la dimensiuni Galactice, fusese calculată corect dinainte.

Totuşi, în unele privinţe nu se schimbase nimic. Era în continuare Consilier. Funcţia şi privilegiile sale rămâneau aceleaşi, numai că nu credea să se reîntoarcă vreodată pe Terminus pentru a şi le revendica. Uriaşul haos al Fundaţiei nu îl mai atrăgea, dar nici ordinea de pe Gaia. Nicăieri nu se afla acasă, pretutindeni era un orfan.

Încleştă fălcile şi îşi trecu furios degetele prin părul negru. Înainte de a pierde timpul plângându-şi soarta, trebuia să găsească Pământul. Dacă va supravieţui acestei căutări, va avea apoi suficient răgaz să se aşeze şi să verse lacrimi. Poate că atunci va avea motive mai serioase.

Apoi îşi aminti...

Cu trei luni în urmă, el şi Janov Pelorat, cărturarul naiv şi competent, părăsiseră Terminus-ul. Pelorat era mânat de dorinţa de a descoperi locul în care se găsea de mult uitatul Pământ. Trevize îl însoţise, folosindu-se de intenţiile lui pentru a disimula adevăratul scop al misiunii. Nu găsiseră Pământul, dar descoperiseră Gaia, iar Trevize s-a trezit obligat să ia acea decizie fatidică.

Acum venise momentul să facă o întoarcere de o sută optzeci de grade, încercând să caute el Pământul.

Cât despre Pelorat, şi el găsise ceva la care nu se aşteptase. O găsise pe Bliss, bruneta cu ochi negri, tânăra care era în acelaşi timp Gaia (la fel ca şi Dom... la fel ca şi cel mai mic grăunte de nisip sau fir de iarbă). Pelorat, cu înflăcărarea specifică vârstei medii târzii, se îndrăgostise de o femeie care nu avea nici jumătate din anii săi. Spre uimirea lui Trevize, tânăra părea satisfăcută de această relaţie.

Ciudat... dar Pelorat era fericit, iar Trevize îşi zise resemnat că fiecare trebuie să-şi găsească fericirea în felul său. Aceasta ţinea de individualitatea fiecăruia... pe care el o va aboli (la un moment dat) pretutindeni în Galaxie.

Durerea reveni. Decizia pe care o luase, pe care trebuise să o ia, nu înceta să îl chinuie şi era...

― Golan!

Vocea dădu buzna în gândurile sale. Ridică privirea în direcţia soarelui, clipind din ochi

― Ah, Janov, spuse el.

Pusese entuziasm în voce... un entuziasm fals, pentru ca Pelorat să nu-i ghicească gândurile amare. Reuşi chiar să spună, pe un ton jovial:

― Văd că ai reuşit să te smulgi de lângă Bliss.

Pelorat dădu din cap. Briza uşoară îi agita părul alb şi mătăsos. Faţa prelungă şi gravă era aceeaşi ca întotdeauna.

― De fapt, prietene, ea mi-a sugerat să vin să te văd... În legătură cu... În legătură cu ceea ce vreau să discutăm. Nu că n-aş fi vrut să vin din proprie iniţiativă, desigur, dar se pare că ea gândeşte ceva mai repede decât mine.

Trevize zâmbi:

― În regulă, Janov. Înţeleg că ai venit să-ţi iei rămas-bun.

― Ei bine, nu chiar. De fapt, dimpotrivă. Golan, atunci când am plecat de pe Terminus, tu şi cu mine, intenţia mea era să descopăr Pământul. Aproape întreaga viaţă profesională mi-am dedicat-o acestui scop.

― Iar eu am să continui ce ai început tu, Janov. Treaba asta este acum a mea.

― Da, dar este şi a mea; încă nu am renunţat.

― Dar...

Trevize făcu un gest vag, cuprinzând tot ceea ce se afla în jurul lor.

Pelorat spuse dintr-o dată, pe nerăsuflate:

― Vreau să merg cu tine.

Trevize rămase uimit:

― Janov, tu nu vorbeşti serios. Acum o ai pe Gaia.

― Am să mă întorc la Gaia într-o zi, dar nu te pot lăsa să mergi singur.

― Ba sigur că poţi. Sunt destul de mare, mă descurc şi singur.

― Nu vreau să te jignesc, Golan, dar tu nu ştii suficient de multe lucruri. Eu cunosc bine miturile şi legendele. Te pot îndruma.

