George Orwell o mie nouasute optzeci şi patru



Yüklə 2,14 Mb.
səhifə4/25
tarix05.03.2018
ölçüsü2,14 Mb.
#44211
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   25

4


Cu acel oftat adânc, involuntar, pe care nici măcar în apropierea tele-ecranului nu se poate abţine să-l scoată la începutul unei noi zile de muncă, Winston îşi trage scrievorbitorul către el, suflă praful de pe microfon şi-şi pune ochelarii pe nas. Apoi derulează şi prinde la un loc cu o clamă patru suluri mici de hârtie care au sosit deja prin tubul pneumatic aflat în dreapta biroului lui.

În pereţii boxei sunt trei orifîcii. în dreapta scrievorbitorului, un mic tub pneumatic pentru mesaje scrise; în stânga, unul mai mare, pentru ziare; iar în peretele lateral, la îndemână lui Winston, se găseşte o fantă mare, dreptunghiulară, protejată de un grătar de sârmă, în care se aruncă hârtiile inutile. Asemenea fante există cu miile sau cu zecile de mii prin toată clădirea, şi nu numai în fiecare încăpere, ci şi, din loc în loc, pe fiecare coridor. Din cine-ştie-ce motiv, au fost poreclite găuri de memorie. Când ştii că un document urmează să fie distrus, sau chiar când vezi o bucată de hârtie inutilă, a devenit un gest automat să ridici apărătoarea de la cea mai apropiată gaură de memorie şi să arunci hârtia înăuntru, după care un curent de aer cald o poartă către imensele cuptoare ascunse undeva în subsolurile clădirii. Winston începe să studieze cele patru foiţe de hârtie pe care le-a derulat. Fiecare dintre ele conţine câte un mesaj de numai unul sau două rânduri, scrise în jargonul abreviat de care se face uz în Minister în scopuri interne şi care nu este tocmai Nouvorbă, dar constă, în mare parte, din termeni de Nouvorbă. Mesajele sună astfel:

times 17.3.84 discurs f.m. malrelatat africa verifică

times 19.12.83 prevederi p3a trim 4 1983 greşeli tipar

verifică variantă curentă

times 14.2.84 minabund malcitat ciocolată rectifică

times 3.12.83 relatare ordin zi f.m. dubluplus-nebune refe

nepersoane rescrie întregeşte supsup anteclasat

Cu un vag sentiment de satisfacţie, Winston pune al patrulea mesaj deoparte: lucrare complicată, de răspundere, cel mai bine este s-o lase la urmă. Celelalte trei sunt probleme de rutină, deşi pentru al doilea va trebui, mai mult ca sigur, să străbată nişte liste plicticoase de cifre. Formează „Numere vechi” la tele-ecran şi cere exemplarele respective din Times, care, după câteva minute de aşteptare, se ivesc din tubul pneumatic. Mesajele primite de el se referă la nişte articole sau ştiri despre care se consideră, dintr-un motiv sau altul, că este necesar să fie modificate - sau „rectificate”, cum se spune în mod oficial. De exemplu, din numărul din 17 martie al ziarului Times, aflai că, în discursul din ziua precedentă, Fratele cel Mare anticipase că frontul din sudul Indiei avea să rămână calm, dar şi că o ofensivă eurasiană avea să fie lansată în scurt timp în nordul Africii, în realitate, însă, comandamentul suprem eurasian a lansat ofensiva în sudul Indiei şi a lăsat în pace nordul Africii. Prin urmare, este necesar să fie rescris un pasaj din discursul Fratelui cel Mare, în aşa fel, încât acesta să anticipeze chiar ceea ce s-a întâmplat.

