Geografie Economica Mondiala
Yüklə 0,99 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Populaţia (mil.loc.) 1995 2000
- Sursa
- Tabelul nr. 7 Dinamica populaţiei României la recensăminte este
- CĂRBUNII Rezervele mondiale de c ărbuni şi repartiţia lor geografică | Evoluţia producţiei mondiale de cărbune
- Evoluţia producţiei mondiale de cărbune
- Tabelul nr. 1 Evoluţia producţiei mondiale de cărbuni
- Tabelul nr. 3
- Total mondial 4648,2 mil. tone Sursa
- AMERICA DE NORD.
- ASIA.
- Repartiţia geografică a bazinelor carbonifere.
- PETROLUL ŞI INDUSTRIA PETROLIERĂ
Tabelul nr. 6. Alte arii metropolitane importante sunt:
Sursa: U.S. Bureau of the Census International Data Base. ROMÂNIA Populaţia României a fost, în anul 1997, de 22,6 milioane locuitori. Pe ansamblu populaţia ţării a crescut continuu în decursul acestui secol, practic dublându-se: de la 10 mil. în 1891 şi 12,8 mil. în 1912 la 22,7 mil. în 1992 (revenind o densitate de 95 loc/km2). Totuşi, după 1 ianuarie 1990 numărul populaţiei a scăzut, pentru prima dată după cel de al doilea război mondial, soldul negativ al emigraţiei (circa 100 000 de persoane în 1990, 30 000 - 45 000 în 1991-1992, apoi în scădere, sub 20 000 de persoane anual) depăşind excedentul natural al populaţiei. Tabelul nr. 7 Dinamica populaţiei României la recensăminte este:
Sursa: Anuarul Statistic al României, 1996. Sporul natural al populaţiei a cunoscut oscilaţii foarte mari în acest secol, fiind ridicat în perioada dinaintea celui de al doilea război mondial (peste 14‰ ), în deceniul al şaselea (10-14‰ ) şi începând cu anul 1967 (an în care se atinge un nivel record de 18‰ , datorită măsurilor legislative de interzicere a avortului). A scăzut apoi tot mai mult, datorită în principal reducerii natalităţii, ajungându-se la un spor natural de numai câteva procente (3‰ în 1990) şi apoi un spor natural negativ începând cu 1992; de exemplu -2,5‰ în 1996. Aceste spor natural va contribui, pe termen lung, la diminuarea resurselor umane ale ţării în general şi, totodată, la "îmbătrânirea" progresivă a populaţiei.
În legătură cu acest ultim aspect este semnificativă structura populaţiei pe grupe de vârstă, cu o tendinţă de îmbătrânire. În ceea ce priveşte structura populaţiei pe medii, predomină cea urbană (55% în 1996) care, în ultimii ani, a depăşit-o pe cea rurală caracteristică întregii istorii a României de până acum. Structura naţională indică faptul că România este un stat naţional unitar, ponderea populaţiei de naţionalitate română fiind de aproape 90% (89,4% la recensământul din 1992); aceasta este urmată ca pondere, de maghiari (7,1%), ţigani (1,7%), germani (0,51%), ucraineni (0,3%). În ceea ce priveşte mobilitatea teritorială a populaţiei, în ultimele decenii au avut loc deplasări de populaţie din mediul rural în mediul urban şi din zonele mai puţin dezvoltate şi cu un spor natural ridicat (Moldova) spre cele mai dezvoltate şi cu un spor natural foarte scăzut (Banat) sau scăzut (sudul Transilvaniei). Reţeaua de localităţi cuprinde peste 12 000 de sate (grupate în circa 2 700 de comune) şi 262 oraşe, din care 81 cu rang de municipiu. Reţeaua urbană este puternic marcată de existenţa unui oraş foarte mare, Bucureşti, care concentrează peste două milioane de locuitori şi un număr tot mai mare de oraşe având peste 100 000 de locuitori CĂRBUNII
CUPRINS