― Vrei s-o părăseşti pe Bliss? Nu-ţi dai seama ce spui.

Obrajii lui Pelorat căpătară o uşoară tentă de roz:

― Nu vreau deloc s-o părăsesc, prietene, dar ea a spus...

Trevize se încruntă:

― Adică încearcă să scape de tine? Mi-a promis că...

― Nu, nu înţelegi. Golan, te rog stai liniştit şi ascultă-mă. Ai obiceiul ăsta nefericit de a exploda şi de a sări la concluzii pripite înainte de a auzi tot ceea ce este de spus. Asta e firea ta, ştiu. De asemenea, şi eu am o oarecare dificultate în a mă exprima coerent şi concis, dar...

― Bine, spuse Trevize cu blândeţe, spune-mi exact ce gândeşte Bliss. Spune-mi cum vrei tu, iar eu promit să fiu foarte calm.

― Îţi mulţumesc, şi din moment ce eşti calm, cred că am să termin imediat. Vezi tu, Bliss vrea să vină cu noi.

― Bliss vrea să vină? făcu Trevize. Nu, simt că explodez din nou. Ba nu, uite, nu explodez. Spune-mi, Janov, de ce vrea Bliss să vină şi ea? Te întreb foarte calm.

― N-a spus că vrea să vină. A spus că vrea să-ţi vorbească.

― Şi atunci pentru ce n-aţi venit împreună?

Pelorat spuse:

― După părerea mea... spun după părerea mea... are impresia că nu o agreezi, şi ezită să se apropie de tine. Am făcut tot ce-am putut, bătrâne, să o asigur că nu ai nimic împotriva ei. Nu cred că cineva ar putea gândi urât la adresa ei. Cu toate acestea, a dorit să te abordez eu mai întâi. Pot să-i spun că eşti de acord să o vezi, Golan?

― Bineînţeles, vin chiar acum.

― Şi ai să fii rezonabil? Vezi tu, bătrâne, pe ea o preocupă foarte tare problema asta. Spune că este de o importanţă vitală şi că trebuie să meargă cu tine.

― Nu ţi-a spus de ce, nu-i aşa?

― Nu, dar dacă ea crede că trebuie să meargă, la fel crede şi Gaia.

― Ceea ce înseamnă că nu trebuie să refuz. Am dreptate, Janov?

― Da, Golan, cred că nu trebuie să o refuzi.

3
Pentru prima oară în scurta sa şedere pe Gaia, Trevize intră în casa lui Bliss... casă care acum îl adăpostea şi pe Pelorat.

Aruncă o privire rapidă în jur. Pe Gaia, casele erau simple. Clima violentă de orice fel lipsind cu desăvârşire, temperatura fiind întotdeauna blândă la această latitudine, plăcile tectonice mişcându-se foarte încet atunci când trebuiau să se mişte, nu era nevoie de protecţie împotriva condiţiilor dificile; nu trebuia creat un mediu confortabil într-unui neconfortabil. Întreaga planetă era o casă, ca să spunem aşa, pentru toţi locuitorii ei.

În acea mare casă planetară, casa lui Bliss era micuţă, ferestrele acoperite cu perdele dar nu cu geamuri, mobila puţină şi restrânsă doar la strictul necesar. Pe pereţi găseai imagini holografice; într-una din ele, Pelorat afişa o figură surprinsă şi timidă. Buzele lui Trevize dădură să se ridice la colţuri, dar încercă să nu-şi arate amuzamentul; îşi făcu de lucru cu centura, aranjându-şi-o cu grijă.

Bliss îl privea. Nu zâmbea în felul ei obişnuit. Arăta mai degrabă serioasă, cu ochii negri şi frumoşi larg deschişi, cu părul căzându-i în cascadă pe umeri, ca un val negru, blând. Doar buzele date cu roşu împrumutau feţei un pic de culoare.

― Îmi pare bine că ai venit să mă vezi, Trev.

― Janov a spus că este vorba de ceva foarte important, Blissenobiarella.

Bliss zâmbi scurt:

― Te rog să mă scuzi. Dacă îmi vei spune Bliss, am să încerc să-ţi pronunţ întregul nume, Trevize.

Se poticni, aproape insesizabil, la a doua silabă.