Sau în numărul din 19 decembrie trecut se publicau prevederile de producţie la diverse categorii de bunuri de consum pentru trimestrul patru 1983, care era al şaselea trimestru al celui de-ai Nouălea Plan Trienal. Numărul de astăzi, însă, conţine declaraţia asupra producţiei reale, din care se vede că prevederile au fost, la fiecare capitol, cu totul şi cu totul greşite. Datoria lui Winston este să corecteze cifrele iniţiale, făcându-le să corespundă cu cele ulterioare. Cât despre al treilea mesaj, este vorba de o greşeală foarte simplă, care poate fi îndreptată în câteva minute. Nu mai departe decât în februarie, Ministerul Abundenţei a făcut publică promisiunea - termenul oficial este „angajament ferm” - că raţia de ciocolată nu se va reduce în cursul anului 1984. Or, după cum ştie şi Winston, raţia de ciocolată urmează să fie redusă de la treizeci la douăzeci de grame chiar săptămâna asta. Tot ce trebuie el să facă este să înlocuiască promisiunea iniţială cu un avertisment că, în cursul lunii aprilie, s-ar putea dovedi necesară o reducere a raţiei de ciocolată.

De îndată ce a rezolvat fiecare dintre cele trei mesaje, Winston îşi ataşează corecturile, dictate la scrievorbitor, numerelor respective din Times şi le împinge în tubul pneumatic. Pe urmă, cu o mişcare pe cât posibil inconştientă, mototoleşte mesajele iniţiale şi orice note pe care şi le-a făcut el însuşi şi le dă drumul în gaura de memorie, ca să fie înghiţite de flăcări.

Ce anume se întâmpla în labirintul invizibil la care duc tuburile pneumatice nu ştie în detaliu, dar ştie aşa, în general, că, odată corecturile considerate necesare la cutare număr din Times adunate la un loc şi colaţionate, numărul respectiv se retipăreşte, exemplarul original se distruge, iar cel ajustat se arhivează în locul lui. Acest proces de continuă modificare se aplică nu numai ziarelor, ci şi cărţilor, revistelor, broşurilor, afişelor, foilor volante, filmelor, înregistrărilor, desenelor animate, fotografiilor - într-un cuvânt, oricărui text sau document care ar putea avea o cât de mică semnificaţie politică sau ideologică. Zi de zi şi aproape clipă de clipă, trecutul este adus la zi. In acest fel, se poate dovedi cu ajutorul probelor documentare că orice previziune făcută de Partid a fost corectă; şi nici o ştire sau opinie care ar putea veni în conflict cu nevoile momentului nu este lăsată să rămână în vreo arhivă. Toată istoria este un palimpsest scris şi rescris indiferent de câte ori se dovede şte necesar. Nu ai nici o posibilitate de a demonstra, odată acţiunea terminată, că a avut loc vreo falsificare. Cel mai mare serviciu al Secţiei Documente, cu mult mai mare decât cel la care lucrează Winston, este format, pur şi simplu, din persoane a căror datorie constă în a depista şi aduna toate exemplarele din cărţi, ziare sau documente care au fost înlocuite şi, deci, trebuie distruse. Un număr din Times care, din cauza schimbărilor în alianţele politice sau a unor predicţii greşite făcute de Fratele cel Mare, a fost rescris poate şi de zece ori încă se mai găseşte în arhive cu data iniţială şi nici un alt exemplar mai vechi nu mai există, care să-l contrazică. Şi cărţile sunt adunate şi rescrise de mai multe ori si, de fiecare dată când sunt retipărite, nimeni nu recunoaşte că ar fi avut loc vreo modificare. Nici măcar mesajele scrise pe care le primeşte Winston şi pe care el, de fiecare dată, le aruncă imediat după ce le rezolvă, nici măcar ele nu afirmă şi nu dau vreodată de înţeles că s-ar comite vreo falsificare: întotdeauna se referă la scăpări, la erori, la greşeli de tipar şi citate greşite care trebuie să fie îndreptate în interesul unei cât mai exacte informări.