Rezervele mondiale de cărbuni şi repartiţia lor geografică Cărbunii reprezintă una dintre cele mai importante substanţe minerale utile. Se remarcă, între combustibilii minerali, prin volumul mare al rezervelor sigure, vechimea exploatării şi utilizările variate, fiind nu numai o valoroasă sursă de energie primară, ci şi materie primă pentru industria chimică. În ceea ce priveşte repartiţia geografică a rezervelor, aceasta este foarte inegală , 95% fiind concentrate în emisfera nordică şi numai 5% în cea sudică (în principal în ţări ca Australia, Asia de Sud, Columbia, Brazilia); în emisfera nordică zăcămintele sunt concentrate între latitudinile de 35 şi 600. Numai trei state deţin peste 80% din rezervele probabile: CSI, SUA şi China, sursele dând însă ponderi diferite în ceea ce priveşte cele trei state, unele plasând CSI–ul pe primul loc (cu cca. 60%), altele China. Există, totodată, şi mari zone geografice care au foarte mici rezerve ca, de exemplu, Africa (2,7%), America de Sud (1,2%), Oceania (1,1 %). Evoluţia producţiei mondiale de cărbune Producţia carboniferă s-a caracterizat printr-un ritm de creştere foarte ridicat până în 1913 (secolul al XIX–lea fiind numit de altfel “secolul cărbunelui”), când cărbunele domina sursele energetice (90% în balanţa purtătorilor de energie primară). După această dată, producţia evoluează mai lent sau chiar stagnează, ca urmare a creşterii ponderii hidrocarburilor. În schimb, odată cu “criza petrolului”, declanşată în anul 1973, are loc o ameliorare a industriei carbonifere mondiale, care se revigorează; un aspect important l-a constituit reconsiderarea cărbunilor inferiori, utilizaţi tot mai mult în termocentrale.
Repartiţia geografică a producţiei carbonifere Producţia carboniferă – de regulă în jur de 5 miliarde de tone – este mult mai concentrată decât cea petrolieră: trei state, respectiv China, SUA şi CSI, deţin mai mult de jumătate (55%) din producţia mondială. Aceleaşi trei state realizează, împreună, mai mult de două treimi din producţia mondială de cărbune superior: China – 33% (întreaga sa producţie fiind de acest fel), SUA – 1/5 din producţia mondială (în ultimii ani întreaga producţie este de cărbune superior), CSI – cca. 15%; alţi producători mai însemnaţi de cărbune superior sunt India (cca. 270 mil. tone), Africa de Sud, Australia şi Polonia (fiecare cu cca. 200 mil. tone).
Sursa: Images économiques du monde, 1998. EUROPA ( inclusiv CSI). Continentul european care multă vreme s-a situat pe primul loc în ceea ce priveşte participarea la producţia mondială (peste 50% înainte de 1980), în prezent a fost depăşit de Asia (chiar şi fără partea asiatică a CSI), reuşind să participe doar cu cca. 1/3 la producţia mondială. CSI se înscrie între cele mai mari producătoare de cărbuni din lume, deţinând, totodată, între 1/3 şi 2/3 din rezervele mondiale certe şi probabile, din care 90% sunt localizate în partea asiatică a ţării. Producţia a evoluat de la 66 mil. tone în 1940 la 260 mil. tone în 1950, pentru ca, în anul 1991, să atingă 700 mil. tone (70% cărbune superior), urmând apoi o uşoară scădere (650 mil. tone în 1992 şi cca. 500 mil. tone în 1996 din care cca. 400 mil. t.), dar menţinându-se ca al treilea producător mondial. În partea europeană cele mai importante exploatări carbonifere sunt la Doneţk sau Donbas, din Ucraina, care participă cu aproape un sfert la producţia CSI. Bazinul este localizat în apropierea zăcămintelor de minereu de fier de la Krivoi-Rog şi Kerci şi a unor importante căi de transport (Marea