Trevize ridică mâna:

― Bine, s-a făcut. Înţeleg obiceiul Gaienilor de a folosi doar o silabă din numele întreg, aşa că dacă din când în când ţi se va întâmpla să-mi spui Trev, n-am să mă simt jignit. Totuşi, ar fi bine să-mi spui Trevize, cât mai des cu putinţă... iar eu îţi voi spune Bliss.

O studie atent, ca întotdeauna când o întâlnea. Ca persoană, era o tânără femeie abia trecută de douăzeci de ani. Însă ca parte din Gaia, avea mii de ani. Diferenţa nu apărea în înfăţişare, ci în vorbire şi în atmosfera care, inevitabil, o înconjura. Asta vroia el, ca toată omenirea să arate astfel? Nu! Desigur că nu, şi totuşi...

― Am să trec direct la subiect, spuse Bliss. Ţi-ai exprimat dorinţa de a găsi Pământul...

― N-am vorbit decât cu Dom.

Trevize era hotărât să nu se dea bătut fără a-şi susţine cu insistenţă punctul de vedere.

― Da, dar vorbind cu Dom, ai vorbit cu Gaia şi cu fiecare părticică a ei. Aşa că, de exemplu, ai vorbit şi cu mine.

― M-ai auzit vorbind?

― Nu, nu te ascultam, dar dacă după aceea m-aş fi concentrat, mi-aş fi adus aminte ce ai spus. Acceptă situaţia asta, pentru a putea continua... Ţi-ai exprimat dorinţa de a găsi Pământul şi ai insistat asupra importanţei acestui lucru. Nu văd de ce este important, dar tu te pricepi să ai dreptate, aşa că eu/noi/Gaia trebuie să acceptăm ceea ce spui. Dacă misiunea aceasta este crucială pentru decizia ta privitoare la Gaia, atunci este de o importanţă crucială şi pentru Gaia. Deci Gaia trebuie să meargă cu tine, fie şi numai pentru a te proteja.

― Când spui că Gaia trebuie să meargă cu mine, înţeleg că tu trebuie să mergi cu mine. Am dreptate?

― Eu sunt Gaia, spuse simplu Bliss.

― Ca şi orice altceva de pe această planetă. Atunci, de ce tu? De ce nu o altă părticică din Gaia?

― Pentru că Pel vrea să meargă cu tine. Iar dacă va merge cu tine, nu va fi fericit cu nici o altă parte din Gaia în afară de mine.

Pelorat, care stătea discret în alt colţ al camerei (cu spatele la propria sa hologramă, remarcă Trevize) spuse încet:

― Este adevărat, Golan. Bliss este părticica mea din Gaia.

Bliss zâmbi:

― Pare interesant să fiu gândită astfel. Bineînţeles, este foarte neobişnuit.

― Ei bine, hai să discutăm.

Trevize îşi împreună mâinile la ceafă şi începu să se lase pe spate, în scaun. Picioarele subţiri ale scaunului scârţâiră; nu era suficient de robust pentru un astfel de joc. Îl aduse din nou pe patru picioare:

― Şi dacă pleci, vei face în continuare parte din Gaia?

― Nu neapărat. Mă pot izola, de exemplu, dacă am senzaţia că sunt în pericol sau că pot fi grav rănită, astfel încât răul să nu se răsfrângă şi asupra Gaiei; sau dacă am un motiv foarte important. Însă numai în cazurile de urgenţă. În general, voi fi o parte din Gaia.

― Chiar şi atunci când facem Saltul prin hiperspaţiu?

― Chiar şi atunci, deşi asta va complica puţin lucrurile.

― Nu mi se pare foarte plăcut.

― De ce?

Trevize strâmbă din nas, aşa cum face de obicei cineva care dă de un miros dezagreabil:

― Asta înseamnă că orice se spune sau se face la bordul navei mele şi care va fi auzit şi văzut de tine, va fi auzit şi văzut de Gaia.

― Eu sunt Gaia, deci tot ceea ce văd, aud, şi simt, va fi auzit, văzut şi simţit de Gaia.

― Exact. Chiar şi peretele ăla vede, aude şi simte.

Bliss privi la peretele spre care arătase Trevize şi ridică din umeri:

― Da, chiar şi peretele acela. Are o conştiinţă infinitezimală, aşa că va simţi şi înţelege doar infinitezimal, dar presupun că se produc unele modificări subatomice ca reacţie la ceea ce vorbim noi în acest moment. Şi care îi permit să se integreze mult mai armonios în Gaia, spre binele general.