De fapt, se gândeşte el în timp ce ajustează cifrele Ministerului Abundenţei, nici măcar nu este vorba de o falsificare: înlocuieşte, pur şi simplu, o aberaţie cu alta. Cea mai mare parte a materialului cu care lucrează nu are nici un fel de legătură cu nimic din lumea reală, nici măcar acel gen de legătură pe care o conţine o minciună sfruntată. Statisticile sunt la fel de fanteziste în versiunea lor originală, cum sunt şi în versiunea aşa-zis rectificată. De multe ori, se presupune că sunt compuse din cap. De exemplu, previziunile Ministerului Abundenţei estimaseră producţia de ghete în trimestrul respectiv la o sută patruzeci şi cinci de milioane de perechi. Producţia reală este dată ca fiind de şaizeci şi două de milioane. Cu toate astea, rescriind previziunile, Winston coboară cifra la cincizeci şi şapte de milioane, pentru a lăsa loc obişnuitei pretenţii că planul a fost depăşit. Oricum, şaizeci şi două de milioane nu este cu nimic mai aproape de realitate nici decât cincizeci şi şapte de milioane, şi nici decât o sută patruzeci şi cinci de milioane. Mai mult ca sigur că nu s-a produs nici măcar o singură gheată. Adică, de fapt, cel mai sigur este că nimeni nu ştie cu siguranţă câte anume s-au produs, şi nici nu are nici o importanţă. Tot ce ştii este că în fiecare trimestru se produc cantităţi astronomice de ghete pe hârtie, în timp ce jumătate, poate, din populaţia Oceaniei umblă desculţă. Şi la fel se întâmpla cu fiecare categorie de produse şi cu toate faptele scrise, mari sau mici. Totul se topeşte într-o lume neguroasă unde, în cele din urmă, până şi anul devine incert.

Winston îşi ridică ochii şi se uită peste hol. în boxa corespunzătoare de pe partea opusă, lucrează de zor un bărbat mic de statură, cu o mutră meticuloasă şi o umbră de barbă, pe care-l cheamă Tillotson. Individul ţine un ziar împăturit pe genunchi şi microfonul scrievorbitorului foarte aproape de gură. Are aerul că vrea să facă un secret din ce spune el acolo, între propria-i persoană şi tele-ecran, îşi ridică şi el ochii: lentilele ochelarilor lui aruncă o lumină ostilă în direcţia lui Winston, care nu-l cunoaşte mai deloc pe Tillotson şi habar nu are cu ce se ocupă. La Secţia Documente, oamenii nu se grăbesc să vorbească despre ce lucrează, în holul cel mare, fără ferestre, cu două rânduri de boxe şi un interminabil fâsâit de hârtii şi zumzet de voci care şoptesc în scrievorbitoare, sunt cel puţin zece inşi pe care Winston nu ştie nici cum îi cheamă, deşi în fiecare zi îi vede fâţâindu-se pe coridoare şi gesticulând la cele Două Minute de Ură. Ştie că în boxa de lângă a lui lucrează femeia cea mică de statură, cu părul ca nisipul, care se chinuie zi de zi să urmărească şi să radieze din presă numele celor care au fost vaporizaţi si, deci, se cheamă că nici nu au existat. Treaba asta i se potriveşte, pentru că şi soţul ei a fost vaporizat acum câţiva ani. Iar ceva mai încolo, peste vreo trei boxe, este o fiinţă blândă, searbădă şi visătoare, care se numeşte Ampleforth, cu păr în urechi şi cu un talent surprinzător de a jongla cu versificaţia. Individul lucrează la producerea unor versiuni deformate - sau, cum li se spune, „texte definitive” - ale unor poeme care, ideologic vorbind, au devenit inoportune, dar, dintr-un motiv sau altul, trebuie să rămână totuşi în antologii. Şi holul ăsta, cu cei cincizeci de lucră­tori ai lui, cam atâţia sunt, constituie numai o subsecţie, o singură celulă, dacă se poate spune aşa, în imensa complexitate a Secţiei Documente. Alături, deasupra, dedesubt se află alte şi alte roiuri de funcţionari, angajaţi într-un număr inimaginabil de lucrări. Sunt imensele ateliere tipografice, cu sub-redactori, cu experţi în tipărituri şi cu studiouri utilate cu o aparatură complicată de trucare a fotografiilor. Este şi subsecţia de teleprograme, cu tehnicieni, producători şi echipe de actori aleşi special pentru talentul lor de a imita vocile. Sunt armatele de arhivişti care nu au decât de întocmit liste de periodice şi cărţi care trebuie date la revăzut. Sunt şi marile magazii unde se depozitează documentele corectate şi cuptoarele ascunse unde se distrug exemplarele originale. Şi undeva, cine poate şti unde anume, cu totul necunoscute, stau capetele conducătoare care coordonează toate eforturile celorlalţi şi trasează liniile politice, în aşa fel, încât o bucată de trecut urmează să fie păstrată, cealaltă falsificată, iar a treia ştearsă de pe faţa pământului. Şi Secţia Documente, la urma urmei, nu este decât o singură branşă în Ministerul Adevărului, a cărui primă îndatorire nu este aceea de a reconstrui trecutul, ci de a oferi cetăţenilor Oceaniei ziare, filme, cărţi de şcoală, programe de tele-ecran, piese de teatru, romane - orice modalitate de informare, de educare, sau de recreere, de la statuie la lozincă, de la poezia lirică la tratatul de biologie şi de la abecedar la Dicţionarul Nouvorbei. Şi Ministerul nu are numai de asigurat diversele necesităţi culturale ale membrilor Partidului, ci şi de repetat întreaga operaţie la un nivel mai jos, în folosul proletariatului. Există un lanţ întreg de subsecţii separate, care se ocupă cu literatura pentru proli, cu muzica, teatrul şi distracţiile în general. Aici se scot ziare de aruncat la gunoi, în care nu găseşti aproape nimic altceva decât sport, crime şi horoscopuri, se produc povestioare senzaţionale de doi bani, filme numai despre sex şi cântece sentimentale compuse exclusiv prin mijloace mecanice, la un caleidoscop special numit versificator. Există şi o întreagă subsecţie - în Nouvorbă, i se spune Pornosec - specializată în producerea celui mai abject soi de pornografii, care se expediază în colete sigilate şi la care nici un membru al Partidului, cu excepţia celor care lucrează la ele, nu are voie să se uite.