Neagră, Canalul Volga – Don). Un alt bazin este cel al Moscovei, care participă cu cca. 10% la producţia ţării şi conţine numai cărbuni energetici. Prezintă importanţă deosebită, fiind localizat în zona industrială a Moscovei. Bazinul Peciora, care deţine mari rezerve de cărbuni cocsificabili, este situat în nord – estul părţii europene a CSI (practic nordul părţii europene a Federaţiei Ruse), în bazinul fluviului Peciora din zona arctică, fiind cunoscut sub numele de “Donbasul Polar”. Alimentează cu cărbune regiunea industrială a Sankt–Petersburgului (fostul Leningrad). Mai multe bazine carbonifere există în Munţii Urali, în mare parte cu cărbuni energetici, excepţie făcând bazinele Kizel şi Celiabinsk, de unde se extrage cărbune cocsificabil. Rolul acestora este deosebit pentru regiunea industrială a Uralului, prezentând şi marele avantaj că se exploatează la zi. În partea asiatică, unde sunt concentrate 90% din rezervele de cărbune ale CSI – ului, cel mai mare bazin în exploatare este Kuzneţk (Kuzbas), situat în bazinul râului Obi, pe afluentul său Tomi. Bazinul Karaganda, situat la nord de lacul Balhaş, în Kazahstan, participă cu cca. 1/10 la producţia ţării şi conţine atât huilă cocsificabilă, cât şi cărbune brun. Alte bazine carbonifere din partea asiatică sunt: Ekibastus din Kazahstan, Minusinsk, în sudul Siberiei Occidentale, Kansk–Acinsk din bazinul superior al Eniseiului (cu mari exploatări în carieră), Ceremhovo în vestul lacului Baikal, Tunguska în partea central – siberiană, cel de pe cursul mijlociu al fluviului Lena. În extremul nord se află bazinele din peninsulele Taimîr, Indighirka şi Kolîma, cu zăcăminte care, în prezent, sunt mai puţin exploatate, iar în Extremul Orient bazinele Bureia, Sucean şi cele din insula Sahalin.
În ceea ce priveşte cărbunii superiori (doar 54,0 mil. t. în 1996) se remarcă bazinul Rhur – situat în vest şi axat pe râul omonim, afluent al Rhinului – unul dintre cele mai mari din lume, cu rezerve importante de huilă (cca. 20 miliarde de tone) fiind cel mai mare complex carbonifer din Europa Occidentală Polonia, având o producţie mai mare anterior (de exemplu 250 mil. t. în 1991), a extras 200,0 mil. tone în anul 1996, din care 2/3 cărbune superior. Deţine cele mai mari rezerve de huilă din Europa Centrală, iar în ceea ce priveşte producţia de huilă s-a situat multă vreme pe locul 4 în lume – în ultimii ani pe locul 7. Zăcământul huilifer cel mai important, se află în sudul ţării, în Silezia Superioară (deţine 9/10 din rezerva de huilă a Poloniei). Participă cu cca. 3/4 la producţia totală a ţării şi cu peste 90% la cea de huilă. Huilă cocsificabilă se mai exploatează, dar în cantităţi mai mici, în Silezia Inferioară – în bazinul Walbrzych (cca. 5%). De asemenea, în podişul Lublin s-a trecut la exploatarea cărbunilor superiori. Cărbuni inferiori se mai exploatează din voievodatul Poznan şi Silezia Inferioară. Polonia deţine mari zăcăminte de turbă în nord - estul ţării, în Mazuria. În Cehia rezervele sunt mai modeste, cu predominanţa cărbunilor bruni şi a ligniţilor, ceea ce se reflectă şi în producţie (80% din totalul de peste 60 mil. tone extrase). Cel mai mare bazin carbonifer, este cel din Silezia Cehă (Ostrava – Karvina); a doua bază huiliferă o constituie Boemia şi Moravia, cu bazine mici (Kladno, Plsen). A treia bază carboniferă o constituie Boemia de Nord (bazinele Most şi Sokolov), cu cea mai mare participare la producţia ţării.