― Dar dacă doresc intimitate? Poate nu vreau ca peretele să afle ceea ce spun sau fac.

Bliss părea exasperată. Pelorat interveni brusc:

― Golan, eu nu ştiu prea multe despre Gaia, şi de aceea n-aş fi vrut să mă amestec. Totuşi, am stat împreună cu Bliss şi mi-am dat oarecum seama despre ce este vorba... Dacă mergi într-un loc aglomerat pe Terminus, vezi şi auzi o grămadă de lucruri. Mai târziu, s-ar putea să-ţi aminteşti unele dintre ele. Dacă eşti supus unei stimulări cerebrale adecvate, s-ar putea să-ţi aminteşti chiar totul, dar nu te interesează. Le laşi să treacă pe lângă tine. Chiar dacă vezi o scenă emoţionantă între doi străini şi îi acorzi o oarecare atenţie, totuşi, nu te interesează... o laşi să curgă... o uiţi. Cu Gaia este la fel. Chiar dacă cunoaşte în amănunt ceea ce faci, nu înseamnă neapărat că Gaia este interesată... Nu-i aşa, Bliss dragă?

― N-am gândit niciodată astfel, Pel, dar este ceva adevăr în ceea ce ai spus. Totuşi, această intimitate de care vorbeşte Trev ― vreau să spun, Trevize ― nu are nici o valoare pentru noi. De fapt, eu/noi/Gaia o găsim de neînţeles. Să vrei să nu faci parte... să nu ţi se cunoască faptele... să nu ţi se simtă gândurile...

Dădu cu putere din cap şi continuă:

― Am spus că în cazuri de urgenţă ne putem izola, dar cine ar putea să trăiască astfel, chiar şi timp de o oră?

― Eu aş vrea, spuse Trevize. De-asta trebuie să găsesc Pământul.., să aflu motivul, dacă există vreunul, care m-a făcut să aleg această soartă cumplită pentru omenire.

― Nu este o soartă cumplită, dar hai să nu mai despicăm firul în patru. Voi fi cu tine, nu ca spion, ci ca prieten şi sprijin. Gaia va fi cu tine, nu ca spion, ci ca prieten şi sprijin.

Trevize spuse posomorât:

― Gaia m-ar putea ajuta cel mai bine arătându-mi drumul spre Pământ.

Bliss dădu din cap:

― Gaia nu ştie unde se află Pământul. Dom ţi-a spus-o deja.

― Nu prea cred în ce mi-a spus. La urma urmelor, trebuie să aveţi arhive. De ce nu le-am văzut cât timp am stat aici? Chiar dacă Gaia este sinceră şi nu ştie unde se află Pământul, eu aş Putea scoate ceva folositor din acele documente. Cunosc Galaxia foarte bine, mult mai bine decât Gaia. Aş putea înţelege şi urmări în arhivele voastre unele indicii pe care Gaia, probabil, nu le poate sesiza.

― Dar despre ce documente vorbeşti, Trevize?

― Orice fel de documente. Cărţi, filme, înregistrări, holograme, obiecte de artă, orice aveţi... Cât timp am stat aici n-am văzut nimic care să poată fi considerat document... Tu ai văzut, Janov?

― Nu, spuse Pelorat şovăind, dar nici n-am căutat cu adevărat.

― Eu am căutat, cu discreţie, spuse Trevize, dar n-am găsit nimic. Nimic! Presupun că-mi sunt ascunse. De ce, mă întreb? Poţi să-mi spui?

Fruntea lui Bliss se încreţi, perplexă:

― De ce nu m-ai întrebat până acum? Eu/noi/Gaia nu ascundem nimic, şi nu spunem minciuni. Un Izolat ― un individ care trăieşte în izolare ― ar putea spune minciuni. El este limitat, şi se teme din cauză că este limitat. Însă Gaia este un organism planetar cu o mare capacitate mentală, şi nu se teme. Pentru Gaia este inutil să spună minciuni, să facă descrieri ce nu corespund realităţii.

Trevize pufni:

― Atunci pentru ce am fost împiedicat cu atâta meticulozitate să văd vreun document? Dă-mi un motiv plauzibil.

― Îţi dau.

Bliss întinse mâinile, cu palmele îndreptate în sus:

― Nu avem nici un document.