Trei mesaje noi au ieşit din tubul pneumatic de când Winston lucrează la primele trei; dar sunt treburi simple şi le rezolvă până să-l întrerupă cele Două Minute de Ură. După Ură, se întoarce în boxa lui, ia Dicţionarul Nouvorbei de pe raft, împinge scrievorbitorul într-o parte, îşi şterge ochelarii şi se apucă de lucrarea cea mai delicată, al patrulea mesaj de azi-dimineaţă.

Lui Winston, cea mai mare plăcere în viaţă i-o dă munca pe care o face. Majoritatea lucrărilor sunt treburi plicticoase, de rutină, dar printre ele se mai strecoară uneori şi câte unele atât de dificile şi de complicate, încât te poţi pierde în ele la fel ca în profunzimile unei probleme de matematic ă -nişte ticluiri subtile, în care nu ai nimic care să te ghideze, afară de propriile tale cunoştinţe în materie de principiile SOCENG-ului şi de propria ta intuiţie în legătură cu ce anume aşteaptă Partidul de la tine să spui. El, Winston, este bun la aşa ceva. De câteva ori i s-a încredinţat rectificarea articolelor de fond din Times, care se redactează exclusiv în Nouvorbă. Derulează din nou mesajul pe care l-a lăsat deoparte mai devreme şi care sună astfel:

times 3.12.83 relatare ordin zi f.m. dublu-plusnebune refe nepersoane rescrie întregeşte supsup ante-clasat

în Vechivorbă, adică în Engleza Standard, textul mesajului ar putea fi redat cam aşa:

Relatarea Ordinului de Zi al Fratelui cel Mare apărută în numărul din 3 decembrie 1983 al ziarului Times este extrem de nesatisfăcătoare şi face referiri la persoane non-existente. Rescrie în întregime şi supune versiunea unei autorităţi superioare înainte de a o clasa.