În Marea Britanie se exploatează în exclusivitate cărbuni superiori, cocsificabili. Producţia, multă vreme deosebit de constantă, respectiv în jur de 100 mil. tone huilă, ceea ce înseamnă, totuşi, mai puţin de jumătate din producţia dinaintea primului război mondial, a scăzut în ultimii ani (87 mil. tone în 1993, respectiv 49 mil. tone în 1996). Există cinci bazine carbonifere mai importante: bazinul Scoţiei (Scotland), Northumberland, Yorkshire, Lancashire şi Ţara Galilor (Wales), care deţin huilă cocsificabilă de diferite tipuri. Aproximativ 2/3 din producţie provine din bazinele: Northumberland, Yorkshire şi Ţara Galilor. AMERICA DE NORD. Această regiune a planetei participă cu aproape 1/5 la producţia mondială, remarcându-se Statele Unite ale Americii, care, prin producţia lor de cca. 970 mil. tone în 1996 (din care peste 90% cărbune superior), se situează pe locul al doilea în producţia mondială; multă vreme a ocupat primul loc, dar, în ultimii ani, au fost depăşite de China. Rezervele SUA sunt estimate a fi între 2 900 şi 3 900 mld. tone (inclusiv cele până la 1 800 m adâncime). Cel mai important este Complexul carbonifer apalaşian, din estul ţării, axat pe Munţii Apalaşi, care se desfăşoară din statul Pennsylvania, în nord, până în statul Alabama, în sud. A doua bază carboniferă este cea din bazinul mijlociu al fluviului Mississippi, în care zăcămintele sunt cantonate în statele Ohio, Illinois, Indiana şi Kentucky (din estul fluviului) şi în statele Iowa, Missouri, Nebraska, Kansas şi Oklahoma (în vest). Participarea acestui bazin la producţie este mică (15%). A treia bază carboniferă o constituie bazinele din vest (îndeosebi Wyoming, Colorado, Utah, North Dakota), care participă cu aproape jumătate la producţia ţării. Pe întreg continentul american mai există doar un singur producător mai reprezentativ, respectiv Canada: cca. 75,0 mil. tone, îndeosebi în provinciile Alberta, British Columbia şi Saskatchewan.
Chinei. În sud-estul şi centrul Chinei există mai cu seamă zăcăminte de cărbuni bruni. Fiind la adâncime mică, multe din exploatări se fac la zi. Principalele exploatări se fac în China de Nord - Est (Manciuria), la Fushun (una din cele mai mari exploatări la zi din lume) şi Benxi, în China de Nord (în provinciile Shanxi şi Shenxi) sunt bazinele Taiyuan şi Datong. Sunt importante, de asemenea , exploatările din China Centrală (în provincia Honan), cele din China de Est şi China de Sud – Est, din provinciile Yunan şi Hunan.
În Africa , marea producătoare este Africa de Sud (cca. 200 mil. tone în 1996, în exclusivitate huilă). Cel mai important bazin carbonifer se află în Transvaal (Withbank), asigurând cea mai mare parte a producţiei ţării. AUSTRALIA are rezerve apreciabile de huilă şi lignit şi o producţie de peste 200 mil. tone (204 mil. tone în 1996, din care peste 3/4 cărbune superior), producţia având tendinţe de creştere (sub 200 mil. tone înainte de 1990), în vederea asigurării consumului intern şi a exportului. Zăcămintele sunt concentrate în partea de est, de-a lungul Cordilierei Australiene, în statele New South Wales=Noua Galie de Sud (deosebit de important este bazinul Sydney, unde se exploatează numai huilă), Queensland şi South Australia = Australia de Sud, unde se fac cele mai mari exploatări în carieră. ROMÂNIA. Producţia a scăzut mult în ultimii ani, înregistrându-se doar 31,2 mil. tone în 1991 ( din care 3,2 mil. tone huilă şi restul lignit şi cărbune brun). Ulterior a crescut, ajungând la 38,9 mil. tone în 1993 (din care 4 mil. tone huilă), înregistrând ulterior o uşoară scădere, respectiv 36,1 mil tone (din care 1,3 mil. tone huilă) în 1996. Repartiţia geografică a bazinelor carbonifere. Huila este cărbunele superior de bază al ţării noastre, antracitul găsindu-se în cantităţi neînsemnate (la Schela, jud. Gorj). Principalele bazine huilifere se află în Depresiunea Petroşani şi în Munţii Banatului. Bazinul Petroşani, situat pe cursul superior al Jiului, în depresiunea cu acelaşi nume, este cel mai mare bazin huilifer al ţării, în cadrul lui obţinându-se peste 80% din producţia naţională de huilă. El are însă dimensiuni reduse (45 km lungime şi între 3 şi 10 km lăţime). În Munţii Banatului, deşi prospecţiunile geologice recente au pus în evidenţă noi zăcăminte, rezervele huilifere sunt, practic, destul de neînsemnate. În plus, ele sunt situate la adâncimi foarte mari şi dispun de o tectonică complicată (la Anina fiind cea mai dificilă din întreaga ţară). Exploatările de aici prezintă două concentrări: una în apropiere de Reşiţa, la Anina, Doman, Secu ş.a., şi alta în vecinătatea defileului Dunării, la Baia Nouă, Cozla, Bigăr ş.a. În ceea ce priveşte cărbunii inferiori, lignitul este tipul de cărbune reprezentativ pentru ţara noastră. Cea mai mare parte a rezervelor se concentrează în Podişul şi Subcarpaţii Getici, unde există mai multe bazine:
întinde de la Valea Jiului (în est) şi până la Valea Motrului (în vest). Este cel mai mare bazin carbonifer al ţării, deoarece deţine cea mai mare parte a rezervelor de lignit şi asigură cca. 50% din totalul producţiei de cărbune energetic al ţării.
la vest de bazinul Motru – Rovinari, cu exploatări atât în subteran, cât şi la zi: Husnicioara şi Zegujani.
Alte bazine carbonifere: - Bazinele Munteniei Centrale subcarpatice: Schitu – Goleşti (exploatări la Berevoieşti, Godeni, Poenari, Jugur ş.a., Şotânga, Doiceşti, Filipeştii de Pădure), bazinul Ceptura în extremitatea estică a zonei, cu exploatări modeste. - Bazinul Barcău – Crasna, localizat în nord – estul Crişanei, cu exploatări la: Popeşti, Voivozi, Borumlaca, Vărzari, Sărmăşag. - Bazinul Baraolt, situat în depresiunea cu acelaşi nume (jud. Covasna), are exploatări în subteran şi în carieră în centrele Vârghiş şi Căpeni. - Bazinul Valea Crişului, amplasat în vecinătatea oraşului Sfântu Gheorghe, cu exploatări în carieră (la numai 50 m). - Bazinul Sinersig – Vişag, în Câmpia Lugojului. Cărbunii bruni au în ţara noastră rezerve reduse, principalele bazine fiind: Comăneşti, din depresiunea omonimă din Carpaţii Orientali, cu exploatări la Leorda, Dărmăneşti, Asău; Almaşului, situat în depresiunea cu acelaşi nume de la poalele Munţilor Apuseni, cu minele: Surduc, Cristolţel, Tămaşa ş a.; Brad – Ţebea, localizat în depresiunea Brad din Munţii Apuseni. PETROLUL ŞI INDUSTRIA PETROLIERĂ
Yüklə 0,99 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||