Winston se apucă să citească articolul incriminat, de la cap la coadă. Din câte îşi dă seama, ordinul de zi al Fratelui cel Mare conţinea mai ales laude la adresa activităţii unei organizaţii cunoscute sub sigla TAFP, care îi aproviziona cu ţigări şi alte articole strict necesare pe marinarii de pe Fortăreţele Plutitoare. Un anume tovarăşul Withers, membru de frunte al Partidului Interior, era evidenţiat printr-o menţiune individuală şi fusese decorat cu Ordinul Meritul Special, Clasa a Doua. După trei luni, însă, iată că TAFP a fost desfiinţată fără nici o explicaţie. Este de presupus că Withers şi oamenii lui sunt acum în dizgraţie, dar nici în ziare, nici la tele-ecran nu s-a pomenit o vorbă despre aşa ceva. Bineînţeles că nu se spune nimic, din moment ce acuzaţii politici nu sunt, de regulă, judecaţi, şi nici măcar demascaţi în mod public. Marile epurări care lovesc mii de oameni, cu procese publice de trădători şi criminali în gândire, cu mărturisiri abjecte ale tuturor ticăloşiilor de pe lume, urmate de execuţii - astea sunt spectacole excepţionale şi nu au loc decât o dată la câţiva ani. De obicei, oamenii ajunşi pe lista neagră a Partidului dispar pur şi simplu şi nu se mai aude nimic despre ei niciodată. Nimeni nu dispune de nici cel mai mic indiciu despre ce s-ar fi putut întâmpla cu ei. în unele cazuri, poate că nici nu sunt morţi. Vreo treizeci de inşi, poate, numai dintre cei pe care Winston i-a cunoscut personal, plus părinţii lui, au dispărut fără urmă în cutare sau cutare moment.

Se scarpină tacticos la nas cu o clamă. în boxa de vizavi, tovarăşul Tillotson tot mai stă aplecat peste scrievorbitor, cu aerul lui secretos, îşi înalţă şi el capul pentru o clipă: din nou lumina aia ostilă de la lentilele ochelarilor lui. Nu cumva tovarăşul Tillotson lucrează la aceeaşi problemă ca şi el, ca şi Winston? Foarte posibil. O temă atât de delicată nu se încredinţează niciodată unui singur lucrător, pe de o parte; iar pe de altă parte, a supune problema unei comisii ar însemna a recunoaşte deschis că are loc un act de falsificare. Cel mai sigur este că în jur de zece inşi lucrează chiar în acest moment la versiuni concurente a ce a spus, de fapt, Fratele cel Mare. După care, cine-ştie-ce cap de conducere din Partidul Interior alege una sau alta dintre variante, o dă spre reeditare, pune în mişcare procesele complicate, dar necesare, de stabilire a trimiterilor şi, până la urmă, minciuna aleasă de el trece în arhivele permanente şi devine adevăr.

Winston habar nu are din ce motiv a căzut în dizgraţie tovarăşul Withers. Pentru corupţie, poate, sau pentru incompetenţă. Poate că Fratele cel Mare s-a săturat de un subaltern prea cunoscut. Poate că Withers însuşi, sau altcineva din anturajul lui, a fost suspectat de tendinţe deviaţioniste. Sau poate - de fapt, este cea mai sigură explicaţie - totul s-a întâmplat pur şi simplu pentru că epurările şi vaporizările fac parte integrantă, în mod inevitabil, din mecanismul conducerii. Singurul indiciu clar îl dau cuvintele „refe nepersoane”, care arată că Withers este deja mort. De obicei, nu poţi fi sigur de aşa ceva în legătură cu cei arestaţi. Se întâmpla, uneori, să li se dea drumul şi să rămână în libertate chiar şi un an înainte de a fi executaţi. Câteodată, foarte rar, un individ pe care tu îl credeai mort de mult timp reapare ca o fantomă la câte un proces public, unde înfundă sute de inşi prin mărturiile lui, şi abia pe urmă dispare, de astă dată definitiv. Şi totuşi, Withers este deja o nepersoană. El nu există; nu a existat niciodată. Winston hotărăşte că nu este suficient să orienteze mesajul Fratelui cel Mare în direcţia opusă. Cel mai bine este să-l facă să se refere la cu totul altceva.

Ar putea transforma ordinul de zi în obişnuita denunţare a trădătorilor şi criminalilor în gândire, dar prea e cusut cu aţă albă. Iar dacă inventează vreo victorie pe front, sau cine-ştie-ce depăşire triumfătoare a celui de-ai Nouălea Plan Trienal, se complică exagerat de mult trimiterile. Ii trebuie ceva pur fantezist. Deodată, îi răsare în minte, confecţionată de-a gata, dacă se poate spune aşa, figura unui anume tovarăşul Ogilvy, care a murit de curând pe câmpul de luptă, în împrejurări eroice. Se mai întâmpla, uneori, ca Fratele cel Mare să-şi dedice ordinul de zi menţionării câte unui umil membru de rând al Partidului, ale cărui viaţă şi moarte le scoate în evidenţă ca pe nişte exemple demne de urmat. Ei bine, astăzi o să-l menţioneze pe tovarăşul Ogilvy. Sigur că nu a existat nici un tovarăş Ogilvy, dar câteva rânduri scrise şi câteva fotografii trucate sunt ingredientele venirii sale pe lume.

Winston se gândeşte câteva momente, pe urmă îşi trage scrievorbitorul spre el şi începe să dicteze, în stilul cu care s-a obişnuit deja al Fratelui cel Mare, milităros şi pedant în acelaşi timp, uşor de imitat din cauza unui tic de a pune întrebări la care dă imediat şi răspunsul („Ce învăţăm noi, tovarăşi, din acest fapt? învăţăm - şi acesta este şi unul dintre principiile fundamentale ale SOCENG-ului - că...” ş.a.m.d., ş.a.m.d.).

La vârsta de trei ani, tovarăşul Ogilvy a refuzat orice altă jucărie afară de o tobă, un pistol-mitralieră şi un elicopter în miniatură. La şase ani - cu un an mai devreme decât prevedea regulamentul, dar cu aprobare specială -, a intrat la Spioni, iar la nouă ani, a ajuns comandant de grupă. La unsprezece ani, şi-a denunţat unchiul Poliţiei Gândirii, după ce a ascultat pe ascuns o conversaţie care i s-a părut lui a avea tendinţe criminale. La şaptesprezece ani, a ajuns comandant de district şi instructor la Liga Tineretului Anti-Sex. La nouăsprezece ani, a proiectat o grenadă de mână care a fost omologată de Ministerul Păcii şi care, la primul test, a omorât treizeci şi unu de prizonieri eurasieni dintr-odată. La douăzeci şi trei de ani, tovarăşul Ogilvy a pierit în luptă. Urmărit de avioanele cu reacţie duşmane, în timp ce zbura deasupra Oceanului Indian cu nişte mesaje importante, şi-a luat mitraliera drept lest şi a sărit din elicopter în apă, cu tot cu mesaje - iată un sacrificiu, subliniază Fratele cel Mare, despre care nu poţi afla decât cu un sentiment de invidie, după care adaugă câte ceva şi despre viaţa curată şi cinstită a tovarăşului Ogilvy. Era total abstinent şi nefumător, neavând nici o altă distracţie afară de o oră pe zi în sala de gimnastică, şi jurase să rămână neînsurat, fiindcă era de părere că actul căsătoriei şi grija unei familii sunt incompatibile cu o viaţă consacrată douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru îndeplinirii datoriei. Nu avea alte subiecte de conversaţie decât principiile SOCENG-ului şi nici alt scop în viaţă decât înfrângerea duşmanului eurasian şi hăituirea spionilor, sabotorilor, criminalilor în gândire şi a trădătorilor în general.

Aici, Winston se opreşte şi dezbate în sinea lui dacă să-l decoreze pe tovarăşul Ogilvy cu Ordinul Meritul Special; în cele din urmă, renunţă, pentru că asta ar atrage după sine trimiteri de care nu este nevoie.

Aruncă din nou o privire către rivalul lui din boxa de vizavi. Nu ştie nici el de ce, dar este convins că Tillotson este cufundat în aceeaşi lucrare ca şi el. Nu are cum afla a cui variantă va fi adoptată, dar este încrezător că a lui. Şi iată cum tovarăşul Ogilvy, la care nimeni nu se gândea în urmă cu o oră, a devenit acum realitate. Curios lucru: poţi crea morţi, dar nu şi oameni vii. Tovarăşul Ogilvy nu a existat niciodată în nici un prezent, dar există acum în trecut; si, după ce toată lumea va uita de falsificare, el va continua să existe, la fel de autentic şi pe baza aceloraşi dovezi cum au existat, la vremea lor, Carol Quintul şi Iuliu Cezar.



Yüklə 2,14 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin